Apocalipsa post-moderna
17 octombrie 2018 15 comentarii
Hainele cele noi ale disciplinelor umaniste – (spoiler: sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire) – au fost scoase în strada de ultima farsa Sokal in US. Trei academici au prezentat 20 de articole scrise in jargon feminist/intersectionist, pentru publicare la mai multe jurnale peer-reviewed, specializate studii de gen. Șapte fuseseră deja publicate atunci când farsa a fost descoperita – nu va grăbiți, nu în lumea academica ci pe twitter.
Ofer cateva exemple sumare mai jos.
Parcurile urbane de căini reprezinta o cultura de viol si opresie canina a catelelor MeToo. Mai grav: stăpânii se uita cu indiferenta atunci cand cainele obiectivizeaza cățeaua, dar urla isteric la căinii gay. Si mai grav: stăpânii examinează organele genitale ale câinilor pentru a asigura cis-normativitatea relațiilor canine. Autoarea – sub nume și PhD fictiv – sugerează ca bărbații trebuie ținuti în zgarda.
Un plagiat de 3000 cuvinte din Mein Kempf substituie jargonul hitlerist cu cel feminist. Bărbatul alb-hetero este denunțat în limbajul folosit de Hitler pentru evrei.
Studenții albi trebuie legați în lanțuri și nu au voie sa pună intrebari in timpul orei. Profesorul are datoria sa discrimineze ca reparație pentru minorități.
Astronomia este dominata de matematica, adica de barbati albi morti sau vii. A sosit timpul ca femeile sa își spună cuvântul in astronomie cu astrologie feminista și dansuri stelare. Astronomia etnocentrica trebuie îmbogățita cu una post-colonialista, în care mituri aborigene și intuiții religioase sunt așezate deasupra ideologiei newtonian-einsteinene.
NA: Se pare ca adevăratul inchizitor este Galileo cu dogma lui pe nedrept numita știința. Bănuiesc ca Hawking ar lua totuși nota de trecere datorita handicapului.
Cultura de fitness și politica de sănătate dominanta discriminează împotriva minorității (?!) obeze. Trebuie încurajata imaginea publica a obezului ca ideal al corpului uman.
Bărbații albi hetero se tem de inteligenta artificiala pentru ca știu din experienta ca logica si raționalismul sunt instrumente de opresie culturala. Soluția este o singularitate feminina în care mașina AI irațional-inclusivista si mistic-feminista operează pe baza de algoritmi emoționali/hormonali.
Recepția – cu o puține excepții – a oscilat intre aprobare și entuziasm din partea comitetelor de examinare.
Trebuie totuși amintit ca jurnalele de sociologie și psihologie – adică acele jurnale în care știința contează – au aruncat articolele la coșul de gunoi.
Puteți citi întreaga istorie aici. Nu râdeți. Sunt semnele celei de a doua veniri a asteroidului care a pus punct la istoria dinozaurilor. De data asta vine pentru noi.
Ce se întâmpla? Noțiunea adevărului obiectiv, definit pe baza rațional-empirica, noțiunea adevărului de la Socrate la Iluminism, a fost abandonata în favoarea celei post-moderne ca adevărul este un construct politic. Logica și știința nu sunt instrumente pentru aflarea adevărului obiectiv- care nu exista – ci ideologii ale puterii colonial-patriarhale.
Nevoia de justiție sociala cere detronarea rațiunii in favoarea adevărului post-colonialist, post-rasist, post-masculin, post-hetero, post-cis, in ultima instanta, post-uman. Pentru ca penitenta în regresie infinita duce in cele din urma la închinarea în fata unui copac, ca in Avatar, sau la la un Caesar sub-hominid ca în Planeta Maimutelor.
Creaționismul măcar nu se învață în scoală, dar non-sensul ca evoluția s-a oprit cu H sapiens este dogma. Nu degeaba creaționiștii se alimentează din scepticismul post-modern cu privire la știința.
De fapt, ridicarea extremei drepte este condiționata de postmodernism.
In US, încă nu s-a răcit disputa cu privire la nominalizarea unui nou judecător in Curtea Suprema. Pseudo-stânga, în loc sa pună în discuție imparțialitatea ideologica a judecătorului Kavanaugh, a sucombat la retorica MeToo. Dezbaterea cu privire la constituție a fost înlocuita cu mediatizarea lui Christine Blasey Ford. Investigarea de către cea mai puternica agenție domestica de informații din lume a unei drame de liceu, consumata acum o jumătate de secol, a devenit centrala in validarea unei poziții cheie pentru viitorul democrației. Kavanaugh măcar a știut sa nu puna pe masa cartea anti-avort. Te miri ca idioții astia au pierdut alegerile.
In același timp, in România, referendumul pentru schimbarea constituției a scos la lumina pericolul pe care noua putere demagogica a hoardelor mănate la vot de pastori îl constituie pentru viitorul democrației. La fel ca în America, adevărata problema a devenit periferica fata de politica de victimizare. A câștigat la urma apatia politica, celebrata ca o dovada ca romanii au devenit în sfârșit europeni.
Ce avem in ambele cazuri, ca sa nu mai amintesc problema Islamului, este o situație în care golul intelectual lăsat de trădarea modernității a fost umplut de ideologii pre-moderne. Delirul post-modern nu este un argument valid împotriva unei extreme drepte care conjură spiritele “barbatilor albi morti” impotriva intersectionismului post-colonialist și apelează la Darwin împotriva noilor discipline umaniste cu termenul studies la coada.
Nu este un accident ca aceste discipline celebrează sacrul și intuițiile mistice deasupra științei. Nu este accidental nici faptul ca astfel de studies sunt bine primite ln universitati ca SAU și în reviste ca Spectrum.
In loc de concluzie. Dupa ce ne-a vizitat asteroidul la sfârșitul Jurasicului, din toată clada arheosauria au rămas doar crocodilii si pasarile. Specia H sapiens va fi inlocuita de predatori pe fundul apelor tulburi și pasări pe cer. Unora le cresc fălcile si pielea groasa, altora le cresc aripi. Prefer aripile.
oxigen2 
Intrebarea ar fi daca nu cumva stiinta moderna insasi ar putea fi invinuita de mutatia care s-a produs in conceptia asupra naturii adevarului. Scolastica si medievalii credeau intr-un adevar ”obiectiv”, ontologic si absolut. Modernii, pe de alta parte, si impreuna cu ei stiinta moderna, afirma ca adevarul e tehnic, practic si instrumental, adica bazat pe ipoteze de lucru care sunt abandonate odata ce ele nu mai corespund, sau odata ce altele cu un grad mai ridicat de precizie sunt propuse. Abandonarea interesului pentru un adevar ontologic este, conform unui rationalist precum Bertrand Rusell, trasatura principala a stiintei moderne.
Edi Constantinescu
Vreau sa pun o intrebare care multora poate parea prosteasca, dar eu recunosc ca ma preocupa. Sa luam de pilda o afirmatie care, dpdv stiintific, nu mai este chestionata in niciun fel, anume ca pamantul se misca in jurul soarelui. Dar eu stiu ca, conform stiintei moderne, orice miscare e relativa si nu exista miscare absoluta. De aceea, atunci cand merg cu trenul spre Londra, pot afirma ca trenul se duce spre Londra, dar pot spune si ca Londra vine spre tren, doar ca in ultimul caz calculele ar deveni extrem de complicate, dar dpdv teoretic, afirmatia e perfect valabila. Oamenii de stiinta par sa nu-si mai puna astazi intrebarea de natura filosofica, simpla, ce inseamna ca ceva se misca atunci cand nu exista niciun punct fix si cand reperul este ales doar in functie de comoditatea calculului si de lama lui Ockamus? Fiindca, rational vorbind, a vorbi despre miscare cand nu exista niciun reper absolut, este un nonsens. Impresia mea este ca intreaga stiinta moderna sta pe un asemenea esafodaj subred, plin de conventii, de relativism, de lipsa de coerenta. Nu ma bucur deloc de aceasta situatie si nu sunt multumit. Ceva in mine imi spune ca e absurd sa vorbesti de miscare cand nu ai niciun reper obiectiv si absolut. Adica e absurd dpdv logic.
Omul nu poate gandi coerent notiunea de miscare decat in raport cu un reper absolut fix. Daca asemenea reper nu exista, intram intr-o intreaga ”nebunie”. Totul devine descentrat, dezaxat, lipsit de busola si de o elementara coerenta interna. Curios este insa ca nimeni nu pune aceste probleme intr-un mod acut, desi ele te lovesc pur si simplu. Daca aceste lucruri sunt folosite doar in mod instrumental, pentru comoditatea viziunii si a calculelor, pot sa accept intr-o anumita masura, dar atunci ar trebui sa nu mai vorbim de adevar in stiinta. Si spun asta fara sa fiu in niciun fel postmodern. Tot asa cum medievalii nu erau postmoderni cand cautau acel reper fix in raport cu care sa se pozitioneze si sa-si gaseasca busola.
AV nu pricepe: nu e nicio diferenta intre metafizica absolutului (teologie) si gender studies. Ambele esueaza pentru ca ambele se fac de la amvon. Amvonul – “reper obiectiv si absolut”.
Ca de obicei, iezuitii au priceput deja.
Si ca sa nu se creada ca imi manifest perplexitatea numai in avantajul credintei, o sa spun ca nu inteleg nici in ce sens anume poate fi considerat Dumnezeu ca fiind creatorul tuturor lucrurilor. Mi-e greu sa pricep cu un dumnezeu iubitor si plin de sens ar fi facut leul perfect adaptat sa prinda si sa sfasie gazela dar in acelasi timp ar fi proiectat si gazela pefect adaptata sa fuga si sa scape de leu. Nu pot sa cred ca cea mai buna idee pe care a putut-o avea creatorul a fost sa faca o lume in care fapturile sale se intrec intr-un fel de ”care pe care”. Daca Dumnezeu e creatorul lumii, atunci probabil ca aceasta lume vazuta si perceputa prin simturile noastre e un fel de element subsidiar, in raport cu o alta lume mai ”fundamentala” dar inaccesibila simturilor noastre. Doar ca o astfel de lume nu poate fi dovedita si, dupa cate observ, ea nu intra nici in preocuparile apologetilor. Imi pare rau dar eu nu pot fi de acord cu psalmistul ca cerurile spun slava lui Dumnezeu. Dupa cum nu pot fi de acord nici cu Pavel sau cu parintii bisericii ca dumnezeu transpare in creatie. Eu nu vad asta nicaieri.
AV,
Pamantul nu se invarteste in jurul soarelui. Amandoua graviteaza in jurul unui centru, numai ca diferenta de masa face ca miscarea soarelui sa fie nesemnificativa. Adevarata problema este cand apare al treilea corp. Atunci nu poti rezolva problema cu un numar limitat de operatii. De exemplu, nu poti determina pozitia planetelor in sistemul solar pe o perioada indefinita de timp. In rest, miscarea la nivelul sitemului solar (tren sau planeta) este perfect descrisa de legile mecanicii clasice. La scara universului, intelegem ca legile lui Newton sunt o descriere a efectelor fizicii relativiste la scara redusa. Matematica opereaza in adevaruri absolute.
Fizica relativista nu gandeste miscarea in raport cu un punct fix ci in raport cu constanta C, care este viteza orizontului de evenimente in univers. Daca vrei sa aplici ecuatiile relativiste la miscarea trenului poti sa o faci ca experiment de gandire, pt. ca si Einstein a facut-o, dar este un exercitiu steril intrucat variatia spatiului/timpului este infinitezimala. Nu inseamna ca nu este reala.
Scolastica a dezvoltat bine logica propozitionala dar nu i-a inteles limitele. Asta a dus la criza nominalista si folosirea cuvantului „modern” pentru cei care cautau sa rezolve aceste limite. Nu poti deduce adevaruri despre existenta din relatia logica intre concepte si cuvinte, pentru ca aici este adevaratul relativism. Scolasticii vedeau adevar absolut acolo unde Socrate vedea aporia. Un regres de 1500 de ani.
Daca stiinta ti se pare mai putin sigura decat ontologia, Kant ofera o critica mortala a metafizicii si un argument puternic de ce legile lui Newton sunt cunoastere in timp ce gandirea scolastica se impotmoleste in contradictii insolvabile.
Poli are dreptate chiar daca tonul este zeflemitor. Gender studies este o metafizica care se impotmoleste in probleme de limabj la fel ca scolasticii in loc sa ia in considerare biologia evolutionara, embriologia, genetica, si date empirice/statistice din psihologie si sociologe. Deci postmodernismul nu este produsul stiintei ci a ignorarii ei in disciplinele umaniste, spre deosebire de umanistii Renasterii care erau polimati ca Da Vinci.
De altfel, toate aceste „studii” postmoderne sunt in favoarea religiei asezata deasupra stiintei. Vezi amicul nostru cu patratul. Singura lui problema este ca si-a prezentat teza ca logica/teologie in loc sa o prezinte la cultural/gender studies unde ar fi fost primita cu entuziasm.
Trans-sexualitatea exista este demonstrata si explicata stiintific. Miscarea trans are trei probleme:
1. Se bazeaza doar pe experienta subiectiva.
2. Reduce problema la limbaj.
3. Identity politics.
@Edi,
Serios? Si-atunci ne putem pisa (vorba lu’ @poli) pe faimosul principiu „per-review” academic? Ca doar fix asta-i „teza” intregii farse cu articolele, nu?… 🙂
Paul,
Repet, jurnalele de sociologie/psihologie au respins articolele ca BS.
Gender/cultural studies, ca dicipline independenta de sociologie, sunt reasoned reality studies. Si ei au abandonat conceptul realitatii obiective pentru epistemologia unghiurilor opuse. Si ei considera ca logica este conspiratia apusului impotriva pastorilor de capre barbosi, dar prefera pastorii din 600 celor de acum 3000 de ani.
Toate scolile de filozofie si logica stramba din nas dar nu vor sa fie incorecti politici.
Pentru *studies, genul si rasa sunt concepte metafizice, in sensul ca nu depind de biologie ci de o determinare care nu se explica din afara ei. Cineva „stie” ca este genul x pentru ca are intuitia unui gen transcendental. La fel si cu rasa. O familie infiaza un copil de romi din Romania si in vacanta duce copii sa isi cunoasca cultura pentru ca, in timp ce spun ca rasa e un contruct (reasoned reality) considera ca cultura tiganeasca este pe undeva atasata in mod misterios de genele lor desi rasa nu este in gene. Apropos, tiganii sunt la fel de arieni ca si germanii.
Gender studies sunt legitime ca parte a stiintei medicale si a psihologiei. Studiul raselor este partea interzisa a biologiei evolutinare. Interactia culturilor este parte din sociologie.
Ce avem aici este un conflict intre o noua religie si stiinta. La fel ca scolasticii medievali, neo-hominizii astia cred ca stiinta trebuie subordonata dogmei si reasoned reality. The rest is white noise.
“Cineva ‘stie’ ca este genul x pentru ca are intuitia unui gen transcendental.”
Mai mult, ataseaza valoare morala acestei “cunoasteri”. Exact ca in teologie.
@Edi,
Oricum, farsa a demonstrat ca principiu’ akademic „per-review” e fix „inchizitia” catolica. Cand autoru’ articolului (oricare ar fi el) zice dogma corecta, „comisia invizibila” da unda verde la publicare. Cand nu, nu.
Nu fix asa fac si aia de la Curieru’ Adventist?… 🙂
Paul,
Nu asi sari asa departe. Procesul de per-review este imperfect si oarceum monopolizat. Insa nu e bazat pe dogma. Ceea ce revede comitetul de examinare nu este teza sustinuta ci cat de solida este informatia (date empirice, statistici) si cat de riguroasa este metoda. Cei care sunt invitati sa examineze teza sunt persoane care au adus propria contributie in campul respectiv.
In cazul studiilor culturale/rasiale/feministe/gender, comitetele de examinare nu vin din psihologie/stiinta medicala/sociologie, cum ar fi normal, ci din activism. Este intr-adevar ca la Curierul.