Introducere in nemurire

Postmodernul de mine, cel care neaga insasi coerenta ideii de „absolut”, este totusi cel care se revolta, care nu poate, nici nu vrea sa tolereze impostura, ignoranta, abuzul sau, cu totul scirboasa, pusilanimitatea. Cum de reuseste oare, in absenta fictiunii „valorilor absolute”? Pai, foarte simplu. Postmodernul de mine este Gilgamesh – sha nagba imurru, „cel care le-a vazut pe toate”. Umblu prin viata cu ochii deschisi. Imi iau reperele – extrem de umane – din „realitatea imediata”.

Asa se face ca stiu cum arata competenta si, fara sa le stiu eu insumi pe toate, mi-am format mirosul pentru prostie si gaunosenie. Am invatat sa invat si sa nu pretind a cunoaste ce nu cunosc – sau ceea ce e dincolo de cunoastere. Stiu cum arata bunatatea inteleapta. Pot de aceea detesta violenta de orice fel, inclusiv in formele ei perfide – nesimtirea si aroganta moralista. Stiu cum arata curajul discret si generos; si-mi repugna bravada megalomana si paranoida (asocierea asta e inevitabila).

Nu am nevoie de nicio revelatie. Viata insasi (inclusiv in dimensiunea ei religioasa) e plina de surprize si invataminte. Si, mai presus de orice, am inteles de unde vine nevoia de „absolut”, de „asa zice Domnul”: din frica. Atunci cind te stii iubit nu ai nevoie sa-ti spuna nimeni ce e bine si ce e rau. Ai curajul sa umbli prin lume cu ochii deschisi, neamenintat de diversitatea ei, imbogatit de tainele si provocarile ei.

Postmodern este cel care a vazut destule pentru ca sa fi inteles ca prietenia lui Enkidu valoreaza mai mult decit insasi nemurirea.

Anunțuri

20 Responses to Introducere in nemurire

  1. DGH says:

    Of Poli, a trebuit sa caut in dictionar sa vad ce-i „pusilanimitatea” si pe Wikipedia sa aflu cine-s Gingamesh si Enkidu. 🙂

  2. … ca prietenia lui son-of-the-jungle [„the other guy” out there, nowhere but here, next to you] valoreaza mai mult decit insasi nemurirea.

  3. Laurentiu H. says:

    Ghilgames a cautat nemurirea dupa ce Enkidu a murit.Nu cred ca Ghilgames a simtit pusilani.. cum ii spui tu,in fata mortii. 🙂
    Cred ca dorinta de nemurire este data chiar de constatarea lui Ghilgames:
    „A murit Enkidu,prietenul impreuna cu care vanam lei!”
    Asta se simte si din textul tau. Vanezi lei.
    Imi place ca „cel care le-a vazut pe toate” face trimitere in linie dreapta la Ecleziastul,cel care le-a vazut pe toate si zice ca sunt degeaba..
    In rest nu am inteles prea mult.Mai incerc.Maine o sa vad altfel lucrurile,atat cat vad din ele.
    Mi-am adus aminte din legenda,l-a plans mult Ghilgames pe Enkidu.
    Stiam si cum i-l chema pe cel care l-a invatat cum sa gaseasca iarba nemuririi.Era o versiune a lui Noe,parca.Trecuse de potop.Am gasit,Utnapistim.

  4. Sertorius says:

    Înțelepte Polihroane,

    Cred că editorialul tău e impropriu numit ”introducere în nemurire”. Poate că ar fi mai potrivit să spui ”introducere în consolarea după o nemurire imposibilă”.
    Postmodernul e un ins obosit, obosit de propria lui înțelepciune, prolixă și inutilă.
    Într-adevăr, un sentiment prezent valorează ptr el mai mult decât toate idealurile istorice ale umanității. Postmodernul are un iz de moarte…

  5. polihronu says:

    Draga Serto,

    nu impropriu, ci ironic. Titlul promite ceea ce punch-line-ul nu ofera. Postmodernul nu e deloc blazat, ci doar impacat cu putinatatea a ceea ce sintem. Tocmai de aceea, intelepciunea lui nu cauta maretia iluzorie a „sistemului”, fiind insa cea mai utila dintre toate. Viata insasi are un iz de moarte. „Idealurile istorice ale umanitatii” put insa a formol.

  6. NorthLite says:

    Un pic off-topic, dar pentru ca sa mentionat nemurirea, exista un animal nemuritor: Turritopsis nutricula.

    In final nu religia va oferi nemurirea, ci stiinta.

  7. mariusdove says:

    draga poli,

    interesanta paralela…

    cuvinte adanci,triste, tragice dar si ironice, romanesti, si mi’ai dat prilejul sa ma intreb ptr a nu stiu cata oara daca Ghilgamesh asta nu cumva e vreun roman emigrat in trecut.

    ultima propozitie e sublima insa. asta ptr ca nu mai ”gust” demult timp predica de la 11, iar editorialul tau mi’a dat ,ptr o vreme, subiect de meditatie.

    pe baza cuvintelor tale( ultime! , si cele mai frumoase) cred ca te contrazici (la fel de sublim) cand identifici in frica, nevoia de absolut. e atat de simplista superficiala si insuficienta solutia asta. in parte e adevarata propozitia ta. dar numai in mica parte.

    pentru ca tu ai oferit un alt termen-solutie care schimba putin perspectiva ”coerentei absolutului”. PRIETENIA…

    asta vine, nu’i asa!?, de la Ghilgames…sau poate de altundeva? din frica, nu?

    PS, off-topic.
    Ma intreb cum isi poate defini postomdernul din mine termenii? poate din inutile peregrinari, sinusoide si caderi…dintre toti postmodernul e ”cel mai” nemuritor daca se poate admite aceasta incorectidudine

  8. maria says:

    Nu e ciudat ca lui Ghilgames, mai mult zeu decat om, ii este furata nemurirea de sarpe ?
    Ghilgames, orbit de dorinta de a invinge cu orice pret, isi poarta prietenul intr-o lupta nedrepta,o lupta a inaltarii propriului eu, o nesocotire chiar a propriei obarsii , a naturii sale .
    In aceasta lupta, ii moare prietenul Enkidu, care tocmai primise forma omului ca fiinta care cunoaste dragostea.
    Durerea a fost mare, pentru Ghilgames, insa mai mare i-a fost durerea cand a inteles ca il asteapta moartea ca urmare a faptului ca a nesocotit zeii.
    S-a bazat pe puterea sa, pe latura sa divina, a gandit ca poate avea totul, chiar cand s-a intors impotriva celor care l-au creat. In lupta lui nebuna pentru sine, l-a atras si pe prietenul sau.
    Vederea mortii l-a intristat, nu atat ca-l vedea pe prietenul mort, ci pentru ca se gandea la propria moarte. El un nemuritor, care prin neascultare a devenit muritor.
    In disperarea lui il cauta pe supravietuitorul potopului, cel care cunoaste taina tineretii vesnice.
    Insa ,sarpele ii fura si aceasta ultima nadejde de a fi nemuritor, poate pentru ca buruiana vietii care urma sa fie impartita cu cei de langa el, cu poporul sau ,urma sa fie numai a lui. Iar obtinerea nemuririi prin efortul propriu, e ca un parfum ametitor, pe care-l pierzi la primul opstacol, sau ispitire.
    A incercat mai mult,a cautat duhul lui Enkidu, nu din dorinta de a-l revedea , ci din dorinta de a intelege ce exista dincolo de moarte. Bietul Enkidu era in infern, nu avea cum sa-i relateze ceva care pentru ei nu mai exista, si anume viata.
    Resemnat, se intoarce in tara sa, fara victorie, invins de propria dorinta , de propria marire fara rost, pentru a muri dupa legea muritorilor de rand.
    Resemnarea nu e legea naturala a vietii, ea trebuie invinsa, nu oricum, ci prin evidenta lucrului facut asa cum trebuie , si anume inaltarea in cunoastere prin iubire, fara insa a nesocoti legile firesti ale vietii create.
    Ideea egoista ca poti avea totul prin propriile puteri, ca poti strange univesul in brate, se poate materializa doar printr-o pulbere care poarta amprenta a ceea ce a fost omul.
    Isus a aratat ca resemnarea nu e natura fireasca a omului, ca lupta pentru nemurire nu e apanajul umanitatii tale, a cautarilor tale, ci insasi universul si Creatorul tau care te ajuta sa te ridici, de acolo de unde sarpele a incercat sa-ti fure nemurirea.
    Si poate ca ea (nemurire) nu va mai fi furata atat timp, cat o imparti cu cei de langa tine.

  9. polihronu says:

    Ma bucur ca ati acceptat sa recititi impreuna cu mine, ba chiar sa rascroiti aceasta scriptura antica. Prietenia nu este noul absolut, draga mariusdove, pentru ca nu prietenia ma intereseaza, ci prietenii.

  10. mariusdove says:

    draga maria

    cu respect spun ca gresesti cand il judeci pe Ghilgamesh in maniera dogmatic crestina.

    poemul ne spune ca zeii s’au suparat invidiosi pe succesul si faima duetului Ghilgamesh – Enkidu( acestia devenind din cei mai aprigi dusmani prieteni).si atunci l’au ucis pe Enkidu.lupta cu zeii nu si’a ales’o el.

    Ghilgamesh nu a fost purtat de egoism ci de iubirea ptr prietenul sau. aceasta prietenie ii da putere sa reziste la tentatii, sa lupte cu cele mai infioratoare creaturi, sa lupte cu zeii. inante ca sa intre in lupta el pune zeilor cateva intrebari si face cateva cereri. acestea au de a face cu moartea prietenului sau. zeii nu se sinchisesc, mai mult decat atat trimit moarte si distrugere ca singure argumente.
    daca Ghilgames ar fi fost egoist ar fi stat acasa linistit fara sa se bage singur intr’un destin potrivnic.

    si daca imi aduc eu bine aminte Ghilgamesh alege sa ramana muritor printre oameni cautand sa ii ajute decat sa ramana nemuritor intre niste zei trufasi si rai. in urma acestei alegeri este pedepsit de zei luandu’i’se nemurirea.

    cautarea nemuririi nu o face ptr sine ci ptr a’l intoarce pe Enkidu.

    mai degraba vad un model hristic decat luciferic daca e sa aplic pattentul crestin

  11. mariusdove says:

    draga poli

    argumentul tau-Prietenia-l’am gandit nu in termeni subiectivi ci obiectivi. si are de a face cu intelegerea fricii ca nevoie dupa absolut( argumenetul e insa luat din modernism dar slujeste f bine postmodernismului)

    vreau sa zic adica, -Iubirea, in exemplul tau cu Ghilgamesh-Prietenia- de unde vine ea? NU cumva din revelatie?!

    adica eu opun fricii, iubirea ca motor universal.

    PS.nu cred ca frica i’a determinat pe oamenii de stiinta sa descopere universul. ci mai degraba iubirea. iubirea de cunoastere si de natura. in contextul asta sunt de acord cu edy.

  12. maria says:

    Marius Dove,
    Nu am inteles ca Ghigames ar fi renuntat la nemurire.
    Daca spui ca a ales prietenia, luptand chiar impotriva zeilor, vazuti de fapt ca forte ostile omului, oculte, atunci cred ca trebuia sa accepte finalitatea actiunii sale.
    Epopeea nu evidentiaza decat neputinta omului de a atinge nemurirea.
    Ghilgames nu e nicidecum un model hristic.
    Ororile lui , ajunse la urechile zeilor , i-au determinat pe acestia sa provoace intalnirea dintre el si Enkidu. Unirea celor doua laturi ale umanitatii, primitivismul si civilizatia, nu pot face fata raului, puterii raului.
    Destinul umanitatii este resemnarea in fata mortii.
    Omul , combinatie de trecut ,prezent si viitor, nu reuseste singur, sa elimine raul, sa lupte contra raului. Chiar daca lupta impotriva fortelor ostile, a eticii negative, lupta finala impotriva mortii nu poate fi biruita de om.
    Zeii mesopotamieni erau si buni si rai, Ghilgames era eroul crud pe care zeii l-au pus in confruntare cu Enkidu pentru a-i potoli instinctele.
    Umanizarea lui Enkidu, si iesirea lui Ghilgames, de sub tutela unei civilizatii a desfraului, face ca rezultatul sa fie o umanitate dornica de a lupta impotriva fortelor ostile si de a birui singura.
    Cunoasterea binelui si raului, nu se poate fara o initiere, insa se pare, ca epopeea este o relatare despre faptul ca omul si-a ratat initierea, si ca destinul nu sta in mana omului, ci in Cel care este sursa nemuririi.
    Pentru aceasta omul trebuie sa-si depaseasca conditia, insa nu singur.
    Totul trebuie luat din perspectiva traditiei de la acea data, si faptul ca omul, numai prin asimilare cu natura zeilor poate invinge moartea.

  13. mariusdove says:

    Maria draga

    cred ca nu intelegi singuratatea lui Ghilgamesh.

    El ar fi dorit orice aliat si actiune care sa’l aduca inapoi pe Enkidu dovada ca el cauta cateva solutii, de ex sa mearga la Utnapistim.

    tocmai aici e frumusetea poemului ca G ramane singur intr’un destin tragic. si cu toate acestea nu renunta sa lupte. Dontghivap! nu reunta la ideal fie el greu/imposibil de atins! un alt model hristic fata de celalalt luciferic. renunta, lupta nu e de nasul tau!

    acestea sunt cateva din concluziile cele mai simple, de cmmon sense, ptr oricine citeste epopeea si vrea sa inteleaga mitul. e adevarat insa ca Ghilgamesh nu e un neprihanit si ca unii zeii mai fac si lucruri bune dar atunci cand le vine lor bine.

    sunt de acord cu tine in ce priveste lupta cu mortea. dincolo de mit, daca nu e privita ca simbol sau simpla poveste, aici da, omul nu poate si deci nu trebuie sa lupte! Moartea poate fi biruita intr’o singura maniera si aici stiinta si descoperirea stiintifica nu poate face nimic! De aceea Biblia nu poate fi asezata langa Epopeea lui G, sau Iliada si Odiseea tocmai prin solutia pe care o ofera!

  14. @hey gigolo de spania si amica lui, roboata…
    http://www.oxigen2.net/2010/11/parabola-levierului/comment-page-2/#comment-5815

    incearca sa descifreze tainele mitului lui Gilgames; n-au inteles nimic din articolul lui polihronu. patetici, daca nu ar fi amuzanti… 🙄 :monkey2: :cow2:
    va pup pe amandoi! sa nu incetati sa ne faceti sa zambim, da? 😀

  15. lucian costin says:

    Superb.Pune-o in versuri.E un epitaf?

  16. mariusdove says:

    clovnule al Jg virgula

    te credeam mai coroziv
    doar atata poti semn de intrebare
    itzi pyerzi din gratzie

    have a nice day amigo

  17. mariusdove says:

    el payaso de la jungla coma

    I have a question doua puncte dar nu cauta in wikipedia sau pe youtube
    de ce trebuie sa te superi motor de cautare pe oricine are idei diferite decat Taticul fie blogul lui prea inaltat semn ferm de mirare

    cauta in inima ta amigo

    que Dios te bendiga

  18. DGH says:

    Am priceput eu ceva din comentariile voastre dar trebuie sa merg la biblioteca sa citesc aceasta „scriptura antica”. 😦

  19. Laurentiu H. says:

    #19,

    Nu este vreo „scriptura”,este o poveste foarte frumoasa.

    Imi aduc aminte cartea din care am citit-o.Era albastra si avea reprodusa pe coperta o miniatura medievala cu povestea frumoasei Grundun. Se numea parca „Marile legende ale lumii”. Citeste toate miturile civilizatiilor,este reconfortant si culmea,folositor.Inca avem multe conexiuni culturale pe care nici nu le banuim.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: