oxigen2

Trump Botezătorul

Trump e Ioan Botezătorul pentru că unica-i competență e să deschidă calea pentru Competent.

Competența promite ordine și ordinea vine totdeauna cu statul drept. E știut cum sub managementul lui Musk & Co trebuie să transpiri sânge altfel ești concediat.
Cum Musk are ambiții de a conduce lumea, ce anume ar presupune în ăst context concedierea, ne spune Curtis Yarvin: pe neproductivi să-i fericim cu un matrix în plus (https://newrepublic.com/article/183971/jd-vance-weird-terrifying-techno-authoritarian-ideas). Eufemism frecat de palmele istoriei când cu stânga, când cu dreapta.

Mai ieri vociferam alături de MAGA despre tehnocrați de la Davos. Astăzi MAGA se giugiulește cu tehnocrații sub cearșaf.

Domeniul științific și tech / ingineresc detestă critica postmodernistă pentru că postmodernismul îți permite să te ștergi la cur cu știința și ingineria dacă pur și simplu asta ai chef. Soarele răsare și peste cei care doar vor să țină umbră pământului.
Dreapta detestă postmodernismul pentru că îți permite să te ștergi la cur cu steagul. Cu drapelul ăla pe care e tot mai interzis să-l insulți.
Iar creștinismul detestă postmodernismul pentru că îți permite să te ștergi la cur inclusiv cu cuvântul lui Dumnezeu.

„Vai Doamne” se aude un cor: Logosul, Steagul și Știința maculate.

Postmodernismul amintește că n-am făcut niciun progres în justificarea „ierarhiilor de valori obiective” cu care să etalonăm lumea și individul.

Musk e același Hristos care se jertfește pe sine când calcă pe cadavre de dragul omenirii. Musk salvează specia. Specia după chipul și asemănarea sa.

Văd cum apologetica fascistă își bazează argumentația pe ideea că masele nu sunt în stare să se organizeze (social, economic, etc) și astfel este necesară ierarhia și elita care să impună forma de organizare.
Sigur, perspectivă împărtășită nu doar de fascism. Lenin de exemplu e entuziast să adopte avangardă fascistă pentru grăbirea deșteptării și adventului comunist.

În fine, ironia pe care vreau să o remarc e următoarea:
Zeitgestul de dreapta zice că luptă împotriva „demonului postmodernist”. Împotriva demonului postmodernist care de exemplu promovează excepțiile în detrimentul regulii.
Dar retorica de dreapta în jurul maselor și elitei nu este și ea un exemplu de tiranie a minorității împotriva majorității?
Dacă retorica de dreapta acordă importanță „regulii generale” arunci pare că „regula naturală, generală” e cea a maselor lipsite de organizare. Fascismul și dreapta afirmă că omenirea în habitatul natural e lipsită de organizare. Dacă e lipsită de organizare atunci înseamnă că asta e regula. Iar elitismul și ierarhiile fasciste sunt abatere de la naturalul acestei reguli. Ierarhiile și elitismul sunt un sintetic și o detronare a naturii. Elitismul și ierarhiile sunt excepții de la regulă. Iar retorica fascistă afirmă că excepțiile trebuie eliminate. Fascismul ajunge în contradicție și se devorează pe sine ca orice altă docilă afirmație.

Fascismul se transformă în opusul său și are nevoie de retorica postmodernistă: excepțiile și abaterile (elita și ierarhia) sunt și ele importante.

Postmodernismul: nimeni nu vine la Tătuc decât prin Mine.

Barbut la început

De an nou, ce alt început e demn de reflecție decât cel mai început: Geneza.

Dacă un copil vorbește cu un străin și i se întâmplă ceva nu învinovățim copilul că n-a ascultat și a vorbit cu cel rău.
Învinovățim părintele că l-a scăpat din ochi. Protecția copilului nu protejează părintele.

Cu atât mai mult părintele care e cel mai părinte. Părintele absolut, omniprezent și atotștiutor. Cel care știe numărul firelor de păr și orice gând din mintea lor.

Că Adam și Eva trebuiau să se maturizeze, să treacă testul bla bla bla.. Păi vina cui e că, evident, nu au fost „maturizați și pregătiți” de dat pe mâna diavolului? Vina cui e că cel atotștiutor n-a știut? Plătim noi că păcatul e mister pentru atotștiutor și omnipotent?

Știți, când faci un accident de mașină fără să implici pe altcineva primești oricum amendă pentru că „n-ai condus preventiv și nu te-ai adaptat la condițiile de trafic”. Că dacă ai fi fost preventiv și adaptat, evident nu făceai accident nu?

Geneza e o poantă. Cel omniprezent cică era plecat ca să nu se observe că era la volan. Conducătorul suprem vrea absolvit de vină deși conduce în momentul accidentului.

Unde măsa era plecat? Ispitea pe Dracu’ cu barbut?

Uitați de Crăciun

Într-o beție recentă șușotea inspirația despre cum victoria eroului e despre restul care își târăsc nimicnicia.

Adică episodul bucuriei de final pentru eroul care învinge, e crâncen de prost gust pentru pierduții pe parcurs.

Adică victoria pruncului Isus care fuge în Egipt, e de prost gust pentru pierduții din Betleem.

La noi la românica, pontul pe care îngerul îl dă lui Iosif în vis, e meteahna cu trișatul la jocul vieții pentru că ai tu în familie pe unul cu pile sus.
Pruncul Isus, cel cu pontul jos și pila sus.

Să nu uităm și de grandomania vremurilor bune: Dumnezeu îl protejează pe pruncul Isus trimițându-l în Egipt, unde mai deunzăi împietrea inimi de faraon ca să-și arate măreția cu genocidul de prunci neînsemnați. În Egipt, Dumnezeu e Irod. Isus e însemnat.

De Crăciun vă invit să uităm de Isus și să ne aducem aminte de cei uitați de Dumnezeu.

Din sufletu-mi bacovian, sărbători răscolite vă doresc.

Pilda tăcerii mortului

Sunt în etapa vieții când particip intens la funeralii. Ceva nou. Morbid, dar nou.
Din bârfă în bârfă aud că pastorii se plâng de prea mulți care profită de bunăvoința adventistă solicitând-le servicii de înmormântare. Pe gratis.

Și astfel păstorii recunosc cum sunt mai rătăciți decât oile pierdute.

Nu când cere unul nelepădat de metehne să fie botezat, spunem că nu putem judeca, că nu știm ce-i în inima lui, că omul poate e sincer, că e între el și Dumnezeu – deci să fie primit?

Nu când întrebă enoriașul despre cum îi este utilizată zecimea, spunem că nu-i treaba lui ci e problema lui Dumnezeu cum și unde își folosește partea?

În această lumină, nu duhul îndeamnă și pe pastori să nu cârtească? Din moment ce similar zecimii și botezului, nu putem judeca, nu știm ce-i în inima mortului sau a rudelor, poate sunt sinceri. E între ei și Dumnezeu.
Nu e problema lui Dumnezeu cum și unde își risipește scumpii păstori?
Dacă Dumnezeu e înșelat, nu face el mortul să moară a doua oară?

Așa că înghite-ți murmuratul gură. Abuzul serviciilor de înmormântare e din crucile care se poartă în tăcere. Fiecare cu crucea lui și nimănui nu-i dat peste măsură.

Tăcerea mortului să vă fie pildă fariseilor. Duhul mustră mai ales prin măgari ca mine.