Dupa douazeci de ani…

Acum 20 de ani argumentam, la seminarii de profetie, ca o decizie a Curtii Supreme din US tocmai inaugurase agenda legislativa pentru decretul duminical.

Problema plecase de la o ciuperca haluginogena numita peyote, pe care unii amero-indieni o foloseau ca parte a ritualului religios. Intrebarea era daca primul amendament al constitutiei:

Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof…

se aplica si la legi neutre din punct de vedere religios (cum ar fi interzicerea unui halucinogen), atunci cand practicantii unei religii le gasesc impovaratoare in anumite circumstante. Decizia Curtii Supreme a fost ca “legi neutre cu aplicatie generala” trebuie sa ramana valide in fata oricarei obiectiuni de natura religioasa.

Becul rosu mi s-a aprins citind analiza lui Antonio Scalia, al carei text (trunchiat) imi parvenise via Jan Marcusen. Scalia avertiza impotriva unei avalanse de exceptii constand in:

religious exemptions from civic obligations of almost every conceivable kind — ranging from compulsory military service to the payment of taxes to health and safety regulation such as manslaughter and child neglect laws, compulsory vaccination laws, drug laws, and traffic laws; to social welfare legislation such as minimum wage laws, child labor laws, animal cruelty laws, environmental protection laws, and laws providing for equality of opportunity for the races… Precisely because ‘we are a cosmopolitan nation made up of people of almost every conceivable religious preference,’ and precisely because we value and protect that religious divergence, we cannot afford the luxury of deeming presumptively invalid, as applied to the religious objector, every regulation of conduct that does not protect an interest of the highest order.

Paranoia profetica s-a declansat atunci cand am aflat ca Scalia mai era pe deasupra si Opus Dei.

Imi amintesc ca am citat in prezentarea mea expresia “the highest order” in legatura cu afirmatia din GC care sustine ca pazitorii Sabatului vor fi denuntati ca „vrasmasi ai ordinii”. Ce mai asteptam?

Ca raspuns la hotararea Curtii Supreme, Congresul a votat ln 1993 Religious Freedom Restoration Act (RFRA), co-semnat si anuntat cu mare tam-tam de presedintele Clinton. Am ramas la curent in prezentarile mele, mentionand, din aceiasi sursa, ca in adunarile legislative si guvernele lumii se confrunta in mod literal ingeri si demoni. Nu eram chiar asa de sigur ca Bill era unul dintre ingeri, dar nu ma indoiam ca daca exista vre-un demon infiltrat la Curtea Suprema, acesta trebuie sa fie Opus Dei. Bine ca nu stiam inca de DaVinci Code.

Dupa 20 de ani…

Multe s-au schimbat intre timp. Printre altele, am aflat ca Clinton nu este inger (eventual, poate fi unul dintre aceia care “au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase si dintre toate le-au ales pe cele pe care le-au placut”). Am inteles deasemenea ca Scalia avusese dreptate. RFRA a devenit o licenta pentru peticirea Americii cu enclave de barbarism religios. Mai mult, a ajuns un instrument pentru a impiedica legea sa protejeze cetateanul de abuz corporat-religios. Religia corporata si corporatia (considerata persoana) religioasa, au devenit veritabile ICOANE ALE FIAREI.

De exemplu, hotararea recenta a Curtii Supreme (5-4) in cazul Hobby Lobby. Este vorba despre un lant de 500 de unitati de comert cu 13. 000 de angajati care a obiectat pe baza la RFRA impotriva obligatiei legale de a include plata pentru anticonceptionale in polita de asigurare.

Intrebarea care se ridica in mod natural, este de ce nu ar avea un antrepenor Martor al lui Jehova dreptul la o exceptie similara in cazul transfuziei de sange, sau un Christian Scientist in cazul neuro-psihiatriei. Justice Alito ne asigura ca decizia:

concerns only the contraceptive mandate and should not be understood to hold that all insurance-coverage mandates e.g., for vaccinations or blood transfusions must necessarily fall if they conflict with an employer’s religious beliefs

Suna neconvingator. Pe ce baza se face discriminarea? Intrevad deja o coada la Curtea Suprema ca in Romania cand se bagau portocale. Omul de afaceri descopera religia ca good business. Nu ca ar fi ceva nou pentru cei aflati deja in business cu Dumnezeu.

Immanuel Kant, in lucrarea lui clasica “Ce este Iluminismul”, a definit deosebirea intre “folosirea publica al ratiunii” si “folosirea privata a ratiunii”. Religia tine de cea din urma. Libertatile si drepturile individuale sunt definite insa in spatiul public al ratiunii, acolo unde legile au la baza maxime univerdsale. Ultimii 20 de ani au fost martorii unei ciopartiri a spatiului public in numele libertatii religioase de grup.

Daca exista forte care vor sa inrobeasca libertatea constiintei, acestea nu vin din folosirea publica a ratiunii, ci de la invadarea Agorei de religii si interese etnic-culturale. Avem mai multe drepturi si libertati in societatea seculara decat in bisericile noastre sau in spitalele si scolile pe care le sponsoreaza. Icoana fiarei trebuie cautata mai pe aproape de cat o cautam eu acum douzeci de ani.

Vreti un exemplu? Intrebati o asistenta adventista daca gaseste mai usor sa tina Sabatul la un spital adventist sau la unul din Babilon. Cum bine zice Grigore Alexandrescu:

Noi vrem democratie, dar nu pentru catei

Noi vrem libertate religioasa, dar nu pentru credincios. O vrem pentru dulaul corporat si bivolul eclesiastic.

Anunțuri

27 Responses to Dupa douazeci de ani…

  1. beniamin51 says:

    Edi

    „”Acum 20 de ani argumentam, la seminarii de profetie, ca o decizie a Curtii Supreme din US tocmai inaugurase agenda legislativa pentru decretul duminical””

    Da imi amintesc foarte bine acele vremuri ;era pe vremea cand Bush batrinul era presedinte in America .
    Eram cu Radu stefan si Pastorul Borbat ,socru lui Cornel Dumitrescu ,la mine in casa desbatind iminenta decretului Dumnical.
    In acel an Conferinta baptistilor de sud ,si-a avut sesiunea in Atlanta .
    Radu stefan si Borbat vroiau neaparat sa participe la aceea conferinta si nu prea se descurcau in centrul atlantei si m-au rugat pe mine sa merg cu ei.
    Ideia era ca Bush se intilneste cu liderii de la baptistii sudisti si pune la cale darea decretului Duminical.
    Am avut discutii foarte aprinse si incercau sa ma convinga ca decretul era chiar „la usa” ca sa fie pus in vigoare.

    Imi amintesc foarte clar cum i-am spus lui Radu stefan ca daca mai traim inca douzeci de ani , acesti douzeci de ani vor dovedi ca asteptarile lui sint zadarnice si fanteziste .
    La care el mi-a raspuns ca eu sint inselat de diavol si nu sint in stare sa vad semnele timpului. si cu siguranta ca in doar cativa ani Marea Lupta se va termina .
    Am fost cu ei la intilnirea baptistilor sudisti , si a iesit de acolo triumfator agatindu-se de cateva fraze spuse de presedintele Bush ,fraze ce lui i se parea ca-i intareste credinta ca acest decret va fi dat in foarte scurt timp.
    Sper ca Radu sa citeasca acest mesaj , iar Cornel poate sa verifice spusele mele intrebindu-l pe socrul lui .As vrea sa stiu care este credinta lui Borbat sau a lui Radu Stefan astazi dupa mai bine de douazeci de ani de cand noi , sau mai bine ei ar fi trebuit sa fie undeva prin Orion judecand pe cei ca mine ,care nu credeam in fantezia decretului duminical.

    Ps;

    poate ca ar fi foarte profitabil pentru tine si pentru admiratorii sau dusmanii tai daca ai scrie o carte cu experienta vietii tale de pastor adventist de ziua a saptea si modul in care ti s-au deschis ochii ,ca sa vezi aberatiile doctrinelor specific adventiste .
    Iti garantez ca se vor vinde cu miile in Romania si restul diasporei romanesti din intreaga lume.
    Eu iti doresc succes.

  2. @Edi

    Folosirea publică a rațiunii se poate dovedi la fel de pernicioasă precum căutarea consensului. Refutația „corectă” pentru sectarism e bunul simț, nu argumentul rațional. Dacă nu vrei să dai bani pentru contraceptive, că tu le consideri imorale, s-ar putea să consideri rea și băutura. Și, prohibiția fiind abolită, n-ai de ales decât să nu-ți mai plătești angajații. Ceea ce e ușor penal, și chiar dacă n-ar fi, ori îți pleacă, ori mor de foame.

    Liberalii clasici erau mult mai înțelepți decât politicienii actuali. Cel care nu vrea să susțină financiar contracepția ar trebui să demonstreze că pilulele îi fac lui vreun rău direct. Cezarii din vremea lui Isus foloseau banii din impozite ca să facă război, și totuși el permite „creștinilor” să-și plătească impozitele.

  3. George Sea says:

    beniamin51

    Cartea lui Edi daca o va scrie va fi fi o carte cu un sfarsit lamentabil.
    Sub orice aspect istoria marelui fost pastor Edi Constantinescu este sfarsita.
    Priveste la comentariile pentru el.
    Practic sunt inexistente.
    In biserica unde a lucrat inainte de a pleca din job jumatate din oameni il parasisera.
    Omul pe care il cautau sute si mii de oameni sa il asculte afe numai cate doua sau 3 sustineri acuma.
    El va ramane in istorie ca marele pastor roman care si-a tradad Dumnezeul si biserica.
    Singura lui sansa… este sa se intoarca la Dumnezeu… dar este prea mandru sau prea naiv sa o mai faca.
    Ce mai ramane de zis?
    A fost candva o carte in tara care se numea … Cantecul Lebedei. o carte foarta buna despre viata militarilor graniceri pe frontiera.
    Imi amintesc ca aceam vre-o 12 ani cand am terminat de citit cartea si am terminat acea carte cu lacrimi.
    Nu ne ramane decat sa ascultam „ultimul” cantec al lebedei pe oxigen2.
    Povestea trista a lui Edi.

  4. sonatalunii says:

    @Edi

    In opinia mea ati scris un articol excelent! Mai rar se intampla sa scrieti ceva si eu sa nu am nimic de obiectat. 🙂

    Cateva ganduri:

    Ar trebui mentionat ca Hobby Lobby deja platea pentru majoritatea anticonceptionalelor, vreo 16 la numar din 20. Ei s-au opus specific la 4 din ele care ofereau potentialul de avort. Insa este evident ca decizia a creat un precedent periculos. Ascultam cu oarecare amaraciune comentarii pe diferite posturi crestine unde comentatorii se bateau satisfacuti cu mana pe burta ca, iata, Curtea Suprema a intarit Primul Amendament si RFSA, deci o decizie excelenta care perpetueaza drepturile religioase, etc. etc. Adevarul este altul si este exact opus celui suspectat: pentru prima data s-a creat precedentul ca o corporatie „for-profit” sa discrimeze fata de angajatii sai pe motive religioase! Deja ati sugerat cateva scenarii, si este loc de mai rau.

    Votul de 5-4 s-a facut exact pe linia conservatori/liberali. Conservatorii au avut majoritatea si decizia este ceea ce este. Merita mentionat faptul ca seful Curtii, John G. Roberts, este conservator si ca in majoritatea cazurilor a votat pe linia asta. Fiind inca tanar, 59, el mai are de stat cel putin doua decenii in functia asta si probabil va continua sa influenteze Curtea pe linia conservatoare, ceea ce surade aripei de dreapta ultra-conservator-religioase.

    Dar decizia mai are un aspect, si anume cel politic. Dupa cum se stie, Guvernul USA are trei aripi: Legislativul (Congresul), Executivul/Administratia (Presedintele si cabinetul sau) si Judiciarul (Curtea Suprema). Parintii fondatori au gandit bine organizarea asta si au atribuit celor trei aripi drepturi si obligatii egale de control una asupra celeilalte (nu explic aici mecanismul, se poate afla usor). Un lucru insa apare destul de clar: in ultimii 20 ani (ca sa ramanem in termenul articolului de fata) o ramura din acestea trei se ridica tot mai mult deasupra celorlalte, si anume este vorba de Executiv. Atat Congresul cat si Curtea Suprema sunt nemultumite de puterea mereu crescanda a Presedintelui. Decizia Curtii Supreme poate fi interpretata si ca o reactie fata de aceasta situatie. Daca e sa amintim doar deciziile de anul asta (lasand la o parte recunoasterea ACA drept constitutionala), Curtea s-a pronuntat aspru fata de Administratie in cazuri in care a fost vorba de drepturile private ale catatenilor (scandalul cu spionarea cetatenilor de catre Homeland Security), abuzurile IRS, sau ACA (Affordable Care Act, sau Obama Care). ACA include destule articole abuzive fata de drepturile cetatenilor si este o legislatie controversata, amenintata cu abrogarea in cazul ca le iese pasienta Republicanilor. Mesajul Curtii Supreme catre Executiv ar fi ceva de genul asta; „Prea vrei matale sa fii tiran peste tara, insa dreptul asta ne apartine doar noua”.

    Un ultim punct: nu cred ca ceea ce ati predicat acum 20 de ani este in esenta diferit de ceea ce se poate spune, si ati spus, astazi. Sunt convins ca si acum 20 de ani erati sigur de faptul ca restrangerea drepturilor (fie civice, fie religioase) ale individului va veni din directia corporatiei religioase. Cel putin in USA guvernul se alege „by the people for the people”. Daca dreapta religioasa va creste in putere, nu e de mirare ca agentiile statului, cum este in aces caz Curtea Suprema, va fi influentata sa se alature, si o alipire intre religie si stat este un rau mare, indiferent din ce prisma privesti situatia.

  5. George Sea – endoftimestory,

    Incerc sa raspund si nu am la ce.

  6. gigialuarvinte,

    Din nefericire americanii conservatori se inchina la Paine pentru The Common Sense Book si il anatemizeaza pentru The Age of Reason.

    Edit: fain articolul cu sobolanii.

  7. Beni,

    Cu sau fara decret, religia ar trebuii sa paraseasca spatiul public in US, impreuna cu alte grupe de interes, nereligiosse, ca LGBT. My two cents.

  8. sonatalunii,

    Avortul este un bun exemplu de relatie spatiul public/privat. Nu avem un consens in spatiul public cu privire la momentul in care un embrion poate fi considerat persoana. Mai rau, conceptul de persoana a fost inventat in sec 4-5 ca sa defineasca relatiile in Trinitate si numai dupa ceea a fost aplicat la om. Premisele logico-filosofice si antropologice ale conceptului, asa cum a fost intele de parintii bisericii, au la baza metafizica greaca, care este o relicva a altor timpuri. Advearul este ca nu stim exact ce este o persoana. Este dreptul unui catolic sa creada ca Dumnezeu creaza un suflet la 40 de zile de la conceptie pentru baieti, si 60 pentru fete (in functie de timpul pt. curatire in VT). Este dreptul evanghelicilor sa adopte pozitia lui Augustin pe care nu o inteleg. Dar nimeni nu are dreptul sa invadeze spatiul public cu dogme religioase.

  9. taranprost says:

    Edy-„Dar nimeni nu are dreptul sa invadeze spatiul public cu dogme religioase.”
    Eu cred ca are, la fel cum am eu sa nu le dau nici o atentie.

  10. Marcus Crassus says:

    George Sea,
    Urmareste de la minutul 9 – https://www.youtube.com/watch?v=C3wTtmrFQxI

  11. beniamin51 says:

    Edi

    Era candva o vreme in care predicai ca :-„”raul pe pamint va fi eradicat prin predicarea si acceptarea evangheliei prezentate de PAVEL.””

    O ideie foarte radicala cand este privita din perspectiva teologica adventista.,teologie care promova exact contrariul ,adica :–lumea devine din ce in ce mai rea ,iar noi (adventistii-ramasita) vom fugii la munte si Domnul va venii sa ne „rapeasca” si sa ne duca undeva prin Orion
    .
    Daca varianta a doua este adevarata , cea adventista sectanta, atunci ,da ai dreptate ca religia trebuie sa ramina in spatiul privat , iar daca nu ramane in spatiul privat -atunci scenariul adventist ar fi posibil sa aiba loc.

    Dar daca prima varianta se va realiza ,cam cum crezi tu ca va fi relatia intre religie si stat , cand majoritatea oamenilor vor accepta evanghelia prezentata de Pavel ,?

    Daca astazi nu mai crezi afirmatia cu evanghelia lui Pavel , cum vezi tu viitorul omenirii ,sa zicem 500 de ani in viitor ?

  12. Marcus Crassus says:

    E clar, Beni.
    The American Evangelical zombies ate your brains.

  13. beniamin51 says:

    End time story

    Cand o sa cumperi cartea lui Edi pe care eu cred ca o va scrie si publica in viitorul apropiat , te rog cumpara mai multe si folosete-le ca manuale instructive pentru a invata pe fundamentalisti ce sa nu faca pentru a-si pastra credinta intacta.
    Analizeeaza-ti credinta in lumina argumentelor lui Edi , si daca tu crezi ca argumentele fundamentaliste adventiste sint mai puternice decat cele prezentate de Edi ,atunci te felicit si voi fi de acord ca ai o credinta ce nu ti-a fost frica sa o testezi , si dupa ce ai testat-o a iesit biruitoare .
    O credinta care nu este supusa incercarii focului , nu este o credinta demna de avut sau sa fie promovata si altora.

    Nu ma refer la aspectele despre cum a facut D-zeu pe om (nimeni nu cunoaste exact mecanismul crearii omului).Ma refer strict la ceea ce este SPACIFIC adventism de ziua a saptea:
    1- sanctuare printre stelele Orionului
    2-sabat conditie de mantuire pentru oamenii de la 1844 incoace
    3–vegetarianismul si perfectionismul ultimei generatii
    4–inspiratia literala a Elenei White si acceptarea ei ca o conditie pentru botez.
    5– judecata de cercetare unde se decide daca ai fost bun sau rau

    Tu chiar crezi ca Edi este complect gresit si nu are nici un pic de dreptate in explicatiile lui biblice referitor la cele 5 puncte de mai sus ?
    Sint sigur ca l-ai ascultat cu atentie de multe ori. spune-mi si mie daca in doar unul din argumentele lui ti s-a parut ca ar putea avea dreptate.

    Daca nici unul din argumentele biblice ale lui Edi , nu au reusit sa treaca bariera pusa de denominatiunea adventista la poarta mintii tale , atunci VIDEO-ul lui Marcus Crassus descrie un om exact asa cum esti tu.
    Daca tu esti satisfacut sufleteste si intelectual cu explicatiile adventiste la aceste subiecte , atunci eu te sfatuiesc sa stai linistit in getto-ul sectei advente si nu mai incerca sa conversezi cu „babilonieni” -si asta asa doar pentru binele si linistea ta personala.

    Inchei cu o avertizare a unui frate de-al tau de credinta pe care sint sigur ca il admiri:
    David Gates –pilotul misionar

    „toti acei adventisti care au proprietati si bani investiti in afaceri , trebuie sa le vanda sau sa le refinanteze la banci pentru a scoate toti acesti bani si sa-i ofere lui tot ce au pentru a tremina lucrarea de avertizare a omenirii. Daca Adventistii inclusiv tu nu vei face acest lucru ,el afirma ca dumnezeu ia spus lui personal ca acesti adventisti sint necredinciosi si de fapt nu cred mesajul adevarului prezent. si ca Dumnezeu se rusineaza de acest fel de adventisti.

    As vrea sa stiu daca tu personal crezi mesajul acestui om pe care sint sigur ca il admiri si il socotesti om dupa inima lui dumnezeu , .

  14. beniamin51 says:

    Marcus Crassus

    S-ar putea sa ai dreptate.

    Asa ne trebuie la toti care am parasit leaganul civilizatiei si culturii romanesti si ne-am aventurat departe de plaiurile Mioritei ,, pe meleagurile stapinite de fiara cu doua coarne .

    Daca zombii evanghelici mi-au mancat creierul , oare pe Edi l-a luat mielul in coarne si acum ai re-contruieste imaginea , ca sa-i duca in eroare chiar si pe cei alesi..?

    Crassus , cum nimeni nu stie ce crede Edi in capul lui , tot asa si tu habar nu ai de ceea ce este in capul meu.

    Hei ! Mi-a placut afirmatia ta despre mine ,de alt fel foarte plastica .
    Sa ai o zi buna.

  15. Beni,
    Orice religie, fie ea si ” buna „, evanghelica, penticostala, trebuie sa-si aibe locul ei, doar la biserica, nu in spatiul public.

  16. Beni,
    Pai daca tu il amendezi pe edntimestory pentru copilariile pe care le cred adventistii, nici tu nu mergi mai departe cand spui ca : ” (nimeni nu cunoaste exact mecanismul crearii omului) „

  17. Beni,

    Cea mai mare victorie a crestinismului a fost Iluminismul.

    Evanghelia s-a secularizat: Erasmus, Luther, Descartes, Kant, Hegel, Marx, Teillard, Tillich, Sagan, etc. Ce au acestia in comun? Toti pleaca in ultima instanta de la Epistola catre Romani, nu ca text devoltional (asta este spatiul privat) ci ca ontologie sociala (spatiul public). Pavel nu anunta un nou popor ales (crestinismul) ci un om nou universal in Hristos.

    Este loc in spatiul public pentru crestinismul secular – sau – alt termen – post-crestinism. La asta ma refeream. Predicatorii si evanghelistii sunt dinosauri condamnati de istorie/evolutie. Religia nu mai are nimic de oferit spatiului public dupa moartea lui Luther.

    Un episod din Cosmos este mai relevant spiritual pentru contemporanii nostri decat orice predica hyper-mediatizata. Read my lips: cand millenials vor fi de varsta noastra bisericile din america vor fi ca cele din europa de west.

  18. sonatalunii says:

    @gigialuarvinte

    Ma bucur sa va revad! Si va multumesc si eu pentru link, este un articol excelent! Ca unul care mi-ati raspuns la acea intrebare „nepusa”, as indrazni sa va adresez doua intrebari legate de articolul pe care l-ati postat.

    1. Credeti ca este posibila atingerea acelei trepte superioare pe care autorul o numeste „omenire” si Edi „omul nou universal”? ori este o utopie?

    2. Daca raspunsul la prima intrebare este ca aceasta tranzitie spre forma superioara de „omenire” este posibila, cum vedeti realizarea ei? Pe ce cale? Pe cea a mutatiilor naturale in procesul evolutiei? Sau prin o „mutatie ontologica” de genul celei amintite de Edi in emisiunea precedenta?

    Va multumesc anticipat!

  19. beniamin51 says:

    Edi

    „”Pavel nu anunta un nou popor ales (crestinismul) ci un om nou universal in Hristos. „”

    si care este ma rog diferenta intre mai multi oameni noi in hristos si un popor ales (crestiinsmul)
    Oare aceasta nu este o incercare de a face o separare fara distinctie.?

    Isus spunea ca :-„”eu imi voi construii biserica si nici portile iadului nu vor fi capabile sa-i stea impotriva asaltului ei ” aceasta biserica este o biserica militanta si nu este limitata doar la spatiul privat ,
    Un ateu cu siguranta nu se califica pentru postul de faptura noua in Hristos sau ca ar fi unul din stilpii bisericii pe care Isus o avea in minte..
    Unul din versetele tale preferate prin care vrei sa-i introduci pe atei la viata vesnica este:
    „”…si va da viata vesnica acelora care prin staruinta in bine cauta slava ,cinstea si nemurirea.”

    Slava si cinste or fi cautind atei , dar cu siguranta nu slava si cinstea datorata creatorului lor .Cat despre nemurire eu inca nu am intilnit vreun ateu care sa staruiasca in bine ca sa dobindeasca o NEMURIRE in care nici nu crede .
    Poate ca ai dreptate ,insa cred ca ar trebui sa te explici mai clar ,altfel afirmatia este nerealista..

  20. Ianis says:

    Eu merg pe mana lui Joe Pesci

  21. beniamin51 says:

    Ianis

    uite ceva pentru tine de la cel pe care Edi il admira . trebuie sa recunosc ca are niste concluzii eretice imbracate in cuvinte foarte atragatoare :

    Bob Brinsmead :

    „”Worse than dumb is the biologist, botanist or physicist who thinks that there is no mystery in anything save chemical components and physical laws. As scientist Paul Davies has written, there is too much evidence of design, order, purpose, intelligence and wisdom to deny the presence of this transcendent reality everywhere (4).

    At the same time that God is in his creation, he is above and beyond and distinct from his creation. He is unimaginable, unknowable, „the inconspicuous figure in the quiet back room. He sits with head bent, silent, waiting, listening to the commotion in the streets . . . . his presence is evident in the last reaches of infinite space beyond man’s probing eye. His presence is guessable in the last reaches of infinite smallness beyond the magnification of electron or microscope. He is present in all living beings and in all inanimate matter.” (Robert Ardrey, African Genesis)

    Where can I go from your Spirit? Where can I flee from your presence? If I go up to the heavens, you are there; if I make my bed in the depths, you are there. If I rise on the wings of the dawn, if I settle on the far side of the sea, even there your hand will guide me, your right hand will hold me fast. If I say, „surely the darkness will hide me and the light become night around me,” even the darkness will not be dark to you; the night will shine like the day, for darkness is as light to you.

    For you created my inmost being; you knit me together in my mother’s womb. I praise you because I am fearfully and wonderfully made; your works are wonderful, I know that full well. My frame was not hidden from you when I was made in the secret place. When I was woven together in the depths of the earth, your eyes saw my unformed body. All the days ordained for me were written in your book before one of them came to be. (Psalm 139:7-16)

    „God is a spirit”, said Joshua ben Adam, but just as the spirit of a master artist, sculpturer and gardener comes to expression in his canvass, sculpture or garden, so God’s spirit comes to expression in the things he has made.

    Is God a force, a non-personal intelligence as Paul Davies comes close to saying? To which we must answer, God as spirit comes to personal expression in the creation of the human person, male and female. Person creates person. The human order of freedom and love is the image and likeness of God. „. . . that which may be known of God is manifest in them; for God has shown it unto them . . .”(Romans 1:19)

    God as consciousness and person comes to expression in that humanness wherein people are able to relate freely and laterally to others in love, compassion, caring, kindness and justice. Humanness – consciousness, freedom, love, on-the-same-levelness – is a supernatural gift which is derived from the spirit of him who is present in all things and through all things.

    Now if this humanness is the image and likeness of God, then God must be supremely human. He must be a conscious person like us, only supremely more. He must be free like us, only supremely more. He must be loving as we are, only supremely more. He must be committed to on-the-same-level (non-vertical, non-coercive) relationships like we are, only supremely more. „For God is love, and he that dwells in love dwells in God, and God dwells in him.” (1 John 4:16)

    God must be supremely human.

    A New Vision of God

    Care este parerea ta ?

  22. @Edi

    „Dar nimeni nu are dreptul sa invadeze spatiul public cu dogme religioase.”

    Si propoziția aceasta, pe care ai zis-o azi, sa o ai in inima ta.

    Sa o intiparesti in mintea copiilor tai si sa vorbesti de ea cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula.

    Sa o legi ca un semn de aducere aminte la maini si sa-ti fie ca niste fruntare intre ochi.

    Sa o scrii pe usorii casei tale si pe portile tale.

    Si, mai ales, să le-o spui în loc de Bună ziua și de La revedere tuturor progresiștilor din toate timpurile și de pe toate meridianele.

    Când concepte religioase precum adevăr, dreptate, bine și alte constructe de felul ăstavor dispărea complet din discursul public, lumea va fi un loc mai bun.

    Hai să ne limităm, cu umilință, la consens și bun-simț. Hai să recunoaștem că toată știința noastră se bazează pe niște biete axiome ce nu sunt altceva decât niște întemeieri circulare, niște evidențe lingvistice.

    Propoziții precum „Soarele răsare de la Est” sau „Apa hidratează” nu sunt decât niște biete circularități lingvistice derivate din hipostazierea unui sens, pe calea definiției. Sau, în termeni kantieni, niște judecăți analitice din care nu aflăm nimic nou.

    Dar, dacă putem zbura pe Lună sau mai departe cu o atât de slabă întemeiere a gândirii noastre, cred că ne-am putea conduce liniștit la nivel social și politic tot pe baze la fel de slabe, pe consens și pe bun-simț.

    Să înlocuiești dogmele catolice (halite pe nemestecate de protestanți și neo, dar și de mozaici și islamici) cu dogme progresiste nu înseamnă o ieșire din problemă, ci o deghizare a ei. A vorbi de drepturile copiilor în contradicție cu drepturile părinților nu este cu nimic mai puțin dogmatic decât a vorbi de taina vieții.

    A pune accize pe vicii nu este cu nimic mai puțin dogmatic decât a vinde indulgențe.

  23. @sonatalunii

    Nu cred în trepte superioare pentru că nu cred în trepte. Și nici în evoluție. Evoluția este o idee religioasă moșită de Rousseau și Condorcet și impusă de Voltaire, Diderot și – nomina odiosa – Hegel, John Dewey și William James.

    Fiecare dintre noi – în măsura în care ne referim la cogito-ul nostru – suntem produsul unei creații, mai bune sau mai proaste, a părinților sau a celor ce ne-au educat. A fi om până la capăt e o potențialitate pe care o actualizează sau nu educația în fiecare om. Ce e și mai important e că omul se poate educa și singur, de-a lungul vieții, îndreptând și corectând ceea ce au făcut părinții.

    Omul însuși e o utopie. Pulvis et umbra sumus. Dar suntem pulbere a naturii și umbră a zeului.

  24. Aurel Ionica says:

    gigialuarvinte spune:
    Fiecare dintre noi – în măsura în care ne referim la cogito-ul nostru – suntem produsul unei creații.

    Si aceste „creatii,” sunt „realitati” sau sunt niste fictiuni? Si daca sunt „realitati,” cum s-o numi realitatea aia? Ontologie? Si „creatiile” astea cind sunt „produse,” sunt produse asa fara nici o noima, sau sunt produse bazat pe anumite rationamente? Si daca sunt produse pe baza de anumite rationamente, noi avem voie sa pricepem care sunt rationamentele alea, sau asta este anatema pina ce oamenii aia destepti pe care ii papagaliceste Edi nu-i spun lui Edi si apoi Edi ne spune si noua ca sa ne lumineze?

  25. Pai si daca sunt realitati, ce? Rationamentele alea pe baza carora sunt produse nu sunt tocmai rationale, asta e problema. Omului ii e lene sa gandeasca.

  26. De papagalicisit, toti o facem, inclusiv domn’ profesor, ca doar asa a-ti fost invatat de parinti sa vorbiti, nu? sau a-ti invatat alfabetul si tot ce stiti in lumea asta.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: