Dumitru Popa sau iluzia exorcismului post-comunist al bisericii

Mitologia adventistă îl prezintă pe Dumitru Popa ca pe un pimp care vândut o fecioară curată la bordelul roșu, unde a fost violată repetat în ciuda „rezistenței” eroice. Cu ocazia decesului fostului președinte, puțină demitologizare nu strică.

În primul rând, biserica, orice biserică, nu a fost niciodată fecioară. Este ceea ce descoperă oricine studiază istoria bisericii(lor) independent de preconcepții. Doi: biserica a fost/este de vânzare în orice sistem politic. Trei: spre deosebire de bisericile „mari”, AZȘ se vinde la preț redus. Last but not least: Popa a fost și el vândut de diverși pimpi și diverse prostituate, dintre care mulți au prosperat în religia corporativ-globală după 1990.

Istoria relației între religie și putere în România comunistă este definită de două momente istorice: faza marxismului ortodox și faza ceaușistă. Narațiunea oficială ignoră deosebirea dintre cele două.

În faza marxismului ortodox, originea de clasă a credinciosului era mai importantă decât religia. Lupta de clasă trecea prin mijlocul bisericii. Se considera că credinciosul de origine sănătoasă (de ex. nu este chiabur sau negustor) are instincte politice sănătoase chiar dacă nu a studiat materialismul dialectic. Religia era ceva ce va dispare de la sine, în jargon marxist, o contradicție ne-antagonistă. Însă relația între omul vechi și omul nou era o contradicție antagonistă care traversa toate sferele societății, inclusiv biserica.

Această ideologie a fost instrumentalizată în lupta pentru putere în biserică, după 1950. Notele informative în care colegi sunt acuzați de mentalități „vechi” și se cere înlocuirea lor în structurile de conducere cu „oameni noi” abundă. „Omul nou” putea fi un fost prizonier reeducat în URSS sau cineva care studiază documentele de partid și știe când să le citeze. Ascensiunea lui Dumitru Popa începe în această perioadă. Pentru noua putere, Popa era omul nou

Un aspect care nu trebuie uitat este că Popa nu a fost un lingău. Cunoștea regulile jocului din relația lui cu Casa Scânteii, știa unde să se oprească și mergea la distanțe care i-ar fi îngrozit pe colegii lui mai fricoși. Comuniștii au preferat pe cineva care înțelege jocul mai degrabă decât unul care distruge credibilitatea lui cedând orice punct.

Un aspect foarte important este că în această perioadă are loc revoluția culturală stalinistă. Proletcultismul se manifestă în biserică în primul rând prin bădărănizarea corpului pastoral. Majoritatea pastorilor interbelici nu erau niște intelectuali, dar modelul lor social era intelectualul burghez. Acum este activistul de partid. Cocul imens purtat de soțiile panslaviste ale liderilor comuniști ajunge pe capetele soțiilor de pastor și este canonizat. Predicatorii explică texte biblice citând definiții din Dicționarul Limbii Române. Lupta de clasă se încheie cu victoria clasei muncitoare în alianță cu țărănimea revoluționară și pătura socială (subțire) a intelectualității noi.

Perioada ceușistă începe cu criza de legitimitate a regimului în blocul sovietic. Ceaușescu apelează la protocronism și cultul personalității. Socialismul lui Ceaușescu este național-socialism.

Marxismul este cosmopolit si euro-centric. Ceaușismul este naționalist si anti-occidental. Legitimitatea regimului decurge acum din voința istorică a națiunii, începând de la Burebista dacă nu de la Cucuteni, și culminând cu unitatea de nezdruncinat în jurul conducătorului iubit. Filmele străine dispar împreună cu serialele americane de sâmbătă seară. Viața intelectuală îngheață. Corupția, nepotismul, slugărnicia, cinismul, ating proporții fanariote.

Cel mai fraudelent mit cu privire la epoca Ceaușescu este că ar fi urmărit desființarea religiei. Pentru a menține această unitate precară și legitimitate fictivă, Ceaușescu avea nevoie de religie. România are acum legi pro-life și 8 Martie devine ziua mamei din ziua femeii. Toate cultele fac parte din Frontul Unității Socialiste. Conducătorii bisericilor au stele, deși nu în coroană.

Liderii se întorc din vizite „de lucru” (în dublu sens) în Apus cu avertismente despre apostazia bisericii și vaiurile imigrației române. Românii țin credința neîntinată „așa cum ne-au învățat bătrânii noștrii”. Biserica funcționează după un manual românesc. Informatorii (majoritatea pastori) raportează pe cei care vor să plece în Apus în timp ce preoții  trag de limbă la spovedanie femeile care au făcut avort.

Modelul „conducătorului” este copiat la toate nivelele în biserică, de la Uniune la ultimul prezbiter de țară. Corupția financiară este la vârf și este tolerată de putere. De fapt, biserica este o vacă de muls pentru puterea locală, la fel ca și economiile de umbră, care generează șpăgi în afară și zecime colectată în buzunarele șefilor în interior. Puterea face concesii pentru „lucrare” în timp ce biserica devine tot mai intolerantă față de autonomia individuală.

Aceasta este biserica ceaușistă pe care Popa a condus-o în stil ceaușist. A fost omul timpului. La fel ca Ceaușescu, a fost executat (la figurat) de ai lui. La fel ca el, este regretat de mulți. Însă atât cei care îl regretă cât și cei care îl acuză, manifestă punctul orb al oricărei religii: forțele seculare care modelează biserica.

Scrisori din roase plicuri…

Dar nu dulci nimicuri. Am publicat mai jos, cu permisiunea autorului, corespondenta lui Gabriel Jarnea cu Gica Stefan, Florin Laiu si Gabriel Maurer din 2012, in legatura cu evolutia adventismului in Romania post-comunista. Observatiile lui Jarnea au la baza o analiza mai larga a fenomenului religios si azs din Romania comunista si post-comunista. Din nefericire instinctul de aparatcik este prea puternic la ceilalti doi pentru a se angaja intr-un dialog constructiv pe aceasta tema. Este ceea ce vrem sa facem noi. Citește mai mult din acest articol