In lieu of flowers

Se pare că Edi ȋși lustruiește pistolul și vizitează florării adulmecȃnd o victorie iluzorie. Părerea mea este ca ar face mai bine să-și verifice muniţia pentru că deocamdată folosește cartușe oarbe. Acum o luna si jumatate i-am facut o vizita la Chicago si am avut prima noastra confruntare in fata camerei de filmat. In final, dupa mai bine de o ora de ostilitati, obosit, transpirat, exasperat, a sugerat ca “discutia nu a fost destul de bine structurata” pentru a fi publicata. L-am asigurat ca nu ma deranjeaza nici nepublicarea si nici publicarea filmarii si ca ii stau la dispozitie oricand doreste sa reluam discutia, dar numai daca vom avea si un moderator.

Pe parcursul discutiei l-am intrebat daca a auzit de Haldane’s Dilemma. “Nu”, mi-a raspuns. “Dar de Muller’s Ratchet?” “Nu, nici de asta”. Ceva mai tarziu l-am intrebat daca este familiar cu dogma centrala a biologiei moleculare. Aici a sarit ca ars cu fierul rosu: “Cine a spus ca este dogma? Cine a venit cu prostia asta”? “Stai linistit omule”, i-am spus, “nu am inventat-o eu si nici vreun alt creationist. Este expresia lui Francis Crick”. “Cum? Crick?? A spus Crick dogma???” Momentul a fost si funny si penibil in acelas timp. Stateam de vorba cu cineva care promisese ca va demonstra de ce “biologia moleculara computationala este cea mai puternica dovada in favoarea evolutiei”, dar era clar ca amicul nostru nu si-a facut mai deloc temele. Cele doua prezentari in tandem, “Ceasurile moleculare” si “Algebra evolutiei” nu au fost decat un ghiveci de ambiguitati, Edi fiind “un maestru al echivocatiilor”, asa cum a fost caracterizat de un alt amic al nostru de blog. Deci nu lipsa de claritate am acuzat-o, ci abundenta de confuzii si ambiguitati. Examinez mai jos cateva fraze si redau minutul in care apar.

0:40 “Din punctul meu de vedere asta este cel mai puternic argument si se pare ca asta este si opinia oamenilor de stiinta”.

Dupa ce ne asigura ca este doar un amator care incearca sa inteleaga lucrurile cu mintea sa, Edi sugereaza ca punctul sau de vedere este si al oamenilor de stiinta. Nu cunosc nici un om de stiinta care sa fi afirmat ca biologia moleculara computationala (caci despre asta era vorba, nu-i asa?) este cea mai buna dovada. Asadar, Edi este rugat sa citeze pe acei oameni de stiinta, ce anume au spus si unde.

1:30 “Principiul parcimoniei” … “evolutia face economie de evenimente evolutionare, de mutatii”.

2:03 “evolutia isi cauta drumul cel mai scurt, in sensul ca drumul cel mai scurt implica cele mai putine mutatii”

Acestea sunt echivocatiuni marca EdiConst. Dupa ce ani de zile si-a spalat publicul pe creier ca evolutia lucreza pe distanta a milioane si milioane de ani prin mutatii mici care se acumuleaza si produc modificari la nivel macroevolutionar (conceptie darwinista prin excelenta), Edi realizeaza ca selectia naturala nu poate produce nimic si, pe nebagare de seama, pregateste calea pentru ceea ce i se pare o revelatie de ultima ora, “mutatiile neutre”, pe care, de fapt, nu le intelege (voi reveni).  “Evolutia” nu-si cauta nimic pentru ca nu este o entitate sentienta.

11:58 “evolutia convergenta la vulturul plesuv USA/Europa, mutatii diferite dau acelas fenotip datorita adaptarii la mediu”.

Aici apare din nou elucubratia numita “evolutie convergenta” (despre care am mai vorbit), un termen gol fara nici o explicatie stiintifica, precum si confuzia de genul “cine a fost mai intai, oul sau gaina?”. Deci ce a fost mai intai? Mutatiile diferite care dau acelas fenotip? Sau adaptarea la mediu creeaza acelas fenotip? Si de ce nu ar fi lasate aceste specii sa fie pur si simplu specii diferite fara sa invocam “evolutia convergenta”? Obsesia compararii genomurilor si incercarea de a stabili fortat niste arbori filogenetici moleculari este urmarea prea multei importante acordate modelului reductionist. Voi reveni.

12:28 “principiul parcimonei – nu credem ca o mutatie apare de doua ori”.        

Ce rol are credinta la un evolutionist materialist? Desigur ca sunt mutatii care apar de mai multe ori, doar ca nu sunt din acelea aleatorii care sunt invocate de neodarwinisti, ci sunt mutatii non-aleatorii care sunt parte a proceselor fundamentale caracteristice celulei vii. Voi reveni.

13:16 “era clasica a sintezei moderne: trei tipuri de mutatii…Negative (13:30) sunt eliminate, nu le putem vedea…13:48 ele au disparut… 13:58 mutatii neutre … foarte putine …14:06 majoritatea mutatiilor care s-au pastrat sunt favorabile … cele mai multe gene ale noastre au aparut ca niste mutatii favorabile in istoria vietii …

Sunt tot felul de probleme cu aceste afirmatii. Mutatiile trebuie discutate pe larg si intelese mai bine, ceea ce voi face mai tarziu. Toate mutatiile sunt negative din punct de vedere al informatiei, adica ele duc la o degradare a informatiei. Chiar si in cazurile cand apar mutatii adaptive (observate in experimentele de laborator), adaptarea s-a facut prin reducere de informatie sau functie. NU, nu s-au eliminat mutatiile negative (decat daca au fost extrem de severe incat au dus la extinctie rapida), un exemplu fiind Down Syndrome unde o mutatie de copiere partiala sau totala a cromozomului 21 duce la un numar de trei cromozomi in loc de doi, ceea ce provoaca mari probleme de sanatate. NU exista mutatii pozitive din punct de vedere al informatiei, adica nici un experiment nu a demonstrat aparitia de informatie noua, functionala si neexistenta pana atunci in genom. Ideea ca genele noastre au aparut ca niste mutatii favorabile in istoria vietii este doar o poveste fara nici o validare empirica.

16:36 “majoritatea mutatiilor sunt neutre”

Sunt multe de spus despre teoria neutrala a lui Kimura (1968), pe care el insusi o numeste o “ipoteza”. Ceea ce Kimura a teoretizat este ca majoritatea mutatiilor au un efect atat de mic asupra fenotipului incat pot fi considerate “neutre”. Ele sunt imperceptibile selectiei naturale (si asa este, selectia naturala nu actioneaza niciodata la nivelul nucleotidelor), ceea ce face ca ele sa nu fie eliminate de selectia naturala, ci sa se fixeze in populatie prin drift genetic, care este un proces aleatoriu. Ipoteza lui este o teoretizare, o reactie la dilema lui Haldane, despre care voi vorbi mai tarziu. Tomoko Ohta (1972) vine cu ipoteza mutatiilor “aproape neutre” (near-neutrals) care, spre deosebire de Kimura care sugereaza ca rata mutatiilor este constanta indiferent de marimea populatiei, propune ca numarul de indivizi ai unei populatii are o influenta semnificativa asupra proceselor evolutive moleculare. Problema principala cu ipoteza mutatiilor neutre sau aproape neutre este ca in timp ce se sugereaza ca aceste mutatii nu genereaza modificari la nivelul fenotipului, macroevolutia presupune exact modificarea fenotipului. Cine o produce?

20:45 “stim cand, unde … oamenii s-au despartit … pe baza ADN-ului, arheologia este doar o confirmare”.

Nu. Pretindem doar ca “stim cand, unde, etc.” si asta s-a facut exact pe baza arheologiei si paleontologiei, inainte de dezvoltarea biologiei moleculare. “Confirmarea” este urmarea calibrarii ceasurilor moleculare dupa fosile, fara de care ceasurile moleculare nu au relevanta.

21:00 “o descoperire foarte importanta legata de mutatiile neutre: ceasuri moleculare, mutatiile neutre au loc intr-un ritm constant in toata istoria vietii”.

21:45 “un cas care ticaie constant in toata istoria vietii, de la bacterie la om … rata mutatiilor neutre este constanta”.

Nu. Mai intai, rata mutatiilor nu este constanta “de la bacterie la om” ci rata mutatiilor variaza de la o specie la alta, ba chiar variaza de la o portiune a ADN-ului la alta, si variatia depinde de o serie de factori:  numarul membrilor unei populatii, varsta medie a unei generatii, conditiile de mediu, zona din ADN unde au loc mutatiile, daca este din cea care codeaza, sau nu, radiatia, agentii chimici, etc. Apoi, ipoteza “ceasurilor moleculare” a fost formulata de Emile Zuckerkandl si Linus Pauling in 1962 ca un mod de interpretare a asemanarilor si diferentelor dintre doua genomuri in ce priveste succesiunea alelelor, asumand o rata constanta a mutatiilor. Intentia lor nu a fost sa sprijine neutralismul propus de Kimura mai tarziu, in 1968, ci a fost sa sprijine evolutia asa cum era inteleasa de “clasici” ca Mayr si Simpson, adica sa evidentieze rolul selectiei naturale la nivel molecular. Zuckerkandl si Pauling au crezut ca aminoacizii sunt constransi, determinati, de o serie de factori care se manifesta constant in timp.

23:27 “faptul ca cele mai multe mutatii sunt neutre este o explicatie a diversitatii vietii”.

Repet, mutatiile “neutre” sunt de fapt mutatii negative “near-neutrals”. Oricate mutatii “near-neutrals” s-ar acumula in genom, ele nu pot duce decat la o degradare din ce in ce mai mare a genomului si in nici un caz la “diversitatea vietii”, diversitate care implica aparitia de informatie noua, functionala, capabila sa genereze noi aminoacizi, noi proteine, noi functii, noi organe, noi organisme. Edi doar preia echivocatia din ipoteza lui Kimura ca rata mutatiilor este egala cu rata fixarii lor in genom, singura ipoteza care ar fi ocolit problemele semnalate de Haldane, unde selectia naturala nu este capabila sa fixeze un numar prea mare de mutatii per generatie datorita costurilor implicate,  iar despre costurile selectiei sunt multe de spus. Voi reveni.

26:10 “cele mai multe mutatii neutre sunt substitutii, se schimba o litera, se schimba aminoacidul, se schimba fenotipul”.

Nu. Aici este echivocatiune. Kimura, Ohna, Ohta, sugereaza ca aceste mutatii nu schimba secventa aminoacizilor care compun proteinele, deci nu se schimba proteinele, si de aici rezulta ca nu se schimba fenotipul. Daca mutatiile ar fi grav negative si nu “aproape neutre”, ele ar afecta secventa aminoacizilor incat asta ar afecta forma si functia proteinelor, ceea ce ar afecta serios homeostaza si perpetuarea organismului. Este doar o speranta desarta ca “mutatiile neutre” pot duce la diversificarea vietii, cand ele nu fac altceva decat sa afecteze claritatea informatiei din ADN. Despre mutatii vom mai vorbi.

27:33 “privind in genom observam ca au fost si mutatii pozitive… s-au raspandit foarte repede”.

Din nou, trebuie sa facem distinctie intre “pozitiv” ca fiind egal cu “binefacator” (am mai spus ca binefacatoare pot fi si mutatiile usor negative in anumite conditii cand este nevoie de adaptare), dar “pozitive” in sensul de adaugare de informatie noua si functionala in ADN, asa ceva nu s-a observat in nici un experiment de laborator.

28:28 “ comparam genomuri .. unele sunt mai apropiate… provin din stramos comun”.

Asta este o concluzie pe care o tragi doar daca esti un evolutionist materialist care nu are si nici nu concepe o alternativa a complexitatii vietii, ci doar hazardul.

33:33 “ gene care s-au raspandit mai repede … mutatii pozitive supuse unei presiuni selective”.

Este o eroare de conceptie, o poveste fara acoperire faptica. Nu exista mutatii pozitive si nu exista o presiune selectiva (pozitiva) a genelor. Selectia nu actioneaza la nivelul genei, ci doar, si cel mult, la nivelul individului cu rol purificator, deci de eliminare a mutatiilor grav-negative care duc la extinctie.

35:52 “ ceasurile moleculare confirma datarile radiometrice si analiza statistica a genomurilor dupa principiul parcimoniei, confirma arborele vietii”.

Nu. Ceasurile moleculare nici macar nu functioneaza decat daca sunt calibrate dupa fosile, ceea ce este o cu totul alta problema. Ele nu confirma arborele vietii, ci sunt folosite pentru a se sugera arbori ai vietii pe baza moleculara, care adesea difera de arbori ai vietii bazati pe comparatii morfologice.

36:10 “sonata a venit cu o idee, ca biologia moleculara falsifica paleontologia; dimpotriva, paleontologia este folosita ca un ghid”.

Ceea ce am spus este ca datarile bazate pe ceasul molecular nu sunt definitorii si adesea contrazic datarile din paleontologie, iar aceste probleme au fost semnalate de insasi evolutionisti ca Francisco Ayala, Lindell Bromham, Megan Woolfit, Simon Y. W. Ho, si altii. Cum explica Edi explozia Cambriana prin conceptul ceasurilor moleculare, acesta fiind doar unul din exemplele de explozie radiala?

In eseul “Algebra evolutiei” Edi spune:

“Arborele filogenetic molecular este un model matematic. Acest model are la baza patru axiome:

1.Majoritatea mutatiilor sunt neutre din punct de vedere adaptativ insa duc la cresterea diversitatii (genetic drift, founder effect, bottleneck effect).
2.Cea mai comuna mutatie este substitutia unei nucleotide cu alta (substitutie moleculara).
3.Rata substitutiilor este constanta in istoria vietii (ceasuri moleculare).
4.Evolutia merge pe drumul cu numarul minim de substitutii (principiul parsimoniei).”

Cine altul decat Edi a stabilit ca avem de-a face aici cu “axiome”? Si daca dansul le numeste “axiome” inseamna ca sunt cu adevarat? Eu le vad ca niste ipoteze invalide.

1. Majoritatea mutatiilor sunt negative si aproape-neutre. Ele se fixeaza in populatii prin drift genetic, dar asta nu duce la cresterea diversitatii, care implica informatie noua, functionala, integrata cu restul informatiei din genom, ci duce la o tulburare a informatiei, o denaturare treptata si nociva.
2. Cea mai comuna mutatie nu este substitutia unei nucleotide, care este o mutatie negativa cu o rata medie de 1 X 10^-8 , ci transferul pe orizontala, care nu este aleatoriu ci se afla sub controlul diferitelor module de control si reglaj prezente in genom si in alte sub-organe ale celulei vii (per Shapiro).
3. Rata substitutiei nu este constanta in istoria vietii. “Ceasul molecular” este o metafora asemenea celei de “raport fosil”. Asa cum fosilele nu dau nici un raport, ci termenul reprezinta modul in care niste fapte statice (fosilele) sunt interpretate, tot asa “ceasurile moleculare” reprezinta modul in care alte fapte statice (succesiunea nucleotidelor intr-un genom) sunt interpretate de oamenii de stiinta. “Ceasul” nu are sens decat daca este calibrat dupa fosile.
4. Evolutia nu are cum sa cunoasca “principiul parsimoniei”. Viata este orice altceva decat un rezultat al parsimoniei, este de o complexitate inimaginabila din care cunoastem inca foarte putin.

In concluzie, parerea mea umila este ca Edi este in deriva intelectuala in ce priveste evolutia si biologia in general. Ani de zile a facut publicitate darwinismului si selectiei naturale (nu de mult inca batea moneda pe selectia naturala cu barza si broasca), iar acum Edi ia in brate neutralismul lui Kimura, care merge in directie opusa darwinismului si subliniaza ca selectia naturala nu joaca aproape nici un rol in evolutie. Se pare ca Edi nu intelege ca Kimura a emis ipoteza sa ca o reactie la dilema lui Haldane, si ca asemenea lui Fisher, Wright si Haldane, el a incercat sa rezolve inadvertentele prezente in modelele anterioare propuse de sinteza moderna. Adevarul este ca modelele acestor pionieri ai geneticii populatiilor au pornit de la premisa falsa ca genele si nucleotidele sunt unitati care se mostenesc independent si care pot fi selectate independent, fie pozitiv sau negativ, pe cand realitatea este ca niciodata nucleotidele nu sunt independente una de alta, ci formeaza grupuri sau ciorchini care contin intre 10000 si 1000000 nucleotide (Shapiro le numeste “insule moleculare”) si acestea se mostenesc impreuna, fara a fi vreodata rupte in bucati. Consider acest articol doar o paranteza. In editorialele viitore voi continua pe tema “Viata, ca informatie”, chiar daca pistolul meu bate la “foc-cu-foc” pe cand al lui Edi este “semi-automat”. Unii dintre noi mai trebuie sa si munceasca si nu au timp de vizite la florarii…

Argumente teologice pentru evoluţie? Nu, mulţumesc.

Asa cum remarca Paul A. Nelson[1], se vorbeste destul de rar si putin despre rolul teologiei in gandirea evolutionista. Nu doar Darwin sau Dobzansky au folosit “la greu” argumente teologice in demersul lor de a contrazice creationismul si a valida evolutionismul, ci si o serie de filozofi si oameni de stiinta moderni. La o prima citire a textelor unui Jerry Coyne (Why Evolution is True – 2009) sau Richard Dawkins (The Blind Watchmaker – 1986), frecventa invocare a argumentelor de sorginte teologica, i.e. “un Dumnezeu benevolent si atotputernic nu ar fi creat organismele x, y, z, asa cum sunt” par stranii considerand pozitia lor declarata de atei, de materialisti. Insa daca se ia in consideratie faptul ca Dawkins sau Coyne sunt si ei niste “darwinisti clasici” care stau aproape de dascalul lor, incepi sa intelegi ca folosirea argumentelor teologice in vederea sustinerii teoriei evolutiei a fost si inca este o necesitate. Care este explicatia? Cat de “stiintifica” este o teorie care se bazeaza pe argumente teologice in loc de evidente empirice? Si de ce ar fi Dumnezeu asemenea “Dumnezeului lui Darwin”?

Stiinta moderna a prins radacini si s-a dezvoltat pe un fundal teist-Crestin care s-a caracterizat prin credinta ca atat noi cat si lumea in care traim au fost opera unui Dumnezeu Creator inteligent, personal si constient – un Dumnezeu care, mai mult, ne-a creat “dupa chipul Sau”, ceea ce ne permite asemanarea cu El in ce priveste capacitatea de a forma convingeri si de a cunoaste lumea.[2] In acelas timp, inca incepand cu Thales din Milet din era pre-Socratica a inceput sa se dezvolte un model naturalist de intelegere a universului si a vietii. Aceste doua paradigme s-au perpetuat de-a lungul secolelor. De la Parmenides la Plato si Aristotel, lumea era considerata o creatie dupa un Design divin. Desi conceptul de creatie si design a fost introdus si a persistat in crestinism, in perioada care a urmat reformatiunii, iluminismului si revolutiei stiintifice crestinismul a adoptat o forma liberala, cand “cunoasterea” lui Dumnezeu se dezvoltase prin uzul ratiunii si al descoperirilor in stiinte, si asta a permis tot mai mult oamenilor sa puna limite la cat si ce putea face Dumnezeu. Dumnezeul modernitatii era un Dumnezeu al ratiunii umane, facut “dupa chipul si asemanarea omului”. Acesta era timpul lui Darwin.

Scopul declarat al lui Darwin in Originea Speciilor (1959), lucrare pe care el a numit-o “un lung argument”, a fost sa invalideze “teoria creatiei”, care afirma ca viata si lumea naturala sunt opera unui Creator. Invalidarea conceptului de “creatie speciala” avea sa ofere cel putin doua avantaje: sa distanteze pe Dumnezeu de paradoxul prezentei raului[3] in lume, si sa dea validitate teoriei sale numita Common Descent sau Teoria Stramosului Comun Universal. Cornelius Hunter face o comparatie intre Charles Darwin si John Milton si arata ca ambii au fost preocupati de problema raului, moral sau din natura, si ca ambii au incercat sa ofere o solutie la problema raului prin a-l indeparta pe Dumnezeu de creatie, de responsabilitatea fata de prezenta raului[4]. In Paradisul Pierdut, o lucrare literara foarte populara in Anglia Victoriana si lectura preferata a lui Darwin pe timpul voiajului pe Beagle, Milton sugereaza ca Dumnezeu a trebuit sa lase omul liber sa aleaga intre bine si rau pentru ca apoi sa desparta pe cei buni de cai rai. Lumea, astfel, se pare ca isi urmeaza propriile cai si Dumnezeu este prezentat intr-o pozitie oarecum distanta fata de creatie. Darwin, prin teoria sa, il distanteaza si mai mult pe Dumnezeu de creatie, afirmand ca lumea, asa cum parea a fi in secolul XIX, nu putea fi de fapt opera lui Dumnezeu. Darwin scria unui prieten din SUA:

“There seems to me too much misery in the world. I cannot persuade myself that a beneficent and omnipotent God would have designedly created the [parasitic wasp] with the express intention of their feeding within the living bodies of caterpillars, or that the cat should play with mice.”[5]

Trad: “Mi se pare ca exista prea multa durere in lume. Nu ma pot convinge pe mine insumi ca un Dumnezeu benevolent si atotputernic ar fi creat cu buna stiinta viespea parasitica cu precisa intentie de a se hrani cu trupurile vii ale larvelor, sau ca pisica ar trebui sa se joace cu soarecele”.

Nemultumirile si nedumeririle lui Darwin cu ceea ce descoperea in natura erau multe si diverse. De ce se incruciseaza cu usurinta unele specii producand hibrizi, daca ele au fost create specii separate? Daca fauna si flora au fost create adaptate perfect la diferite locatii de un Dumnezeu intelept, cum se face ca unele plante care au fost introduse in locatii noi se adapteaza la acele locatii chiar daca nu au nimic in comun cu plantele autohtone? Flora care ar fi trebuit sa fie special adaptata pentru o anumita zona, este bine mersi si se dezvolta chiar mai bine in alta parte! De ce organisme care traiesc in locatii identice, dar separate, sunt atat de diferite unele de altele? Apoi, erau o multime de specii neadaptate corespunzator mediului in care traiau. Organisme care traiau pe uscat aveau picioare cu degetele unite, ca cele de gasca (de pilda cangurul), iar altele care erau creaturi marine aveau picioare cu degete neunite. Apoi, erau acele insecte care traiau ore intregi sub apa, dar nu se deosebeau prea mult de “verisorii” care traiau pe uscat, sau… atata risipa de polen in fiecare an![6]

Observatiile lui Darwin au fost pertinente. Chiar si la nivelul cunostintelor secolului al XIX-lea, existau destule evidente cu privire la o dezvoltare si complexificare a vietii pe parcursul unei lungi perioade de timp. Teologia liberala pe care Darwin a studiat-o la Cambridge deja se departase de la o intelegere literalista a creatiei din Geneza. Totusi, se pastrase ideea ca Dumnezeu a creat felurite organisme in diferite locatii pe glob, numite “centre de creatie”. Darwin, care se alipea tot mai mult de naturalism, a argumentat ca, cel putin dupa aparitia vietii (unde inca avea dubii cu privire la originea ei), nu a fost nevoie de un Creator. Lumea asa cum era descoperita in sec. XIX parea ca era rezultatul unor procese aleatorii unde anumite modificari care apar in organisme (fara sa fie inteles mecanismul de modificare) sunt apoi selectate de mediul inconjurator pe principiul eficientei, a avantajului pe care le ofera supravietuirii si reproducerii si sunt transmise generatiilor urmatoare (fara sa fie inteles mecanismul transmiterii, a mostenirii ereditare). O astfel de lume nu se putea explica, spunea el, prin teoria creatiei, ci prin teoria descendentei cu modificare pe care a sugerat-o el. Astfel, prin indepartarea lui Dumnezeu de creatie, si implicit de raul prezent in ea, insasi teoria evolutiei darwiniene nu este altceva decat o teodicee, in ciuda includerii multor fapte observabile din lumea naturala. Dupa cum amintea Jonathan Wells[7], “nu e de mirare ca disputa cu privire la darwinism sau neodarwinism implica teologia si filosofia: ele au fost presente acolo de la inceput”.

Se cuvine sa examinam contradictiile caracteristice acestei abordari. Pe de o parte, Darwin si evolutionistii sau filozofii care recurg la argumente teologice in sprijinul unei teorii pe care o considera stiintifica, subscriu totodata la naturalism, conform caruia nu se poate invoca nici un fel de implicare a unei Divinitati, a unor cauze supranaturale in stiinta, in explicarea fenomenelor vietii. Invocarea unor argumente teologice pentru evolutie constituie o contradictie de procedura, sau cel putin inconsecventa, si denota (in ciuda intentiilor) o slabiciune a teoriei evolutiei darwiniene. Pe de alta parte, chiar daca aceasta invocare a argumentelor teologice ar fi acceptata, argumentele insesi sunt slabe si neconvingatoare. De regula, aceste argumente se grupeaza in doua categorii: argumente privind imperfectia organismelor (arguments from design), si argumente referitoare la homologie (faptul ca aceleasi trasaturi sau functii se regasesc in mai multe specii, asta sugerand, zic ei, o limitare a capacitatii si fanteziei unui Dumnezeu artizan creator). Lista celor ce utilizeaza intr-o forma sau alta argumente teologice, pe langa Darwin, include somitati ca: Ernst Mayr, Gavin de Beer, Stephen Jay Gould, Richard Dawkins, Niles Eldredge, Francisco Ayala, Philip Kitcher, George Williams, Jerry Coyne, Francis Collins, Kenneth Miller, Douglas Futuyma, si altii.

Stephen Dilley[8] arata intr-un eseu ca toate cele sapte argumente aduse de Dobzansky in lucrarea faimoasa “Nimic in biologie nu are sens decat in lumina evolutiei” sunt, in mod surprinzator, de sorginte teologica. Dobzansky reduce teologia creationista la o conditie absurda (“reductio theology”) in care creationismul este descris ca oferind predictii care contrazic lumea naturala. Mai mult, el foloseste “la greu” o teologie pozitivista (“positiva theology”) care functioneaza la doua nivele. Mai intai, ofera un suport epistemic pozitiv pentru evolutie, argumentand ca orice tip de divinitate benevolenta (admitand ca exista asa ceva) ar fi actionat prin cai compatibile cu teoria evolutiei, si impotriva creationismului. Toate cele sapte argumente aduse de Dobzansky au acest caracter comparativ, prin care nu doar ataca creationismul, dar ajuta la afirmarea ideii de descendenta cu modificare. Apoi, positiva theology este sectara. In cuvintele lui Dilley:

“Dobzhansky does not simply borrow creationists’ own theology in order to counter creationism or to support evolution; instead, he imports partisan theology into his arguments for evolution. In particular, Dobzhansky draws on theological concepts foreign to creationism or appropriates elements of creationist theology in a manner alien to creationism. Dobzhansky, too, adds tendentious God-talk to the discussion.”

Trad: “Dobzansky nu doar imprumuta teologia creationistilor pentru a refuta creationismul si a sustine evolutia; de fapt, el importa o teologie partizana in argumentele sale pentru evolutie. In special, Dobzansky utilizeaza concepte straine de creationism, sau aplica elemente ale teologiei creationiste intr-o maniera straina de creationism. Dobzansky insusi adauga o alura teologica tendentioasa discutiei”.

Urmand exemplul “clasicilor”, aproape orice adept al evolutiei foloseste, constient sau nu, argumente teologice ca “dovezi” pentru evolutie. Foarte des se invoca argumentul organelor vestigiale. Coyne (2009) spune: „un Creator n-ar fi pus organe fara folos in creaturile sale„. Organele vestigiale sunt considerate a fi acele organe a caror functie este necunoscuta sau atrofiata, si care, spun evolutionistii, au fost candva functionale la stramosii comuni din care provine organismul. Cu timpul aceste organe si-au pierdut functia si au devenit niste „vestigii” care atesta istoria evolutiei biologice dar care sunt pe calea extinctiei. Evaluarea este lipsita de validitate. Este posibil ca un organ a carui functie este deocamdata necunoscuta, pe masura ce stiinta avanseaza, in viitor poate fi dovedit ca avand o functie sau chiar mai multe. Aceasta este situatia cu marea majoritate a organelor despre care s-a crezut intr-un timp ca sunt „vestigiale”. Prin 1895, Robert Wiedersheim a publicat o lista de 86 de organe umane pe care le-a numit „vestigiale”, care in opinia sa erau de prisos. Treptat insa, unul cate unul, aceste organe s-au dovedit a fi functionale. Darwinistii inca se mai tin de vreo doua-trei din ele ca fiind „dovezi” ale evolutiei.

Cel mai faimos organ uman vestigial, dupa Coyne (2009), este apendicele. De fapt, apendicele, departe de a fi organ vestigial, joaca rolul de a repopula intestinul cu bacterii folositoare dupa afectiunile care provoaca diaree. In intestin, bacteriile daunatoare sunt in numar mic si nu se pot inmulti datorita bacteriilor folositoare care mentin controlul asupra lor. In cazul diareei, se pierde o cantitate importanta de bacterii folositoare, astfel ca bacteriile daunatoare se pot inmulti rapid, provocand afectiuni grave. Aceasta situatie este evitata prin apelul organismului la rezervele de bacterii folositoare stocate in apendice (Bollinger et al. 2007, Laurin et al. 2011). Desi Coyne admite ca apendicele inca are aceasta „mica” functie, el minimalizeaza rolul sau si prezice ca apendicele este pe cale de disparitie in procesul evolutiv. Prezicerea sa este contrazisa de ultimele cercetari care arata ca apendicele nu este doar functional, dar joaca un rol critic fiind parte a sistemului imunitar, sau dupa cum spune Rob Dunn (2012), „apendicele iti poate salva viata„. Alte trasaturi „vestigiale” la om ar fi mamelonul barbatilor, maselele de minte, reflexul „pielea gainii”, si coccisul. Eu resping ideea ca sunt “organe vestigiale” deoarece in fiecare caz din cele amintite mai sus exista explicatii alternative care nu au de-a face cu ideea de „vestigiu”. Biologul canadian Steven R. Scadding, desi darwinist, afirma ca “organele vestigiale nu ofera evidente pentru teoria evolutiei” [9]. Desi a fost contrat de un alt canadian, Bruce Naylor, care sustine ca “un organ, chiar daca inca are o functie poate sa fie totusi un organ vestigial”[10], Scadding raspunde prin a arata ca Naylor nu tine cont de faptul ca definitia pe care Darwin si altii o dau organelor vestigiale se refera la pierderea sau lipsa unei functii si la inutilitatea organului, nu la adaptarea sa pentru o functie diferita de cea originala.

Un alt argument la fel de slab este ceea ce Susumu Ohno prin 1972 a numit “junk DNA”[11]. Mult timp s-a crezut ca in afara de cele 1-2 % din DNA care codeaza pentru proteine, restul de aproximativ 98% din cele peste trei miliarde de nucleotide care formeaza molecula de DNA sunt doar “vestigii” ale unor ere preistorice de dezvoltare a genomului, material genetic care a devenit nefunctional si care se copiaza la nesfarsit, fara nici un beneficiu pentru organism. Proiectul ENCODE a rasturnat mesele si a revolutionat modul in care se gandeste astazi despre DNA, aratand ca peste 80% din DNA este functional, avand diferite functii de control si reglaj al modului in care lucreaza alte sectiuni ale DNA-ului (codonul) si al modului cum sunt exprimate genele. In cuvintele lui Elizabeth Pennisi, “proiectul ENCODE scrie eulogia conceptului “junk DNA”.[12] Si inca suntem la suprafata aisbergului. Genomul, cu sistemul sau de informatie care depaseste orice capacitate umana de concepere si intelegere, contine in el mistere care asteapta sa fie descoperite in viitor.

Nici pe vremea lui Darwin, si cu atat mai putin acum, teoria evolutiei Darwiniene nu are la baza evidente empirice. Ea se bazeaza pe abilitatea lui Darwin si a urmasilor sai de a distruge conceptul de “creatie speciala” ca fiind opera lui Dumnezeu. Dar Dumnezeul acesta este un “straw God”, un anume tip de Dumnezeu imaginat de Darwin, pe care apoi el si altii l-au atacat. Argumentele teologice contiua sa fie preferate de evolutionisti dar ele nu pot oferi validitate stiintifica unei teorii care duce lipsa de evidente empirice (conform metodei stiintifice, care de la Karl Popper incoace se aplica in toate stiintele). Cunoastem prea putin despre viata pentru a ne pronunta asupra unui organism ca este imperfect, neadaptat, vicios si crud fata de alte organisme, conceput in mod gresit, posesor de relicve sau organe vestigiale fara functie, etc. Cunoastem prea putin despre Dumnezeu pentru a stabili cum este, ce poate sau nu poate sa faca, ce sau cum ar fi trebuit sa creeze, ce inseamna o creatie perfecta, etc. Este drept, “creatia speciala” este un concept gresit daca este inteles la nivelul secolului al X-lea BC sau al XIX-lea AD. Dar nu exista un singur fel de creationism (teoria lui Darwin nu invalideaza creationismul progresiv, de pilda), si “Dumnezeul lui Darwin” ar putea foarte bine sa nu aiba nimic de-a face cu adevaratul Dumnezeu. Dar ceea ce ar trebui sa conteze in enuntul si sprijinul unei teorii stiintifice nu sunt argumentele teologice sau filosofice, ci argumentele stiintifice, si de aici ridicolul procesului din Dover amintit de Edi.

In primul rand procesul nu a fost impotriva miscarii ID, asa cum a fost prezentat, ci impotriva consiliului de conducere al liceului de stat din Dover. Atat dezbaterile cat si decizia judecatorului Jones se gasesc pe internet pentru cei care vor sa-si formeze o opinie personala, dezbaterile la adresa: http://www.talkorigins.org/faqs/dover/kitzmiller_v_dover.html iar decizia se poate citi la adresa: http://www.talkorigins.org/faqs/dover/kitzmiller_v_dover_decision3.html#p302. Nici vorba de frauda din partea lui Behe, ID sau Discovery Institute! Frauda sau minciuna despre care aminteste Edi are de-a face cu activitatea comitetului de conducere al liceului. Decizia judecatorului, totusi, este inteleasa ca fiind si impotriva miscarii ID: nu este o stiinta, ci o forma de creationism progresiv. Pe ce criterii?

Evident, criteriul are de-a face cu modul in care este definita stiinta si cu metodologia specifica ei, naturalismul metodologic. De regula, filosofii stiintei fac o deosebire intre naturalismul metafizic (sau materialism) si naturalismul metodologic. Naturalismul metafizic este o filosofie care contine aspectul ontologic al negarii existentei oricarei divinitati or fiinte supranaturale, realitatea fiind doar lumea materiala. Prin aceasta prisma, a pomeni despre Dumnezeu este tabu. Spre deosebire de acest tip de naturalism, naturalismul metodologic nu neaga existenta lui Dumnezeu sau a altor fiinte supranaturale, ci sustine ca ceea ce este supranatural nu poate fi obiect de studiu al stiintei, deaceea in incercarea de a explica viata si lumea trebuie sa fie folosite doar observarea naturii si fenomenelor ei, ratiunea, si simturile. Izvorul acestei conceptii isi are obarsia in rationalismul lui Descartes si, mai exact, Locke. Acest concept despre stiinta face parte, spune Platinga, din intreaga conceptie despre credinta si ratiune mostenita de la Iluminism[13]. Baza epistemologica a stiintei merita a fi tratata intr-un articol separat. Aici doar sugerez ca din punctul de vedere al oamenilor de stiinta teisti, ei nu se simt obligati sa practice o stiinta “Duhemiana”[14], contransi de naturalismul metodologic. Ridicolul deciziei judecatorului Jones de a considera Intelligent Design ca fiind o forma de creationism pe baza unui argument teologic deriva din observatia ca oameni de stiinta ca Darwin, Dobzanski, Coyne, sau Dawkins au folosit exact argumente teologice pentru a sustine evolutia.

Daca, judecand prin prisma naturalismului metodologic, conceptul Intelligent Design nu este considerat stiinta (nu am o problema cu asta) pentru ca admite actiunea atat a cauzelor naturale (neinteligente) cat si a celor supranaturale (inteligente) in formarea si functionarea lumii, in aceeasi masura si prin aceeasi metodologie teoria evolutiei darwiniene nu poate fi o teorie stiintifica daca se sprijina pe argumente teologice sau filozofice. Ea trebuie sa fie sprijinita pe evidente empirice, dar pe acestea nu le poate oferi. In opinia mea, invocarea de catre evolutionisti a argumentelor teologice va continua si, chiar mai mult, le este necesara.

____________________
[1] Nelson, Paul A. “The role of theology in current evolutionary reasoning”. Biology and Philosophy 11.4 (1996): 493-517.
[2] Plantinga, Alvin. „Science: Augustinian or Duhemian”. Faith and Philosophy 13.3 (1996): 368-394.

[3] Folosesc o forma personificata atunci cand spun “raul”, deoarece “rau” este un adjectiv, adica ceva este rau. Asadar “raul din natura” are sensul de suferinta, durere, cruzime, cataclisme naturale, etc.

[4] Hunter, C.G. “Darwin’s God. Evolution and the Problem of Evil”. Grand Rapids, MI: Baker (2001): 11-18.

[5] Citat de Steven Jay Gould, “Nonmoral Nature,” in Hen’s Teeth and Horse’s Toes (New York: W.W. Norton, 1983).

[6] Gillespie, Charles Darwin and the Problem of Creation (Chicago: University of Chicago Press, 1979) 72, 77-79, 126-27.

[7] Wells, Jonathan. “Darwin’s Straw God Argument”. Discovery Institute, Articles. (December 31, 2008).

[8] Dilley, S. “Nothing in biology makes sense except in light of theology?” Studies in History and Philosophy of Biological and Biomedical Sciences (2013).

[9] Scadding, Steven R. „Vestigial organs do not provide scientific evidence for evolution,” Evolutionary Theory 6 (1982): 171-173.

[10] Naylor, Bruce G. „Vestigial organs are evidence of evolution,” Evolutionary Theory 6 (1982): 91-96.

[11] Ohno, Susumu. „So much ‘junk’ DNA in our genome,” Brookhaven Symposia in Biology 23 (1972): 366-70.

[12] Pennisi, Elizabeth. “ENCODE Project Writes Eulogy For Junk DNA”. Science 337 (2012): 1159-1161.

[13] Platinga, Alvin. “Methodological Naturalism?” Perspectives on Science and Christian Faith 49 (September 1997): 143-154.

[14] Idem 2.

Între confort şi junglă – reloaded

Introducere:

Cu ceva timp in urma am scris un pamflet incendiar ca reactie la o actiune simultana de a fi prezentat ca „the new kid on the block”, dar unul care nu trebuia luat in serios (la ce am mai fost invitat? este intrebarea). Dupa cateva zile, am considerat ca lectia fusese bine inteleasa si nu mai era nevoie de acel editorial, prin urmare l-am sters. Desi cei din echipa de administrare, printre care Marcus sau Ianis, puteau foarte usor sa-l ia din trash si sa-l republice, retragerea articolului le-a oferit o noua ocazie de a continua denigrarea. Cei ce urmaresc discutiile din subsolul articolelor stiu ca, recent, aceasta retragere a fost cotata ca un „lack of balls”, ca un act de lasitate, desi am explicat, foarte sumar, ca l-am retras pentru ca nu facea onoare celor pe care i-am identificat pe nume. Deoarece consider ca aceste aluzii la acel pamflet sunt nefondate, repostez acel pamflet, „due to popular demand”.

Articol:

Se practică un obicei frumos printre oamenii civilizaţi, mai pe oriunde, că atunci când o persoană sau familie se transferă cu domiciliul ȋn alt oraş sau cartier, vecinii – oameni amabili şi de bun simţ – le oferă o surpriza placuta si, pe nevazute, le plaseaza un cos cu bunătăţuri in fata usii de la intrare: cereale, fructe, dulceturi, poate si o sticla de vin, si o felicitare prin care le ureaza familiei bun venit in mijlocul lor. La fel au stat lucrurile si in cazul meu, daca le priviti cu fundu-n sus, cand am raspuns invitatiei amfitrionului de a ma transfera temporar din confortul solitudinii mele lunatice in postura de colaborator pe Oxigen2. Imediat dupa ce pastorul Edi mi-a intins mana dreapta a Junglei, mi-a trimis un mesaj privat, cifrat, un “Welcome to the fry!”, care in traducere libera inseamna “Bun-venit la rotisor, puiul tatii puişor!”. Pe langa urare, m-am pomenit cu o surpriza tri-tonala in sforzzando (diabolus in silva), incepand cu-amfitrionu’ ce-a dat tonu’, urmat con justo de plutonu’ de la paza contractuala, deghizati in locotenenti de stat major (la panda).

Edi m-a prezentat, voalat, ca as fi sclavul dogmei si un jucator cu vorbele, adica un neserios in aval, desi in amonte tot el precizeaza cu ocazia primei mele interventii pe O2, prin 2013: “desi nu sunt de acord, apreciez pe cineva care gandeste cu mintea lui” (smile). Apoi Marcus imi atribuie o calitate inexistenta: “disprețul condescendent cu care-i privește pe membrii acestui grup”. Da, da, si dumneavoastra… si dumneavoastra… si chiar si dumneavoastra sunteti inclusi, toţi, in acest grup pentru a-i tine de urat, Marcus fiind bantuit de Duhul lui Florin Laiu. De altfel, epitetul “FGL 2.0.” nu este “decat si fix” o insulta (la adresa lui Florin), “doar si fix” (e “tare” al nostru gigialuarvinte) un exercitiu la care Marcus recurge cand, trimestrial, are nevoie de un orgasm verbal. Apoi, epuizat, se cuibareste sub pat, asteptand cu-nfrigurare (ney) de-zbaterea, fireste, a altora. In urma vine Ianis, ca de obicei, si ma plaseaza in randul fundamentalistilor-crestini. Copiind cateva definitii pe care nu le intelege prea bine, el explica faptul ca “evoluția este o teorie științifica pornită de la o ipoteză”, desi pentru publicul educat sistematic, evolutia este ea insasi o ipoteza pornita din observatii. In final, tot ca un fel de surpriza, ceva mai surprinzatoare, apare polihronu, un teolog cioplit la Cernica si slefuit la Andrews, care nu este in stare, se pare, sa faca deosebirea intre suflet (fiinta) si credinta. De El Zorab vorbesc.

Aceste caracteristici imprumutate mie cu forta nu au nimic de-a face cu mine, “the real McCoy”.  Ele nu sunt altceva decat ingredientele unei retete letale de a transforma un om normal, de carne, intr-un om de paie asupra caruia sa-si indrepte ei, arcasii, sagetile otravite in invidie, vulgaritate si, mai ales, teama. Daca ma intrebati, va  pot spune ca eu sunt liber, bine-mersi, cu sau fara axiome, si ca in nici un caz nu ma joc cu vorbele. Asta, din cate stiu, este meteahna pastorilor de cariera. Si nu, nu dispretuiesc pe nimeni, in ciuda aparentelor furnizate de momentele de sarcasm, inerente oricarui om care s-a saturat sa fie huiduit. Iar in ce priveste asemanarea cu Florin Laiu pe care o gaseste Marcus,  sau fundamentalismul-crestin asumat de Ianis, eu ii rog sa-l contacteze pe Florin si sa se informeze de la sursa.

Cand am spus ca aceste trei editoriale, publicate in mod dogmatic 3=1 in doar doua zile, au constituit o surpriza pentru mine, m-am gandit in primul rand la declaratia lui Edi:

Edi spune: Ince priveste dezbaterea, asa cum am sous „Your move”. Prefer insa sa accepti sa publici ca autor pe oxigen chiar daca postezi in acelasi timp pe blogul tau dialogul. Vorbeam candva si de un dialog in fata camerei. Cred insa ca r fi important sa incepem cu ce suntem deacord cu privire la evolutie – pentru ca un bystander va intelege ca esti YEC iar eu satana – cand de fapt pozitia ta este considerata tot satana.

Impresia pe care invitatia lui Edi mi-a lasat-o a fost aceea ca, inainte de a ne pune manusile de box si incepe versiunea noastra de “Grudge Match”, dansul chiar doreste sa incepem cu ceea ce suntem de acord cu privire la evolutie. Se pare insa ca intre timp Edi s-a gandit ca asemanarile in conceptiile noastre despre origini nu sunt atat de importante cat ar fi un atac prin surprindere, drept care a inceput printr-o lovitura sub centura. Se mai intampla in box si din intamplare, nu doar intentionat. Fara voal, el spune de fapt: “Eu sunt cu axioma, tu cu dogma. Eu sunt cu stiinta, tu cu Metafizica. Eu vorbesc serios, tu te joci cu vorbele”.

Pe de alta parte, incep sa cred ca nu se intentioneaza nici un fel de discutii pe argument bazate, nici o intentie de a discerne intre stinta si pseudo-stiinta. Cat despre o prezentare in fata camerei, poate doar la security camera de la portile iadului. Am fost invitat aici, probabil, doar pentru a fi insultat. Au nu au retinut ei oare ce a spus Ge2oana, ca eu “imi apar saracia, si nevoile, si neamul”, si nu o fac oricum, cu umbre si fum, ci o fac “cu zel, cu sabii de-otel”? Sa nu-si dea seama, oare, ca sunt un om carunt, trecut prin viata si oameni ca argintul viu? Daca generalul sau caporalii chiar doresc sa aiba o dezbatere cu mine, le dau un sfat prietenesc: sa se puna cu burta pe carte! Daca nu au timp, sau nu sunt in stare, sau nu au chef, nu le ramane decat fuga potarnichilor dinaintea furtunii, oblojindu-si teama viscerala in singurul loc’şor in care se pot simti confortabil: in cutia opaca in care s-au ferecat, pe peretii careia scrie cu litere de tipar: MENE, MENE, TEQEL, PHARSIN. Astazi, stimabililor, se implinesc cuvintele acestei proorocii sub ochii vostri.

Concluzie:

Inca nu sunt sigur care sunt intentiile lui Edi. Recent, mi-a propus un plan de dezbatere a unor concepte legate de evolutia moleculara. I-am sugerat sa alcatuiasca, dupa dorinta, o lista bibliografica pe care s-o folosim amandoi, si a fost de acord. Sunt inca in asteptarea realizarii unui dialog lipsit de ideologie (sic).