Mitul ca dietă

La interfața dintre lumea ideală, absolută, imaginară, a lui Dumnezeu și lumea reală, va apare, omniprezent: paradoxul, contradicția, nonsensul. De aici și zădărnicia: credința promițătoare de semnificații, eșuează în iluzie, în nonsens.

Compoziție

Principii existențiale, vitale: viață, moarte, suferință, naștere, bucurie, iubire, ură, conflict, luptă, etc.

Condimente, amelioratori: miraculos, ciudățenii, bizarerii, surprize, suspans, tragism, happy end, etc.

Preparare: autor, povestitor talentat.

Structură: Mitul are coerență internă, dar premisele izvorăsc din convingere, nu din cunoaștere. Esența lor originează și trimite spre lumea de dincolo – de jos, sau de sus – chiar dacă personajele imită, acționează parțial, ca în lumea reală. 

Tâlcul lor este ideal, privește sensul, semnificațiile, valorile, nu realitatea, concretul, exactitatea, utilitatea. Din această cauză, a pretinde o coincidență ontologică mitului, o expresie literală, este o eroare capitală – uciderea lui. 

Lumea reală, cunoscută are coerență, logică – de fier, chiar, obiectivă, dar este neutră, indiferentă. 

Or, narațiunile noastre, ale oamenilor din toate timpurile, sunt despre ceea ne interesează în mod ideal, despre aspirații, temeri, origini și finalitate. Despre valori, despre sens și semnificații. Adică o lume, o realitate subiectivă.

Maturare: Folclor, repovestire, modificare, metamorfozare, variante. Decenii, secole.

Verificare: Timpul, perioada după care se regăsește, ca o legendă plină de sens și semnificații, emoționantă, ancorată în memoria individuală și colectivă. Secole, milenii.

Confirmare: Includerea în istoria identitară, recunoașterea ca patrimoniu, introducerea în lumea cultă, citarea, referența, analiza, compararea, sinteza privind ideile transmise. Secole, milenii, ere. 

Semnificație. Omul reflectă realitatea obiectuală și fenomenologică prin idei și limbaj, alcătuite din semne și simboluri, noțiuni, concepte, metafore.

Ele se pot structura, organiza în imagini, modele, reprezentări ale realității.

Când atribui un sens unui element din realitate, îi pun, îi atribui un semn, o semnificație. Este actul meu subiectiv, pe o realitate indiferentă.

Lumea modelelor, paternurilor, ideilor este stilizată, abstractizată, esențializată, eliberată de aproximările, limitele și controversele realului. 

Prin aceste trăsături, fascinează, conduce la imaginea unei lumi ideale, armonioase, noncontradictorii, pe care o putem confunda cu realul. 

Există mai multe paliere existențiale care par a funcționa după același model. Atunci când realitatea are aspecte indezirabile, inacceptabile, respingătoare, organismul, conștiința sau funcțiile noastre de relație, pot recurge – in extremis – la răspunsul “Veto!” – de respingere a acesteia.

Am putea enumera experiențele NDE – near death exp, mecanismele biochimice, neurofiziologice, de atenuare a durerii: retro acțiunea feedback negativă, de inhibiție, mecanismul “porții”, substanța P, morfinoidele, suprimarea conștienței, chiar comportamentele escapiste, addicțiile chimice, comportamentale – ca reacție inadecvată, a demisiei, procesualitatea psihotică, formele delirului colectiv, cultural, spiritual, întreaga mitologie, chiar unele forme de artă, industria divertismentului, misticismul, isihasmul. 

Granița nu este precis delimitată, nu se poate spune cu precizie, până unde este adaptare, mecanism de coping și unde începe patologicul. Aprecierea complexității, intensității, calității sau aspectelor cantitative, se bizuie pe criterii pur culturale, subiective și rezultat al consensului.

Modelul care se degajă, este următorul. Avem de a face cu părți din realitatea fizică, chimică, fiziologică, care pot modifica starea psihică: hipoxia la limita supraviețuirii, stimularea fizică, chimică sau mental-meditativă a structurilor și funcțiilor neuro-fizio-psihice, cu trăiri interioare, plus-minus manifestări exterioare, de tip oniric, psihotic, halucinator, delirant, extatic, transă, care pot fi semnificate cultural prin conținut, dar care au modalități tipologice de reacție neurofiziologică neutră, identică, indiferent de cauză. V șamanismul, invocările magice, descântul, etc.

În religie, simboluri transcendente sunt reificate, resimbolizate după modelul impunător al pagodelor, instituționalizate, prin simboluri din lumea reală: mielul de jertfă inocent, țapul ispășitor, păstorul cel bun, bobul de muștar, pâinea și vinul, lumina și ochiul, grâul și neghina, etc.

Mitul face translația pe un tărâm imaginar și crează personaje, intrigă, dramatizări, ca și cum ar aparține unei lumi concrete, pentru a desluși, fixa, detalia concepte, abstracțiuni, valori, semnificații.

Citit în cheie literalistă, el devine religie, credință, superstiție. Totuși, el rămâne ceea ce este: ficțiune! Oricât de bogat ar fi în semnificații reale – mai mult, realiste!

Prin alegorie, parabolă, sunt preluate simboluri transcendente sau imanente, valori etice și/sau mitice, metafizice, sunt ancorate în raporturile naturale ale lumii reale, realizând o îngemănare a celor două lumi, sporind sentimentul de familiaritate, firesc, verosimil.

Luciditatea păstrează totuși, distincția dintre simbol și simbolizat, recunoaște valabilitatea universală a valorilor etice și conceptelor metafizice, dar nu confundă termenii analogiei, nici realitatea cu imaginarul și ficțiunea – fie aceasta oricât de fecundă!

Mă fascinează această tentativă de sudură a lumilor: reală și imaginară! Avantaje și dezavantaje! Se încearcă transferul de vrajă în real – din imaginar, prin mijlocirea, intermediul miracolului, ca și reificarea imaginarului, prin altoirea, ancorarea, transplantarea sa în real!

Simbolul – realitate abstractă, cu valențe bogate în semnificații, este vehiculul între cele două lumi! Numai că, în timp ce lumea abstractă a ideilor și valorilor, este cât se poate de reală și realistă, lumea imaginară, fictivă, a mitului, există doar prin bogăția semnificațiilor sale!

Acest proces de translație până la confundare, care nu poate semăna decât confuzie, se regăsește chiar în sfânta sfintelor eucharistiei, când confuzia până la coincidență a simbolului cu simbolizatul, dobândește un termen – consacrat – cum altfel – de transubstanțiere (IDee împrumutată, cine citește să înțeleagă).

Aș zice că, mai nou, perpetuăm aceeași confuzie în forme moderne, mai subtile. Un termen specific unui domeniu, având conotații și semnificații clar înrudite acestuia, este asimilat, considerat similar, deși nu este așa, cu un alt termen, din cu totul alt domeniu.

De pildă termenul de suflet, are conotații mistice și nu poate fi suprapus până la identitate cu termenul psihologic de psihism, psihic.

Este păcatul supraspecializării, multidisciplinarității, care cer distincție sporită.

De luat cu discernământ, prudență, circumspecție, în doze infinitezimale, homeopate, ruminat îndelung.

Despre Sorin Săndulache
Senior Neurolog, PhD antropologie medicală, licențiat în teologie protestantă, master în psihoterapie. Tânăr pensionar!

13 Responses to Mitul ca dietă

  1. taranlogic says:

    De răspuns în oglindă – Când ați făcut descoperirea iepocală,copernicană ,decisivă că lumea lui Dumnezeu e imaginară și când au aflat frații faptul ăsta minor,neimportant,neesențial ?

  2. Sorin Săndulache says:

    🤩
    Treptat!
    Procesual!

