Cain și Abel*

Privesc cele două nume din acest titlu și mă întreb dacă ordinea este pur fonetică sau ține seama de ordinea nașterii, de alte simboluri inconștiente ale grupurilor pe care le reprezintă aceste două personaje mitologice.

Crima lui Cain nu este doar prima crimă mitică din istoria culturală a omenirii, dar este și debutul conflictelor religioase care au fost și sângeroase, și războinice, și crude, deși au fost purtate în numele celor mai pașnice și sfinte idealuri.

Abel reprezintă tipul vânătorului, al prădătorului, păstorului, care vânează și sacrifică pentru a supraviețui. Lanțul trofic necesar vieții, pus la punct în acest sens, este de-a dreptul impresionant, crud și plin de învățăminte.

https://en.wikipedia.org/wiki/Predation

Campbell remarcă dezvoltarea timpurie a miturilor legate de această etapă a dezvoltării omenirii și subliniază considerația și respectul față de vânat, totemurile și tabuurile legate de acesta, sacralizarea relației intime, vitale, a acestui cuplu bizar, rolul sentimentului de vinovăție și sublimarea sa, din instinct de supraviețuire sau impuls individual, în principiu sacru al perpetuării vieții.

Ce a devenit această mitologie?

O regăsim sub forma jertfelor, inclusiv umane, aduse zeilor ca ofrande, de ispășire, pentru pecetluirea unui legământ, sacralitatea vieții și cruzimea morții, fiind transferate asupra relațiilor, socializate, instituționalizate.

Viața, moartea, vinovăția, păcatul, jertfa, expierea, par să fie filonul genetic principal al religiei, care se naște, prin ceea ce are ea esențial, în perioada dezvoltării omului ca vânător și prădător. O etapă necesară, un mod de viață, un stil de supraviețuire, valabil și astăzi, perpetuat prin valențele sale, sublimate, civilizate, verificate ca eficiente.

Interesant, că în primul conflict religios violent, vânătorul, prădătorul, devine victimă, printr-un fel de act compensatoriu, reparatoriu: iată unde conduce modul tău de viață! Abel: omul credincios, omul religios. Victimă inocentă, pașnică a agresivității violente nejustificate, gratuite. Este oare chiar așa?

Prima dilemă.

În orice caz, de partea lui este autoritatea, divinitatea, simbolul, sacralitatea.

Ce și pe cine reprezintă Cain?

Oamenii testează spontant și de nevoie – foamea îi împinge – plantele, fructele, semințele – uneori cu prețul suferinței și chiar al vieții. Le selecteză, încep să le răsădească, să le cultive și amelioreze. Așa se naște agricultura, se trece de la viața nomadă la cea stabilă, de la corturi și peșteri, la bordeie și case, la așezări și cetăți, la civilizație. Hoardele devin colectivități și societate. În spatele acestor ocupații, priceperii și uneltelor pe care le presupun, se află agricultura, știința și tehnologia. Armele și războiul. Instrumentele muzicale și arta. Citez din Biblie. Genesa 4,21.22.

Cain, viitorul criminal, nu vine cu jertfa, cu sentimentul vinovăției și culpabilitatea păcatului. El vine cu darul de mâncare și mulțumire. El este vegetarianul. De ce nu este acceptat?

Să ne mire că cele două categorii s-au intricat atât de mult până azi? Că și-au dat mâna, și-au făcut împrumuturi și compromisuri – reciproc avantajoase, desigur.

Pentru că el, Cain, reprezintă omul secular, umanitatea și civilizația. El vine fără complexe și fără vinovăție. El vine doar cu mulțumire și recunoștință, fără datorii și fără obligații. El se oferă pe sine. Inacceptabil!

Pe vremea aceea, sacrul și mitul reprezentau atotputernicia!

Frustrare. Mânie. Impulsivitate. Jertfă se cere, jertfă aduc! Fratricid. Crimă. Violență. Consecințe.

Cât timp există suferință și moarte, pierderi și devastare, religia va câștiga. Fiindcă ea aduce mângâiere, speranță, promisiunea compensării nemăsurate, infinite. Adică exact ceea ce trebuie, remediul ideal, panaceul.

Dar putem trăi fără știință și thnologie, fără confort și civilizație? Nu putem! Cain trebuie să trăiască! Cât mai departe! Însemnat, ostracizat! Iar, dacă mai nou, nu-l mai putem alunga, ne izolăm noi. Isihasmul și ghetourile neoprotestante.

Este adevărat că civilizația și confortul aduc timp liber, vicii și plăceri, pervertiri și perversiuni. Un rău ne-necesar. Unele sunt pur și simplu a doua natură, obiceiuri, efecte secundare, adversități naturale, mutații.

Ca în orice mit, totul pare ireal și totuși atât de adevărat și semnificativ.

Abel este ucis și totuși supraviețuiește. Chiar foarte bine. Moștenitorii săi sunt religiile și miturile lumii. O înțelepciune aparte, a artei și spiritului. A istoriei și trecutului, cu învățămintele sale. A celor vii și a celor morți, deopotrivă. A celor veșnice. Eternitatea este partea lor. N-o duc rău nici pe lumea asta.

Conform legilor biblice, antice, ale talionului, Cain ar fi trebuit să moară. Dar mitologia funcționează și în cazul său. El îi reprezintă pe industrioși, pe oamenii inventivi și curioși, pe cei ce duc omenirea înainte, spre viitor.

Va fi oare, primul conflict și ultimul conflict? Optimist fiind, nu cred. Se va stinge de la sine, prin lipsă de combatanți și de motivație. Realist fiind, va mai persista. Până ne vine mintea la cap.


  • Ideile apologetice ale lui Sorin Petrof, în favoarea lui Cain, și The Power of Mith a lui Josef Campbell mi-au inspirat aceste gânduri.

Despre Sorin Săndulache
Senior Neurolog, PhD antropologie medicală, licențiat în teologie protestantă, master în psihoterapie. Tânăr pensionar!

51 Responses to Cain și Abel*

  1. Amaranthine Sophia says:

    ca sa dobandesti civilizatia (Cain) trebuie sa sacrifici ceva, omul vechi, natural (Abel). Munca silnică a inlocuit timpul liber, l-a omorât, pușcăria forțată la domiciliu (cetate) a omorat deplasarea liberă, fara granițe, regulile, normele, ierarhia a omorât spontaneitatea, cultura a omorât experinta directa, etc. Civilizația s-a facut prin sacrificiu. Pentru ca unu să aibă privilegiul sa se uite la stele toată ziua, alti 10 trebuie să-și rupă spatele muncind. Apoi raspandirea civilizatiei s-a facut prin razboi, de ex imperiul roman sau cel a lui Alexandru au favorizat raspandirea culturii romane si grecești. O vreme Cain si Abel au coexistat, ultima lovitura a primit-o Abel in America de Nord, acuma ii gasim ramasitele prin jungla amazoniana si pkate prin Africa. Exista posibilitatea sa-l reinviem pe Abel si sa coexiste cu Cain. E un ideal pe card il avea cineva: visez sa traiesc pe o planeta cu un sfert din populatia actuala, intr-o coliba de paie in padure, dezbrăcat, in echilibru ecologic cu natura, dar cand inchid ochii sa vad apărând meniuri, foldere, baze de date, programe. Cultura se poate muta din planul fizic in cel virtual.

  2. Amaranthine Sophia says:

    E o imagine extremă dar e așa pt a reliefa ideea. Daca la vremea aia nu au fost destul de maturi sa coexiste ar trebui sa incerce acum. Un paradis pe pamant din pdvd al omului se poate doar daca ei ar trai ca fratii. Altfel riscăm să moară Cain că se prabuseste suportul fizic al culturii pe el si sa renască Abel ca zombie, ca sălbatic in sensul peiorativ.

  3. Amaranthine Sophia says:

    de ce credeți ca exista acea vinovăție din moment ce mancau ceea ce evoluase sa manance?

  4. Sorin Săndulache says:

    Ipoteză: vinovăția, anxietatea, teama, complexele au apărut odată cu conștiința: de sine, a viitorului, a valorilor, a morții. Complexul supraviețuitorului?

  5. Sorin Săndulache says:

    Pentru că viața e un miracol și moartea, o catastrofă?

  6. The fire upon the altar of Abel kindles into a column of the brightest flame, and ascends to heaven; while a whirlwind throws down the altar of Cain, and scatters the fruits abroad upon the earth.

    Abel (kneeling).
    Oh, brother, pray! Jehovah’s wroth with thee.

    Cain.
    Why so?

    Abel.
    Thy fruits are scattered on the earth.

    Cain.
    From earth they came, to earth let them return;
    Their seed will bear fresh fruit there ere the summer:
    Thy burnt flesh−offering prospers better; see
    How Heaven licks up the flames, when thick with blood!

    Abel.
    Think not upon my offering’s acceptance,
    But make another of thine ownbefore
    It is too late.

    Cain.
    I will build no more altars,
    Nor suffer any

    Lord Byron, Cain

  7. alterego1968 says:

    Sorin

    „Ipoteză: vinovăția, anxietatea, teama, complexele au apărut odată cu conștiința: de sine, a viitorului, a valorilor, a morții. Complexul supraviețuitorului?”

    Absolut de acord!
    Se impune o completare, totusi: „constiinta de sine”… de care sine?
    Problema este intr-adevar de identitate, de identificare(idem + facere = sa te faci unul si acelasi lucru cu ceva), deci cu care sine te identifici, care este sinele(lui Cain), autentic?

  8. alterego1968 says:

    Sorin

    Exista un curent de gandire care interpreteaza episodul Abel – Cain din Geneza ca razboiul dintre omul „primitiv” si omul „civilizat”. Cei ce vad asa sunt pe o pista falsa, in realitate Geneza opune omul rupt de adevarata sa identitate omului care are inca legaturi cu ea, omul care si-a creat un sine iluzoriu si s-a abandonat lui si omul, inca constient, de Sinele sau autentic. De aici si un anumit sentiment de respingere, de negare si marginalizare a Genezei.

  9. alterego1968 says:

    Sorin

    Ca sa fac lucrurile si mai clare, isteria impotriva civilizatiei, si revenirea la statutul de vanator-culegator vazuta ca solutie pentru supravietuirea speciei umane, e o tampenie. Si aici Edi vede corect eroarea. In adevar, nu evolutia civilizatiei e problema, si cand zic asa, zic de fapt evolutia civilizatiei = evolutia cunoasterii umane, ci mecanismele care fac parte din nucleul sinelui iluzoriu:
    1. lamentatia – obiceiul de a ne plange de tot si de toti ceilalti (iadul sunt ceilalti cum zice Sartre)
    2. dorinta de mai mult – sinele iluzoriu nu poate supravietui decat daca-si furnizeaza singur energie de combustie – sta la baza societatii de consum.
    3. etichetarea – obiceiul de a pune in categorii si de a merge mai departe, sau obiceiul de a vedea lucrurile la suprafata, de „a judeca dupa infatisare, nu dupa adevar”
    4. perceptia prin ochii celorlalti – sinele iluzoriu are nevoie de confirmari din exterior ca exista, de aici nevoia de fani, de majorete etc – „oare ce-a zice lumea?
    5. Compararea cu ceilalti – competitia – derivata din faptul ca tu esti „altul”.

    Ele lucreaza impreuna in mod automat, repetitiv, deci inconstient, si asigura supravietuirea sinelui iluzoriu.

  10. Sorin Săndulache says:

    @alterego1968
    Mulțumesc mult, pt clarificări! Și contribuție.

  11. Amaranthine Sophia says:

    Eu ma joc cu acel curent de gândire, il explorez. N-aș vorbi insa de o pistă falsă pt ca vad asta ca interpretarea unei poezii care nu are o interpretare falsa si adevărată. E un fel de a interpreta povestea și am auzit multe alte feluri. Asta nu exclude ideea ta, care e bună, cum nici ea nu le exclude pe celelalte. Și nu cred ca ma incadrez in relativism si postadevar dacă zic asta in cazul ăsta :))

  12. alterego1968 says:

    AS
    Organismele au evoluat de la simplu la complex(sistemele nervoase au evoluat de la simplu la complex), ca suport pentru inteligenta. Inteligenta e conditia necesara invatarii. Ca atare evolutia biologica e conditia necesara pentru evolutia cunoasterii. Mie asa mi se arata lucrurile. De aceea zic ca evolutia civilizatiei umane, vazuta ca evolutie a cunoasterii, e obligatorie, e in cursul firesc al lucrurilor. Acuma, ca folosim rezultatele cunoasterii in scopuri care n-au nimic a face cu evolutia cunoasterii, asta se datoreaza mecanismelor din nucleul sinelui iluzoriu, prezentate mai sus(cateva).

  13. Amaranthine Sophia says:

    Asa ziceam si eu ca nu progresul tehnologic distruge planeta ci consumul. Mecanismele de care zici sunt tot rezultatul evoluției, sunt biologia noastră. Nu cred că le putem elimina, le putem conștientiza și accepta, ca im cazul umbrei lui Jung. Ar fi o întoarcere la trecut dacă am trai ca bunicii noștri intr o casa de pământ, cu o livada si niste animale sa ne asiguram mancarea, cu diferența că intre datul la porci de mâncare si plivitul stratului intram pe laptop si facem artă sau învățăm chimie organică? Vorbesc de omul de rând. E o baza de pornire pt a împăca progresul cu o viață in armonie cu planeta.

  14. Amaranthine Sophia says:

    Cred ca confundam progresul cu altceva.

  15. AS,

    A fost o vreme cand lumea „gandea in basme si vobea in poezii” si atunci orice interpretare era valida. Insa, cum spunea Hegel, diferenta intre noi si Renastere este ca astazi nu ne mai inchinam in fata operei de arta.

  16. Eu cred ca noi suntem cei care distrugem planeta, pentru ca ne ghidam dupa propiul egou, in loc sa ne lasam ghidati de inima in deciziile noastre zilnice.

  17. Amaranthine Sophia says:

    Cel mai egoist lucru e sa crezi ca universul se va termina odata cu omul si din cauza omului, a se vedea apocalipsa asa cum o intelege majoritatea. Cea mai longevivă specie de om, am uitat care era,a dus-o 2 milioane de ani pana a disparut. H. sapiens are 300.000 de ani si vreo 70.000 de cand a inceput revoluția cognitivă, adica să gândească asa cum gândim acum. E puțin probabil să trăim si noi atât fără o a doua revoluție cognitivă. Planeta o trecut prin catastrofe mai mari. Inima ne îndeamnă la diverse. Binele din inima mea nu e binele din inima ta si e raul facut din dragoste. Eu sunt convins ca as face mult rau incercand sa fac bine, dacă as fi dictator pt. ca totul e prea complex. Încerc să înțeleg ce înseamnă să fii rațional. Rațiunea e cel mai puțin egoist lucru pt. ca e una, doi oameni raționali ajung la aceeași concluzie cu privire la ce e bine intr o situație data, indiferent in ce directie îi îndeamnă inima. Inima mea ma indeamna la nihilism de ex. Ai zice ca egoul. Eu cred ca e greu sa distingi intre ego si inima cea din urmă da spre metaforă.

  18. Amaranthine Sophia says:

    Ăștia care fac o grămadă de copii sunt raționali sau își urmează inima?

  19. Iti respect opinia , desi eu nu vad asa lucrurile. Parerea mea este ca cele mai bune decizii se i-au din inima , daca inima te duce spre nihilism , atunci aceasta ghidare nu este din inima. Prin exercitiu poti sa incepi sa inveti sa faci distinctia intre egou si inima. Gandurile de autodistrugere nu sunt din inima , ceea ce iti vine din inima vibreaza in tot corpul tau , pentru ca stii in interiorul tau ca acel gand nu va vatama pe nimeni , ci din contra va ajuta. Ratiunea are limitari in a percepe o intelegere completa asupra unei situatii.
    Multumesc ca ai impartasit cu mine viziunea ta.

  20. Amaranthine Sophia says:

    avem niște porniri care ne-au ajutat sa ajungem pana aici si sa nu murim la glaciațiune. Acele porniri in combinatie cu posibilitățile de acum sunt o problemă, ca sa ne schimbam instinctele si psihologie e nevoie de timp si nu e sigur in ce direcție ne duce evoluția. Doar rațiunea ne poate salva. Poti explora orice domeniu: mistic, psihedelic, oniric, magic, etc., limita sa-ti fie doar imaginatia si ea nu trebuie sa aiba limite, dar cand iei decizii trebuie sa fii rațional. Vezi ce-ti spune inima și dupa aia analizează rațional ce ți-o zis. Dacă inima iti spune sa nu omori dar tu stii ca biologia ta e să mănânci carne, sau si carne ce faci?

  21. Amaranthine Sophia says:

    Polemizam, nu ne certam 🙂

  22. Inima ne va spune intodeauna ca nu e bine sa omoram, insa ne-a fost permis pentru ca nu toti suntem la acelasi nivel de evolutie spirituala. Suntem aici sa invatam. Da si eu mananc carne , dar sunt altii care nu mai ucid animale , au decis sa manance vegetarian. Tine de nivelul nostru de evolutie spirituala.

  23. Ok , vroiam doar sa fiu sigur ca nu percepi ca o ofensa parerea mea .:)

  24. Este nivelul lor de intelegere , iar daca fac multi copii , nu este intamplator. Se echilibreaza balanta cu cei care nu vor sau nu pot sa faca. Sufletele trebuie sa mai vina inca la reincarnare. Isi stabilesc un plan inainte de reincarnare , cu lectiile de viata pe care trebuie sa le invete.
    Imi place ca ai in titlu „permacultura” , dar in afara de perceptia rationala , ai mai vazut o alta intelegere al acestei activitati?

  25. Amaranthine Sophia says:

    Nu știu ce titlu am :)) am vrut odata sa fac o chestie legata de asta si am renunțat, probabil mi-o ramas numele, am crezut ca nici nu s-o facut contul.

  26. A ramas titlu”Permacultura”. Am crezut ca te ocupi cu asta.:)

  27. Amaranthine Sophia says:

    Ai lua o decizie practică bazându-te pe credința in reincarnare? Mai ales daca ai avea putere si deciziile tale ar afecta multi oameni, crezi ca ar fi sanatos sa iei o decizie care sa ia in considerare un scenariu spiritual? Nu discut daca e reala sau nu.

  28. Daca m-ai fi intrebat asta acum cativa ani as fi spus ca nu, insa acum da , pentru ca am vazut rezultate bune intodeauna. Orice facem in lumea asta are un efec de domino, fie ca facem bine sau rau. Deasemenea , ceea ce semanam, aia culegem, la modul spiritual , fizic si moral.

  29. Amaranthine Sophia says:

    Nu avem o dovada ca nivelul spiritual ne-ar schimba biologia. In trecut unele triburi mancau mai multa sau mai putina carne, in functie de ce găseau. Cat poti fi vegetarian sau nu, depinde de genetic. Nu putem duce un sistem digestiv de ierbivor si un creier mare. Ambele consuma multă energie.

  30. Amaranthine Sophia says:

    Da vezi ca in trecut s-au luat multe decizii care aveau ca background spiritualul, nu o fost tocmai bine. Singurele perioade mai bune au fost generate de perioada filozofilor greci, mai ales presocratici si de redescoperirea lor in iluminism, umanism, modernism. Adica cand s-a inceracat, cu mai mult sau mai putin succes sa se gândească rational.

  31. Nici nu ai cum sa dovedesti fizic spiritualitatea. Spiritualitatea nu inseamna o manifestare fizica, ci o traire interioara, o binecuvantare care te schimba pe tine ca si individ , nu biologia ta.

  32. Amaranthine Sophia says:

    Nu spiritualitatea ci consecința ei asupra biologicului. In context, faptul ca un nivel de înaltă spiritualitate ar modifica sistemul nostru divestiv, astfel încât am putea fi vegetarieni fara consecințe negative asupra sănătății.

  33. Amaranthine Sophia says:

    Ca sa nu deviem prea mult,asta era un exemplu cum, bazandu-te pe spiritual, poti lua decizii gresite pt tine sau altii.

  34. Amaranthine Sophia says:

    Nu mai vb de războaie, inchiziție că devin clișee, vorbi m la nivel mai mărunt. Stii cazuri când un om spiritual din zona ortodoxă,( asta o cunosc mai bine) dadea sfaturi unei femei care avea ca soț un cretin betiv si violent. Sfatului lui era bazat pe o credință, „gandea” prin prisma spiritualitatii lui. Cred ca știi ce sfat îi dadea.

  35. Eu nu am cunoscut vreo persoana vegetariana care sa-mi spuna ca datorita acestui stil de a manaca sa aiba consecinte negative asupra sanatatii si nici ca spiritualitatea ar modifica sistemul nostru digestiv. Eu cred ca sistemul nostru digestiv nu are o problema sa manace legume si fructe.Tine mai mult de alegerea noastra personala in functie de nivelul nostru de intelegere.

  36. Amaranthine Sophia says:

    Nu sunt un cruciat al ratiunii, nu stiu in ce măsură sunt rațional, da se pare ca e cea mai buna șansă a noastră.

  37. Daca te gandesti la macelurile facute de cruciade sa se impuna religia Crestina , acei oameni sigur nu erau ghidati de Dumnezeu, ci de propiul interes. Au facut macel in numele lui Dumnezeu, asa cum se mai face si astazi sub alte forme. Dumnezeu inseamna doar iubire, iar ce au facut ei nu este iubire.

  38. Amaranthine Sophia says:

    Cu alte cuvinte, plasticitatea sistemului nostru digestiv permite sa ne adaptăm alimentatia ideologie noastre.

  39. Amaranthine Sophia says:

    Stiu explicatia asta. Ce zici dacă o parte din ei erau sinceri? Ei știu ca sunt băieții buni care lupta cu răul. Sigur ca papa își utma propriul interes. Da marea masă nu gandea „rational” ca e termenul central al discutiei.

  40. Noi suntem omnivori , putem sa mancam si legume si carne, corect? Cu ce te impiedica biologia sa mananci doar legume? Tu spui ca este in functie de ideologie, eu spun ca daca de exemplu mie nu-mi plac fructele de mare , nu am sa mananc fructe de mare, dar asta nu inseamna ca biologia mea nu le-ar putea procesa. Da, tine de credintele tale si de nivelul de intelegere.

  41. Partea de care crezi tu ca erau sinceri , nu au putut sa faca diferenta intre adevar si minciuna, pentru ca nu si-au deschis inimile. Daca Dumnezeu ne iubeste pe toti, cum ar fi putut sa le ceara oamenilor sa inceapa razboie intre ei. Tu cand esti in minoritate si ai o presiune foarte mare din exterior , rationalul iti spune sa te opui si sa mori pentru adevar sau iti spune sa te alaturi gloatei sa-ti scapi viata. Inima s-ar fi sacrificat pentru adevar.

  42. Amaranthine Sophia says:

    Aici e faza, mananci in functie de nivelul de intelegere (eu i-as spune ideologie, desi suna peiorativ) sau mănânci in functie de ce simti ca iti face bine? Suntem variați din motive pe care nu le mai expun. Unora le e ok cu multe vegetale, altora cu multa carne. Îti vei urma biologia individuala sau ideologia? La nivel individual e ok, tu faci, tu tragi consecintele, se numeste a învăța. La nivel colectiv e bine cu ratiunea pt ca poti face mult rau cu bune intentii.

  43. Eu as spune ideologie, medicii ar spune biologia documentata, dupa diete. Acum alegerea este a fiecaruia. Sunt deacord ca poti sa faci rau si cand incerci sa faci bine. Eu ma consult inainte cu inima, tine de intuitia inimii. Nu poate fi explicata rational.

  44. Amaranthine Sophia says:

    Instinctul îți spune sa te alaturi gloatei, suntem o specie care acționează in grup si are o psihologie de grup. Individualitatea e ceva recent. La emotii puternice rațiunea ia shutdown. Asta cu inima, fara sa ti neaparat sa te contrazic, cred ca e ceva ce îndeamnă la emotie ca si icoanele cu Isus care are o inima mare cu o coroana de spini pe ea. Generează o emotie puternica si o pornire spre sacrificiu. Been there done that. Da ajungi usor sa te sacrifici de dragul sacrificiului, devii martir de profesie. Vezi, hai sa mai schimbam exemplul cu vegetarianismul ca e infinit, solutia la saracie nu e „vai săracul!” Duci o mână la inimă si cu cealaltă îi dai un leu. La unii e f ok sa le dai, la majoritatea nu. Ai o pornire emoțională si da si maine iar e flămând. Trebuie gandit un sistem social care sa țină cont de toti oamenii, e cu rațiune, Analizează, calcule.

  45. Amaranthine Sophia says:

    E adevarat ca în viață, în situații limită, am luat decizii instinctiv sau intuitiv, cum vrei sa i spui, si au fost ok. Dar aveam și mintea mai slabă la vremea aia.

  46. Solutia la saracie nu este sa-i dai toata viata bani, ci sa fii alaturi de acel om o perioada sa-l ajuti sa-si recapete increderea, sa vada ca cineva tine si la el si sa-i arati ca se poate sustine si el insusi. Rationalul incearca sa rezolve efectele saraciei, nu cauzele. Trebuie privit dincolo de ratiune.

  47. Mintea ar trebui sa se alinieze inimii din punctul meu de vedere , nu invers.

  48. Amaranthine Sophia says:

    Permacultura era solutia mea la mai multe probleme, inclusiv a saraciei. Avem două nevoi mancarea si cunoasterea. Sunt mii de cărți gratis pe internet, nu apuci sa le citești in viata asta, deci avem posibilitatea sa avem o viata intelectuală. Solutia sunt fermele locale gen Riggendale, sau ale lui Sepp Holzer, Jeff Lawton unde sa oferi de lucru oamenilor saraci. Dacă bunica poate intretine o bucatade gradina la 84 de ani, se poate in majoritatea cazurilor. Sunt căsuțe din alea mici pt cei carora le place minimalismul. Baia si bucataria poate fi comuna, biblioteca la fel. Sunt modele de succes, nu in sensul comunist/capitalist de productie record la hectar, asta-i nebunie. Solutia nu o fost generata din compasiune pt oameni, nici din spirit de sacrificiu, nici din egoism ca nu castig nimic din asta. Era o problema si am identificat o solutie dupa ce m-am gandit la toate detaliile, intors-o pe toate fețele, am incercat sa lucrez cu pamantul atat cat am putut ca sa inteleg. Permacultura ne ofera si libertate pt ca nu mai depindem de sistem ca sa mâncăm. Cu un design bun ne putem apropia de timpul pe care il cheltuiau pe mancare vanatorii culegatori, fără problemele si lipsurile lor. Asta numesc eu o solutie rationala. N-am vazut sa vina astfel de soluții de la persoanele spirituale. Ele o sa-ti spuna sa fii mai bun, sa ai vibratii mai innalte ca o sa atragi chestii,sa te rogi mai mult. Eu ca sa pun in practică solutia asta imi trebuie pamant, e o problema de context, nu trebuie sa fiu mai bun sau mai spiritual.

  49. Acum incepi sa vorbesti pe „limba mea ” , pentru mine ce ai scris mai sus inseamna o varianta a multelor solutii venite din inima. Daca nu ai vazut persoane spirituale care sa se gandeasca sau sa vorbeasca si de problemele de aceasta natura , poti sa incepi sa citesti articolul meu postat mai demult , denumit „Reintoarcerea la natura”.

  50. Amaranthine Sophia says:

    Reintoarcerea la natura e doar jumate din rezolvare, eu n-as renunța la progres, la arta, la filososfie, la știință. Astea trebuie sa mearga mai departe si sa cucerim universul. Nu asa cum au cucerit englezii America, ci in sensul bun.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: