Adevărul despre adevăr

Expresia „storsul creierului” poate fi înlocuită cu expresia „sufocarea creierului” pentru că „storsul creierului” nu implică și vreo oprire din stors. Sau implică?
Similar de neclar e cum contrar definiției, teoriei și bunului simț tocmai am debutat eseul cu o interjecție. Asta se observă imediat, când ajungem să revenim la ceea ce încă nu a început: stoarcerea/sufocarea creierului cu un paragraf din Hegel:

„3. […] For the Thing is not exhausted by its aim, but by its elaboration, nor is the result the actual whole, but only the result together with its becoming. The aim by itself is a lifeless universal, while the tendency is a mere drift that as yet lacks its actuality; and the naked result is a corpse which has left the tendency behind. Similarly, the difference is really the limit of the Thing; it lies where the Thing ceases, or it is what the Thing is not. […]” (The Phenomenology of Sprit, traducere Michael Inwood)

Orice concept în speță nu este definit exhaustiv de nuanța proprie pe care intenționează să o transmită ci de desfășurarea care a dus la necesitatea nuanței. La fel cum în general adevărul nu este reprezentat doar de rezultat în sine ci și de modul în care ajungi la rezultat. Cu alte cuvinte, adevărul e că nu-i tot adevărul până când nu ai și adevărul despre adevăr.

Reflecția asta ne va ajuta să înțelegem mai bine modul în care toate lucrurile duc la Isus: similar modului în care tehnologia blockchain vom vedea că duce la Hegel.
Doar la ce altceva se poate referi Hegel în acest pasaj decât la mecanismele de validare în blockchain (eg: proof of work / proof of stake)? Adică „the Thing” / Conceptul / Adevărul / Portofelul-Virtual nu este reprezentat suficient doar de ceea ce conține el. Reprezentarea exhaustivă („adevărul complet” / „portofelul complet, adevărat”) implică și desfășurarea portofelului. Desfășurarea tranzacțiilor în blockchain. Rezultatul din portofel nu este întreaga poveste. Întregul adevăr este rezultatul din portofel împreună cu modul în care a rezultat în portofel.

Lămurită fiind istoria blockchainului, purced cu reflecția către adevăr: dacă întregul adevăr (adevăratul adevăr) nu este doar rezultatul ci și elaborarea, ce spune despre adevăr faptul că nu putem ajunge la adevăr decât prin neadevăr? Adică prin dialog, divergență, angajarea cu contrariul, opusul, negația, dialectica, falsificabilitatea, libertatea negativă, etc.
Dau slavă adevărului la care ajung sau neadevărului care mă însoțește pe cale? Ambelor?
Nu degeaba destinația (Dumnezeu, Adevărul), e una cu Spiritul (calea, desfășurarea), e una cu Isus (cunoașterea, sinteza, omul înălțat, Dumnezeul coborât). Transcendența e și a lui Dumnezeu în om. Iar pe diavol îl zărești când Dumnezeu se răzgândește.

De altfel când adevărul și conceptualizarea implică desfășurarea (istoria) modului în care ajungem la ele, deja ne scăldăm în paradox. Conceptul (partea) atrage cu sine, atrage în sine, include, Totul (întregul) – datorită desfășurării (istoriei) conceptului. Totul (întregul) la rându-i atrage cu sine, atrage în sine, include, conceptul (partea). Și am ajuns la circularitatea și tensiunea dintre parte și întreg datorită autoreferinței.
Blestem care circulă sub numele de viață. Duh care mișcă deasupra apelor.