Oameni de poveste
27 aprilie 2020 74 comentarii
Pasajele veterotestamentare invocate ca profetii implinite de catre autorii Noului Legamint se impart in mare in doua categorii: predictii care nu au nimic de a face cu Isus si texte in general poetice care nu sint deloc predictii. Litera Legii spune x. Vine Duhul de viata si ne spune ca x e de fapt y. Sint posibile doar doua concluzii: ori Duhul minte, ori ateismul (alaturi de ortodoxie, catolicism, protestantism, evanghelism, islam, comunism, satanism, misefringism etc.) e si el o interpretare legitima a Bibliei, iar Nietzsche e profet inspirat. In ambele cazuri, Dumnezeu e literatura.
Ca hermeneutica spiritualizanta a “implinirilor” NT anuleaza orice limita a interpretarii o stie pina si Duhul insusi. Tocmai d-aia, muscindu-se de coada, le da unora darul deosebirii duhurilor – adica un criteriu absolut arbitrar de stabilire a “adevarului”. Adevarul e redus la ce vrea episcopul sau conciliul sau coana Fana sau muschiu’ meu sa fie adevarat. Nu spunea insusi Johann Eck ca toti ereticii se bazeaza pe Biblie? Si nu cred adventistii in “ploaia tirzie” chiar si fara vreo baza biblica?
Nu e absolut nicio diferenta epistemologica intre “Dumnezeu este iubire” si “Mos Craciun poarta barba” sau “Kama calareste un papagal”. Toate propozitiile astea se impartasesc din acelasi tip de adevar. Adevarul povestii. In lumea povestii, adevarul apartine celui care minte mai frumos. De aceea, cind Florin Laiu recunoaste ca nu are, pentru adevarul credintei lui, decit criteriu estetic, iar Laurentiu Mot se lauda cu libertatea alegerii de a crede, marturisesc amindoi ca traiesc intr-o lume de basm. E perfect sanatos sa vizitezi, din cind in cind, lumi de poveste. Dar sa confunzi adevarul povestii cu adevarul e fix de poveste.
oxigen2 
Edi, filozofie nu are doar rolul de a deconstrui ideologia. Niste Richard Brandom, noua stea a filozofiei mondiale, despre reconstructia reflexiva a traditiei (in Tales of the Mighty Dead):
„Rationally reconstructing a tradition means offering a selective, cumulative, expressively
progressive genealogy of it”.
“This is a historical conception, which understands rationality as consisting in a certain kind of reconstruction of a tradition – one that exhibits it as having the expressively progressive form of the gradual, cumulative unfolding into explicitness of what shows up retrospectively as having been all along already implicit in that tradition”
Si nu te-ai prins ca orice recunostructie e o deconstructie?
Si e Robert Brandom, intr-o carte nu tocmai noua.
Chiar nu pricepeti ca NT deconstruieste VT?
„Duhul adevarului” nu e decit stafia lui Derrida.
Mai intai, multumesc pentru referinta. Am vizionat doar o conferinta de Brandon asa ca e devreme sa ma pronunt. Insa daca prin „deconstructia rationala a traditiei” intelegem idealismul german vs. empirismul anglo-saxon mi-e greu sa nu sar de aici la o critica a ideologiei anglo-americane. Mai ales cand pragmatismul anglo-american se dovedeste mai vulnerabil in confruntarea cu Corona decat idealismul continental sau cultul rationalismului apusean la asiatici. FWIW, diferenta in tre Mao/Xi si ratoiul Donald este ca chinks macar stiu cu ce se mananca Hegel in timp ce the mighty whitey a auzit ceva la Fox despre Ayn Rand.
Poli
Templul de la Tel Motz nu creează probleme povestirii / istoriei biblice din punctul meu de vedere.
Confirmă sincretismul religios de după Solomon pana la Ieremia.
De ce e istoria biblică credibilă pentru mine. Nu creează povesti în alb și negru. David e un criminal, Solomon în ciuda înțelepciunii are alunecările lui nebune. Cultic ni se prezintă ceea ce profeții VT tot acuză. Cultul lui Iehova di’mpreuna cu alți idoli la numai câțiva Km de Templul socotit cel mai important. Uite ca erau timpuri cand nu era important. Ca și azi. Preoți se dezic de Iehova cu toată convingerea
Sincretic a fost mai tot timpul, chiar in povestea biblica, si cultul de la Ierusalim. Nu asta e problema. Templul de la Tel Motza demonstreaza fara putinta de tagada caracterul ideologic, partinitor si, pe alocuri, fictional al povestii biblice. Pune serios la indoiala autoritatea regelui de la Ierusalim, prestanta templului de la Ierusalim si, implicit, datarea timpurie a nationalismului iudaic – adica a legamintului, adica a Vechiului Testament. Fie ca nu stie de templul de la Tel Motza, fie ca se preface ca nu stie, VT arata mai mult ca de obicei ca o opera postexilica.
Cit despre „de ce e istoria biblică credibilă pentru mine – nu creează povesti în alb și negru”, scuza-ma, da’ niciunde nu-s mai multi criminali si curvari decit in cerul antic. Ceea ce nu-l face citusi de putin pe Hesiod credibil 🙂
Argumentul asta tine doar la fatarnic pioasele amvoane crestine.
VT a fost pieptanat de Ezra si preotii evrei din Babilon si in mare parte a fost scris chiar de ei. Legamantul deuteronomic este o fictiune tarzie. Istoria reala se citeste printre randuri si este mult mai autentic-umana si tragica decat cea lustruita ideologic. Din acelasi motiv prefer Marcu lui Ioan. Isus a supt drogul din burete inainte de moarte. E marele adevar de care se tem toti sfintii.
„drogul din burete”
Instinctul religios.
Confirma sincretismul religios din Judecatori, Samuel, Cantarea, Psalmi (cei mai vechi), last but not least, Geneza. Dar cine are nevoie de Tel Motz cand avem sigiliul lui Ezechia, cu discul soarelui, scarabeu, ankh, si templul in care soarele urca si coboara pe scara. Yahvismul monoteist nu este religia originara ci pacatul originar in Iudaism.
Edit: am uitat turta de smochine a lui Baal recomandata de Isaia pentru vindecare.
Btw, de cand este pasiunea sexuala o „flacara a lui Yahveh”? Cred ca la origine a fost „o flacara a lui Asheroth”.
Am scris candva despre relatia intre tapul din ziua ispasirii si tapul – tragos – din tragedia – corul tapilor -greaca. Diferenta intre iudei si greci este ca primii si-au exorcizat tapul in pustie in timp ce ultimii l-au „apolinizat” in cetate. De aceea a fost demonizat teatrul elisabetean de puritani.
Sau reactia umana naturala in fata suferintei.
Vere Homo.
In vino.
„Dar cine are nevoie de Tel Motz cand avem sigiliul lui Ezechia”
Din nou, nu avea nimeni niciun dubiu ca religia evreilor a fost sincretista – o spune, intr-adevar, chiar Biblia. Templul de la Tel Motza atinge si alte chestiuni – centralizarea puterii in Iudea, limitele reformelor lui Ezechia si Iosia, dimensiunile dramei exilului (caruia ii supravietuieste) s.a.
Pune serios la îndoială autoritatea regelui
Nicidecum.
Regele iubea mai mult „Tel Motz” decât Shekinah (care nu era altceva, sic! decât fumul țigării lui Caiafa…)
Bine zis de la Geneze
Creștinismul continuă caracterul sincretic eludand originile cristice. Pavel este rastalmacit de a valma de eretici și de drept credincioși.
Caracterul sincretic nu trebuie sa fie surprinzător
Discrep totuși no offense in prejudecată
Nu Iahwe era este și va fi problema ci omul rătăcit, sfidător…
Vezi ca ti s-a stins tigara.
„Cerul acela antic ” lucește și azi în oameni…
Poli
Nu poți scăpa de zeii din trecut
Continuă să bântuie sufletele rătăcite
Hesiod este și el postmodernist
Mai puțin totuși decat
Freud
Nu-ncerc sa scap de nimeni. Imi place literatura, remember? 🙂