  3. Este ca si cu demonstratiile. Tensiunile se acumuleaza, ajung la masa critica, si urmeaza o ruptura violenta urmata de o noua sinteza. La fiecare 13 sau 17 ani in America ies ciadele sa se reproduca. Restul vietii stau in pamant ca omizi apoi, dintr-o data, au aripi, zboara in roiuri si canta in copaci. Fenomenul pare brusc dar are o evolutie inceata si ascunsa lunga.

  4. taranlogic says:

    Întrebarea era cât timp a trecut între descoperirea ” procesuală” a irealității lumii lui D-zeu și recunoașterea ei publică .

  5. Sorin Săndulache says:

    Adâncă întrebare!
    Edi definea metamorfoza, care se află încă în pagină, ca titlu.
    Eu mă recunosc drept un tip deschis – ce-i în gușă și-n căpușă – dar această procesualitate este complexă, misterul rămâne, frământările reale, răspunsurile nu sunt niciodată definitive, căutările continuă. E un exercițiu, gimnastică a gândirii existențiale, înviorare într-o nouă dimineață!

  6. daimonel says:

    Omul care trece prin zid…
    Nuvela, filmul si religia !

    Un om trece prin zid (în germană Ein Mann geht durch die Wand) este un film comic german produs în 1959 în regia lui Ladislao Vajda. Filmul este o inspirație după nuvela Le Passe Muraille scrisă de Marcel Aymé. Prin anii 1970, filmul a fost prezentat pe marile ecrane și de televiziunea din România.

    Mitul ca exercitiu mental,ca simulare a Realitatii -cum ar fi daca…
    Oamenii fac asta zilnic de mai multe ori- creeaza scenarii,ipoteze pe care le prelucreaza si in functie de care iau decizii.
    Traim fiecare intr una sau mai multe mitologii simultan sau succesiv ,fara ca sa fim incadrati la categoria patologie.
    Pana acolo ,exista o devianta mitologica “normala” ,acceptabila sau chiar onorabila ,numita religie!
    Ea ii confera celui care o adopta “puteri” derivate din promisiunea de a l face capabil sa treaca prin “zidul” situat la limita Realitatii.
    Cei mai multi oameni religiosi stiu ca totul nu e decat un joc pentru oameni mari care aduce beneficii sociale-integrare,relatii,suport,etc.Ei trec “dincolo de zid” pentru o ora ,o zi ,dar se reintorc repede la provocarile viatii reale.
    Naivii, bigotii,fundamentalistii nu vor sau nu mai pot sa revina in Realitate ,in care arunca cu pietre,negand o,dorindu i distrugerea!
    Acesta este efectul cel mai nociv si distructiv al mitologiei religioase de astazi!

  7. Sorin Săndulache says:

    Foarte frumos spus și totuși, foarte realist! Mulțumesc!

  8. Foarte buna comparatia cu omul care trece prin zid. Imi amintesc filmul, nu stiam ca a fost regizat de Vajda.

  9. polihronu says:

    Sint, se pare, la virsta la care ar trebui sa-mi descopar superputerea. Promit sa nu ma tratez (chit ca-mi place muzica de chitara) 🙂

  10. dysangeliumm says:

    Se recomanda vegetarienilor folosirea de substante ajutatoare pentru a compensa lipsa de sociabilitate. Vinul rosu de exemplu e fara proteina animala 😉 sau un city break la Amsterdam.

  11. polihronu says:

    🙂 Introversia nu e decit – asa cum ii spune numele – „intoarcere spre sine”. Nu e musai „lipsa de sociabilitate”, cit lipsa de nevoie de asociere. Subiectul e obiectul suficient al introvertitului.

  12. Sorin Săndulache says:

    Adevărată delectare să vă urmăresc!

  13. polihronu says:

    “The higher sociability of extraverted people, which is basically a health beneficial psychological resource, seems to have health-averse effects.” – de aici

    Nu mai vorbim ca trasaturile de personalitate nu sint tratabile 🙂

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: