Cultura credinței, științei, ca formă de adaptare, coping
20 septembrie 2019 15 comentarii
În aspectele mundane, cunoașterea empirică și pragmatică este aplicată în mod necesar. Dar în aspectele subiective, culturale, metafizice?
Oamenii gândesc succesiunea evenimentelor din viață, au memorie și transformă creativ aceste relatări în istorie, narațiuni sau mituri. Este specific lor.
Care este raportul dintre epic, liric, spiritual? Poate că nu sunt decât o oglindă a ființelor umane cu voință și comportament, motivate afectiv și în care ființa umană gânditoare, pune sens, semnificații.
Și atunci, care este deosebirea dintre știință și credință în acest domeniu al culturii și subiectivității?
Credința ia de bune, ad literam, propriile creații, conținutul lor, le proiectează asupra unui tărâm imaginar și extrage semnificații și sens, investite cu autoritate divină absolută.
Știința face efortul de a-și păstra luciditatea cu care se ancorează în obiectivitate. Totuși, nu putem ignora faptul că propria viață interioară este o realitate, așa cum oamenii sunt cât se poate de reali. Mai mult, interioritatea noastră are aspecte conștiente și altele, manifestate intermitent, dar cu prezență permanentă, de care nu suntem conștienți.
Visele, imageria, reveriile, iluziile, halucinațiile, delirul, par să izvorască din acest depozit; mai mult, ele par să joace un rol fundamental în reglare, adecvarea, adaptarea individului, eului, la existență, lumea exterioară, naturală sau socială. Specialiștii consideră că mare parte din aceste manifestări au caracter compensator, iar atunci când echilibrul este depășit, devin manifestări numite patologice, fiindcă relația cu realitatea este pierdută. Par a fi un refuz adresat unei realități devenită insuportabilă, pentru supraviețuire biologică.
Acesta ar fi modelul individual de reacție.
Dar colectivitățile, națiile, societatea, cum se autoreglează, adaptează. Desigur, o fac prin membrii lor individuali, dar prin acceptare, instituționalizare, tezaurizare sub formă tradițională, culturală, devin bunuri universale. Unele sunt reacții normale, creative, cu efect benefic și indispensabil. Altele pot fi malefice, profund anacronice și dăunătoare.
Artele, ideologiile, credințele religioase, miturile, fac parte din arsenalul de supraviețuire și adaptare ale umanității. Ca și în cazul individului, nu vom confunda conținutul acestor creații devenite realități, cu rolul, funcția lor. De asemenea, rolul lor adaptativ ține atât de calitate, dar uneori, de cantitate, dozare, intensitate, granița dintre normalitate și patologie socială fiind un continuum.
Artele devin, în mod insidios, decadente și kitsch-oase. Intuițiile devin doctrine, care se transformă în dogme, iar acestea se instituționalizează și pot produce înstrăinare, chin, tortură, durere, transformându-se în opusul lor dătător de speranță, iubire, confort. Miturile, metamorfozate urban, crează monștri horor.
Reținem: conținutul acestor manifestări vorbește despre inițiatorul și creatorul lor – ființa umană – dacă ne păstrăm luciditatea analitică și nu devenim părtași contaminărilor aculturative.
În patologia medicală, inclusiv psihiatrică, se vorbește despre refugiu în boală, este sesizată o relație (in)conștientă de cointeresare între natura și intensitatea suferinței, în coroborare cu beneficiile și interesele legitime și legale ale pacientului. Simularea și disimularea sunt realități, care trebuie semnalate, cel puțin cu titlu de suspiciune. Dincolo de pierderea unor drepturi profesionale induse de o suferință, sau adjudecarea unor drepturi pecuniare, dificultățile existențiale, fatalitatea unor amenințări copleșitoare, sentimentul disperării, dificultatea acceptării unor pierderi afective, relaționale, valorice, determină persoana la atitudini strategice de coping, poziționare pentru a face față, pentru ca existența să fie modelată ca acceptabilă. Când acest lucru devine imposibil, poate fi modificată condiția nucleului personalității, a propriului eu care refuză o realitate inacceptabilă și se detașează psihotic de ea, preferând alta halucinator – delirantă.
S-a constatat că forma și conținutul halucinațiilor, temelor delirante, chiar ale tablourilor bolilor, se modifică cultural, cu epoca istorică, localizarea geografică, trăsăturile etnice și culturale – deși analitic, diferă doar prin conținut – paternul, arhetipurile și funcțiile lor rămân universale.
Prăpastia, contrastul tensionat dintre potențialul, idealul posibil, dar niciodată tangibil, și realizarea unui compromis între contrarii, a frustrărilor angoasante, a platitudinii terne, a rutinei prozaice care pare să se impună ca o pecingine ubicvitară, caută debușee, găsite în formele cele mai vulgare ale comportamentelor escapiste, până la formele cele mai sublimate și sofisticate, trecând prin tradiții, convingeri, modele, forjate de-a lungul mileniilor.
Astfel, ar trebui poate să ne întrebăm, dacă în schimburile sociale, tezaurizarea tradițiilor, acumulările și evoluția culturală, nu se regăsesc – la nivel de colectivitate, în forme sociale – mijloacele și reflexele personale de adaptare și reacție, descrise mai sus.
În acest caz, ar putea producțiile culturale, artele, formele spirituale ale narațiunilor cuprinse în basme și legende folclorice sau culte, literatura de ficțiune, credințe și mituri, să fie mijloace complexe și sublimate de adaptare socială, culturală, spirituală, la condiția umană? Aceasta este confruntată cu limitări multiple, cu drame și tragedii, neputință, suferință și moarte, dar are la dispoziție potențialul atâtor măreții, frumusețea atâtor împliniri, degustarea voluptuoasă a bucuriilor și clipelor de fericire.
În finalul acestui demers interogativ, voi pune întrebarea fundamentală care mă frământă. Medicii și psihiatrii au un criteriu grosier, dar foarte pragmatic, de a distinge între formele de graniță ale tulburărilor și diagnosticul pozitiv al unei afectiuni psihiatrice grave. Modifică aceasta comportamentul pacientului sau este doar o manifestare abstractă, sporadică? În acest context, prin extensie, și pe bună dreptate, ne-am putea întreba, dacă nu cumva, convingerile literaliste, fundamentalismul radical, fanatismul religios, în măsura în care modifică în mod extrem stilul de viață și comportamentul, devin asociale sau chiar antisociale și criminale, prin promovarea terorii mai mult sau mai puțin subtile sau brutale, nu sunt de fapt, forme de patologie culturală, spirituală – adevărat delir, psihoză culturală.
Despre Sorin Săndulache
oxigen2 
„Artele, ideologiile, credințele religioase, miturile, fac parte din arsenalul de supraviețuire și adaptare ale umanității.”
D-aia ateul de mine crede in inviere.
Pana in zorii modernitatii ,eticheta de ateu atrăgea dupa sine stigmatizarea sociala sau chiar condamnarea penala…Pana acum cativa ani ,anumite orientări sexuale erau incriminate de codul penal sau erau categorisite drept patologice si impuneau terapie de conversie…
Astazi ,fundamentalistii crestini si liber cugetatorii se disprețuiesc reciproc de pe pozitii opuse.Orice incercare de anihilare a celeilalte tabere sau de reconciliere este sortita eșecului .Tensiunea dezvoltata intre cele doi poli va exista intotdeauna si poate ca asa e facuta lumea.Problema e cu intensitatea ei;dusa dincolo de o anumită cota ,devine distructiva si incontrolabila!
Diferenta dintre otrava si medicament nu e substanta ci doza !
Hmmm….
Vreti o parere pe bune, o ceva fara clisee si (cum altfel !!??) vulgaritati de la o ge2oana?
Ultima parte a demersului dvs urmata de intrebarea care va framanta, aia cu diagnosticul pozitiv vs tulburarile pe bune, dom´le, bine e ca nu-s multi medici SDA psihiatrii !!!!!!
Adica ce bine e cand tot mereu ,
La medicul meu pshiatru ma duc eu….
Adica ala care stie ce e aia patologie, fiziologie, morfologie, neuroni, sinapse, structuri …..fara asa stie de EGW si darul ei profetic& medical gifts, de mareadezamagire de la 1844, de la 1888 si alte alea de(s)amagiri made in SDA corporation.
Nu stiu, zic si eu, s-o fi gandit Dumnezeu ca e mai bine asa !?
Ca de nu, ia uite aicea minunatie……
http://londonro.org/2019/06/16/festivalul-tinerilor/
De la min 27 in continuare.
Si eu , ca o dobitoaca necunoscatoare, ma gandeam ca aia care-s psihologi, nu-s medici….
Dar, ce sa vezi, is medici, pastori, fac consiliere si au matrimoniale.
Adica o afacere intreaga, fara exceptie, cum altfel!?…….SDA.
Dupe ochi se vede ca e hoti……
”Dar, ce sa vezi, is medici, pastori, fac consiliere si au matrimoniale.
Adica o afacere intreaga, fara exceptie, cum altfel!?…….SDA.”
ge2oana, sa impusti atatia iepuri dintr-o lovitura ramane o taina duhovniceasca 🙂
Unii mai predau si religie, altii au sotiile profesoare/contabile/secretare in institutiile bisericii. Taina tainelor.
Asa zic si eu….
E taina dracului, ca Dumnezeu, saracu´, ce sa mai faca si El in conditiile date!?
Dincolo de shto, psihologia asta cu aere de domn doctor (care si de unde…..doctor!!??) si bazata DOAR pe codosheala si prosteala SDA, castiga dom´le, si adepti , dar si lovele.
Dar doctorul Sandulache stie ce e aia medicina vs prosteala made in SDA sau aiurea-n tramvai.
Si, ca si o parere personala ( avizata,oarecum….) religia si religiile sunt cadrul favorabil pt facut si crescut psihopati&sociopati ,pt alienare mintala, pt boli psihice grave si iremediabile, ca, vorba aia, har e din belsug ……
Adica cobai pt experimente, oi de muls si de belit, si, se pare, ca nu-s destui jmecheri la cat de multi fraieri sunt.
Si nu ma bucur deloc ca-s atat de multi fraieri, pt ca ,cu cat mai putini fraieri, cu atat mai putini jmecheri fara obiectul muncii.
Dar….
Smecheria, fie ca e mai mult sau mai putin constienta, tot la muls si belit duce. La unii e smecherie, la altii ”dragoste”, la altii altceva dar rezultatul e acelasi.
Apoi, dominarea mai multor domenii nu e pentru oricine (cel putin nu pentru protagonistul despre care vorbesti, din cate observ si inteleg). Probabil ca nimeni nu poate stapani la fel de bine diferite domenii desi exista persoane care pot sa se miste surprinzator de bine in mai multe sfere ale cunostintei 🙂
ge2oana si ianis
Prin 2016 a venit la Madrid si vara urmatoare l-am intalnit in Romania la o nunta in satul meu linga Alexandria. A povestit ceiasi experienta cu un copil care a furat pixul colegului de clasa si binenteles morala, si despre o conciliere prin telefon cu o tanara din Australia cu rezultate extraordinare ( binenteles era lucrarea duhului ,el fiind mediul ). Am discutat in sabatul urmator cu prietenii daca este onest sa te numesti psiholog si pastor azs in acelasi timp. Au fost pareri pro si contra. Am intrebat apoi pe pastorul bisericii (trecuse pe la Edi la oxigen) cat de sincer poate fi un om care la cabinet te conciliaza cum sa scapi de dracii si ingerasii care te posedeaza si apoi la biserica, tii baga iar in cap.
Pastorul N. M. care acum nu mai este pastor mi-a raspun simplu; intreabal pe el!
La nunta, i-am amintit ca ne-am vazut la Madrid. A zimbit (ca si in videoul de mai sus) dar nu l-am intrebat. Nu ma bagat in seama.
Alise,
Una e sa te misti alta e sa fii expert. Deja un psiholog este specializat intr-o anumita ramura, care necesita pe langa teorie si expeienta clinica, cum stii mai bine. Amatorismul pastorului cu veleitati de counseling se vede in primul rand din faptul ca nu isi cunoaste limitele. Oricine poate da sfaturi, dar cand pretinzi autoritate stiintifica ca amator se numeste ca esti sharlatan. Dar apoi, in tara orbilor chiorul e imparat.
Noi cantam nu gandim. Apropos de adictii, publicul lui Duta este adictiv la muzica. Circuitul rasplatii a fost confiscat de experienta perfomantei in fata bisericii si traiesc pentru asta. Alta adictie este turma, te simti bine sa te freci de celelalte oi pentru ca sunt calde si afara e frig. Te simti in siguranta sub toiagul pastorului. Duta a ocolit problemele reale ale publicului sau. Daca a facut-o din calcul sau din nestiinta nu e treaba mea.
daimonel,
Pentru ca exista o politica de divide et impera. Noua extrema dreapta este pro fundamentalism protestant si noua extrema stanga este pro fundamentalism islamic. Una merge pe nationalism si xenofobie, alta pe hiper-multiculturalism si hiper-relativism. Ratiunea se simte amenintata existential si se radicalizeaza politic. Singura speranta este ca generatia baby-boomers se apropie de groapa comuna a istoriei.
”Una e sa te misti alta e sa fii expert. Deja un psiholog este specializat intr-o anumita ramura, care necesita pe langa teorie si expeienta clinica, cum stii mai bine. Amatorismul pastorului cu veleitati de counseling se vede in primul rand din faptul ca nu isi cunoaste limitele. Oricine poate da sfaturi, dar cand pretinzi autoritate stiintifica ca amator se numeste ca esti sharlatan. Dar apoi, in tara orbilor chiorul e imparat.”
Edi, ma mai apuca si pe mine aiureala uneori, ce sa-i faci. Aveam mai degraba in minte alte domenii si situatii cand am facut superba afirmatie dar cred ca am incurcat putin lucrurile :). Bineinteles ca nu as putea fi mai de acord cu ce spui in legatura cu psihologia.
Alise,
E ceva mai sinistru. Pastorul psiholog este un exemplu de biopitics in biserica. „Asa zice Domnul” este sustinut cu un „asa zice expertul nostru.” Modelul clasic este medicul activist AZS care aduce argumente ca EGW a avut totdeauna dreptate. Psihologia era de la Satana acum trei decenii, dar acum e de la Domnul.
Edi, atunci in limbaj de adictii inseamna ca pastorul-psiholog este un Pablo Escobar ideal 🙂
Si ca PE, se limiteaza la marihuana pe cand clientii nu mai scapa de cocaina.