Povestea porcului

La varsta de cinci ani eram fascinat de porcul vecinului. Imi placea sa-l observ, sa-i vorbesc (eram convins ca ma intelege) si, bineinteles, sa-i dau de mancare. Si de aici problema teologica.

O tanti cu parul lins pe spate, care se imbraca ca o profetesa americana, mi-a explicat ca este pacat sa hranesc porcul. Asa ca am contiunuat sa ma duc pe la el, dar cu mainile goale. Porcul ma privea in ochi intrebator asteptand sa-i vorbesc sau sa-i indulcesc captivitatea cu vreun cotor de paine. Eu taceam simtind in sinea mea ca bietul animal este vinovat de un fel de erezie biologica la care as fi devenit complice daca nu il tratam asa cum recomanda Ioan sa il tratam pe eretic: nu-l inviti la masa, nu-i spui buna ziua.

Trauma a venit de Ispas cand vecinul, asistat de alti doi mitocani, a ingramadit porcul in coltul tarcului si i-a taiat beregata.

Auzeam strigatul disperat al animalului. Ceva in mine imi spunea ca porcul are emotii ca ale mele, ca se teme de moarte ca mine, ca intelege ce se intampla si implora compasiunea noastra. Un lant de cromozoni aproape identici (de ce credeti ca medicamentele se testeaza pe guineea pigs), o chimie identica a emotiilor, aceiasi neurotransmitatori, acelasi tip de creier, toate acestea instictul meu de copil le stia fara sa le inteleaga. Mi se parea ca porcul ma priveste in ochi si asteapta sa il salvez. Si m-am repezit sa il salvez de oamenii aceia, care au ras in hohote de lacrimile unui copil care crede ca porcul este altceva decat sunca ambulanta.

Am petrecut cateva saptamani plangand porcul. Ce ma durea mai tare era faptul ca il tradasem. Ma temusem sa nu ma fac partas la pacatele lui si am incetat sa-i ofer paine sau vorbe frumoase. Ma gandeam la destinul tragic al animalului inchis, tradat de singurul sau prieten si ucis cu un ranjet de adulti tampiti de tuica, colesterol si traditii nationale.

Alaturi de eretici si vrajitoare, porcul a fost victima literalismului vechi-testamentar. Principiul kosher a inabusit in mine afectiunea naturala a copilului pentru un animal superior. Principiul kosher i-a invatat pe crestini cruzimea fata de animal. Foarte putini stiu ce se petrece intr-o macelarie kosher. Sensibilitatile noastre post-holocaust ne impiedica sa condamnam o practica barbara mostenita din perioada genocidurilor si violurilor sfinte si ridicate la rang de mistere ale providentei intr-o teodicee de mucava. Traditia romanilor cu taiatul si – interesant – pomana porcului este in mod ironic foarte kosher ca metoda.

In al doilea rand, oamenii au invatat la biserica care este deosebirea intre om si animal. Omul are suflet. Asa ca empatia omului fata de suferinta animalului este o erezie sau in cel mai nevinovat caz, dovada unei minti slabe.

Concluzii? 1. Nu comandati kosher pe avion. 2. Darwin intra in imparatie inaintea iudeo-crestinilor.