Edmond vs Lucian – nostalgia si neajunsurile ei

„Ca unii care avem aceleași valori, suntem același tip de persoane și iubim aceeași biserică și aceeași credință” – Edmond Constantinescu

E destul de greu de crezut că Edi și ”unchiul Lucian” au aceleași valori și aceeași credință. Personal am renunțat de destula vreme să mai sper într-o schimbare a bisericii adventiste care să o aducă în pericol să fie relevantă. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, sunt complet de acord cu afirmația lui Edmond. Pentru aceasta voi face apel la un eseu al autoarei Svetlana Boym, ”Nostalgia and its Discontents”.

Atât Edi, cât și unchiul Lucian sunt persoane nostalgice. Cuvântul ”nostalgia” ar fi fost format prin unirea a două rădăcini grecești, nostos însemnând ”întoarcere acasă” iar algia însemnând ”dor” (en. longing). În viziunea Svetlanei, nostalgia pare să fie manifestarea dorului după un loc, când în realitate ar fi năzuința după un timp diferit – timpul copilăriei noastre. ”Nostalgicul își dorește să transforme istoria în mitologie privată sau colectivă, să reviziteze timpul la fel ca spațiul, refuzând să se predea în fața trecerii ireversibile a timpului care caracterizează condiția umană.”
Atât Edmond, cât și unchiul Lucian au aceeași algia, aceeași năzuință după un timp-spațiu diferit. Un nostalgic nu este niciodată o persoană ”de-a locului”, ci o persoană care mediază între locuri și timpuri diferite; între modernitate și tradiție. Luată independent, această năzuință cvasi-universală ne face să fim empatici față de semenii noștri. În momentul în care încercăm să împlinim această năzuință printr-o anumită apartenență (”longing vs. belonging”), atunci apar diferențele, iar înțelegerea reciprocă se încheie.

Svetlana distinge între două tipuri de nostalgie: restaurativă și reflexivă. Nostalgia restaurativă, caracteristică unchiului Lucian, se axează pe aspectul ”întoarcerii acasă” (nostos), propunându-și reconstrucția trecutului pierdut. Nostalgia reflexivă (Edi) se axează pe aspectul ”năzuinței” în sine (algia), amânând întoarcerea acasă în mod deliberat, ironic, fără să evite contradicțiile modernității. Probabil unchiul Lucian ar nega faptul că este o persoană nostalgică; scopul său este acela de a lupta pentru adevărul absolut. Edi, pe de altă parte, își încurajează cititorii să pună sub semnul întrebării orice formă de ”adevăr”. Deși aceste două atitudini par să fie contradictorii, ambele au la bază o anumită formă de nostalgie. Svetlana continuă să le descrie comparativ:

”Nostalgia restaurativă se află la baza reînviorărilor religioase. Aceasta cunoaște două scenarii de bază – întoarcerea la origini și conspirația. Nostalgia reflexivă nu urmează un singur scenariu, ci explorează moduri diferite de a locui mai multe locuri în același timp și de a imagina diferite zone temporale. Aceasta iubește detaliile, nu simbolurile. […] Retorica nostalgiei restaurative nu se referă la ”trecut”, ci mai degrabă la valori universale, familia, natura, patria, adevărul. Retorica nostalgiei reflexive se referă la a-ți lua un moment de pauză pentru a pătrunde semnificația prezentului eluziv. […]
Viziunea conspiraționistă [a nostalgiei restaurative] reflectă nostalgia unei cosmologii transcendentale și a unei concepții simple, premoderne, de bine și rău. Această viziune se bazează pe un singur scenariu trans-istoric, o bătălie maniheică între bine și rău, precum și inevitabila identificare a țapului ispășitor – dușmanul mitic. Multitudinea de sensuri, complexitatea istoriei, varietatea dovezilor contradictorii, precum și specificitatea circumstanțelor moderne – toate sunt șterse, iar istoria modernă este văzută ca împlinirea profețiilor antice. Aderenții extremiști ai teoriilor conspirației își imaginează că mitica lor ”casă” este întotdeauna sub asediu, trebuind să fie apărată de dușmanii conspiratori.”

În viziunea Svetlanei și a altor autori (Walter Benjamin, Adrian Forty), obsesia trecutului denotă o puternică amnezie. Când o cultură este profund ancorată în trecutul ei, acesta va fi păstrat viu în memoria colectivă (”tradiție” în definiția lui Maurice Halbwachs). Nostalgia apare abia în urma unei crize de memorie, când societatea se simte complet ruptă de trecut. Un astfel de punct a fost secolul 19, care prin revoluțiile sale radicale a creat o ruptură în continuitatea civilizației umane. America pare să fi fost cu atât mai afectată, cu cât locuitorii săi trăiau într-un continent fără istorie, izolați de culturile-mamă.
Probabil adventismul poate fi înțeles într-un asemenea context – criza de memorie a unui grup de americani i-a condus spre încercarea iluzorie de a reconstrui mitica patrie-mamă: puritanism, literalism biblic, mentalități victoriene, toate încorporate în cea mai îngustă nostalgie restaurativă. Toate aspectele din citatul anterior sunt perfect valabile în cazul adventismului.
Svetlana face chiar o predicție – cu cât fenomenul modernizării este mai accentuat, cu atât mai conservatoare și mai rigide vor fi noile tradiții. În al doilea rând, cu cât este mai puternică retorica unei continuități cu trecutul și valorile istorice, cu atât mai selectiv va fi prezentat trecutul în sine. ”Noutatea tradițiilor inventate nu devine mai puțin nouă atunci când se camuflează ca antichitate.” Acestea sunt însă convingătoare întrucât exploatează simțul pierderii comunității și a coeziunii și oferă un scenariu al apartenenței colective. Așa se face că adventismul și-a propus să recupereze trecutul pierdut prin doctrine complet noi precum ”Sabatul – sigiliul lui Dumnezeu”, doctrina Sanctuarului, starea omului în moarte și scenariul profetic unic. Această formă de nostalgie restaurativă a fost atât de îmbietoare și universală (Sola Scriptura), încât a găsit teren fertil inclusiv în România, găsindu-și apologeți neobosiți precum Florin Lăiu sau unchiul Lucian.

Edmond, pe de altă parte, a descoperit nostalgia reflexivă ca pe o potențială metodă de a depăși actuala criză de memorie și de identitate. ”Nostalgia nu e întotdeauna retrospectivă. Fanteziile trecutului, determinate de nevoile prezentului, au un impact direct asupra realităților viitorului. În timp ce utopiile futuriste pot fi demodate, nostalgia în sine are o dimensiune utopică, care însă nu este îndreptată spre viitor. Uneori nu este îndreptată nici spre trecut, ci mai degrabă în lateral. […] Ne face să explorăm umbrele laterale și aleile din spate mai degrabă decât calea dreaptă către progres. Ne permite să ocolim narațiunile deterministice ale istoriei.”
În loc să lupte pentru adevărul absolut și valori fundamentale, Edmond tezaurizează ideile gânditorilor din toate timpurile: profeții evrei, Iisus, Pavel, Platon, Aristotel, Occam, Machiavelli, Luther, Erasmus, Newton, Descartes, Kant, Hegel, Nietzsche, Marx, Wittgenstein, Ellen White, Darwin, Teilhard, Derrida, Foucault Kung, Ratzinger, Hawking! E greu să găsești în altă parte un amestec atât de eclectic. Toți aceștia devin elemente ale nostalgiei reflexive – frânturi din trecut care pot fi oricând invocate în prezent sub forma unei epifanii (W. Benjamin). ”Nostalgia de acest fel este mai mult orientată spre o narațiune individuală care apreciază detaliile și semnele memoriale, amânând totodată întoarcerea acasă. Prețuiește fragmentele disparate de memorie și temporalizează spațiul. Demonstrează că năzuința și gândirea critică nu sunt opuse. Tocmai această defamiliarizare și simțământ al distanței îl face [pe nostalgic] să își spună povestea, să nareze relația dintre trecut, prezent și viitor. Prin această năzuință, el descoperă că trecutl nu este ceea ce nu mai există, ci, conform lui Bergson, trecutul este ceva ce ”poate acționa și va acționa poziționându-se într-o situație prezentă din care împrumută vitalitatea””.

În timp ce unchiul Lucian se agață de trecutul mitic al patriei-mamă (care nu a existat niciodată așa cum și-o imaginează), încercând în mod naiv să-l reinstaureze în prezent, Edmond – ca și Svetlana Boym – vede trecutul ca pe o colecție de gânduri, trăiri și experiențe care pot deschide o multitudine de posibilități. ”Nostalgia reflexivă oferă posibilități non-teleologice de dezvoltare istorică… Era curentă de amnezie este văzută ca fiind potențial pozitivă: aceasta ar putea crește posibilitățile emancipatoare și alegerile individuale, oferind multiple ”comunități imaginate” și moduri de apartenență… În locul re-creării casei pierdute, nostalgia reflexivă poate încuraja formarea individualității estetice”. În acest context, forma de adventism non-adventist imaginată de Edi pare perfect legitimă, fiind oricând de preferat pentru un student Amicus în fața alternativei unchiului Lucian.

Anunțuri

77 Responses to Edmond vs Lucian – nostalgia si neajunsurile ei

  1. sonatalunii says:

    Don Aurel,

    Mai intai va cant un refren, cred ca l-ati auzit:

    „There is no „good guy”, there is no „bad guy”,
    There’s only „you” and „me” and we just disagree.”
    🙂

    Dar fiindca tot va place mult logica aia a lui Aristotel, de vreme ce spuneti ca il judecati ca „tampit” pe cel ce spune o tampenie, si ca „hot” pe cel ce fura, inseamna ca toti oamenii sunt tampiti si hoti, pentru ca toti, la un moment sau altul, au spus o tampenie sau au furat ceva (asta tot cu Pavel o sustin), asa ca in imparatia pe care o imaginati, aia in care oamenii sunt indreptatiti prin patratul rational, spalati cu desavarsire prin realitatea rezonata, va veti afla singurul desavarsit! Dar nu mi-ati spus cum procedati cand cineva spune o vorba inteleapta si il considerati inteligent, dar dupa aia tot el spune o tampenie si il considerati tampit. Sa va aduc aminte cum l-ati considerat pe Marcus: mai intai inteligent, apoi tampit, apoi iar inteligent, si iar tampit? 🙂

  2. sonatalunii
    „va veti afla singurul desavarsit”
    Hei, cine a stins lumina? Spectacolul s-a terminat. Si am dat banii pe bilet degeaba sperand sa vizionez un complex mesianic. Ce tampit sunt! Nostalgia si neajunsurile ei…

  3. Marcus Crassus says:

    @sonatalunii,
    E adevarat ca Svetlana nu face in mod explicit o deosebire de valoare intre cele doua tipuri de nostalgie, dar concluzia e permanent in subtext.
    Ce intelegi din ultimul paragraf?

    „In the end, the only antidote for the dictatorship of nostalgia might be nostalgic dissidence. Nostalgia can be a poetic creation, an individual mechanism of survival, a countercultural practice, a poison, or a cure. It is up to us to take responsibility for our nostalgia and not let others “prefabricate” it for us. The prepackaged “usable past” may be of no use to us if we want to co-create our future. Perhaps dreams of imagined homelands cannot and should not come to life. Sometimes it is preferable (at least in the view of this nostalgic author) to leave dreams alone, let them be no more and no less than dreams, not guidelines for the future. While restorative nostalgia returns and rebuilds one’s homeland with paranoic determination, reflective nostalgia fears return with the same passion. Home, after all, is not a gated community. Paradise on earth might turn out to be another Potemkin village with no exit. The imperative of a contemporary nostalgic is to be homesick and sick of home—occasionally at the same time.”

  4. Marcus Crassus says:

    @Aurel Ionica,
    Aceleasi vechi obsesii. Faptul ca am vazut in abordarea lui Edi si a lui Lucian/Florin Laiu o ilustratie a teoriei Svetlanei nu ma face cu nimic mai independent in gandire. Eu insumi sunt o persoana nostalgica. Spre deosebire de dta. altii admit ca mai pot invata ceva, iar faptul ca am oferit un rezumat si o aplicatie a unui text nu ma face papagal.

    Nu intotdeauna reusim sa reprezentam conceptual experientele pe care le traim; uneori gasim un model conceptual nou care arunca lumina asupra experientelor care sunt deja stocate in memorie. Criteriile dupa care acceptam sau respingem modelul sunt evidente: daca este consecvent, daca face dreptate cator mai multe fapte si amintiri (putere explicativa) si daca are sens. E un fenomen care implica nu doar ratiunea, ci si trairile si experientele care tin de alte zone din creier.
    Dumneata joci murdar cand imi spui ca modelul Svetlanei nu aduce nimic nou dpdv explicativ, pentru ca eu deja aveam in minte concluzia. Noutatea e evidenta intrucat m-a ajutat sa inteleg conceptual anumite fenomene pe care in trecut le abordam strict intuitiv. Studiul de caz e unul dintre ele.
    Referitor la acuzatia de papagalicire – daca as citi si as apara o singura sursa, ca fundamentalistii evanghelici sau ca Paul Csavdari – atunci ar fi valabila; dar nu e cazul. Da, citesc si invat ceva de la acei autori care nu contrazic tot ceea ce am inteles pana acum, cei cu care sunt oarecum pe aceeasi lungime de unda. Totodata, sunt dispus sa-mi schimb convingerile si modelele explicative daca se dovedesc inadecvate. Faptul ca nu am un punct de vedere fix te-a facut mai demult sa-mi spui ca sunt dezorientat si nu stiu ceea ce cred. Deci oricum ar sta lucrurile, babaproasta o sa muste si o sa scuipe, chit ca rastalmaceste si se contrazice.

    Cat despre concluzia articolului, dai dovada de acelasi fundamentalism – Lucian e rau, Edi e bun si va merge in ceruri. WTF? Concluzia a zis-o Svetlana in ultimul paragraf, vezi raspunsul meu pt. sonatalunii.

  5. Aurel Ionica says:

    sonatalunii spune:

    Dar fiindca tot va place mult logica aia a lui Aristotel, de vreme ce spuneti ca il judecati ca “tampit” pe cel ce spune o tampenie, si ca “hot” pe cel ce fura, inseamna ca toti oamenii sunt tampiti si hoti, pentru ca toti, la un moment sau altul, au spus o tampenie sau au furat ceva (asta tot cu Pavel o sustin), asa ca in imparatia pe care o imaginati, aia in care oamenii sunt indreptatiti prin patratul rational, spalati cu desavarsire prin realitatea rezonata, va veti afla singurul desavarsit! Dar nu mi-ati spus cum procedati cand cineva spune o vorba inteleapta si il considerati inteligent, dar dupa aia tot el spune o tampenie si il considerati tampit. Sa va aduc aminte cum l-ati considerat pe Marcus: mai intai inteligent, apoi tampit, apoi iar inteligent, si iar tampit?

    sonatalunii,
    Ba eu cred ca am spus, si anume, daca i-am demonstrate cuiva ca a spus o timpenie si el continua sa sustina timpenia respectiva, atunci il consider timpit indiferent ca a fost tembelizat de prea multa prostie sau de prea multa carte, dar daca omul realizeaza ca a spus o timpenie si apoi renunta la ea fara sa continue sa ma injure pentru ca i-am aratat timpenia, atunci nu-l mai consider timpit chiar daca dupa Pavel el va fi timpit in vecii vecilor cu exceptia cazului in care Dumnezeu a decis inainte de intemeierea lumii sa-l considerea culmea desteptaciunii indiferent ce timpenie ar spune asa cum crede Beni Plesa motiv pentru care stie ca nimeni nu-i va putea demonstra lui ca ceva din ce crede si spune el este gresit. Asa ca dupa mine, chiar daca la un moment dat spui sau crezi o timpenie, daca te corectezi dupa ce ai inteles timpenia, nu mai esti un timpit ci esti un om cit se poate de rational, si la fel este si cu cel care a furat, daca admite furtul si baga mina-n buzunar sa reparece ce a facut, nu mai este un hot ci este un om care a gresit si a decis ca pe viitor sa fie un om corect. Iar daca Dumnezeu vrea sa faca o imparatie cu oameni din astia, atunci sunt primul care sa se aseaz la coada ca o asa imparatie nu a existat si daca ma intereseaza o alta viata, este tocmai in speranta ca o astfel de viata ar fi posibila, ca de imparatii in astea cu ratiuni, umanisme, gindiri “stiintifice,” si etici natuale luate de la urangutani sunt satul.
    Cu privire la Marcus Crassus, este adevarat ca la un moment dat i s-a parut si lui ca chestia asta cu realitatea obiectiva care este singurul adevar posibil de care este intoxicat si Eric si Joahn Deere este o timpenie asa cum am aratat eu, dar cind a realizat ca notiunea aia de “reasoned reality” pe care am definit-o eu ii incurca lui ceea ce are-n cap dupa cum el insusi spune:


    Da, citesc si invat ceva de la acei autori care nu contrazic tot ceea ce am inteles pana acum, cei cu care sunt oarecum pe aceeasi lungime de unda.

    omul s-a pocait si a jurat ca nu va mai citi o pagina din ce spun eu. Adica, atunci cind omul a inteles ca chestia asta cu “reasoned reality” te ajuta sa intelegi ce sunt “culturile” astea, cum se formeaza, si ca cultura lui Edi de Adventism fara Adeventism si cultura lui Lucian de Adventism bine amestecat cu evanghelism ieftin ala Yancey si Mormonism masonic ala Covey sunt de fapt tot un drac, s-a “pocait” omul, i-a venit mintea la cap, si a aruncat la gunoi literatura din asta subversive de scriu eu. Si la fel si gigialuiarvinte, la inceput se entuziasmase de idea aia cu arheologia ideilor, adica de unde vine ideea asta de pacat originar, de unde vine ideea aia de inspiratie, de unde vin naturile astea divine care si mor dar de fapt nu pot sa moara, etc., dar cind a realizat ca aceasta “arheologie” s-ar putea sa-i incurce si d-lui ceea ce a inteles pina acum si nu este pe lungimea “de unda” pe care este programat aparatul d-lui de radio, s-a “pocait” imediat si s-a lasat de sportul asta de a mai scormoni prin idei asa ca il lasa pe polihronu sa scormoneasca si daca polihronu gaseste vreo idee mai fistichie cum ca nu ar fi avut loc nici un “pacat originar” in Geneza, atunci o afla si el de la polihronu. Inseamna acum ca daca Marcus Crassus sau gigialuiarvinte s-au entuziasmat la un moment dat de o timpenie sustinuta de un tzicnit acum vor ramine niste papalapte pe vesnicie asa cum sustine Pavel? Nicidecum! Cind oamenii au realizat ca erau in pericol sa fie fanatizati de mine, si-au venit in fire, s-au pocait, si acum nici usturoi nu au mincat si nici gura nu le-a putit si nici nu le va puti vreodata. Asa ca ce n-am explicat si unde este problema?

  6. Aurel Ionica says:

    Marcus Crassus spune

    Cat despre concluzia articolului, dai dovada de acelasi fundamentalism – Lucian e rau, Edi e bun si va merge in ceruri. WTF? Concluzia a zis-o Svetlana in ultimul paragraf, vezi raspunsul meu pt. sonatalunii.

    @Marcus Crassus
    Vrei sa spui ca concluzia articolului este aici:


    The imperative of a contemporary nostalgic is to be homesick and sick of home—occasionally at the same time.”

    Deci sa fii “homesick” si “sick of home” in acelasi timp inseamna de fapt sa fii schizophrenic, iar “contemporary nostalgic” se refera atit la nostalgicul ala “reflective” cit si la ala “restorative,” in cazul matale, atit la Edi cit si la Lucian. Asa ca iti pun si eu aceeasi intrebare pe care ti-a pus-o si sonatalunii, cum ai citit articolul de ai ajuns la concluzia ca Edi este schizofrenic bun iar Lucian este schizofrenic rau? Care este argumentul? Injuratura aia “WTF?” Cel putin Clovnuletzul ma injura pe romaneste si de aceea injuraturile lui ma distrau dar cind mata ma pui sa fac rebus ca sa inteleg injuraturile imi dispare tota pofta sa ma amuz.

  7. „dar cind a realizat ca aceasta “arheologie” s-ar putea sa-i incurce si d-lui ceea ce a inteles pina acum si nu este pe lungimea “de unda” pe care este programat aparatul d-lui de radio, s-a “pocait” imediat si s-a lasat de sportul asta de a mai scormoni prin idei asa ca il lasa pe polihronu sa scormoneasca si daca polihronu gaseste vreo idee mai fistichie cum ca nu ar fi avut loc nici un “pacat originar” in Geneza, atunci o afla si el de la polihronu”

    Fals.

  8. sonatalunii says:

    Marcus,

    „E adevarat ca Svetlana nu face in mod explicit o deosebire de valoare intre cele doua tipuri de nostalgie, dar concluzia e permanent in subtext. Ce intelegi din ultimul paragraf?”

    Ceea ce am inteles din intregul eseu. Svetlana nu face nici explicit si nici implicit o deosebire de valoare. Concluzia nu este permanent in subtext ci o ofera ea insasi in text, si l-ai citat deja. In eseu Svetlana vorbeste mai intai despre nostalgie, apoi identifica doua tipuri (ar putea fi mai multe, dar nu-mi dau aici cu parerea) fara insa a face o deosebire de valoare. Ultimul paragraf tocmai ca argumenteaza „ceva” impotriva ambelor! Asa ca intrebarea mea ramane: cum ai facut tu deosebirea de valoare?

  9. Aurel Ionica,
    „realitatea obiectiva care este singurul adevar posibil de care este intoxicat si Eric si John Deere este o timpenie asa cum am aratat eu
    Fals, uz de fals si obtinerea de foloase intelectuale necuvenite.
    Ba sa ne fie cu pardon, domnule profesor doctor, dar eu nu sunt intoxicat cu realitatea obiectiva. Singurul adevar imposibil il observ doar in posesia dumneavoastra. „Asa cum ati aratat” dvs. (quod erat demonstrandum – sublim, dar lipseste cu desavarsire un sens intrinsec), toti cei de aici suntem niste tampiti. Unii mai nostalgici ca altii. Vorba aia inteleapta de pe presul de la intrare – vai de curul nostru, Dumnezeule mare!

  10. sonatalunii,
    „cum ai facut tu deosebirea de valoare?”
    Pai, “we dream meaning into life” apoi transformam sensul eseului dupa chipul si asemanarea visului. Domnule-romantic-ce-fredonati-only-“you”-and-“me”-under-the-moonlight, oare chiar nu ati auzit de „sometimes it is preferable (at least in the view of this nostalgic author) to leave dreams alone”? Nu ucideti visul tinerilor post-adventisti, va rog. Amintiti-va de primul sarut; ati fost si dvs. tanar, ce naiba?! Dar ati evoluat…

  11. sonatalunii says:

    „Domnule-romantic-ce-fredonati-only-“you”-and-“me”-under-the-moonlight”

    LOL, sa mai zica cineva ca nu v-am citit bine eseul! 🙂

  12. sonatalunii says:

    „You may say I’m a dreamer,
    But I’m not the only one”…

  13. Nu ati citit bine eseul. 🙂

    „There’s plenty of wisdom in what Hardin says. But for many Christians, the messenger is more important. They listen to Hardin because he’s one of them. He’s family. Ultimately, what he wants to cultivate isn’t a theory of human origins, but a way of thinking. “I want to be a self-critical reader of the Scriptures,” he says. Students who learn the right habits—humility, perspective, epistemic openness—won’t just become better scientists. They’ll become better people.”

    Nostalgia visului religios si neajunsurile ei post-traumatice. They just won’t let it go… the dreamers.

  14. Aurel Ionica says:

    sonatalunii intreaba:

    Marcus,
    Asa ca intrebarea mea ramane: cum ai facut tu deosebirea de valoare?

    sonatalunii,
    Hai sa va explic eu cum este cu eseul asta si cu cititul lui. Eseul asta nu are nimic de a face cu Edi sau Lucian, sau nu direct, ci este propria poveste a acestei Svetlana si a academiei din care face parte. “Nostalgia” asta este de fapt criza academicilor care au dat cu piciorul modernismului si oricarei notiuni de autoritate sustinind ca asta ar aduce raiul postmodernist in care nu mai exista intoleranta ci doar dragoste la catarama ca sa descopere ca de fapt si-au taiat craca de sub picioare ca o lume in care nimeni nu mai are nevoie de nici o autoritate nimeni nu mare are nevoie nici de acesti academici cu aerele lor de atotstiutori. Si de aici “nostalgia,” adica dorul de “acasa,” de vremea cind ei foloseau “gindirea critica” sa ciopirteasca orice verset si toti cascau gura la ei ca avind capete cazute dupa alte planete. Asa ca sunt unii in academie care ar dori sa se intorca la trecutul ala si sa “restaureze” ceea ce au stricat ei cu “deconstructii” si cu “experimente de gindire,” iar pe de alta parte sunt si nostalgici care doar se gindesc la vremurile alea fara sa doreasca sa se intoarca “acasa” deoarece ei se simt mai bine sa fie “acasa” fara “casa” dupa cum si Edi se simte mai bine acum cu adeventism din asta fara adventism. Iar in scolile teologice si in biserici gasesti aceste miscari, a unora care vor sa se intoarca la parintii fondatori si incep sa-i scoata de la naftalina pe un Luther, Knox, Wesley, EGW, etc., iar altii care ii trag tare cu postmodernismul si ce lume a tolerantei va fi cind nu va mai exista vreo religie pretizind ca nu observa ca in istorie nimic nu a fost mai intolerant si mai violent ca occidentul acesta postmodernist pe care l-au creat ei. Si dupa cum incheie, Svetlana asta spune ca abele categorii sunt la fel de schizofrenice deoarece atit cei care vor sa restaureze trecutul de fapt le pute trecutul ala si ultimul lucru pe care l-ar dori ar fi sa se intoarca la vremurile alea, iar pe de alta parte si cei care pretind ca doar se gindesc la trecutul ala fara sa-l doreasca deoarece nimicul pe care il au acum ii face fericiti sunt la fel de schizofrenici si isi fura caciula deoarece in realitate tinjesc si ei dupa trecutul ala dar nu fac nimic sa se intoarca la el si nu vor sa admita ca sunt complet debusolati. Iar ceea ce vedeti aici pe oxigen sunt doar copii ale academcilor dupa chipul si asemanarea lor: Unii ca Eric, John Deere, polihronu, Ianis, si chiar acest Marcus Crassus care pretind ca doar contempla trecutul lor dar nu mai vor sa aiba nimic de a face cu acel “acasa” deoarece ei sunt bine mersi fara vreo “casa,” dar faptul ca nu se pot deslipi de oxigenul asta demonstreaza ca nu sunt chiar asa de “sick of home” ci mai degraba sunt “homesick.” Iar in ceea ce-l priveste pe Edi, nici macar nu se poate stabili daca el este restaurator sau contemplator, ca pe de o parte tot tipa ca el vrea sa se intoarca la pionieri dar de fapt nu gaseste nimic in adventism care sa nu-i puta, iar pe de alta parte sugereaza ca acum este cu adevarat fericit cind s-a “luminat” si a ajuns la un Adventism fara Adventism si o religie fara religie, dar asa cum a sesizat si Clovnuletzul, se tine de pastoratia care-i pute ca orbul de batz. Asa ca pe mine nu ma deranjeaza acesti nostalgici indiferent de care tip sunt ei si nici faptul ca bisericile m-au dat afara ca sa nu predic pentru ca predicarea sa o faca doar ei si nici nu ma deranjeaza ca academia m-a dat afara pentru ca predarea in universitati sa o faca doar ei. Intrebarea este: Cine scrie manualele?

  15. sonatalunii says:

    Aurel Ionica,

    Ma gandeam eu ca trebuie sa existe si o nostalgie ioniciana, adica una a viitorului, si nu doar din cele ale trecutului. „Cine scrie manualele?” este o intrebare retorica, nu-i asa? Eu va multumesc pentru explicatii, care sunt intotdeauna binevenite, si va dau intalnire in Piata Calea Lactee unde ne vom pupa cu totz (whatever that means). 🙂

  16. sonatalunii says:

    Eric,

    I am not an evangelical Christian. neither am I an evolutionary Christian. I am just … a voice crying into the wilderness.

  17. Aurel Ionica,
    „Hai sa va explic eu cum este cu eseul asta si cu cititul lui.”
    Wow, multumim domnule profesor doctor, uncle Freud! „Il recunosti dupa shibboleth.” Aceeasi obsesie modernism-postmodernism (privita dinspre religie) si acelasi tip de rationament folosindu-se de falsa dilema intalnit si la domnul Edmond Constantinescu.

    „Asa ca pe mine nu ma deranjeaza […] ca bisericile m-au dat afara […] si nici nu ma deranjeaza ca academia m-a dat afara.”
    Iata motivul (ceea ce-l roade pe dansul) din spatele acestei „explicatii”, de fapt. Nu-l deranjeaza ioc, aham, dar i se observa grimasele pe fata. Nostalgia asta… dupa autoritate.

    „Intrebarea este: Cine scrie manualele?”
    Domnii profesori doctori. Dar, ca in orice naratiune maniheista ce se respecta cu rationalitate subiectiva, „aia rai” (versus „ala bun”).

    sonatalunii,
    „I am not an evangelical Christian. neither am I an evolutionary Christian.”
    Nici domnul Constantinescu nu-i Hardin. Si nici domnul Marcus nu-i post-adventist agnostic, care face „deosebirea de valoare” in cazul asta.

    „I am just … a voice crying into the wilderness.”
    Aoleu! Chiar acum cand ne jucam impreuna cu jucariile lui Crassus – evolutia emergenta. Sper ca nu va hraniti cu lacuste si periati camile. De ce va plange sufletul, domnule sonatalunii? Tanjiti dupa ceva anume? Vorba cantecului, fredonat sub clar de luna – Nu plange, Svetlana

    „va dau intalnire in Piata Calea Lactee unde ne vom pupa cu totz (whatever that means)”
    Ah, nostalgic mai sunteti! Dar sperantele dvs. or sa fie complet spulberate si o sa ramaneti dezamagit de ce-o sa vedeti (cu ochii mintii povestii nemuritoare) in Piata unde curge lapte si miere (dupa care tanjiti dvs. in pustiu):
    „atunci ii arat curul si-l rog sa-mi traga un picior in cur cit poate el de tare folosind puterea aia de dumnezeu ca sa ma arunce cit se poate de departe de imparatia aia a lui deoarece asi considera cea mai mare tortura sa fiu acolo nu o vesnicie intreaga, ci si numai citeva zile.”

    Atentie la pupat de moastele nostalgiei, domnule sonataluMii!
    Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.

  18. sonatalunii says:

    Eric,
    Forget about locusts and camels. It’s about happiness. „Work diligently toward your own salvation ” (who said that?). Are you happy?

  19. sonatalunii,
    „It’s about happiness. “Work diligently toward your own salvation ” (who said that?).”
    I don’t know. Frank Underwood? Platon, Aristotel, Occam, Machiavelli, Luther, Erasmus, Newton, Descartes, Kant, Hegel, Nietzsche, Marx, Wittgenstein, Ellen White, Darwin, Teilhard, Derrida, Foucault Kung, Ratzinger, Žižek, Hawking?
    „Are you happy?”
    No. I will be? I don’t know. But „we should concern ourselves not so much with the pursuit of happiness, but more with the happiness of pursuit.”

  20. sonatalunii says:

    You forgot Siddharta Gautama. Happiness of pursuit is great, but it’s only a slice.

  21. Aurel Ionica says:

    Eric Teodorescu spune:

    Iata motivul (ceea ce-l roade pe dansul) din spatele acestei “explicatii”, de fapt.

    Eric, sau Georgica, sau cum te-o fi chemind, sa stii ca-mi sunt simpatici cei ca tine care fac spume la gura cind citesc ce nu le convine si cei ca John Deere care incep sa se invineteasca la fata, dar ce explica Svetlana asta cu nostalgia conform careia esti si “homesick” si “sick of home” in acelasi timp, articol ce l-a hipnotizat pe Marcus Crassus, eu am explicat-o cu 12 ani in urma la Oameni & Perspective
    http://oamenisiperspective.com/video/112-gandirea-postmoderna-invitati-aurel-ionica-si-edi-constantinescu/
    cind Edi a avut nemintosia sa ma invite, decit ca eu nu am folosit limbajul asta criptic cu “nostalgii” ci am vorbit pe romaneste desi ma cam bilbiiam deoarece era pentru prima data cind incercam sa discut lucrurile astea in limba romana cu atit mai mult cu cit nici in limba engleza nu se discuta postmodernismul in public asa cum se vede foarte bine in video-uri ca nici Edi nu prea auzise de subiect si cam batea cimpii. Eu am spus de atunci ca si postmodernistii astia sunt pe un drum infundat si oxigenul asta este o demonstratie splendida care reflecta foarte bine situatia din scolile teologice (inclusiv Andrews si Cernica) si universitati. Desigur, la data aceea nici un profesor universitar nu ar fi indraznit sa spuna public ceea ce spuneam eu, si chiar si acum, cei care incearca sa spuna cum face Svetlana asta, o fac folosind limbaj din asta criptic ca “nostalgici,” dar cine sunt nostalgicii aia nu ne spune. Desigur, Marcus Crassus a descoperit imediat ca articolul are “valoare explicativa” si este “stiintific” deoarece ii descrie perfect pe Edi si pe Lucian, dar motivul pentru care Marcus Crassus i-a descoperit “valoarea explicativa” este deoarece articolul ii explica haosul din mintea lui care este copie dupa mintea acestei Svetlana care de fapt, prin nostalgici se descrie pe sine si confratii (precum si consurorile) de breasla. In ce-i priveste pe Edi si pe Lucian, nu este nici o diferenta intre ei de teologie sau filozofie, ca nici unul nu are asa ceva, ci doar de tactica. Ambii sunt constienti ca bisericile (inclusive cea adventista) sunt falimentare, si ambii si-au dat seama ca facusera cariera cu niste gogosi rasuflate: Edi cu “profetiile” si sperietoarea decretelor duminicale iar Lucian cu vegetarianismul lui EGW care era superbiblie. Si ca si Edi si Lucian, Svetlana asta realizeaza ca gogoritele astea postmoderniste de care esti ahtiat matale, John Deere, Marcus Crassus, polihronu, etc., si pe care eu le explicam cu peste un deceniu in urma acum sunt complet rasuflate, asa ca nici la Svetlana, si nici la Edi sau Lucian, nu este vorba de vreo “nostalgie,” si este vorba de “pragmatism crass”: Cind maninci o piine de pe urma a ceea ce-ti iese pe gura, ce te faci cind nimeni nu mai da doi bani pe ceea ce-ti iese tie pe gura? Or cind gogosile pe care le vinzi tu sunt rasuflate si nu ti le mai ia nimeni, incepi sa te uiti in jur sa vezi ce gogosi sunt in jur ce se vind ca piinea calda, or asta a facut si Edi si Lucian, si nu au facut-o din vreo “nostalgie,” ci din pragmatism. Ceea ce l-a ajutat pe Edi sa vada “lumina” nu au fost coltii lui T.Rex cind a vizitat muzeul din Chicago, ci scaunele goale la seminariile lui de Apocalips din Atlanta asa ca a inceput si el sa se uite-n jur si sa-si bage nasul pe la universitatile Emory si cea din Chicago si cind a aflat de “deconstructii” si “experimente de gindire” cu denuntarea crestinismului care predica violarea fetitelor, a zis ca astea sunt gogosile calde care se vind acum bine si a zis ca da lovitua in Adventism cu ele, fara sa realizeze ca gogosile alea se vindeau bine si se savurau in salile de clasa prin universitati de studenti hipnotizati ca Marcus Crassus dar nu sunt chiar asa savurate prin biserici de cei ce pun zecimea in cosuletul de daruri. Si la fel si Lucian, a inceput omul sa se uite peste gard, sau mai bine zis peste girla, a facut niste excursii de orientare profesionala tot pe la Edi prin America, dar spre deosebire de Edi, Lucian a stiut unde sa se uite ca sa vada care sunt gogosile calde, si el nu s-a uitat prin universitati care totdeauna i-au putit ca si lui Edi, ci s-a uitat prin biserici. Or in biserici, care si ele au aruncat crezurile la gunoi multumita postmodernismului, se savura devotionalele lui Yancey, asa ca Lucian si-a procurat o copie, a inceput sa o traduca la lumina luminarii, si intrucit adventistii nu prea o au cu cititul, au inceput ca se infrupte cu gogosile de contrabanda distribuite sub noua firma luciferica. Si pentru ca Lucian nu este asa de mistic cum il cred oamenii ci foarte partic si business-minded, el a mai observant ca prin biserici studiile biblice au fost inclocuite cu studiul unor carti populare printre care a fost chiar si The Davinci Code dar cea mai populara, care cred ca s-a studiat aproape in orice biserica, a fost cea a mormonului Covey cu obiceiurile oamenilor de succes. Asa cum stie o lume-ntreaga, americanii sunt obserdati de succes si ca ei sunt predestinati sa conduca lumea, or aici crestinismul nu prea-i ajuta si ca atare crestinismul a inceput sa le puta, asa ca au inceput sa fie obsedati sa afle cheia succesului, dar cheia succesului a fost totdeauna tinuta secret ca sa nu o afle tot prostii. Contrar cu cee ace cred multi, cheia succesului nu o constituie sa ai o diploma deoarece ceea ce inveti la facultate sunt cunostinte care sa te faca in stare sa fii un functionar, dar nu sef. Ca atare, in occident, in timp ce la clasa toti studentii sunt la gramada, aia care au calitati sa fie nu doar functionari, ci sa ajunga si sefi, sunt selectionati sa faca parte din niste grupuri secrete numite “fraternities” pentru barbati si “sororities” pentru femei, unde li se face pregatirea aia ca sa ajunga-n virf. Ce sunt grupurile alea care se gasesc in toate universitatile, si in special in cele de elita, explic in urmatorul articol despre Turnul Babel iar gigialuiarvinte va afla de la polihronu in cazul in care polihronu isi mai pierde timpul sa citeasca ce scriu eu. Desi nimeni nu poate documenta ceva ce se petrece in societatile sau serviciile secrete, eu sunt convins ca acea carte a lui Covey a fost initial prelegeri folosite in societatile secrete deoarece ele exprima ratiunea existentei acelor societati si ce calitati trebuie sa aiba cei ce sunt instruiti ca “leader”-i, si apoi, datorita succesului lor, au fost tiparite pentru publicul larg si cartea a fost adoptata ca manual pentru tot felul de grupuri, inclusive pentru biserici si grupurile de lectura (da, aici in America pina si cartile se citesc in grupuri, apropo de “groupthink”). Or va dati seama, cind Edi le vindea fratilor gogoasa calda cu impachetatul si fugitul prin munti ca sa fie vinati de CIA si FBI ca potirnichiile, iar Lucian ii instruia pe unsii domnului cum sa aiba success, sa ajunga presedinti si sa conduca mercedesuri, e greu de ghicit care gogosi faceau ca gurile fratilor sa saliveze mai din belsug? Iar cind Edi a realizat ca gogoasa cu decretul este prea rasuflata, in loc sa faca ce a facut si Lucian sa se orienteze spre niste gogosi mai calde, a inlocuit gogoasa cu decretul cu gogoasa cu evolutionismul, care era gogoasa si mai veche si mai rasuflata si cu care se mai fac bani prin universitati dar nu si prin biserici. Asa ca nici Edi si nici Lucian nu au de-aface cu vreo “nostalgie” sau cu vreun “restaurationism” ca nici unul nu mai da doi bani pe cee ace au sustinut mai demult sau pe “crezul” bisericii, ci ambii sunt doi popi care sunt constienti ca slujesc in niste institutii falimentare si fiecare a incercat sa-si salveze cariera prin a apuca ceva ce este popular deoarece nici unul nu este capabil sa produca ceva original, decit ca Lucian a fost mai practic ca intotdeauna si ca atare a ajuns mai aproape de virfuri (chiar daca nu in virf cum a visat) si are o pensie si un mormint incoronat cu flori asigurat pe cind Edi a ajuns aruncat la gunoi deoarece a fost un naiv orbit de propria lui desteptaciune inchipuita si nu a fost receptive nici macar la oamenii pe care el insusi i-a invitat pentru discutii si dialog la emisiunile lui de la O&P. Dar vorba “poietului,” ce va fi nu s-a aratat inca, si daca s-a aratat, cui ii pasa? Atit mata, cit si oxigenatii de aici nu vreti sa stiti altceva decit “nostalgiile” pe care le aveti in cap, “whatever they are.”

  22. Marcus Crassus says:

    @sonatalunii,

    Sa va aduc aminte cum l-ati considerat pe Marcus: mai intai inteligent, apoi tampit, apoi iar inteligent, si iar tampit?

    Unii numesc asta sticks and carrots, sau ‘cum sa formezi o armata de Paul Csavdari’.

    Pentru ultima intrebare, vezi ce ii scriu mai jos lui AI.

    @Aurel Ionica,

    Deci sa fii “homesick” si “sick of home” in acelasi timp inseamna de fapt sa fii schizophrenic, iar “contemporary nostalgic” se refera atit la nostalgicul ala “reflective” cit si la ala “restorative,”

    Homesick si sick of home simultan inseamna reflective. Nu ai cum sa fii nostalgic fara sa fii homesick. Reflective nostalgia adauga si dimensiunea cealalta, de amanare continua si spaima de intoarcere.
    Nu e nicio schizofrenie in asta; e doar un mecanism care pastreaza nazuinta (the longing) impreuna cu gandirea critica; iar ultima il invata pe nostalgic cateva lucruri:
    1. casa pe care o viseaza nu a fost niciodata asa cum o vede el acum. A fost nevoie sa intervina distanta ca sa o perceapa romantat
    2. restaurarea literala a trecutului ar putea insemna iadul pe pamant.

    Realizand lucrurile astea, nostalgicul reflective va putea sa cante in continuare despre casa, pe care o va revizita prin fictiune si arta (sublimare), evitand aspectele negative ale nostalgiei – negative in sensul de bolnavicioase, daunatoare sanatatii.

    @Eric Teodorescu,
    Dta. ai abandonat discutia iar acum faci remarci superficiale. Daca faptul ca m-am declarat nostalgic te-a detarminat sa faci asta, nostalgia mea nu are legatura cu adventismul. Iar faptul ca te amuza ceea ce am scris despre constructia de sens arata ca nu ai asimilat ce am scris. Cand spuneam de vise nu ma refeream la imaginarea unor lumi de basm si a unor personaje mitologice, urmata de autosugestionare; ma refeream la formarea idealurilor etice si estetice; lucruri care pt. voi sunt chineza si nu prezinta interes, fiindca nu vedeti legatura cu neo-ateismul.

  23. Marcus Crassus says:

    sonatalunii,
    Daca inca nu e clar cum am facut deosebirea de valoare intre cele doua, o sa iti dau un exemplu: nostalgia patriotica. Exista un ethos national sau regional care la unii oameni apeleaza mai mult decat la altii.
    1. nostalgicii restaurationisti incearca sa revitalizeze trecutul. Inevitabil, ajung la cele doua scenarii despre care scrie Svetlana: intoarcerea la origini si conspiratia. In occident apare neo-paganismul sau fenomenul wicca; tineri care citesc literatura new age, asculta Enya si muzica celtica si invoca zeii celti pentru a simti conexiunea cu trecutul si stramosii. In Romania a aparut renasterea dacica; incercarea de a revitaliza religia dacilor, de a demonstra ca de fapt ei sunt singurii nostri stramosi, ba chiar si ai imperiului Roman.
    Intoarcerea la origini se face de dragul unei apartenente; obsesia acestei apartenente duce la xenofobie, rasism si intoleranta religioasa. Cum se face ca dacopatii de extrema dreapta il iubesc din suflet pe Zelea Codreanu, iubesc poporul roman, unii iubesc si ortodoxia (pe aici nu a prins atat de bine neo-paganismul), dar urasc cu aceeasi pasiune evreii, tiganii, protestantii, musulmanii, homosexualii? Tot ce e in afara grupului e dusman.
    Crimele lui Breivik ar trebui sa fie suficiente in a arata unde duce nostalgia restaurativa.
    Al doilea scenariu despre care scrie Svetlana e conspiratia; toti dacopatii si ortodocsii extremisti sunt devoratori avizi de teoria conspiratiei (vezi blogul lui Saccsiv, cel mai citit din Romania). Trebuie neaparat ca grupurile straine sa comploteze cu masonii, evreii si reptilienii impotrva Romaniei, crucea energetica a Terrei (Lorin Fortuna).

    2. nostalgicii reflexivi iubesc ethosul national dar totodata gandesc critic; se pot pune in locul strainilor si inteleg ca fiecare cultura are calitati estetice, nu doar a lor. Apoi realizeaza ca incercarea de a instaura o utopie a avut consecinte dezastruoase in trecut, prin urmare se feresc de restaurationism. Probabil si ei sunt la fel de pasionati de cultura dacica sau celtica, dar realizeaza ca exista o diferenta intre poporul stravechi si proiectia idealizata a nostalgicilor contemporani. In acest punct au inteles atat atractia nationalismului, cat si bazele lui psihologice, prin urmare pot disocia constient nostalgia de fanatism restaurationist. Asa se face ca Tolkien, fascinat de legendele nordice si saxone a creat un legendarium, un Univers fictiv cu elfi, hobiti si oameni. Importanta nu e realitatea acelui Univers, ci sentimentul nostalgic in sine, sau cel de otherness temporal. Alti autori nostalgici, pasionati de cultura secolului 19, au creat genul steampunk; altii au creat fictiuni post-apocaliptice, distopii si alte genuri precum cyberpunk, mythpunk, gothicpunk etc. Nostalgia disociata de restaurationism a dat nastere la filme, opere literare, jocuri video, iar acestea o proiecteaza nu doar in trecut, ci si in lateral sau in viitor.
    Nostalgicii reflexivi realizeaza ca sentimentul apartenentei poate fi evocat nu doar de cultura poporului lor (contrar imbecilitatilor lui Dan Puric), ci de orice alta cultura sau episod istoric cu care au devenit familiari. Asta duce la toleranta si apreciere fata de alte culturi, precum si la creativitate.

    Cred ca diferentele calitative sunt mai mult decat evidente si fiindca tot am vorbit de renasterea celtica / dacica:

  24. @ Aurel Ionica

    Promit că-i trimit lui SonataLunii rezumatul articolului despre Turnul Babel înainte de a-l publica, dar numai dacă îmi spuneți în ce zi au fost create albinele, că sigur în primele 6 nu, pentru că atunci toate au fost „parte femeiască și parte bărbătească”. La fel cum dau un Ciuc 0 cu rachiu cui îmi explică „treimea” asta evolutiv.

  25. Aurel Ionica says:

    @gigialuarvinte
    Nu inteleg de ce albinele nu puteau fi create in primele sase zile ca din cite stiu eu sunt nu numai parte femeiasca si parte barbateasca, dar si feministe ca au avut totdeauna regina si niciodata rege, ceea ce oamenii abia acum evolueaza la stadiul ala. Cu privire la articol, daca promiteti ca-i scrieti un abstract, atunci il rog pe sonatalunii sa vi-l trimita prin email cind i-l dau probabil saptamina viitoare, iar daca nu va tineti de cuvint in stilul vajnicului Sertorius, am sa-l rog pe sonatalunii sa va improste aici pe oxigen cu niste injuraturi din alea adventiste ca la serviciile Clovnuletzului sau ale lui ianis nu pot apela ca nu joc in echipa lor si ca atare injuraturile le pastreaza doar pentru mine. Iar cu privire la treime … surpriza, surpriza … ma ocup si de aia in chestia cu Turnul Babel, desi dupa ce-l cititi, s-ar putea sa vi se taie pofta sa-i scrieti un abstract cit aveti dvs. stomacul de tare. In ce-i priveste pe oxigenati, in mod sigur ii va apuca cufureala daca au nemintosia sa-l citeasca. Ce ziceti, facem tirgul?

  26. @ Aurel Ionică

    Am zis „înainte de a-l publica” (SonataLunii) cu sensul de „înainte ca eu să-l citesc”. Ideea este că și „treimea” aia „teologică”, și albinele cu „treimea” lor „biologică” și și ordinele călugărești au legătură cu societățile și serviciile secrete și cu inițierile. Iar faptul că clovnii ăia ce-și zic masoni sau rosicrucieni sau alte marafeturi de-astea se pretind urmași ai ziditorilor lui Nimrod și Hiram și Solomon și tot așa.

  27. sonatalunii says:

    @gigialuarvinte

    Asa am inteles si eu, adica un „rezumat” intuit, original, inainte de articol. In acelas timp, sunt curios daca veti accepta propunerea/rugamintea domnului Ionica spre dumneavoastra de a face un abstract, adica nu sunt doar curios ci si recunoscator daca o veti face. Ar fi nevoie de un abstract la fiecare articol (primele doua au, deci la celelalte), si eu sunt dispus sa finantez o astfel de participare, adica sa ofer o suma (negociabila) pentru fiecare abstract. De aceea eu as extinde invitatia catre oricine este interesat sa faca astfel de abstracte, aprobarea lor finala de catre domnul Ionica fiind lumina verde pentru efectuarea platii. Sunt de altfel dispus sa finantez traducerea articolelor in limba romana, un proiect mai amplu si mai costisitor, dar… ce sa fac daca am prea multi bani si nu stiu ce sa fac cu ei?… 🙂

    @Marcuss Crassus

    Apreciez revenirea cu analiza suplimentara la cele doua tipuri de nostalgie, mai ales ca nu ai mai amintit nimic de Svetlana ca fiind sursa (implicit sau explicit) a judecatii de valoare pe care o faci. Doar un comentariu: nu sunt de accord cu interpretarea ta: ” Homesick si sick of home simultan inseamna reflective”, pentru ca nu are cum sa fie vorba de „reflective” acolo. Ultimul paragraph al eseului Svetlanei, „The imperative of a contemporary nostalgic is to be homesick and sick of home—occasionally at the same time.” se refera la nostalgicul contemporan, in general. Este o invitatie la echilibru in administrarea acestor emotii complexe cum este nostalgia, tocmai pentru a evita extremele care pot duce la situatii patologice.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: