Vulnerabilitatea in fata adictiilor

Se pare ca felul in care functioneaza creierul nostru ne face sa fim vulnerabili la adictie, atat chimica cat si comportamentala. O anumita satisfactie sau recompensa asociata unui comportament este interpretata de creier ca ceva ce merita repetat. In momentul in care se produce aceasta interpretare se activeaza principalele circuite de recompensa care sunt formate din proiectii dopaminergice din ventral tegmental area (VTA) inspre nucleus accumbens (Nac) si alte structuri prozencefalice.

De exemplu, actiunile utile pentru supravietuire cum ar fi mancatul, bautul, interactiunile sociale si sexuale, activeaza circuitele de recompensa. Problema este ca drogurile la fel. In acest fel, se considera ca dificultatea sau uneori impotenta in lupta cu drogurile se datoreaza incapacitatii creierului de a deosebi intre actiunile utile sau distructive care activeza aceste circuite pentru ca orice actiune este vazuta ca ceva ce trebuie repetat.

Mai mult decat atat, activarea acestor zone din creier pe baza de droguri este mult mai puternica si are ca efect schimbari celulare si moleculare adanci (uneori ireversibile) care contribuie la mentinerea adictiei.

La inceput spuneam ca adictia poate fi atat chimica cat si comportamentala. La momentul de fata sunt studii care certifica ca ludopatia (adictie comportamentala) activeaza aceleasi circuite de recompensa ca si drogurile chimice. Pe aceasta baza se face ipoteza ca tehnoadictiile (Internet, calculator, televizor, telefoane mobile, etc.) ar activa aceleasi zone cerebrale, dar este nevoie de investigatie pentru confirmare.

Exista cateva criterii care ajuta la detectarea adictiei comportamentale (care poate fi de multe feluri):

salience: means the behavior becomes the most important activity in a person’s life and tends to dominate his or her thinking, feelings and behavior.

mood modification: refers to the emotional effect the behavior has on the individual which often serves as a coping strategy and is reported as the arousing ’’rush’’ or the numbing or the tranquilizing ’’escape’’ the behavior provides.

tolerance: the process whereby increasing amounts of the behavior are required to achieve the former mood-modifying effects, often meaning greater periods of time are spent engaging in the behavior, and/or there is a desired escalation in the intensity, recklessness, destructiveness, and ego-dystonic nature of the behavior.

withdrawal symptoms: the unpleasant feeling states and/or physical effects (e.g. the shakes, moodiness, irritability) that occur when the person in unable to engage in the behavior.

conflict: references discord between the person and those around him or her (i.e., interpersonal conflict), conflicts with other activities (i.e., social life, work, hobbies, and interests) or from within the individual him- or herself (i.e., intrapsychic conflict and/or subjective feelings of loss of control) that are concerned with spending too much time engaging in the addictive behavior.

relapse: addresses the tendency for repeated reversions to earlier patterns of excessive behavior to recur and for a common return to the most extreme patterns of excessive behavior soon after periods of control.

Ca sa nu-mi pierd obiceiul deja bine intemeiat, mi se pare repugnant felul in care diferite culte religioase demonizeaza unele adictii, pe cand altele nu sunt bagate in seama. Se organizeaza diferite actiuni pentru combaterea tutunului, pe cand dependenta de retele sociale, mobile, etc. este musamalizata. Sau ma gandesc la nuntile adventiste in care lumea se imbuiba cu prajiturele si coca cola, dar nu, droguri dezgustatoare ca alcoolul sau tutunul nu se consuma.

Mi s-a parut interesanta aceasta prezentare a lui Edi in care spune ca atunci cand te preocupa problemele aproapelui si ale lumii scapi de anumite baiuri. Cred ca o viata echilibrata din punct de vedere alimentar, social, sexual reprezinta o anumita aparare in fata adictiilor. La fel cred ca cei care trag liniute sau consuma alte droguri au cu siguranta motivele lor care ii imping spre autodistrugere. Poate ca undeva in dezvoltarea personala comportamentele utile sunt afectate in anumite feluri, ceea ce poate duce la o vulnerabilitate si mai mare in fata adictiilor.

Cred ca ’’veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi’’ se refera la libertatea tot mai mare care provine dintr-o cunoastere tot mai ampla a naturii umane, a corpului uman, a conditiilor care ne fac mai fericiti sau impliniti, etc.

P.S. Imi pare rau ca prezint surse in spaniola, dar cred ca la o cautare serioasa puteti gasi informatia si in alte limbi.

Adevarul trait versus vorbit/jucat

Nu stiu daca unii dintre voi au auzit de medicul chirurg Pedro Cavadas, care face pe an o medie de aproximativ 1800 operatii, cunoscut printre altele pentru a face primul transplant de fata in Spania si pentru multe alte transplanturi si operatii inovative in domeniul lui de specialitate plastica reconstructiva. Faceti doar o cautare pe Internet si veti gasi informatii mai multe. Articolul acesta se bazeaza cel mai mult pe aceasta expunere desi am scos unele detalii si din alte surse.

Ceea ce ma intereseaza in schimb cel mai mult la acest om, este interesul lui dezinteresat pentru oameni. Merge de 3 ori in Africa, cu proiecte ’’mici’’ sau realizabile, finantat aproape in totalitate de salarul lui din motivul ca nu vrea ca proiecte incepute si subventionate de altii sa fie terminate inainte de termen din cauza ca se inchide robinetul prea devreme.

Pe langa asta, Pedro Cavadas, un medic prestigios, de succes, care poate avea tot ce isi doreste inainte sa gandeasca sau macar sa ceara, renunta la o viata de consum si de banalitate. De la a avea masini Porsche si alte obiecte ’’moderne necesare’’, Cavadas intelege ca toate astea sunt o minciuna si o capcana, in cuvintele lui. Isi da seama ca fericirea este mereu promisa cu noile versiuni (in orice) care nu fac decat sa indeparteze si mai mult telul implinirii. Intelege ca suferinta, fericirea si alinarea durerii sunt universale atat in ce priveste negrul dintr-un colt uitat al lumii cat si albul saturat (intelegem ca suna bine din punct de vedere retoric) din occident.

Daca revenim la ajutorul dezinteresat, Cavadas cu siguranta ca da lectii multor organizatii implicate in ajutor umanitar tocmai pentru ca agenda lui nu contine nimic altceva decat un interes genuin pentru suferinta umana. Mai mult de atat, chirurgul stie ca oamenii pe care ii ajuta in mod gratuit, nu ar face-o la randul lor daca el ar avea nevoie si spune ca are foarte multe exemple despre asta. Cum ar fi ca ramas in the middle of nowhere fara benzina, trec pe langa el oameni pe care cu o saptamana inainte i-a operat care refuza sa-i dea macar 2 litri din diferite motive. Pe langa asta, spune ca foarte multi au incercat, incearca si vor incerca sa-l fure si sa-i faca rau dar intelege ca astea sunt regulile jocului si ca si el daca ar fii in locul lor probabil ca ar face la fel.

Motivul pe care il da pentru continuarea implicarii in ciuda tuturor circumstantelor, este decenta. In acest sens, Cavadas enumera placerile noastre bazice ca si animale cum ar fi mancatul, dormitul, sexul si afirma ca alte placeri sublime care pot fi chiar mai puternice ca aceastea, trebuie cultivate. Printre altele vorbeste de muzica de opera si de placerea de a darui. Ca si medic, spune ca are o putere imensa de a alina suferinta, de a darui o noua viata si resursele necesare sa o faca. Ca si atare, pentru el ar fii indecent sa nu faca nimic.

Ca sa nu mai spunem ca acest om este ateu si ajuta pe altii nu pentru a castiga o coroana in cer, sau pentru alte recompense infantile ci pentru ca a inteles ca un alt fel de viata este traita degeaba adica fara implinire reala. Nu inseamna oare asta viata traita din belsug, nebunia crucii sau faptele duhului impotriva carnii? Pana la urma nu la asta se rezuma si exemplul lui Isus? Un om care atinge excelenta dar o foloseste nu pentru a se ridica pe el insusi ci pe cei mai slabi si defavorizati, stiind ca majoritatea nu vor intelege nimic, ca sa nu mai vorbim despre recunostinta. Acest ateu da lectii zombiilor ’’crestini’’.

Atunci cand mintea ta este propriul tau dusman

Pentru multi dintre noi imaginea persoanelor religios fundamentaliste, abatute, inacrite, anxioase, rigide, fara viata, … este una obisnuita. Multi se intreaba de ce aceste persoane nu pot vedea ca isi distrug nu doar propria viata si fericire dar si a celor din jur. Nu cred ca ceea ce voi spune mai departe va da un raspuns complet sau exhaustiv (cu siguranta ca expertii in domeniu care vor citi vor putea gasi lipsuri) dar totusi cred ca va arunca cel putin o lumina asupra problemei.

Perfectionismul poate fi de doua feluri:

  • pozitiv: in care persoana este pasionata de ceea ce face dar este flexibila si se poate adapta la schimbari
  • negativ: in care persoana este scrupuloasa, meticuloasa dar nu pentru ca este pasionata de ceea ce face ci pentru ca vrea sa evite greseli; are o mare anxietate si teama de a gresi. Se pare ca la orginea problemei se da un amestec intre factori genetici si ambientali iar persoana in cauza invata foarte devreme in viata ca anxietatea (cronica) pe care o simte se evita prin control, scrupulozitate, etc.

Perfectionismul negativ este legat de OCPD (alterare obsesiva compulsiva a personalitatii) dar poate fi si de OCD (alterare obsesiva compulsiva).

Alterarile sunt dimensionale si problema nu este neaparat daca cineva are alterarea ci in ce grad o are. De pilda, cei cu personalitate obsesiva (OCPD) sunt rigizi, vor sa aiba control asupra lor insisi, a celorlalti, a evenimentelor, le este imposibila delegarea activitatilor, nu sunt niciodata multumiti de ei insisi, de realizarile lor. Odata ce au realizat ceva, nu simt satisfactie ci sunt indreptati spre meta urmatoare. Sunt persoane care supravietuiesc punandu-si obiective, este motorul lor in viata. Si simt o teama teribila de greseli. Nu suporta critica, nu inteleg cum altii pot sa gandeasca diferit de ei (pentru ca ei au dreptate tot timpul), gandesc in alb si negru, etc.

Daca pe deasupra se intersecteaza cu alterarea obsesiva compulsiva (OCD) apar ganduri instrusive care pot lua orice forma (dar ceea ce au in comun este ca provoaca multa anxietate pentru ca sunt nedorite, absurde, cu tema violenta, etc.) si comportamente compulsive (comportamente pentru a ameliora anxietatea provocata de gandurile intrusive). De exemplu, cineva care inainte sa iasa din casa simte nevoie de a controla de multe ori daca a inchis aragazul (gandul intrusiv este ca poate provoca un incendiu si comportamentul compulsiv este uitatul repetitiv la aragaz). Altcineva, poate avea gandul intrusiv ca se va contamina daca nu se spala suficient iar comportamentul compulsiv poate fii spalarea mainilor in mod repetat pana la rani dermatologice grave. Altcineva poate avea gandul intrusiv ca este pedofil si ca atare comportamentul compulsiv poate fii sa evite copii, sa-i fie teama sa aiba copii, etc.

Daca trecem la domeniul religios, consecintele pot fi catastrofale pentru ca acesta este elementul care va afecta cel mai mult viata unei persoane cu aceste probleme. Sa vedem cum.

Daca e vorba doar de obsesii ale personalitatii, acestea sunt persoanele care gandesc in alb si negru, rigide, care se imbraca ca si Ellen White sau care cred ca gradinaritul este cel mai bun sport pentru corp. Care isi pedepsesc corpul si viata pentru ca niciodata nu sunt multumite de ele insele sau de altii. Care vor sa aiba controlul asupra oricarui detaliu al vietii proprii si a celorlalti. Care realmente se simt responsabile pentru mantuirea celorlalti, care se simt foarte rau daca altii nu gandesc ca si ele. Care se simt ofensate pentru ca cineva din biserica poate crede ca creationismul este un mit. Care se raporteaza la un Dumnezeu constant nemultumit de orice ar face. Care nu se simt niciodata multumite de ele insele. Care au o teama teribila ca nu cumva sa greseasca pentru ca Dumnezeu este autoritar si nu iarta greselile. Nu ne putem mira daca aceste persoane sunt abatute, fara viata, inacrite, etc.

Daca e vorba de obsesii compulsive, atunci apar ganduri intrusive de tema sexuala, violenta, etc. care sunt ’’ameliorate’’ prin rugaciuni, penitente, posturi, etc.

Daca ne gandim la idea sfintirii celor 144.000 sau a celor care cred ca nu mai pot pacatui sau nu mai vor sa pacatuiasca, putem observa acelasi fel de gandire. De exemplu, oameni care nu vor sa pacatuiasca nici cu gandul. Sa nu cumva sa uite sa marturiseasca vreun gand, vreun pacat. Sa nu cumva sa le apara vreun gand de pofta, de invidie, etc., si atunci cand acesta apare (ceva normal) se sperie, au anxietate si recurg la tot felul de compulsiuni (rugaciuni, etc.). Sau ne putem gandi la evreii ortodocsi care nu se uita la o femeie daca trece pe langa ei ca nu cumva sa pacatuiasca. Un perfectionism legat de obsesii de a nu pacatui.

Un alt element relationat este indoiala patologica care este tot un fel de gand intrusiv si care poate lua orice forma. In mediul religios, persoane care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar le iubeste, le accepta, le iarta pacatele, etc., urmate de comportamente compulsive ca de exemplu rugaciuni la nesfarsit, cititul exagerat al bibliei, penitente, post, comportamente fanatice, si altele.

Am vazut mai demult o postare pe FB unde este vorba de o fata penticostala care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar o iubeste. Asa cum vedem, se intreba daca nu este doar in mintea ei si se pare ca mama ei i-a spus de multe ori ca da, ca Dumnezeu o iubeste. Putem observa un alt element al perfectionismului negativ (fata spune ca a facut pacate de moarte). Sunt curioasa ce fel de pacate ‘’de moarte’’ a facut fata asta.

 

Celor care se simt identificati in ceva, as vrea sa le spun ca tendintele acestea nu au nimic de-a face cu Dumnezeu sau cu Satana, nici de faptul ca nu sunt destul de credinciosi, morali sau buni. Problema este prihologica. Este vorba de niste mecanisme ale mintii care trebuiesc intelese pentru a putea avea o viata normala. De aceea, celor identificati le-as recomanda sa nu mearga la pastor sau la alti credinciosi sa le ceara ajutorul, ci la cineva care ii poate ajuta cu adevarat. Adica la un expert in domeniu (psiholog clinic cu specializare in OCD, OCPD/Perfectionism negativ).

Pana la urma si Isus ii vindeca pe oamenii bolnavi inainte ca acestia sa poata fii receptivi cu adevarat la mesajul Lui.

Intoarcerea la tribalism

Felul in care gandim, felul in care ne percepem pe noi insine si lumea in care traim este determinat de tehnologiile intelectului cum ar fii de oralitate sau de scriitura. Nu gandim independent de tehnologia intelectuala a timpului nostru.

Societatile ‘’primitive’’ sau orale denumite si societati de oralitate primara (in care cunostinta scrisului nu exista), transmiteau informatiile cruciale pentru supravietuire noilor generatii cu ajutorul tehnicilor mnemotecnice, mecanismului homeostatic si amneziei structurale. Tehnicile mnemotecnice consisteau in repetarea orala a cunostintelor in care ritmul acustic si ritmul semantic formau un echilibru. Acest fel de compunere orala se numeste formula poetica, care ‘’ nu doar ca are virtutea de stimulare a repetarii dar pe langa asta faciliteaza amintirea’’ (Guarné, 2016).

Alter citat de Havelock (1996) spune ca textele vechi precum Biblia sunt pline de astfel de formule poetice in care asemanarea semantica este o característica fundamentala: Caci El a sfaramat porti de arama, si a rupt zavoare de fier (Psalmii 107:16). Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel; si a starnit pe David impotriva lor… (2 Samuel 24:1).

Mecanismul homeostatic se poate explica prin faptul ca atunci cand oamenii din societatile orale primare nu mai aveau folos de un anumit lucru sau cunostinta, acesta/aceasta se modifica sau reajusta in timp real avand in vedere ca nu exista diferenta intre timp prezent si trecut sau intre istorie si mit; ori aplicau amnezia structurala care inseamna ca orice lucru in plus sau nefolositor se uita.

Daca in schimb ne gandim la aparitia scrisului, putem intelege ca societatile s-au schimbat intr-un mod fundamental. Goody si Watt (1996) ne spun ca s-a nascut o sensibilitate historica. Una dintre consecintele cele mai importante ale registrului scris este ca oamenii au devenit constienti de diferenta dintre timpul trecut si prezent. Celalalt efect este observatia si analiza incongruentelor, contradictiilor si greseliilor trecutului. In acest fel, scrisul impiedica atat adaptarea trecutului la prezent cat si amnezia structurala.

McLuhan (1973) spune ca aparitia scrisului tiparit este ‘’faza extrema a culturii alfabetice’’ care ‘’destribalizeaza si descolectivizeaza omul’’. Scrisul tiparit a facut posibila trecerea cuvintelor intr-o realitate abstracta si descontextualizata. In contextul scrisului tiparit, textul este lineal si creeaza o gandire la fel lineala si univoca.

Societatea actuala se mai poate numi si societate de oralitate secundara in care avansul tehnologic face posibil noi forme de comunicare care au la baza scrisul; in care linealitatea scrisului se destrama iar limita dintre scris si oral nu mai este foarte clara. Aveam de-a face cu o cibercultura in care schimbarea, inestabilitatea si multiplicitatea informatiei este departe de a crea o mare biblioteca alexandrina dupa McLuhan. Comunicarea are loc intr-un spatiu global in care descontextualizarea nu-si mai are locul. In acest fel, Guarné afirma ca reflexia personala se topeste intr-un ciberspatiu in care comunicarea digitala (chat, Facebook, comunitati online, etc.)  formeaza realitatea prin identificarea cu mediul concret fara a simti nevoia de a contrasta informatia sau de a cauta resurse externe. Prin urmare, ciberspatiul, un mediu in continua schimbare, global si care e definit de un prezent continu, ne reintoarce la o forma de homeostazie sociala in care chiar daca fenomenul de amnezie structurala nu mai este viabil, comunicarea caracterizeaza dinamica unei societati orale primare si tribale.

De exemplu, ideea ca autismul ar fi cauza unui vaccin, tot felul de informatii si sfaturi, fake-urile care abunda in toate domeniile, etc., gasesc in comunitatea digitala mijlocul genial de propagare in care oamenii se identifica direct cu mediul (Facebook, WhatsApp, si altele) fara a cauta resurse externe care sa confirme ce au citit sau aflat. Guarné ne spune ca astfel omul isi creeaza ‘’propriul context, identitate si sens’’.

Mostenirea din partea grecilor de a diferentia episteme de doxa este cruciala in societatea actuala unde conflictul dintre destribalizare si tribalizare ajunge la cote maxime. De asemenea, Invatatorul Galilean ne spune ca adevarul ne va face liberi.

Efectul Flynn in adventismul actual

Potrivit cu teoria stadiilor evolutive a lui Piaget, inteligenta se dezvolta in mai multe etape dea lungul vietii. Desi cu ritm sau in ordine diferita, toti oamenii se pare ca trec prin primele trei etape care sunt formate din cea senzoriala si motora, cea preoperationala si etapa operatiilor concrete. Apoi, dezvoltarea creierului face posibil ca intre aproximativ 12 si 15 ani sa se treaca la etapa a patra, cea a operatiilor formale/abstracte. Totusi, se pare ca nu toata lumea ajunge la al patrulea stadiu si nici la al cincilea (metaanaliza).

Operatii concrete: desi cu diferente individuale, se formeaza intre aproximativ 7 si 11-12 ani si implica noi perspective de intelegere, si aplicarea logicii in prezent si intr-un loc actual. Se caracterizeaza prin gandirea la concret, la relatii simple intre lucruri, la a generaliza (suprageneraliza de multe ori). In etapa aceasta este dificil pentru adultii ramasi aici sa accepte diferite puncte de vedere, sa foloseasca abstractii, sa-si imagineze alte posibilitati sau solutii la probleme sau sa deduca in functie de diferiti factori. De exemplu, oamenii care gandesc in termeni de operatii concrete pot apara un singur mod de intelegere a unei probleme (mereu a fost asa, nu exista alta cale), sau generalizeaza in functie de experienta personala (eu am simtit Duhul Domnului daca am facut cutare lucru, incearca si tu). Cei care raman la etapa aceasta, cad si victime usor de mintit si manipulat pentru ca gandesc doar din punctul lor de vedere limitat, prezent si tangibil fara sa aiba in vedere alti factori care pot schimba pe viitor datele problemei. Un alt aspect negativ este ca limiteaza o buna intelegere a unui text scris sau a unei conversatii in contextul ei.

Operatii formale: face posibila gandirea logica, abstracta; implica rezolvarea de probleme ipotetice sau gandirea asupra multor probabilitati. Se caracterizeaza prin faptul ca se foloseste gandirea deductiva, abstracta si logica. Nu se mai trag relatii lineale intre evenimente si se poate intelege o problema avand in vedere o aproximare multicausala. Cei care trec la etapa formala, pot sa inteleaga mai bine diferite puncte de vedere sau un text in contextul lui. De asemenea, nu se grabesc sa generalizeze ci cauta sa inteleaga problema in functie de context, diferiti factori sau posibilitati.

Incepand cu secolul XX au avut loc multe schimbari in occident ( industrializare, noua era stiintifica) care au avut ca rezultat o crestere a inteligentei. De exemplu, James Flynn (dupa care s-a numit efectul Flynn), este unul dintre cei care au studiat fenomenul. Intr-un Ted talk el spune ca unii factori cum ar fii accesul public la o educatie stiintifica in scoli de o durata mai mare, o mai mare cerere de resurse cognitive la locurile de munca dar si o actualizare constanta a joburilor (de ex. atat a medicului cat si a vanzatorului) cer o adaptare la mediu care are ca rezultat trecerea de la operatiile concrete la operatii formale. Alti cercetatori aduc in discutie si alti factori cum ar fii o imbunatatire a mediului in care copii se nasc (ingrijirea copiilor, drepturile lor,ingrijirea mamei), a medicinei, imbunatatirea alimentatiei, o stimulare cognitiva generala atat a copiilor cat si a adultilor, imbunatire a metodelor in educatie (tecnici naturale si stiintifice). Toate acestea implica o necesitate de adaptare diferita la noul mediu si ca atare o crestere in inteligenta.

Pentru stramosii nostri gandirea concreta a fost suficienta dar schimbarea mediului incepand cu secolul XX a facut necesara o gandire formala pentru o buna adaptare. 

Lunar imi ajunge acasa o revista adventista si intr-o zi uitandu-ma peste ea, am dat de un articol scris de Ted Wilson (din octombrie) in care se sfatuieste impotriva unei metode critice de citire a bibliei pentru ca inteligenta umana nu poate hotara ce este relevant sau irelevant. Trebuie lasata biblia sa se traduca pe sine. De asemenea, metoda critic-istorica nu este adecvata pentru studiul lectiunii pentru ca aceasta tecnica citez: ’’reduce necesitatea credintei in Dumnezeu si ascultare de poruncile Lui (…) devalorizeaza elementul divin din Biblie ca si o carte inspirata, si afecteaza sau interpreteaza gresit profetiile apocaliptice si escatologice’’.

Ma intreb, predicile, formatul lectiunii, dogmele adventiste, etc. nu au fost pana la urma construite tot de oameni? Punctele doctrinare s-au format pentru ca unii  s-au pus si au studiat Biblia, E. White, iar apoi au tras niste concluzii. Acesti oameni nu au folosit cumva inteligenta lor ca sa faca niste legaturi intre idei si sa hotarasca ce este relevant sau irelevant?

Este Ted Wilson in etapa operatiilor concrete? Eu cred ca nicidecum. Ba, cred ca a ajuns chiar si la a cincea etapa, cea a metaanalizei (gandire si monitorizare asupra propriei gandiri). De ce sfatuieste credinciosii sa ramana la o gandire nici macar adolescenta ci infantila si pubera? Ca sa nu gandesc nici eu concret, nu stiu sincer. Cu siguranta ca sunt mai multe motivatii. Printre altele, poate o teama reala pentru oile lui, poate o teama de pierdere a puterii eclesiastice, cine stie? Oricum, a te afla in etapa operatiilor formale implica si aspecte negative cum ar fii posibilitatea sa controlezi pe ceilalti cu ajutorul fricii si a folosi informatia pentru a manipula sau controla. Wilson si majoritatea predicatorilor folosesc dogmele, profetiile apocaliptice, citate a lui Ellen White scoase din context, etc. pentru a mentine credinciosii la un stadiu de operatii concrete iar metoda este frica, controlul.

Recent a fost o emisiune pe oxigen in care s-a vorbit despre faptul ca tot mai multi tineri pleaca din biserica. Normal, gandirea formala nu mai permite adaptarea la un mediu in care se impune o gandire concreta. Biserica moare din frica de a face un pas spre etapa formala pentru ca nu cumva sa-si piarda credinta in anumite certitudini. Problema este ca aceasta teama si blocaj este tocmai ceea ce provoaca moartea ei si plecarea multora din biserica.

Apologia victimizarii in Suedia

De ceva timp am vrut sa fiu voluntara la un ONG din Suedia pentru a ajuta tinere care trec prin diferite etape si probleme. Dupa ce am trecut de interviul de cateva ore, m-au acceptat si dupa un timp am inceput cursurile de pregatire impreuna cu alte noi voluntare unde trebuia sa invatam cum sa vedem si sa tratam diferite probleme. Toate bune si frumoase pana aproape la sfarsitul cursului unde m-am intalnit cu doua probleme (pe care nimeni altcineva nu le sesiza).

Prima era ca ni s-a dat un exemplu in care o fata la vreo 14-15 ani, izolata si cam singuratica, a inceput sa chatuiasca cu cineva care se dadea drept de varsta ei si la care a inceput sa-i trimita poze in lenjerie intima. Se pare ca dupa ceva timp, baiatul care de fapt era mai mult spre barbat, i-a postat pozele pe facebook si de acolo a inceput drama. Dupa filmulet, s-au facut grupuri de cate 2 ca sa dezbatem si apoi sa spunem parerea fiecarui grup in public despre cum am ajuta o fata intr-o astfel de situatie. Am picat cu o studenta la sociologie si mai mult decat dezbatere s-a transformat in altceva, pentru ca colega nici nu-si ridica ochii din caiet si tot repeta aceleasi lucruri suparata pe argumentul meu. Dupa ce in sala era linistie si numai noi doua ne mai auzeam, am inceput sa spunem parerea fiecarui grup. Toata lumea aveo o versiune, grupul nostru avea doua. Am spus ca noi nu ajunsesem la nici un punct comun. Argumentul meu era ceva de genul: as incerca sa o fac sa vada ca este doar o faza in viata ei si as incuraja ”victima” sa se concentreze pe a-si forma o identitate proprie, spre a fii puternica, spre a-si vedea partile tari, etc. la care am adaugat ca trebuie sa aiba grija ce trimite pe internet si ca asta este consecinta faptului ca nu il cunostea prea bine pe tip”, etc. Colega mea suparata, spunea ca ceea ce eu spun arunca vina asupra victimei, ca o fac sa se simta rau, ca vina e doar a lui ca a postat pozele, adica in concluzie, fata a facut totul bine, nu a gresit cu nimic. Ideea ca ”victima” si-a asumat un risc atunci cand a trimis pozele unui necunoscut, parea monstruoasa colegei mele.  Dupa ce fiecare grup si-a spus versiunea asemanatoare cu a colegei mele, una dintre liderii proiectului mi-a spus asa mai subtil ca argumentul meu arunca vina asupra victimei si ca nu prea e potrivit.

Ok, am crezut ca pur si simplu a fost o mica diferenta de opinii pana cand ni s-a dat ultimul exemplu ca tema de casa, in urma caruia mi-am dat seama ca nu sunt in locul potrivit. Este vorba de un caz real redat intr-un documentar despre o fata care intalneste un baiat atunci cand iese seara cu prietenii si dupa ce petrec ceva timp la o petrecere acasa la cineva,  fata il acompaniaza pe baiat la el acasa. In timp ce tipul merge dupa inca doua pahare de vin, fata adoarme pe canapea. Baiatul, se pune langa ea si incepe si el sa faca ce este (cam) de asteptat. Incep mangaierile iar fata se intre-trezeste si ii spune ca e un scarbos si ca ce face el este viol. Ce se intampla mai departe este ca tipul trebuie sa o compenseze economic cu 55.000 coroane suedeze pe langa un an de inchisoare vinovat pentru viol.

Care e problema pe care o vad? O apologie a victimizarii. Fetele sau femeile se victimizeaza fara sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor. Nu am nimic de comentat la partea legala si mi se pare bine ca sunt legi impotriva oricarui tip de apropiere atunci cand una dintre parti doarme sau este inconstienta, dar ideea ca fata a gresit si ea, ca si-a asumat un risc, parea sa fie inexistenta in mintea tuturor la voluntariat. Mie mi se parea ca fata si-a asumat riscuri atunci cand a baut si apoi atunci cand a mers acasa la un necunoscut. Pentru celelalte voluntare fata a facut totul bine si vinovatul era doar nesimtitul ala care a incercat sa profite de saraca fata in timp ce aceasta dormea. Oare au mers sa se joace carti sau remi? Nu cred. Pe langa faptul ca bietul tip actioneaza conform asteptarilor momentului (nu spun ca e ok, dar este de asteptat), ea se trezeste dintr-o data ca frumoasa adormita doar ca saruturile nu o readuc doar la viata ca si in poveste, ci si la un proces legal.

Un alt aspect care m-a pus pe ganduri era ca trebuie sa o terminam cu cultura tolerantei (nu te inteleg, nu sunt de acord cu tine dar te respect) si in schimb sa incepem sa fim critici cu normele (daca esti homosexual, ok, nu am de ce sa cred ceva despre tine sau sa am o parere despre sexualitatea ta si tu nu ai nevoie sa-mi auzi parerea). Ideea era cam asa: sa avem grija sa nu jignim pe cineva cu parerea noastra si atunci mai bine sa nu mai avem nici o parere.

Am renuntat la voluntariat dupa ce mi-am dat seama ca nu pot ajuta pe nimeni in conditiile astea. Daca nu sunt libera sa spun ceea ce gandesc si trebuie sa ader la un crez, nu merci.

Iertarea crestina in stil adventist

_96323258_pa-5897010

Adventistii pun ”bine” in practica: orice vi se va ierta in afara de hula impotriva Duhului Sfant.

Homolka, o criminala in serie alaturi de fostul partener Bernardo, a iesit din inchisoare dupa ce a participat la violul si uciderea a trei adolescente printre care si sora ei. Dupa ce a iesit in libertate, s-a casatorit cu fratele avocatului ei si acum au 3 copii.

Se pare ca copii ei merg la o scoala adventista din Canada unde Homolka a participat ca voluntara.

CityNews reported this week that she had been helping supervise kindergarten students at Greaves Adventist Academy.”

Dupa ce parintii au inceput sa protesteze, lucru foarte normal si de asteptat:

”The Seventh-day Adventist Church, which runs the Montreal school, announced on Thursday it had changed its policy on volunteers to exclude anyone with a criminal record.

„We have heard and listened to the concerns of parents and members of the community uncomfortable with recent reports in the media,” the church said in a statement.

Earlier in the week, a spokesman for the church said they had been aware of Homolka’s crimes.”

Asadar, nu numai ca au stiut de la bun inceput cine este Homolka, dar nici macar nu aveau un regulament pentru a interzice ca astfel de persoane sa poata fii voluntare chiar si in conditii speciale (voluntariat sporadic si niciodata singure cu copii).

Aici nu este vorba de iertare ci de prostie, naivitate si o conceptie foarte gresita despre pacat. Homolka nu a fost posedata de vreun demon, nu a cazut in ghiarele pacatului, etc., ci arata clare trasaturi de psihopatie pentru care nu exista remediu. Sa lasi ca o astfel de persoana sa fie in preajma copiilor, chiar si acompaniata, este de neiertat.

Adventistii deci, isi deschid bratele spre psihopati, dar le inchid pentru cei care nu gandesc la fel ca ei.