Perisabil vs Peren

Principala contradicție existențială care se impune unei ființe gânditoare și conștiente de sine este aceea a primatului sinelui gânditor și simțitor, pe care l-ar dori peren, dacă nu veșnic, considerându-se pe sine, subiect cunoscător al lumii, oglindă a universului, model de semnificare al lucrurilor, ca un ax sau centru al lumii.

Și totuși, această perspectivă este complet eronată, fiindcă nu materia gânditoare este perenă, nu individul conștient de sine este veșnic, ci modul său de alcătuire, structurile și funcțiile care-l fac să fie ceea ce este.

Suntem, în același timp, o matrice unică, inimitabilă, concomitent, un conglomerat caleidoscopic, repetat de miliarde de ori în fiecare dintre celulele care ne alcătuiesc, dintre care unele mor la fiecare trei zile, altele la 30, altele la trei luni sau le sunt înlocuite cărămizile bucată cu bucată, zice-se, din șapte în șapte ani.

În fiecare dintre ele persistă timp de 70-90 ani, niște structuri în care este depozitată esența entității noastre, dar nici ele nu sunt veșnice. De fapt, expresia veșnic, absolut, este sinonimă cu încremenit, fix, imobil, ceea ce în cazul realității cunoscute, este un nonsens.

Ceea ce este cu adevărat peren, este ceea ce este transmis, reprodus, ceea ce ne definește, performanțele uimitoare de care este capabil orice organism viu, adică know-how ul, informația privind alcătuirea, structura și funcțiile de care suntem capabili și prin care existăm.

Și o să fim la fel de uimiți, aflând că între ARN și ADN ul nostru – genotipul nostru, și trăsăturile care ne caracterizează – fenotipul nostru, nu este nicio legătură, alta decât aceea dintre semn și semnificat. Adică un cod. O transcripție. Singura similitudine. Extrem de contraintuitiv!

În drumul nostru efemer prin această lume, suntem martorii a cca cinci, pentru cei mai norocoși și longevivi, poate șapte generații – între străbunici și strănepoți. Cei născuți în deceniul patru sau cinci al secolului trecut, ca și mine, încep deja să-și facă și să-și încheie socotelile. Puneți față în față străbunicii dvs cu strănepoții dvs, vremea unora și a celorlalți. Vi se pare puțin lucru? 

Păi, dacă vorbim despre prăpastia dintre părinți și copii, ce probleme de înțelegere și comunicare ar apărea între străbunicii și strănepoții noștri? Apoi, câte dintre produsele realizate de omenire numără șapte generații? Poate cele mai reușite și uzuale. Mă gândesc la automobile, avioane, computere, celulare. Dar și la rasele de câini, de animale sau plante. Care au cel mult 3 – 5 – 10 mii de ani.

Și dacă sunt atât de mari diferențele într-o viață de om, ce vi se pare atât de imposibil, în timpul geologic, când vedeți ce complexitate a existenței ne înconjoară, ce forțe animă materia, viața și curgerea timpului.

Și atunci, dacă este cazul să acordăm credit spiritualității, părții celei mai perene din noi, aceasta nu este vreo parte foarte specifică, individuală, vreo parte sublimată a ceea ce reprezintă istoria noastră personală, valoarea, nici chiar geniul vreunuia dintre noi – acestea pot avea importanța lor în patrimoniul cultural și spiritual – ci acea parte, informația modului de alcătuire și reproducere a ceea ce am ajuns să fim și să transmitem mai departe. 

Acea parte acumulată prin mutații aleatorii și persistentă prin selecție cumulativă, rezultat al evoluției, devenind ceea ce suntem astăzi. Proprietate fundamentală a lumii, a realității, a existenței, a materiei, de la cuarci, neutroni, pozitroni și electroni, cu sarcinile și energiile lor, aranjați și organizați în câmpuri, trecând prin armate de infrastructuri care dau armonia și frumusețea secțiunii de aur, a muzicii sau lungimii de undă a culorilor, a cristalelor – florile de mină, a fulgilor de nea sau florilor de gheață de pe geamul sărmanilor siliți să trăiască în frig, a fractaliilor incluse în fiecare strop de tină, dacă îl privești la microscopul electronic. Rămâi mut de uimire!

A sosit momentul să ne valorizăm alternativele. Timp de milenii am țesut și cernut valori, sensuri, semnificații. Am alcătuit istorii, am povestit legende și mituri, despre alcătuirea lumii și apucăturile noastre. Ele sunt superbe, ca valoare culturală și spirituală. Dar, în cea mai mare parte a acestui timp, am ignorat esența realității pe care o purtăm în noi, care ne-a adus până aici, care ne va ajuta să facem saltul mai departe. 

Nu mai putem ignora modul de alcătuire a lumii, a noastră înșine. Ne izbește la tot pasul.

Ne credem buricul lumii, instituțiile noastre, ideologiile și convingerile noastre, crezurile noastre, par intangibile, dar ele curg de-a lungul mileniilor. Suntem vulnerabili, perisabili, și totuși permanenți – prin ceea ce transmitem, prin ceea ce rămâne, prin ceea ce reproducem.

Nu noi înșine! Să nu ne mai facem iluzii! Aveți vreo amintire dinainte de naștere? Ne vom întoarce de unde am venit! Vom trăi prin genele noastre, prin nepoții și strănepoții noștri, prin copiii copiilor lor! E suficient! Vom reintra în circuitul natural al lucrurilor obișnuite! Împreună cu electronii, neutronii și atomii din care suntem alcătuiți. Adevărată aventură!  

Este timpul să înlocuim miracolul, înțelepciunea și frumusețea miturilor, cu miracolul, alcătuirea superbă și secretele realității care ne înconjoară. Sunt la vârful degetelor noastre. Trebuie doar să deschidem ochii mari și ochii minții, să acceptăm cu modestie că suntem plini de prejudecăți, că suntem prea plini de sine, prea posesivi, autoritari, ierarhizați, încrezători în propriile automatisme culturale.

Ne așteaptă o revoluție. O reformă. Nu vom risca să fim devorați.

Despre Sorin Săndulache
Senior Neurolog, PhD antropologie medicală, licențiat în teologie protestantă, master în psihoterapie. Tânăr pensionar!

9 Responses to Perisabil vs Peren

  1. Reinholz Nik says:

    Să putem înlocui miturile și superstițiile înmagazinate în mintea noastră cu fascinația pentru miracolul,secretul și frumusețea existenței ,ar fi un mare salt în direcția bună.
    Cu toate că nu sunt convins de existența unui suflet în trup,totuși dacă accept faptul că realitatea are la origine o Intenție,atunci nu ar fi exclus ca tot ce însemnăm noi din punct de vedere informațional(gânduri,acțiuni,strucură,etc.)să se poată păstra undeva.Acel ,,undeva,, să fie defapt structura informațională a realității?În cazul în care ar exista așa ceva.

  2. polihronu says:

    Realitatea este „structura informationala a realitatii” – mereu inmagazinata in ceea ce numim „materie”.

  3. Reinholz,

    Veste buna: noul mit e pe drum. Un mit stiintific. Caci dincolod de lumea „cum este si ca dansa suntem noi” tot ce Wittgenstein vrea sa trecem sub tacere lumea vorbeste. Vezi de exemplu Westworld sau Devs.

  4. Reinholz Nik says:

    Domnule Edmond,

    în ultimul episod al serialului Westworld(sezonul 1),există o scenă în care majoritatea androizilor se aruncă în prăpastie ,,murind,, iar partea lor informațională este păstrată în matricea jocului.Ei percepeau acest lucru ca pe o trecere într-o altă lume.La un astfel de mit vă refereați că urmează să apară?Că ceva se poate păstra la un astfel de nivel pur informațional?

  5. Nicidecum. E vorba despre conflictul intre zei si titani, facerea lumii, femeia si fructul oprit, problema vointei libere, natura raului, etc. La fel ca Ex-masina si Devs.

  6. Reinholz Nik says:

    Sunt de acord cu ideile lui Nicolas Gisin.Nu cred că atunci când o conștiență dispare se păstrează ceva din ea în natură.Ce mă fascinează pe mine este faptul că pentru a putea uni cele patru forțe fundamentale este posibil să se apeleze la un spațiu cu mai multe dimensiuni.Încă din 1919 T.Kaluza pentru a putea uni teoretic gravitația cu forța electromagnetică a propus suplimentarea celor patru dimensiuni ale continului spațiu-timp cu încă o dimensiune.Teoria superstringurilor de asemenea sugerează existența a încă șase dimensiuni suplimentare.Eu cred că universul nostru este posibil să-și aibă originea în ,,Ceva,,cu mai multe dimensiuni,greu de perceput de mintea umană.De aceea nu exclud posibilitatea ca ceva din mintea noastră să poată fi ,,păstrat,,în acel loc.
    Din nefericire,dimensiunile suplimentare sunt atât de mici încât energia cerută pentru a le explora este cu mult peste ceea ce va fi disponibil în viitorul previzibil.Cu cât omenirea sapă mai adânc în materie,cu atât natura este mai stranie.Iar acest lucru nu-mi dă voie să mă plictisesc de existență, indiferent care este originea ei.

  7. Sorin Săndulache says:

    Aș fi fericit să depășească impasul, să completeze modelul, să ajungă la concluzii rezonabile. Agonia se prelungește…

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: