Metamorfoză Spirituală
23 mai 2020 86 comentarii
Reformă bazată pe Dovezi
De când parcurg acest proces anevoios, consumptiv, dar pasionant și bogat în satisfacții, al de-, re-, convertirii mele, în dialog cu frații, prietenii, colegii mei, mi se atrage binevoitor atenția: „Sorine, ai grijă ce citești: – Cu ce te hrănești, aceea ești!”
E ca și cum mi s-ar spune: ‚Ai grijă, dacă mănânci frunze de dud, te transformi într-o nimfă, un cocon, un vierme – fie el și de mătase. Sau: Dacă mănânci excesiv morcov, te transformi în amerindian, piele roșie!’ Sau ‚Dacă te bagi în albie, te mănâncă porcii.’
Oare despre asta se vorbește în propoziție? Oare la atât se reduce discernământul spiritual? Oare nu folosește la nimic esențialul mentalului nostru, conștiința? Suntem marionete, roboți sau ființe umane responsabile?
Ni se sugerează oare, că totul este discurs, predică, ideologie, propagandă, doctrină, că nu există criterii ale adevărului?
Așa se întâmplă dacă ne suspendăm întregul sistem de credințe și convingeri existențiale, pe o singură realitate pe care am decretat-o absolută: Cuvântul – cu literă mare. Oare chiar nu există o realitate obiectivă, imparțială, indiferentă, fundamentală, cu rol de arbitru? A devenit limbajul atotputernic, totalitar, o matrice inescapabilă?
Oameni buni! Dar unde sunt – nu argumentele, nu raționamentele – că și astea sunt tot cuvinte, dacă nu au în spatele lor niște realități care să le susțină.
Unde sunt evidențele, unde sunt dovezile? Chiar nu mai contează faptele, datele obiective? Dacă există un Dumnezeu absolut, suntem obligați să facem tabula rasa cu realitatea în care trăim, s-o negăm, s-o ignorăm?!
N-ar fi cazul să împrumutăm odată pentru totdeauna – mă adresez colegilor – de la medicina bazată pe dovezi, și teologia bazată și documentată, paleontologic, genetic, arheologic, istoric, științific? Nu ne-ar sta mai bine istoria informată a credințelor și religiilor, decât supușenia credinței?
Sunt totuși aproape 500 de ani de la renaștere, 300 de ani de iluminism, 200 de ani de revoluție științifică și tehnologică, un secol și jumătate de modernitate, am trăit împreună trecerea de la revoluția industrială la revoluția informațională. Lumea a făcut pași gigantici sub ochii noștri.
S-au prăbușit imperii și s-au născut state din colonii, au fost revoluționate într-un ritm inimaginabil comunicarea, masmedia, informatizarea, au apărut mijloace noi care au un impact profund asupra societății și a noastră ca indivizi, a personalității, a relațiilor dintre noi oamenii și cu instituțiile. Social media, internetul, informarea în timp real, la nivelul publicului larg, a omului obișnuit.
Au existat perioade din istoria umanității în care, nu existau cărți scrise, dacă nu exista curte regală sau imperială și conducere unitară. Ceea ce era inaccesibil nobililor, prinților și oamenilor puternici, bogați, se află astăzi la îndemâna omului simplu, obișnuit. Vom ști să folosim aceste privilegii extraordinare?
Repet: putem crede, face inferențe, broda ipoteze, când nu cunoaștem fragmente de realitate. Dar, ca – în numele unor convingeri, tradiții, crezuri, interpretări, instituții, interese de grup – să negăm fapte, realități – asta nu poate fi decât ignoranță, rea credință, obscurantism.
E o diferență ca de la cer la pământ între afirmațiile credinței, care îți cer să nu chestionezi, să nu te întrebi, să nu pui la îndoială, să te supui orbește față de sursele credinței, în numele autorității absolute, indiscutabile, pe de o parte și – studiul temeinic al faptelor, dovezilor, evidențelor, din surse diferite, cu metode diferite, specifice, fiecărui domeniu de studiu și cercetare, fie el lingvistic, antropologic, istoric, arheologic, geologic, cultural.
Unde am greșit? Am pus prea mult accent pe transcendență, în detrimentul imanenței? Sau, pur și simplu, absolutul lui Dumnezeu nu este miscibil cu lumea noastră reală?
Adunate laolaltă, aceste surse nu pot fi puse la îndoială, se susțin reciproc, dovezile devin copleșitoare și evidente.
La interfața dintre lumea ideală, absolută, a lui Dumnezeu și lumea reală, imediată, concretă, va apare omniprezent: paradoxul, contradicția, nonsensul. De aici și zădărnicia: credința promițătoare de semnificații, eșuează în iluzie, în nonsens.
Punem o oglindă în fața realității. Ea este fidelă, redă realitatea printr-o imagine virtuală. Acesta este cuvântul, limbajul. Omul reflectă realitatea obiectuală și fenomenologică prin idei și limbaj, alcătuite din semne și simboluri, noțiuni, concepte, metafore.
Ele se pot structura, organiza în imagini, modele, reprezentări ale realității. Sunt extrem de utile în modelare, comunicare, tezaurizare, ca mijloc artistic.
Când atribui un sens unui element din realitate, îi pun, îi atribui un semn, o semnificație. Este actul meu subiectiv, pun o etichetă, dau un nume – în sens biblic, adamic. Pe o realitate indiferentă. Este o iluzie să cred că pot modifica realitatea reflectată, acționând doar asupra imaginii din oglindă, sau oglinzii.
Lumea modelelor, paternurilor, ideilor este stilizată, abstractizată, esențializată, eliberată de aproximările, limitele și controversele realului. Prin aceste trăsături, fascinează, conduce la imaginea unei lumi ideale, armonioase, noncontradictorii, pe care o putem confunda cu realul. Acesta este jocul ielelor. Iar lumea imaginată, poate deveni foarte ușor, lumea lui Dumnezeu, populată, aglomerată. Cu ce? Cu idei, aspirații, semnificații, wishful thinking.
Puteam fi naivi, când nu existau surse de informare, când nu aveam acces la evidențe, când lipseau aproape complet detaliile intime ale realității. Dar astăzi, ele au devenit comune, sunt pe buzele tuturor! Când avem de gând să ne punem întrebări? Când vom accesa sursele de maximă credibilitate, universități de prestigiu, societăți academice, care aduc dovezi zdrobitoare.
Iertați-mi vehemența. Singura mea scuză este că sunt bine intenționat. Și nu sunt nici cel mai bine informat. Dar am vocație de comunicator. Îmi pasă de voi, de ceea ce se întâmplă în lume, de frumusețea celor ce ar putea fi.
Vom rămâne troglodiți, legați în peștera lui Platon, paricipând la un simulacru de realitate, la fascinația mediocră a unor umbre, perorând despre firea păcătoasă, teorii ale conspirației, refuzând realitatea luminoasă, pentru că ne simțim incapabili să abordăm cu hotărâre urcușul spre lumea reală? Acolo se află adevărata lume a cunoașterii, acolo este epistemologia – știința cunoașterii.
Desigur, analogia, alegoria, rămân imperfecte. Există speologi care fac știința cea mai avansată în peșteră, iar pentru Platon, cel mai strălucit filosof idealist al antichității, cred că ideile absolute reprezentau lumina reală. Mitul peșterii este mai complex decât pare.
Între crez, discursul teologic, creștin și dovezile materiale, faptice, documentate istoric, irefutabile, există o prăpastie imensă, un hău de netrecut ca în parabola săracului Lazăr. Evidențe din surse cu totul diferite – de pildă cele paleontologice, arheologice și cele genetice, confirmă în mod strălucit verdicitatea procesului evoluției, istoria veche a umanității.
Cunoaștem cu dovezi irefutabile, vârsta aproximativă a universului, a sistemului solar, a pământului, vieții, a hominizilor, a omului, traseul principalelor migrații – totul documentat paleontologic, arheologic, genetic.
Nu e nicio conspirație, nu e niciun interes, sau nu acestea înclină balanța, nu e nicio ideologie, nu e nicio luptă, sau ea este inerentă, prin forța lucrurilor, a evidențelor, împrejurărilor și ar fi cazul să vedem unde este adevărul.
