Bebelocrestinismul
17 ianuarie 2011 91 comentarii
Oxigenul tinde sa fie pe aici, printre ample fresce istorico-ideologice si subtile divagatii filozofico-teologice, destul de rarefiat. Ca sa fiu pretios pina la capat, am putea spune ca trebuie sa escaladezi virful O2, de ametitoare, aiuritoare altitudine, echipat obligatoriu cu butelii de oxigen (unde mai pui ca, uneori, butelia e buna si asa, in scopul ceva mai prozaic al evitarii intoxicarii cu unele fumuri). Ce vreau sa spun e ca ar merita sa luam situatiunea si mai ingust, mai la firu’ ierbii.
Deci. La ce bun religia? Ca sa deleg responsabilitati morale altora, vii sau morti, pamintesti sau extraterestri? Sa ramin toata viata cu degetul in gura, intr-o nesfirsita toropeala la sinul parintesc? Sa-mi anesteziez durerile si dorurile cu iluzii facile? Religia, asa cum o cunoastem inca, este in mod inevitabil un instrument de infantilizare. Da, impulsuri sanatoase, cu imprevizibile, aventuroase consecinte. Dar, dupa supt, trebuie sa vina si ziua infiptului danturii in hrana tare.
Oasele pot creste, muschii se pot intari, fata se poate rida. Astea nu sint semnele decisive ale maturitatii. La ce-mi foloseste ca pot mesteca pe cont propriu daca crestinismul, de exemplu, inca ma invata ca trebuie sa alerg pentru orice la Tatal? Consecintele infantilismului promovat religios se vad la tot pasul. Cea mai importanta si dureroasa este uriasa discrepanta dintre logoreea de la amvoane si omul neomenos care se ascunde in dosul ei.
Se mira Serto ca pun toporul la radacina? Pai ce-ti mai ramine de facut cind ditamai copacul e putred? Ce regrete sa am cind las in urma oameni pe care ii admiram de la distanta in copilarie, dar care se dovedesc la o privire de aproape niste mojici, niste lasi? Sa ma impresioneze faptul ca deverseaza pe toate canalele aceleasi vorbe goale ca acum decenii? Nu dau doi bani pe consecventa in esec – asta nu e decit prostie.
Daca pot vorbi astazi despre o experienta transformatoare in viata mea, nu o pot citusi de putin pune pe seama religiei. De ce sa car dupa mine o uriasa, dezgustatoare, ucigatoare tumora? Rezectie totala! Asa cum scriam si altadata, exista Dumnezeu – sint oamenii care cresc pina la frumusetea deplina a umanitatii. Si exista draci – sint oameni care mint si se mint cu indirjire. Restul nu ne priveste, chiar daca s-ar putea dovedi mai mult decit o fictiune.
Crestinismul n-a invatat nimic de la Hristos: salvarea omului sta in moartea lui Dumnezeu, o moarte necesara, pe care n-o avem a regreta (n-am omorit noi pe nimeni, Dumnezeu tine mortis sa moara). Iar invierea lui Dumnezeu nu este altceva decit viata deplin asumata a omului. Ne-am nascut din nou ca sa putem spune adio bisericii mama, sa-l bucuram pe Tata zburind pe cont propriu.
oxigen2 
Poli, hai sa te intre ceva: Cum arata maturocrestinismul in viziunea ta? Am inteles ca trebuie sa zburam din cuib pe cont propiu si sunt si de acord. Intreabarea mea ptr tine este : UNDE???
Si in plus: Tu ai ajuns aceasta maturitate? Ai gasit calea? Ai ajuns la destinatie? Sau ptr tine, maturitatea spirituala inseamna o vesnica rotire in cercul enigmelor neavand nici-o baza de absolut nici-un fel?
Danke.
@amun: Traiasca spirtul!
@ML: Pai, stii reclama: the sky is the limit. Maturitatea nu este o destinatie, ci decizia si procesul cresterii („lucrarea de-o viata” ). Despre baze am mai vorbit: stiu care sint oamenii cu care mi-ar placea sa seman. Isus (personajul legendar, singurul Isus la care am acces) e, macar in parte, printre ei.
@Sertorius, imi cer iertare ca te-am obosit/iritat. Probabil ca n-am inteles mai nimic din scrisul tau. Si asta e doar greseala mea in incercarea de a-ti transmite o idee, evident ratata. Nu ma incapatanez, tocmai de aceea m-am retras. Nu ma (mai) intereseaza discutiile teiste (fie ele si progresist-liberale) si nici sa ofer replici (fiecare e liber sa afirme ce doreste si ce nu doreste – i’m cool with that), ci doar oamenii pe care-i simpatizez. Asta conteaza, la sfarsitul zilei. Sunt aici prieteni care-mi sunt dragi. Scuze inca o data, Mihai! Iti doresc dialog placut in continuare pe acest forum. Te salut si la revedere! 🙂
@Nicole (the real one/my friend)… nice to see you. :hugleft: :hugright:
@CJ #53
Hei, salut bro’! :-))
Polihronu
„Daca pot vorbi astazi despre o experienta transformatoare in viata mea, nu o pot citusi de putin pune pe seama religiei…”
As vrea sa te intreb(daca nu te superi) la ce alt factor, in afara religiei, te referi cand vorbesti despre experienta transformatoare care a avut loc in viata ta?
@FJ #17
Yes, I’ve started listening with my heart. I have a lot of listening to do. But hey, I now have many different and colourful drawers in my cupboard. :-))
Din cite inteleg eu din acest nou articol, te-ai hotarit sa-ti renegi originile si radacinile deoarece consideri ca te-ai maturizat si a te tine legat de origini constituie o dovada de infantilism. Pai tocmai acum cind ti-ai descoperit originile te-ai si hotarit sa le renegi asa repede? Si daca nu mai esti bebelo-orangutan deoarece te-ai maturizat, inseamna ca nu mai esti orangutan? Si daca ai renuntat la orangutanism, la ce ai trecut? La umanism? Si ce este aia sa fii umanist? Vrei sa spui ca cum ai devenit om? Adica incep sa-ti puta originile tale animale si acum incepi sa te visezi o fiinta superioara, aceasta monstruozitate care se cheama “om” si despre care s-a crezut ca ar fi fost facuta dupa chipul unei fiinte imaginare numita Dumnezeu dar despre care oamenii de stiinta au demonstrat ca nu exista, nici fictiunea de Dumnezeu dar in special fictiunea asta de “om.” Adica renunti la libertatea de gindire si actiune de care se bucura un orangutan pentru ce? Pentru placerea ta egoista de a te crede om si a-ti imagina ca ar exista o fiinta numita Dumnezeu care-ti impune o “gindire etica,” adica o gindire incatusata in tot felul de contradictii cind ai putea sa savurezi o gindire cu adevarat libera asa cum au orangutanii, gorilele, si toate celelalte animale? Eu intelesesem ca erai foarte mindru de originile tale animale si priveai de sus pa astia care cred in Dumnezeu si ca ar fi “oameni” dar vad ca nu te-a tinut mult credinta ta in orangutanism si ai apostaziat din nou in crezul acesta cu “umanismul.” Dar ceea ce mi se pare foarte ingrijorator cu acest “umanism” este urmatoare declaratie:
Dupa ce ai savurat “orngutanismul” cu toleranta specific postmodernista cu care gorilele tolereaza religia si tot ceea ce vrea fiecare sa creada, aceasta decadere in “umanism” cu intoleranta lui proverbiala mi se pare greu de inteles. Dar poate ca introducerea ofera un raspuns. Inclin sa cred ca ai scris cind te aflai catarat pe un munte foarte inalt unde oxigenul era foarte rarefiat iar creierul devine privat de oxigen ca atunci cind Edi inoata sub apa o jumatate de ora fara iasa la suprafata ca sa respire. Cind parasesti inaltimile alea foarte inalte ale “umanismului” unde oxigenul este foarte rarefiat si revii la altitudini mai joase cu mai mult oxigen, sper sa-ti redescoperi originile si “orangutanismul” cu libertatea si toleranta postmodernista pe care bebelo-orangutanimsul ti le ofera.
Sertorius,
„…atitudinea asta sfidătoare nu-mi stă în fire, ci e ceva ce cultiv deliberat.”
E chiar o necesitate? Merita efortul? Nevermind, pana la urma firea conteaza. 🙂
Sertorius Urangutanus,
Ce studii ai nene? Vorbesti numai in dodii. Ai probleme cu capul? Cum de nevasta-ta reuseste sa-ti suporte mojicia, nemernicia si fudulia?
#52 polihronu
trăiască berea şi cu dl duhu sfânt! prietenii ştie de ce! mai mult pt iefecte aşa… :can: :ghost:
asta aşa ie,maturitatea ie numa mijlocu, destinaţia ie ceru, unde ie viaţa vejnică, domnu isus, pomu vieţii, marea de cristal,străzile de aur, şi mă, multă mană domnu polihronu, care fireşte că ie pe gratis, şi mai ie şi multe iescursii pe tot felu de planete necăzute,care toate se face în timpu liber, adik când nu ie sabat, şi care fireşte că toate ie tot pe gratis şi nici nu poluiează, că aripele nu scoate fum când zbori :skywalker:
singuru om cu care mie mi-ar plăcea să semăn sunt io!!
isus, personaju reial, singuru isus la care am acces şi iegzistă sunt io!!
Leli la porti, bine zis, firea conteaza.
Sunt unele firi propice cultivarii deliberate de atitudini antipatice care rasar precum buruienile fara mari eforturi.
A le cultiva deliberat este egal cu a nu impiedica cresterea lor naturala. Firea pamanteasca este iremediabil stricata, nu crezi?
„Nu vă înşelaţi: <>Ce seamănă omul, aceea va şi secera.”
Sa nu ajunga sa nu-si mai recunoasca propria persoana, sunt eu acum sau cultiv deliberat?
Piticule, spre sfarsitul replicilor de la Logos 55 gasesti ceva indicii.
Aiurel Onica; mamica dumitale stie cum vorbesti mataluta? Limbajul de cocalar l-ai invatat in biserica puisor? Si prin postarea ta sugubeata vrei sa ne ajuti pe noi sa intelegem ce inseamna crestinismul? Ai reusit, crestinismul este ceva care transforma oameni care ar fi avut o sansa sa fie normali in niste creiere atrofiate pline de pizma si invidie care considera ca au inteles si rezolvat problemele universului. Samson astept interventia ta legat de nenea Aiurel presimt ca voiu rade bine ! FJ nu-ti mai cere iertare bre ca generalul nu e popa, nici macar de cartier… :cowboy:
Piticule, esti tu suparat dar remarcile „Vorbesti numai in dodii. Ai probleme cu capul?” nu sunt justificate. Sunt in plus.
Nu ne putem indoi de talentul sau de scriitor, cel putin comparand cu cei ce scriem pe aici.
Amoros #61,
Brava, dle Amoros, mi-a plăcut ironia. Retrag identificarea cu dna Maria. M-ai convins că ești o altă persoană (deși, între noi fie vorba, la faza aia stranie cu ”viciile”, te-ai cam dus rău).
Lelitza de la portitza #58,
Din moment ce cultiv în mod deliberat acea atitudine, probabil că am eu un scop în vedere…
Nicole #48,
Habar n-am cine e dl crocodil și nici nu mor de grija asta. Văz că se dă expert în viața mea privată, cu aceeași pricepere cu care dl Amoros glăsuia nu demult despre ”viciile” mele. Însă pot pricepe interesul pe care le pot trezi unora poveștile picante cu oamenii din spatele pseudonimelor. Bănuiesc că e un folclor întreg. Să fie, pe mine nici nu mă interesează și nici nu mă deranjează.
Mowgli #53,
Ei, hai, nu te supăra acum. M-am exprimat greșit. Nu m-ai obosit și nici nu m-ai iritat câtuși de puțin, era doar un fel de a spune.
Tu ești singurul meu prieten de pe aici, remember?
Nu mă aranjează deloc ca tocmai tu să-mi spui ”la revedere”, după ”salut”. Dacă vrei să conversăm sau să-mi dai ”replici”, simte-te liber să o faci. N-ai cum să mă superi/obosești/iriți.
Lelița de la Portița,
Hai să vă dezvolt un pic ideea mea. Știu că mulți se vor distra pe seama mea în urma ”confesiunii” mele, însă asta nu importă.
Spuneam că urmăresc un scop. În opinia mea, prin această atitudine și numai prin ea, eu ajung să-mi ating misiunea pe forum. Un forum ca ăsta nu e un spațiu de chat (unde intri ca să te bați pe burtică cu amicii), nici o biserică (în care trebuie să pășești pe vârfuri și să nu faci zgomot) și nici o agenție matrimonială (unde intri să-ți faci prieteni sau să-ți cauți amoarea). Un forum este un spațiu virtual, a cărui menire unică este traficul de idei. De aceea eu, spre deosebire de dl Aurel Ionică, încurajez pseudonimul. Pe un forum nu importă identitatea ta reală, numele, prenumele, data nașterii, starea civilă sau relațiile de rubedenie sau de amiciție pe care le ai. Singura carte de vizită și rațiune de a exista a unui forumist ar trebui să fie, în opinia mea, interesul ptr subiectele care se discută. De aceea, obligația unui forumist este aceea de a fi inteligent, nu de a fi condescendent.
Așa după cum spuneam în altă parte, gândirea este o activitate solitară și, adesea, antipatică ptr publicul larg.
În plan practic, experiența m-a învățat că ajuți mai mult pe cineva să gândească fiind aspru și ironic cu el decât mângâindu-l pe creștet și găsindu-i mereu circumstanțe atenuante ptr nerozii.
Știu că urmând această platformă-program am toate șansele să devin cel mai antipatizat individ de pe aici, însă, ca să preiau formularea dvs, dragă Lelița, cred că ”merită efortul”.
PS. Dl Pro(-)scris obișnuiește să amintească replica genială a lui Țuțea potrivit căreia o babă analfabetă și murdară pe picioare, care se închină la icoană, este om, iar ateul rafinat și inteligent este dihor. Poate că s-ar mira dl Pro(-)scris dacă ar afla că Dostoievski, de altfel și el o feblețe a colegului amintit, l-a contrazis flagrant pe Țuțea, afirmând de mai multe ori că un ateu inteligent poate fi mult mai aproape de Dumnezeu, decât un credincios prost (așa după cum ura cea mai intensă este, uneori, proximitatea celei mai adânci iubiri). Iar Platon era de părere că cineva care face răul, știind că-l face, este mai de prețuit decât cineva care face binele, fără să realizeze că-l face.
Sertorius,
Multumesc pentru raspuns. Mi-am dat seama ca trebuie sa existe un scop pentru ca nu se poate sa depui un asemenea efort, mai ales cand nu caracterizeaza firea 🙂 , fara sa speri/astepti un rezultat. Recunosc ca sunt mai degraba adepta „the carrot and the stick approach”.
Intr-adevar gandirea este o activitate solitara. Imi place sa stiu ce si cum gandesc altii, insa nu si pentru mine.
In privinta antipatiilor, nu se pune problema ca n-ati face fata 🙂 insa n-as risca o evaluare a succesului platformei program in functie de numarul de antipatii atrase. :reallyangry:
Batzul se poate transforma in bagheta magica in mana dirijorului. 🙂
Of, domnule Ionica, cum se face ca nu-ntelegeti bebelocrestinismul descris de Poli? Sau nu vreti sa intelegeti? Pe vremea cand erati la catedra romaneasca noi va intelegeam „randurile” scrise si daca era nevoie si printre randuri…
@Polihronu
Te-ai gandit daca nu cumva infantilismul are un pic alte cauze decat cele identificate de tine? Ca ar putea fi vorba de o tendinta generala spre regresie care afecteaza si religiile?
Monoteismul iudaic are, e drept, in centrul sau o relatie tata-fiu, insa atat declansatorul, cat si legamantul vizeaza experienta paterna, nu pe cea filiala. Dumnezeul parintilor e Dumnezeul-parinte, dar mai ales dumnezeu al oamenilor ce sunt (vor fi) parinti (ai unor intregi semintii).
Nici dragostea, nici grija (chiar si in sesnul dat de al treilea H) nu pot fi intelese doar prin aspect filial. Pentru echilibrare, pentru dezinfantilizare e nevoie de trairea experientei paterne/materne. Ceea ce-ti doresc, din tot sufletul. O sa vezi ca pruncul e prunc, nu infantil. Infantil poate deveni adultul, eventual ratand experienta paterna prin egoism.
Asta este si cheia intelegerii unui dumnezeu ce se defineste in cheie familiala. E Tata tocmai intrucat copiii i se instraineaza din ce in ce mai mult, pana la alienarea completa, aceea de a deveni ei insisi parinti. Moment in care, precum intr-o voluta a primului H, omul devine asemeni dumnezeului sau – izvor al iubirii, al grijii, al libertatii. Dar si statuie a discretiei, distantei, alteritatii absolute.
Crestinismul, e drept, sta intr-o dubla infantilizare: isi refuza experienta paterna si se roaga idolatru celui ce este, la randul sau, Fiu. Dar face asta tocmai din pricina teologiei, la fel de pacatoasa si de limitatoare de experienta precum metafizica.
Aminteste-ti de doua carticele traduse romaneste de doi sibieni de-ai tai, Doinas si Ica jr, despre dialog si despre vindecarea de metafizica.
*** Rezumat pe inteleseul lui samsonel/grigorie, acest Fanus Neagu obosit cu pretentii de Claude Simon: http://www.youtube.com/watch?v=EQpvP7BMfFk
@Stef: Religia NU a fost un factor in „experienta transformatoare” la care ma gindesc si care poate fi rezumata simplu prin doi termeni – „criza” si „vindecare emotionala”. Am avut marea sansa de a avea linga mine, la momentul oportun, exact oamenii de care aveam nevoie. OAMENII, retine.
@AI: Ati inteles gresit. Ma departez de crestinismul incriminat in editorial nu pentru ca tine de originile mele, ci pentru ca a creste presupune imbratisarea adevarului. Or, e o chestiune de minima onestitate sa recunosti esecul transformativ al oricarei religii. De la clerul catolic la trepadusii adventismului la supusenia belicoasa a islamului (stiu, am inghesuit niste anonimi intre doi monstri), religia este doar un mecanism de aparare, in sensul din psihologie, o fuga de realitate, o scuza inca acceptabila social pentru abuzuri si inumanitate.
Habar n-am ce sint – orangutan sau altceva. Prefer sa nu fiu mincinos. Liber am fost intotdeauna – sa ma auto-mutilez, inainte, sau sa cresc, acum. Postmodern sau crestin nu am incetat sa fiu. Stiti foarte bine ca se spune despre unul sau altul ca e „piinea lui Dumnezeu” nu pe considerente dogmatice sau ideologice. Iubesc si bebelocrestini, si atei. Si sint eu insumi, cel mai probabil, si una, si alta – spre dezamagirea ambelor tabere.
@arvinte: Orice forma neludica de regresivitate e un simptom pentru o patologie. Da, poate suprevietuim beneficiind de religie. Dar supravietuirea tine de instinctual, iar omul se presupune ca incepe dincolo de simpla conditionare a instinctelor.
Iti spun o taina (un secret al lui Poli): experienta paterna nu are nimic de a face cu paternitatea biologica. Stiu foarte bine ca „pruncul e prunc, nu infantil”. Dar eu am de a face cu adulti blocati in copilarie.
Al patrulea paragraf din textul tau e ca si scris de mine.
Amun 63
„crestinismul este ceva care transforma oameni care ar fi avut o sansa sa fie normali in niste creiere atrofiate pline de pizma si invidie care considera ca au inteles si rezolvat problemele universului”
ai zis-o !!!
Cand intri in psihologie, ma pierzi… cu toate ca stiu si forme totodata ludice si patologice de regresie (de la gameri la gambleri).
Am „nasit” si „mosit” multi copii, inainte sa-i am pe-ai mei. Adica educatie, instructie, cultivare – de toate. Copii de diverse varste. Responsabilitatea, poti sa spui, e mai mare, ca e fata de altii. Insa, daca paternitatea nu e – doar – biologica, biologia iti asigura, totusi, ceva: te transforma in unica instanta, in singurul responsabil. Nu e nimeni in fata caruia sa renunti, nu exista „piua” sau „stop joc”; Esti obligat sa actionezi in ciuda indoielilor, fricilor. Umilinta nu-ti e de folos, nu e nimeni sa-ti preia grija. O fi asta si originea monoteismului? 🙂
Joaca este regresiva, jocul nu. Si gamerul, si gamblerul iau jocul in serios. Ei joaca, nu se joaca.
Interesanta teza cu privire la posibila origine psihologica a monoteismului. Unde ai situa insa istoriceste un asemenea scenariu? El presupune o profunda revolutie sociala, cu accent pe ceea ce numim azi „familie nucleara”.
In Egipt Poli.
Aha, in Egipt dupa plaga a zecea, nu?
Dezvolta, rogu-te, distinctia dintre joc si joaca. Sper ca joaca nu e doar peiorativ. Iar daca e o bucata a reflexivului, lucrurile se complica.
Nu vorbeam de nicio origine psihologica, ci de una psihica. Chiar daca vad ca pe acest forum nu se prea face diferenta intre ontic si ontologic, psihic si psihologic etc., eu nu pot opera astfel.
Istoric cred ca ar fi de cautat prin semiluna fertila, mai degraba in partea rasariteana a acesteia (Egiptul nu pare o civilizatie cu vocatie mono-„ceva”), undeva dupa intemeierea cetatilor, ceea ce presupune renuntarea la indistinctia tribala cu privire la familie. Chemarea lui Abraham poate sa fie o sugestie – Ur, cu circa 4 milenii in urma. Nu ar fi deloc improbabil, dar nu cred ca exista modalitati de datare a unei atari mutatii.
Disclaimer pt. credinciosi: Sa nu ne incurcam in termeni. Pentru mine, zeii pot exista sau nu, iar asta e chestiune de credinta sau de experienta mistica. Adica e o zona in care nu intru. Nu stiu daca exista unul sau nenumarati zei. Sau niciunul. Asa ca incadrarea mea la teisti ori ateisti ar fi ridicola. Idolii sunt creatii umane, iar asta e chestie de istorie. Mono-„idolismul” este realitatea despre care consider ca apare ca mutatie psihica.
Pentru ca lucrurile sa fie si mai limpezi, numesc zeu o entitate ontica (fiintare, sa zicem) despre a carei existenta putem discuta (legitim sau nu dpdv formal). Numesc idol o creatie cultural-civilizationala ce poarta un nume, comporta niste caracteristici si este obiectul adoratiei sau cultului. De existenta lor e stupid sa vorbim, intrucat e limpede ca exista cel putin ca obiecte ale adoratiei unor credinciosi. (Pentru cei ce citesc VT atent, veti vedea ca nici Moise, nici profetii nu contesta existanta zeilor, ci valoarea lor de „adevar”, precum in cazul propozitiilor.) Din acest punct de vedere, figurile centrale din orice religie sunt idoli.
Observatie cu privire la discutiile de la alte topicuri: in general, in disputele privitoare la filozofie, Sertorius si Aurel Ionica au dreptate, cel putin tehnic. Dvs. si Edi Constantinescu cititi in cheie nefilozofica textele filozofice – anume in cheie ideologica. Ceea ce e foarte eficient polemic, dar irelevant existential. Recititi, rogu-va, Buber, Rosenzweig si, as adauga, Wittgenstein – cam acolo reapare sensul original si originar al filozofarii, in ciuda succesului totalitarismelor umaniste cu originea in Nietzsche si Marx.
Nimic peiorativ in joaca. E vorba de distinctia dintre „play” si „game”. Un copil cind se joaca poate juca si jocuri, dar nu e deloc musai. Desigur, pot aparea comportamente regresive in modul in care unii joaca fotbal, dar jocul in sine nu este regresiv.
Originea monoteismului a fost in mod cert una psihica. Explicatiile ei pot fi insa psihologice, sociologice, politice, religioase etc.
„Irelevant existential”? Nu pricep.
N-as teoretiza pornind de la o contingenta – distinctia semantica din engleza. De la pariori si sahistii din parcuri pana la Mutu sau C. Ronaldo – orice joc presupune o doza de infantilism; daca ajunge sau nu patologica, e doar posologie, cum ar zice un intelectual cu lampas.
O sa fiu pedant si-o sa citez din Noica (si el citeaza, la randu-i, dar nu e destul de onest sa indice sursa): ma intereseaza intelegerea si intelesul sau intelesurile, nu explicatiile.
Valabil si pentru povestea cu relevanta existentiala. Disciplinele spiritului isi propun a explica lumea si sfarsesc prin a analiza fantezii si a propune fantasme. „Metafizicieni” cauta indaratul fenomenului si sfarsesc in nihilisme, „oamenii de stiinta” rateaza fenomenul si devin marionete ale propriilor artefacte, „teologii” se indeletnicesc cu cel mai inutil dintre idoli – cel construit rational.
In orice trecere de la cultura la civilizatie adevarul e primul sacrificat. Istoria insa e cinica, astfel ca unul dintre cele mai vechi fragmente (cel mai? dvs. sunteti specialistul) de evanghelii este cel al intrebarii „puse gresit”. Gandirea greaca pierduse deja, odata cu transformarea in elenism, sensul si dorinta, utilitatea si aspiratia adevarului. Isus expediase anterior problema explicand ca intrebarea „corecta” e „cine este adevarul?”.
Si, cum noi „venim prea tarziu pentru zei si prea devreme pentru fiinta”, relevanta oricarei filozofii e de natura strict (pragmatic)-existentiala: ce probleme imi rezolva aceasta. Iar filozofia in forma ideologica nu rezolva nicio problema existentiala.
De fapt, cunoasterea a glisat, dupa Aristotel, de la adevar la putere. Iar in prezent nu mai avem niciun model al adevarului acceptat sau macar acceptabil. „Nu exista nimic. Daca exista ceva, nu-l putem cunoaste. Daca-l cunoastem, nu-l putem comunica” nu e o poveste post-postmoderna, ci antica.
De-aia argumente precum „nu exista mistica intrucat electroencefalograful inregistreaza acelasi lucru in cazul unui individ ce pretinde a avea experiente mistice si in cazul unuia ce se afla sub influenta psihotropelor” sunt ori stupide stiintific, ori lipsite de onestitate intelectuala.
Nici stiintele, nici filozofia nu au nimic de a face cu adevarul si cunoasterea. Faptul ca ceva functioneaza nu inseamna ca acel ceva este adevarat. Pot sa stiu ca un fenomen produce un anumit efect asupra unui aparat de masura, asa cum stiu ca vantul misca girueta. So what? Stiu ceva despre vant sau girueta?
Nu orice gratuitate este infantila. Iar teoretizarile in literatura de specialitate recurg la distinctii lexicale (contingente?) pentru a ilustra si eticheta convenabil, nu pentru a demonstra.
Pot accepta ca ideologiile sint „irelevante existential”, dar din peroratia de mai sus rezulta ca asa sint si teologia, si filosofia, si stiinta. Mai exista pe undeva vreo urma de „relevanta existentiala”?
Multi au scuipat fata lui Christos, incepand cu lepadaturile din curtea templului iar apoi de-a lungul a doua milenii, piticanii cu teologia scrantita au continuat horcaiala pe diferite tonuri: unii aiurand ca ar fi arta, altii pretinzand ca balele ar fi investigare stiintifica a existentei Lui…
Nimic nou… Ba da, popa Jean Meslier care ziua pupa icoana lui Christos si ‘ierta’ pacatele domnitelor adulterine ce i se confesau, iar noapea scria cu venin in jurnalul secret ca Il uraste de moarte… Ptiu Doamne, te-as omori daca as putea…
Articolul care i-a dat pe spate pe unii dintre prietenii mei, nu este decat o alta flegma pe obrazul Suferindului… Dialectica gaunoasa si cuvintele despachetate cu grija dintr-o panoplie comuna psiho-socio-teo… indica un scuipat de meserie, ca al lui Meslier, un fost popa sau macar tarcovnic, care acum horcaie din toti bojocii… Duhoarea gurii de balaur este inconfundabila… Ii citesti slova? Pazea, ca te nimereste si pe tine flegma lui putrida, galben-verzuie…
Doamne iarta-l pe autor chiar daca stie ce face !
„Doamne iarta-l pe autor chiar daca stie ce face!”
Sper ca esti pe cruce si mori pentru mine in timp ce scrii cuvintele astea. Altfel, esti doar un impostor mizerabil.
Poli ce ai cu specialistul in flegme? Atat de mult a iubit lumea incat a lepadat tot ce era lumesc si s-a specializat in flegme multicolore.
„Altfel, esti doar un impostor mizerabil.”
Poli #82, poate este unul platit, mai stii? De curand am vazut unul. Ce era la gura lui…
pt polihronu & myosotis:
thank you poli for your editorials here on oxigen2! thanks bro!
pt. prietenii mei de pe oxigen:
le salut pe camelia & nicole, carora le simt lipsa
Splendide clipuri. Tx, FJ!
So, au nenorocit și melodia asta a lui Lennon. Ce colecție rebarbativă de miolăieli afone! Bah!
Sper ca esti la microfon si canti pentru noi in timp ce miorlai cuvintele astea. Altfel, esti doar un afon mizerabil.
Care-i problema, bătrâne, nu mai are omul voie să aibă opțiuni muzicale, că-i dai tu peste degete? Ptr mine, melodiile alea erau miorlăieli afone. Ptr tine, erau capodopere muzicale. Perfect, trebuie să ne certăm din asta?
A pus cineva monopolul pe gusturile muzicale?
Dezgustibus non disputandum.
E chestie de gust pana la urma dar si eu am ramas socat de modul in care interpreteaza pustiul ala Imagine.
Pe de alta parte atunci cand a aparut Imagine probabil au fost guri care au zis ca JL se pisiceste comparativ cu alti interpreti ai vremii.