Vina iubirii: Iubirea Lui e MULT prea mare

De Sărbători, am ocazia să merg la biserică în orașul meu natal, unde întâlnesc prezența unei persoane admirabile, pe care eu o respect mult (e unul dintre foarte puținii oameni pe care eu îi respect mult). Relația mea cu persoana în discuție este una profundă în sensul că deși aparent ne vedem foarte rar și ne vorbim extrem de puțin, între noi plutește un soi de reciprocitate pe care ne-o mascăm prin vorbe ironice aduse unul altuia, vorbe care însă nu deranjează, ci dimpotrivă. Așadar, merg acasă și-l întâlnesc pe acest om. Îl salut, ca de fiecare dată în stilu-ne ștrengăresc, și primesc din partea lui o privire categorică și-o replică tăioasă: ”Te-ai dat cu dușmanul!”. Neînțelegând unde bate afirmația lui și îndoindu-mă de faptul că omul ar fi internaut, îl întreb: ”Ce vreți să spuneți?”. Prefăcându-se puțin contrariat de întrebarea mea, răspunde: ”Scrii pe site-ul ăla, ăăă…” (părea că-i uitase numele). ”Oxigen – spun eu! Dar de unde știți?” ”Păi doar nu publici sub masă…!”. Nu mai țin minte ce am răspuns, dar, în orice caz, nu am vorbit despre lucrurile care mă interesau pe mine cu adevărat: de ce asociază acest spațiu cu ”dușmanul” (deși am niște bănuieli, hehe) și, în consecință, de ce încă îl frecventează. În schimb, senzația care a persistat în mine după această scurtă întâmplare a fost una de surprindere – nu m-aș fi gândit că persoana respectivă, care e un intelectual (aparent) conservator, ar vizita spațiul ăsta atât de conștiincios încât să remarce postările mele aici (care nu sunt multe la număr) – îmbinată cu entuziasm (că totuși urmărește ceea ce se întâmplă aici). Aș fi vrut să-l întreb niște lucruri (încă mai vreau), dar emoția momentului a spulberat orizontul unei discuții. Oricum, îl salut pe această cale și îl invit să citească cu atenție în continuare.

Am început cu aceastră ilustrație nu pentru că aveam nevoie să-mi rezolv în mediul ăsta virtual frustrarea de a nu fi întrebat niște lucruri la timp, ci pentru că, întâmplarea de mai sus a stârnit în mine un sentiment de vinovăție aparent nejustificată. Deși nu eram deloc de-acord cu afirmația lui referitoare la asocierea spațiului ăstuia cu ”dușmanul” (am mai primit ”avertizări” de genul ăsta din partea mai multora, însă nici una nu m-a atins/lovit), lucrul ăsta nu a anulat culpabilitatea transmisă de afirmația cuiva care reprezintă un model pentru mine, dintr-un anumit punct de vedere. Bunăoară, cheia interpretării vinovăției pe care am simțit-o, nu stătea în cuvintele-în-sine, în mesajul verbal rostit, ci în persoana, mesagerul acestui mesaj, persoană pe care eu o investisem cu autoritate și admirație. Ba mai mult, având în minte faptul că omul mă știe practic de când eram mică, a urmărit evoluția mea de-a lungul vremii și știind că îmi dorește binele (unul real, nu închipuit), spusele sale – cu care totuși eu nu rezonez nici emoțional, nici rațional – au produs în mine un impact mai mare decât m-aș fi așteptat. Altfel spus, îngrijorarea lui pentru mine izvorâtă din bune-intenții, mesajul lui negativ, dar un negativ venit din partea cuiva despre care știu că ține la mine, m-au umplut de vinovăție, și nu de plăcere sau – în cealaltă extremă – de revoltă, așa cum ar fi fost reacția normală.

Mergând mai departe pe această idee, aș vrea să ating un subiect extrem de dureros, poate unul dintre cele mai dureroase pentru creștinism. Dacă în timpuri vechi-testamentare vina (care putea deveni nevrotică) era raportată la Lege, deci la un cod precis de interdicții, sentimentul culpabilității în era creștină are rădăcini mult mai perverse decât ne-am închipui. Dacă Dumnezeul-Supraeu al Vechiului Testament era perceput ca un pedagog care poate aplica tratamente punitive elevilor Săi indisciplinați, dacă El era structurat ca fiind mai arhaic pentru că așa era perceput, Dumnezeul-Supraeu întrupat al Noului Testament are o singură metodă de ”disciplină”: IUBIREA. El nu uzitează de arătătorul Legii, ci de ”șoapta duioasă” a harului. El a plătit păcatul pentru totdeauna (altă sursă de vinovăție), el stă la ușă și bate, el este nu doar dumnezeu ci și om (!), el face bine semenilor și propovăduiește dragostea eternă, el a pregătit un loc în ceruri oricui e dispus să-i accepte darul iubirii. Cum ar putea cineva să stea pasiv în fața unei asemenea iubiri (cerești)?  Dumnezeul nou-testamentar este idealul  împlinit tocmai pentru că este un ideal de iubire pe care nimeni nu și-o poate imagina. Exact din acest punct pleacă horror-ul întregii situații. Iubirea aceasta nepământeană, dumnezeiască, întruparea perfecțiunii poate aduce, oare, salvarea? Sau mângâierea? Sau pacea? Sau, mai mult, Viața?

Nu vreau să vorbesc acum despre vina (imaginară) produsă de un păcat originar (imaginar sau nu). Presupunem că problema păcatului a fost rezolvată la cruce. Ci vreau să afirm ceva mult mai radical:  tocmai iubirea divină și conceptualizată este motorul vinovăției nevrotice (inconștiente) în creștinismul contemporan. De aici o întrebare chiar mai spinoasă: oare nu dumnezeu însuși este cel care a avut nevoie de Sacrificiul Suprem pentru a se perpetua pe sine însuși (chiar și la nivel conceptual vorbind)? [întrebare ispititoare potențial premergătoare celei anterioare: e posibil ca Pomul Oprit să fi apărut în grădina Edenului tocmai pentru că Cineva avea nevoie ca altcineva să mănânce din el?]

Iubirea aceasta care depășește experiența umană dar care se ajută de ea pentru a o putea defini, este tocmai ceea ce psihanaliza numește a fi Supraeul tiranic. Supraeul tiranic se deosebește de Supraeul-conștiință prin aceea că, pe când cel din urmă reprezintă instanța personalității noastre care ne reglează conduitele, ne judecă, ne oferă un model ideal și participă la promovarea bunăstării, Supraeul tiranic – partea cea mai inconștientă a Supraeului – reprezintă juisanța  și o ordonă. Așa cum Lacan spunea, acest Supraeu e imperativul juisanței – Bucură-te!. Dincolo de a continua explicațiile folosindu-mă de terminologia psihanalitică, nu foarte accesibilă ochiului profan, propun să ne întoarcem la iubirea despre care vorbeam. Dacă vreți, tirania/cruzimea/perversitatea iubirii în discuție stă în aceea că e constituită pe temeiul unor paradoxuri: deși e dincolo de înțelegerea umană, se folosește de limbaj omenesc; deși e numită ”iubire”, deci ar trebui să producă bună-stare, ea este combustibilul care alimentează în permanență cu vină imaginară pe cel care stă în fața ei. Iubirea aceasta condamnă tocmai prin faptul că, odată ce ai fost pus în fața măreției ei, nu mai poți alege altă cale, altă voie, decât cea propusă de ea. Cu cât nivelul în care ea este percepută e mai ridicat, cu atât sentimentul culpabilității derivat din faptul că nu o meriți/ sau că nu te ridici la rangul ei/ sau că nu știi cum s-o materializezi – e mai mare. Și dacă există vină (imaginară), în mod sigur va exista păcat (imaginar). Dacă va exista păcat, va exista și un Mântuitor. Dacă va exista un Mântuitor,  sacrificiul Său va fi atribuit iubirii Sale. Dacă o astfel de iubire va exista, va exista și vină. De aici încolo, schema se repetă.

Dacă există ceva care să-mi placă foarte mult în religia mea, acel ceva e dat de imnurile creștine. Imnurile – acest minunat instrument prin care iubirea mai sus propovăduită ajunge la inimile fiecărui ascultător. Nimic mai distrugător decât folosirea acelor imnuri ”mângâietoare” pe post de despietrire a inimii (de fapt, stimulent al vinei) și evanghelizare pur emoțională. Sună incredibil? Ascultați imnul de mai jos (unul dintre preferatele mele din copilărie!) și atenție, vă rog, la toate acele superlative.

click aici pentru imn – imn pe care l-am ascultat pe tot parcursul scrierii de mai sus, tocmai pentru ca să mă facă să mă simt suficient de vinovată pentru a-l publica 🙂

PS: Dacă nu voi primi prea multe dovezi de iubire în urma articolului ăstuia (hehe), voi continua cu deconstrucția iubirii (cerești), sub alte două aspecte: iubirea ca trădare (studiu de caz – Iuda) și iubirea ca violență (studiu de caz – o parte, știm noi care, din istoria creștinismului).

221 Responses to Vina iubirii: Iubirea Lui e MULT prea mare

  1. Avatarul lui laurentiuh laurentiuh says:

    Alex, 😉

    Vai duduca Alexa ce rautacioasa si politicoasa sunteti! Multumesc ca ma bagati in seama,asa imi pot permite sa va bag si eu in seama. Si care este motivul acestui atac,neobisnuit pentru dumneavoastra,catre umila mea persoana de dulau de paza?

    Dupa cum ai observat m-am abtinut de la comentarii in cazul postarilor tale.
    In primul rand pentru ca sunt sigur,absolut sigur ca psihanaliza nu poate face subiectul unor discutii dastepte cu oameni care habar nu au ce naiba e aia.

    Afara de cazul in care trebuie sa te simti important. Imi aduci aminte de Pacala,povestea in care nimereste singur intr-un sat in care toti barbatii erau plecati.
    Da,asta vreau sa spun,ca motivul pe care-l citesc in spatele postarilor tale,cu exceptia primelor,este nevoia de putere. Si dovada este chiar subiectul reactiei tale de la #49.

    Subiectul iubirii MULT prea mari a lui Isus pentru noi,desi mirific,face fatalmente parte din limba de lemn a sistemului. Pe Oxigen suna a propaganda ieftina.
    Norocul este ca este ca textele tale sunt greu de urmarit asa ca oamenii prefera sa isi vada de discutiile lor decat sa se calce pe bascheti cu Oedip.

    Cat despre vina pe care o simti.. ca iubirea lui Isus este MULT prea mare..
    Roaga-te doar, El stie ce vrei.

  2. Avatarul lui Edmond Constantinescu eddieconst says:

    Aurel:

    Sunt de acord cu dezbaterea. Mai discutam detaliile.

    Alexa:

    Am vazut aseara filmul When Nitetzsche Wept. Ar fi interesant sa-l discutam aici. Daca nu ai nimic impotriva, ai putea posta recenzia. Mie oricum imi statea in minte o recenzie a filmului, dar ar fi mai putin despre psihanaliza

  3. Avatarul lui NIMENI NIMENI says:

    Laurentiu
    Daca stie ce vrea de ce nu-i da? De ce sa se roage ca sa- i dea?

  4. Avatarul lui NorthLite study_nature says:

    Emma,
    E bun articolul de pe site-ul Nature pe care l-ai recomandat acum cateva zile (Neuroscience vs philosophy: Taking aim at free will).
    Tematic invecinat este acest articol de pe site-ul The Scientist care prezinta cateva studii de caz de control al comportamentului la regnul animal.

  5. Avatarul lui ianis ianis says:

    study
    kind of scary that stuff.

    Ma face sa ma intreb cat de departe se intind abilitatile lumii animale asupra omului?

  6. Avatarul lui BEBE BEBE says:

    -Multumesc Alexa.

    -Laurentiuh.

    -Incheem subiectul. Dar sa nu mai abuzezi de bebelusi. Eu am o sora mai mare si te bate.

  7. Avatarul lui NorthLite Alexa says:

    eddie,

    Cu mare placere o sa fac o recenzie a filmului si-o s-o postez. Nu-ti pierde nici tu ideile, c-o sa fiu f. curioasa sa stiu cum l-ai vazut tu. 🙂

  8. Avatarul lui tom tom says:

    Pai acum degeaba a acceptat Edi dezbaterea ca Aurel S-A SUCIT.
    Asta spune destule despre caracterul lui. Motivul schimbarii e ca a zis Ianis nu stiu ce.
    Domnule Ionica, daca ai fi om de cuvant, daca ai avea un pic de onoare, putin caracter, ti-ai respecta promisiunea indiferent ce ar zice unul si altul.

  9. Avatarul lui Aurel Ionica Aurel Ionica says:

    #9 | Written by tom
    Pai acum degeaba a acceptat Edi dezbaterea ca Aurel S-A SUCIT.

    Dupa insultele pe care le-am primit de la ianis si de la ceilalti pentru ca m-am oferit sa discut cu Edi eu am spus ca nu mai discut cu el, asa ca eu NU m-am sucit. De fapt, eu nu am nevoie sa dezbat nimic cu nimeni deoarece ceea ce sustin eu prezint in scris ca oricine sa poata citi iar website-ul este construit ca oricine sa poata pune orice intrebare, fie direct mie, fie sa o afiseze instantaneu, iar pe website-ul meu nici macar o singura intrabare nu este ignorata si lasata fara raspuns. Ca administratorul saite-ului meu, arius, sa improste cu insulte pe cineva care se ofera sa discute cu mine asa cum face administratorul site-ului lui Edi, ianis, ar fi de neconceput. Daca site-ul a fost inundat de obscenitati a fost tot datorita porcilor lui Edi. Daca cineva doreste dezbateri, eu voi accepta numai dupa ce ma asigur ca discut cu persoane competente si serioase si in nici un caz pe Edi nu-l voi accepta la discutii. Daca el are intrebari sa mi le adreseze o poate face pe site-ul meu folosind numele lui real sau un pseudonim, si spre deosebire de el, eu nu voi ignora problemele ridicate de el si nimeni nu-l va improsca cu insulte deoarece a ridicat obiectiuni la ceea ce spun eu. Intrucit ceea ce sustin eu prezint in scris, oricine poate sa citeasca iar in secolul 21 nu mai este o scuza sa nu fii in stare sa citesti.

  10. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    Insultele respective ca mai toate insultele pe care le-ai primit, puisor sensibil ce esti, se rezuma la trimiterea la diverse sanatorii in care ti se recomanda sa te internezi. Ca atare acestea nu sunt insulte sunt sfaturi prietenesti de la prietenii pe care-i ai pe Oxijen. Mamaie are un sfat pentru tine care-ti va intra pe o ureche si fara sa-ti traverseze neuronul paralizat in faza paranoia va iesi pe cealalta: nu mai scuipa pe unde mergi ca bate vantul contra ta. Daca Edi a acceptat probabil ca voia sa arate cat de incompetent si incoerent esti. Daca nu-ti place cum esti tratat aici de diverse persoane pe care le asociezi cu Edi (in mintea ta bolnava) marsh pe site-ul tau de doi bani.

    Multumesc

    Ianis +1

  11. Avatarul lui emma emma says:

    E perfect justificata abordarea genezei , e un film ca oricare altul regizat de inteligenta si creativitatea umana pana la un anumit stadiu, asa cum e fireasca si analiza literara a unei creatii, sau comentarii pe baza unui film, sunt fractiuni de idei, comportamente , nazuinte, istorii si problematici care imbina fantezia, subiectivismul cu realul, sau realul vazut prin ochii unora.
    De ex. in crestinism Pavel acopera figura lui isus cu concepte metafizice, iubirea lui Isus e iubirea simtita de Pavel, vina credinciosului e vina asternuta pe hartie de Pavel, nu are legatura cu asa-zisa vina ancestrala, care oricum implica atat de multe interpretari si idei, atatea cate credinte, ritualuri, practici crestine, cabaliste, oculte pot fi.
    Mi-aduc aminte de o intamplare din viata lui Freud in care el se plimba impreuna cu un prieten si sotia acestuia si discutau despre Dumnezeu.
    Sotia prietenului vorbea despre ‘iertare”, ‘bunatate”, ‘intelegere”, iar Freud asculta, nefiind capabil sa spuna mare lucru.
    Cand s-a retras in camera sa a analizat situatia , incercand sa redea pe hartie conversatia avuta.
    Deodata s-a gasit in fata a doua variante :”Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul sau “ sau “ Omul l-a creat pe Dumnezeu dupa chipul sau”.
    Pe urma, i-a venit in minte vorba prietenului :” Nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain”, si atunci aproape instinctual, ca o concluzie , a asternut pe hartie propriul indemn care-i dicta spunandu-i ca ar trebui sa mearga mai departe si sa marturiseasca ca nimic din ceea ce este animalic nu-i este strain.
    Aceasta inlantuire a ideilor a creat o formula existentiala, o analiza mentala pe care Freud a sintetizat-o intr-o propozitie. O propozitie in care dumnezeu era coborat la nivelul unei nascociri umane.
    Aceasta propozitie avea sa fie drumul catre constituirea psihanalizei.
    Si totusi, aceasta propozitie a stat blocata in subconstient, a luat forma ideilor, a fost transpusa intr-o formula care s-a nascut in camera obscura a sinelui.
    Pentru a cunoaste omul din spatele interpretarilor ai nevoie de opera lui , asa e si cu Isus pe care un anumit Pavel l-a lasat abandonat pe o cruce in sufletul oamenilor, spre mantuirea lor intr-o lume iluzorie si care a construit pe baza acestei utopii cel mai mare sistem de manipulare din istorie.
    De-acum numai camera obscura a sinelui mai poate salva omenirea .

  12. Avatarul lui cid cid says:

    mars sa-i spui lui taica-tau si guru-ului tau ca n-au stiut sa te educe aratare .

