”Golul lăuntric” între nevoie de Dumnezeu și simptom al Tulburării de personalitate Borderline

De multe ori m-am întrebat de ce cred ceea ce cred. De ce eu, o ființă umană unică, am ajuns să urmez drumul ontogenetic pe care îl urmez acum, și nu un altul. Apoi, m-am uitat la oamenii din jurul meu, la cei cu care drumul meu s-a intersectat și m-am întrebat de ce ei, ființe umane unice și ele dealtfel, au ajuns să aibă un anume sistem de gândire/credințe/valori/principii și nu un altul. Mai târziu, răspunsul a venit la pachet cu două concepte care mi s-au părut destul de satisfăcătoare: determinism și revelație. Mai important chiar, am înțeles că revelația poate ”veni” abia după ce am înțeles bine care sunt implicațiile determinismului (biologic, genetic, psihologic, cultural etc.) în ceea ce privește alcătuirea mea ca ființă umană unică adaptată unui mediu. În căutarea răspunsului la întrebarea ”de ce așa” a trebui să pornesc pe un drum către înapoi, un drum al deconstrucției atât interioare (psihologice) cât și exterioare (factori externi, de mediu), drum pe care erau înfipte numeroase indicatoare cu ”sensul existenței” și ”gol interior”. De obicei, aceste indicatoare, mi se spunea, duc către Dumnezeu. M-am întrebat adesea de ce Dumnezeu mi-a fost prezentat, într-un mod aproape obsesiv, ca fiind Acela care poate umple golul interior al unei persoane. Întrebarea și-a intensificat semnificația cu atât mai mult cu cât, personal, nu prea puteam simți acest gol interior, această senzație anihilatoare de vid existențial. Astfel, îmi spuneam în sinea mea de adolescentă-flămândă-după-răspunsuri: de vreme ce eu nu am acest gol, înseamnă că nu am nevoie de Dumnezeu? De vreme ce mă simt ”completă” (deși am avut și stări depresive specifice, în definitiv, oricărui adolescent), unde mai intră Dumnezeu în această schemă? Multă vreme am evitat să verbalizez aceste frământări de teamă să nu fiu catalogată ca fiind egoistă, infatuată și lipsită total de evlavie (ca să nu spun nerușinată duhovnicește de-a binelea). Sau poate că astea erau indicii ale unui ateism latent? Când am mai crescut, mi-am dat seama că Dumnezeu nu poate fi redus nici la o supapă menită să ”umple” o gaură lăuntrică, nici la diversele proiecții ale oamenilor, proiecții justificate totuși. El era prezent în toate acestea, dar, și mai important, El era dincolo de toate acestea. Cred că e foarte important să înțelegem, în acest demers de analiză a propriei existențe, de ce am ajuns să adoptăm anumite sisteme de gândire, anumite paradigme și nu altele. Pentru aceasta e nevoie să cunoaștem foarte bine istoria sistemului (paradigmei) de gândire în jurul căruia gravităm, pe de-o parte, și istoria propriei noastre alcătuiri psihologice care ne-a condus către acest anume sistem de gândire, pe de alta.

După această introducere cu iz ușor filosofic, o să trec abrupt, dar nu intruziv, sper, în conținutul care va fi ancorat în partea de clinică. Conform DSM-IV-TR (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), noțiunea de ”vid/gol interior=sentimente cronice de vid” este un simptom necesar (nu și suficient!) pentru diagnosticarea Tulburării de Personalitate de tip Borderline.

 

Ce este Tulburarea de Personalitate de tip Borderline (TPB)?

În a doua jumătate a anilor `30 și începutul anilor `40, clinicienii au început să observe o anume categorie de pacienți care nu erau suficienți de bolnavi pentru a fi etichetați drept schizofreni, dar care erau mult prea tulburați pentru tratamentul psihanalitic clasic, specific nevrozelor. Era vorba despre o categorie de pacienți având organizarea personalității la limita dintre psihoză și nevroză, organizare care a fost denumită, ulterior, borderline (personalitate-limită).

Conform Tratatului de psihologie clinică si psihopatologie (coordonat de Michele Montreuil și Jack Doron sub direcția lui Șerban Ionescu și Alain Blanchet, editura Trei, 2009), personalitatea limită se definește prin:

  • un mod general de instabilitate a comportamentului, imaginii de sine, a afectivității și relațiilor
  • schimbări bruște de profesie sau partener erotic
  • succese scurte ce alternează cu eșecuri
  • impulsivitate manifestată sub forma unor accese de furie intense și neadecvate, ba chiar a unor acte hetero- sau autoagresive, mai ales atunci când este amenințat cu abandonul (real sau imaginar)
  • îndoiala în privința valorii propriei persoane susține funcționarea, iar subiectul când își idealizează imaginea, când se devalorizează masiv
  • amenințare depresivă: momente depresive marcate mai degrabă de rușine și de furie decât de culpabilitate, sau cu o funcționare hipomaniacală defensivă
  • relațiile dramatizate relevă o dependență față de celălalt, cu intoleranță la singurătate, iar relația cu obiectele investite este marcată și aici de o alternanță de extreme: trecere brutală de la iubire la ură și viceversa
  • utilizarea celuilalt tratat ca un obiect sau slujind ca proteză narcisică, se poate apropia de perversiune
  • dependența narcisică de celălalt în relație
  • angoasa: prezentă în planul secund, activată de despărțiri, mascată adesea sub o tematică existențială sau mortiferă; necesară subiectului care încearcă rapid un sentiment cronic de vid
  • când angoasa depășește apărările (interne), subiectul prezintă diferite simptome: tulburări nevrotice, conduite adictive, tulburări de comportament și treceri la act, stări de depersonalizare, ba chiar scurte stări delirante acute.

Unul dintre mecaninismele de apărare specifice în TPB este clivajul care este considerat a fi cea mai importantă dintre apărări în această tulburare. Otto Kernberg a văzut acest clivaj ca pe un proces activ de separare a unor introiecte și afecte contradictorii unul de celălalt. Pentru înțelegerea acestei direcții, am găsit exemplul următor extrem de interesant:

Un preot catolic de 41 de ani a fost internat în spitalul de psihiatrie după descoperirea comportamentului său sexual cu copii de ambe sexe. La scurt timp după internare, analizele sale de laborator de rutină au arătat un test pozitiv pentru sifilis. Când a fost confruntat cu rezultatul de la laborator, preotul a răspuns: ”Nu știu cum e posibil! Sunt un preot celibatar!”. Rezidentul care-l trata pe preot a subliniat doar că fusese internat din cauza activității sale sexuale ample cu minori. Preotul a răspuns plat la această confruntare spunând: ”La ce vă așteptați? Sunt doar om.”  (Tratat de psihiatrie psihodinamică, Glen O. Gabbard, ed.Trei, 2005, pag.403)

Această vinietă clinică ilustrează cum reprezentările de Sine contradictorii coexistă la pacientul borderline – un ”preot celibatar” coexista cu un pedofil promiscuu, bisexual. Pe deasupra, răspunsul prozaic al preotului a fost tipic pentru negarea completă pe care o manifestă mulți pacienți borderline când sunt confruntați cu manevrele de clivaj pe care le folosesc.

Factorii etiologici prezenți în TPB nu vor fi amintiți în această prezentare, deși sunt extrem de importanți. Amintesc doar că, ultimele studii au găsit în mod consistent că istoriile de traumă și neglijare NU sunt prezente la toți pacienții borderline, așa cum se credea.

 

Modelul psihobiologic al personalității  (Cloninger et al., 1993) și locul tulburării borderline în acest model

Cloninger et al. (1993) au dezvoltat un model psihobiologic al personalității care implică 4 dimensiuni ale temperamentului și 3 dimensiuni ale caracterului. În acest model, aprox. 50% din personalitate poate fi atribuită temperamentului, care este influențat puternic de variabilele genetice, și 50% caracterului, care este determinat în mare parte de variabile de mediu.

Cele 4 variabile ale temperamentului sunt:

  1. Căutarea noutății: caracterizată prin activitate exploratorie frecventă ca răspuns la noutate, impulsivitate în luarea deciziilor, extravaganță în abordarea semnalelor interpersonale și a recompensei, pierdere rapidă a stăpânirii de sine și evitare activă a frustrației
  2. Evitarea răului: implică îngrijorare pesimistă asupra viitorului, comportament evitant, cum ar fi teama de nesiguranță și timiditate față de străini, și fatigabilitate rapidă
  3. Dependența de recompensă: caracterizată prin sentimentalitate, atașament social și dependență de aprobarea celorlalți
  4. Persistența: capacitatea de a fi perseverent în ciuda frustrării și a oboselii.

Cele 3 dimensiuni ale caracterului sunt formate de familie și influențele familiale, fantasmele intrapsihice, traumele și factorii de stres din mediu:

  1. Conducerea de sine: implică acceptarea responsabilității pentru alegerile proprii mai degrabă decât învinuirea altora, acceptarea de sine și identificarea scopurilor și țelurilor vieții.
  2. Capacitatea de cooperare: este o măsură a capacității pentru relațiile de obiect și atinge dimensiuni ca empatia, capacitatea de a oferi ajutor, compasiunea și acceptarea socială.
  3. Transcendența de sine: se referă la acceptarea spirituală a persoanei, identificările dincolo de sine și ocupațiile altruiste.

Cloninger și colegii au raportat că pacienții cu TPB sunt unici în a fi la nivel înalt atât în căutarea noutății, cât și în evitarea răului. Cu alte cuvinte, pacienții borderline sunt impulsivi și furioși, dar și extrem de anxioși. Modelul Cloninger sugerează o diateză genetic-biologică pe care acționează unii factori de mediu pentru a crea combinația între conducerea de sine redusă și capacitatea de cooperare redusă în legătură cu un temperament caracterizat prin evitarea marcată a răului și căutarea intensă a noutății.

 

Concluzii…

Probabil că vidul interior l-am experimentat cu toții într-unul dintre momentele vieții noastre fără să fie nevoie să fim diagnosticați drept ”tulburați” în personalitate. De la nihilismul nietzsche-ian până la nihilismul dostoievskian și existențialismul lui Frankl, cu toții ne aflăm pe undeva pe vreun resort tras de pârghia ateismului sau a creștinismului. De la modelul psihodinamic care explică acest gol lăuntric ca pe o angoasă de abandon trăită în relația timpurie cu funcția maternă până la modelul neurobiologic care vede funcționarea border ca pe o activitate serotoninergică scăzută, pot exista o sumedenie de alte brodări explicative la întrebarea ”de ce”. Ceea ce rămâne, în ultimă instanță, e locul în care Îl plasăm pe Dumnezeu în toată această ecuație. El poate fi în toate acestea, dar nu e suficient să fie doar în toate acestea! Mai important chiar, El este dincolo de toate acestea! Pentru că dacă vom încerca să-l plasăm pe Dumnezeu într-unul dintre conceptele cu care suntem atât de familiarizați, riscăm nu doar un soi de blasfemie (bine-intenționată), ci și o imagine reducționistă izvorâtă din propriile fragilități subiective, fragilități care, nu de multe ori, sunt chiar patologice.

 

 

Anunțuri

43 Responses to ”Golul lăuntric” între nevoie de Dumnezeu și simptom al Tulburării de personalitate Borderline

  1. Pingback: girl with kaleidoscope eyes » ”Golul lăuntric” între nevoie de Dumnezeu și simptom al Tulburării de personalitate Borderline

  2. maria says:

    Nu exista copil care sa nu-si puna intrebari despre el, persoanele de langa el, viata, identitate.
    De la gradinita pana pe la vreo 12-13 ani, copiii fac filosofie pura.
    Atunci vin in minte cele mai dificile intrebari.
    E curios chiar, cum specia umana cauta de timpuriu sa-si croiasca drum in viata cautand sensul in cuvinte si intelesul in relatiile cu lumea inconjuratoare.
    De la 12-13 ani pana la adolescenta pentru unii si mai departe pentru altii, (depinde de mediul in care s-au nascut), copiii sunt atei.
    Chiar daca se nasc intr-un mediu religios, se roaga, citesc etc. notiunea de dumnezeu nu este configurata decat sub forma de concept, idee.
    Nici macar nu-si mai pun intrebari existentiale, traiesc si atat.
    Daca joaca copilului mic e determinata de dorinta cunoasterii, a relatiei cu mediul , cu lumea din jur, joaca copilului mare e forma prin care se raporteaza la sine.
    Ideea de divinitate chiar daca e implementata fortat nu prinde forma, contur ci e asemenea unei imagini fara valoare intrinseca, o imagine si atat.
    In aceasta perioada nu exista „gol launtric” exista plinul vietii si valoarea fiecarei clipe de viata.
    Golul launtric nu tine nici macar de sensul existentei ci e o caracteristica a fiintelor vii.
    Eu pe cati am intrebat indiferent de valoarea lor intelectuala mi-au vorbit de asa-numitul „gol”.
    Ne e ceva ce numai cei cu subtilitati generatoare de sensuri existentiale il poseda, la ‘gol” ma refer.
    Corpul uman e un sistem deschis , un sistem dinamic, determinist.
    Se stie teoria haosului, sistemele deterministe sunt foarte sensibile fata de conditiile initiale.
    Orice sistem natural, si corpul uman deasemeni are o functionare haotica (bataile de aripi ale unui fluture), care nu inseamna dezordine, epuizare, goiciune, ci este cat se poate de natural.
    Tot ceea ce la un moment dat poate crea iluzia controlului, se destructureaza in interior, pentru ca organismul cauta raspunsuri la anumite riscuri, si totul depinde de un inalt nivel de control.
    Aparenta senzatie de „gol ” si launtric pe deasupra nu e decat provocarea de catre organism a unui aparent haos pentru ca organismul sa invete sa-si depaseasca limitele.
    E ceva cat se poate de natural, nu nevoia de dumnezeu ci nevoia de reorganizare.
    E determinismul lumii vii si al omului ca fiinta biologica, ca sistem dinamic , deschis catre lumea exterioara.
    Nu inseamna tulburare de personalitate, asa cum speculeaza multi pentru a gasi justificarea senzatiei de nefiresc, care se poate instala pe o anumita perioada de timp.
    Cu totul altceva este vidul , sau mai bine zis senzatia de vid determinata de tulburarea bordeline.
    Aici senzatia e insotita de imagini vizuale obsesive care determina actiuni din partea pacientilor, actiuni deosebit de agresive la un moment dat, pentru ca se instaleaza efectiv teama de vidul interior.
    Acum daca e de fiecare data sa analizam lumea religioasa in functie de tulburari psihomotorii determinate de boli grave cum ar fi schizofrenia, inseamna sa condamnam cea mai mare parte a globului.
    Boala religiei e metafizica si ea se trateaza prin lipsa spiritualitatii launtrice si a dumnezeului particular.
    Doamne fereste de o trauma determinata de tulburarea de personalitate ca nu se mai face bine planeta asta, iar faptul ca religia imprima tulburari de personalitate e adevarat, insa nu de tip bordeline.
    Si nici macar doctrinele, legile, ideile sau rigorile unui comportament auster religios nu determina schimbari de personalitate majore, ci mentalul fixat pe o imagine a unui dumnezeu care trebuie gasit mereu dincolo.
    dincolo de noi, de univers, de tot
    dumnezeul de dincolo
    si ce frumos spunea Tillich ‘dumnezeul dinlauntrul nostru”
    poate atunci am fi inteles mecanismul pur biologic al ‘golului launtric”

  3. eddieconst says:

    Aparenta senzatie de “gol ” si launtric pe deasupra nu e decat provocarea de catre organism a unui aparent haos pentru ca organismul sa invete sa-si depaseasca limitele.
    ……………………..

    Acum daca e de fiecare data sa analizam lumea religioasa in functie de tulburari psihomotorii determinate de boli grave cum ar fi schizofrenia, inseamna sa condamnam cea mai mare parte a globului.
    Boala religiei e metafizica si ea se trateaza prin lipsa spiritualitatii launtrice si a dumnezeului particular.
    Doamne fereste de o trauma determinata de tulburarea de personalitate ca nu se mai face bine planeta asta, iar faptul ca religia imprima tulburari de personalitate e adevarat, insa nu de tip bordeline.

    Am simtamantul ca niste placi tectonice se misca undeva sub suprafata calma a religiei noastre de toate zilele. Eu zic sa ne pragatim pentru tsunami.

  4. Christian says:

    Alexa,

    Daca psihanalizezi textul tau, nu mesajul, in cel mai clasic mod cu putinta, lucrurile se simplifica. Vorbesti la inceput despre inlaturarea conceptiilor culturale si ontologice, pentru a ajunge la propriile convingeri. Aceasta experienta este o priectie intelectuala a procesului prin care, dezbracand-ti hainele ti-ai descoperit propriul sex, iar daca cu adevarat in mintea oricarui om, exista arhetipul falusului ca organ sexual universal, ai avut si prima senzatie de castrare. Vidul existential este o porictie intelectuala a vaginului. Cand vorbesti de supapa de care nu simteai nevoia, adolescenta fiind, te confruntai cu un fenomen de inversare a unei dorinte erotico-emotionala de descoperire a falusului.

    In expresia ta:
    „După această introducere cu iz ușor filosofic, o să trec abrupt, dar nu intruziv, sper”
    Acel abrupt dar nu intruziv, sper, este manifestul dorintei tale de penetrare.

    Asociem apoi borderline-ul cu granita dintre sexe. Ai descoperit ca falusul tau nu este explicit ca la baietei si l-ai cautat inaluntru. Te simteai la granita intre senzatii polare: gol/umplere, sex fem/sex masculin.

    Pt. tine atunci D-zeu era in tatal si mama ta. Cum s-au comportat ei cu tine? Imaginea lui D-zeu inca mai poarta masca parintilor tai.

    O masca pe care sper ca ai desfintat-o usor.

  5. ediorgu says:

    @eddieconst – hold your horses! tectonic movements don’t affect cratons.

  6. maria says:

    eddieconst ,

    Poate e firesc acest lucru, lumea trebuie sa se reaseze , sa se reorganizeze, sa se redescopere chiar cu riscul unui tsunami.
    Exista un „gol launtric” al civilizatiilor, de obicei inaintea unor mari transformari.
    Depinde cum e vazut , de cultura, traditiile si obiceiurile popoarelor.
    La unele popoare apare senzatia de „vid” , de dezorganizare, atunci cand ceva se intampla si nu mai se pot redresa decat cu mari eforturi.
    Inseamna ca e timpul marilor schimbari.
    Exista un feed back care face ca societatea sa evolueze in mod necesar , si nu stiu daca initiativa reformelor nu vine chiar din legea nescrisa a universului de a lasa fiinta sa decida asupra diferitelor orientari praxiologice cu conditia sa nu mai franeze cunoasterea si evolutia.

  7. Marius colectionar de opinii says:

    Cand amfitrionul acestui site introduce notiunea de tsunami se refera cumva si la cauza care-l va produce ce poate fi gasita in experienta sa religioasa de demolator a autoritatii Creatorului ? Sau poate ca acest tsunami nu este altceva decat implinirea acelei profetii care ne aminteste ca, citez: ,, N-au stiut nimic pana a venit potopul si i-a luat pe toti.,, Din cauza cui n-au stiut nimic si nu vor sti nimic in viitor ? Poate si din cauza pseudopastorului ametit de diverse curente filozofice ce incearca de cativa ani sa rastoarne prin diverse subterfugii teologico-filozofice mesajul din cartea Genezei ?

    Sa fie Russell, Aristotel, Epicur sau altii mai intelepti dacat Dumnezeu ? Daca asa stau lucrurile, de ce nu aveti curajul domnule Biblicist sa recunoasteti ca notiunea de Dumnezeu este depasita chiar si in mintea dvs. si ca acest concept trebuie aruncat la lada de gunoi a istoriei cu sau fara voia lui Sertorius Trancanitoribus ?

    Oare care sa fie rolul dvs. ca Apologet Exotic in propagarea intunericului spiritual ? Poate cumva indiferenta dvs. fata de turma sa produca bezna sau tsunamiul despre care vorbiti ? Sa fie vorba despre o noua potlogarie pe care vreti s-o introduceti pe cai ocolitoare ca sa-i fraieriti in continuare pe cei ce apartin subculturii advente, dupa ce ati uzurpat deja autoritatea Creatorului demoland cartea Genezei ?

    Nu-i nimic nou sub soare, nu-i asa domnule Apologet ?

  8. NIMENI says:

    #6 | Written by Marius

    „Poate cumva indiferenta dvs. fata de turma sa produca bezna sau tsunamiul despre care vorbiti ? Sa fie vorba despre o noua potlogarie pe care vreti s-o introduceti pe cai ocolitoare ca sa-i fraieriti in continuare pe cei ce apartin subculturii advente, dupa ce ati uzurpat deja autoritatea Creatorului demoland cartea Genezei ?”

    Prietene te vad tare ofensat, dar din cite inteleg nu pentru subminarea autoritatii lui Dumneeu iesti tu asa de suparat, ci pentru-ca altcineva vrea sa-i fraiereasca pe drept credinciosi.
    Deci tu recunosti ca pina acum au fost fraieriti dar ce te ofenseaza este ca altcineva incearca sa sa-i scota din aceasta stare si sa-i foloseasca in interesul lui.
    Tu cind scrii, nu-ti este rusine de ce ai scris. Autoritatea lui Dumnezeu a fost subminata de dogmele care sunt si azi la mare cinste si care au fost impuse arbitrar de catre sistem impotriva Scripturii. De el(sistem) nu iesti ofensat? Pe ei cei care slujesc sistemul cind i-i critici asa vehement? Recomandarea mea este sa-ti recitesti articolul si sa vezi ce prostii ai scris.
    Daca vrei exemple ale subminarii autoritatii lui Dumnezeu,sau manipulare, i-ti pot da, dar sunt convins ca tu le stii foarte bine.

  9. calin m says:

    @eddieconst
    tsunami: (?)

    în toamna lui 1883, Nietzsche scrie: Acest lent păianjen tîrîndu-se în lumina lunii, şi chiar această lumină a lunii, şi noi doi sporovăind în poartă, sporovăind despre lucruri eterne, nu am coincis cîndva în trecut? Şi nu vom reveni cîndva în acest loc în lungul drum pe care-l avem de străbătut, în acest lung drum tremurător, nu vom reveni etern? Aşa vorbeam eu, şi întotdeauna o făceam cu glas şoptit, fiindcă îmi era frică de gîndurile mele şi de ce se afla dincolo de ele.
    Eudem scria, parafrazîndu-l pe Aristotel, cu vreo trei sute de ani înainte de Cristos: Dacă este să-i credem pe pitagorici, aceleaşi lucruri se vor întoarce întocmai şi veţi fi cu mine din nou, şi eu voi repeta această doctrină, şi mîna mea se va juca întocmai ca acum cu acest baston, şi acelaşi lucru se poate spune despre toate lucrurile.
    în cosmologia stoicilor, Zeus se hrăneşte cu lumea: universul este devorat ciclic de focul ce l-a zămislit şi renaşte din cenuşă pentru a repeta o poveste identici Din nou se com­bină diversele particule seminale, din nou dau naştere pietrelor, arborilor şi oamenilor, ba chiar şi virtuţilor şi zilelor, de vreme ce pentru greci era imposibil un substantiv fără vreun caracter material. Din nou fiecare spadă şi fiecare erou, din nou fiecare minuţioasă noapte de nesomn.
    Asemenea celorlalte conjecturi din şcoala Porticului, această presupunere a repetiţiei generale a căpătat cu timpul o mare răspîndire, iar numele ei tehnic, apokatastasis, a intrat în Evan­ghelii (Faptele Apostolilor, III, 21), chiar dacă intenţia nu este bine precizată. Cartea a douăsprezecea din Civitas Dei de Sfîntul Augustin consacră cîteva capitole pentru a respinge o doctrină atît de detestabilă. Aceste capitole (pe care le am sub ochi) sînt prea încîlcite pentru a putea fi rezumate, dar furia episcopală a autorului lor pare să prefere două motive: unul este fastuoasa inutilitate a acestei roţi: celalalt, deriziunea ca Logosul să moară ca un acrobat pe cruce. în reprezentaţii interminabile.
    Despărţirile şi sinuciderea îşi pierd demnitatea prin repetiţie; Sfîntul Augustin trebuie să fi gîndit acelaşi lucru despre Răstignire. De aceea a respins cu indignare părerea stoicilor şi a pitagoricilor. Aceştia presupuneau că ştiinţa lui Dumnezeu nu poate înţelege lucruri infinite şi trăgeau concluzia că această eternă rotaţie a procesului lumii îi slujeşte lui Dumnezeu ca să-l înveţe şi să se deprindă cu el; Sfîntul Augustin îşi bate joc de zadarnicele lor mişcări de revoluţie şi afirmă că Isus este calea cea dreaptă, care ne îngăduie să fugim de labirintul circular al unor asemenea înşelăciuni.
    în acest capitol al Logicii sale care tratează despre legea cauzalităţii, John Stuart Mill declară că este de conceput – dar nu adevărată – o repetiţie periodică a istoriei şi citează „egloga mesianică” a lui Vergiliu:
    Jam redit et virgo, redeunt Saturnia regna…
    Nietzsche, ca elenist, i-a putut oare ignora pe aceşti „pre­cursori”? Nietzsche, autorul fragmentelor despre presocratici, a putut oare să nu cunoască o doctrină pe care au învăţat-o discipolii lui Pitagora?1 E foarte greu de crezut – şi inutil. Ce-i drept, Nietzsche a indicat, într-o pagină memorabilă, locul precis în care ideea unei eterne reîntoarceri l-a vizitat; o potecă în pădurile din Silvaplana, lîngă o uriaşă stîncă piramidală, într-o amiază de august a anului 1881 – „la şase mii de picioare de oameni şi de timp”. Ce-i drept, această clipă este dintre acelea care-i fac cinste lui Nietzsche. Clipa nemuritoare, va scrie, în care s-a născut în mintea mea gîndul eternei reîntoarceri. Datorită acelei clipe eu suport Reîntoarcerea (Unschuld des Werdens, II, 1308). Sînt de părere, totuşi, că nu trebuie să postulăm o surprinzătoare ignoranţă, nici o confuzie omenească prea omenească între inspiraţie şi amintire, şi nici un delict de vanitate. Cheia mea este de caracter gramatical, aş spune aproape sintactic. Nietzsche ştia foarte bine că Eterna Reîntoarcere este una dintre fabulele sau spaimele sau diversiunile ce revin necontenit, dar ştia totodată că cea mai eficientă dintre persoa­nele gramaticale este persoana întîi. Pentru un profet, se cuvine să afirmăm răspicat că este singura. A face să decurgă revelaţia.
    1 Această perplexitate este inutilă Nietzsche. în 1874. şi-a bătut joc de teza pitagorică conform căreia istoria se repetă în mod ciclic. (Vom Niirzen undNachieil der Historie) (Notă din 1953)

    lui dintr-un rezumat sau din Hisloria philosophiae graeco-ro-inanae a profesorilor suplinitori Ritter şi Preller era un lucru imposibil pentru Zaratustra, din motive de glas şi de anacronism, dacă nu pur şi simplu tipografice. Stilul profetic nu îngăduie folosirea ghilimelelor, nici invocarea erudită de cărţi şi autori…
    Dacă trupul meu omenesc asimilează trupul de dobitoc al oii, cine ar putea să împiedice mintea omenească să asimileze stări mintale omeneşti? Atît de mult l-a frămîntat acest gînd şi atît de mult l-a pătimit, încît etema reîntoarcere a lucrurilor este a lui Nietzsche şi nu a unui mort care nu este altceva decît un simplu nume grecesc. Nu insist mai mult: Miguel de Unamuno a scris cîndva o pagină fundamentală despre această adopţie a gîndurilor.
    Nietzsche voia să vadă oameni în stare să suporte nemurirea. Spun acest lucru folosind cuvinte care se află în caietele lui personale, în Nachlass, unde a mai însemnat următoarele: Dacă îţi închipui o lungă pace înainte de a renaşte, îţi jur că judeci greşit. Intre ultima clipă a conştiinţei şi prima licărire a unei vieţi noi nu există „nici un timp” — răgazul nu ţine mai mult decît ţine un fulger, chiar dacă nici bilioane de ani nu sînt de ajuns ca să-l măsoare. Dacă lipseşte un eu, infinitul poate fi echivalat cu succesiunea.
    înainte de Nietzsche, nemurirea personală era o simplă confuzie a speranţelor, un proiect nebulos. Nietzsche o propune ca pe o datorie şi îi conferă luciditatea atroce a unei insomnii. Faptul de a nu putea dormi (citesc într-un tratat de Robert Burton) îi răstigneşte îndeajuns pe melancolici, şi avem încredinţarea că Nietzsche a suportat această răstignire şi a fost nevoit să-şi găsească salvarea în amarul hidrat de cloral. Nietzsche voia să fie Walt Whitman, voia să se îndrăgostească minuţios de soarta lui. A urmat o metodă eroică: a dezgropat in­tolerabila ipoteză grecească a eternei repetiţii şi a început să deducă din acest coşmar mintal un prilej de bucurie. A căutat ideea cea mai îngrozitoare despre univers şi a propus-o oame­nilor spre delectare. Optimistul laş îşi închipuie adesea că este nietzschean; Nietzsche îl confruntă cu cercurile eternei reîntoar­ceri, împroşcîndu-l cu dispreţul lui.
    Nietzsche a scris: Să nu aspiri la depărtate fericiri şi hatîruri fi binefaceri, ci să trăieşti în aşa fel încîi să vrei să trăieşti din nou, şi acest lucru să-l doreşti pentru eternitate. Mauthner obiectează că a atribui cea mai mică influenţă morală, altfel spus Practică, tezei eternei reîntoarceri înseamnă a tăgădui această
    teză, fiindcă este ca şi cum ţi-ai închipui că ceva se poate petre­ce altfel decît s-a petrecut Nietzsche ar răspunde că formularea eternei reîntoarceri şi larga ei influenţă morală (adică practică) şi frămîntările lui Mauthner şi respingerea frămîntărilor lui Mauthner sînt tot atîtea momente necesare ale istoriei mondiale, rezultat al mişcărilor atomice. Pe bună dreptate ar putea să re­pete ceea ce a lăsat scris: Este de ajuns ca doctrina repetiţiei circulare să fie probabilă ori posibilă. Imaginea unei simple posibilităţi ne poate înfiora si reface existenţa. Cîte lucruri nu a schimbat posibilitatea osîndirii veşnice! Iar în alt loc: In clipa în care se iveşte această idee, se modifică toate culorile – şi există o altă istorie.

    Uneori ne lasă pe gînduri senzaţia că „am mai trăit această clipă”. Adepţii eternei reîntoarceri ne încredinţează că aşa este şi cercetează o confirmare a credinţei lor în aceste stări de perplexitate. Uită că aducerea-aminte ar implica o noutate, care este negarea tezei, şi că timpul ar perfecţiona amintirea, pînă s-ar ajunge la ciclul depărtat în care individul începe să-şi prevadă soarta şi preferă să se comporte altfel… Nietzsche, de altminteri, nu a vorbit niciodată despre o confirmare mnemotică a Reîntoarcerii1.
    1 Despre această aparentă confirmare, Nestor Ibarra scrie: „II arrive aussi que quelque perception nouvelle nous frappe comme un souvenir, que nous croyons reconnaître des objets ou des accidents que nous sommes pourtant surs de rencontrer pour la premiere foi. J’imagine qu’il s’agit ici d’un curieux comportement de notre memoire. Une perception quelconque s’effectue d’abord, mais sous le seuil du conscient. U° instant apres. Ies excitations agissent, mais cette fois nous Ies recevons dans le conscient. Notre memoire est declanchee et nous offre bien le sentiment du «deja vu»; mais elle localise mal ce rappel. Pour en justifier la faiblesse et le trouble, nous lui supposons un considerabil recul dans le temps: peut-etre le renvoyons-nous plus loin de nous encore. dans le redoublement de quelque vie anterieure. 11 s’agit en realite d’un passe immediat: et l’abîme qui nous en separe est celui de notre distraction.” (..Tot astfel se întîmplă ca unele percepţii noi să ne impresioneze ca o amintire, ni se întîmplă să credem că recunoaşte obiecte sau fapte pe care totuşi sîntem siguri că le întîlnim pentru prima dată. îmi închipui că aici este vorba de un comportament ciudat a! memoriei noastre. Are loc mai întîi o percepţie oarecare, dar în pragul stării conştiente. îndată după aceea, excitaţiile acţionează, dar de data aceasta noi le primim îr.tr-o stare conştientă. Memoria noastră se pune lfi mişcare şi ne produce un puternic sentiment de «deja vu»; ea localizează însă greşit acest semnaL Pentru a ne justifica slăbiciunea şi tulburarea, presupunem că s-a produs o importantă întoarcere în timp: Ş-ar putea să trimitem acest sentiment chiar dincolo de existenţa noastră. m dedublarea unei vieţi anterioare. Este vorba în realitate de un trecut ‘mediat: iar prăpastia care ne desparte de el este săpată de neatenţia noastră.”)

    Nu a vorbit nici – şi acest lucru se cuvine de asemenea subliniat – despre numărul finit al atomilor. Nietzsche tăgăduieşte atomii; atomistica nu i se părea altceva decît un model al lumii, făcut exclusiv pentru ochi şi pentru înţelegerea aritmetică… Pentru a-şi întemeia teza, a vorbit despre o forţă limitată, care se desfăşoară în timpul infinit, dar incapabilă de un număr nelimitat de variaţiuni. A procedat nu fără o anumită perfidie; mai întîi ne previne împotriva ideii unei forţe infinite -„să ne păzim de asemenea orgii ale gîndului!” – şi apoi concede generos că timpul este infinit Tot astfel îi place să recurgă la Eternitatea Anterioară. De pildă: un echilibru al forţei cosmice este imposibil, căci dacă n-ar fi aşa, s-ar fi produs deja în Eternitatea Anterioară. Ori dacă nu: istoria universală s-a petrecut de un număr infinit de ori – în Eternitatea Anterioară. Această invocare pare valabilă, dar se cuvine să repetăm că această Eternitate Anterioară (sau aeternitas a parte ante, cum au numit-o teologii) nu este altceva decît incapacitatea noastră naturală în ceea ce priveşte spaţiul, astfel încît a invoca o Eternitate Anterioară este la fel de hotărîtor ca şi a invoca o Infinitate de Mîna Dreaptă. Voi spune cu alte cuvinte: dacă timpul este infinit pentru intuiţie, atunci la fel este şi spaţiul. Această Eternitate Anterioară nu are nimic de a face cu timpul real care se scurge; să ne întoarcem la prima clipă şi vom observa că aceasta cere o clipă precedentă, şi aceasta, la rîndul ei, o altă clipă precedentă, şi aşa la nesfîrşit Pentru a opri acest regressus in infinitum, Sfîntul Augustin găseşte soluţia că prima clipă a timpului coincide cu prima clipă a Facerii – non in tempore sed cum îempore incepit creatio.
    Nietzsche recurge la energie; cea de a doua lege a termodi­namicii declară că există procese energetice care sînt irever­sibile. Căldura şi lumina nu sînt altceva decît forme ale energiei. Este de ajuns să proiectăm o lumină pe o suprafaţă neagră ca să se transforme în căldură. Căldura, în schimb, nu se va mai în­toarce la forma de lumină. Acest experiment, cu aspect inofen­siv şi lipsit de importanţă, anulează „labirintul circular” al Eternei Reîntoarceri.
    Prima lege a termodinamicii declară că energia universului este constantă: cea de a doua, că această energie tinde spre inco-municare, spre dezordine, deşi cantitatea totală nu scade. Aceas­tă dezintegrare treptată a forţelor care alcătuiesc universul este entropia. Odată atins maximum de entropie, odată egalate diver­sele temperaturi, odată exclusă (sau compensată) orice acţiune a unui corp asupra altuia, lumea va fi o întîlnire întîmplătoare de atomi. în centrul profund al stelelor, acest dificil şi mortal echi­libru a fost dobîndiL Ca urmare a schimbărilor necontenite, uni­versul întreg va atinge acest echilibru şi va fi încremenit şi mort.
    Lumina se pierde treptat în căldură; universul, clipă de clipă, devine invizibil. Şi devine, de asemenea, mai uşor. Cîndva, nu va mai fi altceva decît căldură: căldură echilibrată, imobilă, constantă. Atunci va fi mort.

    O incertitudine finală, de data asta de ordin metafizic. Chiar acceptînd teza lui Zaratustra, nu reuşesc să înţeleg cum ar putea două procese identice să nu se amestece în grămada imensă a evenimentelor. Este de ajuns simpla succesiune, neverificată de nimeni? în lipsa unui arhanghel special care să ţină socoteala, ce înseamnă faptul că străbatem ciclul treisprezece mii cinci sute paisprezece, şi nu primul din serie sau numărul trei sute douăzeci şi doi cu exponentul două mii? Nimic, pentru practică – ceea ce nu aduce prejudicii gînditorului. Nimic, pentru inteligenţă – ceea ce este un lucru grav.

    JL Borges, doctrina ciclurilor

    Intrebarea este, care tsunami? prin revelatie se pot vedea lucrurile care s-au mai intamplat, asta sa fie caracterul sarac al supremei revelatii? sau asta sa fie ”istoria liniara” a evreilor din timpuri circulare?

    🙂

  10. maria says:

    Calin,

    daca citeai pe pagina mai jos, ai fi gasit explicatia lui Bertrand Russell :
    „Multi scriitori sunt de parere ca istoria este ciclica si ca starea prezenta a lumii, cu cele mai mici detalii ale ei, se va intoarce mai devreme sau mai tarziu. Cum formuleaza aceasta ipoteza? Vom spune ca starea posterioara este identica celei anterioare; nu putem spune ca aceasta stare apare de doua ori, fiindca acest lucru ar postula un sistem cronologic – since that would imply a system ofdating – pe care ipoteza ni-l interzice. Cazul acesta ar echivala cu acela al unui om care face inconjurul lumii: nu spune ca punctul de plecare si punctul de sosire sunt doua locuri diferite dar foarte asemanatoare; spune ca sunt unul si acelasi loc. Ipoteza ca istoria este ciclica se poate enunţa in acest chip: sa alcatuim ansamblul tuturor imprejurarilor contemporane cu o imprejurare determinata; in anumite cazuri, intreg ansamblul se preceda pe sine insusi” (An Inquiry into Meaning and Truth, 1940, p. 102).

    E important sa luam ceea ce este esential din gandirea marilor filosofi, in mod constructiv , acest lucru nu inseamna ca ne insusim intregul sistem de gandire.
    Nietzsche s-a inspirat mai mult din budism in ceea ce priveste teoria ciclurilor, iar ea a fost dusa mai departe de Spengler de ex.,dar cu viziune total opusa lui Nietzsche.

  11. @lm@ris says:

    @ Marius

    Ca multi altii, imi dai impresia ca ai avut o intrevedere cu Dumnezeu, daca nu zilnic, macar odata pe saptamana. A cauta sa faci relevant mesajul Genezei(si nu numai) nu inseamna sa il rastorni, ci sa il explici pe intelesul unei generatii in fata careia biserica se face de rusine cu discursul pueril de om matur cu minte de copil.

    Din partea mea, la cat mai multi preudopastori ca Edi spre deosebire de cei veritabili din care voi reda un citat „Daca oamenii ar fi tinut sabatul, evolutionismul nu ar fi aparut” No comment

  12. eddieconst says:

    calin:

    Iti ofer un raspuns scurt deocamdata. Atomismul filosofic al lui Democrit este altceva decat teoria moderna a atomului. Democrit respinge conceptul eleat al unitatii fiintei si ideea ca miscrea este iluzorie. Interesul lui N pentru atomismul lui Democrit este metafizic, intrucat el accepta metafizica lui Schoppenhauer conform careia vointa, nu ratiunea este substanta existentei. Ideea eternei reintoarceri este o solutie ontologica dupa respingerea platonismului. daca realitatea se reduce la ceea ce se schimba, ce erste baza ontologica a ceea ce se schimba – in absenta unei substante atemporale? Eterna reintoarcere este deci o incercare de a crea o metafizica in absenta metafizicii.

  13. calin m says:

    @eddiconst

    ”daca realitatea se reduce la ceea ce se schimba, ”

    ”ceea ce se schimba” implica un progres. Acest progres in schimbare ce deasemeni poate fi ”ce este* baza ontologica a ceea ce se schimba – in absenta unei substante atemporale? ” este posibil sa duca la un rezultat? un rezultat la ce? de exemplu, un drum parcurs ”se indreapta spre”, spre ce? spre ce se reduce sau amplifica acest rezultat? Spre echilibru?

    ”Lumina se pierde treptat în căldură; universul, clipă de clipă, devine invizibil. Şi devine, de asemenea, mai uşor. Cîndva, nu va mai fi altceva decît căldură: căldură echilibrată, imobilă, constantă. Atunci va fi mort”

    Aplicand teoria ca eternitatea in lipsa unei substante atemporale poate sa fie o repetitie. ”Imparatia Cerurilor” predicata de Isus, aceasta imparatie a cerurilor ce deja o traim decand El si Duhul Sfant, unde duce daca absolutul e capatul drumului? Sau la capt de drum ce se cade a fi?

    Progres: ”Blestemul este o provocare nemăsurată şi el creşte în tărie cu cît se îndreaptă înspre nemăsurat” (Cioran). Cain fauritorul.

    Ar fi interesanta o anexa a binecuvantarii in sensul progresului. Abel nemuritorul nu a faurit nimic, sau daca despre profunzimea spiritului si starii jertfei placute ne vorbeste si asta, e foarte posibil ca si acesta de pe urma sa fie tot un absolut.

    Scriam undeva: ”absolutul este sinuciderea metafizica”. Sau cum ai spus tu, ”incercarea de a crea o metafizica in absenta metafizicii”, acelasi paradox, acelasi rezultat.

    @ Maria,
    multumesc, desi in mod constructiv si deconstructiv esentialul se reduce la absolut. Aceasi sinucidere a sinelui.

  14. Beni Plesa says:

    Edi

    „”Am simtamantul ca niste placi tectonice se misca undeva sub suprafata calma a religiei noastre de toate zilele. Eu zic sa ne pragatim pentru tsunami.””

    Isus :””eu voi construi adunarea celor alesi (biserica) si nici chiar portile iadului nu vor reusii sa-i stea impotriva””

    Multi au incercat s-au au sperat sa distruga aceasta biserica intemeiata de Isus ,Tsunamile vin si pleaca ,scutura si „spala” ce se poate scutura ca sa ramana lucrurile ce nu se pot CLATINA.
    In doua mii de ani au fost multe tsunamii ideologice ,insa nu au putut desfiinta ceea ce Isus a spus.
    Getto-ul neo-protestant cu toate sub-culturile lui ,asa cum ai afirmat tu ;-va fi scuturat de zgura depusa in ultimii doua sute de ani .
    Insa cei ce vor invata pe multi sa umble in neprihanire vor stralucii ca stelele in vecii vecilor.
    Tsunamirule ideologice va pierde doar pe cei ce nu sint „in mana lui Isus”,adica pe cei ce cred ca stau in picioare datorita sistemelor religioase sofisticate.
    Cand sistemul cade ,cad si ei.
    In fiecare generatie exista o strigare si de obicei este personala ;–verificativa sa vedeti daca sinteti in CREDINTA !
    N u este greu pentru nimeni sa fie profet cand „cetatea este impresurata si zidurile i se darama.”
    Cand „Iacob se ingrasa si devine lenes „trebuie sa „fuga la munte” unde ESAU devine eroul principal.
    Beni

  15. maria says:

    Calin,

    Imi place cum spunea Cioran ca blestemul e un dogmatism liric. Existenta raului ne descopera un „Absolut hodorogit”, pentru prin el descoperim neantul.
    nu-i un paradox ?
    Goana dupa absolut poate insemna sinuciderea sinelui.

  16. Constantin says:

    Domnişiara (doamna?) Alexa,

    Aţi putea trece pe la următorul link şi să-mi spuneţi dacă şi cum aş putea fi caracterizat din punctul de vedere al unui psiholog (din textul de mai sus am dedus că sunteţi psiholog (psiholoagă sună urât şi sună oarecum ortopedic)) după scurtele mele postări de pe blogul meu, pe care doresc să-l dezvolt în timp. Iată deci link-ul:

    http://tinutinu.wordpress.com/

    Şi evident, dacă aveţi cunoştinţe Biblice, să-mi spuneţi părerea despre ideile lansate!
    Mulţumesc anticipat

  17. MERCENARA says:

    Constantin,

    De ce ar face d-ra psih Alexa caracterizarea ta moca ? Chestiile astea chiar costa .Doar cei de la Biserica apleaza la mocangeala pt ca le merge de cele mai multe ori .Dar nu e deloc corect ….Tu stii cat are de lucru un psiholog? Cat tupeu pe tine sa-i ceri asa ceva…Ai impresia ca pocnesti din degete si gata , iese evaluarea…Crede-ma ca habar nu ai ce ceri .Iar tupeul tau mi se pare fara margini !

  18. ediorgu says:

    @mercenara – omul vrea sa-si promoveze blogul, atata tot. Fiecare isi face reclama cum se pricepe – aici e agora si se poate. Ca unii o fac intr-un mod penibil, asta e altceva…

  19. Constantin says:

    @Mercenara,
    Îmi cer scuze. Am crezut că dacă tot scrie pe blog, se poate ocupa şi de asta. Nu ştiu ce este aia moca. Dar tu ştii cât are de lucru cineva care se ocupă cu proiectare, arhitectură şi chestiuni de rezistenţă transpuse pe computer? Dar dacă cineva îmi solicită ceva de care îmi dau seama că are nevoie, nu preget a-l ajuta în timp util.
    Dau aici o definiţie a iubirii aşa cum o înţeleg eu:
    Profunzimea iubirii este cantitatea, măsurabilă, de empatie existentă în persoană.
    @ediorgu,
    Blogul există şi este vizitabil. Nu are nevoie de reclamă. Dar el conţine un anumit mod de gândire care poate reflecta un mod destul de liber de dogme şi o aplecare mai deosebită pe textul Scripturii decât pe alte influenţe. Dar în acelaşi timp el poate conţine un mod de gândire pueril şi fără finalitate. De aceea am solicitat această părere. Eram curios să ştiu cum sunt văzut de un psiholog prin prisma a ceea ce am prezentat print topicurile prezentate.
    Nimeni care m-a văzut faţă către faţă nu mi-a spus că aş urmării scopuri ascunse sau perverse. Din această cauză nu mă prea feresc să mă exprim foarte direct.
    Dacă am cerut ceva care conţine elemente de nesimţire îmi cer scuze. Nu mi-a trecut de loc prin cap aşa ceva.

  20. ediorgu says:

    mda, e ca si cum un grup de prieteni carora le place vinul stau si discuta, beau si se simt bine, iar intamplator unul din ei, Alexe, e de meserie degustator. Vine nea Costica, care nu cunoaste pe nimeni din grupul ala, dar a auzit de Alexe, nu-l intereseaza despre ce discuta sau ca intrerupe discutia unui subiect anume, si striga de pe partea ailalta a drumului: Bai Alexe, cand vii si pe la mine acasa sa-mi zici si mie daca vinul meu e bun? Asta dupa ce venise nea Ovidiu intai strigand: bai, eu vand o tuica curata, de-o singura pruna, nu d-aia de doua sau trei prune de care beti voi… Macar nea Ovidiu dupa aia a incercat sa se bage si el in seama cu baietii.

  21. Mens Sana says:

    „Îl plasăm pe Dumnezeu în toată această ecuație. El poate fi în toate acestea, dar nu e suficient să fie doar în toate acestea! Mai important chiar, El este dincolo de toate acestea! Pentru că dacă vom încerca să-l plasăm pe Dumnezeu într-unul dintre conceptele cu care suntem atât de familiarizați, riscăm nu doar un soi de blasfemie (bine-intenționată), ci și o imagine reducționistă izvorâtă din propriile fragilități subiective, fragilități care, nu de multe ori, sunt chiar patologice.”

    Pai tu nu faci cam acelasi lucru? Il „plasezi” pe Dumnezeu undeva? Singura diferenta fiind ca „dincolo” iti suna mai bine si mai „profund”?

    Pana la urma, REALITATEA este ca nu putem sa il cunoastem pe Dumnezeu decat asa cum vrea EL (nu cum vrem noi), pornind de la imaginile „reductioniste” care ne-au fost revelate de catre EL. Ca noi am denaturat aceste „imagini” cu care suntem familiarizati si ne-am plictisit de ele pentru ca le-am tot auzit si citit dar ni s-a parut incomod sa le si traim… e o alta poveste.

    P.S. Asta e unul din locurile unde toata lumea e preocupata de diagnosticarea altora si de evidentierea bolilor lor. In general nu se vorbeste de „sanatate” spirituala, ci doar de boala. Iar asta e… o boala.

  22. Constantin says:

    @Ediorgu,

    Acel “mda” singur sună bine. Asociat cu restul textului sună de-a dreptul injurios într-un anumit sens. Desigur poate fi interpretat şi ca o suită de glume. Eu iau varianta a doua. Chiar îmi place felul în care am fost asociat cu un producător de vin. Sunt pe partea ailaltă a drumului şi vreau să ajung pe partea ailaltă a aceluiaşi drum. Dar mi se pare imposibil deoarece eu deja sunt pe partea ailaltă a drumului, apropos de glume. Ok!

    – În primul rând, pe butonul din dreapta jos scrie „Leave a comment” şi am înţeles că este o invitaţie prietenoasă la a lăsa un comentariu. Comentariul meu era plasat pe blogul meu şi de aceea n-am mai stat să scriu încă o dată acelaşi lucru. Ce am scris pe blog are o mare legătură cu subiectul dezbătut.

    – În al II-lea rând, repet:
    Profunzimea iubirii este cantitatea, măsurabilă, de empatie existentă în persoană.

    – În al III-lea rând:

    Pot şi renunţa la a mai scrie aici pentru că sunt sute de alte bloguri. Voi vedea dacă sunt perceput favorabil. Deocamdată nu sunt. Dar limbajul folosit îmi spune mie că aceia care m-au caracterizat nu sunt tocmai persoane abilitate să folosească oficial limba română. Dacă, în continuare nu sunt în nici un fel perceput favorabil, voi renunţa. Nu mă simt deloc un intrus. Nu cred că pe acest blog sunt persoane mai oameni decât mine.
    Şi un citat din Biblie:
    Matei 23:10 Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.
    Matei 23:11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
    Matei 23:12 Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.
    Matei 23:13 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.

    – În al IV-lea rând:
    Citez:
    “Cred că e foarte important să înțelegem, în acest demers de analiză a propriei existențe, de ce am ajuns să adoptăm anumite sisteme de gândire, anumite paradigme și nu altele. Pentru aceasta e nevoie să cunoaștem foarte bine istoria sistemului (paradigmei) de gândire în jurul căruia gravităm, pe de-o parte, și istoria propriei noastre alcătuiri psihologice care ne-a condus către acest anume sistem de gândire, pe de alta.”

    Pe blogul meu, deşi foarte pe scurt, s-ar putea cel puţin bănui cam unde sunt, raportat la “borderline-ul” de care se vorbea în textul de bază al topicului. De aceea am încercat să rog pe Alexa să mă ajute sau să se ajute într-un fel (cine ştie dacă nu cumva aş putea contitui eu însumi un subiect de analiză psihologică care să sporească numeric şi calitativ cazurile studiate).

    Apoi,
    O analiză chiar şi sumară a raportului dintre cercetător şi obiectul cercetat ar clarifica multe dintre obsesiile multora.

  23. Constantin says:

    Scuze, mai era ceva. Acum am recitit postarea mea şi mi-am dat seama că nu am folosit semnul întrebării (?) pentru a arăta că vreau s-o rog şi nu s-o invit pe Alexa să cuantifice acel produs al raţiunii mele. Poate de aceea a părut a fi o obrăznicie. Îmi cer scuze încă o dată.

  24. ediorgu says:

    Constantin, nu e nimeni intrus aici. Dar prin abordare ai reusit sa te faci perceput ca unul. Scuzele repetate arata ca ceva nu a fost in regula. Sa zicem mersi ca Alexa sau alt psiholog nu ne ia la analizat pe fiecare de aici si sa trecem mai departe.

  25. MERCENARA says:

    Constantin,

    Ceea ce i-ai cerut tu Alexei este utopic si niciun psiholog care se repspecta nu-ti va face o evaluare doar din aceste date-informatii.Aceasta e o munca extrem de laborioasa .Necunascatorii cred ca pocnesti din degete si iese evaluarea.Nu e deloc asa .

    Este nevoie de mult mai mult pentru ceea ce ceri tu : de interactiune face-to face pentru observarea nonverbalului, de probe psihometrice complexe, de un scop precis si de un cec ! (deci nu e moca .Ai prins sensul ?)

  26. Constantin says:

    Mercenara,
    Este ok! N-am ştiut cum să mă exprim. Am citit între timp celelalte articole ale Alexiei şi-mi plac foarte mult. În felul acesta mi-am îmbogăţit considerabil bagajul de cunoştinţe şi pentru asta-i mulţumesc.
    Acum am prins şi sensul expresiei moca.

  27. MERCENARA says:

    Ha ha ha !
    Nu pot sa cred ca nu stiai ce inseamna ,,moca,,

  28. Constantin says:

    Chiar nu ştiam! Serios. Am înţeles de la început că e ceva care nu-i pe gratis! Eu am trăit 21 de ani printre pocăiţi. Ei nu prea folosesc expresii din acestea. Iniţial am bănuit că trebuie plătit ceva dar bănuiala era generată de contextul exprimării şi nu de înţelegerea sau cunoaşterea expresiei (cuvântului) „moca”. Da, dă-l încolo de cuvânt. Nu cred că trebuie să constituie o barieră în conversaţiile pe NET. Importantă este informaţia purtată (conţinută) în conversaţie. Filologia este cea mai importantă (după părerea mea) ştiinţă, şi ea trebuie însuşită de toţi (chiar dacă în realitate nu este însuşită). De ce? Pentru că aproape 100%, contribuţia în eşuarea (cu sensul de înţelegere greşită) conversaţiei o are emiţătorul şi nu receptorul. Eu greşesc de multe ori în comunicare şi poate de aceea am conştientizat cât de important este acest aspect.
    De asemenea, în comunicarea mea cu ceilalţi am observat că atunci când emit o idee, o propoziţie, o frază care poate avea mai multe nivele de înţelegere sau mai multe sensuri, aproape întotdeauna este luată în considerare varianta cea mai rea a înţelesurilor. Nu prea înţeleg de ce oamenii bănuiesc mai degrabă că vrei să spui lucruri răutăcioase în loc să analizeze la rece informaţia şi să se străduiască să înţeleagă varianta constructivă a ei. Dar oricum e ok! De obicei, prin multe reveniri şi explicaţii la explicaţii ajung să conving că intenţiile au fost bune dar (probabil) compunerea mesajului a fost defectuoasă. Verbal (face to face) mă exprim (după constatarea mea) mult mai lejer.

  29. MERCENARA says:

    Constantin,

    Cand spui ca ai trait 21 de ani printre ,,pocaiti,, vorbesti de parca a fi fost izolat, de parca ai fi trait in gheto.
    Imi e greu sa cred ca exista asa ceva : nu mergeai la scoala publica? Nu aveai prieteni de varsta ta de alte religii?
    Nu aveai deloc contacte sociale in afara celor ,,pocaite,,?
    Sunt pur si simplu curioasa .
    Exista asa ceva ?
    Cred ca asta te alieneaza serios si te face inadaptat la lumea in care traim totusi.Ma intreb daca se poate rezolva acest ,,handicap,,

    Tu ce parere ai?

  30. samson says:

    #15 constantin

    Domnişiara (doamna?) Alexa,
    Aţi putea trece pe la următorul link şi să-mi spuneţi dacă şi cum aş putea fi caracterizat din punctul de vedere al unui psiholog (din textul de mai sus am dedus că sunteţi psiholog (psiholoagă sună urât şi sună oarecum ortopedic)) după scurtele mele postări de pe blogul meu, pe care doresc să-l dezvolt în timp. Iată deci link-ul:
    http://tinutinu.wordpress.com/

    iubite frate tinu, ne dați voie să vă zicem așa, nu? da, mulțumim! sunteți foarte amabil; deci iubite frate dinu, până găsește timp donșoara alex să vă răspundă, ni s-a părut potrivit nouă și lu dl duhu sfânt ( și vă rugăm să observați cu toată atenția cât de neortopedic sună numele lu dl duhu sfânt!!!), ni s-a părut potrivit dupe ce ne-am rugat și am analizat și blogu dvs să vă ajutăm la caracterizarea dvs:

    ”ferice de cei săraci cu duhu căci a lor ie împărăția cerurilor”

    ps. ce rugăminte am avea, dak puteți când sunteți acolo sus, să ne trimiteți și nouă o veder cu dvs cu capu pe țâțele lu domnu hristos, cu dvs dvs zdrăncănind de zor la harpă la concurență cu sfinții îngeri, cu dvs lângă băieții ăia cu șase aripi care bate din iele mai ceva ca ielicopterele din ielice, să-l ventileze pe dl dumnezeu ăla bătrânu să nu miroase a transpirație înțepenit cu fundu-n scaunu ăla d-o juma de vejnicie-ntreagă, cu dvs tăind cu toporu un ditamai dovleacu de măr din ăla care crește-n pomu vieții, cu dvs la plajă în chiloți la marea de cristal, ietc, ietc

    în orice caz să știți c-o să ne și rugăm pt dvs!

    Şi evident, dacă aveţi cunoştinţe Biblice, să-mi spuneţi părerea despre ideile lansate!
    Mulţumesc anticipat

    iubite frate, cum să vă spunem, ideile alea lansatele, ie superbe, ie splendide, ie sublime, chiar dak ie fixe și lipsește cu desăvârșire!!

  31. Instrucţiuni de folosire a siteului

    Regula 1# În timp ce citiţi e bine să nu mâncaţi nimic pt că s-ar putea să vă înnecaţi. De râs.
    Mai bine pe stomacul gol. :))

  32. Constantin says:

    Stimabile samson,

    Verba volant, scripta manent.

    Materialul meu cred că nu l-ai citit. Nu cred că-i char aşa infect cum îl caracterizezi. Poate conţine idei simple, simpliste, poate copilăreşti. Dar de la acest lucru la bălăcăreala din comentariu este cale lungă.
    Politicienii au meteahna aceasta de a exagera şi de a batjocori mult peste nivelul admis. Chiar dacă nu ai spus un lucru dar el s-ar putea subînţelege, ei au obiceiul de a-l exagera cu scopul de a te prezenta cât mai caraghios în faţa celorlalţi. Copilul meu are cam vârsta ta. Deşi a crescut în perioada democraţiei are totuşi bunul şimţ. Deşi nu este credincios îmi dă dreptate de multe ori.
    Ideile lansate nu sunt fixe (de aceea am spus că este foarte importantă limba ca mijloc de comunicare). Dovada elementară este faptul că am cerut păreri. Din moment ce ceri unora să evalueze afirmaţiile tale e clar că nu doreşti ca să impui acele idei, deci e clar că nu intenţionezi ca ele să fie fixe. Eu cred că aşa este tinereţea. Sincer, uneori aş mai vrea să fiu şi eu aşa dar la vârsta mea ar fi penibil.
    Pe subiectul Bibliei se poate filosofa mult şi bine, dar nu cred că este de prea mare folos acest lucru. De aceea am încercat să vă lucrurile din punct de vedere pragmatic. Am vrut să văd dacă-mi foloseşte la ceva sau nu cercetarea Bibliei. Oamenii trebuie să-şi împărtăşească unii altora dacă nu necazurile, măcar bucuriile. Ceea ce am scris eu pe blog este un mesaj (un pic tehnic) dar şi de bucurie. Dacă nu-ţi foloseşte, măcar nu arunca cu noroi. Iar dacă ai ceva de spus (nu ştiu ce pregătire ai) trebuie să o spui într-un mod tehnic. Trebuie făcută o analiză a textului. Dar asta numai în cazul în care ai ceva de spus.
    Ce părere ai de următorul dialog:
    Profesorul : – ţi-ai pregătit lucrarea?
    Tu: – da!
    Profesorul : – bine! Ai un 10 pe ziua de azi!
    Ar fi grozav? Eu zic că nu! Trebuie să prezinţi neapărat lucrarea. Nu se poate doar printr-un simplu “da” sau ”nu”!
    În acelaşi fel, dacă ai citi postările mele (sunt scurte cercetări) nu poţi spune scurt “bine” sau “rău”. În momentul în care ai emis judecăţi de valoare asupra unui lucru se cheamă că ai intrat în horă şi după regulile omeniei ar trebui să “joci”, adică să le comentezi pas cu pas. Evident că nu este obligatoriu acest lucru decât în situaţia în care afirmi că-ţi place sau nu-ţi place acel lucru. Oricum, şi de data aceasta am învăţat multe.

  33. Constantin says:

    mercenara,
    Am 57 de ani, aşa că nu a trebuit să-mi petrec acest interval de timp la şcoli. Înainte de 1990 am fost ateu. Am o firmă de proiectare arhitectură şi chestiuni de rezistenţă în construcţii. Nu merge grozav, dar supravieţuiesc deocamdată. Nu sunt de specialitate dar colaborez cu arhitecţi şi cu ingineri. Am avut şi am prieteni în lumea laică de la profesori universitari până la strungari. Dar am avut grijă ca aceşti oameni să nu treacă prea mult peste limita decenţei în relaţiile dintre noi. Sigur că nu-i batjocoream dacă depăşeau anumite limite dar deveneam mai sobru sau întrerupeam întâlnirea pentru un timp. Şi să ştii că sunt respectat pe unde mă duc. Tocmai pentru faptul că nu sunt obtuz în gândire. Dar, apropos de cuvântul „moca”, ori nu s-a nimerit să-l aud, ori nu mi-a fost adresat mie. Sunt multe expresii pe care copilul meu le foloseşte şi se miră foarte tare cum de eu nu ştiu ce înseamnă. Abia acum (din păcate nu prea are şcoală) începe să înţeleagă că acele cuvinte fac parte dintr-un limbaj artificial şi că acele cuvinte au în dicţionarul oficial al limbii române un alt sens decât cel pe care-l ştie el.
    Evident din ceea ce şi cum scriu se vede că am foarte mare răbdare. Nu mă simt jignit niciodată pentru că nici eu nu intenţionez să jignesc. Iartă-mă te rog, dar, eu cred că voi trăiţi într-un fel de ghetou. Eu pot să vă înţeleg pe voi dar văd că voi nu mă puteţi înţelege pe mine. Nu mă refer la exprimare în scris. Mă refer la faptul că nu puteţi înţelege cum cineva ar putea trăi în cinste şi devotament faţă de un ideal. Voi nu ştiţi despre noi nimic. Voi ştiţi doar ceea ce vi se spune despre noi. Şi din păcate luaţi totul de bun. Asta numesc eu ghetou. Eu am aflat adevărul şi cum a spus Isus Hristos “dacă rămâneţi în cuvântul Meu veţi afla ADEVĂRUL şi adevărul vă va face liberi”. Repet, şi poate o să te convingi. Eu sunt cu mult mai liber decât voi!

    Zice apostolul Pavel:
    1Co 6:12 Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.

    şi mai zice (apropos de relaţia credinţă-ştiinţă):
    Tesaloniceni 5:19 Nu stingeţi Duhul.
    Tesaloniceni 5:20 Nu dispreţuiţi proorociile.
    Tesaloniceni 5:21 Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.
    Tesaloniceni 5:22 Feriţi-vă de orice se pare rău.

    Biblia nu ne spune să fim capete pătrate! Biblia ne spune să cercetăm toate lucrurile şi să luăm ce este bun. Iar acest lucru cere putere de discernământ şi capacitate matură de a lua decizii în timp real.

  34. MERCENARA says:

    Laodicean Constantin ,
    • Iartă-mă te rog, dar, eu cred că voi trăiţi într-un fel de ghetou. Eu pot să vă înţeleg pe voi dar văd că voi nu mă puteţi înţelege pe mine. Nu mă refer la exprimare în scris. Mă refer la faptul că nu puteţi înţelege cum cineva ar putea trăi în cinste şi devotament faţă de un ideal. Voi nu ştiţi despre noi nimic. Voi ştiţi doar ceea ce vi se spune despre noi. Şi din păcate luaţi totul de bun. Asta numesc eu ghetou. Eu am aflat adevărul şi cum a spus Isus Hristos “dacă rămâneţi în cuvântul Meu veţi afla ADEVĂRUL şi adevărul vă va face liberi”. Repet, şi poate o să te convingi. Eu sunt cu mult mai liber decât voi!

    Observ superioritatea in dihotomia ,,noi-voi” .
    ,,eu cred că voi trăiţi într-un fel de ghetou,, spui tu.
    ,,Voi nu ştiţi despre noi nimic.,,
    Serios?
    Sunt nascuta intr-o familie AZS si botezata in aceasta biserica , dar mereu mi s-a parut meschina atitudinea de superioritate a celor ce zic,, noi suntem mai buni decat cei din lume , noi avem lumina , noi…etc”

    Isus s-a amestecat intre vamesi si pacatosi, a mancat cu ei la masa , vorbea cu ei si le intelegea jargonul netemandu-se ca se murdareste interactionand cu ei, asa cum simti tu Constantin.

    Fariseii, inteleptii vremii, rabinii aveau aceasta atitudine de superioritate .Nu se plecau in fata lumii mizere a celor pacatosi din exact acelasi motiv ca tine , sa traiasca in ,,cinste si devotement fata de un ideal”

    Sunt scarbita de religia fariseilor si il inteleg perfect pe fiul tau care nu e cresin cand are asa un exemplu de crestinism denaturat in fata lui .

    Va veni ziua cand Isus va va spune ,,plecati de la mine caci nu va cunosc ,,
    Trist …

  35. Constantin says:

    mercenara,
    Nu mai ştiu cum să mă mai exprim ca să fiu înţeles. Nu am vrut să spun nici pe departe ceea ce susţii tu. În textul meu de mai sus tocmai îţi spuneam că trăiesc printre arhitecţi, ingineri şi strungari. Nu fac nici o deosebire între ei. Dar am crezut că tu nu crezi în Dumnezeu şi de aceea credeam că este totuşi o diferenţă între noi. Dacă este aşa, deci dacă eşti credincioasă atunci dihotomia dispare. Dihotomia nu se referea la a cântări superioritatea unora faţă de ceilalţi ci la faptul că totuşi cei pocăiţi sunt mai atenţi decât ceilalţi în ceea ce priveşte relaţia lor cu Dumnezeu. Între inginerii electronişti şi inginerii chimişti, de exemplu, nu este o dihotomie. Este doar o diferenţă de specializare şi nu de superioritate a unora faţă de ceilalţi. În acet sens află că am fost invitat de pastorul bisericii adventiste de ziua a şaptea din Alba Iulia la un schimb de păreri şi conversaţia noastră a fost de o cordialitate minunată. Sunt şi rămân prieten cu orice om. Nu mă consider cu nimic mai sus decât orice alt om. Apropos, să ştii că nu frecventez cu regularitate nici o adunare. Am prieteni în toate adunările. Dacă m-ai întrebat cum supravieţuiesc în această lume nu am făcut altceva decât să-ţi spun cum reuşesc. Nu ştiu ce aveţi pe majoritatea forumurilor şi blogurilor că numai vă certaţi şi batjocoriţi. Măcar învăţaţi-mă cum să mă exprim ca să mi se poată răspunde civilizat. Dacă vrei, spune-mi, acum locuieşti în Romania? Aşa doar de curiozitate. Că dacă locuieşti pe undeva prin străinătate poate nu înţeleg eu modul de comunicare agreat pe acolo. În fine, de fapt unde vrem să ajungem?

  36. Vasilica says:

    Daca totul are o explicatie psihologica ce ziceti de un articol intitulat „Intre rugaciune si mecanism de aparare”?

  37. Alexa says:

    @Constantin: cred ca nu am inteles exact ceea ce-mi cereti. Am intrat pe blogul respectiv, dar nu am vazut vreun „material” care sa-mi furnizeze date psihologice despre autorul acestuia. Evaluarile psihologice nu se fac (niciodata!) in baza textului scris, ci, prima conditie, e intalnirea „fata catre fata” (psiholog-client), intalnire in cadrul careia, in functie de obiectivele evaluarii, se aleg instrumentele (interviu structurat, teste, etc.) cu care este facuta aceasta evaluare. Asadar, din pacate, aici (in virtual) nu putem vorbi de un cadru propice unei evaluari psihologice (ca sa nu mai vorbesc de caracterul public care nu este permis). Cu privire la celalalt aspect, am ceva cunostinte biblice, mai am multe de acumulat totusi, asa incat, prefer sa nu ma pronunt asupra ideilor teologice exprimate acolo.

    @Vasilica: rugaciunea ca mecanism de aparare… interesanta asociatie la care ar merita, cred, sa ma gandesc. Ma intreb ca aparare a ce anume ai vedea tu rugaciunea? Imi vine acum in minte si faptul ca rugaciunea este o maniera de introspectie, or, in acest caz, nu stiu cu ce mecanism de aparare ar putea echivala introspectia. De fapt, nu cred ca ar echivala cu vreunul. Poate te referi la rugaciunea aceea „sacaitoare” de tip cerere? Sunt curioasa sa vad ce crezi tu despre aceasta si apoi continuam discutia.

  38. Constantin says:

    #29 samson
    Trebuie să-ţi spun, deşi nu este creştineşte dar în spirit de glumă, că ochiul drept este suficient de mare (după fotografie) şi totuşi nu auzi bine cu el. 😀

  39. Merci mult pt articole scriitoarei, chiar cautam pe net relatia dintre Borderline si Dzeu.

    Tsunami-ul meu personal este dragostea mea pentru Dumnezeu, dragoste care transcede intelect, stiinta, cei cinci ani de studii si probabilele mele tulburari de personalitate.

    Am o inclinatie foarte puternica spre calugarie si tot incerc sa gasesc o explicatie stiintifica (poate ca SUNT borderline! si da am trecut printr-un dureros abandon cand eram copila – parinti plecati la munca in strainatate a.k.a marele fenonem social romanesc) insa va avertizez ca eu in viata mea nu am iubit un om si nu am fost iubita cum ma simt iubita de aceasta Entitate de necuprins.

    Am trecut prin literatura – literara, religie, psihologie, spiritualitate …

    Dumnezeu poate umple orice gol.

    Dragostea nu are nicio Logica si invinge tot.

    Cu regret ca am ajung sa zic tocmai eu asta, o mare intelectuala, insa asta simt si e mai puternic decat orice informatie as avea eu despre Viata si Existenta.

    Contraziceti-ma daca vreti si puteti – cum se vindeca dragostea iremediabila pt Dzeu ? Trebuie ea vindecata ? Poate fi inlocuita cu ceva anume ?

    Multumesc

  40. Ianis says:

    Contraziceti-ma daca vreti si puteti – cum se vindeca dragostea iremediabila pt Dzeu ? Trebuie ea vindecata ? Poate fi inlocuita cu ceva anume ?

    Daca e „iremediabila” nu prea se mai poate vindeca, nu? 🙂
    Lasand DEX-ul deoparte, o dragoste care necesita vindecare se poate numi boala, suferinta sau dependenta. In cazul asta e nevoie de ajutor specializat (adictiile se trateaza).

  41. @Ianis

    asa e, m-ai prins, numai ca cica golul adictiilor trebuie umplut cu o forma de Divinitate fiindca e singura sursa de iubire neconditionata

    eu zic ca o data ce am descoperit nemarginirea asta de Dumnezeu mi-am pierdut voia libera
    daca aleg sa l urmez

    am i wrong ?

  42. scuzati insiruirea de cacofonii …

  43. Ianis says:

    Goana dupa „iubirea divina” s-ar putea sa fie tot o adictie (poate chiar mai distructiva decat cele arhicunoscute). Vezi ce se intampla zilele astea la Iasi, la pelerinajul sfintei Parascheva. Din lac in put.
    Iar o vointa libera nu se poate pierde cand descoperi dragostea decat daca dragostea aia e defecta, posesiva, geloasa (bine, evreii zic ca si Dumnezeu e posesiv si face cam urat la gelozie 🙂 ) Daca am fi discutat despre un barbat, ti-as zice sa te gandesti sa-i dai papucii pentru ca nu merita.

    Pentru mine ideea de dragoste divina e o ciudatenie, e ca si cum ai juca tenis cu peretele. Duminica trecuta am vizitat o biserica penticostala si am revazut pe viu ce inseamna puterea sugestiei. Oameni care cauta dragoste si sens in afara lor si in alta galaxie.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: