Vulnerabilitatea in fata adictiilor
3 septembrie 2019 353 comentarii
Se pare ca felul in care functioneaza creierul nostru ne face sa fim vulnerabili la adictie, atat chimica cat si comportamentala. O anumita satisfactie sau recompensa asociata unui comportament este interpretata de creier ca ceva ce merita repetat. In momentul in care se produce aceasta interpretare se activeaza principalele circuite de recompensa care sunt formate din proiectii dopaminergice din ventral tegmental area (VTA) inspre nucleus accumbens (Nac) si alte structuri prozencefalice.
De exemplu, actiunile utile pentru supravietuire cum ar fi mancatul, bautul, interactiunile sociale si sexuale, activeaza circuitele de recompensa. Problema este ca drogurile la fel. In acest fel, se considera ca dificultatea sau uneori impotenta in lupta cu drogurile se datoreaza incapacitatii creierului de a deosebi intre actiunile utile sau distructive care activeza aceste circuite pentru ca orice actiune este vazuta ca ceva ce trebuie repetat.
Mai mult decat atat, activarea acestor zone din creier pe baza de droguri este mult mai puternica si are ca efect schimbari celulare si moleculare adanci (uneori ireversibile) care contribuie la mentinerea adictiei.
La inceput spuneam ca adictia poate fi atat chimica cat si comportamentala. La momentul de fata sunt studii care certifica ca ludopatia (adictie comportamentala) activeaza aceleasi circuite de recompensa ca si drogurile chimice. Pe aceasta baza se face ipoteza ca tehnoadictiile (Internet, calculator, televizor, telefoane mobile, etc.) ar activa aceleasi zone cerebrale, dar este nevoie de investigatie pentru confirmare.
Exista cateva criterii care ajuta la detectarea adictiei comportamentale (care poate fi de multe feluri):
–salience: means the behavior becomes the most important activity in a person’s life and tends to dominate his or her thinking, feelings and behavior.
–mood modification: refers to the emotional effect the behavior has on the individual which often serves as a coping strategy and is reported as the arousing ’’rush’’ or the numbing or the tranquilizing ’’escape’’ the behavior provides.
–tolerance: the process whereby increasing amounts of the behavior are required to achieve the former mood-modifying effects, often meaning greater periods of time are spent engaging in the behavior, and/or there is a desired escalation in the intensity, recklessness, destructiveness, and ego-dystonic nature of the behavior.
–withdrawal symptoms: the unpleasant feeling states and/or physical effects (e.g. the shakes, moodiness, irritability) that occur when the person in unable to engage in the behavior.
–conflict: references discord between the person and those around him or her (i.e., interpersonal conflict), conflicts with other activities (i.e., social life, work, hobbies, and interests) or from within the individual him- or herself (i.e., intrapsychic conflict and/or subjective feelings of loss of control) that are concerned with spending too much time engaging in the addictive behavior.
–relapse: addresses the tendency for repeated reversions to earlier patterns of excessive behavior to recur and for a common return to the most extreme patterns of excessive behavior soon after periods of control.
Ca sa nu-mi pierd obiceiul deja bine intemeiat, mi se pare repugnant felul in care diferite culte religioase demonizeaza unele adictii, pe cand altele nu sunt bagate in seama. Se organizeaza diferite actiuni pentru combaterea tutunului, pe cand dependenta de retele sociale, mobile, etc. este musamalizata. Sau ma gandesc la nuntile adventiste in care lumea se imbuiba cu prajiturele si coca cola, dar nu, droguri dezgustatoare ca alcoolul sau tutunul nu se consuma.
Mi s-a parut interesanta aceasta prezentare a lui Edi in care spune ca atunci cand te preocupa problemele aproapelui si ale lumii scapi de anumite baiuri. Cred ca o viata echilibrata din punct de vedere alimentar, social, sexual reprezinta o anumita aparare in fata adictiilor. La fel cred ca cei care trag liniute sau consuma alte droguri au cu siguranta motivele lor care ii imping spre autodistrugere. Poate ca undeva in dezvoltarea personala comportamentele utile sunt afectate in anumite feluri, ceea ce poate duce la o vulnerabilitate si mai mare in fata adictiilor.
Cred ca ’’veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi’’ se refera la libertatea tot mai mare care provine dintr-o cunoastere tot mai ampla a naturii umane, a corpului uman, a conditiilor care ne fac mai fericiti sau impliniti, etc.
P.S. Imi pare rau ca prezint surse in spaniola, dar cred ca la o cautare serioasa puteti gasi informatia si in alte limbi.
oxigen2 
O intrebare: unde se termina religia ca nevoie universal-umana si unde incepe adictia? Inclusiv neuro-fiziologc.
De cand e religia o „nevoie” universal umana?
Exista o nevoie universal umana, cum zici, si anume nevoia de identitate(implinire cu sensul de intregire). Cine si cu ce o satisface si pentru cata vreme… se poate discuta, oferind raspunsul si-n chestiunea adictiei.
Edi,
Buna intrebare dar nu stiu daca pot sa o raspund, cel putin deocamdata. Ar trebui sa caut studii legate pe tema asta si as putea sa revin cu un raspuns. Oricum, cred ca criteriile care detecteaza adictie comportamentala ar putea fi de folos. Ma gandesc mai ales la ”salience, mood modification, conflict” in legatura cu o adictie la rugaciune de exemplu.
Nu cred ca ar fii o surpriza sa spun ca cineva care are o adictie la religie, este foarte probabil sa aiba si alte psihopatii.
„unde se termina religia ca nevoie universal-umana si unde incepe adictia?” – precum zice alterego zic și eu: de unde pînă unde e religia o nevoie existențială? și ce anume din religie? ritualul ca formă de eludare a realității? ideologia ca iluzie a substanței? militantismul ca negare a status-quo-ului? sau căutarea bezmetică după sens? la întrebarea ta răspunde Marx: religia este opium. și da, omul are nevoie de adicție. altfel n-ar mai fi om după chipul și asemănarea zeului. pentru că și zeii au adicții. dar alea sunt sacre iar religia este o adicție după sacru. noi muritorii de rînd am fost condamnați la cele profane.
Tasse Duduleanu,
”omul are nevoie de adicție”
Adica omul are nevoie de Matrix. Nu sunt de acord. Prefer pilula rosie.
Mai baieti&fete,
Ce-ati zice voi daca moi am fost invitata la un fel de ceva stiintific facut de cineva de la Justitie ,cu tema ” religia si depresia ” !!!!!?????
Pentru moi a fost ca ceva de genul „polen si miere” dupa tras bine la sala….
Adica, ma explic, intuiam relatia „religie si depresie” ca si cauza, doar ca nu era cine sa-mi zica ca e asa.
Eeee, si uite-asa, dobitoaca fiind, dupa ce am cercetat cu de-amaruntul ( ca si Luca…) cam ce si cum cu kktul asta, va zice moi ca religia este ceva de genul…..
Pot argumenta ,dincolo de mishto, ca adictia la religie produce animale cu pretentii de oameni.
Ai Domnului.
Alise,
Cine te pune sa ridici la fileu mingi dintr´astea !!??
Is mancata de vulpile SDA pe tema asta….
Deh….
ge2oana,
Off topic, chiar vroiam sa-ti spun asta de mult dar sa sti ca mi se pare fascinant felul in care comentezi (ma rog, cat inteleg eu din ce comentezi). Nu te cunosc si nu cred ca te voi cunoaste vreodata dar sincer, sa sti ca you rock! 🙂
„Adica omul are nevoie de Matrix. Nu sunt de acord. Prefer pilula rosie.”
credeam s-a depășit faza cu lozincile dar văd că și asta e o deșertăciune. tu ori n-ai văzut Matrix ori n-ai înțeles despre ce discutau frații Wachowski în timp ce deveneau surori în producția cu pricina. cum că pilula roșie e o altă iluzie generată tot the matrix pentru a crea falsa impresie a liberului arbitru, iluzie de care omul are nevoie pentru a supraviețui. și cum că Neo, așa zis-ul salvator, era doar o anomalie a programului care avea nevoie de clean up periodic. că ești sau nu de acord, e complet irelevant. matrixul e realitatea, restul doar o iluzie frumoasă narată duois de interacțiunea neuronilor pentru a ne motiva să producem ceva energie. just make peace with it.
Iona lu’ Marin Sorescu a scăpat de Matrix, dacă se intelege soluția lui la propriu.
My addiction
Finnegans Wake nu e adictie, e idolatrie 🙂
Asa adictii sa tot ai 😛
Sper ca ati ascultat macar primele doua minute – tipul e fabulos.
https://documentcloud.adobe.com/link/track?uri=urn%3Aaaid%3Ascds%3AUS%3Ac5c6ae6e-ed71-4b05-af83-4e604001b2d5
https://documentcloud.adobe.com/link/track?uri=urn%3Aaaid%3Ascds%3AUS%3Ad9a430b1-1744-4c67-9128-334f2711d834
War of addictions
Best headline in a long time: „Floppy Johnson can’t get an election” 😀
Right to the point.
Tipul stie ce spune.
Brexit = nebunia regelui George in revers. Fantoma Imperiului isi cauta „independenta” de Europa in vasalitatea fata de o America contra-revolutionara. Bgati-l pe tipul asta la casa de nebuni.
Decât vasalitatea față de Germania/Franța..
Am terminat de citit Alise. Multumesc pentru raspuns. Foarte clar si la subiect.
Ma bucur ca pot fi de ajutor 🙂
Da, mare adevar este asta ca religia este adictie, adica opiu asa cum a spus tatucu Marx. Dar se pare ca nu este o adictie de care este asa de greu sa scapi, este suficient sa-l citesti pe Nietzsche, Darwin, Marx, si Bart Ehrman, si bingo!, nu numai ca te-ai lecuit complet de adictie, dar acum devii mare expert in a-i trata pe astia care sunt inca imbatati si ametiti de religie. Si ce daca astia bolnavi de religie nu vin aici sa se trateze? Important este ca astia care s-au lecuit de adictia asta numita religie simt nevoia sa se bata pe umar si sa se felicite cit sunt ei de sanatosi ca au scapat de religie comparativ cu aia care sunt inca bolnavi si ca atare au si ei nevoie de „predicuta” lor saptaminala ca le ofere acel „high” ca ei sunt sanatosi si acum prescriu „medicamente” la ceilalti, asa ca, daca aia cu religia nu au nevoie de „predicuta” lor, ei au mare nevoie de „predicuta” asta, ca alt subiect nu sunt in stare sa trateze. Dar eu ma intreb ca prostul, aceasta „nevoie” de asigurari ca tu esti sanatos si toti ceilalti sunt bolnavi, o fi si ea tot vreo „adictie”. Si daca este, cum poti sa scapi de ea? D-na psiholoaga are cumva vreo idee in aceasta privinta?
Aurel Ionica, esti simpatic 🙂
@Aurel,
Pai tu crezi ca cei care decid ce-i aia adictie si cine ce fel de adictie are o face asa, dupa cum il taie capu’? Nu draga, ei sunt specialisti care au facut scoala, si nu putina, unii au fost si inca sunt studenti pe la sase-sapte universitati si inca nu le-au terminat, de-asta ei stiu multe, nu ca tine care ai fost si tu student si profesor la doua-trei din astea pe care le-ai si terminat si-n plus ti-au dat si doctoratu’ numa’ ca sa scape de tine si sa-i lasi in pace sa-si vada ei treaba ca doar ei nu-s prosti ca tine sa arunce la gunoi frumueste de cariera plina de satisfactii si bunastare, da’ ce sa-i faci daca esti prost si nu stii sa fii destept cand ai ocazia, acuma e prea tarziu, ca scoala-i facuta asa fel ca sa te invete sa scapi de adictie si sa ramai numa cu dictia fiindca acolo te-nvata cum sa vorbesti in microfoane despre orice da’ mai ales te invata sa-ti pui fermoar la gura despre subiectele tabu’ pe cand tu te-ai apucat sa spui si la altii ce-ai citit da’ mai ales sa le dai si altora ce-ai scris si de-asta acuma nu poti pricepe nici macar atata ca adictia e numa pentru aia care cauta sa-si umple golu’ din cap pe cand ceilalti sunt sanatosi fiindca au capu’ plin si nu le mai incape nimic pe-acolo orice le-ai spune… 🙂
@taranu’
Ce faci tarane, cum merge cu cititu’? Nu de alta, da’ dupe ce-am citit articolu’, abia astept sa scap si eu de adictia cu patratu’. Sper sa nu te fi zapacit si pe tine de cap ca am sfeclit-o… 🙂
„Dar eu ma intreb ca prostul, aceasta „nevoie” de asigurari ca tu esti sanatos si toti ceilalti sunt bolnavi, o fi si ea tot vreo „adictie””
Orice forma de prozelitism vine din faptul ca egoul se vede pe sine prin ochii altora. Are nevoie de cat mai multi „adepti” ca sa-si confirme pozitia „corecta”. Cand vine un mormon sau martor in casa sa-ti faca „un bine”, citeste printre randurii! Daca-i pui intrebarile potrivite o sa afli adevarul.
La fel e cu orice ideologie! O sa zica unii ca la fel a facut Hristos. Fals, Hristos iti arata ca traiesti nesabuit, ca atare suferi si provoci suferinta celor din jur, iti arata si de ce faci asta. Restul e treaba ta.
Asa ca raspunsul la intrebarea ta, e da, si asta e o forma de adictie, aici ai cam nimerit-o. E un fel de a pune poze pe feisbuc cu vacante „fericite”, in cautare de like-uri.
La fel de adevarat e si faptul ca vinovatiile pe care le proiectam in „ceilalti” sunt de fapt ale noastre ori si ale noastre. Ca atare, poate ar fi mai potrivit sa bagam la cap tiparele mintii egoiste si sa meditam asupra lor cu mai multa atentie, vigilenta, si astfel sa devenim mai constienti de noi insine. E greu datorita imposibilitatii mintii egotice de a se acorda la momentul acum. Ea traieste ori in trecut, ori in viitor. Clipa, momentul acum, e tamaia de care fuge.
Omul acela zicea „Cel nascut din Duhul e ca vantul, nu stii de unde vine si nici incotro se duce…” adica n-are trecut, n-are viitor, are doar Acum, pentru ca Viata n-a fost, n-o sa fie, Ea intotdeauna ESTE, se intampla chiar in acest moment. Ca sa prindeti smecheria asta, „…voi, insa ….vegheati!”
”Dar eu ma intreb ca prostul, aceasta „nevoie” de asigurari ca tu esti sanatos si toti ceilalti sunt bolnavi, o fi si ea tot vreo „adictie”
Intrebarea este pusa gresit din start pentru ca a scrie un articol despre adictii nu ma face nici pe mine si nici pe altcineva imun la adictii. In plus, in prima propozitie din articol spun ca toti suntem vulnerabili la adictie.
Ca orice om, am si eu tendintele mele spre adictii, stati linistiti.
Starea de veghere e o stare de atentie treaza, linistita, fara adrenaline si ea trebuie orientata cu preponderenta, asupra ta, si asta dintr-un motiv extrem de simplu, cu tine esti tot timpul acum(fizic vorbind), cu ceilalti cand si cand. Daca nu esti fizic cu ceilalti acum, inseamna ca esti cu ei in trecut ori in viitor, dar nu acum. Mai apoi nu-ti e de folos sa descoperi in ei ceea ce ignori in tine, cel mai la-ndemana, pentru schimbare, iti esti chiar tu. Foloseste acest teribil avantaj, in favoarea Ta!
Fuga de momentul prezent este alt tipar inconstient al mintii egoiste, de fapt nici nu poti fi constient decat ACUM!
alterego1968 says:
15 august 2019 la 11:04
Lamentatia
Exista doua modele de abordare a chestiunii identitare. Primul se refera la o forma de cosmetizare a lucrurilor, la a privi la suprafata, a ocoli esenta problemei, si rezultatul ei se numeste reforma, adica inlocuirea unei forme de care ne-am plictisit, cu o alta forma de care ne vom plictisi.
Al doilea, un piculet mai putin confortabil, presupune cunoasterea mecanismelor sinelui iluzoriu, lucru care te aduce in postura de observator al mintii egotice, care poate recunoaste egoul in actiune, in interior si in exterior. Dar simplul fapt ca-l recunosti, ca-l vezi, inseamna ca te-ai ridicat deasupra lui si nu mai esti in puterea lui, nu te mai confunzi cu el. Asta e singura forma de eliberare care iti sta la dispozitie.
Toate instrumentele de care uzeaza egoul ca sa se mentina in „viata” au la baza principiul alteritatii – eu sunt ceva si el este altceva(altcineva), eu si restul, eu si altii, noi si altii, eu si Dumnezeu, etc.
Lamentatia este primul instrument de care se foloseste mintea egotica, si care e parte a nucleului acesteia. Obiceiul de a ne plange de ceilalti, de politicieni, de cei cu pareri diferite de ale noastre, alte credinte, alte ideologii, alta categorie de gen, alta categorie etnica, alta rasa, alte traditii, alta varsta – eventual cu poveste de viata diferita de a noastra, alta categorie socio-profesionala, de cei care „au mai mult „, de cei care „stiu” mai putin ori mai mult, usw. Lamentatia e un mecanism de aparare al sinelui iluzoriu. El nu poate sa se proiecteze asupra propriilor defecte, neajunsuri, vinovatii, deoarece s-ar „sinucide” si nu-i asa „nici o imparatie nu se ridica impotriva ei insasi”, motiv pentru care va proiecta propriile vinovatii in „ceilalti”, (iadul sunt ceilalti J.P. Sartre).
Asta e motivul pentru care Jeezas zice „Nu judeca ca sa nu fi judecat”, subliniind ca atunci cand gasesti o vinovatie in cineva, de fapt vinovatia care-ti e proprie si tie, se recunoaste in celalat dar pentru ca mintea egotica nu va accepta nimic care s-o diminueze, sa-i stirbeasca din „putere”, va proiecta aceasta vinovatie doar in celalalt.
Asa ca morala, devine un sistem normativ care-mi da voie sa condamn in celalat, ceea ce mie imi trec cu vederea.
De asta afirmam odata ca Hristos n-a fost un om moral.
Mintea noastra egotica adora sa se se planga de situatii inconfortabile, ce par potrivnice. „Viata nu-i ceea ce ar trebui sa fie”, „viata de c..cat”, „de ce trebuie sa fie totul atat de greu”, „totul si toate sunt impotriva mea”, si alte asemenea bunatati. Hristos zice: „daca te forteaza cineva sa mergi cu el o mila de loc, mergi doua, daca-ti cere haina, lasa-i si camasa”, cu alte cuvinte : daca te impotrivesti vietii, viata ti se va impotrivi tie, nu mai privi viata ca pe-un potrivnic, nu mai zice „viata mea” ca si cum tu si viata sunteti diferiti, fi dar Viata, zicand „Eu sunt Viata!”.
Ceea ce e definitoriu pentru acest tipar comportamental, e faptul ca e automat, e inconstient, cu alte cuvinte, atunci cand isi face aparitia, esti robot – esti pe pilot automat, nu traiesti ci functionezi.
Nu vreau sa ma intind prea mult, daca exista interes, putem dezvolta.
Am sa revin cu alt mecanism inconstient, poate la final, ajungem „sa vedem” mai bine diferenta intre infatisare si Adevar, si de ce zice Jeezas ca El e Calea, Adevarul si Viata si poate mai mult ca alta data vom simti ca la urma urmelor si noi, la fel suntem, atata doar ca pana acum, n-am vazut, nu ne-am putut elibera din imperiul automatismului inconstient.
alterego1968 says:
16 august 2019 la 12:43
Nevoia de mai mult
Al doilea mecanism, inconstient si el desigur, al egoului este nevoia de mai mult. Ca sa putem evidentia clar modul in care lucreaza, e necesar sa clarificam ceea ce numim in mod generic ego, sine iluzoriu, fire pamanteasca, sau „carne” cum o numeste Hristos.
Intotdeauna cand vedem un nou nascut, fie ca e pui de om ori pui de animal, un sentiment de duiosie pune stapanire pe noi. Ne recunoastem cumva in aparitia delicata din fata ochilor nostri, iar daca o adulmecam, ceea ce ne va izbi, e mirosul de pur, de curat.
Toti ne nastem cu ochii inchisi, abia dupa cateva zile ochii incep sa se acomodeze cu lumea noua in care au intrat. Cand incepem sa distingem ceea ce e in jurul nostru, incepe usor, usor un drum pe care il parcurgem toti, fara exceptie. Ne privim curiosi manutele, luand contact cu corpul nostru fizic. Asa incepe identificarea cu corpul. E prima data cand investim sentiment de sine in forma si va rog sa observati ca „eu sunt corpul meu” e un gand. In etapa asta, dupa ce invatam sa articulam cateva cuvinte, vom vorbi despre noi la persoana a 3-a „Lui George-i e foame”. Nu dureaza mult si invatam cuvantul EU si odata cu el si rudele sale „al meu”, „mie”…., si in acest moment incepe identificarea cu obiectele. Fiica mea avea un petec de panza de bumbac de care se atasase atat de puternic incat nu putea dormi fara el. Cand am incercat sa i-o luam ca s-o dezobisnuim, a inceput un scandal monstru, cu plansete a disperare, isterice. De ce? Pentru ca era a ei. Valoarea obiectului e lipsita de importanta, investise sentiment de sine in ea – „e a mea”, si in momentul in care i-o luai, luai ceva din ceea ce „ea este”, atentai la insasi existenta ei, la „viata ei”. Cum i-o dadeai inapoi, emisiunea inceta brusc, ca prin farmec. Pe masura ce ne maturizam, carpa devine jucarii, haine si incaltaminte, case, masini, iahturi, bani si alte bunatati.
Urmeaza etapa urmatoare, parcurgerea sistemului de invatamant, etapa in care facem alt tip de achizitii, acumulam cunostiinte. Pe masura ce inaintam in aceasta calatorie, aflam o sumedenie de „adevaruri” pe care le investim cu sentiment de sine, facandu-le „ale mele” – cunostiintele mele, adevarurile mele, credintele mele, ideologiile mele…toate acestea ajung sa defineasca „ceea ce sunt EU”. Ne identificam cu corpul, cu numele, cu codul numeric personal, cu obiectele pe care „le posedam”, cu rolurile pe care le jucam(parinte, sot..), cu functia(ocupatia) pe care o indeplinim(profesor, manager, mecanic, taran…), cu o categorie de gen(barbat, femeie..), cu o categorie etnica(roman), cu o rasa, cu o cetatenie, cu traditii, cu credinte religioase, cu ideologii partinice, curente filosofice…, in fine lista-i lunga. Tot ceea ce am enumerat sunt ganduri, un manunchi de ganduri care alcatuiesc ceea ce zic ca „eu sunt”, ma definesc pe mine ca identitate individuala. Exista, bun inteles si identitati colective – natiuni, biserici, partide, comunitati de credinte mai mari sau mai mici…, si le numim egouri colective.
Acest manunchi de ganduri, care se pretinde a fi eu, are o „viata” a lui proprie si cum ziceam, e profund incostient. El este acel „duh” de care erau insufletiti ucenicii cand cereau distrugerea samaritenilor care-l respinsera pe Hristos. Putem vedea egoul ca pe un animal inteligent, cu propriul sa instinct de conservare, care va face orice pentru a nu fi „distrus” ori diminuat, micsorat. Pentru a ramane „in viata”, el are obsesia controlului, a puterii si e cu atat mai puternic, cu cat mai mult are. De aceea dorinta lui de mai mult nu va fi saturata niciodata. In dorinta lui de a se expanda, de a creste, haleste tot si cat mai mult. E un cancer, care in obsesia sa de a supravietui, se extinde inconstient de faptul ca odata cu distrugerea organismului gazda, dispare si el. Egoul e atat de atasat de notiunea de crestere incat economistii lumii, folosesc adesea notiunea de „crestere negativa”, atunci cand descriu fenomenul scaderii, recesiunii economice. Pe acest manunchi de ganduri, cu nevoia lui imperioasa de mai mult, se bazeaza societatea umana, asa numita „societate de consum”.
Pe parcurs vom mai discuta de „nevoia” de mai mult, insa putem conchide deocamdata, ca eu nu sunt nimic din ceea ce se pretinde a fi sinele meu. Tot ceea ce se pretinde a fi sinele meu, alcatuieste ceea ce Hristos numeste „infatisare” – imagine, aparenta. „Eu nu judec dupa infatisare, ci judec dupa adevar”. De aceea afirma „Eu sun Calea, ADEVARUL si Viata”. Hristos stie ca nu egoul e adevaratul sa Sine. De aceea zice ” cine nu renunta la sine…”, la care sine, cum poti renunta la ceea ce esti? Evident daca pot renunta la acel sine, atunci sinele acela e un fake, nu e Sinele adevarat, adevarata mea identitate. Asta putem vedea ajutati de ratiune si pe masura ce sinele fals e adus in lumina constientei, va fi treptat demantelat, si atunci, pentru ca e spatiu, o noua dimensiune a constiintei va urca in mine, constiinta care spune „Eu sunt!”, se cheama ca il voi vedea pe Hristos venind pe norii cerului(constiintei) si cand il voi vedea voi fi ca El, voi fi chiar El.
alterego1968 says:
16 august 2019 la 14:18
Etichetarea
Am pomenit in postarea anterioara despre reflexul egoului de a judeca dupa aparente, o sa dezvoltam putin in cele ce urmeaza. E in firea lucrurilor, ca mintea noastra sa imparta lucrurile(formele), care ne inconjoara, in categorii. Pentru ca ne aflam intr-o permanenta goana, pentru mai mult, foarte rar ne facem timp sa privim atent, „cu bagare de seama”, ceva, orice. de pilda o floare, un copac, un animal, un om, ori absolut orice forma aflata in proximitatea noastra.
Punem grabit o eticheta „o floare”, „un caine” samd, si continuam goana. Atunci cand in rarele momente de liniste privirea se opreste rabdator asupra unui apus de soare, asupra unei flori, pentru un moment, ramanem muti de uimire, mintea s-a oprit, si un sentiment ciudat de insufletire, un sentiment ca ceea ce privesti e viu si ca tu insuti esti viu, te ia in stapanire. In limbaj comun zicem adesea, „era asa frumos ca-ti statea mintea-n loc”. Intuiesti, in mod straniu ca acest principiu al Viului e cumva prezent si-n floarea din fata ochilor tai si-n tine, percepi cumva ca dincolo de deosebirile de suprafata, in esenta esti unul si acelasi cu floarea. Intelepciunea orientului numeste astfel de momente „satori”, mici brese in mintea egotica, fisuri prin care patrunde in noi adevarul despre cine in realitate suntem. Marea calitate a unui artist platic de geniu consta tocmai in faptul ca e capabil sa priveasca atent un obiect, trecand dincolo de forma, devenind constient de esenta, pe care apoi o modeleaza in piatra sau o reproduce mazgalind o panza. Am pute spune in sens figurat, ca nu vede in pasare „o pasare” ci vede in ea „zborul”, ori mai profund Viata. Fiind intr-un contact repetat si sustinut cu aceasta realitate a existentei, extrem de rar vor fi fiind atrasi de „nevoia de a avea”, cei mai multi vor trai in aceasta noua realitate, de care nu se mai pot rupe, intr-o stare de saracie lucie, neinteresati de avantajele iluzorii ale bogatiei, faimei, etc. Adesea afirma ca arta lor le e suficienta. Daca in ceea ce ei numesc „arta mea” vom vedea acest fenomenal sentiment de Viu atunci cand privesti atent ceva, atunci vom intelege de ce ei privesc restul asa ziselor nevoi din Piramida lui Maslow, ca pe un gunoi, la care renunta ca sa se poata confunda cu sentimentul uluitor, cu acea senzatie de Viu.
Cei mai multi dintre noi gustam atat de rar astfel de clipe, pentru ca nu ne face timp bun inteles, incat ajungem sa le negam existenta. Daca n-o negam, o bagatelizam etichetand, ii micsoram importanta, zicand ca e „o transa”, o „experienta mistica”. Am avut grija anterior sa definim „misticul” ca fiind ceva lunatec, iluzoriu, pacaleala si asta petru ca sinele iluzoriu – manunchiul de ganduri care se pretinde adevarata mea identitate nu suporta ca ceva, din afara sa, sa fie important, sa creasca in importanta, evident n-ar mai fi suficient spatiu pentru ca el sa se gonfleze. Tot ceea ce nu recunoaste ca facand parte din „sine” e etichetat ca fiind „altul” ori „altceva” si in numele acestei „diferente specifice” oarba la „genul proxim”, poate nega, lupta pana la suprimare fizica, cu tot ceea ce „este altul”. Razboiele fratricide ale omenirii stau marturie.
Sinele iluzoriu se proclama pacifist, iubitor de oameni, rational, civilizat adica plin de principii cu inalta valoare morala ca drepturi cetatenesti, dreptul la viata, la cautarea fericirii, .. continuati lista, dar cand ajunge in situatia de a proba de a aplica efectiv aceste principii mai tot timpul esueaza. De ce? Simplu, pentru ca nu-si face timp „sa priveasca cu bagare de seama la florile de pe camp, ori la pasarile cerului”. Daca ar face-o mai des, daca ar face-o si atunci cand isi privesc semenul, ar sti ca dincolo de deosebirile de suprafata, in esenta sunt unul si acelasi lucru, adica acel sentiment de Viu pe care il ai atunci cand privesti uimit, cu mintea oprita-n loc, acel sentiment de Viu ar deveni Sinele, adevarat sa identitate, acoperita in ei de miile de secole de exitenta inconstienta – acel blestem care se transmite in veac din generatie in generatie.
Acesta e sensul invataturii ” Sa iubesti pe aproapele Tau ca pe Tine insuti, in aceasta e cuprinsa legea si proorocii”.
alterego1968 says:
16 august 2019 la 16:27
Perceptia prin ochii altora
Oricat de multe lucruri, ori cunostiinte, ar avea in posesiune, sinele iluzoriu nu va putea scapa de sentimentul de neimplinire, de nefericire. Nimic nu va putea inlocui acel sentiment de Viu, acea insufletire, care-si face aparitia doar atunci cand mintea se opreste, de aceea sinele iluzoriu va cauta inlocuitori – droguri artificiale ori se va angrena in activitati care declanseaza productia de droguri naturale – adrenaline, serotonine, endorfine, care secretate in trup vor simula viata, fericirea.
Asta nu e insa suficient, pentru ca senzatia de placere nu acelasi lucru cu fericirea, iar incordarea data de adrenalina nu e la fel cu Viata. Egoul sesizeaza asta, intr-un mod straniu si atunci cauta confirmari in afara sa.
Cand intrati pe facebook, e plin de astfel de imagini, de fete de oameni ce mimeaza fericirea in asteptare de like-uri, de confirmari, de recunoasteri din exterior a faptului fericirii lor. Il vedem de asemenea la vedetele de orice fel, avide de publicitate si faima. Ele vor fi in permanenta cautare de fani, de majorete, de adulatori, care vor incerca sa se intregeasca prin intermediul „idolului” atunci cand se asociaza cu imaginea acestuia. Cazuri ca M. Jackson, ori W. Huston, ori M. Monroe…, demonstreaza explicit pericolul la care se expun chiar cei aflati in cautare de faima, de recunoastere. Sinele lor iluzoriu ajunge atat de expandat de hiperbolizat, incat pierd orice contact cu realitatea propriei lor existente. A nu se intelege prin asta ca faima, ma rog gloria ar fi ceva rau. Exista oameni ca Einstein, extrem de celebri, care insa, atunci cand auzeau modul in care erau prezentati de catre contemporanii lor cazuti in idolatrie, isi exprimau nedumerirea, neintelegand de ce aplaudacii ii vedeau ca pe niste minuni. Spuneau sincer ca ei nu se vad pe ei insisi ca fiind vreo minune, ori vreo forta a naturii. Asta plaseaza geniul in sfera inaltei constiinte, vorbesc aici de geniul autentic, nu de geniul fabricat de media. Conditia geniului autentic e conditia celui care s-a impartasit cu acel sentiment de viu de care pomenim de ceva vreme, de aceea el nu pleaca dupa fenta si ramane smerit. Abia cel ce poate vedea putin mai departe decat cei din jur, devine constient de orbirea sa, doar cel care dobandeste un anumit grad de intelepciune, ajunge sa zica despre sine, ca e nestiutor.
Adesea auzim in jurul nostru pe cate unul intreband „il cunosti pe cutarescu?”, ori laudandu-se ca ar face parte din anturajul lui cutarescu, cutarescu fiind o „vedeta”, vreun „potentat celebru”, cu cat mai celebru cu atat mai bine. Cu cat privim mai atent cu atat mai usor vom separa satisfactia prezenta pe infatisare ori in tonul vocii, satisfactia egoului care s-a implinit prin alt ego, satisfactia iluziei intregita, vezi doamne de alta iluzie. Pe cat de vocala e declaratia de dragoste pe atat e de superflua. Indata ce obiectul admiratiei gafeaza, nu se mai ridica la nivelul asteptatorului, e transformat in gunoi, in „altul”. Cata vreme ne putem implini prin reusitele lui e ok, cu esecul lui nu ne putem nicidecum impartasi.
Asta e drama celebritatii inconstiente, drama celui aflat in cautare de confirmare pentru a se simti implinit.
Va rog sa observati ca in fapt fiecare din noi, de multe ori cand suntem pe cale sa luam o decizie, ne interesam de parearea pe care o vor avea cei din jur. „Oare ce-a zice lumea?”
Nu ceea ce simti tu ca esti, e adevarat, ci ceea ce se spune despre tine ca esti, ceea ce lumea zice ca esti, si daca nu vezi mai departe de aceasta imensa si nerusinata minciuna, adesea sfarsesti aruncandu-te de la etaj.
Specialistii in manipulare utilizeaza adesea principiul, acest mecanism al sinelui iluzoriu. Asa se naste si argumentul din autoritate.
Cred ca nu mai e necesar sa argumentez ca si acest mecanism e inconstient, repetitiv, automat.
Putem vorbi o saptamana incheiata pe marginea subiectului, cu exemple, si am fi departe de a-l epuiza, asa ca ma opresc pentru moment. Facem deocamdata un inventar sumar al nucleului mintii egotice dar vom mai aduce subiectul in discutie cand vom arunca o privire asupra modului integrat in care aceste mecanisme lucreaza.
Le-am adus pe toate la un loc!
Restul….nu mai depinde de mine!
„Praful de pe picoare”, Alter 🙂
Alise, AI,
Un raspuns mai vechi:
Se numeste narcisism patologic:
Edi
Menirea picioarelor e sa umble!
@Edi,
Vorbesti serios?… Hehehe!… 🙂
Pai daca Aurel n-are realizari, atunci cine are? Ca-n diplome si specializari terminate, nu doar incepute, nu e nici unul pe-aici care sa-i fie pe-aproape macar. Iar in ce priveste aerul de superioritate, sa ma ierti, da’ el n-are nici o problema sa discute cu oricine, oricand, de la egal la egal. Inclusiv cu tine.
Eu il cunosc de aproape 30 de ani si in ultimii ani am discutat cu el uneori chiar si zilinic si niciodata nu m-am simtit tratat cu superioritate. Dimpotriva, el este mai prietenos si mai plin de bun simt decat oricare dintre cei cu care tin legatura. Eu zic sa te mai gandesti, poate gasesti altceva, ca asta e de rasu’ bebelor… 🙂
Edi,
Imi pare rau ca asistam la disecarea unuia in public dar faptul ca actiunile dansului sunt simtite de cei din jur, probabil ca nu avem incotro…Pe de alta parte, as vrea sa spun ca oamenii avem probleme mai mici sau mai mari dar diferenta majora consta in a avea/arata vreun nivel de constientizare.
Eu am citit putine comentarii facute de dansul (daca stau sa ma gandesc am mai observat ceva ciudat acum cativa ani cand ai publicat ”concedierea” ta), cele mai multe fiind lungi si pe care le-am citit mai mult printre randuri. Comentariul l-am facut rapid fara sa stau prea mult pe ganduri dar da, pare sa arate spre narcisism cum bine spunea si polihronu.
Paul,
Fara suparare, poate ca fiind prieten cu el si tratandu-l cu respect si lauda, comportamentul fata de tine e diferit. Problema e cum reactioneaza cand cineva nu e de acord cu el sau chiar il critica ori ignora. Nu stiu, poate gresesc, cum spuneam cunosc putine atat despre el cat si despre diagnostic in sine.
Atasez niste studii despre narcisism, poate ajuta la ceva.
https://documentcloud.adobe.com/link/track?uri=urn%3Aaaid%3Ascds%3AUS%3A10cf321b-7971-457d-86e2-6709ac4e8a45
https://documentcloud.adobe.com/link/track?uri=urn%3Aaaid%3Ascds%3AUS%3Ab96b92a3-b386-424c-87be-14310c04ee87
https://documentcloud.adobe.com/link/track?uri=urn%3Aaaid%3Ascds%3AUS%3A5239fc9d-65d1-4f4e-85b0-4e9bde1a6bc5
https://documentcloud.adobe.com/link/track?uri=urn%3Aaaid%3Ascds%3AUS%3Adff2242b-e769-400e-b396-6d3c6c7f1f83
Pai de ce trebuie sa citesti mata ce spune cineva ca sa stii ca e nebun cind orice “oxigenat” stie ca oricine indrazneste sa nu fie de acord sau sa critice ce spuneti voi trebuie sa fie nebun si voi “demonstrati” nebunia postind aici un articol despre dignosticul pe care-l scoateti de pe mineca? Idiotii astia de “oxigenati” ce casca gura la voi va asteptati sa-i duca mintea sa va scupa cit de “smecheri” sunteti? Dar de ce voi, si in special Edi, nu sunteti “narcisisti” cind va laudati in gura mare ca sunteti “genii” si cit de “destepti” sunteti voi pe linga ceilalti care sint niste timpiti ca nu cred ca voi? Cind postati articolele alea despre “bolile psihice,” va uitati putin in oglinda si sa vedeti ca “bolile alea psihice” vi se potrivesc perfect in primul rind voaua? Si daca nu suportati sa cititi ce spun eu pentru ca nu aveti boli psihice si in schimb aveti “diagnostice” pe mineca deja pregatite, de ce nu-i cereti lui taranu sa spuna ici ce prostii a gasit in lucrarea mea de doctorat? Chiar nu va intereseaza ca unul care chiar a citit lucrarea mea de doctorat sa va “confirme” diagnosticele? Cunoasteti pe cineva care chiar a citit lucrarea mea sa spuna timpeniile pe care le spune Edi si se vede de la o posta ca este habarnamist? Sau nu contati ca “oxigenatii” astia sunt atit de destepti sa-i duca capul sa va ceara asa ceva?
Ca de obicei, debitezi timpenii: nu „oricine indrazneste sa nu fie de acord sau sa critice” ce spunem noi e nebun, doar tu.
Aurel Ionica, eu chiar empatizez cu tine. Se pare ca duci o lupta inutila (de antagonism cu ceilalti) care cu siguranta ca iti afecteaza viata in diferite aspecte. Sper ca odata sa poti fii constient de asta si sa vezi ca viata poate fi diferita.
Apropo.
Dar tare desteapta esti mata, nu suporti nici macar sa citesti ce spun eu aici la voi pe site si habar nu ai ce sustin eu, dar stii ca viata mea este “afectata in diferite aspecte.” Si ce sa fac ca viata mea “sa nu mai fie afectata”? Sa incep sa va cint osanale voua aici cit sunteti voi de destepti? Pai se indoieste cineva ca voi sunteti singurii sanatosi la cap si cei de aici care va aplauda? Dar nu mi-ai spus ce sa fac cu lucrarea mea de doctorat ca sa devin si eu “sanatos” ca voi si sa nu-mi mai fie viata “afectata”? S-o pun pe foc? Daca zici ca ai asa “empatie” fata de mine si vrei sa ma “tratezi” ca aici pe oxigen nu ai nici un pacient deoarece toti sunt sanatosi tun deindata ce sunt atei si nu este posibil sa aiba vreo “adictie,” eu zic sa nu ai doar “empatie” fata de mine dar sa ma si ajuti prin a-mi spune ce trebuie sa fac pentru ca sa devin si eu “normal” la cap ca voi.
@Alise,
Eu cunosc povestea asta cu „diagnosticele” de zece ani. Atunci s-a procedat la fel ca acum.
Era unu’ Sertorius care s-a dat mare si tare in logica si s-a oferit sa discute cu argumente teza lui Aurel. Dupa ce a confirmat ca a primit lucrarea prin posta, a disparut ca magaru’ in ceata. Motivul? A primit „sfatul” sa nu discute in public despre lucrare.
Acum e la fel. S-a apucat @taranprost sa citeasca, da’ in loc sa vina si sa spuna ce a gasit acolo, asa cum s-a laudat, el a disparut subit si a inceput smecheria cu „diagnosticele”.
Partea nostima este ca Aurel si-a luat doctoratul fix cu teza „nebuniei” lui. Sa te mai miri ca traim intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna?… 🙂
Paul,
Dupa ce duduia psiholoaga a demonstrat ca doar ateii sunt sanatosi la cap si toti astia cu religia sunt nebuni si plini de „adictii,” sa vezi acum cum au sa se inghesuie toti astia de prin biserici sa vina aici pe oxigen sa li se aplice o doza de Marx, Darwin, Nietzsche, si Bart Ehrman, si bingo!, toti devin sanatosi tun. Pai te joci cu „logica” asta a ateilor?
Las’ ca patratu’ a demonstrat ca toti cei care il iau in brate sint nebuni. Sau nu. Ca nimeni nu l-a banuit pe Sfintu’ Duh de tare pastilabile. De unde rezulta ca patratu’ e prost. Si Aiurica victorios peste oxigenisti, evolutionisti, atei, tei, postmoderni si vanderbilzi.
Aurel Ionica,
Ca sa nu lungim discutia prea mult, sfatul meu daca chiar te intereseaza ar fii sa mergi la un specialist in personality disorders. Apoi, una este lucrarea de doctorat, lucrari, etc. si una este viata ta si sanatatea psihica. Nu-ti spun sa faci nimic cu lucrarea de doctorat ci sa incepi sa ai grija de tine.
Paul,
Nu stiu nimic despre Sertorius dar mi se pare putin credibil ce spui pentru ca nu inteleg de ce cineva nu ar spune ceva din teama de ce? de cine? Apoi Taran Logic (cred) parca spunea ca este ocupat si ca nu vrea sa faca pauze cand se apuca iar de citit, deci mai aveti rabdare cu el 🙂
Daca chiar tii la prietenul tau, eu zic sa le dai o sansa la studiile atasate si sa incerci sa privesti lucrurile critic.
@Alice,
De acord. Poate a devenit omu’ brusc foarte ocupat tocmai acuma cand s-a apucat de citit teza de doctorat a lui Aurel… :)…
Legat de „personality disorders”, eu pun pariu ca merge Aurel la orice specialist vrei tu si trece cu brio orice test de specialitate. Dar, intrebarea mea este: cand iti pune in fata dovada specialistului ca-i perfect sanatos si n-are nici un „personality disorders”, iti ceri scuze public pentru afirmatiile pe care le-ai facut in dreptul lui si te vei implica sa le inchizi gura celor care-l calomniaza pe-aici si isi permit sa puna diagnostice fara sa aiba competenta necesara? Sau vei disparea in ceata si nu va conta nici aceasta dovada dupa cum nu conteaza nici diploma de doctorat pentru cei care-si bat joc de lucrarea lui fara s-o fi citit macar? Ha?… 🙂
Deci, te bagi?… 🙂
PS. Daca nu „stii” nimic despre faza cu Sertorius, intreaba-l pe Edi, ca doar el le stie pe toate…!
Am citit mare parte din material.Astăzi fiu-meu mi-l trece pe hârtie,ptr că pe telefon e greu de studiat.Sunt de acord cu ideea din prima parte că silogistica nu este folosită în persuasiune în viața publică și chiar ,de cele mai multe ori,în cea academică.Nu este folosită în mod direct,adică argumentația nu este construită pe bază de silogisme Dar definirea termenilor, clasificarea lor,și,în sens mai larg,circumscrierea problemelor implică silogisme.În măsura în care în justiție,în politică participanții delimitează bine problemele în discuție folosesc silogisme.Dar cred că domnul Ionică are dreptate în esență aici.