Argumente teologice pentru evoluţie? Nu, mulţumesc.

Asa cum remarca Paul A. Nelson[1], se vorbeste destul de rar si putin despre rolul teologiei in gandirea evolutionista. Nu doar Darwin sau Dobzansky au folosit “la greu” argumente teologice in demersul lor de a contrazice creationismul si a valida evolutionismul, ci si o serie de filozofi si oameni de stiinta moderni. La o prima citire a textelor unui Jerry Coyne (Why Evolution is True – 2009) sau Richard Dawkins (The Blind Watchmaker – 1986), frecventa invocare a argumentelor de sorginte teologica, i.e. “un Dumnezeu benevolent si atotputernic nu ar fi creat organismele x, y, z, asa cum sunt” par stranii considerand pozitia lor declarata de atei, de materialisti. Insa daca se ia in consideratie faptul ca Dawkins sau Coyne sunt si ei niste “darwinisti clasici” care stau aproape de dascalul lor, incepi sa intelegi ca folosirea argumentelor teologice in vederea sustinerii teoriei evolutiei a fost si inca este o necesitate. Care este explicatia? Cat de “stiintifica” este o teorie care se bazeaza pe argumente teologice in loc de evidente empirice? Si de ce ar fi Dumnezeu asemenea “Dumnezeului lui Darwin”?

Stiinta moderna a prins radacini si s-a dezvoltat pe un fundal teist-Crestin care s-a caracterizat prin credinta ca atat noi cat si lumea in care traim au fost opera unui Dumnezeu Creator inteligent, personal si constient – un Dumnezeu care, mai mult, ne-a creat “dupa chipul Sau”, ceea ce ne permite asemanarea cu El in ce priveste capacitatea de a forma convingeri si de a cunoaste lumea.[2] In acelas timp, inca incepand cu Thales din Milet din era pre-Socratica a inceput sa se dezvolte un model naturalist de intelegere a universului si a vietii. Aceste doua paradigme s-au perpetuat de-a lungul secolelor. De la Parmenides la Plato si Aristotel, lumea era considerata o creatie dupa un Design divin. Desi conceptul de creatie si design a fost introdus si a persistat in crestinism, in perioada care a urmat reformatiunii, iluminismului si revolutiei stiintifice crestinismul a adoptat o forma liberala, cand “cunoasterea” lui Dumnezeu se dezvoltase prin uzul ratiunii si al descoperirilor in stiinte, si asta a permis tot mai mult oamenilor sa puna limite la cat si ce putea face Dumnezeu. Dumnezeul modernitatii era un Dumnezeu al ratiunii umane, facut “dupa chipul si asemanarea omului”. Acesta era timpul lui Darwin.

Scopul declarat al lui Darwin in Originea Speciilor (1959), lucrare pe care el a numit-o “un lung argument”, a fost sa invalideze “teoria creatiei”, care afirma ca viata si lumea naturala sunt opera unui Creator. Invalidarea conceptului de “creatie speciala” avea sa ofere cel putin doua avantaje: sa distanteze pe Dumnezeu de paradoxul prezentei raului[3] in lume, si sa dea validitate teoriei sale numita Common Descent sau Teoria Stramosului Comun Universal. Cornelius Hunter face o comparatie intre Charles Darwin si John Milton si arata ca ambii au fost preocupati de problema raului, moral sau din natura, si ca ambii au incercat sa ofere o solutie la problema raului prin a-l indeparta pe Dumnezeu de creatie, de responsabilitatea fata de prezenta raului[4]. In Paradisul Pierdut, o lucrare literara foarte populara in Anglia Victoriana si lectura preferata a lui Darwin pe timpul voiajului pe Beagle, Milton sugereaza ca Dumnezeu a trebuit sa lase omul liber sa aleaga intre bine si rau pentru ca apoi sa desparta pe cei buni de cai rai. Lumea, astfel, se pare ca isi urmeaza propriile cai si Dumnezeu este prezentat intr-o pozitie oarecum distanta fata de creatie. Darwin, prin teoria sa, il distanteaza si mai mult pe Dumnezeu de creatie, afirmand ca lumea, asa cum parea a fi in secolul XIX, nu putea fi de fapt opera lui Dumnezeu. Darwin scria unui prieten din SUA:

“There seems to me too much misery in the world. I cannot persuade myself that a beneficent and omnipotent God would have designedly created the [parasitic wasp] with the express intention of their feeding within the living bodies of caterpillars, or that the cat should play with mice.”[5]

Trad: “Mi se pare ca exista prea multa durere in lume. Nu ma pot convinge pe mine insumi ca un Dumnezeu benevolent si atotputernic ar fi creat cu buna stiinta viespea parasitica cu precisa intentie de a se hrani cu trupurile vii ale larvelor, sau ca pisica ar trebui sa se joace cu soarecele”.

Nemultumirile si nedumeririle lui Darwin cu ceea ce descoperea in natura erau multe si diverse. De ce se incruciseaza cu usurinta unele specii producand hibrizi, daca ele au fost create specii separate? Daca fauna si flora au fost create adaptate perfect la diferite locatii de un Dumnezeu intelept, cum se face ca unele plante care au fost introduse in locatii noi se adapteaza la acele locatii chiar daca nu au nimic in comun cu plantele autohtone? Flora care ar fi trebuit sa fie special adaptata pentru o anumita zona, este bine mersi si se dezvolta chiar mai bine in alta parte! De ce organisme care traiesc in locatii identice, dar separate, sunt atat de diferite unele de altele? Apoi, erau o multime de specii neadaptate corespunzator mediului in care traiau. Organisme care traiau pe uscat aveau picioare cu degetele unite, ca cele de gasca (de pilda cangurul), iar altele care erau creaturi marine aveau picioare cu degete neunite. Apoi, erau acele insecte care traiau ore intregi sub apa, dar nu se deosebeau prea mult de “verisorii” care traiau pe uscat, sau… atata risipa de polen in fiecare an![6]

Observatiile lui Darwin au fost pertinente. Chiar si la nivelul cunostintelor secolului al XIX-lea, existau destule evidente cu privire la o dezvoltare si complexificare a vietii pe parcursul unei lungi perioade de timp. Teologia liberala pe care Darwin a studiat-o la Cambridge deja se departase de la o intelegere literalista a creatiei din Geneza. Totusi, se pastrase ideea ca Dumnezeu a creat felurite organisme in diferite locatii pe glob, numite “centre de creatie”. Darwin, care se alipea tot mai mult de naturalism, a argumentat ca, cel putin dupa aparitia vietii (unde inca avea dubii cu privire la originea ei), nu a fost nevoie de un Creator. Lumea asa cum era descoperita in sec. XIX parea ca era rezultatul unor procese aleatorii unde anumite modificari care apar in organisme (fara sa fie inteles mecanismul de modificare) sunt apoi selectate de mediul inconjurator pe principiul eficientei, a avantajului pe care le ofera supravietuirii si reproducerii si sunt transmise generatiilor urmatoare (fara sa fie inteles mecanismul transmiterii, a mostenirii ereditare). O astfel de lume nu se putea explica, spunea el, prin teoria creatiei, ci prin teoria descendentei cu modificare pe care a sugerat-o el. Astfel, prin indepartarea lui Dumnezeu de creatie, si implicit de raul prezent in ea, insasi teoria evolutiei darwiniene nu este altceva decat o teodicee, in ciuda includerii multor fapte observabile din lumea naturala. Dupa cum amintea Jonathan Wells[7], “nu e de mirare ca disputa cu privire la darwinism sau neodarwinism implica teologia si filosofia: ele au fost presente acolo de la inceput”.

Se cuvine sa examinam contradictiile caracteristice acestei abordari. Pe de o parte, Darwin si evolutionistii sau filozofii care recurg la argumente teologice in sprijinul unei teorii pe care o considera stiintifica, subscriu totodata la naturalism, conform caruia nu se poate invoca nici un fel de implicare a unei Divinitati, a unor cauze supranaturale in stiinta, in explicarea fenomenelor vietii. Invocarea unor argumente teologice pentru evolutie constituie o contradictie de procedura, sau cel putin inconsecventa, si denota (in ciuda intentiilor) o slabiciune a teoriei evolutiei darwiniene. Pe de alta parte, chiar daca aceasta invocare a argumentelor teologice ar fi acceptata, argumentele insesi sunt slabe si neconvingatoare. De regula, aceste argumente se grupeaza in doua categorii: argumente privind imperfectia organismelor (arguments from design), si argumente referitoare la homologie (faptul ca aceleasi trasaturi sau functii se regasesc in mai multe specii, asta sugerand, zic ei, o limitare a capacitatii si fanteziei unui Dumnezeu artizan creator). Lista celor ce utilizeaza intr-o forma sau alta argumente teologice, pe langa Darwin, include somitati ca: Ernst Mayr, Gavin de Beer, Stephen Jay Gould, Richard Dawkins, Niles Eldredge, Francisco Ayala, Philip Kitcher, George Williams, Jerry Coyne, Francis Collins, Kenneth Miller, Douglas Futuyma, si altii.

Stephen Dilley[8] arata intr-un eseu ca toate cele sapte argumente aduse de Dobzansky in lucrarea faimoasa “Nimic in biologie nu are sens decat in lumina evolutiei” sunt, in mod surprinzator, de sorginte teologica. Dobzansky reduce teologia creationista la o conditie absurda (“reductio theology”) in care creationismul este descris ca oferind predictii care contrazic lumea naturala. Mai mult, el foloseste “la greu” o teologie pozitivista (“positiva theology”) care functioneaza la doua nivele. Mai intai, ofera un suport epistemic pozitiv pentru evolutie, argumentand ca orice tip de divinitate benevolenta (admitand ca exista asa ceva) ar fi actionat prin cai compatibile cu teoria evolutiei, si impotriva creationismului. Toate cele sapte argumente aduse de Dobzansky au acest caracter comparativ, prin care nu doar ataca creationismul, dar ajuta la afirmarea ideii de descendenta cu modificare. Apoi, positiva theology este sectara. In cuvintele lui Dilley:

“Dobzhansky does not simply borrow creationists’ own theology in order to counter creationism or to support evolution; instead, he imports partisan theology into his arguments for evolution. In particular, Dobzhansky draws on theological concepts foreign to creationism or appropriates elements of creationist theology in a manner alien to creationism. Dobzhansky, too, adds tendentious God-talk to the discussion.”

Trad: “Dobzansky nu doar imprumuta teologia creationistilor pentru a refuta creationismul si a sustine evolutia; de fapt, el importa o teologie partizana in argumentele sale pentru evolutie. In special, Dobzansky utilizeaza concepte straine de creationism, sau aplica elemente ale teologiei creationiste intr-o maniera straina de creationism. Dobzansky insusi adauga o alura teologica tendentioasa discutiei”.

Urmand exemplul “clasicilor”, aproape orice adept al evolutiei foloseste, constient sau nu, argumente teologice ca “dovezi” pentru evolutie. Foarte des se invoca argumentul organelor vestigiale. Coyne (2009) spune: „un Creator n-ar fi pus organe fara folos in creaturile sale„. Organele vestigiale sunt considerate a fi acele organe a caror functie este necunoscuta sau atrofiata, si care, spun evolutionistii, au fost candva functionale la stramosii comuni din care provine organismul. Cu timpul aceste organe si-au pierdut functia si au devenit niste „vestigii” care atesta istoria evolutiei biologice dar care sunt pe calea extinctiei. Evaluarea este lipsita de validitate. Este posibil ca un organ a carui functie este deocamdata necunoscuta, pe masura ce stiinta avanseaza, in viitor poate fi dovedit ca avand o functie sau chiar mai multe. Aceasta este situatia cu marea majoritate a organelor despre care s-a crezut intr-un timp ca sunt „vestigiale”. Prin 1895, Robert Wiedersheim a publicat o lista de 86 de organe umane pe care le-a numit „vestigiale”, care in opinia sa erau de prisos. Treptat insa, unul cate unul, aceste organe s-au dovedit a fi functionale. Darwinistii inca se mai tin de vreo doua-trei din ele ca fiind „dovezi” ale evolutiei.

Cel mai faimos organ uman vestigial, dupa Coyne (2009), este apendicele. De fapt, apendicele, departe de a fi organ vestigial, joaca rolul de a repopula intestinul cu bacterii folositoare dupa afectiunile care provoaca diaree. In intestin, bacteriile daunatoare sunt in numar mic si nu se pot inmulti datorita bacteriilor folositoare care mentin controlul asupra lor. In cazul diareei, se pierde o cantitate importanta de bacterii folositoare, astfel ca bacteriile daunatoare se pot inmulti rapid, provocand afectiuni grave. Aceasta situatie este evitata prin apelul organismului la rezervele de bacterii folositoare stocate in apendice (Bollinger et al. 2007, Laurin et al. 2011). Desi Coyne admite ca apendicele inca are aceasta „mica” functie, el minimalizeaza rolul sau si prezice ca apendicele este pe cale de disparitie in procesul evolutiv. Prezicerea sa este contrazisa de ultimele cercetari care arata ca apendicele nu este doar functional, dar joaca un rol critic fiind parte a sistemului imunitar, sau dupa cum spune Rob Dunn (2012), „apendicele iti poate salva viata„. Alte trasaturi „vestigiale” la om ar fi mamelonul barbatilor, maselele de minte, reflexul „pielea gainii”, si coccisul. Eu resping ideea ca sunt “organe vestigiale” deoarece in fiecare caz din cele amintite mai sus exista explicatii alternative care nu au de-a face cu ideea de „vestigiu”. Biologul canadian Steven R. Scadding, desi darwinist, afirma ca “organele vestigiale nu ofera evidente pentru teoria evolutiei” [9]. Desi a fost contrat de un alt canadian, Bruce Naylor, care sustine ca “un organ, chiar daca inca are o functie poate sa fie totusi un organ vestigial”[10], Scadding raspunde prin a arata ca Naylor nu tine cont de faptul ca definitia pe care Darwin si altii o dau organelor vestigiale se refera la pierderea sau lipsa unei functii si la inutilitatea organului, nu la adaptarea sa pentru o functie diferita de cea originala.

Un alt argument la fel de slab este ceea ce Susumu Ohno prin 1972 a numit “junk DNA”[11]. Mult timp s-a crezut ca in afara de cele 1-2 % din DNA care codeaza pentru proteine, restul de aproximativ 98% din cele peste trei miliarde de nucleotide care formeaza molecula de DNA sunt doar “vestigii” ale unor ere preistorice de dezvoltare a genomului, material genetic care a devenit nefunctional si care se copiaza la nesfarsit, fara nici un beneficiu pentru organism. Proiectul ENCODE a rasturnat mesele si a revolutionat modul in care se gandeste astazi despre DNA, aratand ca peste 80% din DNA este functional, avand diferite functii de control si reglaj al modului in care lucreaza alte sectiuni ale DNA-ului (codonul) si al modului cum sunt exprimate genele. In cuvintele lui Elizabeth Pennisi, “proiectul ENCODE scrie eulogia conceptului “junk DNA”.[12] Si inca suntem la suprafata aisbergului. Genomul, cu sistemul sau de informatie care depaseste orice capacitate umana de concepere si intelegere, contine in el mistere care asteapta sa fie descoperite in viitor.

Nici pe vremea lui Darwin, si cu atat mai putin acum, teoria evolutiei Darwiniene nu are la baza evidente empirice. Ea se bazeaza pe abilitatea lui Darwin si a urmasilor sai de a distruge conceptul de “creatie speciala” ca fiind opera lui Dumnezeu. Dar Dumnezeul acesta este un “straw God”, un anume tip de Dumnezeu imaginat de Darwin, pe care apoi el si altii l-au atacat. Argumentele teologice contiua sa fie preferate de evolutionisti dar ele nu pot oferi validitate stiintifica unei teorii care duce lipsa de evidente empirice (conform metodei stiintifice, care de la Karl Popper incoace se aplica in toate stiintele). Cunoastem prea putin despre viata pentru a ne pronunta asupra unui organism ca este imperfect, neadaptat, vicios si crud fata de alte organisme, conceput in mod gresit, posesor de relicve sau organe vestigiale fara functie, etc. Cunoastem prea putin despre Dumnezeu pentru a stabili cum este, ce poate sau nu poate sa faca, ce sau cum ar fi trebuit sa creeze, ce inseamna o creatie perfecta, etc. Este drept, “creatia speciala” este un concept gresit daca este inteles la nivelul secolului al X-lea BC sau al XIX-lea AD. Dar nu exista un singur fel de creationism (teoria lui Darwin nu invalideaza creationismul progresiv, de pilda), si “Dumnezeul lui Darwin” ar putea foarte bine sa nu aiba nimic de-a face cu adevaratul Dumnezeu. Dar ceea ce ar trebui sa conteze in enuntul si sprijinul unei teorii stiintifice nu sunt argumentele teologice sau filosofice, ci argumentele stiintifice, si de aici ridicolul procesului din Dover amintit de Edi.

In primul rand procesul nu a fost impotriva miscarii ID, asa cum a fost prezentat, ci impotriva consiliului de conducere al liceului de stat din Dover. Atat dezbaterile cat si decizia judecatorului Jones se gasesc pe internet pentru cei care vor sa-si formeze o opinie personala, dezbaterile la adresa: http://www.talkorigins.org/faqs/dover/kitzmiller_v_dover.html iar decizia se poate citi la adresa: http://www.talkorigins.org/faqs/dover/kitzmiller_v_dover_decision3.html#p302. Nici vorba de frauda din partea lui Behe, ID sau Discovery Institute! Frauda sau minciuna despre care aminteste Edi are de-a face cu activitatea comitetului de conducere al liceului. Decizia judecatorului, totusi, este inteleasa ca fiind si impotriva miscarii ID: nu este o stiinta, ci o forma de creationism progresiv. Pe ce criterii?

Evident, criteriul are de-a face cu modul in care este definita stiinta si cu metodologia specifica ei, naturalismul metodologic. De regula, filosofii stiintei fac o deosebire intre naturalismul metafizic (sau materialism) si naturalismul metodologic. Naturalismul metafizic este o filosofie care contine aspectul ontologic al negarii existentei oricarei divinitati or fiinte supranaturale, realitatea fiind doar lumea materiala. Prin aceasta prisma, a pomeni despre Dumnezeu este tabu. Spre deosebire de acest tip de naturalism, naturalismul metodologic nu neaga existenta lui Dumnezeu sau a altor fiinte supranaturale, ci sustine ca ceea ce este supranatural nu poate fi obiect de studiu al stiintei, deaceea in incercarea de a explica viata si lumea trebuie sa fie folosite doar observarea naturii si fenomenelor ei, ratiunea, si simturile. Izvorul acestei conceptii isi are obarsia in rationalismul lui Descartes si, mai exact, Locke. Acest concept despre stiinta face parte, spune Platinga, din intreaga conceptie despre credinta si ratiune mostenita de la Iluminism[13]. Baza epistemologica a stiintei merita a fi tratata intr-un articol separat. Aici doar sugerez ca din punctul de vedere al oamenilor de stiinta teisti, ei nu se simt obligati sa practice o stiinta “Duhemiana”[14], contransi de naturalismul metodologic. Ridicolul deciziei judecatorului Jones de a considera Intelligent Design ca fiind o forma de creationism pe baza unui argument teologic deriva din observatia ca oameni de stiinta ca Darwin, Dobzanski, Coyne, sau Dawkins au folosit exact argumente teologice pentru a sustine evolutia.

Daca, judecand prin prisma naturalismului metodologic, conceptul Intelligent Design nu este considerat stiinta (nu am o problema cu asta) pentru ca admite actiunea atat a cauzelor naturale (neinteligente) cat si a celor supranaturale (inteligente) in formarea si functionarea lumii, in aceeasi masura si prin aceeasi metodologie teoria evolutiei darwiniene nu poate fi o teorie stiintifica daca se sprijina pe argumente teologice sau filozofice. Ea trebuie sa fie sprijinita pe evidente empirice, dar pe acestea nu le poate oferi. In opinia mea, invocarea de catre evolutionisti a argumentelor teologice va continua si, chiar mai mult, le este necesara.

____________________
[1] Nelson, Paul A. “The role of theology in current evolutionary reasoning”. Biology and Philosophy 11.4 (1996): 493-517.
[2] Plantinga, Alvin. „Science: Augustinian or Duhemian”. Faith and Philosophy 13.3 (1996): 368-394.

[3] Folosesc o forma personificata atunci cand spun “raul”, deoarece “rau” este un adjectiv, adica ceva este rau. Asadar “raul din natura” are sensul de suferinta, durere, cruzime, cataclisme naturale, etc.

[4] Hunter, C.G.Darwin’s God. Evolution and the Problem of Evil”. Grand Rapids, MI: Baker (2001): 11-18.

[5] Citat de Steven Jay Gould, “Nonmoral Nature,” in Hen’s Teeth and Horse’s Toes (New York: W.W. Norton, 1983).

[6] Gillespie, Charles Darwin and the Problem of Creation (Chicago: University of Chicago Press, 1979) 72, 77-79, 126-27.

[7] Wells, Jonathan. “Darwin’s Straw God Argument”. Discovery Institute, Articles. (December 31, 2008).

[8] Dilley, S. “Nothing in biology makes sense except in light of theology?” Studies in History and Philosophy of Biological and Biomedical Sciences (2013).

[9] Scadding, Steven R. „Vestigial organs do not provide scientific evidence for evolution,” Evolutionary Theory 6 (1982): 171-173.

[10] Naylor, Bruce G. „Vestigial organs are evidence of evolution,” Evolutionary Theory 6 (1982): 91-96.

[11] Ohno, Susumu. „So much ‘junk’ DNA in our genome,” Brookhaven Symposia in Biology 23 (1972): 366-70.

[12] Pennisi, Elizabeth. “ENCODE Project Writes Eulogy For Junk DNA”. Science 337 (2012): 1159-1161.

[13] Platinga, Alvin. “Methodological Naturalism?” Perspectives on Science and Christian Faith 49 (September 1997): 143-154.

[14] Idem 2.

Anunțuri

27 Responses to Argumente teologice pentru evoluţie? Nu, mulţumesc.

  1. polihronu says:

    What’s the point of reposting here shit you’ve already published on your blog?

  2. Sonata says:

    Dupa cum am amintit deja, Edi nu a vazut o problema cu asta. Altceva?

  3. Sonata says:

    Nu au fost repostate aici articole de-ale lui Marcus Crassus sau Martin Luther? Nu te-am vazut ofensat atunci.

  4. Poate ca un anumit model de evolutie teista ar fi compatibil cu viziunea crestina, cu conditia sa afirmam, asa cum a facut papa Benedict 16 ca omul nu este produsul unor evenimente naturale aleatorii, ci este faptura zidita intru har de catre un Creator constient si iubitor. Insa evolutia naturalista de tip neodarwinist care spune ca omul este exclusiv produsul mutatiilor aleatorii insotita de selectia naturala, pentru mine e clar ca NU poate fi reconciliata cu credinta crestina.
    Daca insa se va dovedi ca evolutia este totusi reala, in calitate de apologeti crestini va trebui sa facem efortul de a dovedi ca mecanismele naturale ale evolutiei sunt totusi insuficiente (in absenta unei interventii supranaturale) de a produce fiinta umana. Este singura compatibilitate pe care o vad intre evolutie (ca proces calauzit de Dumnezeu) si crestinism.

  5. ge2oana says:

    Sonata,

    E clar, ti-ai luat mostenirea inapoi. Nu ca O2 ti-ar apartine in vreun fel ,noooo, ai reusit sa recuperezi as-ul pierdut din maneca SDA.
    Zic si eu, evident prostii.
    Cat despre Darwin, eu una nu-s convinsa ca a fost fffff preocupat de rau, Dumnezeu si armonizarea dintre cele doua.
    Ceea ce pot sa spun e ca a fost un cineva in fata caruia detractorii SDA ar trebui sa taca, cel putin.

    In rest, thanks ca m-ai amintit ,oarecum ciudat, in editorialul cu reloaded.
    Doar ca jungla nu e punctul tau forte, probabil ca ti-ai dat seama .

    Ok, suntem inca in viata.
    Restul e poveste .

  6. polihronu says:

    „Nu te-am vazut ofensat atunci.”

    Iar iti faci iluzii? Am formulat o simpla intrebare, ca unul care ti-a citit dejectiile pe blogul personal. Altfel, n-o sa provoci din partea mea aici alta reactie decit ai provocat acolo – o igienica indiferenta.

  7. geronimo1123 says:

    @sonata,
    Desi este posibil ca unele argumente ale TE sa fie de natura teologica sau filozofica, tu nu ai facut decat sa aduci contra-argumente pentru o teorie general acceptata. Desi poate fi un punct de vedere, astept sa aduci si argumente pentru o teorie care sa demonstreze creatia, nu doar sa demonteze evolutia. Sper ca nu vei aduce argumente EGW.

  8. Marcus Crassus says:

    @geronimo,
    Organele vestigiale nu reprezinta un argument teologic in favoarea evolutiei. Sonata vine cu un straw man:

    Este posibil ca un organ a carui functie este deocamdata necunoscuta, pe masura ce stiinta avanseaza, in viitor poate fi dovedit ca avand o functie sau chiar mai multe.

    Organ vestigial nu inseamna organ inutil, fara functie, ci organ care si-a pierdut functia initiala. Asta nu exclude adaptarea pt. o functie noua care sa fie utila supravietuirii sau reproducerii intr-un mediu nou. Pasarile care au ajuns purtate de curenti de pe continente pe insule, s-au gasit intr-un mediu lipsit de pradatori (pe insule nu prea exista mamifere), prin urmare zborul, care inainte era o necesitate, s-a transformat intr-un lux inutil facut cu mare consum de energie. De aceea aripile pasarilor insulare fie s-au atrofiat devenind inutile (ca la pasarea kiwi), fie s-au adaptat unor functii noi, altele decat zborul. Chiar si pe continente exista exemple; strutul alearga atat de repede, are picioarele atat de adaptate alergatului, incat zborul nu e esential supravietuirii; aripile sunt asadar adaptate constitutiei lui si le foloseste pentru a accelera alergarea. Apologetii vor obiecta spunand ca exemplele date sunt doar deteriorari ale unei functii initiale (zborul), insa ei ignora faptul ca zborul e la randul sau o functie derivata in timp din altele.
    S-au descoperit suficiente fosile de dinozauri cu pene si aripi in jurassic ca sa se stie ca acestia nu puteau zbura; rolul penelor pare sa fi fost acela de protectie termica si posibil avantaj in selectia sexuala. Apoi unii dinozauri si-au folosit aripile pentru a plonja de la inaltime, la fel cum o face de pilda veverita marsupiala astazi. Dovada cea mai clara a faptului ca aripile reprezinta un organ evoluat este insasi anatomia lor, care pastreaza urme clare ale structurii membrelor inferioare reptiliene. Daca aripa e un organ creat pt. zbor, ne-am astepta sa aiba si o structura originala, nu una derivata din organele celor mai apropiati veri. Asta numeste sonata argument teologic. Inca o dovada pt. evolutie o reprezinta aripile liliecilor, care au evoluat independent pt. un scop similar, prin urmare zborul liliecilor este complet diferit de cel al pasarilor.

    Un alt exemplu de organ vestigial este femurul minuscul al balenelor; atat de mic incat in mod clar nu serveste mersului, mai ales ca balena si-a pierdut membrele posterioare. Insa femurul are o functie – aceea de sustinere pt. organele reproductive. Evident, asta confirma predictiile darwiniene; daca un organ isi pierde functia initiala este de asteptat sa se adapteze unei functii noi; daca a supravietuit pana azi fie s-a dovedit util la ceva; daca ar fi devenit complet harmless, ar fi devenit un lux metabolic, prin urmare selectia naturala l-ar fi eliminat, in cazul in care n-ar fi devenit o preferinta arbitrara a femelelor.
    A crede ca femurul balenei e un design inteligent pe motiv ca uite, are si el o functie, nu sta degeaba, e rizibil. Nu e evident ca balena a evoluat dintr-un mamifer de uscat? Mai ales stiind ca pastreaza inca informatia genetica dezafectata pentru membre cu degete (cand ADN-ul se replica defectuos, se naste cate un pui cu membre minuscule).

    In rest, toate aceste exemple de organe care nu au sens decat in context evolutiv sunt o dovada impotriva designului inteligent; acesta e un argument filozofic, e drept, insa creationistii si ID-istii nu pot da seama de aceste fapte in paradigma lor, iar o teorie stiintifica are nevoie inclusiv de un pilon filozofic. Cum explicam aceste organe in paradigma ID? Cum explicam faptul ca toate speciile noi descoperite in registrul fosil arata ca niste versiuni distorsionate si transformate ale speciilor imediat adiacente? Cum se face ca nu gasim nivele in care apar specii radical diferite, care sa nu para derivate din speciile anterioare (ceea ce ne-am astepta daca ID ar fi adevarat)?
    Ori aici, ca sa scape de datoria de a formula un model coerent cu capacitati predictive, Sonata si ID-istii vin cu eticheta „teologie”; pe ei nu-i intereseaza formularea unui model explicativ coerent fiindca stiu ca astfel de incercari au esuat lamentabil in trecut, prin urmare pastreaza designul inteligent intr-o zona necunoscuta, ca doar si Dumnezeu e necunoscut.
    Daca ar fi la fel de onesti si in teologia lor, n-ar mai tine cu dintii de dogmele in care s-au pomenit si ar admite ca nimeni nu stie ce sau cum este Dumnezeu. Dar aici se vede ipocrizia. Cand vine vorba de teologia indragita, invoca imediat principiul non-overlapping magisteria!

  9. sonata says:

    @polihronu

    Your indifference is my blessing. Please keep it up. And thank you!

    @geronimo1123

    Nici vorba de argumente EGW. Insa cred ca am mai spus ca atât timp cât știința este definita ca acum, nu poate fi vorba de o teorie a creației. Părerea mea este ca nu exista la aceasta ora o teorie generală a evolutiei valida. Cunoaștem bits and pieces about life dar suntem inca departe de adevăr. Future will tell.

  10. Sonata says:

    „Organele vestigiale nu reprezinta un argument teologic in favoarea evolutiei. Sonata vine cu un straw man:”

    Din nou Marcus ma citeaza eronat si nu intelege ce am numit prin „argument teologic”, desi am dat un exemplu (frecventa invocare a argumentelor de sorginte teologica, i.e. “un Dumnezeu benevolent si atotputernic nu ar fi creat organismele x, y, z, asa cum sunt” ). Argument teologic este orice argument care include ideea de Dumnezeu. Personal eu nu am o problema cand ID aduce argumente teologice, devreme ce ei chiar asta propun, posibilitatea actiunii unui agent inteligent in crearea lumii. Insa din partea neodarwinistilor nu le accept, devreme ce ei se tin tare de naturalismul metodologic. Deasemenea, Marcus foloseste un straw man cand „explica” ce sunt organele vestigiale, desi eu am citat oameni de stiinta in problema asta („Biologul canadian Steven R. Scadding, desi darwinist, afirma ca “organele vestigiale nu ofera evidente pentru teoria evolutiei” [9]. Desi a fost contrat de un alt canadian, Bruce Naylor, care sustine ca “un organ, chiar daca inca are o functie poate sa fie totusi un organ vestigial”[10], Scadding raspunde prin a arata ca Naylor nu tine cont de faptul ca definitia pe care Darwin si altii o dau organelor vestigiale se refera la pierderea sau lipsa unei functii si la inutilitatea organului, nu la adaptarea sa pentru o functie diferita de cea originala.”).

    „Asta nu exclude adaptarea pt. o functie noua”

    Marcus nu intelege ca „adaptarea la o functie noua” nu este un concept neodarwinian, ci unul creationist. Neodarwinismul exclude posibilitatea ca mediul sa genereze modificarea organismelor ca adaptare la mediu.

    „A crede ca femurul balenei e un design inteligent pe motiv ca uite, are si el o functie, nu sta degeaba, e rizibil. Nu e evident ca balena a evoluat dintr-un mamifer de uscat?”

    Acesta este un exemplu de argument teologic, desi tinteste doar, indirect, catre Dumnezeu. Si nu, nu este deloc „evident” ca balena a evoluat dintr-un mamifer de uscat. Insa chiar daca asa ar fi, adaptarea la mediu nu este, am spus, un argument neodarwinian.

    „In rest, toate aceste exemple de organe care nu au sens decat in context evolutiv sunt o dovada impotriva designului inteligent; acesta e un argument filozofic, e drept, insa creationistii si ID-istii nu pot da seama de aceste fapte in paradigma lor, iar o teorie stiintifica are nevoie inclusiv de un pilon filozofic.”

    Acesta nu este decat un exemplu de echivocatie. Eu nu pledez pentru ceea ce este inteles prin ID. Eu cred ca exista microevolutie, dar este un termen inselator deoarece eu prin asta nu ma refer la evolutia „macro” ci doar la adaptare la mediu, un concept creationist.

    „Cum explicam aceste organe in paradigma ID? Cum explicam faptul ca toate speciile noi descoperite in registrul fosil arata ca niste versiuni distorsionate si transformate ale speciilor imediat adiacente? Cum se face ca nu gasim nivele in care apar specii radical diferite, care sa nu para derivate din speciile anterioare (ceea ce ne-am astepta daca ID ar fi adevarat)?”

    Eu nu vorbesc din paradigma ID. Eu spun ca adaptarea la mediu (care nu este macroevolutie) poate duce la forme noi in cadrul unui baramin si este posibila prin o varietate de mecanisme: genomul este extrem de elastic si capabil de mutatii ne-aleatorii; in genom exista sisteme de control si reglaj al exprimarii si functiilor genelor (nu in codon, ci in alta parte); procese neolamarkiene sunt reabilitate astazi; epigenetica joaca un rol important; mediul este acela care provoaca reactiile de adaptare ale organismelor, etc. Iar ultima intrebare este o prostie cat Marcus de mare, ca unul care neglijeaza argumentele aduse de Eldridge, Gould, si alti „punctualisti” care erau in dezacord cu „gradualistii” darwinieni. Eukariotele sunt, de exemplu, organisme care apar brusc, fara o linie de descendenta din alte organisme si care poseda gene neexistente pana atunci in prokariote.

    „Sonata si ID-istii vin cu eticheta „teologie”; pe ei nu-i intereseaza formularea unui model explicativ coerent fiindca stiu ca astfel de incercari au esuat lamentabil in trecut, prin urmare pastreaza designul inteligent intr-o zona necunoscuta, ca doar si Dumnezeu e necunoscut. Daca ar fi la fel de onesti si in teologia lor, n-ar mai tine cu dintii de dogmele in care s-au pomenit si ar admite ca nimeni nu stie ce sau cum este Dumnezeu. Dar aici se vede ipocrizia. Cand vine vorba de teologia indragita, invoca imediat principiul non-overlapping magisteria!”

    Eu pot sa formulez un model explicativ coerent, dar nu este acceptabil de evolutionisti. Ceea ce Marcus face, asa cum am amintit in articol, este sa continue traditia de a-l include pe Dumnezeu in discutiile despre o „teorie stiintifica”.

  11. polihronu says:

    Mda, Sono vrea sa ne convinga ca un om de stiinta serios nu poate sa nu accepte argumente teologice, iar asta nu e ideologie. Dar critica oameni de stiinta care folosesc argumente teologice, pentru ca asta e ideologie. Altul care nu si-a luat pastilele.

  12. sonata says:

    „Altul care nu si-a luat pastilele.”

    Bă, sa știi ca le-am luat. Se numesc Poli-calmin.

  13. sonata says:

    Am vrut sa spun „ba sa știi ca le-am luat”.

  14. polihronu says:

    Ce sa-ti fac daca te automedichezi? Poate vezi un doctor mai intii data viitoare. Macar unul care sa-ti explice diferenta dintre argumente pozitive si argumente negative.

  15. polihronu says:

    „Argumente teologice pentru evoluţie? Nu, mulţumesc. Argumente teologice pentru stiinta creatiei? Da, va rog!”

  16. sonata says:

    Important e sa fii consistent si consecvent.
    Cu-o ideologie toți suntem datori. Dar nu-i totuna leu sa mori, sau câine-nlantuit.

  17. Marcus Crassus says:

    Cu-o ideologie toți suntem datori.

    Iar sonata are impresia ca nu e luat in serios pt. ca am decis asta in mod arbitrar, nu pentru ca se face ca ploua cand ramane in pana de argumente, nici pentru ca fie ce-o fi, ramane in zona de confort a ideologiei in care s-a pomenit. You’re not an embattled remnant, nici nu e datoria dta. sa-l salvezi pe Dumnezeu, iar in ce ma priveste nu sunt rauvoitor sau anti-teist. M-as bucura sa fie Cineva deasupra, dar prin modul in care pui problema nu faci decat sa iti discreditezi cauza. Ai impresia ca am renuntat la ideologia azs fiindca eram rai si voiam sa ne facem de cap? Crezi ca e usor sa traiesti in incertitudine?

    „adaptarea la o functie noua” nu este un concept neodarwinian, ci unul creationist.

    Pe asta de unde ai scos-o?

  18. polihronu says:

    „Important e sa fii consistent si consecvent.”

    Pai, tu nu esti de niciunele. In plus, uneori important e sa nu dai cu capul in zid.

    „Cu-o ideologie toți suntem datori.”

    Bullshit. Crucea e obligatorie, evanghelia e optionala.

  19. sonata says:

    Am trecut pe regimen de lunga durata: câte doua policalmin seara si dimineața. Si-a mai trecut o zi.

  20. polihronu says:

    Vrei sa spui ca you’re hooked. No, asta-i. Up the dose si bag-o in vena – sweet dreams.

  21. Sonata says:

    „sonata …. se face ca ploua cand ramane in pana de argumente,”

    Vorbesti serios?

    „You’re not an embattled remnant, nici nu e datoria dta. sa-l salvezi pe Dumnezeu”

    Eu zic sa-mi zici „tu” ca e mai simplu. Si unde am zis sau facut ceva cu intentia „sa-l salvez pe Dumnezeu”? Fii precis: copy and paste!

    „Ai impresia ca am renuntat la ideologia azs fiindca eram rai si voiam sa ne facem de cap?”

    Ti-a ramas pe creier ceva ce nu trebuia. Intrebarea aia, stii tu care, era o intrebare retorica. Deoarece vorbeam cu tine am pus intrebarea la persoana a doua. Ceea ce trebuia sa intelegi ca am spus atunci era ca, daca cineva doreste sa gaseasca motive pentru orice hotaraste sa faca, bine sau rau, sigur ca va gasi motive, sau mai bine zis va rationaliza pentru sine decizia luata. Nu era o intrebare pentru tine personal, ok?

    „Crezi ca e usor sa traiesti in incertitudine?”

    Am si eu destule incertitudini dar nu le pun pe televizor la O2. Prefer sa citesc, sa ma documentez, sa cuget.

    „Pe asta de unde ai scos-o?”

    Cand folosesti termenul „adaptare” deja nu te mai afli in paradigma TE. Ianis a intrebat si el care este diferenta dintre evolutie si adaptare? Va trebui sa scriu un scurt articol sa lamurim chestia asta, doar sa am timp.

  22. Marcus Crassus says:

    Cand folosesti termenul „adaptare” deja nu te mai afli in paradigma TE.

    Nici vorba. Adaptarea inseamna pur si simplu transformare continua arbitrata de selectie, adica evolutie. Ca ii dai o conotatie creationista, cum ca intai a picat din cer un ceasornic cu capabilitati de adaptare in timp, nu e problema mea.
    Daca spun ca aripile pasarilor sunt membre anterioare adaptate pt. functii noi, spun ca au evoluat, iar de la membrele reptilelor pana la aripi e o distanta evolutiva care iese din cadrul oricarui asa-zis ‘bara-min’. La fel stau lucrurile cu inotatoarele balenei, cu femurul vestigial sau cu ADN-ul dezafectat care codeaza degete. Fireste, astea nu sunt singurele dovezi ale evolutiei dintr-un mamifer de uscat; genomurile similare precum si raportul fosil confirma din plin ipoteza stramosului comun. Iar daca imi spui ca balenele moderne si pakicetus sau ambulocetus sunt aceleasi bara-min, ai compromis iremediabil folosinta termenului. Asta e o critica veche adusa creationistilor, la care nu au fost in stare sa raspunda. Bara-minul e atat de elastic pe cat o cere retorica apologetica. Iar daca la evolutia pasarilor din reptile intinzi bara-minul la maxim, in cazul evolutiei primatelor faci exact contrariul – desi biologia arata clar ca antropoidele si homo sapiens fac parte dintr-un „bara-min” mai omogen si mai restrans decat multe altele, aici insisti ca ai creatii distincte.

    Vorbesc serios cand spun ca eviti argumentele inconfortabile; un exemplu e discutia despre organe vestigiale. Ai afirmat ca evolutionistii au renuntat pe rand la asa-zisele organe vestigiale intrucat au descoperit ca toate au functii. Eu am replicat aratand ca aceasta nu invalideaza argumentul evolutionist, care consta in schimbarea functiei unor organe similare, ceea ce are sens doar in context evolutiv. In loc sa explici de ce nu e asa, ai afirmat ca nu toti savantii au aceeasi definitie a organelor vestigiale.

    Ti-a ramas pe creier ceva ce nu trebuia. Intrebarea aia, stii tu care, era o intrebare retorica.

    Cand iti inchei pamfletul incendiar cu „numarat, cantarit si gasit usor” sau cand acuzi „jungla”, e clar prin ce ape ideologice te invarti. Pana si termenul „jungla” are sens doar in opozitie cu un mediu ideologic, o gradina a Edenului. Apoi m-ai acuzat pe mine si pe altii in repetate randuri ca folosim evolutia ca sa fugim de realitate; care realitate nu vrei sa spui; ti-am spus ca nu e nevoie de evolutionism ca sa ajungi in jungla, iar in ce te priveste ai deja suficiente date ca sa admiti asta; apoi am luat ca studiu de caz doctrina sabatului, insa si aici ai dat bir cu fugitii.
    Ceea ce au in comun oamenii pe aici este ca traiesc in „jungla”, adica au abandonat ideologiile religioase in care s-au pomenit, fiindca au realizat ca nu tin apa. Asta inseamna sa ai curaj si sa stai gol in fata realitatii, un lucru pe care nu l-ai facut niciodata. Abia apoi devii relevant, indiferent in ce directie o apuci – spre ateism ca poli sau spre o forma de teism personal si idiosincratic – ca arvinte; insa oamenii au ajuns aici pe cont propriu, fara sa se sprijine pe tot felul de dogme si figuri autoritare.

  23. Marcus Crassus says:

    Deci in ce ma priveste nu intru in criza existentiala daca pica sau sta in picioare teoria evolutiei, fiindca nu o folosesc ca baza pentru vreo filozofie. E vorba pur si simplu de o curiozitate intelectuala, posibil si ceva mistic – fascinatia pentru origini – dar nici pomeneala de vreun set de dogme. Cand pe la 12 ani ma uitam la documentare de-ale lui Jay Gould nu credeam in evolutie, eram pur si simplu fascinat de dinozauri, ca multi alti copii care n-au fost indoctrinati cu seminariile lui Ken Ham. La fel stau lucrurile si acum; nu pot spune ca ma identific cu vreo ideologie; ascult podcasturi ale unor libertarieni, citesc autori marxisti, citesc filozofi pesimisti, dar nu ma identific cu niciunii 100%.

  24. sonata says:

    „Nici vorba. Adaptarea inseamna pur si simplu transformare continua arbitrata de selectie, adica evolutie.”

    Nu, de o mie de ori nu! Ti-am mai atras atenția sa nu umbli cu echivocatiuni si sa folosești „evoluție” după cum iti convine. In cadrul acestor discuții „evoluție” înseamnă neodarwinism.

    In al doilea rând, adaptarea nu înseamnă transformare continua.

    In al treilea rând, selecția naturală nu este o mafalda pe care neodarwinismului deține copyright.

    Ceea ce faci este ca amesteci noțiuni ale darwinismului clasic (am mai amintit ca Darwin a avut o oarecare intuiție ca mediul influentează modificările) cu noțiuni ale neodarwinismului, care a respins vehement intuiția lui Darwin (tocmai fiindca era prea aproape de creaționism) si, înarmați cu „mutațiile aleatorii” au crezut ca au rezolvat întrebările privitoare la complexitatea vieții.

    ” Bara-minul e atat de elastic pe cat o cere retorica apologetica.”

    Nu am pretins vreodată ca știu ce anume este sau nu este exact un „baramin”. Iar elasticitatea si lipsa posibilității de falsificabilitate sunt exact ceea ce fac din TE o paradigma imuabila.

    „Eu am replicat aratand ca aceasta nu invalideaza argumentul evolutionist, care consta in schimbarea functiei unor organe similare, ceea ce are sens doar in context evolutiv”.

    Din nou, „context evolutiv” este atât de echivoc încât si eu il accept ca unul care spun ca adaptarea la mediu si microevolutia sunt același lucru.

    (Trebuie sa plec, revin mai tarziu)

  25. polihronu says:

    „Ti-am mai atras atenția sa nu umbli cu echivocatiuni si sa folosești ‘evoluție’ după cum iti convine. In cadrul acestor discuții ‘evoluție’ înseamnă neodarwinism.”

    Evident, sono tipa „fara echivocatiuni!” in acelasi timp in care umbla in gura cu o dubla echivocatie – ‘evolutie’ nu inseamna musai ‘neodarwinism’, iar ‘neodarwinismul’ interbelic („sinteza moderna”, si aia inca in lectura creationista) nu e totuna cu ‘neodarwinismul’ azi (cuvintul e folosit in ambele acceptiuni).

  26. polihronu says:

    „Nu am pretins vreodată ca știu ce anume este sau nu este exact un ‘baramin’. Iar elasticitatea si lipsa posibilității de falsificabilitate sunt exact ceea ce fac din TE o paradigma imuabila.”

    Si, clar, e mai bine sa adopti „paradigma imuabila” a creationismului, ca-i cel mai elastic si imposibil de falsificat. Ca doar nimeni nu stie „ce anume este sau nu este exact” un „Dumnezeu”. Cu posibila exceptie a lu’ sono, care e, se stie, om de stiinta.

  27. Marcus Crassus says:

    “Nu am pretins vreodată ca știu ce anume este sau nu este exact un ‘baramin’.

    Pai atunci n-ai idee despre ce vorbesti; nu ai nici macar o ipoteza de lucru, chit ca te laudai ca o sa o prezinti odata. Pe ce baza spui ca „micro” evolutia se intampla doar in cadrul „genului”, daca nu ai clar definit genul?
    Designerul inteligent nu poate fi definit, momentele creatiei nu pot fi definite, genurile nu pot fi definite, operezi numai cu nebuloase.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: