Împotriva iubirii creștine

86 Responses to Împotriva iubirii creștine

  1. Capu-Varzã says:

    Asta este una din prezentarile care trebuie s-o mai ascult o data. Ce nu mi-e clar totusi, este, care e diferenta intre a face binele din principiu (rational), cum e cazul condamnarii politistului care la-mpuscat pe negru, si binele crestin care-l faci tot din principiu atunci cand ti-ai pierdut empatia naturala, cum e cazul tutor celor enumerati de la Maria Tereza pana la sotia muribundului de cancer (cu Hitler, Stalin, Lenin nu prea mie clar daca sunt eroi sau monstrii in prezentarea asta) ?

    Alta intrebare este, ce motiveaza (sau ar trebuii sa motiveze) pe un crestin/adventist cand merge intr-o misiune cum e copii strazii, hranirea de homeless, si toate lucrarile ADRA?

    In al treilea rand, e absolut necesar sa fie urmata de o prezentare despre ce intelege Isus si apostolii cu toate indemnurile de iubire pentru toti oamenii, chiar si pentru vrasmasii.

  2. Capu-Varzã says:

    Edi, alta intrebare in legatura cu o prezentare recenta (nu mai stiu exact care, posibil ca ceva pe Vector), unde ai spus ca in timpurile antice, conducatorii nu faceau investigatii rationale ci practica era de a intreba zeii (sau pe Iehova, in cazul evreilor) prin intermediul preotilor sau profetilor cu privire la decizii importante, dar noi in sec XXI nu ar mai trebuii sa apelam la servicile profetilor ci sa analizam problemele rational.

    Vad 2 probleme cu idea de a lua toate decizile si a rezolva toate problem in mod rational: natura omului care este in principal instinctiva si emotionala mult mai mult decat rationala, deci ii e greu sa gandeasca rational, iar a 2-a problema este teoria haosului care face ca rezultatul unei alegeri foarte rationale sa fie foarte neasteptat (e.g. investitie proasta: minatul de bitcoins, mobile cu Windows, etc).

    Nu ramane totusi o nevoie pentru profetii, chiar daca ei nu sunt genul care au vise si viziuni supranaturale, ci mai degraba genul G. Orwell, sau F Nietzsche, adica oameni care au o intelegere deosebita asupra lumii, si pot face „preziceri” despre cursul istoriei daca lumea nu se „pocaieste”?

  3. Prezentarea e interesanta, ridica multe probleme. Cum as vedea eu lucrurile ? Cred ca un crestin primeste de la Dumnezeu puterea de a iubi pe toti oamenii, inclusiv pe vrajmasi. Nu e ceva ce sta in puterea lui, dar este un dar al lui Dumnezeu. De exemplu, daca ne referim la unii sfinti care au facut experienta iubirii si harului lui Dumnezeu, ei au simtit si au trait pe viu faptul ca Dumnezeu ii iubeste, desi sunt pacatosi, intr-un mod gratuit. Ca aceasta iubire infinita si gratuita a lui Dumnezeu pentru ei le da lor ca persoane umane o valoare vesnica si infinita, si ca ceilalti oameni, oricat ar fi de decazuti sau de insignifianti, beneficiaza de aceeasi iubire infinita a lui Dumnezeu. Asta i-a facut pe acesti oameni de care vorbesc sa NU mai dispretuiasca pe niciun om, fiindca fiecare om este pretuit prin insasi dragostea gratuita si infinita a lui Dumnezeu, ci dimpotriva, sa-i iubeasca si sa-i compatimeasca. Insa nu la modul abstract ca iubire de umanitate, ci la modul adanc personal care merge pana la jertfa de sine fata de semenul lor aflat in durere. Asta nu exclude faptul ca si sfintii, cred eu, pot avea preferinte sau prietenii. De aceea, nu inteleg indemnurile unor parinti ai Bisericii precum Maxim Marturisitorul sau Vasile cel Mare care recomanda detasarea de orice legatura de familie sau de prieteni. Nu vad de ce pentru a iubi pe altii trebuie sa te detasezi de legatura speciala pe care o ai cu membrii familiei tale sau cu prietenii apropiati. Cred mai degraba ca unii parinti s-au lasat un pic cam mult influentati de neo-platonism, insa ei insisi in viata lor au avut si ei prieteni sau familii pe care le-au iubit in mod deosebit. Sa aduc aminte de un citat din Ieronim care spune asa : „Dintre toate fiintele de pe lume, nu iubesc pe nimeni mai mult decat pe mama.” Sau de prietenia extraordinara dintre Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz, prietenie care a ramas celebra in istoria bisericii. Ca sa sintetizez, consider ca a iubi pe cei apropiati este un lucru natural, dar a iubi pe vrajmasi si a-i compatimi este un dar al lui Dumnezeu.

  4. Un exemplu la care ma gandesc este cel al lui Mircea Vulcanescu. El fiind intemnitat la Aiud, si fiind coleg de celula cu un alt detinut mai tanar, un anonim, a acceptat sa se intinda pe cimentul rece (in celula nu aveau paturi) pentru ca colegul sau bolnav de plamani se poata dormi pe el. Rezultatul a fost agravarea bolii lui Vulcanescu insusi urmata de moartea sa la Aiud. Faptul ca, desi el insusi foarte bolnav, a acceptat sa se faca pat pentru detinutul bolnav, cu pretul propriei sale vieti, acesta este un exemplu de iubire crestina. Nu avea nicio obligatie fata de acel om, nu il cunoscuse inainte, era un anonim care pana la urma a supravietuit si a marturisit despre sacrificiul facut de Vulcanescu pentru el.
    As mai cita si cazul preotului polonez Maximilian Kolbe, care intemnitat fiind intr-un lagar nazist, a cerut sa ia locul unui condamnat la moarte, condamnat care avea acasa 4 copii. Cererea preotului a fost acceptata si el a murit in locul acelui condamnat, fiind inchis intr-o mina parasita si lasat sa moara de foame si de sete. Fostul condamnat a supravietuit si a depus marturie pentru jertfa preotului polonez.
    Iata doua cazuri care, zic eu, merita abordate.

  5. Ianis says:

    In primul caz Vulcanescu poate ca o facea pentru o rasplata: un masaj, un blowjob, o rasplata in ceruri, nu avem de unde sti.
    In al doilea caz: varianta cea mai simpla e ca preotul o facea pentru o rasplata in ceruri.

    Cum poti vorbi despre iubire daca e vorba de o rasplata, fie ea si cereasca, la mijloc?

  6. Ianis, nu trebuie sa confundam iubirea crestina cu ceva sentimental asemanator cu dragostea unui sot fata de sotie sau fata de copiii sai. Ci mai degraba as asemui-o cu acea pretuire infinita pe care o are insusi Dumnezeu fata de orice persoana. In acest sens, a iubi crestineste pe orice om inseamna a-i acorda pretuirea, grija si delicatetea pe care le acorda Dumnezeu oamenilor. Intr-adevar, nu se poate demonstra ca ceea ce au simtit Vulcanescu sau Kolbe este acest tip de iubire si compasiune crestina, dar nu se poate demonstra nici contrariul, anume ca a fost doar un gest egoist vizand rasplata pe lumea cealalta.

  7. Ianis says:

    Mie mi se pare ca aberezi la greu. De unde stii tu ce/cum/cat/daca iubeste Dumnezeu?
    Poti demonstra ca exista altruism?

  8. Asta am inteles eu din putinul pe care l-am citit in domeniu. In orice caz, cred ca gresim daca, asemenea lui Cioran, reducem sfintenia la orgoliul suprem de a cuceri prin orice mijloace lumea cealalta. Cred ca e o abordare gresita.

  9. Ianis says:

    Ai prea multa imaginatie

  10. polihronu says:

    Mi se par relevante in contextul prezentarii lui Edi urmatoarele pagini (printre cele mai utile de teologie filozofica pe care le-am citit) din God, Passibility and Corporeality a lui Marcel Sarot (81-84).

    In contemporary theology two different conceptions of God’s love for His creation can be found. Both conceptions explain the divine love with the help of an analogy from human life. The first analogy that is used is the analogy of human goodwill, or benevolence. Some theologians argue that the divine love is amor benevolentiae, benevolence-love. To give an example of what I mean by „benevolence”, I quote the story of the compassionate Samaritan:

    „A man was on his way from Jerusalem down to Jericho when he fell in with robbers, who stripped him, beat him, and went off leaving him half dead… A Samaritan… came upon him, and when he saw him was moved to pity. He went up and bandaged his wounds, bathing them with oil and wine. Then he lifted him on to his own beast, brought him to an inn, and looked after him there. Next day he produced two silver pieces and gave them to the innkeeper, and said, ‘Look after him, and if you spend any more, I will repay you on my way back.'” (Lk.10:30.33-35)

    For the sake of clarity, I will in the following use the word „love*b” for amor benevolentiae like that of the Samaritan, whereas I will reserve the word „love*l” for the second conception of love I will discuss. This last conception uses the analogy of a human relation of mutual fellowship to explain what the love of God is like. This is the love one finds in relations between parents and children, brothers and sisters, friends and, most markedly, lovers. Of course there are differences between the love of brother and sister and the love of man and wife, but for the analogy the similarities are more important than the dissimilarities. I will now use the love between lovers as an example of this kind of love.

    The love of the perfect God must be perfect. Human love*l and benevolence, however, are always imperfect. This means that when we employ them as analogies for the divine love, we should not forget that they are only imperfect analogies that are used to signify the perfect divine love. In the following I will abstract from specific instances of human love*l and benevolence and give a rough sketch of the logic of both phenomena. This will enable us to draw some conclusions with respect to the differences between the interpretation of the divine love as love*l and as love*b.

    The basic difference between love*l and benevolence is that their aims are different. The aim of love*l is a relation of mutual fellowship between the lover and his beloved, in which both partners are completely happy. The aim of benevolence, on the other hand, is the well-being of the receiver of benevolence. This basic distinction can be worked out in four respects. Firstly, in the ideal-typical love*l-relation both partners are active as well as passive, giving as well as receiving, whereas in the ideal-typical case of benevolence one partner is active and the other passive, one gives and the other receives.

    Secondly, love*l is interested, whereas benevolence is disinterested. In love*l the partners are drawn to each other because they see in each other some value that they do not see anywhere else. It is this value in which the lovers are interested and that they want to enjoy in their relation of mutual fellowship. Thus both partners act not only with a view to the other’s well-being, but also with a view to their own well-being. In benevolence, on the other hand, the benevolent person does not perceive a value in the other, but a need. And the reason for his benevolence is that he wants to satisfy this need. Thus a benevolent person acts with a view to the other’s well-being only. In the story of the compassionate Samaritan, the Samaritan acts with a view to the well-being of the robbers’ victim only.

    Thirdly, the differences in the motives of love*l and benevolence also cause a difference in the gifts of love*l and benevolence. As we can see from the example of the compassionate Samaritan, the benevolent person does not need to give all he has.The Samaritan takes care of the robbed man for some hours and spends two pieces of silver on him. If necessary, he is prepared to spend more. This is characteristic of benevolence: the gift is tailored to the needs of the receiver of benevolence. When the needs of this receiver go beyond what the giver can reasonably miss, however, benevolence does not demand that he gives all he has. This means that benevolence does not need to be unlimited, and that the giver can say: so much, and nothing more. Someone perfectly benevolent, however, will do his utmost to provide in the needs of the other.

    In the case of love*l, things are different. Who gives out of love*l, does not give disinterestedly: he gives because he wants the well-being of his beloved and of himself in a relation of mutual fellowship. And the best way to show one’s beloved that one can be trusted is to trust her. A lover will entrust his entire confidence to his beloved. This means that he will bring everything he has and is into his relation – his possessions, his opinions, his feelings and emotions. Nothing is reserved as of right.Love*l is unlimited, and in principle the lover is willing to give up everything he has and is for the beloved. „There is no greater love than this, that a man should lay down his life for his friends.” (Jn 15:13) In some instances it would be treachery not to give one’s life for one’s beloved.

    It is important, however, to distinguish between cases in which one should give everything, including one’s life, and cases in which one should hold something – or even much – back. If A and B have a relation of mutual fellowship, A will be willing to risk his life when B is threatened by a serious danger. If B is in danger of being drowned, A will risk his life to rescue her. In cases like this, love*l demands that one is prepared to risk anything. On the other hand, the situation is quite different if A loves*l B and B frivolously asks A to risk his life or puts his life in danger. If, for instance, B asks A to play a game of Russian roulette to prove his love*l, A’s refusal does not show that he is deficient in love*l. In this case, A would show that he lacked character if he complied with B’s request. Within a perfect relation of mutual fellowship, both partners remain themselves, with their own character, their own will and wishes. If one of the partners allows the other to exercise complete control over all his actions, he does not behave like a free person anymore, but like an extension of his partner. In such a case a relation of mutual fellowship is impossible.

    Summing up, benevolence demands that one is willing to give what the other needs, if one can reasonably miss it, and that one expects no return. Love*l demands more, namely that one is in principle willing to give everything one has and is, but it also allows one to hope for a return: the lover hopes that his love*l will be returned.

    Fourthly, I have stated above that the receiver of benevolence does not merit it. The benevolent person has no other reason for being benevolent than the wants and needs of the other. In other words, the benevolent person is benevolent because the other needs benevolence. But this means that the benevolent person would be just as benevolent to anyone else with the same wants and needs. If another man had been left half dead by the robbers, the compassionate Samaritan would have acted just as benevolently. In the case of love*l, however, the lover is attracted by a value he perceives in his beloved and nowhere else. There is something unique about the beloved: the lover cannot have just that relation with anyone else. And if he can, he does not love*l truly. Take the case of Peter. Peter professes to love*l his wife Laura, but on the other hand he asserts that he would not mind if another woman took her place, as long as this other woman was about the same age as Laura, was a good-looking blonde and cooked to his liking. In this case, we would say that either Peter does not know what love*l is, or he feigns to love*l Laura because he likes her looks and the food she prepares. In sum, the receiver of benevolence is replaceable by anyone with the same needs and wants, whereas in a relation of mutual fellowship both partners are irreplaceable.

    It will be clear that if we view divine love on the analogy of human benevolence, nothing compels us to hold that God is passible. In that case God acts disinterestedly, benevolently providing for the wants of human beings, giving what they need from His own inexhaustible resources, without making Himself in any way dependent upon their reactions. However, if we view divine love on the analogy of human love*l, He does not seek our happiness by providing benevolently and disinterestedly for our needs. He does seek our happiness, but He does so by trying to establish a divine-human relation of mutual fellowship. The only way to establish such a relation is to let your beloved know that you love*l him, and this is exactly what God does: „We love because he loved us first.” (1Jn 4:19) This divine offer of love*l renders God vulnerable: vulnerable not only to rejection by the beloved, but also to whatever negative factors may be afflicting the beloved. This vulnerability must involve God’s feelings; if not, the divine involvement would be only partial, and would not deserve the name of „love*l”. When we treat divine love as an analogy of mutual fellowship, then, God must be passible.

    It will not do to concede that God aims at a divine-human relation of mutual fellowship, but that no divine feelings are involved because God, being impassible, cannot have feelings. Love*l is not only a thing of the will and the intellect, but also a thing of the heart, a thing of feelings and emotions. If God cannot experience these, He cannot love*l. Moreover, there are independent grounds for holding that God is able to experience feelings. If this is the case, these feelings must be involved in His love*l. The grounds are the following. Firstly, as I have argued above, God’s omniscience entails His feeling. And secondly, the classical doctrine of the divine blissfulness also seems to indicate that the divine life has some feeling-like quality. This means that even theologians who maintain the doctrine of divine impassibility cannot consistently deny that God in some way or other „feels”. If this is the case, a loving*l God cannot withhold this „feeling” of happiness from involvement in a relation of mutual fellowship. That is to say, He cannot avoid His happiness being affected by the relation.

  11. beniamin51 says:

    Ianis

    Întrebare pentru tine:::–tu ai ajutat vreodată în trecutul tău de pastor adventist pe vreun om complet străin ție, fără sa te gândești la vreo răsplată în cer sau pe pamint??

    Fi sincer cu tine și analizeaza.ți motivația inimii tale în tot ceea ce faci.

    Dacă răspunsul este un mare NU ,atunci ești sau ai fost un om foarte egoist și egocentric.

    Or fi unii oameni chiar și creștini care fac lucruri doar pentru o răsplată aici sau în cer , dar aceștia nu Sint mai buni cedat ești tu.

    Sint multi samaritean miloși, cu inima transformata de duhul lui Dumnezeu, care nu.și doresc o rasplata iar dorința mea este ca și tu intr.o bună zi sa fi în mijlocul lor.

    Se pare ca tu ai fost un adventist ce făcea totul pentru a câștiga intrarea în cetatea aia din Orion.

    Bine ca te.ai lăsat de acest fel de adventism.

  12. Jee Gratz says:

    @ Edmond Constantinescu Ce parere aveti despre ultima predica a lui Coman?

    [YOUTUBE]pe0I9uksc4c[/YOUTUBE]

  13. Jee Gratz,

    Îmi voi spune părerea după ce o ascult.

  14. Beni,

    Până îți raspunde ianis, my 2 cents.

    Orice pastor care nu face ”lucrare” pentru o răsplată ajunge afară.

  15. Poli,

    Intrucât Dumnezeu nu poate fi dependent de creatură prin definiție, singura rezolvare pe care o văd eu este că iubirea divină îl investește pe om cu atributele divinității. Dacă dumnezue este afectat de relația cu mine, sunt dumnezeu.

  16. CV,

    cu Hitler, Stalin, Lenin nu prea mie clar daca sunt eroi sau monstrii in prezentarea asta

    Îmi cer scuze că nu răspund acum la toate întrebările (dacă am răspunsurile), dar mă tentează provocare cu HSL. Este interesantă cartea The yogi and the Comissar de A Koestler. Comisarul este, în definiția lui Koestler, tipul perfect al eroului hegelian care se ridică deasupra istoriei și o domină. HSL sunt eroi, și sunt monștrii. Nu pot să nu admir eforul titanic al celor trei de a rescrie istoria prin voința unui individ. Vezi și cartea ”Conspirator” despre Lenin în exil. Toți eroii istoriei au fost mari criminali, dar se pare că în sec XX am ajuns la punctul când eroii nu mai pot fi acceptați pentru că nu mai putem privii cu ușurință crimele lor. În ce privește istoria, nu ne deranjează ca Ștefan cel Mare era repede varsătoriu de sânge nevinovat și ucidea la ospețe fara județ sau ca Vlad Drăculea lua masa în mijlocul sașilor înțepați.

  17. Cand vorbim de iubirea lui Dumnezeu, cred ca trebuie sa avem in vedere urmatoarele lucruri. Intai de toate, aceasta iubire nu este din lumea aceasta. Ortodoxia de exemplu, numeste acest fapt har necreat, cu sensul ca este de dincolo de lume, este ceva ce lumea nu ne poate darui. Deci in acest sens, dragostea lui Dumnezeu este de dincolo de lume. Tocmai de aceea si aspectul calitativ diferit, nu doar cantitativ, al fericirii celor care o experiaza. In al doilea rand, cred ca daca vorbim de analogii, exista intr-adevar o analogie cu dragostea omeneasca fiindca nimeni nu poate spune ca ceea ce numim ura intre oameni poate fi dragoste la Dumnezeu sau viceversa. Insa aici mi se pare a fi un paradox extraordinar. Caci cu toate ca exista o analogie, exista intr-un sens si o distanta infinita pentru ca iubirea lui Dumnezeu e de dincolo de posibilitatile lumii create. Cred ca versetul care exprima foarte bine acest lucru este ” Nu precum va da lumea va dau Eu, ci pacea Mea dau voua”. Deci nu precum da lumea.

  18. Insa as insista in mod deosebit pe aspectul gratuit al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne iubeste fiindca noi am avea vreo valoare, ci invers – iubirea Lui este cea care ne da noua tuturor si fiecaruia dintre noi o valoare fara sfarsit. Acest lucru mi se pare vital de precizat. Cu alte cuvinte, iubirea lui Dumnezeu este cea care ne fundamenteaza, ne intemeiaza ca persoane unice si irepetabile, avand fiecare o valoare infinita. Dar valoarea omului, a fiecarui om, este in dragostea Lui, nu este o valoare intrinseca si separata de dragostea Lui. Si aici sunt perfect de acord cu C S Lewis care spune exact acelasi lucru intr-un eseu al sau, imi pare rau ca nu-i mai retin numele. Fiindca a avut niste intuitii extrem de profunde acest teolog si literat anglican pe care personal il iubesc foarte mult.

  19. Ianis says:

    Beni
    Dintotdeauna am fost egoist si egocentric. Asa suntem toti desi unii ca tine se mint ca ar fi diferiti.
    Am trecut printr-o perioada de idealism pe care n-o regret, a fost un stadiu din viata mea.

    Tu se pare ca inca mai crezi ca exista mos Craciun si altruism si te vezi ca un mare binefacator. Aici e diferenta dintre noi: unul progreseaza si invata din experientele trecutului altul se invarte in jurul cozii, avand creierul prajit de religie.
    Nu stiu daca te-ai prostit la batranete sau asa e modelul. Refuz sa cred ca n-ai avut sansele tale de a evolua ca individ.

    @eddieconst

    Am citit despre Hitler ca era abstinent de ceai, cafea si alcool. Plus vegetarian. Adventistii din DE il priveau cu mare admiratie. Cu ocazia unor alegeri, partidul National Socialist a primit 99,9% voturi in Friedensau, localitate cu foarte multi azs pe atunci.

    Partea proasta cu eroii e ca fac rau la suparare: la finalul razboiului, Hitler ii pedepseste pe germani pentru ca nu s-au ridicat la nivelul sacrificiului lui. Ar fi putut sa se predea si sa salveze multe vieti dar a preferat „rezistenta” inutila pana la capat.

    Despre empatie: diferenta dintre un binefacator si un sfant (in islam)
    https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/07/sfant-si-profet-camatar-intr-o-nuvela-egipteana-de-netradus-o-noua-privire-spre-hagi-tudose/

    Referitor la povestirea despre „cruising”: daca grupul ar fi fost format exclusiv din femei, ai mai fi simtit dezgust? 🙂

  20. Ianis says:

    AV
    Eu ti-am zis ca ai o imaginatie bogata care are o singura problema: e cam sectara.

    Ca fapt divers: cica numele de familie cel mai popular pe glob este Mohamed. Si prenumele cel mai popular de pe glob este Li.

    Acum foloseste-ti imaginatia si vezi cat de relevanta este schema ta despre „iubire” pentru Mohamed Li.

    Apropo: ce inseamna „personal il iubesc foarte mult” (pe CS Lewis)? Pentru mine e o propozitie fara logica si fara continut. Si fara estetica.

  21. beniamin51 says:

    Edi

    Da ai dreptate ca meseria de pastor o făceai pentru o răsplată, și încă una foarte slaba .Te plăteau ca pe un mexican ce vorbea prost engleza.
    Eu nu pot sa cred ca atunci când în plina iarna ai mers în centrul Atlantei sa hranesti oamenii străzii, gestul de a te dezbracă de haina ta și sa o dai unui cerșetor ce îngheța de frig , ai făcut acest fapt plin de compasiune ,pentru a primii doua mere de argint și o cununa undeva printr.o gaura ceresca în constelația Orionului, asa cum se aștepta Ianis în perioada lui de idealism (fanatism religios).

    Aceasta fapta plina de compasiune pentru acel cerșetor, nu a fost urmata de un al treisprezecelea salariu, cu toate ca, Crăciunul era undeva prin apropiere.
    Da ai dreptate ca tu s.ar putea sa fi ultimul și sigurul creștin adventist adevărat al ultimei generații perfecte ,generație de care vorbea „mamica”ta spirituala.E.W.

  22. Ianis,
    Eu cred ca de mantuit se vor mantui si musulmani si chinezi si de toate neamurile si religiile. Fiindca a-l cunoaste pe Dumnezeu nu inseamna neaparat a fi crestin cu numele ci a face voia Lui. Undeva dl Edi Constantinescu a spus foarte frumos ca criteriile la judecata vor fi cele enuntate de Hristos, si anume : „sarac am fost si mi-ati dat de mancare…” Restul cunosti foarte bine. Daca am spus ca iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare om este absolut gratuita asta inseamna ca e incomprehensibila si fara motiv. Omul nu o poate intelege. Se trezeste iubit si nu intelege de ce.

  23. Ianis says:

    AV
    Esti sigur ca musulmanii si chinezii au vreo inclinatie pentru „mantuirea” si „iubirea” lui Dumnezeu?
    Nu reusesti sa te desprinzi de gandirea asta sectara, raportezi totul la niste dogme usor de localizat geografic.

  24. Ianis says:

    Beni
    Daca pentru tine idealism inseamna ” a primii doua mere de argint și o cununa undeva printr.o gaura ceresca în constelația Orionului” atunci esti un bou, cu tot respectul pentru necuvantatoarele omonime. Retine ca ti-am facut un compliment.
    Felul in care te raportezi la religie (si o atribui altuia) este infantil si scarbos.

  25. Acum Dumnezeu nu forteaza pe nimeni. Daca nu vor nu vor. Eu cred ca dialogul lui Dumnezeu cu omul continua si dupa moartea fizica si probabil ca acolo vor fi clarificate mai multe in legatura cu ceea ce si-a dorit fiecare om cat a trait pe pamant si in legatura cu eventualele sale proiecte de viitor. Mai mult nu stiu si nu pot sti.

  26. Ianis says:

    AV
    Crezi ca Dumnezeu va fi destul de convingator cu musulmanii care si-au primit virginele ca rasplata de la Allah?
    Le va face o contra-oferta cumva?

    Din cate stiu din teologia crestina, singura „clarificare” pe care intentioneaza Iahve sa o faca dupa moarte este cea prin foc. Radical, nu?

  27. Nu stiu sa raspund la aceste intrebari Ianis. Tot ce stiu este ca daca exista Dumnezeu, el nu poate fi decat dragoste. Ce mi-a placut cel mai mult in prezentarea d-lui Edi este exemplul cu pompierul. Eu mi-as salva fiul.

  28. Ianis says:

    AV
    Dar macar esti constient ca mai exista si alte religii, mai vechi decat crestinismul, cu mai multi adepti si cu alte paradigme despre realitate si viata viitoare? Si ca universul nu se invarte in jurul religiei tale?

    Orice om normal la cap si-ar salva fiul, ar fi nevoie de religie ca sa-i schimbe comportamentul.

    (am parafrazat aici citatul lui Steven Weinberg: „Cu sau fără religie, oamenii buni vor face lucruri bune, iar oamenii răi vor face lucruri rele, dar ca oamenii buni să facă lucruri rele e nevoie de religie”)

  29. beniamin51 says:

    Ianis

    Ca te simți ofensat , ești liber sa alegi acest lucru.eu am înțeles perioada ta de idealism ca fiind perioada când erai „educat” la Cernica și credeai tot ce a scris Elena Withe.

    Dacă te referi la alta perioada ,toate scuzele mele.
    Mulțumesc de compliment.

    Ps încearcă sa analizezi ideile unui om și nu încerca să jignești omul.I-al ca pe un sfat de la un om care te simpatizează.
    MAI GRESESC ȘI EU CÂTEODATĂ. TU POȚI SA IERȚI?
    Vorbesc și eu vorbe ca doar nu dau cu parul.

  30. Ianis says:

    Beni
    Ofensele si simpatiile inchipuite sunt gratuite pe internet.
    In lumea ideilor, insa, ramai tot un bovin :). Unul trist. Infumurarea pe care ti-o da religia e cea mai buna carte de vizita pentru brandul si calitatea ei.

  31. Exemplul dat de dl Edi Constantinescu cu pompierul care prefera sa-si salveze fiul este zguduitor. Zguduitoare este si parafraza dansului la Ioan. Nu poti iubi pe Dumnezeu daca nu iubesti pe aproapele si nu poti iubi pe aproapele daca nu iti iubesti intai familia. Aici este marea dilema. Fiindca nu putem sa fim crestini incetand sa fim „naturali”. Si exista variante ale vietii de apoi, chiar la multi parinti ai bisericii care ne propun o viata golita de orice continut natural. Dar oare acea viata ar mai fi cu adevarat viata mea?

  32. Si intr-adevar, dificultatea nu este sa iubesti omenirea, cum ar zice Dostoievski. Adevarata provocare este sa iubesti pana la capat un om in carne si oase. Fie si un singur om, dar pana la capt.

  33. Ianis says:

    „pana la capat” – sa ne anunti si pe noi cand vezi un om care face asta. Dau de baut.

  34. beniamin51 says:

    Edi

    În sfirsit am ascultat prezentarea ta. Ca aproape întotdeauna ești omul care nu se ferește sa spună lucrurilor pe numele lor adevărat și pentru aceasta multi de condamna ,dar sper ca și mai multi sa te aplaude.

    Ai vorbit de Hitler , Stalin , Lenin și ai vorbit foarte bine.
    As vrea sa te întreb dacă poți sa.l caracterizeci pe Isus ca fiind un creștin umanist secular ,adică un om ce iubea rasa umana ,nu pe fiecare individ in parte și avea intentia ca prin moartea lui pe cruce sa creeze o omenire .noua . ?

    Dacă nu greșesc unul din urmașii lui spunea:– „”pentru răsplata nespus de mare ca îl aștepta în viitor (adică, noi biserica lui),el nu s.a cruțat, ci si.a dat viata ca preț de răscumpărare pentru multi.
    Deci nu pentru toti.

    Putem sa afirmam ca Isus iubea pe toi oamenii la fel ? ( iubirea creștinilor de astazi)

    1 – Isus nu a vindecat pe toți leproși din Ierusalim
    2- Isus nu a vindecat pe toți orbii pe care i.a întâlnit
    3- Isus Isus nu a înviat din morți fără discriminare
    4- Isus nu a scos demoni din toți demonizații din Ierusalim și împrejurimi
    5- Isus nu a vindecat pe toți paraliticii din bete(sda)

    Dacă dragostea lui era egala pentru toți oamenii și empatiza cu toți la fel , de ce nu i.a vindecat pe toți?

    În lumina celor prezentate de tine exista vreo asemănare intre idealul lui Isus și idealul lui Stalin ,Hitler sau Lenin?

    Toți au vrut sa creeze un om nou ,adică o lume mai buna .dar fiecare cu alte metode .

    Stalin ,Hitler și Lenin au sacrificat milioane de oameni ,însă Isus s.a dat pe sine pentru a creea o omenire în care sa domneasca pacea și armonia .

  35. beniamin51 says:

    Ianis

    dacă tu vrei sa trăiești intr.o alta forma de idealism ,și ai schimbat idealismul cu coronițe și mere de argint prin Orion ,cu idealismul …the brotherhood of men …fără..the fatherhood of God ,esti liber sa o faci .Fiecare se odihnește, asa cum își așterne.

    Complimentele rare pe care ți le fac Sint reale ,autentice și nu gratuite..
    Tu crezi ce vrei.
    Sa ai o zi buna îți doresc din toată inima.

  36. Beniamin,

    „Iubindu-i pe ai sai din lume pana la sfarsit i-a iubit.” Acesta este poate cel mai frumos verset al Scripturii. Da, eu cred ca Dumnezeu iubeste pe fiecare om fara margini fiindca noi toti suntem copiii lui. Mai mult insa nu pot spune.

  37. Dar mai stiu si ca omul nu poate sa renunte la tot ce e natural si in acelasi timp sa ramana om. De fapt, daca ar renunta la tot ce e natural, am cadea in erezia monofizita. Din pacate, de prea multe ori in istoria bisericii, indiferent de confesiune, omul a fost devalorizat si vazut ca fiind nimic. Chiar si in biserica de care eu apartin, cea ortodoxa, multi parinti au vazut viata eterna ca o golire de orice continut creat si natural. Mai mult decat atat, multi teologi ortodocsi au postulat o antiteza, un antagonism intre natura si persoana sau intre individ si persoana, ceea ce a dus la devalorizarea a tot ce este natural si uman. Cred ca aceasta a fost o mare greseala, greseala care inca persista in multe medii teologice.

  38. beniamin51 says:

    Andrei

    Ai comentarii foarte bune.

    Izbindu-se pe ai SAI în lume i.a iubit pana la sfirsit.

    PE oamenii care Tatăl .i.a dat …aceștia sint ai sai …pe aceștia i.a iubit pana la sfirsit.

    ISUS spunea „” nimeni nu poate venii la mine dacă nu-i este dat de tatăl meu.””

    Nu la toți oamenii le este DAT sa vina la Isus.

    CITEȘTE DACĂ AI TIMP CARTEA THE WESTMINSTER CONFETION OF FAITH.

    Vei înțelege mai bine protestantismul.
    nu trebuie sa adopți aceasta perspectiva , e doar sa.ți lărgești orizontul spiritual.

    Aceasta carte este una din cele mai bine structurata carte despre credință protestanta crestina.

  39. @beni

    Iar te-ai apucat sa predici pe-aici?… 🙂

    Teologia ta, mai Beni, o stiu toate babele fara sa fi citit „THE WESTMINSTER CONFETION OF FAITH”, iar „intelepciunea asta” pro-vine din basmele si povestile evreiesti da’ mai ales grecesti unde fiecare face doar ce-i „este dat” ori ce-i „este scris”. Si de-aia stie orice baba ca de ce ti-e „dat” tot nu scapi, orice-ai face, ca doar lumea asta nu-i facuta pentru om, ca sa-si arate calitatile si sa-si dezvolte cunostintele, ci-i facuta ca omu’ sa spuna „da si AMIN”, dar mai ales „AMIN si HALELUIA” la tot ce-i trece prin cap lu’ Domnu’… ca doar la ce altceva e bun omu’, nu?

    Si de-asta e buna teologia cu „asta ti-e scris si n-ai ce-i face” fiindca enoriasii care-o inghit ca pelicanii fara sa mestece n-o sa se-apuce sa-si foloseasca si ei mintea si sa-l traga pe Domnu’ de maneca cand „face” ori cand „zice” cate-o tampenie de-o observa pana si copiii de-o schioapa, da’ pe care aia „alesii” n-au voie s-o „interpreteze” decat ca pe-o dovada de mare intelepciune, bunatate si mai ales „har” de la Domnu’…

    Cand citesc cate-o predica de-a ta pe-aici, Domnu’ imi da (oare de ce?) in minte faza finala din filmul asta… 🙂

    Da no’, asta-i doar un film, si nu-i facut pentru aia „alesii”, ca ei oricum sunt imuni la orice le-ar spune cineva ca pe ei nici Domnu’ nu-i mai poate scoate de pe sinele lor … Ce sa-i faci, asta le e soarta… daca-s „alesi”?…

  40. Dupa ce am ascultat prezentarea lui Edi, mi-a venit in minte proverbul romanesc: cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia”.
    Am si un link interesant:

  41. ge2oana says:

    Eu, dupa ce am ascultat prezentarea lui Edi, i-am dat dreptate ca simpatia/empatia se poate transforma very easy in furie si ura necontrolata.

    Cate ore sunt de ieri seara cu Turcia, Gemania, Elvetia, Grecia !?
    Stai sa vezi ce val de empatie urmeaza !!

    Iubirea ce ne face asa de fericti…….

  42. ge2oana says:

    Ianis,

    Mai parafrazeaza-l inca o data pe Weinberg, ca tare mai avea dreptate !!

    Ce buna e religia !
    Da´ si iubirea impreuna cu cu ea , nu-i asa !?

  43. Ianis says:

    ge2oana, unde dragoste nu e, nimic nu e. Un atentat, un genocid, o ardere pe rug sau o mica ucidere cu pietre

  44. In legatura cu atentatul de la Berlin, iata ce scrie un deputat roman, proaspat ales, Daniel Gheorghe, crestin practicant :

    „Lepădarea de Hristos a deschis porțile infernului jihadist. Toate formele posibile de ideologii islamiste s-au dezvoltat la umbra corectitudinii politice și a alungarii expresiei creștine din spațiul public european. Europa tot mai secularizata de astăzi se va transforma peste o jumatate de secol într-o anti-Europa islamista și segregata. Europenii trebuie să se regăsească pe ei înșiși, iar asta o pot face doar între pereții catedralelor și lângă altarele milenare, nu în cancelarii de-crestinate și bolnave de birocrație!”

  45. Raspuns lui Polihronu,

    Arhimandritul Sofronie spune ca atunci cand zicem ca dumnezeirea e impasibila NU inseamna ca Dumnezeu nu iubeste, ca nu compatimeste, ca nu se mahneste pentru pacatele noastre.
    Bineinteles ca Dumnezeu sufera, compatimeste, iubeste, dar aceasta compatimire sau suferinta NU induce nici o sfasiere, nici o ruptura, nici o tragedie in fiinta Lui, asa cum e la oameni. Cred ca asa trebuie inteles.
    De aceea, paradoxal, Dumnezeu este deopotriva pasibil si impasibil. Pasibil fiindca iubeste si compatimeste cu adevarat, impasibil fiindca lipsa iubirii din partea omului NU provoaca inlauntrul Vietii Sale nicio tragedie si nicio ruptura.
    Nu există tragedie în Dumnezeu, spunea şi repeta parintele Sofronie. Tragedia nu există decât pentru omul a cărui vedere nu depăşeşte hotarele pământului. Hristos a trăit drama întregii omeniri, dar
    în El Însuşi, nu exista nici o dramă”. Numai o pace de necuprins…

  46. Si iarasi ajungem la neurostiinta, la neurocortex, creierul limbic si cel reptilian.Suntem ceace am ajuns.

  47. polihronu says:

    „Nu există tragedie în Dumnezeu”

    Tragic.

  48. ge2oana says:

    Tragic, da.
    Daniel ala, aha, un cur-gol cu ifose de arhimandrit.

  49. E cu siguranta un paradox. Sa iubesti si sa-ti fie mila de orice creatura dar cu toate astea Iubirea infinita sa ramana invincibila, nezdruncinata de nicio ruptura, de nicio sfasiere interioara. Crestinismul este religia paradoxurilor. Totul e paradox in crestinism. Paradoxul este chiar in inima credintei crestine. Dumnezeu este trei si totusi unul, El se face om dar ramane Dumnezeu, se naste dintr-o fecioara, moare si invie, totul este paradoxal. Absolut totul. De aici si esecul oricarui demers exclusiv rational de a ajunge la Dumnezeu. Spune tot Sofronie Saharov, pe care l-am citat anterior, ca crestinul trebuie sa respinga contemplarea abstracta a binelui, frumosului, adevarului ca pe o cale falsa. Nu prin contemplarea abstracta, platonica, a acestor valori ajungem la Dumnezeu. Ci numai atunci cand omul intra intr-o relatie directa si personala cu Dumnezeu, numai atunci el vede ca Dumnezeu e bun, e iubitor, e frumos. Totul este personificat in persoana Lui – Iubirea, Adevarul, Binele.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: