Logos 55 – Droguri

220 Responses to Logos 55 – Droguri

1. Sertorius says:

   10 ianuarie 2011 la 19:23

   Sensul latinesc mai larg este reținut și de cuvântul francez ”immixtion”, care are și sensul neutru de ”intervention”. Vezi http://www.linternaute.com/dictionnaire/fr/definition/immixtion/
2. polihronu says:

   10 ianuarie 2011 la 20:14

   Argumentul falacios al etimologizarii, din nou. Uzul limbii dicteaza sensurile. Am vrea un fragment de text in limba romana a ultimelor trei decenii (sintem generosi) in care „imixtiune” sa aiba in mod natural si inevitabil sensul neutru, se poate? De altfel, un simplu clic te-ar fi salvat de la penibil: in limba franceza, „intervention” este sinonim partial cu „immixtion” doar pentru ca are si sensul de „Intervention d’un Etat dans une sphère de compétences qui n’est pas la sienne [Politique]”. Dar nu-ti face probleme, noi sintem obisnuitit cu insuficientele tale dolente.
3. Sertorius says:

   10 ianuarie 2011 la 20:30

   Dacă cultura ți-ar egala tupeul ieftin, ai ajunge un om mare, dragul meu. Uzul limbii o fi dictând el sensurile, problema e că uzul ăsta evoluează. Etimologizarea nu e niciodată falacioasă, atâta vreme cât remite la sensurile originare, uitate sau încă neasimilate într-o limbă nouă. Un nume mare în filosofie, precum Heidegger, și-a construit gândirea pe o asemenea ”etimologizare”.
4. Sertorius says:

   10 ianuarie 2011 la 20:38

   Iată aici un exemplu de uz în sens neutral al cuvântului ”immixtio” în practica limbii latine târzii, medievale – http://u0028844496.user.hosting-agency.de/malexwiki/index.php/Manuum_immixtio
5. polihronu says:

   10 ianuarie 2011 la 20:42

   Ha, ha, ha! Generalul nu se dezminte. Neputinta de a recunoaste o greseala este un semn al micimii sufletesti, al unuui spirit bolnav. In schimb, a paria pe ignoranta preopinentului si a raspunde la solicitarea unui exemplu din limba romana a ultimelor decenii cu unul din latina ultimelor secole sint indicii de fudulie si prostie.
6. Sertorius says:

   10 ianuarie 2011 la 20:48

   Prostia e de partea dumitale, domnule. Ți-am exemplificat că ”immixtio” din latină are un sens mai larg, care include și amestecul permis, legal sau dorit? Dacă eu consider că imixtiunea poate fi și ”invitată”, plecând de la sensul originar, latinesc, al cuvântului, unde este fudulia sau prostia mea?
   Cumva limba română a născut un termen original sau a preluat din latină cuvântul în discuție? Iar dacă l-a împrumutat trunchiat, întrucât este etimologizarea mea ”falacioasă”, dacă reamintesc sensul originar?
   Cine este prostul fudul la faza asta?
7. polihronu says:

   10 ianuarie 2011 la 20:59

   Fudulia tinea de pariul pe ignoranta adversarului – ramine a ta in intregime. Prostia la fel, atita vreme cit scrii intr-un spatiu public doar pentru ca sa te poti citi tu insuti. Te las, copile!
8. Sertorius says:

   10 ianuarie 2011 la 21:03

   Să considerăm un exemplu de împrumut lingvistic, englezescul ”scan”. Cum aparatura electronică conținea acest cuvânt, iar limba română nu a produs un echivalent, s-a impus la noi împrumutul ”scan”, ”scaner” sau ”scanare/a scana”. Termenul are în uzanța limbii sensul strict tehnic al procedeului electronic în cauză. Dacă însă un vorbitor al limbii române ar folosi cuvântul în sensul de ”scrutare” – ”scanez un pic peisajul, în căutarea unui loc potrivit ptr a instala tabăra” -, preluând sensul originar al termenului în limba de proveniență, ar greși cu ceva?

   Acest procedeu de ”îmbogățire a vocabularului” este, în viziunea Academiei Române, unul admis și legitim. Îmbogățirea vocabularului se face și pe cale externă, prin împrumuturi lingvistice. Între acestea se numără și îmbogățirea sensului unui cuvânt prin adăugarea sensurilor lui originare din limba de proveniență.
9. Sertorius says:

   10 ianuarie 2011 la 21:08

   Eu nu mizez niciodată pe ignoranța adversarului. În cazul de față, am mizat pe faptul că dl Polihronu, de altfel licențiat la ITAGU, ar fi făcut școala gimnazială și ar fi cunoscut detaliile lingvistice amintite. Se pare că m-am înșelat. Dl Polihronu a absolvit o facultate, fără a asimila materia de gimnaziu.
10. polihronu says:

    10 ianuarie 2011 la 21:11

    Desigur, copile drag! Cu osebirea ca inflatia de neologisme care au deja echivalente perfect valabile in limbajul uzual nu este citusi de putin o imbogatire. Hai, nu vrei tu sa iesi putin afara, daca tot n-ai ajuns la virsta la care poti recunoaste cind dai cu stingul in dreptul? Te astept la o miuta.
11. amoros says:

    10 ianuarie 2011 la 21:12

    va rog frumos, ajunge cu „dezmierdarile”.
    am inteles.
12. Sertorius says:

    10 ianuarie 2011 la 21:17

    Polihronu, cu cine ai făcut limba română în gimnaziu? Nu te-au învățat aceste procedee de ”îmbogățire a limbajului”? Au fost ei niște profesori incompetenți ori tu ai chiulit de la școală? Care din două?

    PS. Literatura și eseistica românească este plină de exemple de îmbogățire a limbajului, prin remiterea la sensurile originare din limbile de proveniență, cu precădere din latină, însă atunci când n-ai deloc cultura limbii materne, ce poți ști? Măcar pe un Andrei Pleșu dacă l-ai fi cetit, te-ai fi luminat în direcția asta.
13. polihronu says:

    10 ianuarie 2011 la 21:23

    Stiti de ce sorginte e perseverenta in eroare, nu? Bun, daca l-ai citit pe Plesu, se iarta. Are si diavolul nevoie de subterfugii, si ce-ar fi mai nimerit decit un text savuros despre Cratylos-ul unui Platon etimologizant? Hmmm!
14. Sertorius says:

    10 ianuarie 2011 la 21:30

    Mă rog, eu mă opresc aici. Nu pot decât să sper că cele scrise de mine vor ajunge și pe mâini mai bune, în fața unor cunoscători.
    Limba latină, din care româna a împrumutat cuvântul ”imixtiune”, cunoaște un sens mai larg, neutru. Am exemplificat acest lucru. Mai departe, consider că un vorbitor al limbii române poate îmbogăți vocabularul prin completarea definiției ”imixtiunii” din DEx, incluzând sensul originar din limba de proveniență. Făcând acest lucru, vorbitorul ar respecta regulile de ”îmbogățire a vocabularului” admisibile.
    Că un ignorant ca dl Polihronu consideră asta o ”eroare”, o ”prostie” sau altceva în acest sens, nu trebuie să ne tulbure câtuși de puțin. Tupeul nemăsurat, asociat unei ignoranțe pe potrivă, poate conduce la asemenea aberații.
15. polihronu says:

    10 ianuarie 2011 la 21:35

    A ajuta pe cineva sa faca, la o venerabila virsta, trecerea spre maturitate se cheama „mila”, nu „tupeu”. Evident, unii continua sa dea cu capul, indiferent cit ar durea si cit singe ar curge.
16. ianis says:

    10 ianuarie 2011 la 23:01

    Ba-i a ta, ba nu-i a ta….Booooring, booooring.

    Se vede ca ne lipsesc niste seminarii de Geneza, niste provocari a la Iulian Alexandru….. ceva care sa ne puna neuronii la treaba. Nu doar orgoliile si limbile.
17. ceci says:

    11 ianuarie 2011 la 00:22

    Dupa atatea „alintari” poate e bine sa se faca si pace.

    A fost o data un intelept caruia ii placea sa-si invete discipolii nu tinand largi discursuri, ci formuland interogatii.
    Intr.o anumita imprejurare, cand toti ucenicii erau prezenti, inteleptul puse urmatoarea intrebare:
    – Cum explicati (demonstrati) ca este zi (ziua) si noaptea a trecut?
    Dupa cateva momente de gandire, unul din ucenici spuse:
    – Este acel moment in care, fiind atat de multa lumina, poti distinge intre o mura si o maslina.
    – Incorect, ii raspunse filozoful.
    Atunci spuse un altul:
    – Trebuie sa fie acel moment in care sa deosebesti perfect un cerb de un… un magar, de pilda.
    – Eronat, raspunse din nou inteleptul.
    Un al treilea indrazni si spuse:
    – Poate e in momentul cand, mergand prin intuneric, dintr-o data intalnesti un om ce ti se pare un strain dar brusc, in prezenta luminii, descoperi ca e un vecin.
    Inteleptul zambi si mangaindu-si barba rosti:
    – Ai dreptate, cand cineva contempla (priveste) un strain si intelege ca este priatnicul sau, in inima acestuia s-a si ivit lumina.
18. amoros says:

    11 ianuarie 2011 la 00:24

    Pax, bonum et veritas
19. polihronu says:

    11 ianuarie 2011 la 01:00

    @ceci: Imi place si mie pilda ta – varinta „originala” este probabil cea din Povestirile hasidice ale lui Martin Buber. Am aflat insa nu tocmai demult, si cu serioase costuri, ca ziua intilnirii semenului nu vine pina nu-ti expui propriul chip luminii. Daca nu-ti imbratisezi propria umanitate, cu limitele si failibilitatea ei, n-ai nicio sansa sa iesi din intuneric. Eu unul recunosc ca disputa mea cu Serto e plictisitoare si, pe alocuri, triviala. Imi cer scuze ca am permis unui dialog privat sa acapareze, chiar si pentru un scurt rastimp, scena.
20. laurentiuh says:

    11 ianuarie 2011 la 10:05

    Asa este Poli, ai perfecta dreptate.
    Si eu vreau sa imi cer scuze tuturor pentru timpul pe care l-au pierdut poate,citind inghionteala fara rost a discutiilor cu Ssserto,unde disputa de idei se transforma mintenas intr-una viscerala,nu de minte,ci de burta care vasazica,ca sa fac si eu etimologie.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.