La Pen: Jeanne d’Arc sau Leo Schlageter?

Pe data de 7 Mai 1429, Jeanne d’Arc și-a smuls o săgeată din umăr și a ridicat-o ca stindard la asediul Orleansului. Pentru cei care au uitat istoria, Jeanne i-a condus pe francezi la victorie dar a fost capturată un an mai târziu de englezi și condamnată la moarte pentru erezie într-un proces motivat politic. Nu este nici o îndoială că Marie La Pen este acuzată de erezie politică. Este la fel de sigur că a fost rănită electoral pe 7 Mai. Întrebarea este dacă va și câștiga războiul.

Pentru că tot vorbim de repetarea istoriei, în 1923 pe, aceiași dată fatidică de 7 Mai, francezii l-au executat pe național-socialistul Albert Leo Schlageter. Schlageter este cunoscut mai ales pentru zicala care i-a fost atribuită fictional: ”Când aud de cultură îmi vine să pun mâna pe pistol”. Acum se ridică ridică o altă întrebare. Care este comparația cea mai potrivită pentru 7 Mai 2017: săgeata lui Jeanne d’Arc sau execuția lui Schlageter?

Pentru a răspunde, trebuie să începem prin a eimina paralela falsă între alegerile din Franța și cele din US.

Mai întâi, Emmanuel Macron nu este Hillary. Tipul folosește bitcoin, ceea ce înseamnă că nu e prost, și că poate apărea suspect în ochii oligarhiei financiare de stânga. Emmanuel și soția lui au în spate o istorie incorectă politic gen Mourir d’aimer care l-ar descalifica în ochii liberalilor americani. Ce se poartă aici sunt fanteziile sexuale ale lui Podesta. Îți vin în minte reptilele lui David Icke. Emanuel pare cel puțin un animal cu sânge cald.

În al doilea rând, La Pen nu este Trump. La Pen este pentru apărarea spațiului public secular. Trump susține invazia religiei în spațiul public (ce a mai rămas din el). La Pen crede că statul trebuie să ocupe un loc central în spațiul public. Trump crede că locul statului este în buzunarul corporațiilor private.

Este La Pen fascistă? Fascism, spune George Orwell, este un termen vag, folosit în dreptul oricărei mișcări politice de care se tem elitele. Elitele se tem de orice universalitate care concurează cele patru universalii ale capitalismului financiar global: capitalul transnațional, media corporată, democrația parlamentară, și religiile considerate universale. Noțiuni ca cultură universală, adevăr obiectiv, drept natural, rațiune universală, sunt suspecte acum de conotații ”fasciste”. Pe de altă parte, nimeni nu poate spune că xenofobia și rasismul nu sunt atitudini fasciste. Elitele le resping (și de multe ori le exagerează), nu pentru că amenință universalul uman, ci pentru că amenință capitalismul financiar global.

În sensul istoric al cuvântului, fascismul este, așa cum a fost definit de Mussolini, o coaliție între corporații, biserică, și stat, împotriva a ceea ce Iluminismul definește ca spațiul public al rațiunii. Fascismul este politica militarizată a interesului privat împotriva interesului public. Fascismul contemporan este reprezentat de neoconservatorii americani și aliații lor din lumea islamică. În ciuda retoricii populiste în campania electorală, Trump s-a dovedit a fi doar un alt neocon la Casa Albă, la fel ca Bush, Obama și Hilary înaintea lui, probabil mai rău. La Pen pare să se situeze de partea opusă a baricadei. Întrebarea corectă ar fi dacă La Pen este național-socialistă.

Să ne întoarcem la Schlageter. Voi cita dintr-o cuvântare in memoriam Albert Leo Schlageter în locul cel mai neașteptat: plenara Internationalei Comuniste din Iunie 1923. Titlul cuvântării este Leo Schlageter: Rătăcitorul în Vid. Autorul este bolșevicul german Karl Radek.

Schlageter, a courageous soldier of the counter-revolution, deserves to be sincerely honoured by us, the soldiers of the revolution… If those German Fascisti, who honestly thought to serve the German people, failed to understand the significance of Schlageter’s fate, Schlageter died in vain, and on his tombstone should read: “The Wanderer into the Void”… We shall do all in our power to make men like Schlageter, who are prepared to go to their deaths for a common cause, not wanderers into the void, but wanderers into a better future for the whole of mankind; that they should not spill their hot, unselfish blood for the profit of the coal and iron barons, but in the cause of the great toiling German people, which is a member of the family of peoples fighting for their emancipation.

Teza lui Radek nu sună mai puțin curajos în contextul stalinismului de catifea numit corectitudine politică. Radek, un intelectual cosmopolit care fusese implicat în lupte de stradă cu naziștii, refuză să vadă în dușmanii lui o formă de sociopatie națională sau scuza metafizică a banalitatății răului. Radek recunoaște calitățile umane și idealurile emancipatoare ale compatrioților săi rătăcitori în vid. (În treacăt fie spus, Karl Radek a a vut ocazia să înțeleagă că propia lui cauză fusese o ”rătăcire în vid”, când a murit asasinat de executorii lui Stalin în gulag).

Stabilimentul european ar avea de învățat de la Radek.

Să alienezi 11 milioane de alegători numindu-i ”fasciști” sună corect politic dar este în același timp o greșeală fatală. Ca și cum oricine vrea să apere de bazarizare și barbarizare cea mai nobilă cultură a Europei visează noaptea lagăre cu sârmă ghimpată și camere de gazare. Sau cineva care angajează un imigrant la salariul minim într-un cartier luxos din Paris are dreptul să ofere lecții despre rasism muncitorului care încuie noaptea ușile înr-un cartier care a fost cândva al lui.

În încheiere, vreau să spun că mă bucur că a ieșit Macron pentru că un frenchxit ar fi o rătăcire în vid. Viitorul Europei este Europa, nu naționalismele. Europa nu are nevoie de o Franță care exitează ci de una care inspiră idei și revoluții în Europa, ca în vremurile de glorie.

Dar să nu uităm că revoluțiile nu se fac unii ca Macron ci cu cei ca La Pen.

Europa are nevoie de o Jeanne d’Arc.