Trump Botezătorul

Trump e Ioan Botezătorul pentru că unica-i competență e să deschidă calea pentru Competent.

Competența promite ordine și ordinea vine totdeauna cu statul drept. E știut cum sub managementul lui Musk & Co trebuie să transpiri sânge altfel ești concediat.
Cum Musk are ambiții de a conduce lumea, ce anume ar presupune în ăst context concedierea, ne spune Curtis Yarvin: pe neproductivi să-i fericim cu un matrix în plus (https://newrepublic.com/article/183971/jd-vance-weird-terrifying-techno-authoritarian-ideas). Eufemism frecat de palmele istoriei când cu stânga, când cu dreapta.

Mai ieri vociferam alături de MAGA despre tehnocrați de la Davos. Astăzi MAGA se giugiulește cu tehnocrații sub cearșaf.

Domeniul științific și tech / ingineresc detestă critica postmodernistă pentru că postmodernismul îți permite să te ștergi la cur cu știința și ingineria dacă pur și simplu asta ai chef. Soarele răsare și peste cei care doar vor să țină umbră pământului.
Dreapta detestă postmodernismul pentru că îți permite să te ștergi la cur cu steagul. Cu drapelul ăla pe care e tot mai interzis să-l insulți.
Iar creștinismul detestă postmodernismul pentru că îți permite să te ștergi la cur inclusiv cu cuvântul lui Dumnezeu.

„Vai Doamne” se aude un cor: Logosul, Steagul și Știința maculate.

Postmodernismul amintește că n-am făcut niciun progres în justificarea „ierarhiilor de valori obiective” cu care să etalonăm lumea și individul.

Musk e același Hristos care se jertfește pe sine când calcă pe cadavre de dragul omenirii. Musk salvează specia. Specia după chipul și asemănarea sa.

Văd cum apologetica fascistă își bazează argumentația pe ideea că masele nu sunt în stare să se organizeze (social, economic, etc) și astfel este necesară ierarhia și elita care să impună forma de organizare.
Sigur, perspectivă împărtășită nu doar de fascism. Lenin de exemplu e entuziast să adopte avangardă fascistă pentru grăbirea deșteptării și adventului comunist.

În fine, ironia pe care vreau să o remarc e următoarea:
Zeitgestul de dreapta zice că luptă împotriva „demonului postmodernist”. Împotriva demonului postmodernist care de exemplu promovează excepțiile în detrimentul regulii.
Dar retorica de dreapta în jurul maselor și elitei nu este și ea un exemplu de tiranie a minorității împotriva majorității?
Dacă retorica de dreapta acordă importanță „regulii generale” arunci pare că „regula naturală, generală” e cea a maselor lipsite de organizare. Fascismul și dreapta afirmă că omenirea în habitatul natural e lipsită de organizare. Dacă e lipsită de organizare atunci înseamnă că asta e regula. Iar elitismul și ierarhiile fasciste sunt abatere de la naturalul acestei reguli. Ierarhiile și elitismul sunt un sintetic și o detronare a naturii. Elitismul și ierarhiile sunt excepții de la regulă. Iar retorica fascistă afirmă că excepțiile trebuie eliminate. Fascismul ajunge în contradicție și se devorează pe sine ca orice altă docilă afirmație.

Fascismul se transformă în opusul său și are nevoie de retorica postmodernistă: excepțiile și abaterile (elita și ierarhia) sunt și ele importante.

Postmodernismul: nimeni nu vine la Tătuc decât prin Mine.