777

“Unstoppable” este un film american despre eroismul unor mecanici de locomotivă de a opri un tren scăpat de sub control. Indicativul trenului periculos este chiar sugestiv pentru amatorii de simboluri: 777. Nu, filmul n-are nicio încărcătură mistică sau vreun mesaj religios. Este doar aceeiași încercare “banală” a omului de a lupta pentru supraviețuire într-o lume plină de suprize și necunoscut.

“REVIVAL and REFORMATION” nu este un film ci o acțiune mondială despre eforturile unor mecanici de locomotivă cu aburi religioși de a repune biserica pe șinele tradiționale ale evlaviei primare. Acțiunea, prevăzută pentru 2011, se numește simbolic “777” și are toată încărcătura mistică și religioasă de care este capabilă o biserică aflată în plină criză de identitate. Scenariul este foarte simplu: biserica n-are suficient cărbune pentru încheierea lucrării; e nevoie de foc continuu: lanțuri de rugăciune din 7 în 7, post negru, dietă organică și dăruire totală. Adică aceeași formulă a bisericii de a supraviețui într-o lume pe care n-o înțelege și față de care se simte permanent amenințată. Paradoxul e că locomotiva rămâne la fel; doar cifrele se schimbă.

Necesitatea fomării unui spațiu vital propice desăvârșirii iar devine imperativ de forță majoră. Teama de a nu deveni lumești sau necurați conduce la inventarierea unor reguli și prescripții, care aplicate în cantități farmaceutice, pentru fiecare simptom real sau imaginar, să ofere imunitate totală față de virușii și bacteriile morale ale acestei lumi. Crearea unui spațiu aseptic religios a fost visul fiecărui fundamentalist creștin începând de la Simion Stâlpnicul și până la propovăduitorii insipidului de azi, îmbrăcați invariabil în alb și negru, sau în oricare altă culoare, una mai cenușie ca cealaltă. Roșul nu este permis nici măcar în cantități moderate și precis decupate deoarece te-ar putea îmbia la păcat. Mai bine să intri incolor în împărăție decât să arzi ca papagalul în iad!

Aștept cu nerăbdare manualul sfințeniei decorative, în care, pe două coloane a(i)urite, scris cu alb și negru, să fie stipulate toate posibilitățile de genul așa da/așa nu, după formula cooperatistă a protecției muncii din intreprinderea socialistă. Ceva de genul, cum să nu mai păcătuiești deloc și ieftin, cum să nu te mai tulbure dilemele morale, cum să fii buimac de certitudini și plin de zel mistico-religios. Cum să eviți dușul și igena, cum să prelungești postul până la stafidirea dinților, cum să demonizezi științele umaniste, cum să reziști doar cu grăunțe și compot și cum să intri în extaz spiritual, adică un fel de nirvana de ziua a șaptea în care experiențele și viziunile rămân singurele proiecții care-ți mai pot stimula cortexul în această lume prea-colorată.

Amatorii de sfințenie instant ar fi foarte recunoscători rabinilor și cărturarilor de azi dacă le-ar putea oferi în variantă actualizată noile 39 de reguli de păzire a Sabatului, cele 365 de interdicții pentru evitarea conștientă a păcatului, cele 248 de îndemnuri la virtute și fapte bune iar toate acestea urnite de o tracțiune intergrală cu 613 SP (sfinți putere, noua măsură de calcul a forței religioase) adică maximum de rezoluții pentru o viață curată și nevinovată.

Odată pus mecanismul sfințeniei în mișcare, teoretic ar putea deveni un perpetuum mobile care nu mai are nevoie de niciun impuls exterior atâta timp cât îi sunt asigurate condițiile inițiale acestei acrobații religioase. Practic însă nu e chiar așa de simplu; de aceea e nevoie mereu de un up-date religios, o nouă redeșteptare, o ultimă reformă, exact ca o versiune nefericită de Windows care este aproximativ seven!

De aceea aș propune să purtăm uniforme religioase, incolore și eventual inodore, să devenim tovarăși sau camarazi, să adoptăm tunsoarea și coafura koine, adică biblică și comună, să consumăm batoane energizante de soia, să ne afișăm fruntea sus cu smerenie și să fim în sfârșit egali și cuminți, poate o da Domnul și ne-o observa și pe noi. Cineva. Careva.

Anunțuri

49 Responses to 777

  1. oli says:

    Cred ca la nivel teoretic ai dreptate de data asta, insa problema este ca nu toti oamenii s-au nascut genii, unii chiar au probleme si pentru ei este mai usor sa puna o grila prefabricata pe realitate decat sa gandeasca.

    Problema se pune altfel la nivelul formatorilor de opinie, adica al liderilor, incuzand aici pastorii. Pentru acestia, separarea afectului de ratiune in exercitarea functiei publice este vitala. Daca esti lider si te lasi manipulat de resentimente, ai o mare problema, si aceasta nu tine neaparat de imagine, cat de echilibru interior.

    Atitudinea, inteleasca ca o ordonare a unor continuri psihice, fata de realitate poate imbraca 2 forme in cazul liderului haituit de simtamantul de libertate: (1) inflatia psihica, proces descris bine in parabola cu broasca si boul sau (2) recompunerea regresiva a personei, a interfetei sociale, comparabile poate cu intro- sau extraversia ca flux dominant al libidoului.

    Atat una cat si cealalta, de atitudini e vorba, sunt contraproductive, pentru ca una duce la paranoia, un fel de identificare cu arhetipul intelepciunii cosmice, iar cealalta la replierea pe pozitii ancestrale (ontologic, nu filogenetic), la vremurile apuse ale flanelografului (si nu la folosirea acestuia ca parabola ma refer).

    A ne evalua corect statura in sirul anteganditorilor sau contemporanilor ne poate feri de extreme. A fi purtat pe umarul idiotilor nu este in mod necesar un semn al victoriei, pentru ca nu exista un numar finit de nemintosi care sa echivaleze un intelept.

    Asigurati-va ca inainte de a le da oamenilor jos ochelarii le-ati oferit tratamentul oftalmologic potrivit, pentru ca nu toti sufera de aceeasi boala, chiar daca simbolul e 777.

  2. gheorghe says:

    Editorialul este superb, pacat ca acum cand o sa plec la biserica o sa gasesc aceasta atmosfera, de care ai amintit, petrofson! De fiecare data cd ma intorc de la biserica, sunt adormit, creierul se deconecteaza automat (lipsa de oxigen si de subiecte relevante, desi incerc uneori sa imi tin mintea ocupata). Ce sa fac, nu pot sa le stric jocul, lor le place. Macar o sa ii zambesc sotiei cu subinteles cd un frate ne va aminti de comentariile tale. Astept o ruptura, o schimbare, inca nu imi vine sa cred ca nu se mai poate face nimic.

    succes azi la predica! 🙂 o sa te vad

  3. gheorghe says:

    to eddieconst
    ce este de facut? Tolstoi sau Intelighentia?
    innebunesc daca mai stau mult asa

  4. amoros says:

    Daca ati fi presedintele bisericii adventiste mondiale si cei mai activi de pe aici, membrii comitetului executiv, ce agenda de lucru ati avea pe urmatorii 5 ani?
    Ce viziune aveti pentru biserica pe termen lung?
    Cum facem parte din aceeasi biserica, pe langa criticile constructive la actiunile prescrise, propun sa venim cu alternative precise deoarece ne pasa de soarta comunitatii.
    Propun ca serviciul sfantei cine sa fie numai o data pe an si asta in anotimpul cald, desfiintam fagaduintele de la sfarsit de an, deasemeni tot ce inseamna orar de rugaciune (saptamana de rugaciune, intalnirea de rugaciune a tinerilor), post, evanghelizari, adunari administrative,etc. si sa infiintam, printre altele, cluburi sportive cu baze sportive bine amenazaje. Se pot organiza campionate cu premii simbolice.
    Prin activitatea sportiva varsta, sexul, apartenenta religioasa nu sunt un obstacol iar avantajele sunt atat pentru corp cat si pt spirit.
    alte propuneri concrete?

  5. lelitza la portitza says:

    Imi vine in minte calendarul ortodox cu zile de post bine stabilite si cu dezlegari la tot felul de bucate. Bunica mea multa vreme nu a vrut sa manace peste nici in afara postului pt. ca nu scria in calendar „dezlegare la peste”. I-am explicat ca sunt oameni care traiesc pe malul marii si pt. care pestele poate fi singura sursa de harana. Mi-a zis ” da, se prea poate insa aia nu au calendar”.
    Tatal meu, postas fiind, a avut de dus o recomandata preotului. Era in postul pastelui iar preotul se afla la masa. S-a ridicat, a semnat, a schimbat cateva vorbe si si-a reluat senin locul la masa. Bietului meu tata, hamesit de foame si satul de postul impus de mama acasa, i-au ramas ochii la friptura imensa din farfuria prea sfintitului. Intors acasa i-a spus mamei ce si cum iar mama senina i-a raspuns ca preotul, ca om al lui Dumnezeu, poate sa-si dea singur dezlegare. Multi oameni isi aranjeaza viata in jurul unor astfel de calendare, evanghelizari, reguli, indemnuri, etc. pt. ca este mult mai usor sa-ti spuna cineva cu autoritate ce trebuie, cum trebuie, in ce zile si la ce ore, decat sa lasi slobod bunul simtz si sa cazi in cine stie ce pacate.

  6. gheorghe says:

    fagaduinte? biletele de papagal

  7. Beni Plesa says:

    Gheorghe

    „”fagaduinte?..bilete de papagal ??

    Gheorghita dragul meu ,nu este nimic rau cu aceste fagaduinte de anul nou ,si nu sint bilete de papagal ci doar bilete PENTRU papagali.
    Iubesc foarte mult pasarile exotice si mai ales papagalii.
    Beni

  8. liviu says:

    Va recomand articolul lui Benone Burtescu postat pe intercer referitor la subiectul de fata. Cred insa ca aceasta ‘Redesteptare si Reforma’ va avea sorti de izbanda cand in primul rand liderii, reprezentantii ‘straielor sfinte’ de la toate nivelele-, ca formatori, vestitori ai mesajului necesar, vor ilustra natural convingerea si adeziunea lor fata de aceasta si vor trai in coerenta cu mesajul. In caz contrar va ramane inca o data (pentru a cata oara?) doar o ‘lozinca’, dorinta’, ritual. Sa dea Dumnezeu sa incepem fiecare sa traim ASTFEL ca Isus sa revina curand. Este adevarat ca sunt unii ce detin si-l vand si altora „manualul sfinteniei decorative” si care nu a adus nimic bun (adica proaspat, reconfortant, vital) sub soarele in care ei insisi se misca. Si cred ca nu trebuie sa fi „buimac de certitudini” pentru a-ti da seama ca bisericii de astazi ii trebuie ceva anume,un ALTCEVA ce este relevant, imprescindibil. Duhul Sfant! Cred insa ca nu exista Retete unice, nici in privinta continutului si cu atat mai putin al ambalajului, care sa fie prescritive tuturor in privinta modului de folosire. Daca fiecare am trai asa cum ne-a invatat Isus, aceasta ar insemna Desteptare fara a fi nevoie sa se vorbeasca din cand in cand, iarsi despre ‘777’. Apreciez tema prezenta si consider ca a sosit timpul de a privi mai intai fiecare in ograda proprie. Felicitari autorului articolului pentru ‘manusa intinsa’ tuturor, sugerandu-ne a iesi din ‘parsivenia’ limbajului si cu ata mai grav a trairilor retetate. Avem nevoie de Dumnezeu, de Cuvantul Sau avem nevoie, de asumilarea acestuia in viata noastra si atunci ceilalti vor putea observa evidentele Redesteptarii si Reformei continuate, pana ne vom intalni cu Isus.

  9. paul moga says:

    Amin !

    In continuare propun sa cantam cantarea numarul 15 – ,,Cand se lasa umbra serii”

  10. Alter Ego says:

    PM
    Am ras una buna !
    Merci !

  11.                                We have lost the way – Chaplin

    will somebody say amen?

  12. Un strain says:

    amoros

    Daca ati fi presedintele bisericii adventiste mondiale si cei mai activi de pe aici, membrii comitetului executiv, ce agenda de lucru ati avea pe urmatorii 5 ani?
    Ce viziune aveti pentru biserica pe termen lung?

    Ai pus intrebari destepte.Acum vreau sa te intreb sincer:Crezi ca te aude cineva?Sau ai cumva impresia ca cei care merg la crajma si-au planuit ce vor face dupa?Tu crezi ca exista un plan de lucru sau ceva asemanator?Te inseli daca ai asemenea impresii.

    Trebuie sa intelegi ca acest forum,daca nu ar fi existat O&P, ar fi fost inca un forum si nimic mai mult,sau poate nici nu exista.A fost odata ca in povesti un proiect ,o emisiune interesanta,o discutie echilibrata,un dialog frumos.Acum,in schimbul dialogului,am ramas cu monologul .Chiar daca pe forum unul ca sertorius sau pro-scris mai sparg monotonia,spalarea la creier este la ea acasa.

    Iar daca cineva vrea sa-si imagineze ce s-ar intampla daca in realitate lucrurile ar sta asa cum reiese din prima ta intrebare, l-as implora sa nu incerce nici macar sa-si imagineze daca vrea sa nu aiba cosmaruri.In primul rand sigla biserici nu ar mai fi o biblie cu flacara Duhului Sfant ci ar fi poate un craniu de hominid cu o eprubeta intre mandibule,sau originea speciilor cu un microscop(si nu ptr ca microscopul ar fi de la dracu).Apoi in loc de programe muzicale s-ar face vizite la muzeul cu maimutoi de silicon(asta ca sa nu mai rada evolutionisti -„oameni de stiinta”- de noi,sa fim si noi in rand cu lumea hominizilor),corurile de copii nu ar mai tinde sa reprezinte ingerii din cer ci ingerii din desenele cu bart simpson sau de la disney(asta da arta),masuta cu nisip ar fi interzisa prin lege si in locul ei ar fi aduse fosile proaspete de pe coclaurile patriei noastre de catre cel care sigur ar fi cel putin secretarul BAZS,clubul exploratorilor in loc de noduri si bureti din padure vor cauta fosile in baltile tari romanesti,etc. Ar fi dezastru- Ar fi multe de spus dar nu vreau sa-ti stric ziua,doar pot sa termin cu : Doamne pe noi ne fereste!

    Cat despre propunerile tale cred ca unele ar putea ajuta la ceva,dar lasa-ma sa fiu sincer cu tine si nu te supara pe mine- Ce spui tu e frectie la glezna.Sunt total deacord cu tine,decat o ora de intalniri harismatice mai bine o ora de frectie.Insa saptamana de rugaciune ar trebui sa fie poate in fiecare trimestru,dar sa fie de rugaciune ca in Ghetsemani si nu de bocete de inmormantare.Dar aici nu e vorba de asta prietene.Aici e vorba de capuri mari,de capetele care conduc turma,despre formule matematice,despre gauri negre,despre microscoape si fosile,despre gene egoiste.Adica baieti isi masturbeaza materia cenusie ca sa inteleaga si sa ne explice ce se intampla intre bing si bang iar noi venim sa propunem sarituri la groapa cu nisip si genoflectiuni.Nu crezi ca ar fi nedrept sa desconsideram efortul lor?

    P.S: Sa nu crezi ca nu apreciez idea ta,activitatea fizica ar face mult bine oaselor amortite si adormite pe un scaun frumos tapitat.Iubesc natura si inteleg imortanta activitati fizice dar nu in detrimentul altor lucruri care isi au locul si importanta lor in viata unui crestin(atunci cand sunt facute cum trebuie)…pe acestea sa le faceti iar pe celelalte sa nu le lasati nefacute.

  13. flori says:

    #12 Un strain
    a scris:

    „Trebuie sa intelegi ca acest forum,daca nu ar fi existat O&P, ar fi fost inca un forum si nimic mai mult,sau poate nici nu exista.A fost odata ca in povesti un proiect ,o emisiune interesanta,o discutie echilibrata,un dialog frumos.Acum,in schimbul dialogului,am ramas cu monologul .”

    O&P si-a intrerupt activitatea pentru ca exista Oxigen2 ?
    Daca Oxigen2 s-ar opri un timp, ar porni O&P ?

  14. jean says:

    acu…ce e de facut cu „carul Evangheliei”? impingem sau postim? ne rugam sau impingem? sau…daca postim si ne rugam (poate si ceva matanii) „carul” incepe sa leviteze?

    din materialu asta….777…bineinteles ca punctul 7 e tare de tot :”7.Plans are being developed to increase study of the Bible and Ellen G. White writings.” Acu ce nu inteleg eu……de la infiintarea BAZS, membrii ei sunt campioni la studiul Bibliei si al EGW. Credeti ca intensificare studiului….va ajuta? Sa studiezi…..ca sa ce??? Ca sa ajungi la o intelegerea dorita de conducerea BAZS?
    deci…..slogane si frectii la picioru` de lemn marca AZS.

