Când vălul devine mască

Motto: ‘băgați de seamă să nu vă înșele cineva’. (Matei 24,4)

Da, este criză însă ne asigură hieroglifele chinezești că orice criză ascunde o oportunitate. Poate de aceea au ieșit specialiștii în semne și epidemii să ne atragă atenția că virusiada nu-i o oarecare pandemie ci ingredientul final din marea supă escatologică ce va clocoti curând și oportunitatea pe care o tot presimțim de 175 de ani încoace. Adică sfârșitul. E greu să te învârți prin blogosferă sau să te strecori pe străzile FB-ului fără să fi întâmpinat de semnele religioase ale Covidului, să asiști în direct la intersecția virusului cu profeția biblică sau să-l vezi scăpat din arsenalul Domnului întru pedepsirea bieților păcătoși. S-au trezit cocoșii apocaliptici din somnul rațiunii, iar fantasmele ce-i bântuie sub zodia certitudinii încep să zburde ziua-n amaiaza mare prin casele celor agresați de carantină.

În marea lor excitare semiotică urmașii lui Balaam și Nostradamus caută de zor catrene făurind scenarii mânjite de isopul mândriei și prejudecății lor de fameni. Că n-au nici un dubiu în privința direcției spre care ne îndreptăm o dovedește chiar osârdia cu care împart, nemțește, aceeași colivă acră a fricilor și vinovăției induse, pe care ei n-o mănâncă dar o servesc altora cu evlavie și paroxism. Da, este criză, și iată că nu putem spune nici bogdaproste, nici amin. Mai bine ne-am lamenta o vreme, două vremi sau câte vremi va ține. Cum făceau psalmiștii și profeții care acceptau cu stoicism sau iovism că ignoranța în căile Domnului nu-i păcat de moarte și nici lacună de neiertat. Doar prostul le știe pe toate și mai ales, programul bunului Dumnezeu.

Zic exploratorii psihicului uman că orice criză subminează cel puțin două registre: controlul și certitudinea. Cum le mai recuperezi acum din haosul primordial când virușii sunt din nou la putere? În timp ce unii cumpără hârtie igenică sau primesc donații în suluri (cine citește să înțeleagă), fac provizii în cămara ultimelor zile, mișcare ritmică de întreținere a postărilor pe FB, consum non-stop cu știri și filmulețe, răspândirea teoriilor constipațiilor (sic), alții mai înțelepți cumva s-au dedicat complet producției de scenarii distopice. Dar și aceasta este o deșertăciune și goană după control. De ce vrem să știm când va veni sfârșitul? Oare n-a venit deja? Și la ce servește un răspuns final la o interogație așa de perenă?

Uite că unii prezic viitorul interpretând prezentul pe baza unui cadru de referință montat în trecut. Asta înseamnă că întrebarea “a venit sfârșitul?” n-are alt răspuns decât cel pe care-l presimțim deja. E contorsionarea prezentului prin matrița trecutului ca să corspundă viitorului. Viitor imaginat după chipul și asemănarea înaintașilor. Indiferent de mișcarea brawniană umană sau agitația socială din jur, ne încăpățânăm să vedem lumea ca natură moartă: vază, gutuie, mileu. La provocarea unui societăți aflate în continuă schimbare se răspunde cu dictonul unui politruc iranian: ‘rezistența la schimbare este cheia succesului!’ Lumea și pandemiile ei vor trece doar vălul prin care le vedem nu.

Văl care nu obscurizează realitatea (mantră preferată a marxiștilor vechi și noi: ideologia, vezi-doamne, se cuibărește în conotația puterii, ignorând pervers denotația ca oglindă a relațiilor sociale) ci doar o reformulează în țesături mixate ca adevăr alternativ. Ce se vede prin văl nu-i de dorit să deschidă mintea nimănui însă pentru purtătorii lui certitudinea a devenit brusc începutul înțelepciunii. De aici siguranța cu care proclamă viitorul ca prezent iar trecutul ca determinism istoric. Și mai au și pretenția ca totul să se sfârșească în cel mai literal sens al carantinei, adică încă 40 de zile și totul se va opri, și dacă se poate și pe acordurile minore ale ultimilor plăgi. Iată că Apocalipsa nu-i pentru oricine. Doar pentru cei aleși.

De ce insistă ucenicii lui Hesiod să-L asocieze pe Yahweh cu fulgerul lui Zeus, cutremurul lui Poseidon, ciuma lui Apolo sau războaiele lui Ares? Oare n-au auzit de distanțarea socială a Domnului față de istorie? Că ce se întâmplă pe pământ nu e chiar precum în ceruri? Că voia a rămas doar un proiect aflat în stadiu de rugăciune dar codificat prin grația celor care sunt mai creștini ca Cel care n-a auzit de creștinism? Predicatorii prohodului vând sac și cenușă, cer semne și minuni. Dar nu li se va da alt semn decât semnul lui Iona. După cum Iona a rămas cu buza umflată și profeția anulată de un banal curcubete tot așa și proorocii din epoca virusului vor rămâne doar cu o mască de protecție. În sfârșit vălul se transformă-n mască. Poate așa să-i protejăm pe alții de strănuturile apocaliptice și tusea escatologică. Pentru că dacă virus nu e, nimic nu e.

9 Responses to Când vălul devine mască

  1. polihronu says:

    “De ce insistă ucenicii lui Hesiod să-L asocieze pe Yahweh cu fulgerul lui Zeus, cutremurul lui Poseidon, ciuma lui Apolo sau războaiele lui Ares?“

    Pentru ca au citit Biblia fara sa accepte teoria evolutiei zeiesti.

  2. daimonel says:

    Supa Apocaliptica este preparata de 175 de ani sub un nou brand, e reincalzita periodic si asezonata cu ingrediente de ocazie-un cutremur,o molima ,ceva…numai aducator de frica sa fie! Ea hraneste foamea de cunoastere a celor care au dat foc Bibliotecii si Academiei pentru ca acum sa stea rabdatori la coada saptamanala ,cu castronelul si lingurita individuala…
    Intre timp, bucatarul sef a setat flacara la un timing de 100 de zile ,in speranta ca la sfarsitul lor zeama va fi numai buna de servit !
    Singura mea nedumerire e legata de autorul eseului …el ce cauta in bucatarie?…A lungit ce a lungit zeama ,i a adaugat condimente…iar acum vrea sa ne spuna ca ,atunci cand presara sare ,era de fapt nisip ?!…

  3. ge2oana says:

    Hai si eu…..

    Zic si eu ca ,cica, virusu asta ,ca un rezultat al fricii de Domnul, va produce lovele la multinationala numita religie, fie ea de est vs vest, protestant vs catolic, fundamentalist vs mai liberal oleaca….
    Sigur si bineinteles, de virus nu poate scapa nimeni cand e sa vina dracu´, chiar la biserica fiind membru respectabil, sau mai putin respectabil.
    Cu alte cuvinte, cand e sa te ia dracu´, te oricum.
    Ce !?
    Nu credeti !?

    Ha…. ia uitati-va la cel Isus, ala fara camsa de noapte umbland bezmetic ,din sfanta in prea sfanta….

    Sigur, Isus asta a fost un fraier/naiv, a crezut ca ce zice si face El e net diferit de ce zice si face Iuda, cel mai apreciat dintre consilieri.

    Asa ca ,cele 100 de zile de sac, cenusa si islam, ce dracului altceva sa produca , decat lovele pt Domnul si in Numele lui !?

    Vreti voi sau nu, rezumatul la ecuatia cu multe necunoscute numita virus, e doar lovelele.

    Ahhh, apropo, siti voi veva care sa se faca FARA lovele !?

    Sa se abtina …iubitorii de Dumnezeu, va rog…..

  4. ge2oana says:

    Si, ca sa fie bine….
    M-am uitat prin pusculita SDA, de acu´, de cand cu virusu.
    Dap, nu e rau deloc, ba, zic eu , e chiar bine.

    Pai da´ nu !?

  5. ge2oana says:

    Exemplificare :

  6. dysangeliumm says:

    io abia astept sfarsitul lumii sa fac parte dintr o banda de motociclisti vagabonzi post apocaliptici si anarhisti calatorind prin desert in cautare de potol si benzina. Vantul imi va bate in plete iar in urechi imi va zbiera AC/DC cu Highway to Hell, Living easy, living free
    Season ticket on a one-way rid. In nari voi avea mirosul de fum de la scrumul civilizatiei disparute.
    dar la cum o nimeresc profetii astia slabe sanse ;(

  7. Amaranthine Sophia says:
  8. Relatia intre valul si masca religioasa este, de la Pvel citire, aceea ca Moshe pune valul pe fata sa nu vada fii lui Israel ca nu e nici o slava sub el. (2 Cor 3). Sau,in aceiasi ordine, perdeaua templului care ascunde faptul ca nu se afla nimic in spatele ei.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: