Inception

“Cel mai rezistent parazit este o idee plantata in inconstient” – spune Dominic Cobb (Leonardo DiCaprio) in Inception, si de aici stim ca Christopher Nolan l-a citit pe Dawkins.

Mema egoista – explica biologul britanic – la fel ca gena egoista nu se slujeste decat pe sine. O idee ajunge sa consume vieti si istorii nu pentru ca este rationala sau utila ci pentru ca – la fel ca virusii sau parazitii – a dezvoltat prin selectie naturala un mecanism de supravietuire si reproducere bine adaptat la conditiile organismului gazda.

Cristophor Nolan nu este insa interesat de memetica pur si simplu ci de inceptie: plantarea memei dinlauntru, direct in inconstientul victimei. Ideea este cu atat mai sinistra cu cat este teoretic posibila. Si asta ne aduce aminte de situatii ingrijorator de familiare.

In lumea biologica, spune Dawkins, parazitul modifica comportamentul gazdei care devine agent activ in reproducere. Soarecele infectat de toxoplasmoza nu se mai teme de pisica, pentru ca ciclul reproducerii trece prin stomacul pisicii. Furnica infestata se suie pe firul ierbii pentru a fi mancata de vaca, intrucat ciclul reproducerii trece prin vaca. Cainele turbat musca pentru ca virusul rabies se transmite prin muscatura animalului infectat. Purtatorul de boli venerice traieste in promiscuitate sexuala pentru ca virusul lui are nevoie sa se reproduca.

In lumea memelor, avem reclama si moda, preotul si copii, martorii cu zelul lor, etc. Procedura este identica cu viespea care isi paralizeaza victima inainte de a implanta larva in trupul ei. Plantatorul de meme recurge la un mijloc de a paraliza gandirea critica inainte de a infecta mintea. La biserica asta se intampla de obicei atunci cand faci pielea gainii cu lacrimi. Sau cand frica de iad paralizeaza intrebari legitime.

Chipul lui Robert Fisher framantat de “idea lui” (o idee atat de importanta incat Fisher va sacrifica un imperiu corporat pentru ea), cu ochii iluminati de o recenta epifania referitoare la iubirea ne-marturisita a tatului sau (un rechin cu totul absorbit de sine), si presupusa dorinta secreta ca Robert sa desfaca compania (de fapt dorinta companiei rivale), pe fundalul echipei de inceptie care umblase la subconstientul sau, te face sa te gandesti la acele poze in care un convertit cu fata luminata este fotografiat alaturi de evanghelistul si pastorul care l-a botezat.

Mal, aruncandu-se in gol, controlata de ideea ca realitatea este un vis, te face sa te gandesti la Jugarean si idealismul infectat de mema sinuciderii mesianice. Rezistenta ei la logica si fapte pare o aluzie la Florin Laiu si creierul sau infectat de meme fundamentaliste. Si parca il auzi pe DiCaprio pronuntand replica cheie a filmului: “Cel mai rezistent parazit este o idee plantata in inconstient”.

Filmul nu se opreste insa la meme. Tema fundamentala este natura realitatii. Intrebarea daca nu cumva realitatea este un doar un vis nu este noua. Nu stim cum arata lumea ci doar felul in care suntem afectati de ea. Nu avem nici o dovada ultima ca logica noastra reflecta ordinea lumii. “Gandirea te minte si ochiul te-nseala” spune Eminescu. Viata noastra poate fi doar un vis sau mai rau, un vis intr-un vis, sau un vis intr-un vis intr-un vis, in regresie infinita.

Astazi stim ca lumea este intr-adevar un vis, dar un vis controlat de realitate. Mai exact, creierul recreiaza lumea pe baza informatiilor senzoriale si testeaza in fiecare nano-secunda acest model in relatie cu realitatea. Daca mintea este desprinsa de realitate, creierul nu inceteaza sa creieze lumi, dar acestea sunt fantastice. Asa apar visele, transele si halucinatiile. O minte exersata stie insa sa ramana treaza si in aceste conditii. Asa se nasc visele lucide, care constituie ideea cea mai fascinanta a filmului, si iarasi Nolan si-a pregatit bine tema.

Cobb explica Ariadnei intr-o diagrama foarte simpla cum viata si visul se folosesc in principiu de acelasi mecanism. Contrar opiniei comune, deosebirea intre cele doua nu consta in faptul ca in vis creierul ar creia o lume a lui, pe cand in stare de veghe vedem lumea asa cum este. Creierul este cel care creiaza lumea in ambele situatii. Diferenta este ca atunci cand suntem treji realitatea furnizeaza datele si testul modelului creat. In vis, tot creierul este cel care creaza si datele. Problema ramane testul. Si aici vine partea interesanta.

Echipa lui Cobb foloseste totemuri personale ca ultim mijloc de control. Cobb, de exemplu, foloseste un titirez. Daca titirezul continua sa se invarteasca la infinit, insemneaza ca Cobb este prins intr-un vis. Daca cade, lumea este reala. Ideea este inspirata din practica viselor lucide. De regula nu stim ca visam atunci cand visam. Cineva care are un vis lucid stie insa ca viseaza si se foloseste de obicei de anumite teste cum ar fi cititul (de regula nu putem citii in vis), ceasuri digitale, incalcarea legilor gravitatiei, gesturi socante in public, pentru a testa realitatea.

Asta ridica insa alte intrebari. Este posibil ca viata noastra sa fie un gen de matrix, un vis indus foarte bine regizat, nu neaparat ontologic ci psiho-social? Cu alte cuvinte, este posibil ca noi sa fim programati sa traim intr-o realitate asa cum vor altii sa o percepem? Intrebarea se contureaza in finalul filmului cu titirezul lui Cobb invartindu-se pe masa.

Succesul unor filme ca Matrix sau Inception ne arata ca intrebarea devine cu atat mai relevanta cu cat manipularea realitatii in viata si media devine norma. Si probabil acesta este motivul pentru care budismul devine tot mai popular in lumea crestina. Budismul este intemeiat pe ideea spargerii perceptiei colective a realitatii. Crestinismul dimpotriva, o impune. Unii incep sa suspecteze ca biserica este matrix si credinta inceptie.

Si uite asa ajung oamenii sa se joace cu titirezul in timpul predicii.