Discursul presedintelui Cehiei cu ocazia aniversarii „revolutiei de catifea”

(La începutul întâlnirii, participanții au onorat victimele atacurilor teroriste din Paris cu un minut de reculegere, fiind invitati la aceasta de către șeful de stat).

Să comemoram pașnic ambele 17 noiembrie. Atat 17.11.1939 cat și 17.11.1989. Ce leagă aceste două aniversări împreună peste un decalaj de cincizeci de ani? Cred ca sunt două lucruri. În primul rând, dezacordul națiunii noastre cu ocupația. Atat cel manifest, în cazul ocupației germane, cat si cel mai putin vocal, dar existent, în cazul ocupației sovietice. Această națiune merită să se pronunțe independent, in asa fel încât nimeni, repet nimeni, din exterior, sa nu-i poata dicta ce să facă sau ce să nu facă (aplauze).

Un alt aspect al comemorarii celor doua 17 noiembrie este, probabil, la fel de grav. Atunci oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva manipulării. Pentru a protesta față de faptul că li se impune o singura opinie corecta, că sunt cusuti într-o cămașă de forță, o opinie uniformă, și ca nu trebuie să gândească altfel decât le este prescris de manipulatorii lor . (Aplauze; se scandeaza „Trăiască Zeman!”).

Astăzi trăim într-o societate liberă, în care spălarea creierului este mai dificilă decât în trecut. Dar asta nu înseamnă că nu există. Există o manipulare care are o mulțime de nume frumoase. Va voi oferi doar trei.

Cineva pretinde ca este un „lider de valori” și sustine că are dreptul să ne spună ce valori trebuie si, prin urmare, ce valori nu trebuie sa impartasim.

Altul se auto-proclamă așa- numit lider de opinie, de exemplu, lider de opinie publică și, de obicei, acestia sunt cei care se considera a fi elita, încercand sa atraga atentia asupra lor insisi, fără a fi aleși sau autorizati de nimeni altcineva.

Insa cea mai absolut oribila eticheta este aceea de autor de opinie (publica). Oamenii care se numesc pe ei insisi în acest fel sunt plini de dispret fata de calitatea de cetățean. Ei cred că oamenii sunt ca plastilina sau ca aluatul, care pot fi modelate și manipulate dupa nevoile manipulatorului. Dar noi nu suntem aluat, nu suntem figurine de lut. Toti aceia care ne-am adunat aici, toti încercam să gândim independent.

Am fost cu totii martori la multe mesaje mass-media, dar aș dori să menționez unul separat, pentru că rezoneaza cu întreaga națiune. Este un mesaj media asupra crizei migrației.

Consider că este nevoie de toleranța pentru opinii diferite. Că într-o societate liberă, oricine are dreptul să-și exprime punctul de vedere, dar, de asemenea, că punctul de vedere opus nu trebuie să fie redus la tăcere și etichetat, într-o societate cu adevărat liberă, cu diverse etichete, sau chiar insulte, cum ar fi „extremism”, „xenofobie”, „islamofobie”, „rasism” sau „fascism”. Etichetarea si insulta nu sunt argumente. Ele dovedesc doar caracterul rudimentar al gandirii celui care le foloseste. Pe de alta parte, nici urletele nu sunt argumente. Și exista si urlete. Acestea sunt manifestarea fasciștilor. Urletele sunt manifestarea spiritului de turma, asa cum am vazut cu totii in locul acesta anul trecut.

Natiunea noastra nu este xenofoba. În mijlocul acestui popor, în această țară, trăiesc mai mult de o jumătate de milion de straini. Și ei pot sa coexiste cu cultura noastră, sunt tratati prietenos, și nu avem probleme cu ei, dimpotrivă, dezvoltarea noastră sociala este stimulata de prezenta lor. Insa cultura lor este pe deplin compatibila cu valorile europene. Nu este o cultură a omuciderii si urii religioase.

Atunci cand incerc sa inteleg cauzele migrației, observ ca marea majoritate a acestor imigranți ilegali sunt tineri si bine hrăniți. Atunci ma întreb: de ce acești oameni nu lupta pentru libertatea țării lor împotriva statului islamic? Și în cazul în care provin din zone fara conflict, de ce nu lucreaza pentru țara lor, și pentru dezvoltarea acesteia ca să depășească înapoierea ei prezenta?

Vocea președintelui republicii trebuie să fie vocea națiunii, nu vocea mass-mediei, nu sa trambiteze pozitia sustinuta de mass-media. Deși recunosc că mi-ar fi mai usor s fiu in ton cu mass-media. Acei jurnaliști care scriu în fiecare zi despre ceva nou si nu înțeleg nimic, m-ar lăuda pentru astfel de discursuri frumoase. Insa as fi in conflict cu poporul meu. Și astfel, la încheierea discursului meu, aș dori să vă provoc la aceasta: să facem tot ce putem ca să trăim mai departe într-o societate liberă, în care putem aprecia diversitatea opiniilor, in care le putem discuta, în care putem aduce argumente, și în care nu ne vom lasa spălati la creier.