    P.S. ….oare de zecime cind se baga circulara?

  15. Sertorius says:

    Văz că suntem suficient de inteligenți ptr a ne persifla unii pe alții. Am putea fi oare încă mai inteligenți ptr a angaja o discuție serioasă pe fondul chestiunii?

    Încep prin a-l felicita ptr dl Petrofson ptr editorial. Talentul literar este incontestabil, iar verva și inteligența verbului său sunt încântătoare. Trecând la fondul problemei, lucrurile sunt discutabile. Iar când spun ”discutabile”, nu vreau să se înțeleagă faptul că discrep cu totul față de critica dlui Petrofson. Mai mult decât atât, consider că o critică este justificată de mai multe aspecte reale și tangibile. Cum însă pe aici cred că tabăra criticistă, incluzându-l pe dl Petrofson, este predominantă, prefer să o fac pe avocatul apărării, în această ocazie.

    Ptr început, voi ridica următoarea obiecțiune dlui Petrofson. Dvs, criticând din interior fenomenul religios azș, sunteți în situația aceluia care, dorind să schimbe tapetul de pe pereții locuinței sale, recurge la dinamită. Ce vreau să spun? În Il Nomme della Rosa, călugărul ucigaș, Jorge, a intuit corect că trebuie să păzească religia de cartea lui Aristotel despre comic. Poți propune unei religii reforme, precum a făcut Luther, prin cele 95 de teze, poți sta neclintit în fața ei mergând până la rug, precum Huss sau alții, poți scrie dialoguri filosofice în care s-o critici mascat, precum Galilei, mă rog, poți scrie chiar fățiș împotriva ei, ceea ce nu poți face însă, este să râzi de ea. Ptr o religie, râsul este dinamită. Comicul și chefliul nu și-au găsit niciodată locul la biserică. Efectul râsului ptr fenomenul religios este unul pulverizant.
    În concluzie, prima mea obiecțiune la critica dlui Petrofson, este aceea că, alegând calea șăgalnică, forma persiflării sprințare, transformă atacul său, dintr-o critică într-o dinamitare a bisericii. Pe un Hitchens sau Samson i-aș înțelege să procedeze astfel, pe dl Petrofson însă, nu.

  16. phil says:

    Sertorius,
    pertinent si comentariu, ce da nastere la inca o dilema care poate fi discutata. Cum sa ne raportam la fenomenul religios, cu ce arme sa atacam ce consideram a fi gresit?
    Referitor la obiectie, nu cumva Isus insusi a semanat si cu aceasta samanta, cand ii compara pe farisei cu mormintele frumos ornamentate, sau cand declara ca bogatii vor intra in imparatie cum se chinuie o camila sa treaca printr-o poarta foarte joasa numita urechile acului?

  17. S.C. says:

    Phil

    uite aici un posibil raspuns

    http://corneldarvasan.ro/?p=478

  18. Un strain says:

    flori #13

    O&P si-a intrerupt activitatea pentru ca exista Oxigen2 ?

    Daca oxigen ar fi oprit doar activitatea de la O&P m-as bucura,insa efectele sunt complexe si cu efecte de lunga durata.

    Daca Oxigen2 s-ar opri un timp, ar porni O&P ?

    Pai dupa ce dai cu muci in fasole,cine mai serveste?Dupa ce faci panarama si teatru,publicitatea la gaze de sera amestecate cu oxigen liber de cenzura mai poti recupera ce a fost odata.Daca esti servit de la McDonald’s cu monoglutamat de sodiu crezi ca mai simti gustul borsului de fasole cu ceapa? Niciodata.

  19. AEM says:

    Urmariti si filmul „The Invention of Lying”(2009),daca nu l-ati vizionat deja, un anume fel de comedie ce poate deschide ceva subiecte pentru cei „priceputi”.

  20. amoros says:

    Phil
    Daca ne framanta, mahneste starea bisericii vreau sa cred ca optiuni de imbunatatire ar fi. Sa ne preocupe in asa fel pe toti, indiferent de opinia legata de tema in discutie, incat sa putem spune la final ca si Pavel „M-am luptat lupta cea buna,mi-am ispravit alergarea,am pazit credinta”(2 Timotei 4:7).
    Departe de a fi invadate de pesimism, cuvintele lui Pavel manifesta o bucurie imensa. S-a dedicat in trup si spirit credintei pe care o sustinea cu toata inima iar in pragul mortii, in ciuda erorilor, carentelor, putea sa traga o concluzie pozitiva a existentei sale si chiar sa astepte o receptie glorioasa in lumea de apoi.
    Cand am citit editorialul m.am gandit ce palma tare peste fata le.a dat. Apoi am avut impresia ca balanta e dezechilibrata, nici o remarca pozitiva sau o sugestie de cum ar fi mai bine, doar un mesaj ce anunta falimentul spiritual al bisericii… A lipsit un apel la unitate, in ciuda nepotrivirilor, si o invitatie la dialog si toleranta reciproca.
    Trebuie totusi sa se gandeasca ca ce scrie aici are portavoce deoarece pagina are popularitate iar daca as fi un simpatizant al bisericii m-as gandi de 3 ori la ce am ajuns sa frecventez.
    Fiind pastor, autorul textului are ocazia sa puna pe picioare reforma pilot in parohia lui si cu colaborarea celor de pe forum. De undeva se poate incepe.
    O sugestie: nu se face suficient pentru insusirea stilului de viata sanatos a membrilor, observati de ce boli fizice sufera si asa realizati ca foarte putin il practica…
    De ce nu am investi banii si pentru noi, nu doar in evanghelizari, ADRA, etc. si am face cate o sala de sport langa biserica?

    Vom supravetui prin coerenta morala, loialitate crezului si prin decenta humana.

  21. maria says:

    Daca fr. pastor ar propune ceea ce exprima referitor la estetica uniformizarii vestimentare, dar si gastronomice ,nu ar face decat sa accentueze ceea ce exista deja.
    Rasul postmodern , gen Umberto Eco, nu poate fi terapie impotriva banalitatii, nu poate decat desfiinta si bruma de credinta existenta.
    Nu exista oare nici o varianta in dorinta de a nu purta blazonul „Simplicio”, intre a persifla sau a destructura ?
    Exista, dar nu se doreste.
    Totul se face fara a deranja prea tare adunarea sfintilor care constituie „buzunarul” colectiv din care se finanteaza totul .
    Cei mai multi platesc pentru a-si hrani iluziile. Numai ca iluziile nu vin si ca urmare a faptului ca ele au fost plantate in asa fel incat fiecare sa aiba de castigat, unii financiar, altii iluzoriu ?
    Mai greu e sa „curati” de iluzii, pentru ca acest lucru incepe intotdeauna cu o autocuratire, pentru care ai putea fi linsat principial.
    Si totul merge mai departe ,adevarul strivit de ideologii gonflabile, realismul cu aripi taiate, rationalism si subiectivism puse in tombola in care biletul castigator cade de fiecare data in vid.

  22. Dan says:

    „V for Vendetta”. Am vazut filmul aseara. Scenariul e scris de fratii Wachowsky, aceeiasi care au scris scenariul pentru The Matrix , dupa ce au terminat un curs de personal development la Landmark Education. Institutiile existente create de om se pare ca nu pot sa tina pasul cu viteza de desfasurare a evenimentelor. Dogmele nu mai au puterea sa suporte status quo-ul si se vor prabusi sub propria lor povara. Cu ce vor fi inlocuite? As vrea sa vin inapoi peste vreo 3-400 de ani sa vad cum s-a rezolvat dilema.
    May you live in interesting times!

  23. Sertorius says:

    Din nefericire, dl Petrofson deocamdată nu se mai joacă de-a trenulețul. Trec la următoarele obiecțiuni.

    1. Regulile religioase. Orice cult are și o dimensiune normativă. Poate doar în mistică, omul e cu totul liber de reguli, deși poate că și acolo, senzația libertății este atinsă urmând niște scheme…
    Thomas a Kempis îi invita pe medievali la Imitatio Christi propunând niște reguli. Ordinele monahale, fie ele, catolice sau ortodoxe, cultele moderne, protestante sau neoprotestante, toată lumea a apelat la Regulae ad fidem.
    Mai mult, părintele nostru Kant spunea că ”până și o societate de demoni, dacă vrea să fie o societate, trebuie să aibă niște norme morale”.
    Așadar, nu e nimic de incriminat, de principiu, unei comunități religioase, în privința stabilirii unor reguli de urmat ptr membrii ei.
    2. Valoarea și eficiența regulilor. Uniformele, dietele sau tunsorile, reunite în ”manualul sfințeniei decorative”, pot părea monumente ale ipocriziei și prostiei. Totuși, nu văd ce drept ar avea cineva să se amestece în modul în care un grup de oameni își organizează viața. Dacă ”sfințenia decorativă”, așa după cum ați numit-o dvs, dle Petrofson, le împlinește viața acelor oameni, cine sunteți dvs să le dați cu tifla?
    În ceea ce privește eficiența respectivelor reguli – deși este nodul gordian al disprețului dvs -, ea nu poate fi apreciată (la fel ca nodul din Gordion, nodul eficienței în acest caz nu poate fi dezlegat!). Dacă obiectivul ”sfințeniei decorative” este ”Împărăția Cerurilor”, atunci noi, aici și acum, nu le putem ura acestor oameni decât ”Farewell!”. În niciun caz, nu am putea pretinde că știm ceva despre eficiența demersului lor. Nu credeți, dle Petrofson?
    3. Fundamentalismul creștin și ”777”. Așa după cum spuneam în altă parte, cred că nu greșesc dacă afirm că noi, toți, cei care frecventăm acest loc, am fost sau mai suntem încă fundamentaliști. Găsesc că o referire prea bruscă, pe acest ton depreciativ, la ”fundamentalismul creștin”, poate trezi o suspiciune firească privind o oarecare ipocrizie a autorului. Când momentul fundamentalist reprezintă stația de pornire sau măcar o haltă importantă în itinerariul tău spiritual, nu te poți referi la ”fundamentalismul creștin” cu lejeritatea disprețuitoare, pe care doar cineva, cu totul străin de acest mod de gândire, o poate exprima.
    4. (și ultima obiecție). Dle Petrofson, îmi îngăduiți o întrebare personală? Ce reprezintă biserica pe care o ridiculizați aici ptr dvs? Mama, soția, concubina, fosta soție sau fosta concubină? Sincer, cred că nu există o altă categorie în care să încadrați relația dvs cu respectiva denominațiune religioasă.
    NOTA la 4. Oameni precum dl Polihronu ne-au arătat pe aici că-și pot amputa rădăcinile cu o insensibilitate pe care eu o găsesc monstruoasă. Îmi place să cred, dle Petrofson, din felul în care v-am cunoscut, că dvs nu semănați cu acești oameni.

  24. laurentiuh says:

    #23,

    Ce sa spuna nenea Sertica cand nu are nimica de spus? Nu regasesc pasajul in care apare ideea unui cult fara reguli.Ei,l-a gasit el..
    Daca Petrofson denunta abnormitatile unor practici ce tind spre rituri magice,nenea Sert zice ca toate societatile au nevoie de norme.Unde dai si unde crapa..
    Am auzit genul asta de argumentatie la homosexuali,ceva de genul ca toata lumea trebuie sa faca sex. :))
    Nu lipseste coarda sensibila a problemelor personale.

    Va rog sa mentionati stimate domn,sunteti de acord cu practicile descrise ori ba?
    Ca sa intelegem in ce echipa evoluati. :silly:

  25. Sertorius says:

    Prietene Laurentiuh,

    Eu vă recomand să vă limitați la ceea ce înțelegeți, chiar dacă asta înseamnă că nu vă vom mai auzi deloc glasul pe aici.

    ”Teama de a nu deveni lumești sau necurați conduce la inventarierea unor reguli și prescripții…” Petrofson, ”777”.

  26. laurentiuh says:

    :)) Aveti scoala citatelor din politica damboviteana sau de la scoala de sambata?

    „..care aplicate în cantități farmaceutice, pentru fiecare simptom real sau imaginar, să ofere imunitate totală față de virușii și bacteriile morale ale acestei lumi. Crearea unui spațiu aseptic religios a fost visul fiecărui fundamentalist creștin începând de la Simion Stâlpnicul și până la propovăduitorii insipidului de azi..”

    Nu mor caii cand vor cainii,nene sertorex.

  27. Dacă ”sfințenia decorativă”, așa după cum ați numit-o dvs, dle Petrofson, le împlinește viața acelor oameni, cine sunteți dvs să le dați cu tifla?

    http://en.wikipedia.org/wiki/The_Golden_Rule#Criticisms_and_responses_to_criticisms
    versus
    „Nu îţi voi ataca nici doctrinele nici crezul dacă ele îmi acordă libertate. Dacă însă consideră că gândurile sunt un pericol, dacă sugerează că scepticismul e o crimă, atunci cu siguranţă le voi ataca, fiindcă înrobesc minţile oamenilor.” – Robert G. Ingersoll

    Dacă ”sfințenia basescian-manelistică”, așa după cum ați insinuat-o dvs în alte contexte, dle Sertorius, le împlinește viața acelor oameni, cine sunteți dvs să le dați cu tifla?

    think about it.
    the same reasoning, back to you.

  28. Ptr o religie, râsul este dinamită. Comicul și chefliul nu și-au găsit niciodată locul la biserică. Efectul râsului ptr fenomenul religios este unul pulverizant.

    I wonder why…
    It’s called the American Religious dream because you have to be asleep to believe it.

  29. „ce este de facut? evolutionismul teist sau deismul?
    innebunesc daca mai stau mult asa”

    http://en.wikipedia.org/wiki/False_dilemma

  30. Sertorius says:

    Laurentiuh,

    Citatul, dâmbovițenește sau cum doriți să-l cetiți, acuză stabilirea unor reguli religioase. Pe asta se baza obiecțiunea mea de la nr. 1. Mă rog, nu-mi fac iluzii că veți înțelege nici dacă m-aș apuca să vă desenez. De aceea, e ultima explicație pe care v-o mai ofer.

    CJ,

    Dragul meu, inteligentă remarca ta, numai că nu e tocmai același lucru. Manelismul și băsismul sunt chestii care invadează și viața celorlalți membri ai societății. Că o mână de oameni se tund și se îmbracă decent și o țin numai în posturi și rugăciuni întru atingerea lui ”777”, cu ce te afectează pe tine?

  31. claudiu says:

    „Reforma in gandire”, scuturarea de dogme fara fond nu tin de ordonantele conducerii centrale ci de educatia individului si nu a grupului. Degeaba ii biciuim pe tarii bisericii can solutia este in interiorul nostru. Intotdeauna conducatorii au fost alesi dintre noi.

  32. Dacă ”sfințenia decorativă”, așa după cum ați numit-o dvs, dle Petrofson, le împlinește viața acelor oameni, cine sunteți dvs să le dați cu tifla?

    „God made me an atheist. Who are you to question His wisdom?”

  33. laurentiuh says:

    #30,Serto

    Citatul din Petrofson:

    „Teama de a nu deveni lumești sau necurați conduce la inventarierea unor reguli și prescripții, care aplicate în cantități farmaceutice, pentru fiecare simptom real sau imaginar, să ofere imunitate totală față de virușii și bacteriile morale ale acestei lumi. Crearea unui spațiu aseptic religios a fost visul fiecărui fundamentalist creștin începând de la Simion Stâlpnicul și până la propovăduitorii insipidului de azi, îmbrăcați invariabil în alb și negru, sau în oricare altă culoare, una mai cenușie ca cealaltă.”

    Acest citat nu vrea sa spuna ca regulile nu sunt bune.Se refera la o anumita atitudine fata de reguli,la un anumit fel de reguli,anume la cele ce cauta sa construiasca o enclava fundamentalista rupta de realitate.

    Comentariul tau de la #23 descrie ceea ce ar vrea sa vada nu ceea ce se citeste in articolul lui Petrofson.
    Ca regula generala,cam asa face Sertorius orice comentariu.

    Ar fi cazul sa parasesti copilaria,ai mai auzit refrenul asta.
    Nu ai dreptate cand nu ai dreptate,nici daca bati din picioruse,nici daca te dai cu fundul de pamant sau tipi la bunica.

  34. maria says:

    Din partea mea, nu-l banui pe d-nul Petrofson ca ar fi ridiculizat biserica.
    Din pacate, legea morala, doctrina, misiunea au fost de mult minimalizate ca practici crestine, locul lor fiind ocupat de mantuirea prin vestimentatie, prin gastronomie, prin nume (nume cu semnificatii biblice, cu viitor mesianic), prin voce, prin pozitii extatice in genunchi ,prin biserica.
    Viata traita la superlativ a devenit viata traita la indigo, unde se copiaza nu numai idei, ci gesturi, expresii, manifestari,sentimente.

  35. Sertorius says:

    ”Acest citat nu vrea sa spuna ca regulile nu sunt bune.Se refera la o anumita atitudine fata de reguli,la un anumit fel de reguli,anume la cele ce cauta sa construiasca o enclava fundamentalista rupta de realitate.” Laurentiuh

    Văd că insistați. Dacă ați și gândi, când scrieți, ne-ați scuti de pierdut timpul inutil, dle Laurentiuh.
    Toate regulile religioase, inventate vreodată, în toată istoria, au același scop – acela de a ”construi o enclavă fundamentalistă ruptă de realitate”. Așadar, de ce nu-mi lăsați ”copilăria” în pace și vă apucați să gândiți ÎNAINTE de a scrie? Asta, bineînțeles, dacă aveți convingerea că ați fi în stare de sportul ăsta aristocratic.

  36. Că o mână de oameni se tund și se îmbracă decent și o țin numai în posturi și rugăciuni întru atingerea lui ”777”, cu ce te afectează pe tine?

    i will be back.

  37. [nu] sunt chestii care invadează și viața celorlalți membri ai societății.

    sunt chestii care invadează și viața celorlalți membri ai societății.

    care invadează și viața celorlalți…

    in the name of their (personal) faith.

  38. fane says:

    hai,sertorius,recunoaste ca ai scris inainte de a gandi si ai luat-o in freza.Vezi,daca te dai dur ajungi la sapa de cauciuc:dai cu ea in pamant si-ti sare in cap!

  39. Sertorius says:

    Dedicație ptr cei care se știu…

  40. Sertorius says:

    Așa-i, nea Fane. Lipseai și dumneata din corul nătângilor. Băieți, cum să vă ajut? Deși cetim același text, nu pricepem aceleași lucruri.
    Hai să-l lăsăm pe autor să comenteze obiecțiunile mele. Întrebați-l chiar pe dumnealui dacă mi-am dat eu cu sapa-n cap sau voi ar trebui să vă căutați la organul menționat. Eu pariez că veți avea o surpriză neplăcută, ce ziceți, vă riscați să pariați pe capul vostru? Eu zic să îndrăzniți. Oricum, nu pierdeți mare lucru…

  41. fane says:

    asa-i,sertorica,cand nu ai argumente e bun si vocabularul de cartier…

  42. petrofson says:

    Sertorius,

    sincer să fiu nu cred că observațiile tale pot fi tratate ca obiecțiuni; prin urmare nu încerc nici să clarific, nici să explic ci doar să indic spre posibile paliere ale neînțelegerii:

    1- editorialul este un pamflet și se ia ca atare: nici prea-prea, nici foarte-foarte;
    2- ironia nu este chiar dinamită dar este o formă elegantă și necesară de protest;
    3- adventismul încă de la început s-a remarcat printr-o ambiguitate existențială eficientă, ambiguitate care i-a permis dezvoltarea globală;
    4- în prezent biserica se poziționează tot mai mult spre „clarificarea” poziției în societate, adică spre un conservatorism desuet și anacronic;
    5- biserica nu poate rezolva creativ tensiunea dintre ispita aculturației și tendința enclavizării;
    6- sunt un întârziat în ce privește fenomenul religios; doar pe la 20 de ani am început să mă gândesc la problemele spirituale; avantajul este că am sărit peste faza cu flanelograful și măsuța direct în evenghelizările lui Edi;
    7- neavând rădăcini religioase în biserică nu mă simt predispus să blamez „părinții” pentru frustrările prezentului;
    8- relația mea cu biserica este pe bază consensuală și nu contractuală, chiar în ciuda faptului că sunt și angajatul acestei biserici;
    9- deși m-ai înghesuit într-un labirint al relațiilor de cumetrie, biserica este doar o structură și nicidecum un „super-ego” religios. De aceea Freud este mai popular ca Pavel!
    10- fundamentalismul n-a fost nici măcar „gara noastră mică” a lui Dorobanțu ci doar fluierul enervant al unui mecanic prea zelos. N-am niciun respect pentru fundamentalism; din păcate macazul a fost schimbat ireversibil spre această șină.

  43. Sertorius says:

    Petrofson,

    Haideți să vedem. Cum văz că mi-ați ignorat, pe ici pe colo, prin punctele esențiale, ”obiecțiunile”, numindu-le ”observații”, nu-mi rămâne decât să cred că ori nu m-am exprimat eu destul de citeț, ori aserțiunile mele nu v-au căzut tocmai bine. În orice caz, vina îmi aparține în totalitate.

    În paranteză fie spus, le-ați fi făcut un mare serviciu detractorilor mei dacă le comunicați adevărul că, dacă ar fi făcut prinsoarea de care am făcut vorbire, și-ar fi pierdut cu toții capetele. Însă presupun că ați acționat inteligent făcând așa. E în natura lor să nu vă creadă nici pe dvs. Mă tem că nu avem cum să-i ajutăm pe acești ”Tom, Dick and Harry”, have we?

    Dar, hai mai bine să vedem ce-mi răspundeți totuși, căci pare fff interesant :

    1. Păi, pamfletul nu intră în ceea ce afurisea Călugărul Jorge? Iar el, ați văzut, nu glumea cu chestiile astea. Cum vă explicați?
    2. Carevasăzică ”777” este doar ironic? Știți care e diferența dintre ironie și satiră? Ironia corijează un aspect al unei entități, fără a o desființa pe aceasta din urmă, în vreme ce satira face acealași lucru, cu deosebirea că, în treacăt, desființează și obiectul de lucru. Dvs ce credeți, ”777” e ironie sau satiră?
    3. ”Ambiguitate existențială eficientă”… Humm. Dacă nici eu nu pricep ce aveți în vedere cu formula asta prețioasă, alde Tom, Dick and Harry, ce credeți că au înțeles?…
    4. ”Conservatorism desuet și anacronic”. Păi, ptr un liberal, orice formă de conservatorism e ”desuetă și anacronică”, nu-i așa? De altfel, ideea însăși de ”a conserva” trimite la reținerea în prezent a trecutului. Dvs ce ați dori, ca biserica să fi fost existențialistă la jumătatea secolului trecut, postmodernistă în a doua sa parte și ateistă militantă azi?
    5. Haha. Păi, dragul meu autor, credeți că e un fleac problema asta? Să ”rezolvi creativ” așa ceva, ar însemna să fii pur și simplu genial. Iar când te gândești că biserica nu poartă în barca sa numai oameni geniali (gen Sherlock Holmes), ci și oameni obișnuiți (gen Dr. Watson), ba, chiar și oameni precum amicii ”Tom, Dick and Harry” (într-o proporție covârșitoare, unfortunately), atunci cum ai putea acționeze sub semnul genialității?
    6. Atunci, avem cam aceeași biografie, cu diferența că subsemnatul a fost ceva mai precoce.
    7. Tocmai de aceea, mizam pe un tratament mai fin al rădăcinilor din partea dvs (în opoziție față de atitudinea unui Polihronu, de pildă).
    8. Humm. Relație consensuală, nu și contractuală, deși aveți calitatea de angajat?… Struțocămila asta există într-adevăr? Păi, dacă-i așa, cred că-i aduceți un elogiu incomensurabil bisericii dvs prin declarația asta. Dacă instituția asta e-n stare să creeze relații pur consensuale cu angajații săi, în care relația contractuală să nu arunce nici măcar o umbră de loialitate normativă pe comportamentul lor, atunci instituția respectivă, departe de a fi de un ”conservatorism desuet și anacronic”, reprezintă relevația absolută a unui viitor progresist, care frizează idealul!
    9. Asta de la nr. 9 e tare, aș zice chiar ”prea tare”. Cum adică, domnule, ”biserica este doar o structură, nicidecum un super-ego religios”?! Adică, să-nțelegem că dvs reprezentați o sumă de celule organice, înainte de a reprezenta un om? Wow!
    10. Aha, carevasăzică, fundamentalismul n-a fost altceva decât un ton greșit luat de un băiat oarecare, fără nici o legătură cu dvs sau cu experiența dvs religioasă. F interesant! Dle Petrofson, scuzați-mi o curiozitate – dvs ați fost teleportat acum 5 minute de pe planeta Marte sau ați luat parte la viața bisericii dvs de pe vremea când numărați doar 20 de anișori? Biografia dvs mi-e cam neclară.

  44. @sertorius:

    thanks for those recommendation/links! 😉

  45. laurentiuh says:

    #42,

    Imi place vorba: „dreptatea umbla cu capul spart”. O putem socoti masura a cat de rational si moral este omul.
    La limita dintre normal si patologic se joaca cartea fundamentalismului.Spune-mi ce astepti,ca sa-ti spun cine esti..
    Petrofson,dincolo de hermeneutica textelor si pretextelor,te rog sa nu fii caldicel ci sa clarifici problema in discutie.

  46. Gregoire says:

    @Laurentiuh: 1. nu-l cunosti pe Sertorius, dar ii vorbesti nepoliticos:
    2. nu intelegi ce spune, dar ii dai lectii;
    3. cauta-ti prieteni care sa auda, sa vada, ca apoi sa scrii ceva lizibil;
    4. culmea, mai esti si ardielian.
    Cam multe, nu crezi?

  47. laurentiuh says:

    #46,

    Gregorie,Sertorie,esti penibil si iti recomand un examen psihiatric.

  48. Deuskera says:

    Oricum ar fi biserica trebuie sa mearga inainte,nu cred ca e altceva decit o manevra politica prin care se incearca recuperarea unui teritoriu pierdut sau poate doar amenitat.
    Cred ca ai punctat cum nu se putea mai bine,asta ma face sa-mi aduc aminte de un vechi prieten de la Ciupercenii Noi care in in incercare disperata de a impaca incongruentele doctrinale si traditionaliste pe care incepuse sa le divizeze imi spunea,citez:sa scoata ba astia o carte si sa ne spuna ce e inspirat si ce nu e si asa sa evitam sa citim ce nu e inspirat,inchei citatul.Dragul meu poate ca a venit clipa,spre cer cu cintec inainte…mars !! :yes:

  49. gebeides says:

    Merita citit!
    777 este de fapt un plan de revigorare al bisericii azs oferit de curind de catre conducerea care are mereu solutii.
    Un articol destul de bine scris din punct de vedere argumentativ si literar, chiar daca ideea de baza se pierde spre final intro solutie iluzorie, infantila, si putin originala. Se vede ca autorul este un erudit intors putin impotriva celor ce lau format, dar care nu are ca izvor al solutiei sale decit tot ceea ce profesorii lau invatat cidva. Altfel spus , putina inspiratie creatoare,ca de altfel toti pastorii azs, se pierd in analize, in descrierea esecurilor bine titulate, in criticarea greselilor fara a se da exemplu fara a construi ceva in golul numit solutiie.
    Ca analist excelent!
    Cred ca autorul este un pastor

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: