Cum au rămas unii creștini fixați în faza orală

Una dintre cele mai importante contribuții aduse de psihanaliză a fost etapele de dezvoltare a vieții psihice, culminând cu complexul Oedip. Conform acestei teorii, copilul trece prin niște faze pe care, într-o dezvoltare normală, le parcurge cu succes ajungând la maturizare psihică. Există posibilitatea ca persoana, devenind adultă biologic, să rămână ”fixată” într-una dintre dintre cele trei faze (sau faza orală, sau faza anală, sau faza falică oedipiană). În acest caz, omul va avea o modalitate de relaționare cu sine și cu ceilalți conform fazei în care a rămas „prizonier”. Cum e posibil, totuși, ca cineva ajuns la vârsta adultă să se poarte, practic, ca un copil? Ei bine, conform teoriei psihanalitice, odată ce etapele dezvoltării psihice s-au încheiat (în jurul vârstei de 5 ani, după care se intră în faza de latență), restul vieții afective (nu cognitive!) nu va însemna altceva decât o repetiție inconștientă a ceea ce s-a întâmplat în aceste etape, o repetiție a achizițiilor dobândite (sau nu), exprimate, desigur, prin alt comportament decât al unui copil, dar, ghidându-se, în principiu, după aceleași mecanisme de funcționare.

Prima etapă de dezvoltare a vieții psihice este faza orală și debutează imediat după nașterea copilului. În această perioadă, modalitatea de relaționare a copilului este manifestată prin supt. Suptul nu împlinește doar nevoia fiziologică de hrănire a bebelușului, ci și cea de holding afectiv, de securizare emoțională. În această fază, copilul se identifică cu mama (sau funcția maternă, în lipsa mamei biologice), neavând încă structurată ideea de „eu” (nici măcar fizic), nedeținând niciun fel de autonomie și raportându-se în totalitate la mama sa. Drept pentru care, atunci când aceasta lipsește din câmpul bebelușului atunci când acesta are nevoie de ea, el se confruntă cu ceea ce se numește angoasa de abandon pe care o va gestiona destul de greu. Principala achiziție a fazei orale este erogenizarea orificiului bucal. Asta înseamnă, așa cum spuneam mai devreme, că sânul mamei nu constituie doar un instrument prin care copilul se hrănește, ci și un obiect care îi produce o nespusă plăcere (poate ați observat ce liniștiți sunt copilașii atunci când adorm la sânul mamei).

Ce legătură există între faza orală descrisă de Freud și unii creștini? Ei bine, există un „soi” de creștinism regresat în acestă fază, creștinism care constituie, din păcate, marea majoritate. Creștinii fixați în acest stadiu de dezvoltare au ca principală achiziție satisfacția orală. Ei se hrănesc permanent. Dar nu au autonomie în dobândirea hranei, ci mănâncă tot ce li se dă. Și pentru că ei se identifică 100% cu ”funcția maternă”, care este fie Biserica, fie vreun conducător al bisericii din care fac parte, fie vreun membru mai cu influență, nu dobândesc niciodată un simț critic. Ei se constituie în tipologia creștinului care aderă la McChurch, McBible și McJesus – adică o religie de tip junk-food. Religia este pentru ei o plăcere care trebuie satisfăcută, întotdeauna pe cale orală. De aceea sunt încântați de o religie de tip enterteinment în care ei doar consumă și nu produc niciodată nimic. Atâta vreme cât Biserica le oferă hrană (nu contează dacă e vorba de lapte sau lături pentru că, în această fază, ei nu au conștiința a ceea ce este bun sau stricat), se simt mulțumiți. În momentul în care se întâmplă să nu mai fie susținuți de această „proteză”, ei cad într-o disperare soră cu moartea. Atunci când se confruntă cu realitatea din afara Bisericii, care se-ntâmplă să fie adevărata realitate, devin speriați, anxioși, imposibil de a se adapta noii lumi. De aceea, creștinii aparținând acestei tipologii vor fi mulțumiți întotdeauna cu statutul din biserică, se vor supune mereu și nu vor contesta niciodată ”adevărurile” propovăduite de aceasta. Ca model de relaționare, vor adopta o matrice dependentă, aproape fuzională cu instituția de care aparțin (vă sună cunoscută expresia ”sânul Bisericii”?).  Regresia la această fază de dezvoltare, stagnarea în acest mod de funcționare va duce către inadaptabilitate, autism religios, irelevanță pentru lumea exterioară și, în final, va provoca moartea psihică a creștinului.