Dumnezeii unora si altora

In comentariile sale recente, Edi contureaza o viziune asupra dumnezeului sau, ezit sa spun ca acesta este Dumnezeu. El nu este cu siguranta dumnezeul crestinismului istoric si Edi nici nu pretinde ca ar fi vorba de acelasi personaj. Dumnezeul scolasticii reformate si al evanghelicalismului contemporan este descris in termeni peiorativi de Edi,  ca si cum ar fi o hidoasa constructie conceptuala deviata de la mesajul lui Hristos si provenita dintr-o intelegere denaturata a rolului si continutului scripturii.

In opinia mea, un dumnezeu gnostic (in sensul atribuit de Edi acestui termen) este o creatie speculativa, inutila ca dispozitiv explicativ pentru sfera de preocupari pe care Edi o mai permite inca religiei – vezi distinctia sa ontic-ontologic. Sa vedem de ce afirm aceasta.

Edi deplange inflatia de termeni descriptivi folositi despre dumnezeu in teismul clasic doarece acestia pot conduce in mod lejer la idolatrie. In cohorta de atribute divine exista insa unul care arunca mai multa lumina asupra a ceea ce vreau sa discut aici, este vorba despre “incomprhensibilitatea divina”. Prin aceasta sintagma, teologia reformata – via H.Bavinck- C.Van Til-K.S.Oliphint- nu a vrut sa spuna ca dumnezeu este mistic sau inaprehensibil ci ca: 1. cunoasterea noastra este diferita ca modalitate de cea a lui dumnezeu si 2. ca acesta cunoastere este non-exhaustiva. Posibilitatea cunoasterii in acest context este oferita doar in virtutea distinctiei Creator/creatura. Creatura umana avand ea insasi caracter revelator (ca imago Dei) si cunoasterea de care ea este capabila fiind doar una derivata. Nu putem cunoaste nici un aspect al existentei in felul in care dumnezeu o face, altfel am fi dumnezeu si distinctia Creator/creatura ar disparea.

Tinand cont de aceste precizari teologia reformata a produs un discurs “umil, critic si fericit”. Este adevarat ca evanghelicii contemporani au produs o teologie de fast food pentru mase si ca ei vorbesc despre dumnezeu ca si cum tocmai au fost cu el la bere, neglijand astfel faptul ca orice interpretare a revelatiei (naturala sau scrisa) si a caracterului ei este precara si failibila asemenea oricarui demers uman.

Dumnezeul lui Edi permite insa o serie de predicatii care, cred eu, il transforma intr-o divinitate la fel de idolatra precum cele pe care Edi le condamna – dumnezeul lui Moody, dumnezeul  lui Collins etc. Un dumnezeu care geme si se revolta alaturi de creatie impotriva vicisitudinilor limitarii umane este un dumnezeu subcrestin sub raportul comprehensibilitatii si chiar al demnitatii de a merita a fi bagat in seama. Edi ar trebui la acest nivel sa faca niste precizari terminologice pe care era nevoie sa le faca mai demult, asta deoarece:

  1. Dumnezeul sau este o specie diferita de ceea ce intelege vulgul prin dumnezeu;
  2. Hristosul sau este un hristos cu un mesaj social pronuntat;
  3. E un hristos suficient de anistoric pentru ca referintele evanghelice pot fi mereu trunchiate dupa bunul plac  si considerate nedemne de incredre datorita unor interferente ale redactorilor evangheliilor.
  4. Evanghelia sa este o evanghelie seculara a imbunatatirii conditiei umane

Revenind acum la dumnezeul lui Edi, acest dumnezeu pierzand atributele anselmiene (atotperfectiunile) este greu de intrezarit cum ar mai putea sa joace un rol de referential in sfera preocuparilor etice si a celor ultime. In aceste conditii ma intreb la ce bun sa postulam ceva precum “baza oricarei existente”? De unde am ajuns la concluzia  ca aceasta postulare este inevitabila: Din inductie empirica? (Nu cred) Din revelatia scrisa? (Nu cred) Din speculatie? (Posibil).

Si atunci de ce sa cred (da, acesta e cuvantul) ca un astfel de dumnezeu merita atentia mea, doar pentru ca teologia unei denominatii m-a dezamagit? Nota bene, nu e cazul meu personal.

Voi incheia cu un citat vis-a-vis de precizarile terminologice despre care vorbeam la un moment dat si de felul in care ne-am putea eticheta dumnezeii drept crestini:

“Desigur, nici unei conceptii despre lume nu i se confera finalitate. Unele conceptualizari, mai mult decat altele, contin accente asupra carora revelatia iudeo-crestina insista. Dar nicio conceptualizare nu se poate concentra impotriva elementelor de baza ala revelatiei biblice si sa declare totusi ca este ideal sau acceptabil crestina. A elabora o presupusa conceptie crestina pe baza filosofiei seculare prin prezentarea unor puncte de contact inrudite cu teologia biblica, excluzand orice conceptie scripturala care nu este inrudita, constituie o batjocura la adresa revelatiei divine inteligibile” C.F.H. Henry .