Genul apocaliptic ca mecanism defensiv
5 martie 2019 12 comentarii
Spiritualitatea deosebită a poporului evreu, monoteismul si capacitatea de abstractizare, penetrarea întregii existențe prin determinismul religios, teocrația, toate aceste erau puse în pericol, dacă nu se verifica istoric cauzalitatea logică în relație cu divinitatea. Totul se prăbușea, ceea ce condusese la salvgardarea ființei naționale, era amenințat de irelevanță, devenea superfluu.
Situațiile limită repetate, crizele existențiale, istoria zbuciumată, atrocitățile inimaginabile, au condus la o soluție defensivă – literatura apocaliptică.
Explicit, atunci când, în mod repetat, postulatul deuteronomic este contrazis, fie în aspectul său pozitiv, fie în cel negativ, în sensul că ascultarea nu generează în mod necesar binecuvântare, iar nelegiuirea nu aduce de fiecare dată pedeapsa, coerența logică a unui principiu fundamental de supraviețuire – teocrația – a început să se clatine. Manase, nelegiuitul și Iosia, reformatorul, sunt cazuri evidente. Ps 73 este un exemplu de interogație, în acest sens. Desigur, există tentative de explicații mai sofisticate: întârzierea pedepsei, face pe oameni îndrăzneți, etc.
Rezumând, o situație critică, fără ieșire logică, provoacă o confruntare existențială, din care se iese printr-o imagerie fantastică. Ceea ce ne refuză modul de alcătuire al acestei lumi, poate fi și se va realiza într-o altă lume, ideală – în paradis, în Împărăția lui Dumnezeu.
Simetria artistică – emblema marilor capodopere este asigurată – venim din Eden, vom ajunge pe Noul Pământ. Ceea ce conferă perenitate acestui model ideal, este limbajul și schema oraculară, mijloacele simbolice, metaforice, care pot simboliza orice tip de realitate devenită inconfortabilă, imposibilă.
Literatura apocaliptică oferea o soluție. Așa cum defensele psihologice conservă integritatea bio-psiho-socială a eului, explicația apocaliptică amână dezintegrarea, oferă un tărâm al speranțelor și încrederii regenerate. Cu cât este mai elaborată, mai complexă, mai simbolică, metaforică și oraculară, cu atât va avea valențe și potențial de a se oferi ca matrice pentru evenimente istorice succesive.
Până la urmă, ecuația umană conține aceeași termeni eterni: binele și răul, adevărul și eroarea – minciuna, fericirea și suferința, viața și moartea, efemeritatea și vesnicia, etc.
Exista deja, în germene, o tradiție profetică privind consecințe și predicții ale combinării acestora. Nu trebuie decât să fie alcătuită o sinteză, să se nască un gen matur, care să înglobeze și să desăvârșească rețeta.
Până la urmă, ce-l determină pe om să genereze artă, narațiuni, mituri, dacă nu nevoia de sens, coerență, semnificație a existenței.
Sistemele de apărare și mecanismele defensive pot și trebuie văzute ca mijloace de adaptare. Adaptare față de riscurile, pericolele și disconfortul interior, psihic, sau exterior, real – fie el natural sau social. El se înscrie în devenirea individului si a umanității, în istoria sa.
În acest sens, întreaga civilizație, creativitate, este o adaptare, și oarecum reducționist, un mecanism defensiv. Există apărări biologice, psihologice, sociale, spirituale.
Cultura însăși, arta, religia – pot fi privite ca făcând parte din arsenalul de adaptare și defensiv al ființei umane. Doar că, în timp ce unele sunt foarte adecvate, constituie un compromis creator între om și mediul său, altele au un grad foarte mare de subiectivism, imaginație și conferă doar un confort interior, fără niciun corespondent în lumea reală.
Despre Sorin Săndulache
oxigen2 
„Spiritualitatea deosebită a poporului evreu, monoteismul si capacitatea de abstractizare, penetrarea întregii existențe prin determinismul religios, teocrația, toate aceste erau puse în pericol, dacă nu se verifica istoric cauzalitatea logică în relație cu divinitatea. Totul se prăbușea, ceea ce condusese la salvgardarea ființei naționale, era amenințat de irelevanță, devenea superfluu.
Situațiile limită repetate, crizele existențiale, istoria zbuciumată, atrocitățile inimaginabile, au condus la o soluție defensivă – literatura apocaliptică”.
Diferenta intre religia reflexiva si cea infantila tine de abandonarea acestei cauzalitati logice in relatie cu divinitatea, in ultima instanta, empirica.
Eu inteleg asa….
Abordarea critic-refleflexiva , atat a religiei cat si a realitatii , este de dorit si cu beneficii pe masura.
Pretentiile religiei, aia de kkt, asupra realitatii, duce la aparitia smecherilor si fraierilor deopotriva.
Nu realitatea se impune asupra religiei (de kkt….),nuuuu, e taman invers.
Durerea e ca nu.s destui fraieri la cat de multi smecheri intru´ ale religiei (de kkt…) sunt.
Divinitatea !!??
Uauuuu…..
„With the truth, one cannot live. To be able to live one needs illusions, not only outer illusions such as art, religion, philosophy, science and love afford, but inner illusions which first condition the outer [i.e., a secure sense of one’s active powers, and of being able to count on the powers of others]. The more a man can take reality as truth, appearance as essence, the sounder, the better adjusted, the happier will he be… this constantly effective process of self-deceiving, pretending and blundering, is no psychopathological mechanism….”
Genul apocaliptic ca mecanism opresiv!
Analiza resorturilor psihologice ale productiei literaturii apocaliptice mi se pare un exercitiu intelectual util,dar eu as vrea sa stiu cum pot fi evaluate consecintele apocalipticismului asupra indivizilor si comunitatilor care l au luat ,mai mult sau mai putin ,in serios!
Cum putem cuantifica numarul carierelor si vietilor frante de o doctrina opresiva social si distructiva psihologic?
Cum pot fi extrasi tinerii din spectrul nefast al unei astfel de influiente?
Cine poate face o evaluare a motivatiilor liderilor de opinie apocaliptica -ignoranta, psihopatie,sociopatie,meschinarie,escrocherie?…
@Sorin,
Hehe!… si culmea este ca termenii „ecuatiei” sunt numa’ opozitii… ring a bell to somebody?… 🙂
Dupe’ mine, conditia umana contine doar doi termeni: „binele si raul”.
Si ORICINE ii defineste, stabileste „realitatea”.
Necazul este ca NIMENI nu-si poate impune propria definitie asupra altora decat dispretuindu-le libertatea.
De-aici toata drama conditiei umane…!
daimonel,
Poate ar fi bine ca la următoarul seminar de reformă sanitară autorul articolului să răspundă la această întrebare.
Vezi aici.
„Significantly greater hippocampal atrophy was also observed from baseline to final assessment among born-again…” Nu că ar fi o surpriză.
Ring. E Mao senil explicând problema contradicției la membrii de partid.
Opoziția om – animal, capitalismul (Darwin) a impus propria definiție distrugând libertatea animalelor (proletariatul) de a evolua – explică tovarășul Mao.
@Edi,
Pai tovarasu’ Mao a zis corect ce-a zis. Necazu’ e ca dupe’ sedinta aia de partid s-a apucat el sa defineasca binele si rau’ si sa-l impuna animalelor… adica, a devenit el insusi capitalist… 🙂
Frumoasă minge la fileu! Rezultatele vor trebui replicate. Duke univ este notorie pt astfel de studii, serioase. Totuși, în timp ce valorile cantitative, volumetrice, ale IRM sunt o certitudine, ceilalți factori sunt mai degrabă calitativi. De obicei, metanalizele ample ale acestor tipuri de studii conduc la concluzii care confirmă intuițiile noastre. Hipocampul este suprasolicitat de stresul emoțional și atrofia sa este stigmatul pentru demențele degenerative. Există și atrofii multisistemice, frontotemporale, etc. Calitatea vieții și speranța de viață par să crească în mediile religioase, scad consumul de droguri și sexualitatea premaritală, dar rămân crescute, depresia, autoerotismul. Apoi, rămâne întrebarea: tulburările afective și de personalitate sunt de aport, o zestre împrumutată sau o consecință? Într-adevăr, puține lucruri ne mai surprind.
Cred ca Andrew Newberg da un raspuns mai complex: depinde de religie. Intre timp, in secolul XXI, se pare ca mingea e in terenul vostru.
Paul,
Paradoxul secolului este ca PCC si fostii lideri ai Revolutiei Culturale practica capitalsimul salbatic in contextul statului autoritar. Revolutia a trecut la nimale, cum se vede din filmul Planeta Maimutelor. Traiasca tovarasul Cezar.