Avantajul de a fi crescut intr-o dictatura

Cand am venit in US, diferite categorii de binevoitori au incercat sa-mi explice ca noi, cei veniti din lumea comunista, fusesem supusi unei propagande de stat care ne-a indoctrinat in gandire de turma. Intunerecul se risipeste in lumina televizorului. Media informeaza, cetateanul decide.

Prietenii mei erau surprinsi sa afle ca media comunista te invata sa gandesti. Motivul este acela ca propaganda de stat era bazata pe un discurs rational. Omul de rand invata sa deconstruiasca un astfel de discurs de la primele fraze. Apeluri la sacrificiu pentru binele colectiv erau primite cu cinism. Imaginile si naratiunile orchestrate de putere erau reciclate in bancuri politice care le reduceau la propria caricatura.

Un astfel de mecanism de aparare a mintii nu exista in lumea libera. Motivul este acela ca politicienii si media si-au insusit tehnicile care l-au ajutat pe Hitler sa confiste puterea in Republica din Weimar. Aceste tehnici constau in apelul la emotii primare ca la meciurile de football sau trezirile religioase. Instinctele noastre de oameni ai pesterii ne fac sa dansam in acelasi ritm, la lumina aceluiasi foc digital, si sa vedem in aderarea la aceiasi naratiune semnul apartenentei la propriul trib. Sa nu ai alt mit afara de mine, este prima porunca.

In mod paradoxal, propagandistul comunist iti cerea sa gandesti pentru a intelege logica  partidului. Cu exceptia celor foarte prosti, omul de rand vedea usor falsitatea argumentului. Politicianul contemporan iti cere sa simti. Gama emotiilor poate varia de la ura fata de dusmanul oficial la simpatie cu victima oficiala, de la frica la triumfalism, insa emotia este totdeauna destul de primitiva pentru a fi sincronizata in masa. Partidele politice se deosebesc prin emotiile pe care le declanseaza in electorat. Alegatorul nu este chemat sa analizeze ci sa simta.

Discursul politic devine un ritual religios, in care raul este exorcizat prin incantatii si binele se realizeaza prin promisiuni codificate in slogane si imagini. Daca Orwell a fost vreodata profet, este acum.

In acest context cultic, a gandi este crima politica. Deconstruirea mitului, le fel ca in Evul Mediu, te aseaza de partea Diavolului. Esti bigot daca nu accepti drepturile de grup. Esti comunist daca nu accepti privilegiile celor putini. Esti anarhist daca nu accepti brutalitatea politiei. Esti rasist daca aperi legea si ordinea. Esti xenofob daca esti impotriva balcanizarii Europei. Nu esti patriot daca crezi in visul european. Esti elitist daca accepti incalzirea globala. Esti cavalerul apocalipsei daca nu crezi in energia solara. “Totuna-i ce faci:/Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci”, cum spunea Arghezi.

Prostia a devenit virtute civica. Ne batem pentru credinta ca sa nu fim suspecti de logica. Urmasii nostri vor crede ca stiam pentru ce ne batem la fel cum noi credem astazi ca cei din secolul IV vedeau o diferenta intre homoousios si homoiousios.

Filmul, bratul drept consacrat al propagandei, ne invata ca eroul bun este totdeauna omul simplu care se increde in instinctele lui. Intelectualul este suspect. Omul de stiinta este un potential Mengele. Liceanul interesat de stiinta e “nerd”. Jucatorul de football e “cool”. Walter White e “breaking bad” pentru ca e chimist. Jessie Pinkman (mi se pare mie, sau numele astea nu sunt alese la intamplare) se mantuieste pentru ca e semi-literat. Hank, politistul brutal, e bun pentru ca e politist. Gus e demonic pentru ca a fost general.  

Intr-o situatie fara precedent, politicienii cauta sa para mai prosti decat sunt. Unul pretinde ca nu crede in incalzirea globala. Altul sustine ca pamantul e vechi de 6000 de ani. Cineva propune granite deschise si stat de wellfare in aceiasi suflare.

Nu-i credeti. Nu sunt atat de prosti. Trebuie sa treaca de prosti ca sa se califice ca reprezentanti ai celor multi. Se numeste democratie.

Anunțuri