Ecce Homo 07 – Ultimul Dans

7 iulie 2010 de 11 comentarii

Filed under Video

11 Responses to Ecce Homo 07 – Ultimul Dans

  1. Florin Lăiu says:
    7 iulie 2010 la 09:27

    O adevărată înţelegere a celor „nume” (ipostaze, aspecte) ale lui Dumnezeu în Primul Testament a fost exprimată de marele filolog, lingvist şi teolog evreu italian, Umberto Cassuto (The Documentary Hypothesis, Shalem Press, 1941 / 2006, pp 18-49), care are o mare contribuţie la reabilitarea originalităţii şi integrităţii textului mozaic.

    Nu am înţeles de ce „ultimul” dans. Gestul lui David nu avea nimic de adio.

    O altă observaţie, referitoare la dansul lui David, este că nu ai înţeles nici motivele lui David, nici motivele Micalei. David a jucat „înaintea lui Iahwé”, aşa cum jucau femeile israelite care însoţeau convoiul regal când se întorcea de la o victorie (mântuire de vrăjmaşi). Gestul de dezbrăcare a lui David are un sens practic (nu ar fi putut juca liber cu hlamida regală pe el), şi un sens simbolic (în psalmii davidici, adevăratul Rege este Iahwé, iar David este primul lui închinător şi reprezentant, chiar dacă este Fiulu Lui, „întâi-născut”). Chivotul reprezenta tronul Dumnezeului nevăzut, iar Ierualimul este „cetatea Marelui Împărat”. Aşadar, Regele lui Israel, rege al regilor, îşi alesese drept capitală a lui Israel şi a lumii, Ierusalimul. David a dorit să recunoască public şi cu explozii populare de bucurie această semnificaţie, care nu putea fi înţeleasă greşit de nimeni. Mical s-a supărat, nu pentru că avea faţă lungă, în nici un caz nu are figură de sfântă, ci mai degrabă, din pretenţia că ea este de viţă regală, mare prinţesă, şi nu şi-ar fi permis o asemenea confuzie cu „slujnicele”… Ea nu-i reproşa lui David pierderea demnităţii de sfânt, ci îi reproşa pierderea demnităţii de adevărat suveran, care nu se comportă niciodată ca un egal cu slujitorii lui, nici măcar înaintea lui Dumnezeu… Mical era fiică de domnitor, socotea că ea îl ridicase la domnie legitimă pe David, şi uite ce face nebunul de ciobănaş, se trage înapoi, tot spre ciobănie… Halal rege ! Răspunsul lui David („mă voi ‘înjosi’ şi mai mult”…) arată clar care era subiectul discuţiei. Nu este cazul să punem pe seama eroilor biblici mentalitatea şi preocupările noastre. Nu se punea problema atunci dacă dansăm sau nu dansăm, ci pentru cine dansăm. David ştia pentru cine dansează. Şi prefer totuşi termenul românesc tradiţional, a „jucat”, deoarece a fost vorba de un dans exuberant, popular, nu de un tangou senzual cu vreo batşebă virtuală.
    Continui să-ţi scriu, deşi observ că eşti mai interesat să-mi suceşti cuvintele sau, cu totul neinteresat să le înţelegi, ci mai degrabă să câştigi o polemică. Dacă eşti cu adevărat militar, un adevărat David, atunci bate-te cu ce trebuie şi cu cine trebuie, nu cu morile de vânt şi cu straw men-ii pe care îi confecţionezi tu în aşa fel încât să-i învingi fără luptă.
    Continui deci să comentez, deşi nu mai am speranţe că vei recunoaşte că am dreptate. Cel puţin să ştie naivii care mai intră pe aici, că este bine să fie permanent în gardă cu privire la filozofia şi mesajul tău, în care idei şi insights strălucite se combină cu erori şi erezii grave. Observaţia mea de până acum este că Biblia pentru tine nu reprezintă cuvântul lui Dumnezeu într-un sens special şi autoritativ, ci doar o parte a tezaurului cultural al omenirii, o sursă de idei filozofice şi psihologice selectate şi un bun playground pentru speculaţii, care să servească mesajului tău personal, străin de intenţia autorilor Scripturii. Dacă greşesc, aştept săpuneală.

  2. Florin Lăiu says:
    7 iulie 2010 la 12:33

    Pentru că există tendinţa de a nu mai citi comentariile de la emisiunile trecute, şi participanţii se mută natural la ultima, voi reacţiona aici la răspunsurile pe care mi le-ai dat la „Întrebări şi Răspunsuri #2”.

    Tema „eroismului” fusese inaugurată de tine. Nu eu am început, şi nu este interesul meu de a glorifica pe zeloţi. Într-o emisiune anterioară, ai emis o interpretare simplistă şi convenabilă agendei tale „păgâne” (cu sau fără ghilimele), clasificând personajele biblice în două categorii: eroi şi sfinţi, adică tipul onagru (măgar sălbatic), aventurier, autoafirmativ, rebel şi prometeic (măgar sălbatic), şi tipul faţă lungă, faţă palidă, faţă schimonosită, îngust, beteag socio-cultural şi masochist, ascet, pseudoînţelept şi mucenic. Ai făcut din această clasificare facilă, simplistă (şi necinstită, dacă te gândeşti mai bine), un adevărat instrument de interpretare psihologică şi spirituală a Bibliei. Dar tipologia pe care ai confecţionat-o reflectă doar dezgustul tău pentru oamenii religioşi (de orice fel şi din orice timp) şi simpatia ta pentru omul natural, „neprelucrat”, cu psihologia luciferică intactă.

    Din acest punct de vedere, într-o asemenea simplificare voită, te aşezi în aceeaşi tabără cu ateul, agnosticul şi cu toţi nebunii care se dezbracă de orice decenţă spirituală, glorificând egoul uman şi rebeliunea, şi condamnând supunerea sinceră faţă de voia lui Dumnezeu şi sobrietatea unui creştinism curat, confundându-le voit cu emascularea psihologică, ipocrizia şi josnicia morală.

    Eu am reacţionat (destul de slab) faţă de acestă exegeză idioată pe care ai lansat-o fără să clipeşti, aducând câteva argumente care să-ţi dea de gândit că lectura ta biblică este superficială şi (poate) interesată. Afirmaseşi că doar în perioada preexilică a lui Israel au existat asemenea oameni adevăraţi (eroici), în special în timpul Judecătorilor şi al lui David, apoi au urmat profeţii, care de asemenea au fost personaje eroice. După exil, au predominat sfinţii, iudaismul idelalului răbdător şi plin de ură al cărturarilor şi fariseilor. Eu ţi-am arătat că dacă eroii judecători reprezintă acest ideal, de ce nu incluzi şi eroii naţionali ai evreilor din perioada persană (Estera şi Mardoheu) şi greco-romană (Iuda Macabeul, Bar-Kochbá, marii zeloţi etc.)? Distincţia caracteriologică pe care o faci între aceste două perioade este nejustificată. Indiferent ce credem despre spiritualitatea acestor candidaţi la titlul de erou (judecători, zeloţi etc.), din punct de vedere al criteriilor stabilite de tine, aceştia sunt la fel. Dacă ai citit cu adevărat isprăvile lui Iuda Macabeul, ele sunt mult mai eroice decât gestul „zelot” al lui Ehud care a intrat subtil în iatacul regelui Eglon, pe când acela îşi făcea nevoile, şi i-a „spus un cuvânt din partea lui Iahwé” (îmi place faza!).

    Biblia nu-i prezintă pe toţi aceşti „judecători” ca eroi ai performanţelor spectaculoase. Chiar cazurile Samson şi Ghedeon, sunt prezentate nu ca exemple de eroism al forţei, ci tocmai pentru a se crea contrastul. Samson ne arată că degeaba ai muşchi dacă nu eşti ascultător de Dumnezeu, iar dacă apare ca erou în Evrei 11, este pe lista eroilor credinţei, nu ca erou militar. Samson, în ciuda rătăcirilor şi originalităţilor lui zadarnice, a învăţat să se încreadă în Dumnezeu, cerându-I apă din stâncă şi în final, distrugerea templului filistean, chiar cu preţul propriei vieţi. Este acest ultim gest de tip eroic, sau de tip zelot/kamikadze? Eu văd că aici el este un adevărat erou kamikadze, care seamănă cu Acela care avea toată puterea să-i distrugă într-o clipă pe vrăjmaşi, dar s-a lăsat legat de Cruce, prăbuşind peste El,printr-un gest al credinţei, templul Minciunii şi al Păcatului, pentru a arăta calea victoriei lui Israel.

    Iosua, Caleb şi Otniel etc. au fost eroi militari, ai curajului şi forţei, acţionând la porunca lui Dumnezeu. Dar cu sau fără poruncă (ceea ce pentru tine nu este esenţial oricum), asemenea eroi militari au existat în Israel în toate epocile. Dacă aceştia au avut curajul şi forţa de a ocupa teritorii care nu fuseseră ale lor, acelaşi lucru l-au făcut israelienii din generaţia noastră. Iosafat, Ezechia şi alţi regi au obţinut victorii spectaculoase, dar sorry, exclusiv prin intervenţia „auxiliarilor” cereşti. Trebuie să te hotărăşti dacă modelul propus este doar eroic, sau dacă credinţa (care nu este altceva decât încrederea în porunca şi promisiunea lui Dumnezeu) este esenţială modelului tău. Dacă credinţa-supunerea faţă de cuvântul lui Dumnezeu este esenţială, atunci pregăteşte-te să-i enumeri printre eroi şi pe oameni de tipul aparent neeroic, care nu sunt pe gustul tău. Eu votez cu eroul necunoscut.

    Ghedeon este un erou doar pentru că a ascultat cu credinţă de glasul Solului lui Iahwé. Alminteri, aventura lui ar fi fost ultima şi nici nu s-ar fi povestit. În sine, Ghedeon este un tip retras, sfios, nu are nimic eroic. Credinţa şi cuvântul Domnului l-au transformat în erou. A fost erou pentru că a învăţat să fie bun soldat. (Unii nu pot fi soldaţi, pentru că talentul lor nativ este de generali zăbăuci neînregimentabili, şi de eroi ai infatuării. În oştirea Domnului ei fac acelaşi serviciu ca David în oştirea filisteană. În cel mai bun caz desenează hieroglife pe porţi).

    Barak a fost erou din cauza a două femei: o profeteasă a lui Iahwé, în care a ştiut să aibă încredere, şi o străină care l-a pus la punct pe Sisera cu o metodă „ehudică” (I love her !). Iudita, din cunoscuta nuvelă (apocrifă) iudeo-persană este inferioară doar pentru că este fictivă, dar ce are ea mai puţin eroic? În orice caz, Iudit exprimă spiritul unui popor eroic.

    Ai distorsionat cumplit personajele pozitive din cartea Esterei. Este adevărat că, examinând unele acţiuni de detaliu, ambii veri, Estera şi Mardoheu sunt destul de imperfecţi. Dar comparându-i cu preferatul tău, David, cine a manifestat păcate mai mari şi mai odioase ? (Cărţile biblice nu ne prezintă personajele ca pe nişte exemple perfecte care trebuie imitate. Mulţi îl imită pe David în episodul cu Batşeba sau măcar cu Abişag – folosită pe post de cărămidă caldă–, sau în măsurarea învinşilor cu frânghia). Ai transformat pe Estera şi Mardoheu în nişte monştri naţionalişti, odioşi şi provocatori de pogrom. Eşti absolut nedrept. Istorii ca aceea din Alexandria romană reprezintă o interpretare târzie a unui iudaism degenerat, profund anticreştin şi „antigentilic”. Marea ta greşeală este că încerci să înţelegi istoria biblică a evreilor, prin prizma mentalităţilor iudaismului clasic din erele greco-romană şi creştină. Ele diferă mult şi ca teologie şi ca elemente culturale şi mentalitate, chiar dacă există unele puncte (păcate şi virtuţi) perene. Dacă este vorba de pogrom în cartea Esterei, acest pogrom este antiiudaic, a fost iniţiativa lui Haman. Nu cunosc motivul pentru care Mardoheu nu i se pleca, nu are importanţă (iar tu, analistul eroic de colo, ar fi trebuit să vezi ceva profund eroic în acest gest rebel – parcă admirai asemenea spirite). Acest conflict personal (care probabil era doar picătura care umpluse paharul) a determinat pe Haman să iniţieze distrugerea tuturor evreilor din cetăţile medo-perse, la o anumită dată fastă (stabilită prin zaruri). L-a cumpărat pe generosul de Xerxes şi l-a determinat să dea o dispoziţie de neschimbat, care să permită neevreilor să-i ucidă pe vecinii lor evrei. Intervenţia eroică a Esterei, care şi-a riscat viaţa pentru poporul ei, şi care a dovedit un tact excepţional (pe care eşti liber să-l interpretezi ca ipocrizie, dacă nu-ţi place personajul) a adus o schimbare de 180 grade a situaţiei. După datina legalităţii medo-perse, Xerxes nu putea să-şi retragă decretul iniţial, şi singura cale de a apăra pe poporul Esterei a fost aceea de a da un nou decret, prin care să permită evreilor SĂ SE APERE în acele zilele „faste” stabilite de Haman. Primul decret nu obliga pe cetăţeni să-i ucidă pe evrei, ci-i încuraja la pogrom. Al doilea decret, nu obliga pe evrei să ucidă şi să jefuiască pe neevrei, nici nu le permitea să organizeze pogromuri, ci le PERMITEA să se APERE cu armele, eventual să atace doar pe aceia care în ziua respectivă, după PERMISIUNEA lui Haman, veneau înarmaţi împotriva lor. Evreii au cerut să se prelungească termenul, deoarece au prevăzut că unii din vrăjmaşii lor aveau să-i atace şi după termenul permis de primul decret. Repet, acţiunea evreilor era pur şi simplu de apărare, şi o respect atât ca om, cât şi ca adept al credinţei biblice. Dumnezeu a fost complice cu ei în orice caz. Ai afirmat că Estera şi Mardoheu au ajuns sus pe căi necinstite. Necinstite faţă de ce, sau faţă de cine? Xerxes era un şahinşah poligam, evreii erau de asemenea poligami. Era încălcarea unei reguli din Tora faptul că Estera era împinsă în braţele unui păgân (nu conta că era poligam), dar nu era niciodată un păcat de moarte, aşa că se practica. Estera a câştigat prin frumuseţe, naturaleţe, inteligenţă şi performanţe sexuale apreciate de un despot care se pricepea la femei. Dacă ar fi fost vorba de Maria Magdalena, ai fi lăudat-o pentru asemenea calităţi, dar pe Estera o veştejeşti ca pe o prostituată de rând. Nu uita, că atât eroii, cât şi feţele lungi, preferă femeile care-şi cunosc bine rolul. Mardoheu a sacrificat-o pe verişoara lui, după criteriile noastre, dar după criteriile lui şi chiar ale ei, Mardoheu îi (şi îşi) făcuse un serviciu înţelept. Ai arătat dispreţ faţă de Mardoheu, ca şi cum ar fi fost un parvenitist şi un oportunist. În realitate, nimic nu arată că el urmărea puterea. Era un om simplu şi vertical, un slujbaş fidel al regelui (pe care l-a apărat împotriva unui complot), şi preocupat de binele poporului lui. Asta numeşti tu naţionalism fanatic? Nu înţeleg deloc care sunt criteriile tale etice, fiindcă eşti foarte părtinitor cu personajele biblice şi cu cele contemporane, după propriile prinţipuri şi capriţii de moment.

    Ai pus vârf la toată beşteleala hitleristă, afirmând că evreii erau inferiori culturii greco-romane, de aceea trebuiau să fie fericiţi de ocupaţia elenistică şi romană, fiindcă drăguţii de greci şi romani veneau să le ofere o civilizaţie superioară, să-i scoată din barbarie. Din acest motiv, tu consideri isprăvile lui Iuda Macabeul şi ale oamenilor lui ca fiind acte de fanatism naţist, zelot. Dar adevărul este că fie nu ai citit nimic despre acest moment istoric, fie că nu te interesează de fapt adevărul istoric, ci numai filozofia ta tipologică. Tratezi personajele biblice sau istorice, mai degrabă ca un critic literar creativ, dar pozezi ca analist istoric şi etic. Tu creezi personaje vii interesante, inventezi alte conflicte decât cele reale şi ai o Biblie a ta din care numai tu poţi citi, încă cu ambiţia de a face din ea o Vulgată.
    Zeloţii (în frunte cu eroii lor, Iohanan din Ghişala etc.) şi Bar-Kochba’ au trăit în perioada ocupaţiei romane şi reprezintă ultima rezistenţă politică şi militară a evreilor. Este adevărat că nu putem simpatiza cu ei în calitate de oameni ai Bibliei. Este sigur că nu Dumnezeu îi conducea, dar după criteriile tale, asta nu are nimic de a face cu lipsa eroismului. Oamenii luptau pentru eliberarea de sub o forţă străină, perfidă, lacomă şi zdrobitoare. Elenismul şi Roma au fost forţe politice mostruoase, în ciuda superiorităţii lor culturale reale sau presupuse. Erau ocupanţi nedoriţi, care ar fi făcut mai bine să stea acasă, sau să se mulţumească cu interferenţe mai atente, doar comerciale şi culturale. Faptul că scrii cu un alt alfabet şi ai altă filozofie, sau ai o disciplină militară studiată, nu te îndreptăţeşte să subjugi pe altul care ţi se pare ţie inferior cultural. În condiţii ideale, fuziunea dintre cultura iudaică şi alte culturi vecine, în special cea elenistică, ar fi fost un factor de progres, cu condiţia ca spiritul Bibliei să aibă prioritate. Dar modul în care au înţeles eleniştii să elenizeze pe evrei, mai întâi încurajând apostazia, apoi măcelărind pe cei care nu acceptau cultul elenistic, este sub orice critică. Evreu este evreu şi spiritul acesta va supravieţui cât va ţine lumea. Israel nu a avut menirea primordială de a face descoperiri geografice, cosmologice sau speculaţii filozofice care sunt un frumos sport intelectual şi nimic mai mult.

    Ştii şi tu bine, că Israel a avut un alt rol. Iacov a avut un alt destin decât Esau, unul de întâi-născut. Şi aceasta în ciuda faptului că în cele din urmă Iacov a renunţat la moştenirea întâiului născut, a lăsat-o pe toată în mâinile lui Esau, iar când s-a întors cu o avere absolut personală, a mai dăruit şi din aceea lui Esau, numindu-l pe acesta „domnul meu”, recunoscându-i prin urmare, dreptul pe care i-l luase. Poţi să crezi ce vrei despre scrijilaţi şi nescrijilaţi, despre mutilări spirituale etc., care fac parte din recuzita ta retorică. Poţi fi sigur că nu voi avea timp să mă ţin de toate artificiile (prostiile sclipitoare) pe care le scoţi, m-aş bucura să aflu că şi Esau s-a mântuit în cele din urmă, dar regula este că în lumea „naturală” (nu păgână!) pe care o preferi, regula este că se cade din treaptă în treaptă până nu se ştie unde. Dumnezeu să te oprească la timp.

  3. Florin Lăiu says:
    7 iulie 2010 la 12:55

    Continuare: Despre Profeţi.

    Ai clasificat pe profeţi în tipologia eroică, pentru că se luau de regi, boieri şi preoţi, ba chiar şi de Legea tradiţională, sfidând totul în numele dreptăţii sociale. Ceea ce afirmi este o distorsionare grosolană, împrumutată din cărţi de (a)teologie modernă, cu care eşti în mare intimitate în utlimii ani. Profeţii nu sunt mai eroi decât Moise care a dat Legea. Moise s-a opus despotismului faraonic, a acţionat pentru eliberarea lui Israel, s-a bătut cu toate forţele duşmane din afara şi dinăuntrul lui Israel, şi prin el a dat Dumnezeu o lege mult diferită şi mai umană decât tot ce exista pe vremea aceea (în ciuda faptului că unele reguli erau moşteniri culturale tolerate de Dumnezeu şi reglementate prin lege). Profeţii nu au avut o mentalitate diferită. Ei au avut o autoritate inferioară faţă de Tora lui Moise, cum era şi normal. Ideea că ei combăteau legile rituale şi clerul (deci erau rebeli faţă de sistemul religios!) şi mustrau pe regi şi boieri (deci rebeli şi faţă de ordinea social-politică), este o simplificare facilă şi eronată, demnă de un interpret marxist al Bibliei. În realitate, nu puţini dintre profeţi au fost preoţi. Profeţii, chiar şi cei ce nu erau preoţi, au militat pentru restaurarea cultului tradiţional al lui Iahwé, nu pentru înlăturarea, înlocuirea sau atenuarea lui. Ei au mustrat pe unii regi, boieri şi judecători, dar au apreciat şi slujit pe alţi regi şi lideri, care s-au supus Legii Domnului. Ei nu au apelat la o etică abstractă umanistă în opoziţie cu Legea, ci au înţeles sensul Legii şi au învăţat pe oameni s-o înţeleagă. Au vorbit chiar şi neevreilor, în apărarea dreptăţii, eticii sociale şi a religiei creaţioniste. Au fost ei eroi, într-adevăr, dar au fost nişte eroi sfinţi şi sfinţi eroi, nu anarho-teologi.

    Iar despre Iisus, dacă vrei să mă ajuţi să-L înţeleg mai bine, te rog să nu-mi mai dai citate din literatură SF liberală, pentru că nu este nimeni care să-L fi cunoscut mai bine pe El, decât Matei, Marcu, Luca, Ioan, Petru, Iacov, Iuda şi alţii ca ei.

  4. jugarean says:
    7 iulie 2010 la 17:11

    Draga Edi

    Azi am fost la parlamentul european si mi-am pus o pancarta cu LUPTATOR IMPOTRIVA TERORISMULUI. Au chemat politia si pana la urma mi-au gasit un loc cu toate ca cei ce asigura securizarea ar fi fost mai bucurosi sa ma alunge! Sa vedem ce va fi maine! Iata scrisoarea pe care i-am trimis-o Presedintelui Parlamentului
    Domnule Presedinte Jerzy Buzek
    Numele meu este Stelian Iulian Jugarean, sunt cetatean european si doresc sa va aduc la cunostinta ca razboiul impotriva terorismului in care este implicata societatea noastra nu are sorti de izbanda, dimpotriva genereaza ura si cheltuieli enorme din partea cetatenilor.
    Cum va inchipuiti dumneavoastra ca trimitand soldati si arme, impunand forta si teama, omenirea ar putea scapa de aceasta boala groaznica numita terorism?! Prin asemenea masuri generati, transmiteti si perpetuati URA! Ori exact aceasta este hrana terorismului!
    Solutia pentru URA dintre oameni este una singura si anume IUBIREA!
    Trebuie sa legiferati ca un parinte sa isi poata oferi propriul sange sisau organele trupului daca este nevoie, pentru salvarea propriului copil! Asa este normal si drept!
    Va rog sa ma credeti ca daca sangele meu, inima mea sau alt organ ar salva viata unui adept al terorismului, si ideologia daruirii de sine ar fi mediatizata, aceste organizatii se vor dizolva deoarece ideologia lor va fi anihilata! Nu este nevoie decat de un singur exemplu si eu sunt fericit sa ma ofer 100% pentru distrugerea acestui flagel al omenirii care consuma energie si resurse. Daca aceste eforturi ar fi folosite pentru oameni atunci nici un locuitor al planetei nu ar mai suferii de foame! Nu mai este vreme sa asteptam pana cand omenirea va avea un guvern mondial. Trebuie actionat rapid si cu toata forta iubirii.
    Aveti acum toate elementele necesare, nu trebuie decat sa actionati!
    Daca intelegeti toate acestea, omenirea va va tine in memorie ca Presedintele care a schimbat lumea in bine mai mult decat toti Papii la un loc!
    Eu voi astepta in strada zi si noapte decizia dumneavoastra! Multumesc!
    Cu dragoste

    Promisiunea lui Isus aete ca voi cunoaste adevarul si acesta ma va elibera, dar lumea ma va uri pentru asta! Pana acum are perfecta dreptate.
    Nu mai simt apasarea si grijile ca atunci cand aveam firma, familie, bani si eram respectat, dar plata este ca dorm pe strada in masina si in parcul Leopold, sunt boschetar si merg
    peste 2 km la o toaleta care nici macar nu are apa. Acum este cald dar am speranta ca imi arata tot si ma salta din lume pana vine frigul ca altfel va fi crunt de tot. Daca m-ar vedea fetitele mele m-ar dispretui asa ca mai bine sa afle dupa ce se termina!

    Ce am vazut pana acum!
    Oamenii sunt orbi si privesc doar spre ceea ce tine de trup. Au despartit intentionat religia de scoala si au promovat sisteme de gandire care sa orbeasca lumea. NU exista
    creationism si evolutionism ci un Creator care a creat materie, forte ca sa evolueze, sa existe crestere! Iubirea da viata materiei!
    Toate institutiile, inclusiv internetul slujesc celor ce conduc si vor puterea sa faca voia lor! Din pacate se amagesc pentru o scurta perioada dupa care iubirea piere si ajung materie fara viata! Daca oamenii distrug iubirea si planeta va ajunge materie fara viata, dar daca se vor iubi va prinde viata si Galaxia si Universul. Acum natura abia mai rezista la rautatea oamenilor! Vor intelege insa dupa ce imi vor ucide trupul! Nu exista iad, satana, rai, sau domn Zeu. Astea sunt aberatii umane folosite tot pentru controlul semenilor!
    ORICINE, cult sau analfabet, daca cauta ADEVARUL va avea viata, insa va pierde tot ce are pe lume. Isus mi-a aratat si eu experimentez personal. Rational vorbind, daca ma insel (ceea ce nu cred insa vorbesc in felul oamenilor) pe celalalt drum eram deja „mort”!
    Cu dragoste…

  5. Fidiles Catalina says:
    7 iulie 2010 la 20:15

    Domnule Laiu vi se pare moral si cu motiv intemeiat pedeapsa pe care o primeste sotia lui David? Credeti ca observatia facuta de ea lui David l-a ofensat asa tare pe Dumnezeu?Care din principiile morale le-a incalcat ea in fata Lui? Nu am ascultat emisiunea si nu stiu exact ce trateaza, dar mi-a atras atentia acest comentariu al dv.Probabil ca suntem prea naivi ca sa nu luam in considerare toate aspectele pe care Biblia ni le arata si care in zilele noastre poarta numele de atitudini psihologice, inteligenta emotionala, cadru istoric influente culturale, sau aparati doar autoritatea cuvantului ca arma de a manipula spiritual masele si de a risca toata frumusetea pe care Dumnezeu a lasat-o in aceste relatari.Sa stiti ca pe om nu il ajuta latura teologica al lui dumnezeu nu asta il leaga de noi. Dumnezeul prezentat lumii e un mos cu barba care se ia dupa toate prostiile si care tine cont de cat de lunga e fusta si cat de scurta e maneca la femei si de faptul ca ii ofensam pe pastori cu intrebarile prea filosofice la care nu sunt capabil sa recunoasca faptul ca nu au raspuns. Ca de fapt se incapatineaza sa tina la mofturile ireale ale lui dumnezeu, si nu la cat de mult iubeste el lumea, la sentimentalismul prpagat prin biserici si nu la luciditatea si rationalitatea lui dumnezeu. oamenii care recunosc ca sunt in cautare nu sunt naivi,dar a crede ca ai raspuns la orice intrebare e o naivitate. Crestini cred ca au raspuns la orice intrebare.

  6. Florin Lăiu says:
    7 iulie 2010 la 21:57

    Dragă Iulian Jugărean,
    Îmi plac oameni care fac în viaţă ceva deosebit, eroic, chiar dacă este o nebunie. Un tip din Olanda a făcut arca lui Noe în mărime naturală. Altul a scris Evanghelia pe un bob de orez. Tu vrei să convingi lumea că iubirea e mai tare decât terorismul. Şi Dumnezeu a încercat asta şi a dovedit. Terorismul a fost deja înfrânt la Crucea lui Iisus, dar terorişrii încă nu au fost înfrânţi, iar mulţi, poate cei mai mulţi, nu sunt impresionaţi de asemenea gesturi. Sunt curios ce vei face. Îţi doresc succes.

  7. Florin Lăiu says:
    8 iulie 2010 la 00:49

    Dragă domniţă Cătălina,

    Autorul biblic arată care au fost urmările cuvintelor dispreţuitoare ale Micalei. Dacă a fost o pedeapsă directă a lui Dumnezeu, sau dacă a fost urmarea faptului că David nu s-a mai întâlnit cu ea din clipa aceea, nu ştim. Ştim însă că el mai avea deja şase soţii (Ahinoam, Abigail, Maakha, Haghit, Abital şi Egla – 1S 27:3; 30:5; 2S 2:2; 1Cr 3:1-3). David avea acum circa 37 de ani şi cel puţin şapte copii.

    Mical fusese prima dragoste, cu circa 17 ani în urmă. Dar de atunci se întâmplaseră multe. Mical a trăit cu David la începutul carierei lui militare (generalul lui Saul), dar nu făcuse copii cu David, deşi fuseseră împreună cel puţin câteva luni. David a fost silit să fugă de la palatul lui Saul, pentru a-şi salva viaţa. Mical a făcut un gest umanitar acoperind retragerea lui David, dar nu a avut suficientă tărie sau dragoste pentru a-l urma în exil, deşi el îşi riscase viaţa pentru ea, ducându-se să taie 100 de filisteni. Veţi spune că prea mult cer de la o doamnă. Eu nu-i cer nimic, dar faptele arată că David şi-a găsit apoi femei care l-au urmat şi în exil (Ahinoam şi Abigail), cf. 1S 25:42-43. Mical era mai mult fiica lui Saul decât soţia lui David, şi aşa a rămas toată viaţa. După plecarea lui David, tatăl ei a măritat-o după Palti(el), şi nu există nici o dovadă de împotrivire. Mical nu s-a alăturat prieteniei lui Ionatan faţă de David, ci doar a dorit o viaţă liniştită. Era prin urmare o doamnă normală. Dacă ar fi crezut în victoria lui David, probabil l-ar fi urmat, dar ea nu credea în David. Îi plăcuse de el că era roşcat, cu ochi albaştri, eroic şi cu suflet deschis. Dar aventura primei căsătorii a trecut, iar când a apărut timpul strâmtorării, prinţesa a preferat palatul. Mical a stat apoi recăsătorită cu Paltiel timp de aproximativ 20 de ani fără să aibă copii. Îmi este clar că era sterilă. La începutul domniei lui la Hebron, după moartea lui Daul, David a cerut-o înapoi pe Mical (1S 25:44; 2S 3:13-17). Pe de o parte fusese prima dragoste, pe de altă parte (poate mai sigur), simţea nevoia să-şi legitimeze astfel domnia ca succesor de drept al lui Saul. După părerea mea, David a făcut o mare prostie în acest caz. După atâţia ani să te întorci la o femeie care nu te-a iubit cu adevărat şi care mai este şi sterilă, nu este cea mai bună idee. În plus, al doilea soţ ţinea la ea (sau poate avea şi el planuri de avansare !), încât a mers plângând după ea o bucată de drum, când i-a fost luată din ordinul lui Iş-Boşet (la cererea lui David). După Lege, dacă un bărbat îşi repudia soţia şi ea se recăsătorea, nu avea voie s-o mai recupereze vreodată. Aici David n-a fost înţelept. Dealtfel, în privinţa femeilor şi a familiei, David nu a avut nici înţelepciune, nici fericire, iar copiii născuţi într-un asemenea anturaj de rivalitate şi fără o educaţie mai fermă, au devenit problematici, iar unii au fost chiar mari lichele. David nu a avut o educaţie maritală bună, şi dacă în alte lucruri consulta voia lui Dumnezeu, în privinţa aceasta a făcut cum îi dicta inima şi cum îi permiteau sau dictau obiceiurile vremii. David nu este exemplu în toate lucrurile. Însă în ce priveşte episodul cu dansul înaintea chivotului, Mical nu avea dreptate. Daţi-mi voie să spun că sterilitatea ei fizică era nimic pe lângă cea spirituală pe care o contractase de la taică-su. De ce nu jucase şi ea cu David înaintea chivotului? De ce nu venise măcar să asiste la sărbătoare? O soţie care preferă să fie oriunde în altă parte decât unde este soţul ei, în special când el este în public şi este cineva, deja este un afront. Ea era deja cu capsa pusă, o femeie care nu ştia ce vrea. Ar fi putut să rămână cu Paltiel, mai degrabă, dar a preferat să fie una din soţiile regelui, cea favorită, să sperăm. Nu ştiu dacă reuşise să se impună ca primadonă la palat, dar faptul că îl trata şi pe rege cu ifose de doamnă era exasperant. (Am analizat deja mai sus gestul ei. Aş adăuga aici doar ideea că reacţia ei stupidă a venit tocmai când David voia să rostească binecuvântările tradiţionale asupra familiei sale, deci un altar de familie, să-i zicem aşa. Este interesant că ea nu-i reproşează lui David că mai are şi alte femei, deşi este foarte probabil că suferea când vedea că celelalte aveau copii…). Nu ştiu ce atitudine a avut în continuare David faţă de ea, dar ştim că el a alunecat tot mai mult în privinţa femeilor, nu şi-a găsit un echilibru, nu era fericit cu niciuna, după cum se vede. A mai avut zece concubine regale după aceea (2S 5:13) şi „cireaşa de pe tort”, Batşeba, nu la mult timp după acest episod.

    Domnul însă a pedepsit pe David mai mult decât pe Mical. Sunt convins că pentru Mical era o frustrare că nu avea copii. Domnul ar fi putut face o minune pentru ea, dacă şi-ar fi refăcut relaţia cu Dumnezeu. Dar familia lui David era o catastrofă în mare parte, aşa încât dacă autorul consideră că pentru Mical a fost o pedeapsă că nu a avut copii, nu sunt sigur că Dumnezeu gândea la fel. Eu sunt convins că Mical avea nevoie de disciplina lui Dumnezeu. A fi părinte însă poate fi o „pedeapsă” la fel de mare cu aceea de a nu fi părinte. (Am deplasat puţin sensul termenului. „Pedeapsă” este un cuvânt grecesc împrumutat, care la origine însemna „şcoală, disciplină”, iar „pedepsit” însemna „educat”, „învăţat”).

    2S 6:23, textul care expune realitatea aceasta, nu arată explicit că ar fi fost pedeapsa lui Dumnezeu, sau o altă cauză. Textul arată că în situaţia dată, Dumnezeu nu a făcut nici o minune pentru ea, ca să o binecuvânte cu fertilitate. A ferit-o Dumnezeu pe calea asta de păcate mai mari. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat copiii Micalei, când citesc ce au fost în stare să facă ceilalţi prinţişori.

    Eu nu sunt făcut să spun ce mi „se pare moral si cu motiv intemeiat” în modul în care acţionează Dumnezeu faţă de oameni. Este clar că nu putem justifica prin raţiunea noastră procedeele diverse ale lui Dumnezeu cu oamenii. Biblia şi experienţa ne ajută să înţelegem că oricare ar fi procedeele, motivaţia este iubirea divină, şi scopul este mântuirea sufletelor. Să sperăm că Mical a înţeles ceva din lecţia vieţii, în ciuda greşelilor făcute, şi se va putea întâlni în cer cu oameni ca David, Ionatan, Urie, Batşeba etc., spălaţi toţi şi înfrăţiţi „prin sângele Mielului”. Asta numai dacă a învăţat între timp să aprecieze şi slujnicele şi „prostimea” (reiqim) pe care le dispreţuia (acest păcat este mai mare decât poligamia, după cum se vede).

    Nu am pretenţia că analiza mea este perfectă, dar cred că este echilibrată şi suficient de critică şi instructivă.

    „sau aparati doar autoritatea cuvantului ca arma de a manipula spiritual masele”

    Da, apăr autoritatea cuvântului scris. Dacă interpretările mele sunt manipulative, să interpreteze alţii mai bine.

    „Sa stiti ca pe om nu il ajuta latura teologica al lui dumnezeu nu asta il leaga de noi.”

    Dumnezeu nu are laturi teologice, domniţă. Teologia este vorbirea noastră despre Dumnezeu, poate fi înţeleaptă sau idioată (mă rog, sunt şi nuanţe), dar ea reprezintă cultura noastră despre Dumnezeu. Toţi cei care sfidează o anumită teologie oficială, fac deasemenea teologie în felul lor. Dacă este mai bună, va arăta veşnicia. Dar şi viaţa asta poate arăta multe încă de pe acum.

    „Dumnezeul prezentat lumii e un mos cu barba care se ia dupa toate prostiile si care tine cont de cat de lunga e fusta si cat de scurta e maneca la femei si de faptul ca ii ofensam pe pastori cu intrebarile prea filosofice la care nu sunt capabil sa recunoasca faptul ca nu au raspuns.”

    Dacă Dumnezeu este prezentat în unele viziuni (Daniel 7) ca un Bătrân Încărcat de Vreme, cu părul alb şi pe tron de flăcări, chiar dacă aceasta este doar o imagine didactică, nu o informaţie despre cum este Dumnezeu, ar fi mai înţelept să nu o caricaturizăm. Dacă Dumnezeu S-a coborât uneori printre pământeni, cu sau fără barbă (în vizită la Avraam), eu zic că nu trebuie ironizată neapărat această imagine tradiţională, chiar dacă nu este conformă cu realitatea (meta)fizică. Una din poruncile morale ale Bibliei este: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.”
    (Lev 19:32). Astfel cinstirea bătrânilor este asociată cu respectul faţă de Dumnezeu. Respectul faţă de bătrâni, este respectul faţă de părinţii şi bunicii noştri, respectul faţă de tradiţia şi înţelepciunea unui popor. Atitudinea generaţiilor moderne de a se descotorosi de bătrâni în multe feluri, nu este dovadă de inteligenţă. Există şi înţelepciune care se poate găsi mai degrabă la un bătrân, decât pe internet. De exemplu, nu noua generaţie, care încă nu are o personalitate formată, şi care de când e lumea se opune „reglementărilor” generaţiei anterioare, ne poate învăţa cel mai bine care sunt limitele decenţei. Nu neapărat bunicii şi străbunicii trebuie consultaţi, dar dacă fiii nu-şi cinstesc părinţii în privinţa educaţiei, atunci în ce privinţă îi cinstesc? Este aceasta o poruncă decalogică la fel ca şi a patra sau a şasea? Ai dreptate că există oameni prea înguşti şi chiţibuşari, care ne dau o imagine imposibilă despre Dumnezeu. Am scris cândva un articol la subiect. Trebuie să-l mai modific din punct de vedere estetic-literar şi să-l mai scurtez, dar merită citit de o doamnă sau domniţă http://www.florinlaiu.com/standarde-crestine/invataturile-lui-nea-goe-catre-mamita-mamitica-si-toate-domnitele-basarabe.php

    „oamenii care recunosc ca sunt in cautare nu sunt naivi, dar a crede ca ai raspuns la orice intrebare e o naivitate. Crestini cred ca au raspuns la orice intrebare.”

    Eu recunosc că sunt în căutare, dar nu în căutare de Dumnezeu. Pe adevăratul Dumnezeu l-am găsit şi nu mai sunt în căutare. Caut doar să-L cunosc şi să-L înţeleg mai bine şi să-L urmez mai bine. Nu am răspuns la orice întrebare, chiar dacă îmi place să pot da răspunsul cel mai bun. De la GC acum din Atlanta a fost transmisă o emisiune de ştiinţe naturale şi creaţionism, au vorbit savanţi ca Elaine Kennedy şi Jim Gibson. Mi-a plăcut răspunsul lor cu privire la problemele legate de Creaţie şi natură: „Nu avem toate răspunsurile pe care le-am dori, dar cele pe care le avem sunt bune.” God bless !

  8. Florin Lăiu says:
    8 iulie 2010 la 08:53

    Iulian Jugărean: „Daca m-ar vedea fetitele mele m-ar dispretui asa ca mai bine sa afle dupa ce se termina!”

    Omule, îmi cer scuze că nu am citit atent mesajul dumitale. Dar văd că faci un gest nebunesc. Las-o încolo de dragoste pentru terorişti şi întoarce-te acasă la fetiţele tale. Apucă-te de ceva serios şi lasă pe terorişti în plata Domnului. Orice om, mai ales credincios, este dator să iubească şi să slujească mai întâi pe cei din familia lui: „1Tim 5:8, Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s’a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios.”

    Pentru terorişti, am de asemenea un mesaj:
    Amos 1:11-12 „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăduşindu-şi mila, a dat drumul mîniei, şi îşi ţinea într’una urgia. De aceea, voi trimete foc peste Teman, şi va mistui palatele Boţrei.'”
    Ps 139:19 „O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă dela mine, oameni setoşi de sânge!”

  9. el-gabri says:
    11 iulie 2010 la 07:38

    unele din cartile lui wells, nu stiu daca este si cea mentionata in emisiune…nu i-am inteles bine titlul…
    www2.hn.psu.edu/faculty/jmanis/hgwells.htm

  10. Pingback: Academia Oswald Glait - Lui EddieConst la Oxigen2

  11. Edmond Constantinescu says:
    27 octombrie 2015 la 19:08

    Tema “eroismului” fusese inaugurată de tine. Nu eu am început, şi nu este interesul meu de a glorifica pe zeloţi. Într-o emisiune anterioară, ai emis o interpretare simplistă şi convenabilă agendei tale “păgâne” (cu sau fără ghilimele), clasificând personajele biblice în două categorii: eroi şi sfinţi, adică tipul onagru (măgar sălbatic), aventurier, autoafirmativ, rebel şi prometeic, şi tipul faţă lungă, faţă palidă, faţă schimonosită, îngust, beteag socio-cultural, masochist, ascet, pseudoînţelept şi mucenic. Ai făcut din această clasificare facilă, simplistă (şi necinstită, dacă te gândeşti mai bine), un adevărat instrument de interpretare psihologică şi spirituală a Bibliei. Dar tipologia pe care ai confecţionat-o reflectă doar dezgustul tău personal pentru oamenii religioşi (de orice fel şi din orice timp) şi simpatia ta pentru omul natural, “neprelucrat”, cu psihologia luciferică intactă.

    Amin. Multumesc pentru caracterizarea fidela (cu exceptia la „simplista”). Am un singur lucru de adaugat. Am interpretat istoria peridoadei barbare a lui Israel citind printre randuri naratiunea preoteasca oficiala. In opinia mea istoria originara a eroilor VT tine de acelasi gen literar cu alte legende din epoca fierului (David si Ionatan/Ahile si Patrocle) dar au fost doctoricite de preotia levitica (preotul e dusmanul etern al omenirii).

    Cat despre ultimul dans, am o intrebare socratica: daca David a dansat „ca femeile”, de ce au incetat femeile sa danseze in Iudaism?

    Dansul lui David nu este un extaz religios, este un dans razboinic, ca dansurile cazacilor sau calusarii. Chiar si Hava Nagila pastreaza inca amintirea ritmului razboinic.Toti razboinicii dansau ca demonstratie a abilitatii lor martiale si exercitiu. Pe de alta parte, dansurile populare sunt explozii de vitalitate si bucurie naturala, adica tocmai ce interzice preotul cu haine lungi si fata asisderea.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: