Jokerul si Dama de Caro

“Nobody panics when things go “according to plan. Even if the plan is horrifying! Introduce a little anarchy. Upset the established order, and everything becomes chaos. I’m an agent of chaos…” Jokerul in The Dark Knight, 2008

Scria Jokerul intr-un editorial (Decembrie, 2006):

Imaginati-va ce s-ar intampla daca unul din aceste partide politice ar trebuii sa renunte la telefoanele lor mobile, faxuri, si corespondenta prin email – sa nu mai vorbim de sistemele informatice care gestionează abonatii, donatorii, bugetele, sondajele de votare, centralele telefonice și campaniile prin posata. Acesta ar cădea imediat într-o stupoare organizatorică și ar pierde alegerile.
Cu cât este mai secretiva sau nedreaptă o organizație, cu atât mai mult induce scurgerea de informatie frică și paranoia în conducerea ei si in gasca care face planurile. Aceasta trebuie să conducă la reducerea la minimum a mecanismelor eficiente de comunicare interioara (o creștere a “taxei cognitive pe secretivitate”) și declinul cognitiv la nivel de sistem, rezultatand in capacitatea scăzută de pastra puterea intr-un mediu care cere adaptare.

Idea lui Assange este ca exista doar doua forme de adaptare a organizatiei in conditiile impuse de un mediu politic open source: (1) reducerea sistemului de abuz si minciuna sau (2) reducerea nivelului de eficienta in gestionarea informatiei secrete. Aceasta ar duce in cele din urma la selectia darwiniana a organizatiilor cinstite si drepte in competitia politica.

Exista un punct orb in acest rationament. Daca taxa pe secretivitate ar avantaja doar onestitatea si dreptatea, Bernie Sanders ar fi gastigat alegerile. Insa haosul informational avantajeaza, cel putin in egala masura, si cinismul. Atunci cand pui scheletii familiei sa danseze din buric in fata oaspetilor, nimeni nu se mai intreaba ce ascunzi in debara. Cand te lauzi cu eludarea taxelor si trofee sexuale devii mai credibil decat castigatorul/castigatoarea concursului minte-ma frumos.

Pentru a intelege efectul acesta vom apela iarasi la eseul lui Orwell Politics and the English Language (1947):

În timpul nostru, discursul și scrisul politic sunt in mare măsură apărarea a ceea ce este imposibil de apărat. Lucruri cum ar fi continuarea dominației britanice în India, epurări și deportări in Rusia, aruncarea bombelor atomice asupra Japoniei, pot fi într-adevăr apărate, dar numai prin argumente care sunt prea brutale pentru cei mai mulți oameni să le confrunte, și care nu se potrivesc cu scopurile pretinse ale partidelor politice. Astfel limbajul politic trebuie să constea in mare parte in eufemisme, rationamente circulare și ambiguitati. Sate fara aparare sunt bombardate din aer, locuitorii sunt alungați afara din ele, turme de vite sunt mitraliate, colibe sunt incendiate cu proectile incendiare: asta se numește pacificare. Milioane de țărani sunt jefuiti de fermele lor și trimisi tarandu-se pe drumuri doar cu ce pot duce: aceasta se numește transfer de populație sau rectificarea frontierelor. Oameni sunt închiși ani de zile fără proces, împușcati în ceafa, sau trimesi să moară de scorbut în lagărele forestiere din Arctic: aceasta se numește eliminarea elementelor nesigure. Astfel de frazeologie este necesara daca cineva dorește să numească lucruri fără sa apeleze la imaginile lor mentale.

Principala dezvaluire a afacerii EmailGate este discrepanta intre limbajul public si limbajul privat. Cum spune Orwell, unele lucruri “pot fi într-adevăr apărate” insa numai daca partidele politice ar recunoste ca au alte scopuri decat cele pretinse. De exemplu, ca razboaiele nu sunt actiuni umanitare provocate de reactii sentimentale la vederea victimelor neputincioase, sau cruciade pentru democratie. Cu alte cuvinte, Assage a dezvaluit cinismul din spatele eufemismului politic.

Fara indoiala ca Assange l-a citit bine pe Orwell, insa ma intreb daca l-a consultat la fel de bine si pe Peter Sloterdijk. Idea filosofului german este ca ne aflam intr-o noua era a cinismului politic, in care elitele nu mai incearca sa ne faca sa credem minciuna ci sa o acceptam ca parte din ordinea necesara a lucrurilor. Cu alte cuvinte, daca acum trei-patru decenii minciuna era spusa ca sa fie crezuta, acum politicienii stiu ca noi stim ca ei ne mint si ca noi stim ca ei stiu ca noi stim ca ei ne mint. Acceptarea minciunii este simbolica pentru acceptarea unei ordini impuse prin forta brutala. Daca aveti un sentiment de deja vue nu sunteti singur.

Peter Sloterdijk spune ca exista doua forme de cinism politic in timpul nostru. Prima este cinismul elitelor care spun una si fac alta. Cealalta este cinismul maselor care parodiaza sloganuile politicienilor si fac bancuri obscene pe seama lor. Isi mai aminteste cineva de soldatul Svejk in armata chezaro-craiasca, sau de cetateanul Bula in faurirea omului nou? Trump a jucat aceasta carte mediind confruntarea publica intre cinismul obscen al maselor si cinismul demagocic al elitelor.

Cei care voteaza pentru Trump nu o fac pentru ca ar avea incredere in el, ci pentru ca este un trump card impotriva damei de caro. Insa cartea care va inchide quinta royala in campionatul de poker, 2016 – este jokerul. Asteptati sa se intoarca ultima carte.