Clericii, banii si Morometii

Ibrian a refrazat cele doua intrebari ale mele in limbaj de Moromete: “de ce vrea/are popa bani?”. Argumentul sau, tradus in acelsai idiom, ar fi: “sa faci ce zice popa, dar nu ce face el”. Il voi lasa sa raspunda pe insusi Moromete.

— Toată ziua stai la drum și bei tutun și la sfânta biserică nu vrei să mai vii! Ilie, în fundul iadului ai să ajungi! Să fi auzit ce cazanie s-a citit azi: că nu cel ce se îngrijește de viața asta, care e trecătoare, o să vie în împărăția lui Dumnezeu! Ridica-voi ochii mei spre ceruri și voi preaslăvi mărirea Ta!
— …Și dă-ne nouă, Doamne, cât mai multe leturghii și colive… și adu cât mai multe proaste la biserică! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh… pe mă-sa de popă cu preoteasa lui și cu tot comitetul lui bisericesc!… răspunse Moromete Catrinei, care se întorcea de la biserică și se oprise lângă stanoagă.
— Ce se mai bucură Satana când te aude! continuă Catrina cu busuiocul în mână. Uite așa bate în pumni de bucurie!
— Du-te, fa, d-aci…

“Du-te, fa, d-aci” este reactia bunului simt taranesc in fata notiunii ca ce zice popa este un adevar independent de ce face popa.

Catrina nu este totusi proasta pe care o crede Ilie. Credulitatea ei nu este rezultatul lipsei de inteligenta, ci a unui mecanism defensiv pe care Marin Preda il identifica din mers:

Era furioasă că ținea totuși la el, așa păcătos cum era, dar se străduia să uite de asta, ca să nu-și strice starea ei lăuntrică de sfințenie.

Religia ofera Catrinei o imagine de sine idealizata. Catrina se refugiaza in starea ei lăuntrică de sfințenie, ca aparare, in contextul razboiului fara sfarsit din casa Morometilor. Fara aceasta sfintenie launtrica imaginara, Catrina ar fi vulnerabila in iubirea fata de sotul ei. Pacatosenia lui este inca o justificare sa nu-si investeasca simtamintele intr-un sot care va arde oricum in iad.

Spune Ibrian:

Ca orice liberal, trebuie să fac următoarea precizare: atâta vreme cât vulgul percepe că i se livrează produse şi servicii este legitim ca acestea să primească un contra-echivalent, monetar sau nu.

Serviciul livrat Catrinei este consolidarea unui mecanism defensiv pe care ea il conisdera important. Este insa iluzia sfinteniei launtrice mai importanta decat relatia cu sotul? Are dreptul Ilie sa vada paguba acolo unde sotia lui vede castig?

In contextul liberalismului revendicat de Ibrian, Ilie ar putea intenta un proces bisericii pentru ca i-a vandut Catrinei servicii si produse imaginare. Argumentul de bona fide nu va sta in picioare in fata juriului daca se dovedeste ca popa nu traieste ce spune altora. Cineva ar putea sa ceara o despagubire pentru sacrificii aduse unei cauze din care clerul doar a profitat. Sau sa revendice returnarea zecimii care nu a adus binecuvantarile promise. Liberalismul este un drum cu doua sensuri.

Mai departe:

Ce se întâmplă în cazul sectelor care, prin natura cazului, sunt doar nişte ghetouri intelectuale şi teologice? Aici chestiunea e mai stringentă, existând o corelaţie directă între a da zecimea rămăşiţei şi probabilitatea crescătoare de a accede la o viaţă viitoare fericită. Şi de aceea, în aceste contexte, viaţa aceasta poate fi lejer diminuată ca importanţă pentu că vorba `ceea: „If you’re living your best life now, you’re headed for hell”. Că unii clerici nu sunt ei înşişi în înşelare, ci se folosesc de pretinse eshatologii pentru a-şi lua un Lexus- nu este o probă că Hristos Iisus nu e Domnul.

“Hristos Iisus este Domnul” nu este un adevar independent de cel care il spune. Acolo unde istoria nu ofera fapte, singurul argument este insusi martorul. Pretinsele eshatologii mentionate de Ibrian au ca scop tocmai sa inventeze marturia istoriei acolo unde nu exista. Martorul poate astfel sa devina avocat, caci avocatilor nu li se cere adevarul, ci doar dovezi.

Voi apela iarasi la Moromete. Romanul lui Preda incepe cu afirmatia ca “la Silistea timpul avea rabdare”. Este iluzia care l-a facut pe poet sa creada ca vesnicia s-a nascut la sat. Atemporalitatea iluzorie a satului este buna pentru atemporalitatea la fel de iluzorie a dogmei, pentru care cade Catrina.

Eshatologia apare la sfarsit cand “timpul nu mai avea rabdare”. Ma mira ca Marin Preda nu a plasat un adventist ocazional la fieraria lui Iocan sa le spuna satenilor ca se apropie Armaghedonul. Moromete ar fi ramas probabil sceptic dar nu ar fi spus “du-te dom’le d-aici”. Grabirea timpului era evidenta. Adevarul „ghetoului” sectar-eshatologic a fost incercarea de a gasi un sens religios in catastrofa istorica. La fel ca “Isus este Domnul”, acesta adevar nu a existat decat in relatie cu autenticitatea marturisirii de credinta. Faptul ca cineva isi ia astazi un Lexus din “pretinse eshatologii” este proba suficienta sa-i spui: “Du-te, dom’le, d-aici”.