Câștigul deconstructivismului e câștigul tuturor

​Mă aflu în teritorii noi dar amicul ăsta nou pe care recent l-am întâlnit nu e doar prietenos și autentic de la sine dar te și echipează imediat cu destul încât să poți singur deconstrui argumentul oricui ar îndrăzni să te trimită în banca ta pentru că nu ți-ai făcut temele. În același timp, fără să-mi ceară explicit, de la sine, în mod autentic, mă simt obligat față de amic să pășesc cu grijă pentru că nu pot fi niciodată sigur de ce sens adânc se poate ascunde în diferențele pe care le putem avea. Recuperez și cu temele.
În orice caz, îmi permite amicul să spun orice despre el atât timp cât se recunoaște. În ciuda aparențelor, e ceva foarte pozitiv în prezența noului amic.

Sunt câteva impresii pe care le am la început de drum în înțelegerea deconstructivismului.
Pot identifica cu priceperea curentă câteva prezențe ‘speciale’ care pulsează la nesfârșit: paradoxul, recursivitatea infinită și self-referința (referința către sine).
Speciale pentru că ne chinuie mintea într-un mod particular iar dintre toate, relația cu paradoxul o percep ca fiind cea mai intensă și fascinantă.

1. Recursivitatea și self-referința sunt și ele paradoxuri. Paradoxul le include, deci e mai imp​​ortant.
Dar paradoxal paradoxul n-ar exista fără ca recursivitatea și self-referința să servească însele ca obiecte. Deci paradoxul depinde de ele, ele sunt mai importante. Devine clar unde ajungem. Sau unde nu ajungem.

2. De la sine, paradoxurile atrag atenția pentru că ascund o tensiune foarte mare intrinsecă. În același timp sunt aproape mute.

3. Paradoxul e în centrul deconstrucției: dualitățile ar trebui să fie sau să ajungă de neclintit dar paradoxal, au și păstrează scăpări (binele și răul nu pot fixa o poziție).

4. Deconstrucția în sine e un paradox. Rezolvă dar nu rezolvă pentru că rezolvarea nu e în sensul care te aștepți. Rezolvare ai dar totodată e mereu amânată.

Paradoxul învăluiește întreg fenomenul. E prezent peste tot și lipsește. Rezolvă dar nu rezolvă. Nu rezolvă local ci rezolvă în alt sens atât local cât și global.
Termenul cel mai potrivit pe care-l pot folosi pentru relația deconstrucției cu paradoxul e că ceva se vindecă.

Rămân cu impresia că deconstructivismul e primul fenomen care îmbrățișează în mod autentic paradoxurile. Iar îmbrățișează nu e un termen întâmplător pentru că paradoxurile sunt printre cele mai neiubite și marginalizate fenomene.
Îmbrățișat și pentru că în ciuda definirii unei noi relații cu paradoxurile, totuși nu le schimbă, nu le rezolvă dar le găsește utilitate, le dă un sens nou. Și.. paradoxal, sau nu, e un sens pozitiv.
Paradoxului nu i se mai pune pumnul în gură înaintea alungării în spatele ușii trântite la capătul unui argument. Nu în ultimul rând, paradoxurile odată îmbrățișate, încep să-ți dea pace.

Ceva se vindecă, ceva e foarte pozitiv.

Deconstrucția nu are încredere în definirea unui ideal pentru că idealul e acolo doar pentru a-ți da peste degete din moment ce nu vei putea vreodată să-l atingi.
Idealul e construit să te țină veșnic prizonier. Dacă îl atingi în vreun fel, idealul va avea grijă să nu se mai repete. Idealul se vrea de neatins. Idealul nu-l alegem noi ci se alege singur. E egoist și subiectiv.
Nu știu despre voi dar eu natural găsesc greu de suferit orice e de neatins.

În schimb, deconstrucția mizează pe ‘extragerea’ a ceea ce este obiectiv. Modul prin care o face este provocarea la dezbatere a celei ce este cea mai investită în deconstruirea unui argument: opoziția. Deconstrucția caută să recunoască devil its due (argumentul avocatului diavolului). Deconstructivismul invită și în același timp obligă la identificarea diferențelor. Merită subliniat: invită și obligă în același timp. Libertatea pozitivă și libertatea negativă cooperează nu sunt în competiție. Mult în enunțul ăsta. Un sens nou.
E similar cu ceea ce reușim să garantăm prin competiție și opoziția puterilor. Diferența e că procesul de opoziție a puterilor optimizează doar pentru o singură dimensiune: exploatarea negativului. Deconstrucția face uz de libertatea negativă dar nu optimizează doar pentru negativ. Atitudinea cu care vine deconstrucția nu este una de exploatare a neîncrederii ci de explorare a argumentelor. Scopul este o analiză și mediere autentică. O atitudine foarte pozitivă.

Alt motiv pentru pozitivitate e că celebrează individualitatea care indiferent unde te poziționezi ca sistem de valori, o găsești de prețuit. Individualitatea e ceea ce te face diferit, ești tu.
În același timp nu ești indiferent față de cei și ceea ce te înconjoară pentru că prezența ta e și ceea ce derivă din tine.
Deconstrucția nu optimizează pentru local (individualism denaturat în egoism) ci pentru local și global. Cel mai bun exemplu e self-referința.
Tu ești cel din acest moment dar și cel de mâine. Tu ești prezența ta dar și ceea ce rezultă din tine în relațiile cu ceilalți. Tu ești cel din timpul vieții tale, dar și cel pe care îl lași în urma ta.
Prin urmare nu optimizezi doar pentru tine cel din momentul aceasta, în locul aceasta, în timpul vieții tale. Ci și pentru tine cel de mâine, cel din relațiile cu ceilalți, cel care rămâne în urma ta.

Totul pare foarte pozitiv. Și se strecoară panica.. Dar tocmai vorbim despre cum nu poate fi doar pozitiv, un ideal, pentru că tocmai deconstruim. Și vorba lui Aurel Ionică: „noul nu e doar bun”.
Mă liniștesc. Se rezolvă pentru că tocmai de asta numele deconstrucției trebuie să fie ceva negativ.
Să poată fi aproape un ideal, dar cu cusur, neideal. Ca să permită deconstrucției să fie și să nu fie în continuare un paradox și să-și păstreze coerența.
Să se poată deconstrui pe sine dar și să permită ca totul să aibe libertate să fie pozitiv cu o singură excepție: numele.
Dar totuși.. e cumva numele neimportant? Alt neprivilegiat?
Din nou panica. Ce fac cu numele?
Mă liniștesc.
Cum să fie neprivilegiat când tocmai am început cu importanța imensă a numelui?
M-am liniștit.
Numele e și important și neimportant.
Deconstrucției îi e permis să rămână pozitivă în plinătate cu excepția numelui. Paradoxul aproape rezolvat. Ideal dar cu cusur, neideal. Dar sunt mulțumit cu ceea ce rezultă.
Numele rămâne nerezolvat.. Eu sunt cel ce sunt? Fără nume dar poate fi identificat?

În altă ordine de idei știam că Isus a fost rebel, știam că a construit un alt sens relativ la fariseii și vechiul testament. Ce nu știam e că Isus a făcut deconstrucție. Isus e deconstrucție. Atunci înseamnă că are de spus ceva și pentru interesul meu. Vorbește duhul? Să scriu duhul cu D mare sau cu d mic? Cu d mic, nu e persoană.. M-a lovit. Duhul e diferența dar nu e persoană. Diferență dar prezența tuturor, toate persoanele? Zeitgeistul e duhul sfânt? Să te lași condus de duhul e să ții cont de toate diferențele, perspectivele pentru că trebuie să optimizezi și pentru local și pentru global? Toate incluzând oameni, ființe, sisteme, fenomene.. totul?
Metafizica e deconstruită dar prezența metafizică rămâne pentru că duhul are un sens nou.
Cred că ăsta e sensul lui Edi despre zeitgeist și duhul sfânt. Acum face sens.

Reflecții:

1. Totdeauna am avut o problemă cu sensul religios de a-l ‘mărturisi/accepta pe Isus’.
Dar poate există alt sens. Poți să-l mărturisești și fără să-l mărturisești.
Hmm.. posibil că încep să fiu pregătit de mers din nou la biserică.

2. Duhul răspunde la întrebări. Deconstrucția îți răspunde la întrebări.
Recursivitatea deconstrucției determină un monolog infinit de analiza a tot încât ai senzația că te detașezi și asiști la monologul altcuiva. Duhul vorbește despre sine, se descrie, se desfășoară, se descoperă. Nici nu contează ce spui și de unde începi. ‘…n-am nicio problemă să spui orice despre mine, atîta vreme cît mă recunosc’. Nu contează de unde începi, recursivitatea te va conduce oricum peste tot.

3. Deconstrucția ne spune că pe drumul întoarcerii spre ideal ne dizolvăm noi. În timp ce îndepărtându-ne de ideal, ne pierdem esența. Totuși sensul pierderii esenței nu e ceea ce pare. Pierderea nu înseamnă că nu mai există, ci că există dar nu-i mai poți stabili la fel de ușor importanța. Pentru că acum nu există doar esența ci și ce-i emanat din esență. Iar în cele din urmă, ce e emanat din esență dă tot farmecul.

4. Deconstructivismul este important pentru că are legătură cu totul. Atât universul interior cât și universul exterior. Deconstructivismul ajută și la medierea între dualitățile din natură. De exemplu între dualitatea climă globală vs economie, nivel de trai vs resurse, etc.
Câteva lucruri știm sigur:
Legea termodinamicii vrea echilibru.
Legea randamentului redus spune că este un cost din ce în ce mai mare în optimizarea oricărei singure dimensiuni.
Avem câteva dimensiuni pentru care optimizăm excesiv și o facem în detrimentul altor dimensiuni.
Deconstructivismul este modul în care putem aborda toate aceste problemele în mod autentic.

5. În contextul polarizării în care ne aflăm, am găsit greutate în argumentul părții religioase că cel puțin se bucură de un mecanism de autocorecție prin învățătura Bibliei și a lui Isus. Realizez acum că autocorecția pe care o gândeam, e că Isus și învățătura bibliei dispun în prezent de destule noi sensuri, adică destulă deconstrucție pentru a inhiba noi apucături radicale în masă.
Tot aici e și motivul îngrijorării pe care o aveam în privința direcției în care se îndreptă secularismul, cu precădere sfera wokeistă. Am crezut că nu dispune la rându-i de un sistem de autocorecție. Și pe bună dreptate pentru că așa se percepe din ce se poate observa.
Până recent am fost orb faptului că secularismul de fapt deține mecanismul de autocorecție în sine: deconstructivismul.
Cu toate acestea, problema îmi pare că partea seculară e expusă angajării autentice cu înțelegerea și profunzimea deconstructivismului mai puțin decât partea religioasă e expusă involuntar.
De exemplu wokeismul îmi pare un teritoriu semnificativ mai lipsit de preocupare pentru înțelegere decât sfera religioasă. În același timp e și foarte inaccesibil.
Wokeismul încearcă să aplice litera deconstructivismului dar este complet orb spiritului. E probabil la rându-i plin de profeți falși și lupi în blană de oaie.

Mesajul pentru partea religioasă:
Secularismul are autocorecție. E deconstructivismul. Deconstrucția poate deriva inclusiv învățătura bibliei.
Poți aborda și deconstrucția ca și Biblia: greșit sau corect, literă sau spirit. Ca și în cazul bibliei, cei mai mulți nu trec de literă.
Dar secularismul nu e fără principii, desfrânat și fără limite. E doar plin și acolo de sancta simplicitas și au mare nevoie de ajutor și ei.
Legea, Biblia, porunca de aur, umanism, deconstructivism.

Cei din sfera religioasă care înțeleg spiritul deconstrucției sunt cei mai potriviți pentru a salva suflete din ambele părți.
Adică cei ca noi? Cei care au mușcat ca și Eva din pomul binelui și răului? Care s-a abătut de la ideal? Care au prezența lor? Care întind și lui Adam și altora cunoștința binelui și răului? Care s-au mânjit cu ambele și cunosc destul cât să se amestece și printre cei ‘buni’ și printre cei ‘răi’? Să vorbească și să descopere prezența și argumentele opoziției pentru un sens nou și mai profund? Gura Evei a facut diferența nu coasta lui Adam (mulțumesc Aurel Ionică).

6. Sunt anumite riscuri disproporționate în sfera religioasă vs sfera seculară?
În sfera religioasă îmi vine în minte ce spune Edi, șocul vieții extraterestre. Într-adevăr cred că e un risc disproporționat.
În sfera seculară? Radicalismul woke și riscul problemelor psihologice, riscul să determine coagulare de populism / fascism. Separat chestiunile Davos? Multă intrigă cu ei.

7. Uneori spui lucruri nearticulate, întâmplătoare, de care poate ți-e și jenă. Totuși nu poți să ai certitudine cu privire la sensul pe care îl face pentru cineva undeva. Mă duce gândul la cum mediul online poate să propage astfel de fenomene. Ceva spus chiar întâmplător poate să capete un alt sens undeva departe.

Ce tocmai am spus mi s-a părut totdeauna ceva bizar și tipic a spumegărie religioasă dar acum capătă un nou sens. Unul autentic.

24 Responses to Câștigul deconstructivismului e câștigul tuturor

  1. Eduard Fidiles says:

    Multumesc polihronul, Criticul metamodernist, Edi, Aurel Ionică

  2. Eduard Fidiles says:

    polihronul, Criticul metamodernist: e posibil cumva sa va contactez in privat? nu intentionez sa deranjez mult

  3. Eduard Fidiles says:

    In alta ordine de idei, pare ca AI si viata extraterestra e deja printre noi si conform deconstructiei nu avem de ce sa ne temem. Dimpotriva. In orice caz, m-as bucura sa aflu 🙂

  4. Eduard Fidiles says:

    Tot un Aspergerian de-al nostru a fost si Derrida… Zizek si el.. numele.. ma apropii. Si eu sunt cel ce sunt.

  5. Eduard Fidiles says:

    ​Panica..sacrificiul..Isaac, Isus, singurul fiu. Nu doar panică. Agonie. Da și nu.
    Ma liniștesc. Litera vs spiritul. Alt sens.
    Isaac sacrificat cunoașterii. Agnoia pe cruce. Da. Face sens. Urmez. Accept.

    Criticul metapostmodernist:
    „in loc de Zeitgeist . A fi crestin inseamna a fi un fel de Gica contra care se impotriveste constant tendintelor din timpul lui?
    Duhul mi-a vorbit tot timpul. Pentru mine si prin mine.

    Edi: „Păcatul absolut a fost deja plătit cu moartea a doua”.. Naștere din nou? Un nou nume?
    Care este numele meu? ​​

  6. polihronu says:

    Each man has a name
    Given to him by the sea
    And given to him by his death.

    (Zelda)

  7. Eduard Fidiles says:

    Mulțumesc mării și îți mulțumesc și ție. Fac ucenici în numele meu.

  8. polihronu says:

    That’s the Spirit 🙂

    Nu știu dacă ai citit Contraistoria liberalismului a lui Losurdo – are și o ediție românească. E o excelentă introducere practică în deconstrucție.

  9. Eduard Fidiles says:

    Nu am citit dar urmează.
    Dar știi deja asta pentru că totdeauna am știut că tu citești prea mult 🙂

  10. polihronu says:

    Nu mă recunosc. Și de data asta vorbesc în numele meu.

    E un singur domeniu în care nu mă plictisesc ușor. Zilele astea de pildă citesc Erwin Schulhoff.

  11. Eduard Fidiles says:

    ​Ca să așez mai bine coroana pe rahatul unde am ajuns, până la urmă rezolvi și différance. Recursivitatea, self-referința și paradoxul se intersectează într-o mare tautologie. Adevărul absolut. Necesar.
    Eu sunt cel ce sunt. Metaforă pentru autentic.
    Eu și Dumnezeu amândoi neputincioși în dialectică și deconstrucție. O altă experiență religioasă. Frâu liber la imaginație. Zelda construiește propria lume sau teorie a conspirației.
    Norocul e că nu-i greu de imaginat cum realitatea mea se va contrazice cu realitatea ta în ambele situații. În final, întrebări nu poți pune decât metodei științifice.

    Rămâne totuși întrebarea cea mai importantă: între moarte și mare, cu cine am discursul distrucț​​ionist și apocaliptic despre schimbarea mea de gen?

  12. polihronu says:

    Hai să – folosind limbajul tău – punem întrebări metodei științifice. Întrebări despre metoda științifică.

    Nu-ți ești de ajuns? 🙂

  13. Eduard Fidiles says:

    Sunt si nu sunt important oricum. Metoda stiintifica nu poate stabili o pozitie nici ea. Nici metaforic nici literal. Cum as putea sa ma simt responsabil de o decizie cand in ultima instanta nu stiu toate variabilele.

  14. Eduard Fidiles says:

    Îmi sunt de ajuns. Agonia variabilelor. Mai ales când generăm variabile în fiecare moment.
    Nu doar noi, inclusiv metoda știintifică generează noi variabile în timp ce încearcă să măsoare. Cum poate metoda științifică să se măsoare și pe sine în timp ce măsoară?

  15. polihronu says:

    That’s the Spirit 🙂

  16. Eduard Fidiles says:

    Ar trebui metoda științifică să se cenzureze dacă nu știe despre ce vorbește?

  17. polihronu says:

    Metoda științifică e științifică tocmai pentru că e pasibilă de autocorecție. Ba chiar e generalizabilă ca strategie de autocorecție în orice domeniu al cunoașterii. Iar pentru că corecția e infinită, întîlnim aici deriva semiotică a deconstrucției.

    În plus, e preferabil să știi că nu știi despre ce vorbești.

  18. Criticul metamodernist says:

    „Cum poate metoda științifică să se măsoare și pe sine în timp ce măsoară?”

    Termenul pentru asta e meta-stiinta.
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Metascience

    Un domeniu care studiaza limitele metodei stiintifice folosind metode din stiinta ( in special statistica) .Nu suna asta a gandire circulara cand un domeniu se auto-valideaza apeland la propriile metode?😁
    Partea interesanta la meta-stiinta e ca a descoperit ca metodele stiintei ,aplicate la clinical research arata uneori ca stiinta pute rau de tot.Pe scurt, multe studii din stiintele „clinice” sunt junk.

  19. Criticul metamodernist says:

    „Cum as putea sa ma simt responsabil de o decizie cand in ultima instanta nu stiu toate variabilele.”

    Foarte simplu–un truc ieftin al adeptilor scientismului este sa apelezi la vechiul argument din ignoranta spunand, ca un om de stiinta ,cu talent de politician „based on the current research we decided to …….”
    Gata.Si in felul asta ai justificat orice porcarie pe baza studiilor.

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Argument_from_ignorance

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Scientism

  20. Criticul metamodernist says:

    Ce este interesant cu privire la inteligenta artificiala este faptul ca nu face stiinta in modul traditional in care o fac oamenii de stiinta.Este de mii de ori mai capabila/eficienta sa produca tone de date stiintifice folosind o metoda numita ” generative modelling” care este mult mai buna decat metoda stiintifica „traditionala” folosita de om :

    https://www.quantamagazine.org/how-artificial-intelligence-is-changing-science-20190311/#:~:text=With%20minimal%20human%20input%2C%20AI,humans%20could%20never%20have%20spotted.

    Genereaza ipoteze la care oamenii de stiinta nu s-au gandit:
    https://www.scientificamerican.com/article/ai-generates-hypotheses-human-scientists-have-not-thought-of/

    Pe scurt, stiinta a devenit imposibil de separat de intelligenta artificiala.Este mai creativa, mai eficienta si in curand mai autonoma iar ,in curand ,omul va fi…in plus..🤣🤣

  21. Criticul metamodernist says:

    O alta evidenta ca stiinta viitorului= artificial intelligence :prima lucrare publicata de catre Inteligenta Artificiala intr-un jurnal de specialitate.

    https://www.scientificamerican.com/article/we-asked-gpt-3-to-write-an-academic-paper-about-itself-mdash-then-we-tried-to-get-it-published/

  22. Criticul metamodernist says:

    Cateva idei mai profunde atunci cand Peterson nu o ia pe aratura:

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: