Corelationalism profund si ateism cu preocupari transcendente

“In this (the transition stage of the corruption of God’s truth by the church) the doctrines taught are still those of the scriptures, but their relations are moulded into conformity with the prevalent human dialectics.”

R.L.Dabney :Lectures on sacred Rhetoric, page 28, Banner of Truth, 1979.

 “I ended up an agnostic, but my interests in science and religion stuck” Ron Numbers (Intr-un interviu acordat defunctei Science and Theology News)

 Pentru oamenii care, in termenii lui Edi, resimt nevoia unei credinte examinate, teologia nu merita niciun interes daca se rezuma la un jargon thenicizat ce are un referent fictiv (theos). Referent care produce iluzia prezentei tocmai pentru ca este, chipurile, obiectul unui discurs.

Teistii reflectivi au avut intotdeauna o problema in adecvarea pozitiilor lor filosofice, ce rezultau din tipul de divinitate pe care il postulau/imaginau, la viziunea asupra lumii care era prevalenta epocii lor. Acest fenomen se situeaza la granita dintre a contextualiza, in sens paulin, sau a nu avea nimic de adaugat in dialogul ideatic al veacului in care teistul se intampla sa traiasca. Unii, printre care si Edi (cred eu), considera ca optiunile tranzitorii pe care omenirea le-a expus asupra naturii cunoasterii si realitatii trebuie luate in calcul de dragul relevantei discursului teologic si a capacitatii unei comunitati de credinta de a spune ceva semnificativ lumii.

Pe de alta parte, se poate produce un proces de corelare profunda a oricarei afirmatii teologice cu un worldview la moda, proces care este dispus sa ofere teologiei, ca practica sociala, o oarecare legitimitate. Acesta optiune pirede insa din vedere ca discursul teologic are ca specific o referinta  invarianta (dumnezeu, valori etc-chiar daca  viziunea aspura acestora este ea insasi in schimbare)  in raport cu vreun cadru cultural.  Si este dificil de intrevazut cum punand la temelia unei structuri de afirmatii teologice o viziune conditionata cultural, teologia poate avea altceva de castigat  decat opusul pozitiei scolastice, si anume transformarea ei in sclava tuturor productiilor filosofice pe care societatile le pot etala in veac.

Se pun acum o serie de intrebari: Are teologia capacitatea de a contribui cu o viziune coerenta  in sfera ontologiei si epistemologiei? Nu este aceasta o cerinta suplimentara si inutila? Nu ar trebui sa lasam teologia sa furnizeze doar o lirica pietista? Sau, poate, ne-am saturat de orice fel de metanaratiuni, asa ca la ce ne-ar mai trebui una uzata, chiar daca e carpita bine?

In final, daca teologia nu poate avea, ex hipotesi, alt referent decat omul, atunci, asa cum bine remarca Poli, teologia este un discurs revelator despre om si preocuparile  sale si deloc un discurs despre Dumnezeu. Ateii  care isi pastreaza in acest context dorinta de a-si examina ateismul, deoarece teismul ar putea avea ceva semnificativ de spus -sunt rezultatul unei teologii, bune zic eu, care le-a indus gandul ca teologia (a la Kuyper) trebuie sa fie competenta sa dea sens oricarui demers intelectual, iar daca nu e in stare sa faca asta, o aruncam cu succes si bucurie la gunoi.

Anunțuri

22 Responses to Corelationalism profund si ateism cu preocupari transcendente

  1. IBRIAN,

    Scrii: „In final, daca teologia nu poate avea, ex hipotesi, alt referent decat omul, atunci, asa cum bine remarca Poli, teologia este un discurs revelator despre om si preocuparile sale si deloc un discurs despre Dumnezeu.”

    Un autor contemporan, care din demnitate nu-şi ascunde identitatea ca tine sau ca Poli, şi care nu este nici un nihilist distructiv ca voi, suţine:

    „Odată ce Dumnezeu e definit ca indefinisabil, cunoscut ca incognoscibil, afirmat ca negativitate supra-esenţială, dialogul cu El pare să se blocheze. Nu mai poţi avansa dincolo de misterul „neantului” Său. Cum arată, în această situaţie, viaţa spiritului ? Cum poţi rămâne viu în căutarea ta, de vreme ce îi localizezi obiectul dincolo de orizont, acolo unde nu e de găsit nimic ? Ei bine, ceea ce îţi rămâne e universul infinit al imaginii reflectate a lui Dumnezeu: „oglinda şi ghicitura”, urma planării Sale peste oameni, împrejurări şi lucruri. Ai de-a face astfel, dintr-odată, cu inepuizabilul. Urmează să pricepi nu masivitatea inabordabilă a nemijlocirii divine, ci ecoul ei ubicuu, barocul absenţei ei, sau, mai exact, al prezenţei ei indirecte. Atent să identifici în toate Suprema Amprentă, curios să intuieşti modul de a opera şi de a se ascunde al lui Dumnezeu, îţi dai seama că ai de cules o recoltă fără sfârşit. Foarte aproape şi totuşi indiscernabil, Creatorul (şi creativitatea pe care o provoacă clipă de clipă) devine sensul şi deplinătatea fiecărei zile, miza întregii tale vieţi. După ce ai înţeles că nu poţi vedea faţa lui Dumnezeu, abia atunci căutarea ta începe să fie „rezonabilă” şi fertilă: poţi simţi suflarea Lui, Duhul.”

    Şi „alesul lui ucigă-l-crucea” a fost chemat să-i simtă suflarea, dar a ales suflarea finitului şi muritorului Derrida.

    Tu ca finit, pretinzi că poţi cuprinde infinitul ? E o altă cioară vopsită din ograda lui Poli ? Felicitări, pentru preocuparea voastră, de a vopsi toate ciorile în papagali. Iată dar, butelia cu oxigen2 ce vă ajută să scăpaţi de momentul de a deveni cu adevărat doar… şomeri ai spiritului.

  2. IBRIAN [2],

    Scrii: “Ateii care isi pastreaza in acest contex dorinta de a-si examnia ateismul, deoarece teismul ar putea avea ceva semnificativ de spus -sunt rezultatul unei teologii, bune zic eu, care le-a indus gandul ca teologia (a la Kuyper) trebuie sa fie competenta sa dea sens oricarui demers intelectual, iar daca nu e in stare sa faca asta, o aruncam cu succes si bucurie la gunoi.”

    Ia te uită colo! I-auzi! de unde și până unde? A fi intelectual înseamnă a arunca cu bucurie la gunoi normele morale create de Dumnezeu ? Ha, ha, ha, ce bine vă pricepeţi, în spiritul vostru gregar, să desfinţaţi pilonii care au ţinut omenirea în picioare de câtva timp încoace. Ce puneţi în locul normelor morale ? Corectitudinea politică ? Deconstrucţia lui Derrida care vă justifică spiritul vostru viclean ?

  3. IBRIAN [3],

    Ai scris cele de mai sus într-o euforie de „mânie sfântă” cum o descrie „alesul lui ucigă-l-crucea” ? Ai intrat aici să ne tulburi de la lucru, puişor cu pene aurii de cioară vopsită ?

  4. IBRIAN [4],

    Se povesteşte că: „Elveţianul e rezultatul unei încercări ratate a Creatorului (ca să-ţi dau apă la moară) de a transforma un scoţian în tirolez”. Gluma a fost spusă de unul ca tine, care are aerul că se crede efectul unei încercări asemănătoare, dar reuşite. Ha, ha, ha ce faţă de … EdyCon, poţi să ai.

  5. emma says:

    In religie se opereaza cu simboluri care depasesc investigatia empirica si rationamentul logic.

    „Are teologia capacitatea de a contribui cu o viziune coerenta in sfera ontologiei si epistemologiei?”

    Un speech ramane un speech….

    Nu trebuie negata dorinta multora de a imbunatatii relatia omului cu divinitatea, de a adauga noi forme de „emancipare” de sub jugul zeului antropomorf, de a-i face putin loc in inima, de a pune accent pe invatatura ( o parte, cea constructiva) lui Isus nu pe legenda creata in jurul lui, de a cauta unele solutii fie ele speculative, spre o lume in afara senzatiilor noastre, a perceptiilor noastre.
    Teologia e practica vorbirii si atat….
    Teologia nu este un discurs revelator despre om si preocuparile sale….
    Nu e nimic relevant iar preocuparile omului sunt cu totul altele…
    Ce-l determina pe om sa caute o religie care sa-i asigure linistea ca undeva, candva, odata el va trai vesnic ?
    Frica, pur si simplu neputinta de a accepta ceva natural…
    Sau mostenirea trecutului, aceeasi teama de necunoscut,neputinta de a trai aici si acum frumos .
    Aici e de fapt biruinta asupra vietii si puterea de a face ceea ce e drept din credinta, din proprie initiativa, din dorinta de a trai asa cum trebuie.
    Tocmai aceasta slabiciune, face ca tot ce este bun in om sa fie proiectat dincolo de noi ca si cum omul e mereu invalid, nestiutor, neputincios, gol.
    Fara doar si poate, fiecare om a avut la un moment dat senzatia goliciunii, a golulul sufletesc, starea de anihilare a eului, un vid existential strecurat pentru putin timp in interiorul nostru.
    Si multi , foarte multi au numit aceasta stare dorinta de dumnezeu, dorul de dumnezeu.
    E un sentiment de inutilitate, de renuntare si in acelasi timp de cautare a umplerii sale, printr-o forma exterioara care ne-ar putea implini .
    Tendinta fireasca a multora e de a gasi remediul in religie.
    Aici teologia e vorba-n vant …
    Ceea ce teologii discuta si dezbat, bisericii prelucreaza discursul si-l fac profitabil pentru existenta lor.
    Pe oameni nu-i intereseaza teologia si nu-i va interesa in veci..
    Ei cumpara de la teologi remedii..nu vorbe.
    De aceea : icoane, sola-scriptura, viziuni, paranormale….
    Filosofia defineste aceasta stare , nihilism si trimite bietul om cautator de adevaruri tot la religie….
    Stiinta a deposedat filosofia de coronita, a topit-o si a facut din ea…teorii , impliniri, realizari.

  6. K-troll says:

    ibriane, ibriane,

    „Referent care produce iluzia prezentei tocmai pentru ca este, chipurile, obiectul unui discurs.”

    Daca n’ar fi, nu s’ar povesti…

    „discursul teologic are ca specific o referinta invarianta in raport cu vreun cadru cultural”

    Te juri?

    La cele 4 intrebari ale tale, raspunsurile mele ar fi: 1 – Nu; 2 – Ba da; 3 – Nici macar; ci sa stea in genunchi pe coji de nuca; 4 – Hopa, asta nu e intrebare.

    „teologia este un discurs revelator despre om si preocuparile sale si deloc un discurs despre Dumnezeu”

    Atunci de ce nu zicem antropologie? Sau analiza tehnicii fictionarii, de exemplu?

    „teologia trebuie sa fie competenta sa dea sens oricarui demers intelectual”

    Nicio ‘-logie’ nu poate sa dea sens.

  7. ibrian says:

    k,

    maestre, propozitia “teologia este un discurs revelator despre om si preocuparile sale si deloc un discurs despre Dumnezeu” incepe cu „daca”, deci nu este o afirmatie a opiniei mele

    „sa dea sens” e intr-un sens mai larg al cuvantului sens…”sa dea seama de…” etc

  8. Richard says:

    SMP, comentariu la #1

    Din cate am observat eu acele atribute ale divinului fac parte din discursul apofatic (via negativa), prin care se accentueza faptul ca divinul este dincolo de categoriile umane ale existentei si ale perceptiei. Apofatismul este des intalnit in literatura mistica oculta sau crestina, deoarece experienta interioara a acelor mistici i-a condus la acele «concluzii».

    In teologia mistica a ortodoxiei apofatismul este iarasi foarte bine dezvoltat, vezi Teologia mistica a bisericii de rasarit de Vladimir Lossky.
    http://orthodoxwiki.org/Vladimir_Lossky

    Nu trebuie niciodata sa uitam ca apofatsmul isi are originile in trairile mistice care contrazic conceptele teologice rationale si dogmele… Teologia spune ca divinul este existenta insasi, teologia apofatica spune ca divinul este atat de departe de termenul de existenta incat putem chiar spune ca divinul… NU exista. D zeu ar fii insondabilul, acel Unul filosofic, ceea ce despre care nu se poate spune absolut nimic, este abisalul…. neantul total.

    Toate astea pt a ilustra ideea ca divinul nu numai ca nu este perceptibil… insa el nu este nici macar cognoscibil… nimeni niciodata nu are acces la divin, ci la forme palide de oglindire ale divinului care sunt procesate de mintile si sufletele noastre prin trairi mistice. Chair isus spune ca pe d zeu NIMENI nu l-a vazut !!!!!

    Acest apofatism nu este propriu crestinismului, il are si Kabala, si ocultismul (in orice forma), si Alchimia l-a cunoscut….

  9. K-troll says:

    ibriane,

    Ma ierti daca am crezut, in ciuda acelui ‘daca’, ca asta e si parerea ta. Daca nu, atunci care este?

    Si daca da seama, e un fel de antropologie culturala, nu?

  10. K-troll says:

    Richard,

    „apofatsmul isi are originile in trairile mistice care contrazic conceptele teologice rationale si dogmele…”

    O fi bine, o fi rau?

  11. KMLeon says:

    „A fi intelectual înseamnă a arunca cu bucurie la gunoi normele morale create de Dumnezeu ? Ha, ha, ha, ce bine vă pricepeţi, în spiritul vostru gregar, să desfinţaţi pilonii care au ţinut omenirea în picioare de câtva timp încoace. Ce puneţi în locul normelor morale ? Corectitudinea politică ? ”

    Stimate colectionar cred ca s-ar impune cateva lamuriri vis a vis de fraza dumneavoastra.

    1. „A fi intelectual înseamnă a arunca cu bucurie la gunoi normele morale create de Dumnezeu ?”
    Nu neaparat si tocmai cu referire la presupusul autor a unor norme morale.
    De cand a fi intelectual ar fi sinonim cu imoral?
    Moralitatea e moralitate deoarece Dumnezeu e sursa moralitatii sau moralitatea e o norma sociala imbunatatita continuu odata cu cresterea cantitatii de „umanizare” a fiintei umane de-a lungul secolelor?
    Credeti ca in afara sursei Dumnezeu ca autor al vreunei morale unanim acceptate nu pot exista niste norme sociale dupa care omenirea sa se conduca in demnitate si respect reciproc?

    2. „ce bine vă pricepeţi, în spiritul vostru gregar, să desfinţaţi pilonii care au ţinut omenirea în picioare de câtva timp încoace. ”
    Care sunt pilonii la care va referiti?
    Inainte de a fi „revelati” acesti piloni pe ce carje se sprijinea omenirea? Sau vorbim de o protoistorie cu totul imorala si corupta ce precede revelatia?
    Din punct de vedere istoric se pare, mai degraba, ca omenirea, in ciuda inzestrarii morale revelate prin crestinism ( si nici macar nu e majoritar dpdv statistic raportat la populatia globului), prezinta nu un mars al demnitatii cu o coloana vertebrala morala de nezdruncinat ci o zvarcolire spasmodica de pasiuni animalice, de lupta pentru putere si resurse ce creioneaza un tulburator tablou al luptei pentru supravietuire a celui mai bine adaptat la mediu- un fel de evolutie spirituala „lipsita de spirit” daca pot sa exprim asta.
    In ciuda oricaror norme morale nobilizatoare, in totala contradictie cu expansiunea religioasa a ultimului secol, omenirea nu e mai aproape de perfectiunea morala decat acum 10-20 de secole. Si atunci cata trainicie si verificare in timp au pilonii la care dvs faceti referire?

    3. „Ce puneţi în locul normelor morale ? Corectitudinea politică ? „?
    Cred ca nu doriti sa va folositi de o falsa dilema. Caci ceea ce propuneti cam asta aduce.
    Bunul simt si intrebarea: ” Cum e drept sa-mi fie bine” ar raspunde acestei intrebari. O traire inteleapta, intelegand valoarea fiintelor umane si acceptarea ideii ca cel de langa noi are tot atat de mult drept la fericire pe cat avem si noi, cautarea implinirii intr-un mod care sa nu-mi nedreptateasca aproapele si nici sa nu-i stirbeasca fericirea sau modalitatile sale de a ajunge la fericire pe cai juste ar rezolva problema. Educatia dusa si orientata spre o traire in armonie la nivel global si accentul pus pe respectul reciproc.
    De ce ar fi nevoie de o morala venita din afara noastra, impusa cu amenintarile distrugerii eterne sau recompensata cu fericirea vesnica? Asta denota doar lipsa unui caracter format si maturizat. Etica sociala acceptata si inteleasa intr-un spirit responsabil da tocmai dovada maturizarii individului. Si nici nu creeeaza dependenta de vreun cler, de vreo organizatie anume care actioneaza parghiile judecatii divine in favoarea sau in defavoarea vreunuia cu deficiente in intelegere.

    Comentariul dvs nu imi era adresat mie. Imi cer scuze daca inoportunez prin interventia mea. Exista insa alternative destul de sanatoase la ceea ce astazi inseamna norme morale proclamate de lumea religioasa.

  12. KMLeon says:

    „Nicio ‘-logie’ nu poate sa dea sens.”
    # K …. Atunci ce sau cine aduce vreun sens? Saui de ce ar fi neaparata nevoie de un sens? Viata insasi nu-si e suficienta? Acel „Carpe diem, quam minimum credula postero” nu face inutil vreun sens al existentei insasi? Caci viitorul nu ne apartine decat atunci cand pretuim clipa la care vom ajunge fara a face din asta un intentionat sens sau a incerca macar sa-i gasim vreun sens. Sunt foarte multe culturi care nu-si pun probleme existentiale si o duc bine merci. Pe de alta aprte, primitivismul, lipsa unei filosofii a sensului n-a vaduvit pe nimeni de bucuria cotidiana. Si atunci repet: de ce avem nevoie de un sens? Nu e doar (inca) o incercare de a ne defini si completa cat mai mult intelegerea despre noi insine? Aceasta cautare nu ar insemna ca inca nu suntem suficienti de maturi in a accepta faptul ca nu suntem decat un abur pe suprafata planetei, abur care pluteste putin si apoi piere? Nu ar insemna ca inca nu am ajuns sa ne acceptam statutul de muritori cu nimic mai presus de alte regnuri? Ce avem in plus? Ratiunea? Constiinta? Posibilitatea de a gandi in patternuri? De a filosofa si a spera ( a tanji) dupa perpetuarea existentei oriunde, (eventual intr-o alta dimensiune) numai sa existam? In ce scop? Nu e oare acest scop unul pur egoist? Si atunci cum se armonizeaza asta cu altruismul moralizator al Bibliei?

  13. Richard says:

    K iti raspund in cateva ore

  14. K-troll says:

    KMLeon,

    Chiar crezi ca pot sa’ti raspund mitralierei de intrebari cu amarata’mi de carabina?

    Oamenii vor sens. Lipsa de sens ucide ‘spiritul’. Fara sens e sau Parmenide, sau Heraclit. Viata nu e ca vreunul din cei doi, din fericire. De’aia, cred, nevoia de sens.

  15. tom says:

    KMLeon,

    Oamenii sunt foarte diferiti. Intr-o padure unii au neaparata nevoie de o busola ca sa se poata orienta. Altii, se orienteaza dupa muschiul copacilor. Parerea mea e ca cei care stiu sa se orienteze dupa muschi si alte indicii ale naturii vor gasi drumul corect inaintea celor cu busola. Dar busola le confera incredere, atata timp cat au busola ei cred ca au un sens. Daca le iei busola sau vine vreo anomalie magnetica vor calatori in cerc. Asa imi explic eu de ce oamenii se agata de religie si o considera ca pe singurul sens al vietii.

  16. KMLeon says:

    Frumos spus, Tom. Pui problema intr-un mod foarte delicat. Mi-ar fi placut sa ma pot bucura in egala masura atat de Cartea Naturii cat si de Cartea Revelatiei. Din nefericire au fost prea multe anomalii magnetice astfel incat astazi pot spune ca pana acum doar prima carte mi-a fost mereu alaturi prin desisuri. Evident, n-am aruncat-o nici pe a doua. O verific din cand in cand sa vad daca nu s-a remagnetizat. la urma urmelor, padurea e fascinanta. In orice loc al ei ma simt acasa.
    Iar daca avem un Alfa si Omega, cu cat ma indepartez mai mult de Alfa, ma apropii mai mult de Omega. Iar popasul 139 imi spune ca in padure n-am unde sa ma ratacesc. Pe tot parcursul traseului, ma aflu, de fapt, acasa. Si nu-i totuna sa treci printr-o padure ca vizitator doar, sa asculti in trecere cantecul pasarilor, sa-i gasesti accidental izvoarele ascunse sau sa observi urmele animalelor ce se adapa, sau, sa treci prin ea stiind ca padurea asta iti apartine. Atunci vezi totul cu alti ochi, orice radacina ti-e draga, infloresti primavara cu fiecare ghiocel si toamna mori cu fiecare frunza. Abia atunci viata padurii devine viata ta si sensul cautarii unui drum devine inutil. Prin lastarisuri sunt si lupi insa mai sunt si licurici care indulcesc peisajul si-l fac feeric. Un singur lucru intuneca armonia: sunetul drujbelor si desertul care le urmeaza.

  17. Richard says:

    Mister K,

    Consider ca ceea ce spun in comentariul meu despre apofatism este arhicunoscut de oricine care si-a bagat nasul un pic prin apofatism si a cautat sa inteleaga sursele si originile sale.

    O fii bine, o fii rau … ma intrebi… nu stiu ! Judecatile de valoare de acest tip le las pe seama lui SMP, eu nu sunt judecator al apofatismului. Bine sau rau… pt mine trairile mistice nu sunt in mod necesar rele. Stiu ca sunt unii care numai la auzul cuvantului mistic se incrunta. Nu fac parte dintre acestia.

    Am scris acest comentariu pt urmatoarele considerente.

    1. In fond am scris acest comentariu pt a indica un lucru simplu si anume acela ca teologia apofatica nu cunoaste argumentatie rationala, o depaseste pe aceasta prin intermediul trairii interioare, senzitivitatii supra-umane, a fascinatiei fata de abisurile trairilor mistico-psihologice… iar misticul gandeste ca acestea nu pot veni decat prin contact cu divinul sau cu oglindiri ale acestuia in Natura (deci si in natura umana).

    2. Am mai scris acest comentariu pt a aduce aminte lui SMP ca daca il pozitionam pe d zeu in afara existentei, asa cum o face apofatismul, filosofic vorbind nu prea mai avem cum sa avem un discurs cu sens despre El…. Iar atunci Wittegenstein are dreptate ;). Deci, Divinul ramane tangibil numai prin mistica, credinta profunda si nicidecum prin teologie, rationalitate si dogme (deci printr o forma de cunoastere umana rationala).

    3. Un alt considerent ar mai fii de a da un sens discutiei initiate de SMP care se pare ca este blocat in critica personala a lui Edi si ianis.

    4. Ibrian scrie

    In final, daca teologia nu poate avea, ex hipotesi, alt referent decat omul, atunci, asa cum bine remarca Poli, teologia este un discurs revelator despre om si preocuparile sale si deloc un discurs despre Dumnezeu.”

    Daca d zeu este incognoscibil si dincolo de existenta asa cum ne re-aduce aminte SMP, cum il putem cunoaste p d zeu prin teologie ??? Nu cumva teologia nu are alt referent decat Omul ? Nu este cumva un discurs despre Om ? Despre omul care traieste in vecinatatea a ceea ce el crede a fi divinul? Trairile mistice isi au originea chiar in reflectiile divinitatii sau in propria psihologie abisala ????? Cine poate sa rapsunda la aceasta dilema avec o certitudine dincolo de orice dubiu ? Nimeni !

    In concluzie, nu stiu Mister K daca o fi bins sau nu… insa ramane faptul ca “apofatsmul isi are originile in trairile mistice care contrazic conceptele teologice rationale si dogmele…”

    Personal nu cred ca teologia este o forma de cunoastere sau un discurs despre divin, ci mai cu seama despre OMUL in cautatrea propriului sens sau in cautarea divinului (ceea ce pt mistic este acelasi lucru ) !

  18. Richard,

    Mulţumesc pentru interesantele tale idei. Felicitări pentru onestitatea ta intelectuală.

  19. Richard [2],

    Se povesteşte că, anumite emoţii, numite şi elementare, sunt prescrise în creierul uman. Lucrul acesta este evident cel puţin din faptul că bebeluşii care s-au născut orbi au totuşi expresiile faciale tipice acestor emoţii-zâmbesc, fac grimase etc. Expresiile emoţionale nu sunt precum cuvintele, care diferă de la o cultură la alta; ele seamănă mai mult cu respiraţia, care face pur şi simplu din natura umană.

    Când se naşte un copil, primeşte o palmă peste funduleţ de la doctor, ca să înceapă să plângă, pentru a-şi activa respiraţia. De unde ştie el să plângă încă din primele minute ale apariţiei lui la lumina soarelui sau a becului ?

    De ce simte un om dezgust faţă de alt om încât ajunge să-l perceapă (prin credinţa lui) ca, de pildă, Ianis-Cannabis că Beni este animalul lui de companie ? Cine-i dă acest drept ? Doar aroganţa lui orbitoare ?

    De ce-şi trădează un pastor adventist ca EdyCon, aşa zisa vocaţie, înşelând inclusiv aşteptările instituţiei care-l finanţează ? Tolerându-l „frăţeşte” până astăzi în sistemul BAZŞ face această instituţie o mare greşeală ?

    Tu ca patron ai tolera astfel de inşi ?

  20. Richard [3],

    Cum priveşti tu pe acel individ care-ţi adresează o astfel de frază:

    „Iti sunt recunoscator ca ai resurse sa continui spectacolul chiar si cand radem de tine din toate unghiurile si te privim ca pe animalul nostru de companie favorit.
    Mai mult ca sigur ca e o putere supranaturala in spate care te motiveaza.”

    Dar pe individul care se laudă că:

    “La doctrină toţi suntem tari, suntem egoişti, mâncăm banii văduvei, mâncăm viaţa orfanului, suntem afacerişti, suntem şmecheri, suntem mincinoşi, suntem răi, dar dacă ni se cere asta o facem “.

    Cine sunt de fapt aceşti indivizi ?

  21. Richard says:

    SMP, nu pot sa iti raspund la intrebarile tale pt ca eu nu rad de nimeni aici. Polemicile fara fond de idei nu ma intereseaza si nu imi place sa pierd timpul cu asemenea chestii.

    Cat despre onestitatea mea intelectuala… incerc cat pot sa fiu onest cu mine insumi in primul rand, insa sa stii ca nu reusesc intotdeauna… asa ne complacem de tare in propriile mituri si minciuni…. si e normal… nu ne place disonanta cognitiv-afectiva… ne face sa ne simtim prost… deci continuam sa ne mintim facnd o falsa pace cu noi insine. 😉

    Ca sa fie clar, eu nu ma declar ateu, ma declar un cautator AGNOSTIC care a fost CANDVA crestin. Insa nu pot sa nu fiu onest cu mine si sa spun ca acest crestinism nu este deloc ceea ce ni se predica si ni se serveste pe farfurie. Ce are in comun opera uman-spirituala a lui Isus si invatatura sa cu religia in general? Cu institutiile religioase, cu dogmele, cu discursul teologic ?????? NIMIC ! In numele calauzirii Duhului Sfant fiecare a facut ce a vrut si s-a ajuns la un anti-spiritualism Hristic crassss dupa nici mai putin de 3 secole. Teologia nu este decat un discurs al inteligentei si sensibilitatii umane … si unul ditre cele mai slabe ca metodologie. Actualmente, tot ce are teologia ca metodologie, vine din disciplinele umaniste contemporane. Iar teologia scolastica a fost logica ! Citeste orice teolog si daca esti ok cu metodologiile disciplinelor umaniste (antropologie culturala, sociologie, psihologie, ethelogie, stiintele creierului, entnologie etcccc) vei vedea ca nu spun povesti. Este atat de vizibil ca este si ridicol…

    Sunt de asemenea constient ca nu putem stii nimic cert despre divin… deci nu putem afirma nimic in afara PROPRIEI NOASTRE subiectivitati INTERIOARE. Incogniscibilitatea divinului este totala. Abisalitatea sa la fel. Este ca si cum nu exista. Insa ne ramane…Revelatia Naturala, natura ! Chiar Pavel face apel la acest ultim argument cand vorbeste despre necredinciosi in Romani. Deci trebuie studiata Natura, nu Biblia ! 😉 Totul este acolo. daca d zeu exista si se reveleaza intr un fel, nu trebuie sa facem teologie, ci stiinta… ! este credo-ul meu.

    Din punct de vedere stiintific, nu putem dovedi nimic din fundamentele crestine… nici macar ca Isus a existat … nici ca Biblia este o culegere coerenta de texte inspirate …

    De aici incolo, fiecare face ce vrea, unii sunt atei altii teisti… altii deisti… fiecare face ceea ce simte ca este in acord cu etapa in care se gaseste in viata lui. Unii atei inaintea mortii sau a unei boli incurabile… sau la batranete…se vor agata inca odata de religie…. omul devine foarte diferit in situatie de panica, de criza existentiala… Nimic nu este impietrit…batut in cuie… totul este DEVENIRE.
    Opiniile si disonantele noastre la fel.

  22. Richard #21,

    TOT RESPECTUL PENTRU COMENTARIUL TAU.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: