Adevărat a înviat?
30 martie 2018 55 comentarii
Minoritatea asediata a conservatorilor moderni
8 februarie 2018 17 comentarii
Un studiu publicat recent in Bioscience contesta prejudecata comuna ca identitatea politica/religioasa conservatoare reprezinta principalul factor de predictie cu privire la acceptarea sau respingerea evolutiei.
Deena Weisberg sustine ca aceasta prejudecata se datoreste caracterului trunchiat al intrebarilor puse de sondajele de opinie. Principalul factor de predictie, spune Weisenberg, este de natura cognitiva. Crestinii conservatori sau liberali, care inteleg cum functioneaza stiinta, accepta evolutia ca pe un fapt. Acelasi lucru se poate spune despre membrii educati stiintific ai partidelor conservatoare. Insa acestia sunt de obicei sub radarul sondajelor, concentrate aproape exclusiv asupra identitatii politce sau religioase.
Studiul echipei lui Weisenberg confirma intuitiile personale ale unora dintre noi. Crestinii educati tin stiinta si teologia separate una de alta si fac de obicei distinctie intre teologia personala si dogma bisericii.
Un alt aspect important este acela ca cineva poate accepta evolutia, inclusiv antropogeneza, fara sa fie un materialist plat. Filozofia moderna s-a dezvoltat din distinctia kantiana intre lucrul in sine si felul cum suntem afectati de lume. Suntem in postura copilului nascut orb si surd care trebuie sa reconstruiasca lumea in mintea lui pe baza unei experiente in pestera. Teologia isi are sfera legitima de existenta in aceasta filozofie.
Weisenberg ignora aici un aspect politic important. Segmentul superior cognitiv religios/conservator este supus unei presiuni din doua parti. Majoritatea conformista a bisericii vede in ei coloana a cincea a conspiratiei ateist-liberale. De partea liberala, o gloata zgomotoasa va aseza etichete ca “double-talk” sau “double-think” asupra interogatiilor nascute din experienta unei existente fragmentate.
Intrebarea care se ridica aici este daca biserica ar trebuii sa isi educe membrii sa inteleaga nu numai legitimitatea stiintei evolutionare dar si propria teologie in contextul istoriei gandirii. Am colegi care imi spun ca vad lucrurile la fel ca mine insa se tem sa recunoasca public ca sa nu fie “pricina de poticnire”. Imi vine in minte un preot din secolul XVII care stie ca Galileo are dreptate dar se teme de Inchizitie. Intre timp, Inchizitia a fost re-inventata si bisericile s-au transformat in enclave medievale.
O alta intrebare este daca nu cumva conservatorismul religios ar trebuii sa se transforme dintr-o fortareata anti-moderna intr-o fortareata a modernitatii asediate. Unii dintre noi au trait deja aceasta metamorfoza. Insa, din nefericire, ceea ce vedem este insusirea deconstructiei postmoderne a realitatii obiective ca apologie a dogmei. Relativismul moral este invocat in favoarea caracterului absolut al unor precepte anacronice. Scepticismul filozofic vine in apararea declaratiilor autoritare ale clerului. Suntem atacati din doua parti.
Daca avem ceva de invatat din istoria militara a lumii, lectia este ca in asemenea situatie singura aparare este atacul. Si ce poate fi, in acelasi timp, mai modern si mai conservator decat Blitzkrieg?
Corelationalism profund si ateism cu preocupari transcendente
19 mai 2012 22 comentarii
“In this (the transition stage of the corruption of God’s truth by the church) the doctrines taught are still those of the scriptures, but their relations are moulded into conformity with the prevalent human dialectics.”
R.L.Dabney :Lectures on sacred Rhetoric, page 28, Banner of Truth, 1979.
“I ended up an agnostic, but my interests in science and religion stuck” Ron Numbers (Intr-un interviu acordat defunctei Science and Theology News)
Pentru oamenii care, in termenii lui Edi, resimt nevoia unei credinte examinate, teologia nu merita niciun interes daca se rezuma la un jargon thenicizat ce are un referent fictiv (theos). Referent care produce iluzia prezentei tocmai pentru ca este, chipurile, obiectul unui discurs.
Teistii reflectivi au avut intotdeauna o problema in adecvarea pozitiilor lor filosofice, ce rezultau din tipul de divinitate pe care il postulau/imaginau, la viziunea asupra lumii care era prevalenta epocii lor. Acest fenomen se situeaza la granita dintre a contextualiza, in sens paulin, sau a nu avea nimic de adaugat in dialogul ideatic al veacului in care teistul se intampla sa traiasca. Unii, printre care si Edi (cred eu), considera ca optiunile tranzitorii pe care omenirea le-a expus asupra naturii cunoasterii si realitatii trebuie luate in calcul de dragul relevantei discursului teologic si a capacitatii unei comunitati de credinta de a spune ceva semnificativ lumii.
Pe de alta parte, se poate produce un proces de corelare profunda a oricarei afirmatii teologice cu un worldview la moda, proces care este dispus sa ofere teologiei, ca practica sociala, o oarecare legitimitate. Acesta optiune pirede insa din vedere ca discursul teologic are ca specific o referinta invarianta (dumnezeu, valori etc-chiar daca viziunea aspura acestora este ea insasi in schimbare) in raport cu vreun cadru cultural. Si este dificil de intrevazut cum punand la temelia unei structuri de afirmatii teologice o viziune conditionata cultural, teologia poate avea altceva de castigat decat opusul pozitiei scolastice, si anume transformarea ei in sclava tuturor productiilor filosofice pe care societatile le pot etala in veac.
Se pun acum o serie de intrebari: Are teologia capacitatea de a contribui cu o viziune coerenta in sfera ontologiei si epistemologiei? Nu este aceasta o cerinta suplimentara si inutila? Nu ar trebui sa lasam teologia sa furnizeze doar o lirica pietista? Sau, poate, ne-am saturat de orice fel de metanaratiuni, asa ca la ce ne-ar mai trebui una uzata, chiar daca e carpita bine?
In final, daca teologia nu poate avea, ex hipotesi, alt referent decat omul, atunci, asa cum bine remarca Poli, teologia este un discurs revelator despre om si preocuparile sale si deloc un discurs despre Dumnezeu. Ateii care isi pastreaza in acest context dorinta de a-si examina ateismul, deoarece teismul ar putea avea ceva semnificativ de spus -sunt rezultatul unei teologii, bune zic eu, care le-a indus gandul ca teologia (a la Kuyper) trebuie sa fie competenta sa dea sens oricarui demers intelectual, iar daca nu e in stare sa faca asta, o aruncam cu succes si bucurie la gunoi.
oxigen2 
Comentarii recente