Despre marxismul lui Sorin Petrof

5 februarie 2016 de 27 comentarii

Cand am intalnit in titlul ultimului articol al lui Ibrian sintagma “tele-evanghelist marxist” am nadajduit impotriva oricarei nadejdi ca prietenul nostru a intors pistolul cu apa de la mine impotriva lui Francis I. In clipa urmatoare era sa improsc cafeaua pe tastatura : “să-şi flegmeze cojile de seminţe pe covoarele altor biserici”. Asta trebuie sa fie Sorin. (Ibrian lasa bomba sa faca fas numai in ultimul paragraf).

E clar ca Ibrian nu are simtul umorului: “Ce fel de viziune asupra bisericii are un asemenea om?”. De cand este Facebookul biserica, prietene Ibrian? “Nu trebuie să ne facem griji că marxistul nostru de la amvon ar fi avut conştiinţa că dă pe cineva afară din comunitatea rămăşiţei” continua el, incercand sa ne faca sa credem ca respectivul a fost excomunicat pentru ca nu a fost de acord cu pastorul in ratacirile lui.

In realitate, pretinsul auto-da-fé a fost doar un “unfriend” pe pagina personala de Facebook a lui Sorin Petrof. Cat despre flegmarea cojilor de seminte, fiecare poate judeca omul dupa cuvintele lui, asa cum sunt reproduse chiar de Ibirian: “el nu îl predică pe Hristos” dar cei care il asculta “cred că ce dă el pe plisc e al dracului”. Locvacitatea de mistocar se amesteca cu clisee pioase, ca atunci cand inveti limbajul de lemn la biserica si arta conversatiei in cartier. Vorba cantecului “ti-am luat seminte si lapte batut” – ultimul fiind laptele duhovnicesc acrit, la care se reduce subzistenta spirituala a neintarcatului intelectual.

Marxismul la care se refera Ibrian trebuie inteles in sensul definitiei lui Derrida in “The Specters of Marx”. Oriunde si oricand cineva critica starea de status-quo apare fantoma lui Marx in ochii celor speriati.

Este panica lui Goldman Sachs cand avertizeaza ca candidatura lui Bernie Sanders este “un moment periculos pentru America”. Pericolul marxist consta in faptul ca un candidat la presedentie a ajuns in fruntea cursei electorale fara bani de la corporatiile si bancile care au ruinat America. Un candidat la Casa Alba care sparge banci ca Stalin. Red-Dawn for real. Raspunsul la astfel de temeri este fraza memorabila din “Opera de trei parale”: “Ce este spargerea unei banci pe langa infiintarea unei banci”? Ibrian vede pericolul rosu in faptul ca un pastor protestant predica asa cum ii dicteaza constiinta si nu cum dicteaza cei care semneaza statul de plata. “Conform animus imponentis asta trebuia să creadă” spune el de la Westminster Confession citire.

Folosirea termenului latin are ca scop sa intimideze. In vernacular, inseamna “intentia corpului care impune”, si Luther trebuie sa se intoarca in mormant de cate ori il aude. Cu alte cuvinte, pastorul trebuie sa creada tot ce i se impune prin votul majoritatii la sesiunea GC.

Asocierea statului de plata cu animus imponentis este binevenita pentru ca, la fel ca in cazul alegerilor din US, cei care voteaza doctrinele sunt banii. Exista un singur dumnezeu, banul, si animus imponentis este profetul lui. Aici este momentul Sanders pentru noi: pericolul ca mana invizibila sa piarda controlul asupra pietei din curtea templului. Aici este spectrul lui Marx. Dar, cum ar spune Bertolt Brecht: ce este salariul din zecime pe langa capitalul transnational din zecime?

Aspectul care ma dezamageste insa cu adevarat este faptul ca Ibrian nu face nici o incercare sa angajeze cu adevarat marxismul lui Petrof, mai precis, regandirea conceptului marxist de mistificare in teza lui de PhD. Spre deosebire de Marx, Sorin nu vede in mistificare o manipulare ideologica a realitatii ci o encodare a ei, care necesita o hermeneutica demistificatoare la capatul celelalt. Aceasta teorie explica si praxisul pe care Ibrian il gaseste dubios. Petrof este cu siguranta de acord cu Ibrian in majoritatea criticilor la adresa aspectelor cultice si sectare ale religiei lui. Diferenta este ca el vede in mistificarea milenist-vizionara encodarea unui mesaj restaurator, si incearca sa ofere celor carora le predica mesajul demistificat, spre furia celor care nu inteleg sau care inteleg dar sunt legati prin interese politic-financiare de aspectul cultic.

Aceasta pozitie ne aminteste respingerea viguroasa de catre tanarul Marx a ateismului elitist al tinerilor hegelieni. Pentru Marx, religia proletarului este o “teorie generala a lumii”, “o consolare” (opium), si “un protest”, in timp ce ateismul tinerilor hegelieni este conservator de status-quo.

Pacat ca Marx nu a adaugat la formidabila lui agenda studiul redesteptarilor religioase in proletariatul urban anglo-american. Nu numai ca redesteptarile mileniste si harismatice au condamnat sclavia si au format primele comunitati integrate rasial, dar au si disciplinat financiar clasa muncitoare, si au indiguit plaga alcolismului si a violentei domestice. Merita amintit aici efortul restaurator al acelei obediente cazone de care rade Ibrian impreuna cu manualul sovietic de ateism, care a stat la baza unei reforme nationale in alimentatie si igiena personala in Statele Unite.

Un alt aspect al marxismului lui Sorin Petrof este relatia intre munca ca alienare (Marx) si penitenta eticii protestante ca mantuire prin fapte/munca. In cuvintele lui Walter Benjamin, crestinismul s-a transformat in capitalism si capitalismul este religie.

Nu ma astept ca Ibrian cu instinctele lui conservatoare sa fie de acord cu Sorin. Stiu ca poseda uneltele intelectuale ale unei dezbateri constructive de pe pozitie opusa din care toti am avea de castigat. Din pacate ne-a oferit doar coji de seminte.

Filed under Editorial Tagged with , , ,

Turnul de fildes al lui Ibrian are fereastra cu gratii

30 martie 2015 de 4 comentarii

Nemultumirea lui Ibrian imi aduce in minte un dialog dintr-un film romanesc cu actiunea in timpul guvernului Radescu. “Uite, asta nu-mi place mie la voi, comunistii. Nu aveti chestia asta – cum spun englezii – ‘fair play’” – spune Fory Etterle,in rolul unui politician subtire cu arterele ingrosate. (Tragi)-comedia tine de context. Omul avea deja scris pe frunte Canalul Dunarea-Marea Neagra. Absenta manierelor anglo-saxone la comunisti era ultima lui problema.

Ibrian pare la fel de rupt de realitate ca personajul jucat de Fory Etterle. Oameni de stiinta din US se angajeaza in dispute publice impotriva YEC si ID. Constroversa a ajuns in curtea de justitie. Scoala este sub presiune politica sa se intoarca in era procesului maimutelor. In Romania, invatamantul este sub presiune sa se intoarca sub aripa bisericii, si manualul de biologie este deja victima inchizitiei. In Rusia, unde oameni de stiinta ca Vavilov au murit in gulag pentru ca s-au opus Lysencoismului, neo-darwinismlui pentru care au fost persecutati este denuntat ca ideologie comunista si scos din scoli. La cosmodromul din Baikanur, popi barbosi fac slujbe langa rampa de unde a fost lansat Gagarin, atunci cand nu a vazut o gradina acolo unde biserica spunea ca exista una.

Este doat varful icebergului. Sub apa, atentatul impotriva lui Charlie Hebdo si manualul de Creationsim sunt parte din acelasi colos in colizie cu civilizatia apuseana, cea beata de multiculturalism si relativism etico-filosofic.

In acest context periculos, Ibrian ne mustra ca ne ocupam de un subiect aflat in afara preocuparilor crestinismului istoric. Asta imi aminteste iarasi de o nuvela a lui Paul Goma, in care o mama senila il sfatuia pe fiul ei, detinut la Gherla, sa nu neglijeze exercitiul regulat la pian in puscarie. Ma intreb si eu ca Zarathustra: “Cum e posibil ca sfantul acesta, in padurea lui, sa nu fi aflat ca Gott todt ist”. Asta inseamnand, explica luteranul apostat in „La Gaya Scienza“, ca “Dumnezeul crestin a devenit incredibil”. Adica, inteleg subsemnatul, bazele ontologice/metafizice ale crestinismului istoric sunt inacceptabile pentru omul modern.

Este irelevant pentru noi cum defineau Creatia calugarii si doctorii care impartaseau ceea ce Bertrand Russell numeste “greseala grecilor”: confuzia intre sintaxa frazei si ontologie. “Potcoave de la cai morti”, ar spune Creanga.

Mai mult, Ibrian ne trimite inapoi la parintii bisericii, care poarta raspunderea morala pentru linsarea barbara a Hypatiei, la Luther, care l-a condamnat verbal pe Copernic, la Calvin, care l-a prajit pe Servetius la flacara mica in Geneva protestanta, si, last but not least, la Karl Barth, care a rezolvat dilema Creatiei folosind notiunea Orwelliana de adevar dublu. Cu alte cuvinte: WAR IS PEACE, FREEDOM IS SLAVERY, IGNORANCE IS STRENGTH. Sa nu-l uitam aici pe compatriotul Tutea: DOGMA E LIBERTATE. Restul e sectarism nemanierat si nerusinat.

Exista totusi vesti bune pentru Ibrian. Pocaitii incep sa se pocaiasca de pocaiala lor. Unchiul Lucian a re-descoperit recent neo-platonismul parintilor bisericii si empirismul lui Thomas Reid in aceiasi suflare, macar ca cele doua se potrivesc ca nuca-n perete. Organizatia Amicus tocmai si-a imbogatit colectia de potcoave de la cai morti.

Sa ne intoarcem la personajul jucat de Fory Etterle. Mesajul subtil al plangerii din turnul de fildes cu privire la lipsa de maniere a jocului politic post-belic este acela ca cisma sovietica a fost doar o parte din tragedie. Cealalta parte a fost senilitatea partidelor istorice. Daca Ibrian se plange de caracterul sectar al dezbaterii pro/anti – YEC, noi ne plangem de senilitatea crestinismului istoric care nu inceteaza sa recita aceleasi platitudini si dogme milenare in fata dilemelor moderne.

La fel cum politicienii romani cu papillion declamau lozinci semanatoriste intr-un context istoric definit de intalnirea de la Yalta, cu Stalin la Rasarit, o Europa inclinata spre stanga, in care intelectualii simpatizau deschis cu marxismul, si un comunism confident si machiavelic acasa, Ibrian ne cheama sa inlocuim dezbaterea a ceea ce este real si esential cu o teologie care mai are valoare doar in istoria literaturii.

Ma intorc iarasi la scena din film. Singura strategie realista pentru partidele democrate ar fi fost implicarea in luptele SECTARE din SECTA politica comunista, alianta cu Patrascanu. Cand s-au intalnit in puscarie era deja prea tarziu.

Dezbaterile noastre sectare sunt doar fractale intr-un sistem de fractale care cuprinde toata planeta. Sectarismul nostru este universal. Tine de Zeitgeistul epocii. “S-a intors masina lumii”, cum spune poetul.

Lumea s-a intors spre trecut. Naivii cred ca lumea, obosita de secularism, se intoarce la Dumnezeu. Adevarul simplu si brutal este ca mai-marii-acestui-veac au redescoperit religia ca opium pentru popor. „Religia, o fraza de dansii inventata, / Ca cu a ei putere sa va apese-n jug”. (Seara asta sunt nostalgic dupa filmul si cartea de acasa). Dumnezeu nu are nici o legatura.

Turnul de fildes al teologului este zona de confort care-i permite sa priveasca conflictul de sus si sa nu se implice. Este Ibrian constient ca priveste printre zabrele?

Filed under Editorial Tagged with , , , , , , ,