Sfantul Max – 4 Iulie 2018

In capitolul Sfantul Max din Ideologia Germana (1846), Marx & Engels ataca egotismul iluminat al lui Max Stirner. Cei care nu l-au citit pe Stirner, o pot citi pe Ayn Rand, pentru ca este acelasi lucru.  Argumentul tanarului Marx, citit in 2018, este acela ca atat politica de identitate, (de stanga sau de dreapta), cat si muribundul conservatorism liberal-utilitarian, sunt bazate pe iluzia unui eu determinat ideologic.

Citez mai jos primele paragrafe din Sfantul Marx.

Omul care „și-a bazat cauza pe nimic” [aici Marx și Engels parafrazează primele linii ale poeziei lui Goethe Vanitas! Vanitatum Lanitas!] Își începe lunga „ura critică” ca un german bun, in stilul Plangerilor lui Ieremia: „Există ceva ce nu trebuie să fie cauza mea?” (P. 5 din „carte”). Și continuă să plângă din inimă că „totul trebuie să fie cauza lui”, „cauza lui Dumnezeu, cauza omenirii, a adevărului și a libertății și, în plus, cauza poporului său, a stăpânului său” și  mii de alte cauze bune.

Bietul de el! Burghezul francez și englez se plânge de lipsa piețelor, de crizele comerciale, de panica bursei, de situația politică care există în momentul de față etc. Micutul burghez german, a cărui participare activă la mișcarea burgheză a fost doar una ideală și care, fata de restul, care si-au asumat toate riscurile, vede cauza lui personala pur și simplu ca fiind „cauza bună”, „cauza libertății, adevărului, omenirea „, etc.

 

Jordan Peterson, cruciat impotriva Marxismului Cultural. ar fi de acord cu aceste randuri daca le-ar cunoaste. Mai departe:

El investighează „cauza lui Dumnezeu”, „cauza omenirii” (pp. 6 și 7) și constată că acestea sunt „cauze pur egoiste”, că atât „Dumnezeu”, cât și „omenirea” se îngrijorează numai despre ceea ce este al lor” libertate, omenire, dreptate „sunt” interesate doar de ei înșiși și nu de noi, numai în propria lor bunăstare și nu în a noastră „, din care deduce că toate aceste persoane” sunt astfel extrem de bine „. El merge atât de departe încât să transforme aceste fraze idealiste – Dumnezeu, adevărul etc. – în burghezi prosperi care „sunt excepțional de bine” și se bucură de un „egoism profitabil „. Dar acest lucru îi deranjează pe egoistul sfânt: „Și eu?” Exclamă el.

„Eu, din partea mea, trag lecția și, în loc să continui să slujesc acelor mari egoiști, ar trebui să fiu mai degrabă un egoist!” (P. 7)

Aici Stirner ete John Galt, sau, mai degraba, invers. Marx intelege bine natura religoasa/idolatra a egoismului iluminat:

Astfel, vedem ce motive sfinte il îndrumă pe Sfântul Max în trecerea lui la egoism. Nu sunt lucrurile bune ale acestei lumi, nu comorile pe care le mananca moliile și rugina, nu capitalul personal aparținând semenilor săi unici, ci comoara cerească, capitalul care aparține lui Dumnezeu, adevărul, libertatea, omenirea etc. care nu-i da lui pace.

Nu pot comenta altceva decat ca, la 242 de ani de la Declaratia de Independenta, America este un colosal cult al egoismului. Insa raspunsul lui Marx evita capcana unei alte religii/idol, cea a colectivismului altruist. Ce urmeaza  poate fi aplicat in egala masura la homo americanus si la homo sovieticus.

Daca sfantul Max ar fi privit un pic mai atent la aceste diverse „cauze“și la exponentii lor,  Dumnezeu, omenirea, adevăr, el ar fi ajuns la concluzia opusă: că egoismul bazat pe modul egoist de acțiune din acestea trebuie să fie la fel de imaginar ca și ele.

Wow. (Americanismul da bine de 4 Iulie). Problema pentru Marx nu este ca loserul socialsit Max invidieaza capitalistul si imite egoismul lui, ci ca ego-ismul lui, ca si al lor, este bazat pe un ego imaginar, programat ideologic.

Intr-o dialectica care ar surprinde atat pe cei din generatia mea, care au cascat la cursuri politice, cat si noile generatii, indoctrinate in teolria conspirativa a Marxismului Cultural, Marx & Engels analizeaza in continuare trecerea de la eul iudeu/vechi testamentar, cel definit de apartenenta tribala si propietatea sfintita de YHWH asupra tarii, pamantului, turmelor, robilor, femeilor, copiilor,  etc., la Logosul intrupat in Istorie, eul crestin. Este denuntul apostaziei Apusului din partea unui evreu luteran ateu.

Sa trecem acum de la 1846 la anul de gratie (de la Declaratia de Independenta) 242. Intra Sfantul Max – 2018.

Max este un pubert de 13 ani, machiat si cu parul vopsit, care stie, cu o certitudine care ar fi invidiata de Socrate, ca  este a-gender. Profesorii lui, mai putini filozo-falici, nu au inteles acest lucru, si au contiunt sa foloseasca pronumele el. Mai rau, colegii au preferat ea. Max a devenit suicidal a vrut sa sara de pe balcon. L-a salvat doar numarul de telefon al agentiei de help pentru a-genderi.  

Trebuie sa remarc aici ca declaratia de independenta de genuri impuse, 2018, se aliniaza perfect cu Declaratia de Independenta, 1776. Orice om are dreptul inalienabil, acordat de o divinitate deista, la “cautarea fericirii” personale, independent de biserica, stat, traditie.  Singura mea problema cu aceasta divinitate deista, slujita in egala masura de Washington si de Robespierre (inclusiv cu jertfe umane), este barba lui YHWH, pe care incearca sa o ascunda sub pretentii filozofice. Ideea s-a nascut mare dar a fost circumcisa in ziua a opta. In ultima instanta, e vorba de aceleasi magari, camile, oi, robi, sotii, etc., plus Tara Sfanta si macelul canaanitilor, (sau inrobirea gabaonitilor).

Sunt, iarasi, de acord cu faptul ca cineva in procesul auto-cunosaterii poate ajunge la concluzia ca are gender disphoria sau ca este gay, si ca acea persoana are dreptul egal la protectia Legii. Daca Max, 2018, a descoperit ca nu il intereseaza nici baietii nici fetele ci doar orgasmul  manual, nu voi obiecta cu citate din Un Apel Solemn Catre Mame, 1870. Baiatul are dreptul universal la cautarea fericirii.

Singura mea obiectie atunci cand cineva isi descopera adevaratul eu in pigment, cultura, burca, yamurca, orientare sexuala, orientare a-sexuala, etc., este absenta indoielii carteziene cu privire la existenta eului, ca substanta ontologica a eului universal. Dubito ergo sum – ma indoiesc deci exist – declara parintele Rationalismului modern.

Aceiasi obiectie o aduc insa si cu privire la nationalismul crestin al dreptei si la psihologia de youtube a lui Jordan Peterson. Ambele sunt bazate pe iluzia eului care se percepe pe sine fara sa se indoaiasca de ceea ce simte.

Marx ar spune ca Max, 2018, la fel ca Max, 1846, nu si-a descoperit adevaratul eu ci o iluzie conditionata ideologic. Freud ar spune ca a-genderismul lui Max este el insusi o fantezie  sexuala a eului, prizonier intre instinctele cimpanzeului si nuiaua dresorului de maimute.

Jordan Peterson va denunta “marxismul cultural” si va recomanda un simptom ca terapie pentru alt simptom.  Max a-genderul este, in limbajul lui Joradn Peterson, doar un crustaceu care se tareste pe fundul acvariului. La fel ca Marx, Peterson va observa ca in spatele a-genderismului si trans-genderismului se ascunde frustrarea social-economica a loserului care priveste cu invidie la crabii alfa-masculi si va spune “shut off the f… and get a life.” Lasa miorlaiala si fii un american adevarat, care “se plânge de lipsa piețelor, de crizele comerciale, de panica bursei, de situația politică care există în momentul de față”, cum remarca Marx cu privire la Max.

Dar Marx ar aduga: “evolueaza la starea vertebrat si iesi din acvariu”.

A-genderismul lui Max nu este in opozitie cu neo-liberalismul/conservatorismul american. Este simptomul lui, la fel cum egotismul lui Max Stirner era simptomul german al utilitarianismului anglo-saxon.  Intre “grab them by the pussy” si “pussy grabs back” nu exista o diferenta substantiala. Ambele reprezinta putrefactia unei idei care s-a nascut in 1776 si a murit.

Este timpul sa ingropam mortii si sa mergem mai departe.