Ibrian, eu nu ciocnesc oua de Paste

Este un joc pe care il cunoastem din copilarie. Se joaca cu oua vopsite: ”Hristos a inviat” – cioc, cioc. Oul mai tare castiga.

Ibrian ne-a provocat la concursul oului de paste. Las pe seama oaspetilor sa decida daca oul sau s-a dovedit mai tare sau mai fragil decat al celorlalti favoriti ai grandslamului. Eu il voi lasa pe Ion Barbu sa raspunda la intrebarea daca locul Inviereii este pe buza Istoriei, sta in gat, sau trebuie inghitita si digerata.

E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi – întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou – simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă – în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar…
A mortii frunte – acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma – dogma.

*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă – în pacea – întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.

Adevarat a inviat, Ibrian. Dar lasa nefacutul in pace. Nu-l manca, ca nu face bine la colesterol, si nu-l pune la clocitoarea istoriei ca ies monstrii.