De asemenea, vârsta conștiinței, a civilizației peșterilor, a etapei de culegător-vânător, agricultor. Cultul strămoșilor, animismul, politeismul. Agregarea în așezări, cetăți, organizarea administrativă și politică, inițial democratică, colectivă, apoi tot mai centralizată și ierarhizată.
Caracterul indisolubil religios ale primelor societăți umane. Funcțiile ziguratului, ale templului și ale zeilor, într-o societate eminamente teocratică, fiindcă nu exista politică, sociologie, știință, medicină. Spiritualitatea religioasă îmbiba toate aspectele vieții și existenței umane.
A devenit o chestiune de notorietate, inclusiv în primul an de seminar, că sursele Torei sunt multiple (E, Y, S, D), că zeii închinării nu țineau de monoteism, ci de henoteism, că procese politice, sociale, istorice, culturale, stau la baza constituirii canonului, și tuturor canoanelor imaginabile și inimaginabile.
Că alăturarea surselor, peticirea fragmentelor, a fost făcută pe genunchi, este evident artefactată, există repetări, inadvertențe și contradicții, interpolări, confuzii. Și noi continuăm să clamăm, explicit sau implicit, adevărul literal, ineranța, pierzând din vedere tocmai strălucirea și valoarea sensului profund, simbolic, artistic, spiritual, cultural, mitologic.
De ce se adâncește prăpastia între amvon și catedră? De ce se insinuează între noi, discursul duplicitar, dublu standard, afirmațiile explicite, cu putere absolut discreționară și șoaptele implicite, subterane, care au valoare de adevăr, dar n-au drept la vizibilitate și audiență?
Timpul nu ne așteaptă.
În numele adevărului, care nu poate fi înăbușit, trebuie să alegem!
Este o chestiune de probitate, sinceritate, onestitate, reputație.
Despre Sorin Săndulache
oxigen2 
R Jorg,
Ignori contextul. Fitzhugh se refera la clasificarea filogenetica nu la evolutie ca atare. De exemplu, cand compari genomurile primatelor intre ele, datele moleculare indica drumul cel mai probabil al unei linii din care s-a desprins mai intai urangutanul, apoi, gorila, si s-a bifurcat in om si cimpanzeu acum 6-8 milioane ani. Asta indica datele prezente, insa nimeni nu stie exact cum arata genomul stramosilor respectivelor organisme acum miliaone de ani. Deducem pe baza genomurilor de astazi. Fitzhugh vrea sa lasam usa deschisa pentru ipoteze noi si de aceea, fiind curator, prefera sa nu clasificam speciile filogenetic ci doar taxonomic.
Cei care sunt de alta parere argumenteaza ca cladele filogenetice sunt testabile prin „falsificare sofisticata”. In mod sigur, nici una din tabere nu se indoieste ca evolutia este un fapt. E vorba doar de cladistica.
Daca ar fi doar fosilele ar fi o ipoteza. TE a aparut atunci cand Darwin a adaugat la coloana geologica observatii cu privire la distributia geografica a speciilor si fosilelor si principiul selectiei naturale. Teoria a devenit fapt atunci cand a fost inteles mecanismul molecular al evolutiei si au fost decodate genomurile speciilor ceea ce a facut posibila testarea ipotezei stramosului comun.
De altfel Fitzhug a atacat miscarea Intelligent Design. Insa, mai important, Fitzhug nu este agnostic cu privire la evolutie, asa cum ar putea sugera citatul scos din context. Omul e strict cu privire la semantica. FWIW, e o problema de bun simt ca nu poti sa stii care era starea exacta a unui organism acum sute de milioane de ani si daca stramosul cel mai probabil al unui organism prezent este si cel real. Ce poti sa sti ca un fapt este ca stramosul organismului de astazi a facut parte ditr-o grupa inrudita cu stramosului ipotetic. Fitzhug nu sustine altceva.
Mai aduag doar ca Fitzhug pleaca de la nevoia unei semantici riguroase tocmai pentru a contracara argumentele avocatesti tip „Darwin on Trial” (vezi plagiatul lui LC pentru cititorul roman), si aplica acelasi criteriu si la problema incalzirii globale. Cineva ia o controversa cu privire la cladistica si o citeaza ca argument cu privire la faptul ca exista o dezbatere intre oamenii de stiinta cu privire la faptul daca evolutia a avut loc sau nu. In acelasi fel, cineva ea o dezbatere cu privire la scenarii posibile in incazlirea globala si „dovedeste” ca nu exista un consens cu privire la fptul ca exista o incalzire globala. Ceea ce vrea Fitzhug este sa nu mai dea ocazie tocmai la argumente de tipul celui prezentat de prietenul Jorg. In mod sigur, omul subestimeaza „pristly crafta”. Fitzhug a fost imediat pus lista savantilor care „se indoiesc de evolutie” si atunci cand a replicat a fost acuzat ca nu stie ce spune. Uite aici o mostra.
Taran,
Chestia cu porumbelul m-a facut sa ma crucesc. Omule, de ce nu ne arati fotografia? Este un „fapt” ca animalele care traiesc in mediul urabn evolueaza rapid. Din cate inteleg, la data asta nu se mai imperecheaza cu cele care au ramas la vechile carari. E speciatie in tip observabil. Dar chestia cu cuibul de sarma e incredibila. Poti publica fotografia si eventual comentariul ca autor, verifica-ti emailul.
O noua specie: Columbus industrialis.
Când mi-a spus un coleg,nu l-am crezut.M-am putut apropia până la vreo trei metri -era adevărat -doar capete de sârmă între 5 si 30 de cm , și deasupra ,ouăle.Fotografia am făcut-o cu un tf. neperformant; m-am gândit și eu la publicare.Am crezut că doar pe mine m-a impresionat stranietatea faptului.
Am încercat,dar n-am reușit să public fotografia pe oxigen.
Ramane de văzut dacă sârma nu va afecta ouale sau puii. Probabil că nu, pt că intre sârmă si pui e un strat gros de excremente (specific cuiburilor de porumbei) așa că natura stratului de structură nu influențează dezvoltarea puilor. Sarma e si cel mai apropiat material din mediul ăla, ca formă, de crenguțe.
Enkidu a rupt legatura cu animalele prin contaminarea cu elementele antropice. Poate că, pentru refacerea unității cu animalele, e nevoie ca ele sa o ia pe urmele lui Enkidu. Ieșirea din acea stare e doar cu dus, ca în izgonirea din rai.
Estetic sau spiritual sau ceva în genul asta vorbind , a vedea un animal in natura e o experiență de împământare, regăsire, contemplare, etc. iar a vedea acelasi animal intr-un mediu antropic mă fascinează cam cat o fac si cotețele de beton în care trăim. Intr-o zona industrială cred că duce la depresie. Biologic e același organism, spiritual, in sesnsul cel mai larg, dacă separi animalul de mediul lui, devine grotesc, kitch, ca o floare in ghiveci. Ori ai un colț de teren salbatic, ori nimic. Gradinile, florile in ghiveci, animalele de companie, privite printr o estetica extremă, sunt de prost gust, de aceea marea masă le apreciază.
La ce concluzie a ajuns estetica? Natura e frumoasă sau așa o vedem noi datorită selecției naturale? Faptul de a vedea natura ca fiind frumoasă e un plus, te ajuta sa nu te sinucizi, printre altele.
Asta ma face sa ma gandesc că dacă natura se adaptează la mediul creat de noi, ce urâtă va fi natura! Unde vom mai evada? Cine va trezi în noi umbra amintirilor arhaice? Cine ne va vindeca?
Religiile mai noi au tăiat copaci ca sa faca catedrale si biserici. Salbaticii de care radem noi considerau copacii catedrale si biserici, deci unde e progresul?
„Down on the borders they are felling trees – good trees. Some of the trees they just cut down and leave to rot – orc-mischief that; but most are hewn up and carried off to feed the fires of Orthanc. There is always smoke rising from Isengard these days.”
R Jorg,
Iti datorez doua precizari: prostia pe care ti-o atribui nu consta atit in proasta informare care, pe rind si/sau pe domenii diferite, ne paste pe toti, cit mai ales in partea secunda a definitiei ad hoc pe care ti-am oferit-o – „suficient de fudul sa creada ca stie ce spune”. Te asigur ca, atunci cind vine vorba de Biblie si de Dumnezeu, prost am fost si eu. Am avut si eu convingeri insuficient examinate. Solutia nu e sa afli mai multe si mai marunte (desi asta nu strica). Am devenit destept numai pentru ca m-am incapatinat sa merg la temelii – sa vad ce inseamna ‘a sti’ si care sint resorturile lui ‘a crede’.
Asta inseamna, printre altele, ca te poti scuti de efortul de a-mi prezenta ‘argumentele’ credintei. Le cunosc pe toate. Daca le resping azi nu e din capriciu facil, din lipsa de imaginatie sau din rea-vointa. Ci pentru ca, umil, am imbratisat adevarul – si nu mai confund ceea ce cred cu ceea ce stiu. Asta ar trebui sa te bucure – prostia ta e perfect tratabila 🙂
In al doilea rind, te asigur ca nu am carente de respect de sine care sa se vrea compensate prin injosirea altora. Nu e nicio drama ca esti prost cum prost am fost eu insumi. Dar ar fi trist ca, urmindu-L pe Isus, sa ai impresia ca e vreo noblete in a fi prost. Adevarul e mai de pret decit Adevarul.
Folosesti adresa email care apare aici?
AS,
Raspunsul il ai cand compari lupii cu maidanezii si pufi cretini.
Sau cro-magnon cu contemporanii nostri.
Ca dovada de cat suntem de degenerati cultural Susan Sontag a acuzat-o pe Riefenstahl de „cultul mortii” pentru albumul de mai sus.
Ca sa nu adaug ca FB ar cenzura imaginile ca pornografie si trafic uman in imagini.
De la porumbel la Covid 19:
https://www.newscientist.com/article/mg24632831-600-coronavirus-is-evolving-knowing-how-could-help-us-stop-the-pandemic/
Deși voi, interlocutorii, vă jurați că nu veți întemeia o nouă religie sau biserică, în veci, Amin! – cum se face că abordând subiecte atât de înalte, profunde și responsabile, treziți în sufletul meu, sentimente aproape religioase? Cred că e un sentiment arhaic, ce apare la bătrânețe. Chia ancestral! Noul meu nume este bătrânul Simeon. Cu recunoștință și fără niciun merit, va spun: m-ați făcut fericit! Mulțumesc!
În albumul Dnei Riefenstahl, postat de Edi, văd un altfel de Eden, de astă dată, nu mitic, ci perfect real, în autenticitatea sa numinoasă! Pecetea autenticității? ‘Erau goi și nu știau!’ Fiindcă sunt atât de puri și cuceritori în inocența lor veritabilă!
Ca o coincidenta amuzanta, tocmai am vazut niste porumbei langa un container ciugulind un os de carnea ce mai ramasese pe el. E un fapt comun si documentat ca ierbivorele sau gramineele mananca ocazional carne. Nu doar leșuri ci animale vii. E improbabil sa se ajunga la o specie carnivora pt ca nu e timp suficient. Omenirea ori face un paradis din planeta, ori se termina treaba. Dar vor ajunge sa fie omnivori in sensul de oportuniști. Aptopo, cerealele sunt o mancare pentru sclavi.
Edi – Da,în măsura în care folosesc o adresă de e-mail,e asta.Am să încerc să mă apropii puțin mai mult; în cealaltă fotografie nu prea se distinge faptul că e sârmă.
Putina astrofizica popularizata (sa nu uitam ca materia provine din energie, citeste spirit ! .. 🙂
https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/o-galaxie-masiva-a-fost-descoperita-cand-universul-era-tanar-descoperirea-a-pus-la-indoiala-cunostintele-cercetatorilor-1312944
Sorin, you must read this:
https://www.lacan.com/zizekleni.htm
Mult hulita Leni Riefenstahl care l-a imortalizat pe Jessie Owen in timp ce americanii i-au interzis sa intre pe usa „white only” la receptia in onoarea lui.
Nu inteleg unde este „punerea la indoiala”. Observatia confima exact ce s-a prezis pe baza modelului big-bang, ca primele galaxii s-au format din concentrari de gaze si ca primele stele s-au format repede din cauza ca nu existau metale, au fost uriase, si au murit repede, dupa ce au format elementele din tabelul periodic.
Unde este „spiritul”? Daca forta electromagnetica este spirit, atunci suntem spiritisti de vre-un secol jumate.
Mă simt în aceeași tabără cu majoritatea celor de mai sus. Că-s logic.
Dar cred că am intrat aici pe sub gard.
Anularea oricărei idei dovedită de un număr de fapte se face printr-un singur contraexemplu repede și eficient. (că mă privește șeful de pe partea cealaltă a mesei) permiteți să consemnez un fapt: Miracole există! (Edgar Cayce de exemplu) Și dacă ataci un contraexemplu nerecunoscându-i statutul(ăsta:de contraexemplu). Atunci sunt obligat să vă amintesc de Kurt Godel a cărui demonstrație referitoare la limitele teoriilor (limite are logicii!) ne pune în poziția de a păstra opțiunile deschise.
Încerc să spun că io, de frica realității, prefer să cred totul posibil. La ananghie credința în miracole mă păstrează activ și lucid, speranța fiindu-mi aprinsă, până în ultima secundă.
Ok, recunosc am sărit gardu’. Să ne ferească Sfântu’ să avem nevoie de miracole !
Miracolul – ca supranatural – are o problema de definitie (daca bagi logica in priza, o gasesti usor). Gödel, daca-l extrapolezi (discutabil) din axiomatica matematica, nu-ti spune decit ca radacinile unei teorii sint mereu in alta teorie – nu deschide usile larg neteoretizabilului. Totul e posibil, dar nu totul e probabil.
GgVerb problema este ca tocmai credinta in miracole alimenteaza frica de realitate- tu nu faci altceva decat sa torni gaz pe foc.
Freedom’s just another word for nothin’ left to lose 😉
Si eu cred in miracole. E in natura unui Dumnezeu infinit si iubitor sa fie mereu prezent si cu fata spre lume. Si totusi Isus, simtind acut absenta Tatalui, striga pe cruce: “pentru ce m-ai parasit?” Iata-L pe Dumnezeu crezind in supra-natural.
„Totul posibil” e suficient oricât de improbabil ar fi.
Nu înțeleg. Recunosc intenția de a turna gaz, dar frica de realitate este
… parcă în altă parte înrădăcinată…
„e suficient oricât de improbabil ar fi”
Suficient pentru ce? Probabilitatile fac jocul – fac ca imposibilul (ceea ce ne depaseste imaginatia) sa devina posibil. Azi ne imaginam fotonul si ca unda, si ca particula (o imposibilitate) din cauza ca jocul probabilitatilor ne-a constrins intelegerea. De ce n-as lasa (im)probabilul sa-mi curbeze posibilismul fix atunci cind mi-l invirtosez mai tare – adica in Dumnezeu? Nu mai readuc in discutie detaliul ca Dumnezeu e cel mai adesea imposibil din start (e construit din tautologie si contradictie).
„There is a type of person for whom life is a more insurmountable problem than for others, for whom the burden of anxiety and fear is almost as constant as his daily breath. Rank used the term “neurotic” for one type of person who was without illusion, who saw things as they were, who was overwhelmed by the fragility of the human enterprise; and in this sense the term describes perfectly the schizophrenic type. He is the “realist” that William James talked about when he said that the right reaction to the horrors of organismic life on this planet is the psychotic one.But this kind of “realism,” as Rank said, is the most self-defeating of all. Adler very early showed how the schizophrenic was crippled by the fear of life and its demands, by a low self-evaluation in the face of them. He mistrusts not only himself but also the knowledge and ability of others; nothing seems to him to be able to overcome the inevitable horrors of life and death—except perhaps the fantastic ideational system that he fabricates for his own salvation. His feelings of magical omnipotence and immortality are a reaction to the terror of death by a person who is totally incapable of opposing this terror with his own secure powers. We might even say that the psychotic uses blatantly, openly, and in an exaggerated way the same kinds of thought-defenses that most people use wishfully,hiddenly, and in a more controlled way. In this sense the psychoses are a caricature of the life styles of all of us—which is probably part of the reason that they make us so uncomfortable.”
Sună cunoscut, nu? Deși suntem toți în același acvariu, este tonic să constați că suntem în consens cu celebrități. Sunt destule controverse gen antipsihiatrie, dar sunt tot mai convins de formele culturale, colective, ale producțiilor psihopatologice.