Unitate în Diversitate?

Ceea ce se întâmplă la GC („Conferinţa Generală” AZŞ), sau la oricare alte concilii şi sinoade bisericeşti, nu este o probă de „unitate in diversitate” ci suprimarea diversităţii, în tentativa unei unităţi forţate, induse şi întreţinute artificial. Hotărârea unor Diviziuni sau Conferinţe de a acţiona unilateral (de capul lor), în SUA şi în Europa,  o demonstrează o dată în plus, la nivel macro. Oricât s-ar voi, instituţionalizarea şi globalizarea religiei nu va funcţiona niciodată altfel decât prin mijloace politice (ca să nu spunem machiavelice).

Sacrificarea ideologiilor individuale sau minoritare în numele şi din voinţa unei majorităţi (care nici aceasta nu este pe deplin unitară în opiniile ei, dacă s-ar intra în detalii) reprezintă o formă morbidă de comunism. Sau o „dictatură a majorităţii”. Thomas Jefferson spunea: „Democraţia nu este altceva decât puterea mulţimii prin care 51% din populaţie poate lua dreptul celorlalţi 49%.” Ca să nu mai pomenim că, de prea multe ori, această „majoritate” este tocmai aceea care se dovedeşte a fi mai susceptibilă de a se lăsa manipulată şi guvernată, după principiul instinctului de turmă, de către o oligarhie cu interese mai mult sau mai puţin meschine.

In realitate, miza originară a Creştinismului a fost crearea şi recunoaşterea unei dimensiuni (inclusiv spaţiu/timp) în care individul să fie liber, în toata splendoarea unicităţii sale. „Veritas liberabit vos”. Discursul lui Isus este incărcat de exemple şi apeluri la atitudini şi acţiuni singulare, la afirmarea individualităţii, uneori chiar cu preţul vieţii sau al stigmatizării.

În ceea ce priveşte sfera colectivă, socială, idealurile creştine se definesc prin (şi se rezumă la) empatie şi altruism pro-activ (vezi „Regula de Aur”). Ele presupun capacitatea (prin „civilizare”) şi efortul diferiţilor indivizi care compun grupul, de a se manifesta şi acţiona pentru salvgardarea şi dezvoltarea „bună-stării”, a drepturilor şi oportunităţilor individuale, aplicând mecanisme de echilibrare, compensare a inegalităţilor.

Cât despre „misiunea civilizatoare” a acestor idealuri sau, altfel spus, progresul organic al mentalităţii unei societăţi, acesta are loc prin educaţie şi cooperare. O educaţie care sa aibă la bază un dialog necoercitiv, de pe poziţii diferite, dar egale. Orice impunere a unei ideologii de către unii asupra altora (indiferent de metoda folosita – vot, decret sau terorism) reprezintă o violare a principiului diversităţii şi deci a libertăţii individului de a gândi şi a se exprima într-un mod în care să fie coerent cu sine.

„În ceea ce priveşte credinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu, orice creştin poate fi un tot atât de bun judecător pentru sine ca şi papa, chiar dacă este susţinut de milioane de concilii”. „Eu şi cu Dumnezeu formăm majoritatea” – de la Martin Luther citire.