De la „mâini înzestrate” la minţi zdruncinate

Un om care candidează pentru preşedinţia SUA se expune, în mod automat şi asumat, luminii reflectoarelor. Ne amintim din recentul serial House of Cards că un politician care aspiră la primul loc în stat joacă un dublu rol: de victimă şi de agresor. Victimă faţă de hienele din massmedia care sapă după orice aspect intim care ar putea să-i prejudicieze imaginea sau, dimpotrivă, să-l propulseze mai sus în poziţia de candidat; agresor în raport cu oponenţii săi, în principal cu cei politici. Într-o astfel de schemă a intrat şi doctorul Ben Carson atunci când a hotărât să lupte pentru locul de cel mai puternic om din stat. Şi poate din lume.

Multe discuţii şi reflecţii interesante a generat această candidatură şi pe acest forum. Aşa cum era de aşteptat, s-au punctat îndeosebi aspecte legate de backgroundul religios al lui Carson, de contradicţiile doctrinare specifice cultului din care face parte, de implicaţiile pe care le are candidatura lui asupra viitorului adventismului. În ceea ce-l priveşte, morţii au început sa fie dezgropaţi, fantomele trecutului au început să bântuie din nou. Cei cu ochii deschişi care au sau au avut vreo legătură cu denominaţiunea religioasă pe care Carson o reprezintă şi care citesc presa manifestă, în general, două atitudini: fie de negare (atunci când citesc despre Carson lucruri care lezează propriul lor narcisism cultic), fie de superioritate ce frizează megalomania (când văd în Carson un profet, cel de pe urmă, ultimul, singurul etc.). Între informaţiile (şi dezinformările, fireşte) care circulă zilele astea, câteva mi-au atras atenţia în mod special. Ele fac trimitere la unele aspecte psihologice şi psihopatologice regăsite în personalitatea lui Carson. Sigur, ar fi foarte hazardat să punem diagnostice pe baza unor informaţii divulgate în presă. De aceea propun ca, ceea ce va fi citit în continuare, să fie văzut drept un experiment de gândire clinică! Citește mai mult din acest articol