Biserica crestina, de la mitul lui Hristos la corporatie insolventa
20 ianuarie 2012 179 comentarii
Toate veacurile dovedesc cat de profitabil a fost acest mit al lui Hristos pentru noi si compania noastra, sunt cuvintele, inca disputate, ale lui Giovanni di Lorenzo de’ Medici, devenit papa in 1513, cunoscut si ca Leo X. Aceluiasi papa i se atribuie si cuvintele: Din moment ce Dumnezeu ne-a dat papalitatea, sa ne bucuram de ea, zicatoare de care nu prea a avut parte, ghinionul lui numindu-se Martin Luther si cosmarul numit Reforma. Daca darul profetic nu prea i-a functionat la ultima afirmatie, cel putin in prima se pare ca a fost bine inzestrat. In secolul XVI biserica era cu adevarat o corporatie multinationala, finantand regi si poeti.
Leo X probabil nu isi imagina ca biserica/companie al carei patron era, va avea o viata atat de lunga, cel putin in lumina noilor amenintari. Concurenta isi arata coltii la orizont, mai intai in Germania, apoi in Elvetia, extinzandu-se in Lumea Noua via Anglia si Tarile de Jos. SRL- urile exotice americane (fie ele de ziua a saptea ori propovaduind regate mileniale sau avand profeti pistolari, aparandu-si haremul) nu au pus prea mari probleme, mai degraba s-a vazut ca ciolanul era suficient de gras, putand inca sa hraneasca pe multi altii.
Imi vine in minte o alta apocrifa: Secolul XXI va fi religios/mistic/spiritual sau nu va fi deloc – Malraux. Din asta inteleg ca secolul XXI fie va avea suficienta carne de tun astfel incat afacerile Domnului sa prospere, fie se vor prabusi, varianta putin probabila pana la ora aceasta.
As vrea sa fac cateva conexiuni intre notiunea de biserica si cea de corporatie. Suntem invatati ca biserica nu este doar institutia ei ci, mai degraba, un trup spiritual, invizibil, sfant, universal (definitia teologica are ceva variatii, de la est la vest). La modul practic, definitia teologica e o fantezie: biserica se bazeaza pe un grup de persoane (actionari), care ii pun la dispozitie bani si resurse (capital), are nevoie de un grup de conducatori (management), se extinde folosind predicatori si evanghelizari (marketing), se multiplica prin nasterea de secte, organizate in jurul unui lider (transferarea capitalului de la o companie mare catre un investitor privat – privatizare), orice biserica noua se straduieste sa atraga membrii altei biserici (concurenta). Bisericile protestante au implementat, se pare, cel mai bine acest sistem.
In orasul meu bisericile detin cladiri multifunctionale, pe care le inchiriaza pentru profit, desfasoara afaceri, au angajati cu carte de munca, pastorul fiind director general, ajutat de un board de conducere. Nu intentionez sa critic, sa emit judecati sau sa dau verdicte. Am depasit de mult faza invocarii divinitatii si amenintarii cu pedeapsa judecatii finale. Ma intereseaza o analiza a situatiei. Daca biserica se aseamana atat de mult cu o corporatie, produce (de secole bune) profit, creaza concurenta, se extinde continuu, care e viitorul ei?
Citeam in presa ca o veche si cunoscuta companie, fondata in 1889, Kodak, a declarat falimentul. Insolventa nu e o ciudatenie pentru capitalism. E o normalitate, exista chiar si legi pentru reglementarea ei. Biserica oare cum se raporteaza la sistemul acesta? Un raspuns fundamentalist ar fi: biserica e cladita pe stanca si portile iadului nu o pot invinge.
Un anume Petru, nu apostolul, m-a convins ca iadul are un concurent mai capabil. Dr. Laurence J. Peter, pedagog american de origine canadiană (1919-1990) a emis o teorie e ii poarta numele: „Principiul lui Peter” (in cartea cu acelasi nume din 1966, o versiune spaniola aici.) Teoria afirmă că fiecare individ are limita lui de competenţă în cadrul ierarhiei sociale. Când a trecut de ea (prin numiri, promovări sau alegeri), îşi atinge nivelul maxim de incompetenţă.
Exemple tipice pentru ascensiunea spre incompetenţă sunt, în viziunea lui Peter, unii şefii de stat, unii prim-miniştrii, destui ministri, primari. Ca orice satira, principiul lui Peter atrage atentia in mod simbolic asupra erorilor frecvente care se fac in momentul in care un om este promovat, in general de pe un post de executie pe un post de conducere unde aptitudinile si trasaturile de personalitate cerute pe astfel de posturi sunt diferite.
Principiul lui Peter combate ideea de „om bun la toate”. O mica paralela cu biserica (cea adventista, e sistemul pe care il cunosc cel mai bine):
– la conferinte si uniuni se rotesc cadrele: acum e cu scoala de Sabat (educatie), maine va fi probabil cu asociatia pastorala, urmeaza trezorier apoi presedinte
– promovarile se fac de pe un post de executie pe unul de conducere: azi e pastor (diploma in teologie la Cernica), maine e in staff, fara nici o pregatire in domeniul desemnat.
– promovarile bazate nu pe competenta ci pe „darurile Duhului”: cel putin asta e varianta de propaganda, spirituala, asadar total anti-tehnocratica
– promovarile bazate nu pe competenta ci pe numiri (grupuri de interes, decizii politice, etc): alegerile pentru conferinte si uniune sunt foarte relevante la punctul acesta. Nu am spatiu sa explic alegerile locale, e un intreg circ.
Conform principiului lui Peter, directia este de la competenta spre incompetenta. Exemplificand: incompententa in biserica adventista incepe cu conferintele si isi atinge maximul la uniuni. Cunosc pastori care erau potriviti pentru activitatea din biserica dar au devenit incompetenti, promovand in conducere.
Din Principiul lui Peter a derivat Principiul lui Dilbert, care sustine, folosind satira, ca “leadershipul este o modalitate naturala de eliminare a idiotilor din fluxul de productivitate”. The Dilbert Principle (Douglas Adams): “The most ineffective workers are systematically moved to where they can do the least damage: Cu alte cuvinte, aparatul conducator al unei organizatii tinde sa devina varful ineficientei.
Din acelasi principiu se poate deduce ca unele pozitii sunt sortite esecului si incompetentei: un presedinte (de tara, de companie, de biserica sau cult). Deoarece nu exista un nivel superior catre care sa se mearga spre incompententa inseamn ca functia respectiva deja este maximul incompetentei 🙂
Nici Peter nici Dilbert nu au vrut sa sugereze ca automat drumul duce spre incompetenta si dezastru, ci doar au pus in evidenta evolutia naturala si factorii care o accelereaza. Simptomele manifestarii Principiului lui Peter intr-o organizatie ar putea fi:
fonofilia – managerul respectiv isi ascunde incompetenta ocupandu-se cu telefoane si emailuri inutile.
papiromania – managerul respectiv isi ascunde incompetenta de a nu putea face ceva cuantificabil si practic facand rapoarte si documente, proceduri pentru absolut orice.
arhivofilia – impinsa dincolo de documente si rapoarte in arhive si dosare organizate pe litere in fisiere;
ierarhofilia – managerul respectiv isi ascunde incompetenta prin angajarea excesiva de personal in propria echipa
Inutil sa mai fac vreo comparatie cu organizatia bisericii amintite.
In final as vrea sa vorbesc despre asa numitul fenomen al lui Dilbert (aplicatie practica a celor 2 principii amintite). Este o metafora care surprinde ruptura dintre retorica organizationala si realitate. Astfel, oamenii in cadrul organizatiilor tind sa devina alienati, reci, transformati in niste rotite fara minte si suflet, simpli roboti incapabili de empatie si cu reactii atitudinale „programate”.
Orice asemanare cu realitatea religioasa este pur intamplatoare (sic)
Fenomenul Dilbert il putem intalni cu precadere in organizatiile cu manageri autocrati, a caror atitudine se circumscrie unui model primitiv de raportare la angajati: “Noi suntem sefi ca sa fim ascultati iar voi ceilalti trebuie sa executati” iar angajatii suporta cu stoicism aceasta stare de fapt, de regula datorita: angajamentului de continuitate, angajamentului afectiv, contractul psihologic si culturii organizationale (click pe linkuri pentru mai multe informatii)
Angajamentului de continuitate – angajamentul fata de organizatie bazat pe nivelul costului perceput de un angajat in cazul in care ar parasi organizatia (angajatul lucreaza mai departe pentru companie de teama ca nu va mai gasi un alt job, pierderea privilegiilor, riscul necunoscutului) Paralela cu biserica: cineva ramane membru de teama ca isi va pierde mantuirea, respectul prietenilor sau familiei, privilegiile, jobul (pastori sau profesori). De obicei predicile despre zecime si credinciosie fata de biserica apeleaza la tipul acesta de angajament
Angajamentul afectiv se bazeaza pe identificarea persoanei cu organizatia. Angajatul participa afectiv si vibreaza la succesele sau insuccesele organizatiei. Obiectivele companiei devin obiectivele lui. Enoriasul este membrul al trupului, e hranit cu vesti misionare, dedica mult timp bisericii (stiu persoane care merg 4-5 zile pe saptamana la biserica). Ruperea de organizatie e simtita ca o trauma (am experimentat personal asta, OSC si O2 mi-au facut tranzitia mai usoara)
Contractul psihologic este un set de asteptari mutual impartasite intre angajat si organizatie. Enoriasul promite supunere fata de biserica si liderii ei, biserica promite fericire si viata vesnica.
Cultura organizationala se refera la tot ceea ce inseamna standarde colective de gandire, atitudini, valori, convingeri, norme si obiceiuri care exista intr-o organizatie. In componenta culturala putem distinge unele elemente vizibile cum ar fi: comportamente si limbaj comun, ritualuri si simboluri dar si componente mai putin vizibile: perceptii si reprezentari despre ce e “valoare” in organizatie, mituri, standarde empirice despre ce inseamna a munci bine si a te comporta corect, despre “cum se fac lucrurile pe aici”, etc. Primele lucruri pe care le-am invatat intrand intr-o biserica adventista, cam cu 16 ani in urma, au fost cand si cum sa te ridici sau sa stai jos, cand si cum sa canti si sa te rogi, cum sa saluti. Am deprins apoi limbajul de lemn si ritualurile specifice: know-how-ul.
––––––––-
In concluzie, in biserica putem recunoaste managerul autocrat din fenomenul descris mai sus, fie ca e pastor, prezbiter sau un comitet. De asemenea, se poate explica cum reusesc bisericile sa isi pastreze enoriasii in ciuda unui faliment iminent sau a nemultumirilor, utilizand diferitele tipuri de angajamente.
Dupa modelul companiilor, biserica a fost creata pentru profit, produce profit, functioneaza dupa legile corporatiilor, poate falimenta ca orice afacere. Daca pentru un credincios, biserica este o fortareata de necucerit, realitatea ne arata ca mecanismele care astazi pun in miscare biserica, maine o pot distruge.
As indrazni sa afirm ca biserica, in forma actuala, nu e departe de insolventa si ca, daca nu va face niste reforme generale, va ajunge un simplu cadavru, pus in miscare doar din incapatanare oarba (credinta). Dupa cum se vede, am ajuns sa dau dreptate definitiei teologice, biserica e un trup. Mort, dar ce mai conteaza?
oxigen2 
Aiurica
Nu te-am trimis la spitalul de nebuni pentru ca ai cerut dezbatere pe tema Genezei. Te-am trimis pentru ca ai o purtare potrivita locului amintit, observatie facuta de multi altii. Probabil ca acolo se poate discuta si Geneza, nu e bai. Genul asta de martirizare tradeaza un masochism ascuns.
Ti-am mai spus si alta data: nu sunt administrator al site-ului. Informatia e postata clar aici. Evident, nu sunt nici fiul lui edi.
Ma uit la tine si ma minunez cate poti deversa. Te roade invidia? Ai probleme de imagine? Ti s-au uscat boasele si ai deficit de testosteron? Te toleram oricum. De iubit te iubeste Beni Plesa :).
Deci Geneza se poate studia doar la spitalul de nebuni dar nu de Edi pe site-ul lui care nu este nebun! Apropo, in cartea aia pe care el tot o anunta ca apare pe Amazon discuta cumva Geneza? Saracul, eu il credeam pe Edi pasator si in toate mintile dar daca tu spui ca asa ceva numai nebunii discuta, probabil ca stii tu ce stii. Abia astept sa apara cartea aia a lui ca sa ma unesc cu voi in a-l trimite la spitalul de nebuni.
IANIS – Probabil ca acolo se poate discuta si Geneza, nu e bai.
AIURICA – Deci Geneza se poate studia doar la spitalul de nebuni
CONCLUZIE – Nu te pune cu ionica, are mintea aiurica
@ianis
Imi place articolul si chiar nu inteleg inflamarea asta aiuri(s)tica.Nu pare incompatibil cu revelatii personale cu rudotele sau alte tipuri de inductori spirituali.
Nu am nici cea mai mică intenţie să explic cititorilor cum mi-a căzut în mână corespondenţa de faţă şi nici cine este autorul ei. Anumite prejudecăţi ale cititorilor ar fi greu puse la încercare.
Prin diverse scrieri se povesteşte că ar exista „…două greşeli egale şi opuse pe care noi, rasa umană, le putem face în legătură cu dracii. Una este să nu credem în existenţa lor. Cealaltă este să credem şi să avem pentru ei un interes exagerat şi bolnăvicios. În ce-i priveşte, ei sunt la fel de mulţumiţi de ambele greşeli şi aclamă cu aceeaşi încântare un materialist sau un vrăjitor.”
Ideile amintite în această scrisoare pot fi foarte usor sesizate de oricine îşi dă seama de şmecheriile dracilor, mai tineri sau mai bătrâni, dar cei rău intenţionaţi sau exaltaţi, ar putea să dea o întrebuinţare greşită acestora. Nu-i treaba mea.
Cititorii sunt sfătuiţi să-şi amintească că se pleacă de la premiza că diavolul este un mincinos. Nu orice spune bătrânul drac Zgândărilă trebuie socotit adevărat, nici măcar din punctul lui de vedere. Eu nu am făcut nici o încercare de a identifica interesele ascunse menţionate în scrisoarile identice adresate lui Ianis şi Proscris, dar cred că e foarte puţin probabil ca argumentele să fie cu totul exacte. Există, după cum susţin unii, şi în Iad, ca şi pe Pământ, dorinţe irealizabile.
În concluzie, se cuvine să adaug că nu s-a făcut nici un efort de a descoperi care este adevărata motivaţie a unchiului Zgândărilă privind interesul său pentru Ianis şi Proscris. Dar iată scrisoarea:
Dragul meu Pelinişor,
Iau aminte la ceea ce spui despre îndrumarea lecturii pacientului tău şi grija ca el să se întâlnească cu o bună parte din prietenii săi materialişti. Dar oare nu eşti puţin cam naiv? Sună ca şi cum tu presupui că argumentul ar fi modul de a-l ţine departe de ghearele Vrăjmaşului. Aşa ar fi fost, dacă ar fi trăit cu câteva secole înainte. Pe atunci, oamenii ştiau încă destul de bine când un lucru era dovedit şi când nu, şi, dacă era dovedit, atunci chiar îl credeau. Ei încă legau gândirea de practică şi erau gata să-şi schimbe modul de viaţă în urma unei înlănţuiri de raţionamente. Dar noi am schimbat mult situaţia cu ajutorul presei săptămânale şi cu alte arme de felul acesta. Omul tău, încă de copil, a fost obişnuit ca o duzină de filozofii incompatibile să-i joace deodată în cap. El nu se gândeşte la doctrine dacă sunt, întâi de toate, „adevărate” sau „false”, ci dacă sunt „academice” sau „practice”, „depăşite” sau „contemporane”, „convenţionale” sau „barbare”. Jargonul, nu argumentul, este cel mai bun aliat al tău în a-1 ţine departe de biserică. Nu-ţi pierde timpul încercând să-1 faci să creadă că materialismul este adevărat. Fă-l să creadă că e puternic, sau viguros, sau curajos, că este filozofia viitorului – asta-l interesează.
Necazul cu argumentul este că mută toată lupta pe terenul Vrăjmaşului şi el poate să argumenteze, pe când în propaganda cu adevărat practică de felul celei pe care o sugerez, El s-a dovedit, de-a lungul secolelor, cu mult inferior Tatălui Nostru din Adâncuri. Prin însuşi actul confruntării, tu trezeşti raţiunea pacientului şi, odată trezită, cine poate prevedea rezultatul? Chiar dacă un anumit şir de gânduri poate fi sucit în aşa fel încât să se încheie în favoarea noastră, vei descoperi că ai întărit în pacientul tău obiceiul fatal de a se preocupa de problemele universale şi de a-şi îndepărta atenţia de la şuvoiul experienţelor senzoriale, imediate. Sarcina ta este să-i fixezi atenţia asupra şuvoiului. Învaţă-l să-l numească „adevărata viaţă” şi nu-1 lăsa să se întrebe ce înţelege prin „adevărată”.
Adu-ţi aminte că el nu este un spirit pur, ca tine. Cum tu n-ai fost niciodată om (ah, avantajul acesta nesuferit al Vrăjmaşului), nu-ţi dai seama cât sunt ei de înrobiţi de strânsoarea obişnuitului.
Am avut cândva un pacient, un ateu convins, care obişnuia să studieze la British Museum. Într-o zi, pe când era acolo şi citea, am văzut că un şir de gânduri din mintea lui începe s-o ia pe un drum greşit. Bine-nţeles, Vrăjmaşul a fost lângă el într-o clipită. Înainte să mă dezmeticesc eu, am văzut că munca mea de vreo douăzeci de ani începe să se clatine. Dacă mi-aş fi pierdut capul şi aş fi încercat o defensivă prin argumentare, aş fi fost distrus. Dar n-am fost aşa prost. Am lovit instantaneu în partea pe care omul o avea cel mai bine sub controlul meu şi am sugerat că era vremea prânzului.
Vrăjmaşul a făcut pesemne contrasugestia (ştii că nu se poate surprinde exact ce le spune El) că asta e ceva mai important decât masa. Cel puţin cred că acesta trebuie să fi fost firul lui, deoarece când am spus: „Exact, de fapt prea important ca să fie abordat la sfârşitul dimineţii”, pacientul s-a luminat considerabil, iar pe când am adăugat: „Ar fi mult mai bine să revin după prânz şi să încep cu mintea odihnită”, era deja în drum spre uşă. Odată ajuns în stradă, bătălia a fost câştigată. I-am arătat un vânzător de ziare anunţând ziarul de amiază şi autobuzul 73 care trecea, iar înainte de a pune piciorul pe scară i-am dat convingerea de neclintit că, oricât de ciudate ar fi ideile care i s-ar năzări cuiva închis doar cu cărţile sale, o doză sănătoasă de „viaţă adevărată” (prin care înţelege autobuzul şi vânzătorul de ziare) este suficientă pentru a-i arăta că „toate celelalte nu pot fi nicidecum adevărate”. Ştia că a scăpat ca prin urechile acului şi, în anii următori, îi făcea plăcere să vorbească despre „acel nelămurit simţ al actualului care este suprema noastră garanţie împotriva aberaţiilor logicii pure”. Acum e în siguranţă în casa Tatălui Nostru.
Începi să-mi prinzi ideea? Mulţumită proceselor pe care le-am pornit în ei cu secole în urmă, li se pare cu totul imposibil să creadă ceva neobişnuit cât timp au sub ochi obişnuitul. Continuă să-i arăţi valoarea obişnuitului. Mai presus de orice, nu încerca să foloseşti ştiinţa (vreau să spun adevărata ştiinţă) ca apărare împotriva creştinismului. L-ar încuraja în mod cert să se gândească la realităţi pe care nu le poate vedea şi atinge. Au existat cazuri triste printre fizicienii moderni. Dacă trebuie să-şi bage nasul în ştiinţă, ţine-l la economie sau sociologie; nu-l lăsa să se îndepărteze de acea nepreţuită „viaţă adevărată”. Dar cel mai bine e să nu-l laşi să citească nimic despre ştiinţă, ci lasă-l să-şi facă o idee generală şi măreaţă că el ştie totul şi că tot ce a prins întâmplător din conversaţii şi lecturi ocazionale este „rezultatul cercetării moderne”. Adu-ţi aminte că eşti acolo ca să-l zăpăceşti. După cum vorbiţi unii din voi, dracii tineri, oricine ar putea crede că sarcina voastră este să-i învăţaţi!
Unchiul tău afectuos,
Zgândărilă
FML some ppl are really retarded!
very funny
Asteptam o ecranizare. Deja s-a plictisit lumea de seria Narnia
IANIS,
Mai întâi facem împreună o colectă în BAZŞ pentru misiune şi apoi punem tot amândoi de o ecranizare. Bine ?
Ar fi in dezavantajul tau.
Eu nu mai sunt membru dar tu, folosind zecimea Domnului in alte scopuri, ai toate sansele sa fi chemat la apel
IANIS,
Cum alţi privilegiaţi din sistemul BAZŞ folosesc zecimea naivilor enoriaşi în scopuri caritabile (să-şi cumpere un BMW sau Audi, un apartament sau o viluţă, etc.) şi noi ne putem folosi de bunul lor exemplu, nu-i aşa ?
Asta e curata erezie 🙂
Nu Pavel a zis „Să nu legi gura boului care treieră grâul!”?
Ma rog, unii boi sunt bulimici. Dar, Domnul a dat, Domnul a luat.
Multumesc, SMP. Mi-am reamintit cu ocazia asta ca CS Lewis este unul dintre crestinii deschisi la minte:
Pacat ca Pelinişor si camarazii lor au reusit sa indeplineasca acel „cel mai bine” al afectuosului unchi Zgândărilă, prinzandu-i in capcana pe crestini ca Beni, Aurel, Pro-scris si chiar si pe dumneata, se pare. Bineinteles, de pacatul analfabetismului stiintific se fac vinovati oameni din toate taberele fie teisti, agnostici, atei sau mai stiu eu ce.
PS: aici sunt 50 de intrebari care va testeaza „basic scientific literacy”. Nu sunt dificile, dar nici usoare. Eu am raspuns corect la 43/50.
Foarte relevant in contextul articolului lui ianis este si comentariul lui Nimeni din urma cu aproximativ 4 luni in care cita modul in care se face ierarhizarea absolventilor la ITA. Aprecierea „bun de intretinut sistemul” oferita de evaluatori este semnul bisericii-corporatie si reprezinta esenta cerintelor pe care cei din sistem le au fata de aspiranti. Acesta este si motivul pentru care dobandirea unei doze de cinism insoteste pregatirea multora care trec prin pepiniera viitorilor lideri ecleziastici.
Eu m-am oprit la jumatatea calatoriei de initiere in sistem din multe motive. Cele mai importante au fost: cel intelectual (am devenit constient de precaritatea edificiului dogmatic crestin); si intarirea convingerii ca nu-mi doream sa parte dintr-o asemenea organizatie, nu-mi doream sa fiu un vector ideologic (decizia avea si o pronuntata dimensiune etica, dar si una personala, intemeiata pe anticiparea ca mi-as irosi viata daca as continua spre pastoratie fara sa schimb macazul).
study, asa ne-am amuzat pe aici recitind comentariu ala :))
Iata, asadar, portretul pastorului adventist, recomandat, proaspat iesit din fabrica de cadre de la Cernica:
– bun de intretinut sistemul (obligatoriu)
– sters (logic, nu?)
– cam copil (lasati copilasii sa vina la mine)
– are unele ciudatenii (apropo, il cunosc pe tipul cu pricina, singura lui ciudatenie este ca e un tip normal..)
– trebuie sa se mai maturizeze (graba strica treaba, incet si bine)
– ii este frica sa-si asume raspunderea (pai altfel cum?)
– nu prea se poarta barbateste (nici nu se cere)
– nu-i place munca (nimic nou pana aici) (pai altfel de ce ar mai vrea sa fie pastor?)
– f dezordonat (se numeste dedicat misiunii)
– nesociabil (sa vorbeasca doar cu Domnul)
– are amenzi pt curatenie (prea dedicat misiunii, nu are timp de maruntisuri)
– habotnic (asa da)
– mistic (cool)
– nu prea are curaj (nici n-are nevoie, Domnul va lupta pentru el)
– parca glumeste tot timpul (chiar si cand predica)
– modest in capacitati (nu este o cerinta)
– nevoie de mai multa profunzime (in 20-30 de ani, nu e graba)
– firav la munca (who cares?)
– oportunist (intelept ca porumbeii si bland ca serpii)
– ironic (bun la exegeza)
– vine la rug.dimineata (de ce sa piarda tipul pe forumuri?)
– nu este un intelectual (ferice de cei prosti)
Aaa, sa nu uit: chipes (ambalajul vinde marfa)
Multumim fratelui Claudiu Goran pentru munca de centralizare depusa, Domnul sa-i rasplateasca (cu siguranta ca experienta din perioada rapoartelor catre Culte l-a ajutat sa fie dedicat si patrunzator).
De asemenea, comitetului care a votat propunerile, onoratii: B Magyarosi,Szallos Z,Aldea T,Ionescu L,G Ban,Duta D,CG,E Moldvai,Nae D
@Ianis
„Toate veacurile dovedesc cat de profitabil a fost acest mit al lui Hristos pentru noi si compania noastra”, sunt cuvintele, inca disputate, ale lui Giovanni di Lorenzo de’ Medici, devenit papa in 1513, cunoscut si ca Leo X.”
În principiu sunt de acord cu aproape tot ce ai spus în articol. Nu ştiu însă dacă citatul din PALA LEON X este veritabil. Pe internet am gasit atât referinţe catolice cât şi (culmea) ateiste, care vorbesc despre acest citat şi îl declară „fake”. Citatul este luat dintr-o satiră (deci o operă literară) din secolul al XVI-lea, aparţinând lui John Bale, cu numele „The Pageant of the Popes”.
Alte pareri?
„That Pope Leo X did show open contempt as to the fraudulent and corrupt nature of both the gospels and the Catholic church in his infamous quote: „How well we know what a profitable superstition this fable of Christ has been for us”. That this quote was later included in the play by John Bale called The Pageant of the Popes.”
http://one-evil.org/people/people_16c_Leo_X.htm
Păi ce faci Emma, citezi de pe o pagină plină de teorii ale conspiraţiei? Nu ştii că Edi nu subscrie la aşa ceva şi nici ateii de pe aici? Eu vreau nişte surse mai credibile, nu bloggerisme.
Se pare totusi ca aceste cuvinte au provenit din satira lui John Bale.
Deci, nu pot fi disputate ci sunt in asa fel construite incat sa acuze.
ianis,
felicitari pt articolul tau (non-exhausitv) care ne readuce aminte cat de profitabil a fost mitul mortii lui isus pt organizatiile crestine de-a lungul timpului. Nu stiu de ce unii se tot impiedica de tot felul de chestiuni minore, cand nu avem decat sa citim si sa privim noi insine la cat de profitabil a fost acest mit pt biserica crestina in general si mai ales pt biserica catolica ;). Este bine… este rau…. nu cred ca acest articol avea ca scop o dezbatere moral-normativa, ci mai ales sa faca paralele intre lumea institutionalizata si crestinism (in forma sa …organizat-institutionala).
Ca Leon X a zis cu adevarat sau nu «« Quantum nobis nostrique que ea de Christo fabula profuerit, satis est omnibus seculis notum »… nu prea este relevant pt subiectul discutat, decat asa… ca istoriografie biografica posibila… ceea ce este imposibil de validat. Ce ramane interesant, sugestiv si semnificativ este faptul ca este o «fabula profuerit» ;).
Leon X a facut ca si predecesorul sau … a dispersat indulgente pt a reface visteria Sfantului Scaun. Deci, macar din acest punct de vedere, aceasta fraza pusa in gura sa, ramane semnificativa pt filosofia sa ca papa (si asta chiar daca nu a rostit niciodata aceasta fraza).
Restul este dezbatere de dragul dezbaterilor si platirii de politze pe forum.
Sa fiti fericiti
Flying Fortress
Despre cuvintele lui Leo X am spus dela bun inceput: „inca disputate”. E posibil ca atribuirea citatului catre John Bale sa faca parte din schema de curatare de imagine initiata de Contrareforma (conciliul de la Trento). Cred ca Richard ti-a dat raspunsul cel mai potrivit.
Richard, welcome back.
Mi-a placut scurta si corecta ta analiza. Multi s-au scandalizat cu privire la cuvantul „mit”. Nu am avut intentia de a discuta, in vreun fel, istoricitatea lui Isus si nici sa invart invataturi morale. Recunosc ca mi-a placut sa apas niste butoane 🙂
E suficient sa te uiti in stanga si in dreapta, nu ai cum sa nu remarci business-ul care se face sub numele lui Hristos:scutirea de taxe de la activitati comerciale care aduc profit (cum remarca un comentator), banii grei primiti de la buget (pe un topic mai vechi am aratat ca si biserica azs, desi se declara separata de stat, primeste bani de la stat), proprietatile bisericii, faptul ca biserica a devenit furnizor de servicii (presa scrisa, TV, radio, sanatate, educatie) – toate pe bani, implicare in finante (banci, CAR)…
ca Leon X a zis sau nu nu este relevant, pt ca s-a comportat ca si cand ar fii spus-o ! Mercantilismul sau, ca si al predecesorului sau, demonstraza clar ce fel de conceptie avea ;).
salut ianis,
merci pt Wellcome 😉
cat despre cuvantul «mit»…. am observat ca lumea este sensibila la orice mitizare…. a lui Hristos. Luminitele se aprind inconstient si reactia nu se lasa asteptata. Pt cei ce cred, nu pot accepta conceptul de «mit» pus langa cel de Hristos, iar pt cei ce nu cred, acest cuvant are o functie functionalista, dupa scopul si interesele discursive ales articolului. De aici si o posibila acusa de post-modernism, pt cei ce nu inteleg ce este post-modernismul cu adevarat.
O alta observatie ar fii aceea ca cei ce cred, sunt cumva tributari realismului filosofic (in spatele cuvintelor se afla realitati ontice), iar pt cei ce nu cred si mai au si «nesansa» sa se alinieze spre o filosofie de viata seculara, cuvintele au o semnificatie mai nominalista (cuvintele nu reprezinta nici-o realitate ontica, ci sunt simple «flatus vocis», simple semne conventionale pt a desemna realitatea perceputa ca realitate). A se vedea «cearta universaliilor in scolastica» pe wiki sau oriunde pe net sau in carti de filosofie medievala, cea mai completa este cea a lui Etienne Gilson.
Din aceasta cauza, cuvantul «mit» pus langa notiunea de Isus, poate crea pt credinciosi reactii viscerale, emotionale sau pur si simplu de negare a discursului (articolului tau) pt un simplu cuvant fara a mai interactiona cu fondul discursiv al articolului tau. De unde si cele peste 170 de reactii pe forum pt acest posting.
Oricum, felicitari atat pt articol, cat si pt cum ai reusit sa deschizi poarta discutiilor pe forum. Ai fost prezent pt discutii pe tema articolului tau, lucru care este de apreciat !
Cica preotii s-au decis sa ceara liber duminica si de sarbatori. Joking 🙂
Nu glumesc insa cu stirea urmatoare, potrivita cu topicul acesta:
Niste preoti de prin Oltenia au pus de un sindicat, numit Pastorul cel Bun, pentru apararea drepturilor de angajati. Evident, corporatia mama a reactionat in stilul specific, cu anatemizari, intimidari si manipulari ale justitiei. Sindicatul insa si-a castigat dreptul de existenta facand recurs la CEDO. Stirea aici.
P.S.
Cand vom auzi ca pastorii azs din RO au pus de un sindicat, intru apararea integritatii obrazului in fata „mogulilor” spirituali?
Never ever. Pastorii azs tot spera ca ajung ei moguli 🙂
Poli, rautaciosule…
Nem, nem. Ma refeream strict la faptul ca majoritatea preotilor ortodocsi, casatoriti fiind, n-au nicio sansa sa devina vreodata ierarhi. In timp ce orice pastor adventist are teoretic sansa sa devina presedinte de conferinta generala 🙂
Lasa ca vine inspectia peste ei si daca ii prinde cu o icoana nestearsa de praf le da o amenda frumusica si o mica sanctiune sau mituiesc inspectorul.
In BOR un inspector daca vrea, face cateva mii pe zi.
Preotii ortodocsi, insa, au alte avantaje. Watch this out:
😉 Aproape toti vad biserica institutionala ca un SRL cu acctionari,mari si mici.SI nimeni nu poate sa vanda (sa predice Cuvantul) sau sa cumpere( sa asculte cuvantul,)fara sa aiba semnul acesta:sa fii de acord cu tot ce se spune de sus,sa nu pui intrebari incomode,si sa nu faci opozitie.Mai pe inteles duhovnicesc sa marturisesti cu gura ta pe Hristos ca DOMN,MARE PREOT SI PASTOR.Tot nu s-a inteles ca Isus a desfiintat ierarhia(doar intre unele fiare necurate este scest sistem).Iar apocalipsa spune de” numele fiarei sau numarul numelui ei”,ei bine ,eu cred ca face aluzie la banul egiptului-cei 666 de talanti de aur adusi in fiecare an din Egipt,sau orice manifestare caracteristica a vreunei fiare;manifestare de ierarhie,marcare a teritoriului,eliminare,camuflaj,smecherie si cel mai rau de omor a propriilor pui.