Boala psihica tine cont de religie, chiar daca religia nu tine cont de boala psihica
17 august 2017 16 comentarii
Tragedia care s-a petrecut astazi in apropiere de Bucuresti unde o femeie insarcinata impreuna cu cei trei copii s-a aruncat in fata trenului aduce in atentie o problema pe cat de controversata, pe atat de ignorata: tine cont boala psihica de religia bolnavului? Raspunsul simplu, intuitiv, si in parte corect este ca religia nu reprezinta un factor determinant in declansarea unei tulburari psihice. Nuanta este una subtila si este intens exploatata de cei carora li se cer niste raspunsuri privind o tragedie in masura sa zdruncine intreaga societate, precum decizia femeii de a-si lua viata nu doar siesi, ci si copiilor ei. Ziarele deja raspandesc informatia potrivit careia femeia, in varsta de 30 de ani, era membra a Bisericii Adventiste. Ne putem astepta ca reactia oficiala a Bisericii sa fie una de totala dezangajare fata de un membru care, se va spune, are libertate deplina asupra hotararilor pe care le ia, fie ca tin de cumpararea unei masini sau de intentia de suicid. Va face, eventual, unele comentarii despre importanta tratarii depresiei cu ajutorul psihiatrului si al psihologului, subliniind ferm ca boala psihica nu este determinata de religia credinciosului si ca Biserica nu are control asupra sanatatii mentale a enoriasilor sai. Comunicatul va fi distribuit rapid, precis, enoriasii speriati la gandul ca poate au pacatuit intrebandu-se cum e posibil ca un „ales” sa fie in stare de-o asemenea fapta vor fi lamuriti, forfota interioara isi va pierde treptat intensitatea, linistea se va restabili, credinciosii vor reveni la ale lor, conducatorii la ale lor. E in natura lucrurilor sa se intample astfel.
Si totusi, tristul eveniment de astazi ridica niste intrebari care nu mai pot fi tinute sub obroc. Multi s-au straduit indelung sa indese sub pres aceste chestionari impiedicand reflectia, elaborarea si vindecarea unor suflete care s-au izbit, direct sau indirect, de realitatea zdrobitoare a bolii psihice. Fie ca e vorba de anxietate, depresie, schizofrenie, tulburare paranoida, bipolara sau perversiune, oamenii care au o tulburare psihiatrica sau au in jurul lor persoane cu astfel de tulburari, au nevoie sa inteleaga si sa dea un sens suferintei psihice. Sa inteleaga ca boala psihica nu reprezinta justitia divina impotriva pacatosului, nici vreo uneltire a duhurilor rele impotriva credinciosului si, mai ales, sa inteleaga ca tulburarea psihica nu se trateaza cu suc de patrunjel si lanturi de rugaciune. Boala psihica este o conditie medicala patologica si nu tine nici de vointa celui afectat, nici de credinta sau necredinta sa. Boala psihica trebuie tratata impreuna cu medicul psihiatru si cu psihoterapeutul insa, din pacate, in cele mai multe cazuri, ea este bagata sub pres(ul bisericii). Desigur, biserica si conducerea politica au treburi mult mai importante de rezolvat decat sa discute despre tentative de suicid sau abuz emotional. Una se ocupa cu tranzactia de suflete, cealalta cu tranzactia financiara. De cele mai multe ori se confunda intre ele.
Religia nu reprezinta un factor determinant in etiologia bolii psihice, insa ea devine un factor important in masura in care boala psihica este privita ca in Evul Mediu si in masura in care, mai ales in sectele fundamendaliste, este asociata fie cu lipsa reperelor morale (de aici se ajunge la vinovatie indusa si deci, favorizeaza declansarea tulburarii psihice in randul celor instabili emotional), fie cu suferinta imensa pe care divinitatea o „ingaduie” (si in acest caz orice chestionare, reflectie si ajutor medical si comunitar sunt stopate din fasa, daca nu chiar interzise).
Gasesc revoltatoare atitudinea unor secte de a recruta oameni bolnavi psihic sau vulnerabili emotional. Acesti oameni nu sunt stapani pe propria lor minte, nu sunt capabili sa ia decizii rationale sau sa aiba discernamant. Asta nu constituie o piedica in calea bisericilor de a boteza si a adauga, astfel, inca un numar la sirul lipsit de identitate de enoriasi. Gasesc actul de a boteza astfel de oameni aflati in suferinta si complet neajutorati unul pervers si profund distructiv pentru o persoana confuza si vulnerabila. Daca proaspatul recrut experimenteaza durere psihica sau se afla intr-o stare de saracie materiala se agata de orice speranta care il poate ajuta sa supravietuiasca. Daca vorbim despre o conditie psihiatrica, dupa scurta perioada de energie, speranta si gandire pozitiva pe care cineva o poate experimenta atunci cand se afiliaza unui crez religios, va urma, negresit, revenirea la realitate. Or aceasta revenire va fi cu atat mai zdrobitoare cu cat i s-a promis ca se va simti mai bine, ca viata lui se va imbogati, ca relatiile nu vor mai sta sub apasarea ambivalentei. Aceasta realitate carora unii incearca sa se sustraga si cad intr-o patologie si mai severa in care simtul realitatii este profund afectat, va lovi cu o furie extrema in moalele capului deja fragil si va incepe sa sape fagas catre concluzia ultima, aceea ca moartea constituie solutia finala.
Un sistem care perpetueaza ideea ca boala psihica este, in totalitate, in responsabilitatea celui afectat si care asociaza tulburarea emotionala cu vinovatia, rusinea, dezgustul, este un sistem nociv. De asemenea, o comunitate care declara ca este interesata de binele celuilalt si care, in acelasi timp, promoveaza ghetoizarea, ignoranta si chiar ura fata de cel diferit este o comunitate a carei existenta se sprijina pe mecanisme de functionare perverse. Aici nu mai este vorba despre „opium pentru mase” ci de fetisizare, ura de sine si ura fata de celalalt.
Cat despre actul femeii care a hotarat sa-si ia viata si sa traga dupa ea si pe cei trei copii mici, el reprezinta un gest extrem al unui om cu o suferinta psihica teribila. Un gest absurd, greu de inteles si dificil de elaborat. Reprezinta gestul unui om insingurat, cu un jug imposibil de dus, cu o viata care si-a pierdut pana si ultima picatura de licarire vitala. Dar noi, noi am ramas. Si inca putem decide sa traim si sa lucram in slujba vietii. Iar atunci cand esuam, sa cerem ajutor, un ajutor viu si real. Sa punem intrebari, sa reflectam, sa elaboram, sa dam un sens. Sa invatam si sa crestem. Caci aceasta este viata adevarata!
LATER EDIT: Conferinta Muntenia a trimis un comunicat extrem de prompt prin care spune ca femeia si sotul ei nu apartineau Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.
Problemele ridicate in articol raman valabile, intrucat ele nu se refera doar la o situatie particulara, ci la practici si atitudini generale.
oxigen2 
Un strop de nicotină sau THC ar fi ajutat-o să depășească momentul. Religia nu este opium (din păcate).
http://www.adventist.ro/index/dincolo-de-senzational-profitand-de-tragedia-unei-persoane-care-suferea-de-depresie-jurnalistii-romani-convertesc-post-mortem-o-persoana-la-adventism/
”Religion Is Not The Opium Of The People – Rationalization Is”
„Cat despre actul femeii care a hotarat sa-si ia viata si sa traga dupa ea si pe cei trei copii mici, el reprezinta un gest extrem al unui om cu o suferinta psihica teribila. Un gest absurd, greu de inteles si dificil de elaborat. Reprezinta gestul unui om insingurat, cu un jug imposibil de dus, cu o viata care si-a pierdut pana si ultima picatura de licarire vitala. Dar noi, noi am ramas. Si inca putem decide sa traim si sa lucram in slujba vietii. Iar atunci cand esuam, sa cerem ajutor, un ajutor viu si real. Sa punem intrebari, sa reflectam, sa elaboram, sa dam un sens. Sa invatam si sa crestem. Caci aceasta este viata adevarata!”
Aveti o intuitie in final, pe care as dezvolta-o. Tragicul eveniment este expresia „insingurarii” ca rupere de Intreg(teleios), pe care atat crestinismul institutionalizat o predica cat si rationalismul nihilist. Probabil, rezultatul ar fi fost acelasi si in „afara” bisericii si asta pentru ca nu apartenenta sau lipsa de apartenenta la vreun „ism” este cauza profunda, ci ruperea legaturii cu Intregul, cu Sinele autentic adica principiul alteritatii.
Si da, noi inca „putem decide” daca suntem sau Suntem.
Cat despre ceea ce Viata adevarata este….se poate ajunge si pe drumul pe care-l propuneti, dar numai cu sinceritate fata de noi insine si numai prin „reducere la absurd”.
A fi sau a nu fi , aceasta-i intrebarea …
„Acum e ceasul nopţii cel vrăjit / Când cască ţintirimele, când iadul / Duhneşte molimi spre pământ; acum, / aş fi în stare sânge cald să sorb, / să făptui grozăvii de care ziua / S-ar îngrozi.”
Acum, ca m-am gandit mai bine, ar mai fi o intrebare care se impune inca din titlu: cine pune granita intre „patologie” si „normalitate” si cata onestitate este in el?
„A fi sau a nu fi , aceasta-i intrebarea …”
Da, aceasta este!
Si da, acum e ceasul intunericului!
Si da, cerneala rosie va mai fi de trebuinta pentru ca istoria Luminii sa se scrie deslusit!
allegro,
Psihiatria este parte din știința medicală. Psihologia are un spectru mai larg și, prin natura ei, mai puțin exact. Cred că termenul ”normal” nu face parte din vocabularul lor. Normal vs. patologic face parte mai degrabă din vocabularul politic când puterea încearcă se eludeze întrebări incomode.
Pentru AZS, aceiași femeie este ”normală” când așteaptă un miracol după botez, dar este ”bolnavă” când miracolul nu are loc. Eu zic că femeia a fost mai normală când s-a sinucis cu copii care purtau gena fatală decât atunci când a crezut că toate problemele se trag de la relația cu Isus.
EC
„Eu zic că femeia a fost mai normală când s-a sinucis cu copii care purtau gena fatală decât atunci când a crezut că toate problemele se trag de la relația cu Isus.”
Eu zic ca-n ambele situatii sufera de orbire, in prima pentru ca nu se vede pe Ea deasupra determinismului, fie el si genetic si-n a doua pentru ca nu poate accepta existenta miracolului fara a testa viteza ingerilor de la zidurile Ierusalimului. Totul porneste de la „asteptari” si de la faptul ca nu vede cine are asteptarile.Asta face ca cele doua situatii, desi par diferite, in realitate sa fie doar una, doar imbracata diferit.
alterego,
Care este norma în normal? Din punctul de vedere al selecției grupului, sinuciderea femeii este la fel de normală ca și sinuciderea albinei. A-normalitatea gestului la oameni față de albine se explică prin distanța genetică în societate față de stup.
Miracolul este o păcălire a naturii. Religia îi oferă omului posibilitatea să se elibereze de ”normal”, dacă vrei de tirania genei egoiste. Omul nu este ”normal” în natură. Cel care cedează în fața genei egoiste prin sinucidere sau prin bestialitate se întoarce la starea normală a naturii.
Problema în cazul acesta nu este religia în sine ci manipularea ei cinică de către biserică cu promisiuni ieftine.
Nu știu dacă ați văzut acest serial
„Care este norma în normal?”
Pai asta intreb si eu, dar nu ma hazardez sa dau raspunsuri grabite atunci cand cunosc in parte.
„Miracolul este o păcălire a naturii”
Da miracolul este sa te arunci de pe zidurile Ierusalimului crezand ca ingeri te vor prinde, adica sa testezi viteza ingerilor, cum ziceam. Credinta oarba in „miracol” e stupizenie dar intuitia ca totul e posibil, e dovada de bun simt rational(in sens analitic), chiar. Si dovada e chiar „miracolul” relativitatii restranse sau extinse, ori al mecanicii cuantice, al matematicii fractalilor etc.
„Omul nu este ”normal” în natură”
Aici se poate discuta. Daca normalitatea este definita in natura ca un comportament care asigura perpetuarea speciei, atunci vestea buna este ca omul a ajuns in varful lantului trofic. Daca acest comportament de celula canceroasa il va face sa moara odata cu organismul gazda, inseamna ca nu asta e normalitatea. Ramane sa vedem!
„Problema în cazul acesta nu este religia în sine ci manipularea ei cinică de către biserică cu promisiuni ieftine.”
Religia e chiar manipularea de care vorbeai!
Recursul la metodă alt
-lefterego. Mie și lui Dawkins teoria jocurilor ne spune că normalul = probabilitatea matematică maximă a răspândirii unei alele și că această probabilitate implică contribuția satanei pe ici pe cole, prin părțile esențiale, cum ar fi sinuciderea individului pentru binele grupului, indiferent dacă este vorba de biata femeie care interiorizează eșecul propriu în fraza ”nici lui Dumnezeu nu-i pasă de mine”, sau de teroristul sinugicaș care se duce la cele 72 târfe lăsând femeile pentru cei care pot crește copii, sau de predicatorul parazit care își atrofiază creierul ca limbricul și bagă 3 copii la medicină, doi la drept, și unul la seminar.Acuma ca tu si cu Dawkings sustinuti navalnic de teoria jocurilor, puneti comportamentul suicidar strict in carca vreunei gene sinucigase, pot io sa ma opun? Zi si tu! Da auzi, din dragoste pentru recursul asta la metoda, v-ati gandit cumva tu si cu Dawkings sa vedeti daca nu cumva gena devine activa atunci cand subiectii sunt supusi anterior la factori de stres. Asta n-ar sugera ca relatia dintre factorul genetic si comportament ar avea dublu sens? Oare nu cumva tiparele de comportament pe care le-ai enumerat ar avea mai degraba cauze cum ar fi abuzul de orice fel, suferit pana la activarea genei care in cele din urma ar fi si ea una din consecinte? Si daca lucrurile s-ar prezenta astfel, n-ar fi mai bine sa cobori grijuliu cu „normalitatea” pe scari?
Evoluția rațiunii: După un asemenea film devii aproape cu siguranță bipolar!