Mister & Miracol

Dedicație: ‚Infantei’ S.Z. Fiica prietenului meu.

Ce a fost mai întâi? Misterul sau Miracolul?

Depinde de noi. Dacă suntem drept credincioși, vom afirma că miracolul este primordial. Dacă suntem iscoditori și vrem să știm cum este alcătuită lumea, vom afirma fără rezerve: misterul a fost, este și va fi primordial.

Există un mister al realității, treptat demistificat și un mister al anecdoticului, povestit și repovestit. Există un miracol al realității, dezvăluit treptat și un miracol legendar, mitologic, de basm, povestit și repovestit din străbuni, niciodată verificat, fiindcă ar fi anihilat.

Nu e simplu să trăiești în preajma misterului, incertitudinii! Nouă ne plac lucrurile clare, transparente. Un fel de claustrofobie intelectuală. Ne place să punem ordine, să avem valori și semnificații. Lumea devine inteligibilă.

Și totuși, misterul va continua să existe. E o lighioană care nu se lasă răpusă prea ușor. Mutilat, ciopârțit, are mii de vieți, persistă. Și anxietatea noastră. E rău? E bine? E real!

Legendele. Lângă un sat românesc ancestral crește un gorun secular. După o sută, două de ani, oamenii îți vor povesti cum gorunul este un mire înlemnit în durerea pierderii miresii sale. Sunt niște stânci antropomorfe în Bucegi? Ele se vor numi Sfinxul, Babele – și ce frumoase sunt babele astea!, Colții Morarului. 

Creativitatea și fantezia noastră dă nume, spune povești – e un joc artistic. Are adevărul lui! Sunt frumoase. Pline de tâlc. Și înțelepciune. Acesta este un domeniu al miracolului. El se întâmplă întotdeauna foarte departe, în timp sau spațiu, este de fiecare dată relatat, povestit, uimitor, dar niciodată văzut. Nu ține de real.

Dar nu numai lucrurile mari, maiestuoase și frumoase, trebuie să aibă nume, explicații și trebuie cunoscute. Ci, mai ales, cele mici, inframicroscopice, care se pot găsi în structura universală a lumii. Ele nu sunt mai puțin importante, chiar dacă numai pentru unii ciudați sunt foarte interesante, iar pentru majoritatea oamenilor sunt foarte aride. 

Acesta este adevăratul miracol: al infinitului mic, al lumii cuantice care îi fascinează pe savanți, și pare să conțină misterul lumii și al existenței. Al lumilor infinit de mari, sau finite, dar suntem noi copleșiți de ele: miliarde de galaxii cu miliarde de sori, stele, supernove, găuri negre, pitice albe și planete, sateliți. 

Al lumii vii, cu temperaturi și presiuni normale, la care se petrec reacții biochimice, metabolice și fenomene biofizice, fiziologice, care în mediul artificial pot fi realizate doar la parametri colosal diferiți.

Cunoașterea. Când oamenii au început să cunoască lumea cu adevărat, această cunoaștere autentică a început să dubleze – nu neapărat să înlocuiască – explicațiile existențiale ale miturilor și legendelor. Au fost descrise, în intimitatea lor, procese aparent miraculoase, în complexitatea și totuși simplitatea lor dezarmantă, misterul s-a retras, totul e limpede și nu mai este loc pentru nimic miraculos, supranatural. Miturile, legendele și basmele au rămas, pentru frumusețea și înțelepciunea lor. 

Știința a devenit indispensabilă pentru precizia, exactitatea și utilitatea ei. Știința vorbește sec, dar nu mai puțin grandios, despre realitate. Legendele, miturile și basmele vorbesc despre noi, autorii lor. Deseori, le confundăm!

Există o tradiție respectabilă a acestei confuzii instituționalizate. Plăsmuirile devin realitate. Realitatea devine neimportantă, este neglijată, pentru că devine credibil absolutul, frumosul, aspirațiile, ritualurile, ceremoniile, festivul, evadarea, addicția. 

Avem nevoie de puțină detașare. Și umor.

Gândim, judecăm, analizăm, sintetizăm, generalizăm, abstractizăm – dar parcă tot mai frumos este anecdoticul! Curge de la sine! Nu e necesar un efort deosebit! Tânjim după puțin timp liber! Și morala unei fabule e la îndemâna oricui! 

Viața, formele ei și misterul. Oricât de incomod ar fi, trebuie să acceptăm misterul. În timp ce ne luăm câte o porție de cunoaștere din el, în fiecare clipă. 

Cât mister a mai rămas, omului? Mult! Și cum se mai numește misterul cel mai adânc, cel mai întins, cel mai nepătruns, al lumii și existenței? Îl puteți numi oricum! Orice înșiruire de vocale sau consoane, va defini aceleași aspecte misterioase și absolute sau absolutizate, fiindcă sunt încă, necunoscute. În toate limbile pământului.

Oamenii îl tratează cu venerație, cu respect și închinare, până într-o zi, când dispare. Zona albă este umplută cu știință, fizică, astronomie, fiziologie, chimie și misterul dispare. Nu de tot. Este captivant, palpitant, cum se va termina această cursă!

Dar cine se bucură de mai mult mister, tu sau pisica ta, sau câinele tău, sau o moluscă? Ne putem imagina sau știm precis astăzi, cum văd sau miros, sau pipăie cu radarul lor, fac ecolocație, ființele din jurul nostru. Câinele, care este un macrosmat, ar avea un miros de patruzeci de ori mai sensibil ca al nostru. Multe animale și păsări văd în infraroșu sau ultraviolet.

Dar, cum simt ele realitatea? Cât de mare este universul unei pisici sau al unui câine? Ce crede o antilopă despre lumea asta, în timp ce este sfâșiată de vie de o felină? Suferă mai mult sau mai puțin decât noi?

Mister! S-a constatat (oamenii de știință!) că pisica mea poate deosebi cca 150 de tonuri și ritmuri. Alte animale sunt mai deștepte. Uneori, se înfiripă un dialog afectiv, dar o comunicare reală, între noi și pisica noastră. Maimuțărește un tip de limbaj articulat și ne povestește exaltată ce experiență incredibilă a avut în livadă. Dacă nu e convinsă că am înțeles, ne aduce probe materiale: șoareci, șopârle, păsări, pe care le pune pe prag, le bagă în casă sau reușim să le salvăm la timp. Sunt cadourile ei. Atențiile ei. Mă tem că pricepe mai multe! Sub masca amabilității, o pisică poate deveni un tiran!

Cât am descoperit din misterul lumii acesteia? Un bun prieten al meu, mi-a spus că s-a fixat un procent al cunoașterii dobândite. 5%! Foarte puțin, zice el, ca să putem trage concluzii edificatoare! Obiecția mea a fost că nu cunosc întregul ca să fiu sigur de procent sau de cifre absolute. Și apoi, ce este acest procent? O cifră cantitativă, una calitativă, un număr de biți? Un punct din spațiu? Un jalon pe longitudinala timpului? Mister! Câți terabiți are tot misterul?

Și totuși, știm foarte multe despre lumea noastră, cel puțin la scara ființei noastre. Poate că nu avem mirosul unui câine, nici agilitatea unei pisici, nici vederea unei păsări de noapte, nici ecolocația liliecilor, nici gps ul migratoarelor, dar universul cunoașterii noastre este destul de mare. Prea mic, în raport cu ceea ce a mai rămas de cunoscut. Suntem pe drumul cel bun! Sunt optimist!

Unii cred că au dezlegat misterul veșniciei, eternității, absolutului și au un răspuns pentru toate. Au tot adevărul! Se amăgesc. Se înșeală amarnic. Dar, până una, alta, se cred fericiți și superiori! Este o alternativă. Prefer luciditatea, libertatea și o conștiință împăcată cu misterul. Nici misterul, nici starea de împăcat, nu este un păcat.