Papa vrea sa ne rugam corect politic


Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia si nu ne duce in ispita in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.

Shakespeare, adesea te gandesc cu jale…

Othello

Eminescu are acum un motiv in plus sa se gandesca cu jale la Shakespeare. Autorul central al canonului occidental i s-a alaturat saptamana aceasta in groapa comuna a oamenilor albi morti.

Un grup de studenti al prestigioasei University of Pennsylvania au scos (fara permisie) portretul lui William Shakespeare de la intrarea Departamentului de Limba si Literatura Engleza, Muzica si Cinema si l-au inlocuit cu cel al poetei intersectioniste (afro-americana-lesbiana- feminista) Audre Lorde.

Cotidianul The Daily Pensilvenia ne informeaza ca departamentul de engleza a votat sa inlocuiasca portretul lui Shakespeare acum patru ani “pentru a-si afirma angajamentul fata de o misiune mai inclusiva” dar nu a implementat-o. Studentii au luat problema in mainile lor ca reactie la alegerea lui Trump.

Studentii departamentului de limba engleza au declarat “nu ne trebuie Shakespeare”, este “prea iconic”, programa de limba si literatura engleza se ocupa prea mult de “idealuri europene si apusene” , inlocuirea portretului este un act de “culture jamming” (subversiune culturala), si ca ce au facut este “cool” (misto).

Jed Esty, seful departamentului, sustine ca este vorba despre un exercitiu de gandire critica cu cu privire la schimbarea conceptulu de autor literar, istoria limbii, si viata politica a simbolurilor.

Revoluia culturala de la Ivy League ne ajuta sa intelegem afirmatia controversata a lui Horia Patapievici:

Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.

Am inteles ca trebuie sa ne debarasam de Eminescu pentru ca Eminescu este prea roman pentru Uniunea Europeana. Acum intelegem ca adevaratul motiv este acela ca Eminescu este prea european. Problema cu Uniunea Europeana nu este antinationalismul ci anti-eurocentrismul. La fel ca Shakespeare, Eminescu reprezinta acela “idealuri europene si apusene”, impotriva careia se ridica atat Uniunea Europeana si neo-liberalismul/conservatorismul american, si care constau in proeictul Apusului de a crea o cultura universala bazata pe credinta in universalitatea ratiunii.

Intorcandu-ne la revolutia culturala din America, la baza ei se afla cliseul “dead white males”, formulat de Jay Stevenson intr-o carte sub titlul sugestiv: The Complete Idiot’s Guide to English Literature.

In the postmodern period … traditional literature has been found to have been written by „dead white males” to serve the ideological aims of a conservative and repressive Anglo hegemony … In an array of reactions against the race, gender, and class biases found to be woven into the tradition of Anglo lit, multicultural writers and political literary theorists have sought to expose, resist, and redress injustices and prejudices.

La care John Searle, un clasicist, raspunde:

There is a certain irony in this [i.e., politicized objections to the canon] in that earlier student generations, my own for example, found the critical tradition that runs from Socrates through the Federalist Papers, through the writings of Mill and Marx, down to the twentieth century, to be liberating from the stuffy conventions of traditional American politics and pieties. Precisely by inculcating a critical attitude, the „canon” served to demythologize the conventional pieties of the American bourgeoisie and provided the student with a perspective from which to critically analyze American culture and institutions. Ironically, the same tradition is now regarded as oppressive. The texts once served an unmasking function; now we are told that it is the texts which must be unmasked.

Punctul pe I. Si daca asa stau lucrurile, nu cumva revolutia culturala din America, ca si “imbogatirea” culturala a Europei, este de fapt o revolutie culturala maoista care deschide calea catre un nou totalitarianism? Este de fapt sinucidera acelui spirit inchizitiv care de la Socrate la Marx si Nietzsche nea-a invatat sa smulgem masca oricarei religii si ideologii de pe chipul hidos al puterii.

Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

Incorect politic

Discursul presedintelui Cehiei cu ocazia aniversarii „revolutiei de catifea”

(La începutul întâlnirii, participanții au onorat victimele atacurilor teroriste din Paris cu un minut de reculegere, fiind invitati la aceasta de către șeful de stat).

Să comemoram pașnic ambele 17 noiembrie. Atat 17.11.1939 cat și 17.11.1989. Ce leagă aceste două aniversări împreună peste un decalaj de cincizeci de ani? Cred ca sunt două lucruri. În primul rând, dezacordul națiunii noastre cu ocupația. Atat cel manifest, în cazul ocupației germane, cat si cel mai putin vocal, dar existent, în cazul ocupației sovietice. Această națiune merită să se pronunțe independent, in asa fel încât nimeni, repet nimeni, din exterior, sa nu-i poata dicta ce să facă sau ce să nu facă (aplauze).

Un alt aspect al comemorarii celor doua 17 noiembrie este, probabil, la fel de grav. Atunci oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva manipulării. Pentru a protesta față de faptul că li se impune o singura opinie corecta, că sunt cusuti într-o cămașă de forță, o opinie uniformă, și ca nu trebuie să gândească altfel decât le este prescris de manipulatorii lor . (Aplauze; se scandeaza „Trăiască Zeman!”).

Astăzi trăim într-o societate liberă, în care spălarea creierului este mai dificilă decât în trecut. Dar asta nu înseamnă că nu există. Există o manipulare care are o mulțime de nume frumoase. Va voi oferi doar trei.

Cineva pretinde ca este un „lider de valori” și sustine că are dreptul să ne spună ce valori trebuie si, prin urmare, ce valori nu trebuie sa impartasim.

Altul se auto-proclamă așa- numit lider de opinie, de exemplu, lider de opinie publică și, de obicei, acestia sunt cei care se considera a fi elita, încercand sa atraga atentia asupra lor insisi, fără a fi aleși sau autorizati de nimeni altcineva.

Insa cea mai absolut oribila eticheta este aceea de autor de opinie (publica). Oamenii care se numesc pe ei insisi în acest fel sunt plini de dispret fata de calitatea de cetățean. Ei cred că oamenii sunt ca plastilina sau ca aluatul, care pot fi modelate și manipulate dupa nevoile manipulatorului. Dar noi nu suntem aluat, nu suntem figurine de lut. Toti aceia care ne-am adunat aici, toti încercam să gândim independent.

Am fost cu totii martori la multe mesaje mass-media, dar aș dori să menționez unul separat, pentru că rezoneaza cu întreaga națiune. Este un mesaj media asupra crizei migrației.

Consider că este nevoie de toleranța pentru opinii diferite. Că într-o societate liberă, oricine are dreptul să-și exprime punctul de vedere, dar, de asemenea, că punctul de vedere opus nu trebuie să fie redus la tăcere și etichetat, într-o societate cu adevărat liberă, cu diverse etichete, sau chiar insulte, cum ar fi „extremism”, „xenofobie”, „islamofobie”, „rasism” sau „fascism”. Etichetarea si insulta nu sunt argumente. Ele dovedesc doar caracterul rudimentar al gandirii celui care le foloseste. Pe de alta parte, nici urletele nu sunt argumente. Și exista si urlete. Acestea sunt manifestarea fasciștilor. Urletele sunt manifestarea spiritului de turma, asa cum am vazut cu totii in locul acesta anul trecut.

Natiunea noastra nu este xenofoba. În mijlocul acestui popor, în această țară, trăiesc mai mult de o jumătate de milion de straini. Și ei pot sa coexiste cu cultura noastră, sunt tratati prietenos, și nu avem probleme cu ei, dimpotrivă, dezvoltarea noastră sociala este stimulata de prezenta lor. Insa cultura lor este pe deplin compatibila cu valorile europene. Nu este o cultură a omuciderii si urii religioase.

Atunci cand incerc sa inteleg cauzele migrației, observ ca marea majoritate a acestor imigranți ilegali sunt tineri si bine hrăniți. Atunci ma întreb: de ce acești oameni nu lupta pentru libertatea țării lor împotriva statului islamic? Și în cazul în care provin din zone fara conflict, de ce nu lucreaza pentru țara lor, și pentru dezvoltarea acesteia ca să depășească înapoierea ei prezenta?

Vocea președintelui republicii trebuie să fie vocea națiunii, nu vocea mass-mediei, nu sa trambiteze pozitia sustinuta de mass-media. Deși recunosc că mi-ar fi mai usor s fiu in ton cu mass-media. Acei jurnaliști care scriu în fiecare zi despre ceva nou si nu înțeleg nimic, m-ar lăuda pentru astfel de discursuri frumoase. Insa as fi in conflict cu poporul meu. Și astfel, la încheierea discursului meu, aș dori să vă provoc la aceasta: să facem tot ce putem ca să trăim mai departe într-o societate liberă, în care putem aprecia diversitatea opiniilor, in care le putem discuta, în care putem aduce argumente, și în care nu ne vom lasa spălati la creier.