Stiinta ca dogma si dogma ca stiinta

(eu lupt) impotriva dogmei ca Teoria Evolutiei este singura si cea mai buna alternativa.

Fraza de mai sus (autor sonatalunii) exprimă o concepție larg întâlnită în cercurile fundamentalist-creștine: aceea că teoria evoluției este un soi de dogmă sau chiar o religie astfel încât adepții ei n-au făcut decât să schimbe o credință (creștina, creaționistă) cu o alta, asa cum i se tot reproșează lui Edi. Altfel spus, a accepta evoluția este o chestiune de gust, o opțiune estetică sau una de credință. Nimic mai gresit în realitate.

Teoria evoluției nu este o dogmă

Conform DEX-ului,  dogma= 1.Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. 

Prima definiție este foarte familiară oamenilor religioși. Dogma Trinitatii, de exemplu, este o învățătură fundamentală a religiei creștine. Ea trebuie acceptată ca atare (nu poate fi însoțită de dovezi), nu poate fi criticată ( criteriul falsificabilitatii lui Popper), are valoare absolută.

A doua definiție este familiara indivizilor care au trăit în regimuri autoritariste, totalitariste sau în oricare altă formă de distopie. Dogmele religioase sunt înlocuite de dogmele partidului, dictatorului, părintelui națiuni, fratelui mai mare sau oricărui alt personaj cu apucături mesianice. În contextul ăsta, dacă interesele liderului suprem o cer, o teorie științifică sau una pseudo-științifică pot servi, în egală măsură, scopului măreț de control al gloatelor.

Teoria evoluției a ajuns să fie privită ca dogmă pentru că publicul religios este educat sistematic să gândească monocrom, în dogme. Gravitația, modelul atomic, sistemul heliocentric, forma de geoid a pământului, toate astea sunt văzute ca niște dogme mai noi ce au înlocuit unele obsolete. Și tuturor descoperirilor viitoare ale științei li s-a rezervat deja un loc în galeria dogmelor. Pentru ca ele picat din cer, tot de acolo pot fi încălcate din când în când: topoarele plutesc pe apă, oamenii merg pe apă, moleculele de mortăciune se transforma în molecule de miere, soarele iese din ritmul natural ca urmare a rugăciunilor unui credincios…

Pentru publicul educat sistematic, evoluția este o teorie științifica pornită de la o ipoteză,  care face niște predicții și poate fi testată și falsificată (și încă o dată, omul religios este confuz pentru ca în lumea lui, teoriile sunt acele opinii născute ex-nihilo și ad-hoc; țața Leana de la Ciorogârla este o sursă ideală și nelimitată de teorii).

O dogma nu pornește de la ipoteze, nu face predicții, nu se poate testa și nici falsifica. La rândul ei, o teorie științifică are neapărat nevoie de dovezi, nu este infailibilă, nu este absolută. Ba încă este perpetuu provizorie, în așteptarea unei versiuni mai bune, aduse de progresul științific.

Teoria evoluției nu este o religie

Dogma peste dogmă naște o religie. Cu dogma pe buze, nu e de mirare ca fundamentalistul religios nu poate vedea în jur decât religii (concurente, a lui fiind, de la sine înțeles, cea adevărata). În limbajul lui de lemn, orice obiect se poate transforma în idol, orice idee în erezie, orice gest în inchinare. Sacru și profanul se suprapun.

Dacă teoria evoluției ar fi o religie, ne-am aștepta sa aiba un sistem ierarhic, cu lideri unși din ceruri, cu papi/episcopi care să dicteze dogme ex-cathedra și, de ce nu, cu un sistem de colectat zecimi și daruri de la masele leneșe, toate elementele astea fiind înconjurate de misticism.

În realitate, oamenii de știința sunt într-o competiție acerba unii cu alții (ca orice alta ființă vie de pe planeta), ideile lor se impun greu, după ce au fost testate și verificate public, o idee greșită este taxata și ridiculizată imediat. Mai mult, scopul declarat al științei este să elimine misticismul (lumea ‘de dincolo’ este o ipoteza nenecesară) și sa promoveze gândirea critica.

Creaționismul (cu variațiile lui) nu poate fi o alternativă la teoria evoluției

Cu o doza mare de îngăduință, creaționismul poate fi promovat de la concepție religioasă/credință/superstiție la pseudo-știință. La punctul acesta, creaționismul nu poate fi tratat ca o știință alternativă, exact în același sens în care homeopatia (tot pseudo-știință) nu poate fi văzută ca medicină alternativă.

(‘alternativ’, conform DEX-ului, poate fi înțeles fie cu sensul de ‘când unul, când altul; rând pe rând’, fie cu sensul de ‘două soluții care se exclud; două judecați în care, dacă una e adevărata, cealaltă este falsă’. În niciunul din sensurile enumerate, creaționismul nu poate fi considerat o alternativă pentru că, la modul real, nu poate alterna cu teoria evoluției și nici nu poate oferi o soluție/explicație în locul ei)

Observ cu tristețe ca oamenii religioși, după ani și ani de exerciții cu dogme, nu pot percepe știința decât într-un sistem distopic. Pentru ei totul este religie de sus până jos și nu pot concepe altceva în afara dogmelor (mai în gluma, mai în serios, umanitatea poate transforma orice atinge în religie, ca într-o legenda pe invers a lui Midas). Abordarea aceasta este infantilă și păguboasă iar așteptările lor de viitor sunt la fel de distopice (apocalipse, răpiri, anulari ale legilor fizicii, etc). Si nu e de mirare ca pretențiile lor de la știința sunt … divine; iar eșecurile acesteia, imprevizibil…satanice!

Când Isus spunea „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi” probabil că avea în minte exact genul de credincios împovărat de sechelele dogmei și care trebuia să învețe să gândească pe cont propriu, fără să simtă nevoia de a defila în (eu/dis)utopia cuiva, fie el venit din ceruri.