Audi alteram partem

Spune Crassus:

„Scepticismul lui Poli vine din reminiscenta ideii de theos patriarhal, care creaza din afara sistemului prin puterea (literala) cuvantului.”

Nici vorba. Am trecut, pina la ateism, prin toate teismele posibile. N-am gasit niciunul pe care sa-l pot legitima pina la capat. Il invit pe Crassus sa ne descrie theos-ul lui. Ii promit ca pina la urma nu va ramine nimic din el. Adevarata noastra vocatie, a oamenilor, nu este inchinarea, ci deicidul. Si nu pentru ca vreau eu asta, ci pentru ca zeii, oricit de subtili, mor de indata ce ne ies pe gura. Ateismul meu e doar recunoasterea acestui fapt banal.

„O schimbare de mentalitate destul de mare de la Enthousiasmos…”

Nici vorba. In primul rind, pentru ca Enthousiasmos n-a fost o mentalitate. In al doilea rind, abandonasem de mult dumnezeul patriarhal, lucru vizibil chiar si in „Enthousiasmos” – concept pagin al posedarii/inspiratiei divine, devenit la adoptarea in limbile moderne nume al excesului religios, complet secularizat azi (chit ca-l vindeam condimentat cu teologie ioanina). Eram deja tongue in cheek. In al treilea rind, tuturor ne cad dintii de lapte.

„…cred ca putem spune despre Univers in sine ca este un miracol, in totalitatea lui. Frumusetea creatiei consta tocmai in faptul ca nu exista un Homunculus care intervine supranatural, ci prin interactiunea unor sisteme naturale disparate se ajunge la cresterea complexitatii.”

A spune despre univers, „in totalitatea lui”, ca e un miracol e totuna cu a nega posibilitatea miraculosului. Iar impersonalul „se ajunge” scoate in afara discutiei orice notiune teista. Draga Crassus, esti mai aproape de ateismul meu decit de biserica in registrele careia, probabil, inca figurezi.