  13. Avatarul lui emma emma says:

    http://www.scribd.com/doc/50183037/Irvin-D-Yalom-Plansul-lui-Nietzsche

    Aici este cartea dupa care s-a facut filmul , banuiesc ca a fost cumva respectata atat timp cat Irvin Yalom a fost si unul dintre scenaristi.
    Astept recenzia, oricum filmul nu o sa-l vad, apreciez arta teatrala dar nu atunci cand e in joc un personaj atat de complex.
    Ma refer la Armand Assante si la „empatia” fata de public, adica cand ma uit la personajul interpretat de Assante il vad pe Assante, spre deosebire ca ex. de Jack Nicholson sau Anthony Hopkins ma uit si vad personajele reprezentate.
    In rest cartea e deosebita.

  14. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    Ohhh Acidutzu nu te stresa maica, respira adanc sa nu faci apoplexie! Acum da manutza cu manutza lui Beni si a celorlalti fani Aiurel si cantati un cantec sfant despre patrat, da? 🙂

  15. Avatarul lui cid cid says:

    maricon ,du-te si te cauta si dup-aia dai indicatii altora ! …

  16. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    S-a cautat odata mamaie. Cand a vazut-o doctoru’ i-a zis: dezbracati-va!
    Atat mi-a trebuit sa aud, am fugit cat ma tineau picioarele mele batrane. Asa a ramas mamaie scrantita si intr-o ureche de se leaga de astia religiosi (te-ologi) ca si cainele de omul cu friptura aburinda in punga.

  17. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    Emma mie imi pare ca Assante joaca impecabil rolul, personalitatea lui adaugata scenariului creaza un Nietsche formidabil!

  18. Avatarul lui ianis ianis says:

    Aiurlica
    esti incredibil, taica.

    Cand ne faceai deunazi pe toti „scrintiti”, nu era insulta, iar cand ti s-a batut obrazul ala gros te-ai atacat ca o fata mare.

    Dupa ce l-ai blestemat pe edi in fel si chip (cu blesteme sfinte, sa nu inteleaga nimeni nimic), trebuie mare nesimtire sa vrei o confruntare.

  19. Avatarul lui laurentiuh laurentiuh says:

    Multam` pentru carte Emma.
    Cred ca este corect sa vezi credinta in Dumnezeu ca pe o sursa de influenta majora in viata unui om. Asa si trebuie sa fie dar de fapt este intr-o mica masura.

    Problema este mult mai ampla pentru ca la urma urmelor,orice credinta ne manipuleaza.Si o credinta primita ca atare sau una castigata in urma unei analize proprii,este tot o „credinta”. Iar aici ai dreptate. Credintele „manipuleaza.”

    Putem sa suspendam toate credintele din minte? Este evident ca nu.
    Un om al secolului 21 stie -de exemplu- ca orice lucru TREBUIE sa aiba o explicatie naturala. Asta nu inseamna ca si-a suspendat mecanismul de functionare al mintii omenesti care se bazeaza pe credinte.Adica pe ceea ce mintea noastra suspenda de la analiza.Pentru ca multe sunt prea subtile,prea sensibile pentru a le rupe si introduce intre rotile implacabile ale masinariei ratiunii.

    Intr-adevar,omul l-a facut pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lui. Cum vrei sa fie altfel? Si lumea in care traim este dupa chipul nostru. Credem fiecare ceea ce putem crede.

  20. Avatarul lui PHIL PHIL says:

    A.I.,
    Ce are **** cu prefectura?!!! Aici nu suntem la gradinita. Nu exista mam’ mare sa ne traga de urechi. Aici e un loc foarte liber, in care fiecare spune ce vrea si raspunde pt ce spune. Nu exista alt fel de responsabilitati. Asa ca, faci confuzii grave. Pe saitu’ tau , ca si al altora (Fl Laiu de ex) o fi altfel. Da aici, poti spune orice prostie, altii te pot injura, la propriu sau la figurat. In capu unora, amfitrionu are dulai pe care ii starneste, sau pe care ar trebui sa ii ia de urechi! Ei bine aici nu suntem la scoala, nu avem profesor, nici profet, nici popa. Si cei care se poarta ca cei susnumiti, nici nu ne plac (multora dintre noi, se pare).
    Dupa cum vede oricine, spre deosebire de tine, care esti ff sensibil, da si agresiv, Edi nu raspunde la insulte nicicum. Se pare ca e rezistent, si are si treaba. Nu ai nici o justificare sa il ataci personal asa cum o faci, si nici sa refuzi oferta la dialog pe care ti-a facut-o.

  21. Avatarul lui emma emma says:

    Baba Cloanta

    Cartea e si fictiune , nu numai realitate.
    Poate joaca f. bine.

  22. Avatarul lui NorthLite study_nature says:

    Subscriu la cele scrise de Phil.

    LE: initial mancasem cuvantul „scrise”, de aici si amuzamentul Babei. Dar nu ma deranjeaza catusi de putin sa-i inveselesc pe cei din jur. :rotfl:

  23. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    Subscriu la cele de study_nature.

  24. Avatarul lui emma emma says:

    Laurentiuh

    Stii mitul psyche ?
    Psyche simboliza (mitologia greaca) personificarea sufletului uman. Cu alte cuvinte,nemurirea , atingerea iubirii divine nu se poate fara a anula iubirea profana, omenescul.
    Nietzsche a reusit sa se desprinda de credinta in divinitate, sa proclame un supraom capabil sa-si ia destinul in mana, dar a fost infrant de iubirea pentru o femeie.
    Poti gasi cauze naturale oricaror sentimente, trairi ?
    De fapt , asta era intrebarea lui Breuer.
    Irvin Yalom si-a imaginat o intalnire intre Nietzsche si Breuer care nu a avut loc niciodata, dar pe care-i vedea confruntati cu aceeasi obsesie.
    Michael Palmer a redat dialogul intre Freud si Yung pe tema religiei, doua conceptii diferite despre religie , doua imagini ale lui dumnezeu aflate in conflict si o concluzie personala .
    Daca Dumnezeu e o realitate exclusiv psihica, ii putem ridica transcendenta.

    http://www.scribd.com/doc/3675618/Palmer-Michael-Freud-si-Jung-despre-religie

  25. Avatarul lui laurentiuh laurentiuh says:

    Emma:

    „Daca Dumnezeu e o realitate exclusiv psihica, ii putem ridica transcendenta.”

    Uite,ca sa nu imi prind urechile in cuvinte,trebuie sa ne intelegem ce este aia realitate psihica si ce inseamna transcendenta si/in registrul psihanalitic,etc..

    Trecand peste acest „mic” impediment,din ceea ce spui,eu inteleg ca: Daca Dumnezeu este o inventie a noastra (adica ceea ce spuneam mai sus,ca omul l-a facut pe Dumnezeu dupa chipul lui) inseamna ca Dumnezeu nu este real.

    Nu cred ca Dumnezeu este real in felul in care intelegem noi realitatea. Daca ar fi asa am putea sa-L gasim la propriu,in vreun colt de univers,intr-o gaura neagra de exemplu,cum spunea un tip de pe aici.
    Dumnezeu este Dumnezeu numai atat cat putem sa intelegem.
    CJ si Anubis si restul (cred ca si tu) au dreptate cand spun ca Dumnezeu nu exista.
    In sensul la care se refera ei intr-adevar,nu exista.
    Este evident ca orice organizatie religioasa ce promite salvari si relatii cu divinitatea este mincinoasa si ajunge in final sa aiba alte scopuri,stiti voi mai bine.

    Chiar eram curios daca intalnirea dintre Nietzsche si Breuer a avut loc. (Inteleg ca relatia dintre Breuer si Freud este reala.)
    In final se pare ca dezordinea psihica a lui Nietzsche a fost cauzata de aceeasi putere (PUTERE!) cu care el a incercat sa se inteleaga. Nu a fost singurul cu aceasta soarta.
    Interesanta cartea lui Palmer. Multam`!

  26. Avatarul lui Aurel Ionica Aurel Ionica says:

    #21 | Written by PHIL
    A.I.,
    Ce are **** cu prefectura?!!! Aici nu suntem la gradinita. …
    Dupa cum vede oricine, spre deosebire de tine, care esti ff sensibil, da si agresiv, Edi nu raspunde la insulte nicicum.

    Nu stiu daca mata si ceilalti cu “gindire stiintifica” puteti pricepe, dar pe mine nu ma intereseaza sa fac adepti si ca atare nu am nici cel mai mic interes sa-ti spun mata ceva si ca atare sa primesc insulte de la mata sau de la odrasla lui Edi. Daca citesti pe pagina de titlu a website-ului meu, eu le recomand omanielor SA NU deschida vreunul dintre articolele mele deoarece ii avertizez ca nu are sa le convina. Eu am facut oferta ca sa am discutie cu Edi la solicitarea lui Beni Plesa deoarece eu consider ca am raspundere sa impartasesc ceea ce gindesc eu cind am dovezi ca discut cu oameni seriosi si care sunt sincer interesati sa cunoasca idei pe care nu le-au intilnit nici unde, or Beni Pleasa mi-a oferit nenumarate dovezi ca este un om sincer si dornic sa cunoasca chiar daca de multe ori ceea ce am spus eu i-a cazut greu la stomac. Acesta este motivul pentru care am acceptat sa discut cu arius pe O&P unele lucruri despre asa zis-a “cadere in pacat” precum si despre Turnul Babel aici pe oxigenul vostru deoarece si el imi oferise dovezi ca era sincer interesat. Eu nu stiu ce insulte i-am adresat eu lui Edi decit ca am fost de acord cu el cind tot spune ca adventistii sunt spalati la creier. Adica eu il insult si cind sunt de acord cu el si cind nu sunt de acord cu el? Nu nene, eu nu am nici un motiv sa accept sa primesc insulte de la voi iar daca ai impresia ca Florin Laiu ofera oricui posibilitatea sa-i puna orice fel de intrebare si se angajeaza sa raspunda asa cum fac eu, de ce nu va repeziti pe website-ul lui si sa-l bombardati cu desteptaciunea voastra ca sa-l incuiati? Desigur ca Edi nu raspunde la insulte deoarece are gasca ce face lucrul acesta dar eu nu am o astfel de gasca si nici nu asi accepta deoarece eu vreau sa inchid gura altora cu argumente si nu cu insultele latrailor asa cum face Edi. Asa ca Edi nu are decit sa-si savureze “partenerii” de dezbateri, pe emma si pe duduia Alexa pe care se pare ca si prietenii au inceput s-o traga de mineca dar dinsa nu pricepe mesajul cit se crede dumneaei de experta in psihologie. Asa ca savurati monologul lui Edi care papagaliceste ideile voastre indragite, monolog care este de fapt singura “dezbatere” de care este el in stare ca si voi de altfel.

  27. Avatarul lui emma emma says:

    Laurentiuh

    citeste-l pe carl rogers

    http://www.scribd.com/Psych101/d/26877839-Persons-or-Science-A-Philosophical-Question-by-Carl-Rogers

    si pe viktor frankl l-am pus la resurse

  28. Avatarul lui PHIL PHIL says:

    Fals, d-le fals! Inventezi pretexte ca sa te justifici.
    Eu nu am insultat pe nimeni. Edi, dupa ce l-ai insultat :”EDI deoarece nu cunosc vreun pastor care sa se fi dovedit mai josnic si mai nedemn”, a intervenit doar sa iti spuna ca accepta dezbaterea.
    Apoi, ce treaba am eu cu „gandirea stiintifica ” pe care o persiflezi? Crezi ca stii ceva despre mine doar pt ca scriu rar pe aici?

  29. Avatarul lui PHIL PHIL says:

    Insulta nu este sa fii in dezacord cu cineva, sa ii combati chiar vehement ideile! Este insa singurul lucru pe care nu il faci aici. Si nu ar fi nimic rau in asta. Dimpotriva. Problema este insa ca nu prea e nimeni din „giganti” care sa combata cu argumente puternice ce se prezinta pe aici. In afara de persiflari, insulte, sarcasm, nu se gaseste nimeni sa prezinte argumente de acelasi nivel. Nasol. Ca de fapt, multi nu ne grabim sa imbratisam ce vedem pe aici, da merita sa ne lasam provocati uneori.

  30. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    …solicitarea lui Beni Plesa deoarece eu consider ca am raspundere sa impartasesc ceea ce gindesc eu cind am dovezi ca discut cu oameni seriosi si care sunt sincer interesati sa cunoasca idei pe care nu le-au intilnit nici unde…

    Ahahahaahahahahaaaaaaaaaaa

    Pentru scumpul Aiurel si stimatul frate Beni de la mamaie:

    http://www.youtube.com/user/binweevils?v=QR70gYL27XM

  31. Avatarul lui emma emma says:

    O sugestie :
    Cred ca cine este in Bucuresti ar trebui sa participe la protest.
    Daca cineva in care-ai investit speranta iti frange orice sansa de bine,protestul e un mod de a sanctiona , democratic.
    Transpusa aceasta actiune in plan personal, ma face sa vad mai clar ceva ce pana acum imi parea nefiresc. De-ar avea si cei de la putere sentimentul culpabilitatii, adica adevarata vina nu cea inchipuita…

  32. Avatarul lui Aurel Ionica Aurel Ionica says:

    #29 | Written by PHIL
    Fals, d-le fals! Inventezi pretexte ca sa te justifici.
    Eu nu am insultat pe nimeni. Edi, dupa ce l-ai insultat :”EDI deoarece nu cunosc vreun pastor care sa se fi dovedit mai josnic si mai nedemn”, a intervenit doar sa iti spuna ca accepta dezbaterea.

    Deci Edi a fost insultat cind eu m-am oferit sa avem o dezbatere acceptind nu numai pe Edi dar si alti parteneri iar administratorul site-ului si altii au sarit sa ma trimita la nebuni si s-o solicite pe duduia Alexa sa ma declare nebun si asta inseamna nu ca eu am fost insultat ci eu l-am insultat pe Edi? A spus Edi vreun cuvint de dezaprobare la adresa enoriasilor lui de aici sau macar sa-si ceara scuze pentru modul in care am fost tratat? Daca cineva ar fi fost insultat de un prezbiter intr-o biserica sub nasul pastorului cum am fost insultat de ianis iar pastorul acela se face ca ploua, cum ai numi mata un astfel de pastor? Dor josnic sau nedem? Eu cred ca membrii l-ar lua la huiduieli. Cu privire la “gindirea stiintifica,” voi va laudati cu ea si este adevarat ca eu v-am ridiculizat-o mereu deoarece este o gogorita pe care eu am denuntat-o chiar de cind am fost invitat la primele emisiuni la O&P si am aratat ca toate aceasta “logica” sunt doar gogosi pe care eu le-am dezumflat. Eu v-am mai spus atunci ca si voi si fundamentalistii sunteti pe drumuri infundate, ca eu am gasit solutiile la toate problemele pe care nu le-au rezolvat atit fundamentalistii cind si liberalii, si ca voi si Edi cu toata mascarada asta de “revolutii” stiintifice, filozofice, logice, si cum le-oti mai numi voi, de fapt imi faceti mie un serviciu deoarece toate lumea se lamureste ca tot cautati fugarindu-va coada dar ca nu veti ajunge la nici un rezultat. Dupa cum se stie acum, chiar si in legatura cu lucrarea de doctorat academia a trebuit s-o recunoasca si daca este adevarat ceea ce spunea cineva, logica a inceput sa se scoata din licee. Chiar si Edi nu mai tipa acum ca logica a fost inventata de Aristotel ci ca logica este de fapt geometrie si probabil a fost inventata de Pitagora fara sa stie. Unde dai si unde crapa! Lucrurile pe care le prezint acum eu puteam sa le przint de ani de zile dar v-am lasat za zburdati si sa va dati cu capul de pereti deoarece stiam ca sunteti pe niste drumuri infundate si ca solutiile sunt la mine. Si deocamdata nu am facut decit sa dezleg sacul asa ca ati face bine sa va tineti bine pentru ceea ce urmeaza. Eu stiu ca mi-ati tot ris in nas cind am spus ca eu am si alti asi pe mineca in afara de lucrarea de doctorat si ati tot ris cu gura pina la urechi dar dupa cum vedeti, risul va tot cade pe cap. Eu nu am depins nici de O&P si nu depind nici de Edi ci voi toti depindeti de mine daca nu vreti sa muriti prosti si pentru asta trebuie sa dovediti macar atita bun simt ca Beni Plesa. Daca singurul lucru cu care va puteti lauda este nerusinarea, puteti sa v-o aratati cit doriti ca nu ma deranjeaza.

  33. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    Disclaimer: Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare

    …Unde dai si unde crapa! Paranoia pe care o prezint acum eu puteam sa o prezint de ani de zile dar v-am lasat za zburdati pe Oxijen si sa va dati cu capul de pereti (in visele mele nevrotice) deoarece stiam ca sunteti pe niste drumuri infundate si ca antidot nu exista….Daca singurul lucru cu care va puteti lauda este stiinta, puteti sa mi-o aratati cit doriti ca oricum ma depaseste….

    Mwahahahaahahaahhaa, serios?

  34. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    …Eu nu sunt obsedat nici de O&P si nu sunt obsedat nici de Edi ci voi toti depindeti de mine daca nu vreti sa muriti prosti si pentru asta trebuie sa dovediti macar atita bun simt ca Beni Plesa…..

    Ahahahahaaaaa, Beni Plesa aka clabuci pe creier a fost salvat de Aiurel Onica aka neuron paralizat! Foarte tare stimabile! :doctor:

  35. Avatarul lui NorthLite study_nature says:

    emma:

    O sugestie :
    Cred ca cine este in Bucuresti ar trebui sa participe la protest.

    Fara sa-i nedreptatesc pe oamenii de bine care au revendicari normale si legitime, mie mi se pare ca protestele acestea sunt intr-o anumita masura un bal mascat.
    Foarte bine ca exista proteste, foarte bine ca au avut loc proteste cel mai adesea pasnice (banuiesc ca nimeni de aici nu este de acord cu seria de ciocniri violente de sambata si duminica).
    Dar deja nu si-au mai avut rostul nici cele pasnice. Mesajul a fost transmis. Implicarea pentru binele societatii inseamna mult mai mult decat afisarea unui slogan pe o pancarta.

    PS: Pentru context: Ii consider caraghiosi pe amicii mei adventisti care‑si trec pe facebook la political views „apolitic” sau „teocratie”. Este necesar sa ai o optiune politica dintre cele existente, fie si una aleasa prin eliminare.

    LE: M-am amuzat cand am vazut ca unii hipstări isi imaginau ca mergand la proteste participa la miscarea Occupy versiunea romaneasca.

  36. Avatarul lui Ianis ianis says:

    Aiurica
    Bati campii cu o gratie de nedescris. Ti s-a mai spus ca aici nu e biserica. Scuteste-ne de povestile astea cu prezbiteri, teologii si alte rahaturi la care tu ai toate solutiile, dar le pastrezi pe maneca pentru ziua judecatii. Singurele insulte pe care l-ai primit ti le-ai adus singur, ba inca continui sa le produci pe banda, ca un saltimbanc pensionar. Manipularile astea de securist cu limba bifurcata nu mai sunt la moda de vreo 20 si ceva de ani prin Romania.

    Ne-ai impuiat capul cu doctoratul tau de cacao, care nu te-a facut nici mai inteligent, nici mai cult, dovada productiile scrise si media. Pricepe o data ca voci „revolutionare” ca ale tale nu au valoare mai mare decat sunetele care se aud din toaleta, inainte de a trage apa. Putina modestie te-ar face sa treci drept inteligent (apropo, lucrarea ta de doi lei se poate descarca de pe internet, pentru cine are timp de pierdut. Altii mai inteligenti au executat-o si transformat-o de mult in hartie igienica, fara drept de replica)

    Fantezia cea mai mare pe care o ai este credinta ca cineva depinde de tine. Imi imaginez ca delirul asta compenseaza lipsa de testosteron. Se trateaza, daca vrei. Cel putin, daca nu faci fata unei provocari barbatesti, macar nu pretinde ca starea ta ar fi normalitate. (oare de ce, citind mesajele tale, gandul imi zboara la individul supranumit „intepatorul din tramvaiul 41”?, doar o coincidenta, banuiesc)

    In rest, nu mai fi asa muiere. Inceteaza cu vaicaritul si cu pupincurismul. Banuiesc ca Beni Plesa, pe care acum il perii, dar mai devreme il facusei albie de porci, nu musca momeli din astea ieftine. Valabil, probabil, si pentru Arius, pe care l-ai „confiscat” ca si cum ti-ai fi facut rost de un dream-team numai bun pentru „marea lupta”.

    Mai departe, inceteaza sa ne mai „ameninti” cu adevarurile si „solutiile” tale imaginare. Deja facem pe noi (de ras, nu de frica). Ai avut ocazii destule in care sa spui ceva relevant. Le-ai consumat jalnic: emisiunile de pe O&P le-ai stricat cu frazele tale incalcite si fara concluzii, postarile de pe oxigen nu au avut in ele decat venin si invidie. Daca ai ceva de spus, spune pe site-ul tau. O data la 2-3 luni cand te intreaba cineva ceva, ti se ofera sansa de a fi vedeta. Nu o rata.

  37. Avatarul lui Ianis ianis says:

    Baba cloanto
    Iegzista antidot. La mine in zona se numeste Jebel. Alte localitati infratite din zona de sud: Voila, Sapoca… Sediul central este insa a Bucuresti stiu ca se numeste Spitalul 9/ Alexandru Obregia.
    Sau chiar asta: Tennessee Lunatic Asylum Nashville. Uite si tu ce frumusete.

  38. Avatarul lui Ianis ianis says:

    emma
    impartasesc opinia lui study. Protestele din Bucuresti nu au depasit nivelul de bal mascat si teatru de papusi. Politicienii, papusari sefi, culeg roadele, retorica lor avea nevoie de sange ca sa fie mai convigatoare.

    Mi-a placut opinia tipului de aici (pe care il admir nu doar pentru calitatile artistice)

  39. Avatarul lui NorthLite study_nature says:

    Aurel:

    eu am gasit solutiile la toate problemele pe care nu le-au rezolvat atit fundamentalistii cind si liberalii

    Gizăs, give me a break! Atata megalomanie pe centimetru patrat n-am mai vazut de mult timp.

  40. Aurel Ionica, pastor cu doctorat foloseste la adresa unei domnişoare apelativul „duduie”.

    Pentru chestia asta e descalificat ca om, nu mai e demn de nici un respect.
    Orice ar zice e zero, indiferent la câţi dumnezei e angajat cu contract nelimitat.

    La debanda din România văd că orice prost îşi ia doctorat şi se angajează în slujba lui mnezo la batjocură.

    Vouă vă lipseşte o mamă bună de bătaie cu oase rupte la care cred că am să mă înscriu când mai vin în ţara sfântă. Aşa la distracţie, dea domnul mnezo sa ma impedec de javre ca asta. Ce dumnezai ii dau in direct..

    🙂

  41. aiurel bulangică wrote

    „Dupa insultele pe care le-am primit de la ianis si de la ceilalti pentru ca m-am oferit sa discut cu Edi eu am spus ca nu mai discut cu el, asa ca eu NU m-am sucit. De fapt, eu nu am nevoie sa dezbat nimic cu nimeni deoarece ceea ce sustin eu prezint in scris ca oricine sa poata citi iar website-ul este construit ca oricine sa poata pune orice intrebare, fie direct mie, fie sa o afiseze instantaneu, iar pe website-ul meu nici macar o singura intrabare nu este ignorata si lasata fara raspuns. Ca administratorul saite-ului meu, arius, sa improste cu insulte pe cineva care se ofera sa discute cu mine asa cum face administratorul site-ului lui Edi, ianis, ar fi de neconceput. Daca site-ul a fost inundat de obscenitati a fost tot datorita porcilor lui Edi.”

    Cică el e supărat ca un copil mic şi fătălău că e împroşcat şi înjurat, da el îi face pe alţii porci.
    Pe ăsta nu l-a învăţat nimeni de smerenie, nu l-o învăţat domnul dumnezău Isus Cristos să întoarcă şi celălalt obraz.
    Halal doctorat, ăsta n-o învăţat nimic, numai a chiulit.
    Spicu ăsta dă grâu aiurel bulangică n-o să mai crească niciodată, never ever.

    Mare neruşinat e ăsta…

  42. Avatarul lui NIMENI NIMENI says:

    #33 ionica aurel
    Eu zic ca te victimizezi exagerat.
    Eu urmaresc atent toate comentariile si singura insulta, dar singura care te deranjeaza si peste care eul tau paranoic nu poate sa treaca este TACEREA lui Edi. Restul……motive si subterfugii.

  43. Avatarul lui Aurel Ionica Aurel Ionica says:

    #43 | Written by NIMENI
    Eu urmaresc atent toate comentariile si singura insulta, dar singura care te deranjeaza si peste care eul tau paranoic nu poate sa treaca este TACEREA lui Edi.

    Pai daca mata ai observat ca Edi ma ignora e clar ca nu poti fi un NIMENI ci trebuie sa fii un CINEVA. Eu nu prea am observat ca Edi si gasca lor ma pot ignora si desi a pornit aceasta “revolutie” cu scopul declarat sa-i faca zob pe fundamentalisti, acum e clar ca mai degraba fundamentalistii il ignora pe el iar scopul lui este sa-si apere aberatiile liberale de atacurile mele. Dar daca Edi, study_nature si ceilalti pot sa nu citeasca ceea ce scriu eu, nu numai ca eu sunt fericit, dar chiar ii felicit. Si in special sper ca sa nu-i impinga uciga-l toaca sa se uite peste urmatorul articol pe care sper sa-l am gata spre sfirsitul saptaminii ci sa ramina la laptele curat si neprihanit scris de pana inspirata a lui Nietzsche. In articolul urmator discut capitolul ala din Geneza cu begat-urile in care explic cum caprarul din epoca bronzului, neaving o gindirea din asta desteapta de la greci ca sa scrie si el istorie, a scris begat-uri. Ce vreti, atita l-a dus capul pe el. Asa ca tineti-va de invatatura aia sfinta, dreapta, si buna data o data pentru totdeauna sfintilor Nietzsche si Darwin si sa nu va contaminati cu erezii din astea de prin Biblie cu care se pare ca s-a contaminat Beni Plesa si acum nu poate sa scape de ele. Ce ziceti, promiteti ca sunteti copii cuminti ascultindu-l pe tatucu Edi si sa nu va uitat pe site-ul meu? Deindata ce Edi de ani de zile nu a avut nici cea mai mica ispita sa citeasca lucrarea mea de doctorat, nu-mi imaginez ca uciga-l toaca are vreo sansa sa-l ispiteasca sa se uite pe ceea ce scriu eu.

  44. Avatarul lui NIMENI NIMENI says:

    #44 Aurel Ionica

    Daca urmatorul articol despre Geneza este abordat fundamentalist, atunci ar trebui sa raspundeti la urmatoarea provocare; Autorul, Moise este atestat doar ca personaj biblic, din punct de vedere istoric el
    nu exista. Puteti demonstra cu probe existenta istorica a acestui personaj? Dupa aceea citim si articolul despre Geneza si ne dam si cu parerea. Doctoratul dvs si ceea ce scrieti sunt importante pentru A.I.
    Pentru Edi nu este portanta nici lucrarea dvs de doctorat si nici ceea ce scrieti in acest moment, cind Edi va considera ca ceea ce spuneti si faceti este valoros si
    important sunt convins ca va fi atent si nu va va ignora.

  45. Avatarul lui ianis ianis says:

    NIMENI,
    ai pus o intrebare interzisa. Nu e frumos sa darami jucaria cuiva, inainte de a apuca sa se fotografieze cu ea. Un pic de glorie merita si Aurica la urma urmei, face bine la inima.

  46. Avatarul lui cid cid says:

    sunteti fraieri …nici voi nici guru-ul vostru nu ati avut vreodata studiile lui Aurel Ionica ,dar in loc sa beneficiati de ocazie si sa dezbateti impreuna ,va asezati unul contra celuilalt precum cocosii care nimeresc in aceeasi ograda; tu ,du-te la tine in ograda ca aici cantam noi si uite ce bine ne sta … si nu Ionica e pupinc…ci voi : cum se screme guru-ul cum foiti imprejurul lui :”da,da, da!”,sau invers dupa cum canta cocosul-sef. Daca apare unul si zice altceva ,aruncati cu pietre ca niste copii dupa ala care zboara mai inalt …
    Dezbateti ideile si lasati persoana in pace ,numai asa veti scoate ceva bun ,altfel va asemanati cu un card de gaste facand gargara .
    Ar fi buna o dezbatere in direct :v-ar astupa gura(cel putin catva timp cat veti ramane gura-casca) asta care acuma vi se pare ca emite aiureli …

  47. Avatarul lui Baba Cloanta Baba Cloanta says:

    …Dezbateti ideile si lasati persoana in pace ,numai asa veti scoate ceva bun ,altfel va asemanati cu un card de gaste facand gargara…

    Care idei frate Acidutzu, carevasazica lasand simtul critic si simtul umorului deoparte sa analizam si sa discutam aberatiile de tip gradinita ale lu guru dumitale? Ete ca nu avem chef. Vrem sa radem si sa ne simtim bine pe seama prostiilor debitate si a invidiei ce va macina. Sowwy

  48. Avatarul lui Neo Neo says:

    Si eu sunt de acord sa mergem la Bucuresti sa protestam, dar imbracati in costume militare si cu bonete rosii pe cap, ala chevara, facand parte din contingentul de amazoane a lui fasole de la Constanta ! :rotfl:

  49. Avatarul lui Neo Neo says:

    Mai cid, esti cumva cainele lui aurel ionica, ca tot se plangea omul ca edi are multi caini si el nu are nici unul ? :dog:

Lasă un răspuns:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.